Totul pentru Rain.

[She]

Heya. :]
Ma, mie mi-a placut, chiar daca tu il consideri, aa, "stirb". ^^ In unele locuri ai dat cam prea multe amanunte, dar ti-ai revenit spre final, care mi-a placut mult.<3 Cum am mai zis, imi place cum scrii despre senzatii si sentimente. E o poveste captivanta, are tot ce ii trebuie. Abia astept sa vad ce o sa se mai intample.
Si eu am crezut la inceput, din cauza titlului, ca va fi o poveste de dragoste. ;)) Dar imi place mai mult asa cum e.<3 E mai interesant, chiar te felicit pentru idee. ^.^ Nu am mai intalnit asa ceva pana acum. :-?
Nu am vazut si nici nu am cautat greseli de niciun fel.
Sooo astept urmatorul capitol. :] Multa inspiratie, spor, ce mai vrei tu. Oh and... *biiig hug*

[A'Svear]

Hey ~ Thanks de replay She >:D< aaand, am revenit şi eu după o absenţa de...ma rog, după o absenţă lungă care se datărează mai multor factori pe care nu mă voi apuca să îi înşir :] *şcoala*
Noul capitol e ceva...Hmmm, ceva mai dubios din punct de vedere al descrierii, cel puţin aşa îmi pare mie fiindcă nu am mai folosit tipul ăsta de descriere şiii~ vă rog să îmi scuzaţi finalul nu tocmai strălucit pentru că se va putea observa, nu-i prea bine integrat în text and so on. So here is the chapter and don't know...I hope you'll like it :]

