Capitolele lipsa. Urmatorul este cel...care ar fi trebuit sa fie adevarata continuare.
1.Coincidente
Ascuns intre peretii acoperiti cu oglinzi fumurii ale cabinei, Daxton continua sa rada cu amicul sau, pe seama ziaristilor ce tocmai si-au pierdut cea mai tare stire: el. Suna destul de ciudat, insa asta era purul adevar. Fiecare tabloid cu renume dorea un interviu din partea celui ce a devenit puterea numarul unu in industria petroliera. Lumina puternica a neoanelor introduse in plafonul cu o forma ciudata, se scurgea pe parul auriu. In ochii lui se reflecta pasiunea, dorinta, cruzimea si cinismul. Era de nerecunoscut. Mandria i se transformase intr-un orgoliu demonesc. Nu accepta sa fie invins de nimeni si nimic. Zambea. Buzele i s-au arcuit intr-un ranjet atat de caracteristic noului Daxton. Fiecare por emana mandrie.
Usile liftului s-au deschis silentios. Acesta a pasit afara din cabina, bagandu-si degetele printre suvitele dese. A privit in ambele parti ale holului, divinizand parca linistea care l-a intampinat. Statea la unul dintre cele mai pazite etaje. Si nu pentru ca asa ar fi cerut el. Se putea apara si singur de un eventual atacator. insa asa cerea codul care i-a dat batai de cap timp de trei ani. Cod care l-a transformat in barbatul de astazi. Bestia care a luat chip de om. Si-a scos din buzunar o tigare, asezand-o intre buzele apetisante. Insa in clipa in care a vrut sa o aprinda, Sheyenne a aparut parca din neant, apucand tigarea intre doua degete. A aruncat-o pe mocheta gri, privindu-si prietenul.
-Parca ai spus ca te lasi de viciul asta.
-Asta si fac! Doar ca acum sunt stresat. Replica blondul ironic.
-Tu? Stresat? As platii ca sa vad chestia asta. Esti cel mai calm tip pe care am avut norocul sau ghinionul sa il cunosc. Cand il voi intalnii pe cel care va reusii sa te enerveze... voi spune ca pot sa mor linistit.
Dax si-a arcuit ambele sprancene, inaintand pe holul lung, incadrat de veioze aurii cu siraguri formate din diferite cristale. Ajuns in fata usii, s-a oprit. A ridicat capul, tragand adanc aer in piept.
-Mirosul asta... imi ajunge pana in strafundul plamanilor. Imi este atat de cunoscut. Spune acesta adulmecand asemenea unui animal salbatic.
-Este a doua oara cand pomenesti de asta. Nu e nimic neobisnuit ca cineva foloseste acelasi parfum cu cel al uneia dintre femeile cu care tu te-ai... jucat. Replica brunetul bagand cartela in spatiul special al usii.
-Nu. Este mult prea elegant si delicat pentru a fi folosit de o femeie usoara... dar prea seducator pentru cineva anost. Trebuie sa aflu cine il foloseste.
-Daxton... esti incurabil.
Blondul a deschis usa, pasind in camera. Chiar in acel moment, din incaperea situata in partea stanga a iesit Orihime. Aceasta si-a dat parul dupa ureche, tinand lipite de piept dosarele groase si albe. A oftat, lipindu-se pentru un moment de peretele rece.
-Ce a fost in capul meu cand am venit aici? Toti tipii astia batrani si frustrati se uita la mine ca la cel mai mare dusman. Am atata nevoie de Toshiro si Karina. La naiba... de ce ma tot plang? De mine depinde viitorul tarii in care traiesc. Curaj Orihime Asazuki. Nu esti cu nimic mai prejos decat ei.
Rozalia si-a arcuit buzele intr-un zambet hotarat, inaintand mandra pe hol. Fredona o melodie, leganandu-si soldurile. Tocurile cui si pantofii albi, cu o mica deschizatura in jurul degetelor ii alungeau picioarele, inaltand-o cu cativa centimetrii. In comparatie cu blonda, Hime a ramas la aceiasi inaltime de un metru saizeci si cinci, in ciuda faptului ca avea douazeci de ani. Dar nu se simtea complexata. Absolut deloc. Timpul si-a lasat amprenta in alte locuri. Sanii ii erau apetisanti de mari, asemenea a doua dealuri care apareau din neant pe campia neteda. Pielea ii era la fel de matasoasa ca petala unui trandafir. Pe buze parea sa se fi scurs sangele unui zeu. Atat de rosii erau. Ochii expresivi erau incadrati de gene negre, lungi si curbate. Frumusetea ei era angelica dar salbatica, inocenta... si periculoasa. Parea o nimfa. Ireala.
