15-04-2011, 04:19 PM
Yeah, multi avem anumite complexe si poate multe au pornit de la "Draga, tu esti asa si asa" iar altii au ras de mama focului, ti-au dat porecle si si-au batut joc de tine, etc.
@Neo Tachiikamoto nee, si mie mi se electrizeaza parul. Dar cum. :]] Parca as avea spini in cap, firele scurte sunt mai ondulate (gen: cornite de taur) in parte stanga (la perciuni), in fata parul imi sta pe spate dar ridicat si etc. :]] Asta niciodata nu m-a complexat. Imi mai zice Dya ca sunt ciufy si ca am cornite, dar eu rad cu pofta de acest "defect" (mie chiar imi place) pentru ca pur si simplu: Imi place si nici nu ma deranjeaza. Da, uneori imi mai dau cu apa ca parca sunt soarele, dar uneori uit de el si doar rad ca proasta de anumite lucruri.
Si cum ziceam, cand eram mica eram grasa si toti copii se luau de mine si ma jicneau, plangeam, dar nu rezolvam nimic cu asta. Imi doream uneori sa se termine odata pentru totdeauna aceste lucruri, insa, uneori chiar ma enerva complexul asta. Femeile de la strada care glumeau fara rautate faceau glume pe seama greutatii mele si o compara pe mama care era bat si etc. Oricum, privind anumiti oameni grasi care nu se ascund si vazandu-i ca ei chiar arata bine (si cei peste 100 de kilograme , asta s-a intamplat anii astia) si spunandu-mi "Vreau sa slabesc" (pentru ca nu ma mai incapeau hainele) si uitam uneori cum ma vedeam, ma simteam bine asa cum eram, si cand simteam cum se freaca suncile una de alta nici ca-mi pasa, mergeam cu capul sus, inainte. Acum sunt increzatoare. ^^
Am mai avut complexul ca am voce de barbat cand eram mai mica. A trecut. Imi place vocea mea, o ador, si imi place cand le tip la baieti in urechi de-i las surzi.
Complexul ca am nasul mare pentru ca tata facea misto de mine ca am nasu' lui sormea la cat m-am scobit si altele. Am observat cu trecerea aniilor (o perioada nici nu ma mai interesa) ca e perfect si il ador asa cum e, nu este mare, si chiar daca ar fi, l-as adora oricum. Este mic si imi sta al naibii de bine cand ma stramb in oglinda pentru ca seman cu un hamster. ^^
Complexul ca am tibia (mai jos de genunchi toata partea aia) mare. Da, uram asta. Acum chiar nu ma intereseaza. Da, uneori pare mare, dar alteori o ador si chiar o ador. E sublima. ;x Iubesc cand imi pun baietii pietica si cad ei, nu eu. :]]
Cam atat. Pot spune ca, privindu-ma in oglinda si gandindu-ma ca sunt perfecta asa cum arat, cu toate defectele mele, am prins curaj si nu ma mai interesau ce ziceau altii. Nu mi s-a mai zis in niciun chip si daca mi s-ar zice nu-stiu-eu-cum n-as pune mare pret pentru ca parerea mea e mai importanta decat a orcaruia. ^^
[edit] @Min, ai dreptate. Sa nu-i ascultam pe altii care doar ne descurajeaza, ci doar pe cei sinceri ce nu vor sa faca haz pentru un lucru.
@Lynn, ai dreptate in ceea ce ai zis. ^^ Dar deja stiai asta. :]]
@Neo Tachiikamoto nee, si mie mi se electrizeaza parul. Dar cum. :]] Parca as avea spini in cap, firele scurte sunt mai ondulate (gen: cornite de taur) in parte stanga (la perciuni), in fata parul imi sta pe spate dar ridicat si etc. :]] Asta niciodata nu m-a complexat. Imi mai zice Dya ca sunt ciufy si ca am cornite, dar eu rad cu pofta de acest "defect" (mie chiar imi place) pentru ca pur si simplu: Imi place si nici nu ma deranjeaza. Da, uneori imi mai dau cu apa ca parca sunt soarele, dar uneori uit de el si doar rad ca proasta de anumite lucruri.
Si cum ziceam, cand eram mica eram grasa si toti copii se luau de mine si ma jicneau, plangeam, dar nu rezolvam nimic cu asta. Imi doream uneori sa se termine odata pentru totdeauna aceste lucruri, insa, uneori chiar ma enerva complexul asta. Femeile de la strada care glumeau fara rautate faceau glume pe seama greutatii mele si o compara pe mama care era bat si etc. Oricum, privind anumiti oameni grasi care nu se ascund si vazandu-i ca ei chiar arata bine (si cei peste 100 de kilograme , asta s-a intamplat anii astia) si spunandu-mi "Vreau sa slabesc" (pentru ca nu ma mai incapeau hainele) si uitam uneori cum ma vedeam, ma simteam bine asa cum eram, si cand simteam cum se freaca suncile una de alta nici ca-mi pasa, mergeam cu capul sus, inainte. Acum sunt increzatoare. ^^
Am mai avut complexul ca am voce de barbat cand eram mai mica. A trecut. Imi place vocea mea, o ador, si imi place cand le tip la baieti in urechi de-i las surzi.
Complexul ca am nasul mare pentru ca tata facea misto de mine ca am nasu' lui sormea la cat m-am scobit si altele. Am observat cu trecerea aniilor (o perioada nici nu ma mai interesa) ca e perfect si il ador asa cum e, nu este mare, si chiar daca ar fi, l-as adora oricum. Este mic si imi sta al naibii de bine cand ma stramb in oglinda pentru ca seman cu un hamster. ^^
Complexul ca am tibia (mai jos de genunchi toata partea aia) mare. Da, uram asta. Acum chiar nu ma intereseaza. Da, uneori pare mare, dar alteori o ador si chiar o ador. E sublima. ;x Iubesc cand imi pun baietii pietica si cad ei, nu eu. :]]
Cam atat. Pot spune ca, privindu-ma in oglinda si gandindu-ma ca sunt perfecta asa cum arat, cu toate defectele mele, am prins curaj si nu ma mai interesau ce ziceau altii. Nu mi s-a mai zis in niciun chip si daca mi s-ar zice nu-stiu-eu-cum n-as pune mare pret pentru ca parerea mea e mai importanta decat a orcaruia. ^^
[edit] @Min, ai dreptate. Sa nu-i ascultam pe altii care doar ne descurajeaza, ci doar pe cei sinceri ce nu vor sa faca haz pentru un lucru.
@Lynn, ai dreptate in ceea ce ai zis. ^^ Dar deja stiai asta. :]]
"Forgive you? Why? It's not like I'm mad or anything. You were the one who got angry; just like you said, I was being too nosy. I've always been like that, not knowing my boundaries. I'm the type who'll water a plant til it drowns."
- Yokozawa Takafumi no Baai, vol. 2