Capitolul 4
UcigaÅŸi

Aerul rece trecea pe lângă el, iar timpul îşi bătea joc de situaţia în care se afla. Secundele treceau în fugă pe lângă el, îl depăşeau, îl luau ca pe o distracţie. Simţea că înnebuneşte! Auzea clipele alergând spre un nimic îndepărtat, se gândea că poate chiar în acel moment cineva murea. Nu! Nu trebuia să îşi imagineze astfel de lucruri, dacă consideri lupta deja pierdută nu o vei câştiga sub nici o formă.
A pus o barieră în faţa gândurilor. Credea că dacă se pierde printre idei şi presupuneri nu se va mai deplasa aşa repede. A străbătut oraşul în mai puţin de zece minute. Viteza lui...Încă o putere care îi demonstra din nou acel ceva special, acel ceva care îl ridica mai presus de ceilalţi.
În casă era linişte. O clădire nici mare nici mică, aproape de marginea Londrei, pe o străduţă liniştită şi cam nepopulată. Pereţii aveau culori calde, iar interiorul era amenajat exact ca o locuinţă oarecare. A trecut precipitat prin încăperi. Aerul de acolo era rece şi umed, o atmosferă înecăcioasă şi un miros nu tocmai plăcut. El s-a oprit în faţa unei uşi ce părea cu duce în subsol. A coborât scările în viteză. Trei sute de scări. Interiorul acelei 'trecătoare' era metalic, luminat de neoane. Coridorul se sfârşea cu o uşă mare, de fier. Rain şi-a pus palma pe aceasta şi a închis ochii pentru o secundă. Mai bun decât orice sistem de securitate, uşa fusese vrăjită cu ani în urmă, păstrându-se aceleaşi cuvinte de deschidere.
Băiatul a păşit în camera puternic luminată. Un tip brunet, cu câteva degete mai scund decât el s-a apropiat disperat. Chipul îi era terifiat, distrus, întunecat de prea multe gânduri pesimiste.
- Ea...Ea...S-a dus. S-a dus după ei, Rain!
El a împietrit. S-a dus? De ce? Pentru ce? Nu ajuta cu nimic dacă îşi putea viaţa la bătaie fără un rost.
- Unde?
- În sud. Ei s-au dus după vampiri şi ea vrea să îi salveze.
- Plec acum. Ai grijă, să nu mai părăsească nimeni locul ăsta. Spune că ăsta e ordinul meu.
Şi a plecat. Şi-a făcut loc într-un mod brutal printre persoanele ce îi stăteau în drum.
Afară ploua şi picăturile reci se loveau de el cu brutalitate. Pământul era alunecos, alerga destul de greu, dar totuşi îşi menţinea viteza obişnuită. Se întreba cum de s-a ajuns la situaţia asta şi mai presus de toate cine dracu' erau acei...ucigaşi. Nişte forme începeau să prindă contur în depărtare. A început să alerge şi mai repede înspre ele. Îi era teamă, teamă să nu ajungă prea târziu. Nu ar fi suportat să o piardă.
Îi vedea clar, pe toţi, iar imaginea lor pur şi simplu îl îngrozea. Erau douăzeci şi ea ea era în mijlocul lor.
- Juliette!
Toţi s-au întors spre el instantaneu. Ochii lor roşii, injectaţi îl priveau atent şi îl studiau; probabil îi căutau punctele slabe. Toţi erau palizi cu buzele vineţii şi ochii măriţi, privirea goală şi ţintă spre el. Nu se mişca, nu se mişcau. Fiecare îl studia pe celălalt, ei păreau oameni, sau au aparţinut cândva rasei umane. Hainele ude li s-au lipit de corp, iar pe gât se vedeau venele ieşite în relief pulsând. Unul din ei a urlat, un strigăt ce părea că vrea să zguduie până şi cerul. Toţi ceilalţi au dispărut şi peste o secundă erau în jurul lui Rain. El a încetat să respire. Teamă? Probabil, nu ştia cu cine are de a face. A încercat să fugă în toate părţile, dar mereu era câte unul care îi tăia calea. S-a oprit şi i-a privit pe rând pe fiecare. Figurile lor erau scăldate într-o agonie pură şi expresia nu putea fi clasificată cu ajutorul emoţiilor, toţi păreau nervoşi, trişti, disperaţi. Rain a închis ochii. Ceaţa se ridica în jurul lui, iar aerul devenea din ce în ce mai rece. A rămas în stadiul acesta. Ideea de a îi îngheţa pe fiecare în parte nu avea şanse de izbândă fiindcă dura prea mult şi să îi ucidă pe toţi odată nu putea fiindcă ar fi ajuns-o şi pe ea. Ce-i mai rămânea? Lupta corp la corp? Aceea era sinucidere curată, dar nu găsea nimic mai bun pe moment. Aerul excesiv de rece îi rănea ochii şi vedea greu prin ceaţă, totuşi, spera ca ei să nu vadă deloc. S-a apropiat de unul, corpul îi emana căldură şi îl auzea cum respira greu, întrerupt. I-a pus mâinile pe gât; acesta a îngheţat pe loc şi a pocnit în palmele sale. Un cristal de gheaţa la tăiat pe obrazul stâng şi a simţit un fir subţire de sânge cum ii se scurgea pe chip. Şi atunci toţi au năvălit pe el...Simţeau mirosul sângelui, ca rechinii, numai că ei erau extrem de urâţi şi cu mult mai puternici.
Erau grămadă pe el de vreo două minute; nu făceau nimic, pur şi simplu îl turteau. Greutatea lor îi îngreuna respiraţia lui Rain şi simţea cum mai aveau puţin şi îi rupeau oasele. A simţit cum vântul a început să bată mai tare şi ploaia se lovea greu de părţile libere ale trupului său. Aerul se rotea în jurul lor din ce în ce mai repede şi a ştiut că era mâna ei. El şi-a înfipt degetele în pământ şi a încercat să se ţină.
- Rain! a urlat Juliette ca semn de avertizare asupra acţiunii ei următoare.
- Fă-o!
Rafala de vânt s-a înteţit luând forma unei tornade de proporţii. Auzea acele creaturi gemând şi scoţând sunete groase, adevărate răgete drept semne de neajutorare în faţa vântului. Rain simţea cum greutate ce apăsa asupra lui scădea, până când aceasta a dispărut de tot. S-a ridicat cu greu şi a văzut că tot în jurul lui era distrus. Toate acele fiinţe zăceau inconştiente, suflând greu şi rar. La câţiva metri în spatele lor ea leşinase într-o baltă de sânge, iar corpul îi era plin de răni. I-a luat pulsul. Nu putea pierde prea mult timp, inima ei lent şi ăsta nu era semn bun. S-a întors din nou spre creaturile de pe jos şi le privit cu atenţie. Dorea să vadă ce sunt, ce au fost, dar şi-a stăpânit această dorinţă şi s-a aplecat. Şi-a pus ambele mâini pe sol şi a închis ochii, ceaţa a început să se ridice şi să îi învăluie. Corpurile lor, îngheţate bocnă au început să se fisureze până s-au spart. S-a ridicat şi s-a îndreptat spre ea, trebuia să se întoarcă cât mai rapid. Mâna stângă părea să îi fie ruptă şi avea o rană urâtă ce sângera în zona abdomenului, tâmpla spartă şi nişte zgârieturi uşoare. Pierduse ceva sânge şi se simţea slăbit.
A ridicat-o în braţe şi a luat-o la fugă spre oraş. Corpul ei era rece şi asta îl îngrozea. Strângea trupul în braţe cu putere şi alerga cât de repede putea, dar vedea greu şi simţea cum se clatină. Oraşul începea să prindă contur în faţă şi estima că mai avea în jur de cinci kilometrii. Spera să îi parcurgă în zece minute, date fiind condiţiile şi oboseala care îi pătrundea încet în corp. Vântul rece ii se lovea de chip şi picăturile reci de apă se zdrobeau de corpul său.
Într-un final a ajuns. A lovit poarta cu putere pentru a o deschide fiind incapabil de o acţiune mai potrivită.
Toţi cei din încăpere s-au repezit să îl ajute.
- Aveţi grijă de ea!
Un bărbat înalt, blond, a luat-o pe Juliette, în timp ce băiatul brunet de mai devreme se îndrepta spre Rain.
- Takeshi!
- Da, Rain, a răspuns acesta calm, apropiindu-se de el.
Rain s-a clătinat înainte să se sprijine de el. Era epuizat din toate punctele de vedere şi ştia că nu va mai rezsta mult.
- Ea o să fie bine, nu?
- Da, o să fie bine. Stai calm.
Rain a zâmbit şi l-a bătut pe umăr trecând mai departe. Takeshi era de o vârsta cu Rain şi era vrăjitor încă de la şapte ani. Ambii părinţi erau vrăjitori, dar au fost ucişi când au descoperit că sunt de partea supra. Era singurul care ştia că Rain era acela care se presupune că a murit cu patru ani în urmă. L-a urmat pe Rain oarecum gânditor, indecis asupra momentului când îl va întreba ce s-a întâmplat cu Juliette şi cu el.
Rain respira greu şi abia merge, s-a sprijinit de un perete şi a tras aer în piept. Teama care îl cuprinsese când a văzut acele creaturi, acei ucigaşi încă nu îl părăsise şi gândul că ei s-ar putea întoarce îl speria la culme.
- O să fie bine...Pâna la urmă, a murmurat pentru sine.
Şi-a scuturat capul să alunge gândurile din ce în ce mai copleşitoare şi mai neplăcute şi a continuat să meargă, zâmbind forţat doar pentru a se convinge pe sine că nu poate fi mai rău de atât.