Usile liftului s-au deschis. Orihime a pasit, avand alaturi doi barbati trecuti de patruzeci de ani. I-a privit, aruncandu-le zambete ce nu pareau a fi foarte prietenoase. S-a intors cu spatele, lovind podeaua cu varful pantofului.
-Tinerii... se baga unde nu trebuie. Se aude vocea groasa a unuia dintre ei.
-Poftim? Replica Orihime pe un ton care nici daca i-ar fi spus "mori" nu ar fi sunat mai infricosator.
-Spuneam doar ca esti prea tanara pentru o asemenea responsabilitate. Fetele ca tine ar trebui sa colinde magazinele, cluburile si intreaga lume.
-Ei bine, ma simt mandra ca nu fac parte din acea "clasa" de fete pe care tocmai a-ti pomenit-o. In plus, nu sunt singura novice de aici. Mai este si reprezentantul Rusiei, pe care inca nu am avut placerea sa il cunosc. Replica femeia dur, accentuand ultimele cuvinte.
-Diferenta este ca el si-a ridicat tara pe primul loc intr-un timp teribil de scurt.
Hime si-a dat ochii peste cap, refuzand sa mai participe la dezagreabila conversatie. S-a intors, tragand adanc aer in piept.
-"Incep sa ma satur de tipul asta si de toate complimentele fata de el. Cine se crede?" Isi spune ea parasind cabina puternic luminata.
Ajunsa la receptia hotelului, s-a asezat pe unul dintre fotoliile din piele maro. Acestea erau atat de mari, incat se afunda cu totul in pernele moi. A trantit dosarele pe masa cu picioare arcuite, punand fruntea pe teancul inalt. Era obosita. De la masa din fata, a inceput sa se auda o discutie intre patru doamne, venite la conventie in scopuri... mai mult decat interesante. Isi odihnea ochii, ascultandu-le.
-Toata chestia asta am crezut ca o sa fie o pierdere de vreme. Dar cand l-am vazut pe tipul care reprezinta Rusia, m-am bucurat ca am venit! Spune una dintre ele agitandu-se mai rau ca un copil de gradinita in prezenta lui Mos Craciun.
-Ai perfecta dreptate. Barbatul asta este absolut perfect. Cat as vrea sa ii simt buzele acelea senzuale alunecandu-mi pe trup si bratele puternice jucandu-se cu sanii mei.
Stupefiata de ce auzea, Orihime si-a muscat limba de furie, ridicandu-se din confortabilul fotoliu. Incepea sa se sature de Rusia si tot ce tine de ea. Nu putea sa inteleaga ce este atat de special la tipul ala... care probabil ca avea peste treizeci de ani. Un novice la varsta asta... care se da mare crai. In acel moment, nimic nu i se parea mai dezgustator.
Ajunsa la piscina din spatele hotelului, tanara s-a trantit pe unul dintre scaune. Privea apa luminata de becuri galbene si albastre cum era unduita de vant in forma de diamant a piscinei. A lasat dosarele pe masuta din plastic, intinzandu-si picioarele. Vedea cum soarele apune... insa nu avea nici-un chef sa se retraga in camera ei. Singura... intre patru pereti, inconjurata de barbati care o priveau ciudat si isi dadeau coate atunci cand trecea pe langa ei, facand diferite aluzii care uneori o deranjau. Dar nu avea de gand sa arate acest lucru. Obosita, a inchis ochii, sperand ca se va putea odihnii macar cateva minute. Dar fara sa isi dea seama, a adormit.
Trezita brusc de o pisica ce se freca de picioarele ei, Orihime a privit speriata in jur. Era intuneric. Era liniste. Era singura. Unica sursa de lumina provenea de la becurile piscinei. Deodata, a auzit zgomot de pantofi pe scarile de marmura ce duceau spre locul in care ea se afla. Dupa cat de bruta era apasarea, cu siguranta era un barbat. Si-a luat dosarele, vrand sa paraseasca acea zona. Din cauza intunericului, nu a putut distinge decat o silueta masiva, care cu siguranta nu apartinea unei femei. A trecut grabita pe langa el, lovindu-l cu umarul la nivelul pectoralilor. Acesta s-a oprit, privind-o. Era Daxton.
