Cocorul Alb

[Sho-Yo]

Buna, acesta este primul meu ficin care ca personaje principale sunt personaje inventate de mine si nu din anime-ul Naruto. Fic'ul este unul science fiction.

Cocorul Alb



In Japonia cu cinci sute de ani in urma, cocorul era considerat un simbol al intelepciunii si al longevitaii dar...

Intr-o casuta din lemn, la marginea unei paduri, locuiau un tanar si batrana lui mama.
Tanarul era pescar, intretinandu-si mama din acest lucru. Erau saraci, iar asta se vedea si prin casa. Avea gauri prin care vantul rece batea, tavanul nu mai oprea ploaia sau zapada.
Intruna din zile pe cand se intorcea de la pescuit, dintr-n tufis se auzea ceva. Tanarul se duse sa vaa ce se auzea si cand dadura crengile la o parte vazura un cocor cu penele de un alb nemaintalnit, patate cu sange si avand infipta o sageata in aripa. I se frangea inima la gandul ca cineva a putul sa incerce sa omoare o pasare asa de frumoasa.
Se apropie incet de fiinta in suferinta si ii scoase cu mare grija sageata dupa care isi rupse vesmantul pansand si curavand rana.
Cocorul dadeuse din plis parand ca-i multumeste.
Asa venea in fiecare zi tanarul si ii aducea de mancare pasarii pana intr-o zi cand nu o mai gasi in tufis. Se gandi ca si-a luat zborul.
Fericit se indrepta spre lac unde trebuia sa prinda peste deoarece mancarea se imputinase si banii primiti pe peste ii mai puteau ajuta cu ceva.
Ajuns in fata lacului se puse pe iarba vestejita, semn ca iarna nu mai avea mult si le batea la usa si isi puse undita in lac.
Statu asa toata ziulica iar cosu-i de langa el il avea plin varf.
Dupa ce se insera se decise sa plece la piata unde sa vada pestele. Pe drum se intalni cu nobilul Qiang, care vazand pestele frumos din cosul lui Kotaro ii spuse ca il cumpara el pe tot.
Kotaro se inveselise stiind ca nobilul Qiang are dare de mana si il vanduse pe tot.
Mergea acum bucuros ascultand clinchetul monezilor din buzunarul sau. Kotaro se opri in piata si de acolo cumpara scanduri, lemne si un sac de orez. Dupa ce termina de cumparata tot de-i trebuie se indrepta spre casa.
Ajuns in fata casei se uita la casa ce i se afisa in fata ochilor. Era plina de gauri, tavanul avea feresre prin el, iar gardul ce-i inconjra casa statea pe jos. Lasa sacul de orez pe veranda din lemn si se puse sa repare casa. Astupa gaurile cu lemn, puse gardul in picioare, facu tavanul.
Dupa ce termina se sterse pe frunte si se uita bucuros la casa care acum nu mai avea gauri si nici ferestre prin tavan iar gardul asta in picioare.
Obosit se duse in casa siisi saluta mama.
Batrana femeie se uita la fiul ei. Kotaro era un tanar voinic, cu parul negru iar ochii de aceeasi culoare. Purta o pereche de pantaloni albi iar pe deasupra o bluza albastra.
-Kotaro, esti un tanar voinic, destept, muncitor si ai o casa a ta. Tot ce-ti mai lipseste este o nevasta si un copil.
Kotaro asculta si tacea din gura nestiind ce sa-i spuna mamei sale cand auzi un ciocanit in usa.
Se duse sa deschida usa si in prag statea o tanara femeie, cu parul negru si ochii negrii abisali, foarte frumoasa.
-Buna seara. M-am ratacit si caut o gazda.
Barabtul fermecat de frumusetea femeii o invita inauntru. Tanara se prezenta timida drept umila Komatchi.
Trecura doua zile, trecura o saptamana si tanara nu mai parasi casa pana intr-o zi...

[Sho-Yo]

Capitolul II

Trecura doua zile, trecura o saptamana si tanara nu mai parasi casa pana intr-o zi...
Pana intr-o zi cand Komatchi s-a dus la Kotaro si cu obrajii imbujorati i-a facut o propunere.
-Kotaro...eu...am vazut ca nu ai sotie...asa ca ma gandeam daca nu ai vrea...spuse tanara privint podeaua.
Tanarul nici nu mai zise nimic caci ii spuse ca ar vrea sa fie sotia lui, dupa care o imbratisa.
Tanara se inrosi mai tare la fata si isi lasa capul pe umarul barbatului.
Kotaro se duse la mama sa sa-i dea vestea cea mare. Batrana statea langa soba si se incalzea. Cand auzi vestea se bucura enorm de mult pentru fiul ei.

