Ciudate si imprastiate ganduri

[Evvie.]

Foi albe. Albe...dar de ce sunt albe si nu negre? De ce eu ma intreb asta? De ce? chiar asa...Foaia e acum gri, patata de ganduri suspinate. Punct. Si de la capat. De ce suspinate si nu soptite? De ce oare imi suspin gandurile foii albe? De ce nu i le suspin foii negre din mintea mea bolnava?
Si vesnicul "de ce?" salasluieste printre amintiri, dorinte si obsesii undeva in tinutul interzis al materiei mele cenusii.

Si din nou un "de ce?". De ce suntem oameni si nu lamai? Dar poate lamaile ne numesc pe noi lamai si ele sunt oameni, in creierasul lor de lamai. De ce nu? Sau de ce da? De ce nu traim clipa si ne lasam gandurile ranite, pline de sangele imaginatiei de izbeliste? De ce nu suntem lamai, pentru Dumnezeu?! Tu stii? Atunci soptestei mintii mele prin soapte soptite secretele omenirii. De ce nu vrei sa-i soptesti, foaie alba care esti gri?
Si eternul "de ce?" isi plange singuratatea printre amintiri, dorinte si obsesii, spargand gheata formata din pamant si pietre, sau poate ingrosand-o, in randul monotonelor mele ganduri.

Ma uit la ceas si vad ca-i 00:24. Haha, 00:24 era acu' vreo' doua ore. Stai asa, foaie alba care esti gri. Daca ceasul meu a stat, atunci unu' si cu unu' face peste! De ce? Fiindca asa vrea mintea mea bolnava! Si tu, crezi asa, nu, foaie alba?
De ce trece timpul? De ce noi stam si-l privim cum trece nepasator printre noi si cum ne priveste cu dispret lasand in urma pustiu, batran si rece? De ce mintea mea pustie nu ii face loc sa se cuibareasca printre resturi si bucati galbene de foi scrise, umplute cu ganduri stenahorice?
Si nemuritorul "de ce?" isi gaseste printre amintiri, dorinte si obsesii uitate o rana sangerand de fantezie si o infecteaza cu nepasarea sa, otravindu-mi imaginatia.
De ce?

Sclava ta, care ti-a otravit
albul cu griul creionului ei magic.