-Data viitoare uita-te pe unde mergi. Femeie nebuna.
Cat de aproape a fost sa o vada pe cea de care a avut grija in urma cu trei ani. Incruntarea creeata de lovitura a disparut brusc. Din nou, a simtit acel parfum pe care nu si-l mai putea scoate din cap. S-a intors, insa era mult prea tarziu. Misterioasa purtatoare a disparut in cladire.
-Maine... voi afla cine esti.
2.Conferinta
Cufundata intre pernele mari ale patului, Orihime isi tinea ambele brate pe frunte. Era aproape o ora de cand incerca sa adoarma, fara vre-un rezultat. Se gandea la conferinta de presa ce urma sa aiba loc in cateva ore. Nu voia sa se duca. Nu voia sa fie incoltita de intrebari rautacioase si priviri iscoditoare. Era ea impotriva tuturor. Inca din avion s-a gandit sa stea in umbra pana la conventie. Era mai bine ca lumea sa nu stie atat de multe despre idealurile ei. Dar daca va lipsi, probabil ca celelalte tari vor spune ca se ascunde. Nu voia sa isi dezamageasca tara si familia pentru nimic in lume. Dar se simtea depasita de ceea ce se intampla. Isi schimba pozitia, torturandu-se. Orice ar fi facut, era aproape imposibil sa se odihneasca. S-a ridicat furioasa, azvarlind cearceaful. Aceasta a cazut pe podea, asemenea unei fantasme. Halatul din matase ii acoperea o mica parte a picioarelor. Talpile goale calcau pe parchetul rece, dandu-i fiori in intreg trupul.
-Grozav! Pur si simplu grozav! Cred ca o sa stau toata noaptea sa ma gandesc la ce ar trebui sa fac... in loc sa dorm, asa cum fac toti ceilalti din acest hotel! Dar nu... eu stau si imi plang de mila ca o proasta. Nu ma comport deloc profesional! La naiba cu tot! O sa ma duc la nenorocita aia de conferinta.
S-a trantit in pat, acoperindu-si capul cu una dintre pufoasele perne. In sfarsit se linistise. Dormea.
In camera alaturata, Daxton statea in dreptul geamului. Isi tinea mainile in buzunarele blugilor, in timp ce tigarea aflata intre buze se consuma treptat. Pe bustul gol, sculptat se scurgeau razele lunii ce incercau sa isi pastreze aceiasi stralucire in timp ce cerul incepea sa capete o nuanta purpurie. A intors capul, privind-o pe tanara ce dormea in patul lui. Frumoasa, blonda, apetisanta. Dar usoara. Nu era decat una dintre femeile care au avut onoarea sa treaca pe lunga lui "lista". Cat timp trecuse de cand nu se mai implicase sentimental atunci cand avea relatii cu cineva? Pentru el... femeile nu reprezentau decat un "obiect" destinat placerilor. Cineva care sa il ajute sa se descarce de stres si orice emotie neplacuta. Nimic mai mult decat niste biete sclave, care pentru cativa dolari, se comportau si faceau ce voia el.
Fata a inceput sa miste. Gemea. Deloc impresionat, Daxton s-a apropiat de ea, aruncand cearceaful intr-un colt al camerei. Si-a pus mainile in sold, atingandu-i coapsa cu piciorul. Buimaca, adolescenta ce nici macar nu implinise optisprezece ani, a deschis ochii. L-a privit, acoperindu-si sanii cu ambele palme si incrucisandu-si genunchii.
-Ce tot crezi ca faci? Am vazut si atins tot ceea ce tu incerci sa ascunzi. Doar nu vrei sa cred ca te-ai intimidat brusc. Replica blondul afisand un ranjet pervers.
Blonda s-a ridicat din pat, adunandu-si hainele imprastiate pe intreaga podea a camerei. Fusta scurta si stralucitoare, bluza care nu acoperea decat o mica parte din sani. Ce il atragea pe Dax la asemenea femei? Nimic.
Ramas singur, a privit lung patul. Ravasit, patat de dovada placerii din partea ambilor. Buzele lui carnoase erau inca rosii de la sarutarile inflacarate ale fetei. Si-a trecut palma peste abdomenul frumos, lasand mai apoi capul pe spate.