***

Asa zilele au trecut iar lemnele nu mai ajungeau, nici mancarea nu mai era destula iar ei deabia erau pe la jumatatea iernii.
Batrana nu prea o suporta pe Komachi si mereu ii reprosa ca nu face nimic pentru ai ajuta pe ea si sotul ei. In fiecare zi o certa, mereu gasind cate un motiv.
-Komachi! Tu nu faci nimic in casa asta. Asta-i rasplata ca te-am primit si ti-am dat de mancare?
Tanara isi pleca capul si nu zicea nimic in apararea ei. Se intrista de fiecare data cand mamei lui Kotaro nu-i convenea cum gateste, cum spala rufe, cum da cu matura, cum coase si fel si fel de chestii.
Kotaro intervenea dar nu putea sa fie de partea lui Komachi sau sa-si supere mama asa ca ea indura de fiecare data cu zambetul pe buze.
Tanara observa ingrijorarea sotului ei seara cand calculeaza cat le-a mai ramas, cat mai au, si cand se termina iarna.
Asa ca se hotara sa ii ajute cu ce poate.
Dis de dimineata se duse la soacra ei si la Kotaro si le spuse ca o sa coasa o stofa timp de trei zile, dar sa nu intre nimeni peste ea.

***Dupa trei zile***

Dupa trezi zile tanara iesi in brate cu o stofa de un alb imaculat, foarte fina la atingere, si care ar fi costat foarte mult.
Ea in schimb era palida, alba si cu cearcane la ochi. Se duse la Kotaro si ii spuse ca daca se duce la piata o sa obtina un pret bun pe ea.
Barbatul lua stofa, o puse intr-o boccea si pleca la piata. Imediat ce scoase stofa, toti oamenii se oprira si se aduna in jurul stofei sa o admire.
-Cat costa? intreba unul
-Cat ai sa-mi dai! raspunse Kotaro.
- Cincizeci de taeli....ba nu optzeci de taeli zise altul si tot asa se impingeau oamenii sa cumpere minunata stofa.
Pana cand veni nobilul Qiang si dadu pe minunata stofa o suta de taeli. Kotaro o dadu bucuros dupa care se indrepta spre casa.
Ajuns acasa, puse pe masa multe plasute si le deschide. Erau saci de orez, cateva dulciori si carne. Femeile se bucurau and vazura dulciuri si carne.
Komatchi se grabi sa pregateasca carnea in timp ce mama lui Kotaro se minuna de bunatatile aduse de fiul ei.
Komachi veni cu o tava cu manacre pe ea.
O puse jos si ii indemna pe soacra ei si pe sotul ei sa guste. Acesta luara cate o bucatica de carne.
-Are un gust minunat! spuse batrana
-Multumesc...spuse Komachi multumita ca ceva i-a placut si soacrei ei pretentioase.
Dupa ce terminara de manact sotia se duse sa spele vasele si dupa sa se odihneasca.

Dar mama lui Kotaro nu era multumita. Vazand ce lucruri a adus acasa fiul ei, acum i se parea urata casa in care locuiau, ainicul vechi si ciobit si nu mai vroia sa traiasca in saracie. Asa ca se duse la Komachi si o puse mai sai teasa alta stofa. Tanara o intreba la cei mai trebuie o alta stofa cand nu mai au nevoie de nimic.
-Cum nu mai avem nevoie de nimic? Tu vezi in ce casa traim?
-Dar casa e destul de frumoasa si acum nu ducem lipsa de mancare. spuse Komachi
-Dar nu vrei ca familia care te-a luat de pe strada sa se bucure de cei mai bun?
Komachi urca sus si le spuse sa nu intre peste ea timp de trei zile. Acestea incuvintara di cap dupa care fata urca si dupa a treia zi iesi cu o stofa mult mai frumoasa si mai catifelata decat celalalta.
Kotaro se duse iar la piata si scoase stofa. Primi un pret si mai bun decat cel anterior.
Ajuns acasa isi facu casa din nou iar acum era o casa noua, fara gauri prin care sa sufle vantul.
Oamenii incepura sa susoteasca de averea pe care au facut-o Mikato, mama lui Kotaro si el, intr-un timp asa de scurt.