-Fiar-ai sa fii tu de parfum. Mi se infierbanta trupul doar cand ma gandesc la acel miros.
Nu si-a dat seama, insa soarele rasarise. In ziua aceea, avea sa o cunoasca pe cea care i-a aprins simturile. La conferinta. Stia ca aveau sa participe toti cei ce au venit pentru summit. Daca purtatoarea era la fel de incantatoare ca si parfumul... atunci aceasta avea sa il cunoasca cat se poate de intim pe conducatorul Rusiei.
Privea lung cerul a carui nuanta rozalie il incanta. Era prima oara cand era impresionat de un lucru atat de marunt. Acea culoare ii aducea aminte de ceva. Insa ii era greu sa isi dea seama de ce. Brusc, la usa a inceput sa se auda o bataie ardenta. Daxton a ridicat din spranceana, apasand mai apoi clanta rece si argintie.
De cealalta parte se afla Sheyenne. Acesta dezaproba usor din cap, razand discret.
-Scopul vizitei. Replica taios "amabilul" blond.
-Stop playboy-ule! Am venit cu ganduri pasnice. Fetita aia blonda si ametita venea cumva din camera ta? Intreaba acesta aruncandu-i priviri pline de intelesuri.
-Aha. Se aude vocea lui Dax in timp ce se trantea pe canapeaua din piele.
-Ai o slabiciune pentru blonde cu sanii mari.
Comentariul facut de brunet l-a facut pe barbat sa ii arunce o privire implacabila. Buzele lui ce exprimau o usoara furie s-au arcuit brusc intr-un ranjet... pentru ca mai apoi acesta sa izbucneasca intr-un ras plin de pofta si zgomotos.
-Am o slabiciune pentru orice "chestie" cu picioare lungi, piept urias si o comoara ascunsa intre picioare.
Brunetul a ras usor, atingand mai apoi cadranul ceasului a carui curea ii strangea incheietura.
-Cat e ceasul? Intreaba blondul privindu-se in oglinda mare aflata pe unul dintre pereti.
-Cinci si jumatate. Ar trebui sa incepi sa te pregatesti. Oh... si ai face bine sa iti inlaturi zambetul ala de barbat care tocmai a pus mana pe cea mai focoasa femeie. Trebuie sa fi..
-Crezi ca nu stiu cum sa ma comport? Am trei ani de cand sunt in lumea asta.
Sheyenne a ridicat ambele maini, in semn ca se preda. Era imposibil sa isi mustreze prietenul. Ori de cate ori il tragea la raspundere cu ceva, acesta isi apropia sprancenele in timp ce ochii pareau sa arunce flacari. A parasit dormitorul, lasandu-si amicul singur. Acesta a intrat in baie, dand drumul la apa care se scurgea limpede pe peretii cazii.
Era aproape ora sapte. Orihime se afla in holul hotelului, continuand sa priveasca foile aflate in dosarele ce le purta cu ea, ori de cate ori pleca din camera. Evita sa se uite in ochii celor care treceau pe langa ea, salutand-o cu o nota de ironie in voce. Se indrepta spre camera unde avea sa fie purtata conferinta de presa. A pus mana pe clanta, dar s-a oprit in ultimul moment. Nu voia sa dea ochii cu cei ce i-au devenit, in mod indirect, dusmani.
S-a dat in spate, ascunzandu-se dupa un perete le auzul acelor pasi ca cei din seara precedenta. La fel de brutali si apasati. Stia ca se comporta intr-un mod mai mult decat imatur. A plecat de pe hol chiar cand usa incaperii s-a trantit. Stia ca adevarata conferinta avea sa fie in doar cateva ore.
-Mai bine ma pregatesc. Adevarata provocare este pe punctul sa inceapa.
3.Trecutul nu ramane in urma
Niciodata nu i s-a parut ca timpul trece mai greu ca in acel moment. Cufundata in propriile ei ganduri, incerca cu disperare sa gaseasca o iesire din capcana in care a intrat, cu buna stiinta. Statea pe unul dintre fotoliile de la receptie, purtand dupa ea aceleasi dosare ca si mai devreme. Nu se despartea de ele. Parul de un roz asemenea florilor de cires ii acoperea palmele in care isi ingropase obrajii. Cu degetele mari isi masa tamplele ce zvacneau din pricina stresului la care era supusa. Se condamna pentru faptul ca se ingrijora atat de tare. Privea chipurile celor ce aveau sa participe la conferinta. Zambeau, discutand veseli unii cu ceilalti. De ce nu putea face si ea acelasi lucru? Stia raspunsul. Pentru ca nu se putea preface ca este prietena cu liderii ce parca o zdrobeau din priviri. Brusc, a fost trezita din contemplatie de o voce subtire, usor senzuala. A ridicat capul, intalnind ochii verzi ca de smarald ai unei fete de la receptie.
-Domnisoara, aveti nevoie de ajutor?
-Nu... multulesc. Raspunde Orihime schitand un zambet care niciodata nu ar fi putut sa fie mai fals.
In acel moment, avea nevoie de tot ajutorul pe care putean sa il primeasca. Dar nu din partea hotelului. Ci din partea familiei. Avea nevoie de sprijinul si incurajarile lor. Simtea nevoie de imbratisarile si saruturile suave ale lui Toshiro, de imbarbatarea Karinei... de zambetul tatalui ei.
Dar nu a mai avut timp sa se gandeasca la astfel de lucruri. In capatul holului si-a facut aparitia un barbat inalt, roscat, impunator.
-Va invit in sala. Conferinta va incepe in zece minute.
Asta era momentul de care s-a temut intreaga zi. Dar trebuia sa se comporte ca o profesionista. Ca o advarata conducatoare. Nu ca o fetita ce este pe punctul sa isi inghita propriile argumente care i-ar putea salva tara. S-a ridicat de pe fotoliu, intrand in marele grup ce pasea in sala.
Interiorul unde avea sa se desfasoare pe parcursul celor trei zile, conferinta, era cu adevarat luxos. Candelabre uriase tronau deasupra podelei din marmura, imprastiind lumina in intreaga incapere. Covoare scumpe, grena si albastre se aflau sub picioarele invitatilor. Masa rotunda, uriasa, se afla in centrul camerei. Orihime a observat ca in fata fiecarui scaun se afla un nume... si un microfon. Si-a cautat locul din priviri, gasindu-l cu usurinta. Era pozitionat in fata unei ferestre. A salutat din cap ceilalti participanti, asezandu-se pe scaunul mare, negru, din catifea. Dosarele care au poposit in bratele ei toata ziua au fost asezate pe suprafata inchisa la culoare si rece. Privea, citind fiecare nume. Brusc, ochii i s-au oprit asupra celui care avea sa stea in fata ei.
-"Daxton Sargent, Rusia. Deci asta este tipul despre care s-a tot vorbit? Mare soc ar fi sa lipseasca."
Dar gandurile i-au fost intrerupte de usile ce s-au deschis zgomotos. A intors capul, ramanand cu gura cascata. Un barbat blond, inalt a intrat. Trupul bine cladit ii era evidentiat de costumul negru, sobru. Ochii de un verde hipnotizant priveau in jur. Buzele ii erau intre-deschise, scotand la iveala o pereche de dinti albi, ca un sirag de margele.
-Domnule Daxton, aici este locul dumneavoastra.
Ce? El era liderul Rusiei? Unde era acel barbat trecut de treizeci de ani, urat si incepator pe care ea si-l imaginase? Cel ce i se infatisa in fata ochilor era tanar, avea o frumusete care te facea sa tremuri si o hotarare care reusea sa te sperie. S-a intors, insa din neantentie a reusit sa darame triunghiul din plastic pe care ii era scris numele. A lasat capul in jos, incercand sa treaca neobservata. Barbatul a trecut pe langa ea, s-a asezat pe locul lui, alaturi de un tanar brunet, ce parea sa ii fie prieten.
-Dax... ce o fi cu tipa aia? Sta cu fruntea lipita de masa de cand am venit aici.
-Hah... amatoare. Se aude vocea blondului, caruia nu ii pasa de rivalii sai.
Douazeci de minute le-a luat participantilor sa se aseze la masa. In tot acest timp, Orihime nici macar nu a ridicat ochii din pamant. Cand linistea a pus stapanire pe sala, acelasi barbat care i-a invitat a lovit microfonul cu degetul aratator, testandu-l.
-Ar face bine sa ne scuteasca de prezentari. Cat de prost sa fii ca sa iti doresti sa iti cunosti adversarii. Dar o cere codul...nu-i asa?
Rasul discret al lui Daxton a fost intrerupt de vocea roscatului.
-Inainte sa incepem, o rog pe domnisoara cu parul roz sa isi spuna numele. Va lipseste tablita.
Orihime a ridicat capul. In acel moment, un zgomot s-a auzit in acea liniste teribila. Dax a rupt pixul cu care se juca inca de cand a intrat. Ochii lui mult prea socati ii priveau chipul. Semana izbitor de tare cu fata de care a avut grija pe vremea cand era bodyguard. Ochii, buzele, parul... mirosul. Totul era la fel.
-Ma scuzati. Numele meu este Asazuki. Orihime Asazuki.
A incremenit. Zambetul i s-a topit pe buze asemenea unui cub de gheata in vapaia soarelui. Cea care statea in fata lui, cea care incerca sa isi salveze tara... nu era nimeni alta decat fetita prostuta de care el a ras in urma cu trei ani. Nu mai intelegea nimic. Stia ca tatal ei se ocupa cu petrolul. Dar niciodata nu s-ar fi asteptat ca rozalia sa ocupe o asemenea functie.
-La dracu. Spune el printre dinti, strangand din pumn.
-Ce se intampla? Intreaba Sheyenne in soapta, curios sa afle de ce amicul sau a spus asta.
Dar nu i-a mai putut raspunde. Ochii celor doi s-au intalnit. Daca ar fi fost posibil s-ar fi vazut scanteile care se nasteau. Hime a oftat usor, tragand aer in piept. Nu l-a recunoscut. Nu avea nici cea mai mica banuiala ca cel care ii statea in fata nu era nimeni altul decat bodyguard-ul care ar fi trebuit sa o protejeze in urma cu trei ani.
Fata si-a mutat privirea, rasfoind dosarele. Daxton a desfacut pumnul, arcuindu-si buzele intr-un zambet, in coltul gurii. Cine ar fi crezut ca la o simpla conferinta, lucrurile vor lua o turnura atat de interesanta?
1.Coincidente
Ascuns intre peretii acoperiti cu oglinzi fumurii ale cabinei, Daxton continua sa rada cu amicul sau, pe seama ziaristilor ce tocmai si-au pierdut cea mai tare stire: el. Suna destul de ciudat, insa asta era purul adevar. Fiecare tabloid cu renume dorea un interviu din partea celui ce a devenit puterea numarul unu in industria petroliera. Lumina puternica a neoanelor introduse in plafonul cu o forma ciudata, se scurgea pe parul auriu. In ochii lui se reflecta pasiunea, dorinta, cruzimea si cinismul. Era de nerecunoscut. Mandria i se transformase intr-un orgoliu demonesc. Nu accepta sa fie invins de nimeni si nimic. Zambea. Buzele i s-au arcuit intr-un ranjet atat de caracteristic noului Daxton. Fiecare por emana mandrie.
Usile liftului s-au deschis silentios. Acesta a pasit afara din cabina, bagandu-si degetele printre suvitele dese. A privit in ambele parti ale holului, divinizand parca linistea care l-a intampinat. Statea la unul dintre cele mai pazite etaje. Si nu pentru ca asa ar fi cerut el. Se putea apara si singur de un eventual atacator. insa asa cerea codul care i-a dat batai de cap timp de trei ani. Cod care l-a transformat in barbatul de astazi. Bestia care a luat chip de om. Si-a scos din buzunar o tigare, asezand-o intre buzele apetisante. Insa in clipa in care a vrut sa o aprinda, Sheyenne a aparut parca din neant, apucand tigarea intre doua degete. A aruncat-o pe mocheta gri, privindu-si prietenul.
-Parca ai spus ca te lasi de viciul asta.
-Asta si fac! Doar ca acum sunt stresat. Replica blondul ironic.
-Tu? Stresat? As platii ca sa vad chestia asta. Esti cel mai calm tip pe care am avut norocul sau ghinionul sa il cunosc. Cand il voi intalnii pe cel care va reusii sa te enerveze... voi spune ca pot sa mor linistit.
Dax si-a arcuit ambele sprancene, inaintand pe holul lung, incadrat de veioze aurii cu siraguri formate din diferite cristale. Ajuns in fata usii, s-a oprit. A ridicat capul, tragand adanc aer in piept.
-Mirosul asta... imi ajunge pana in strafundul plamanilor. Imi este atat de cunoscut. Spune acesta adulmecand asemenea unui animal salbatic.
-Este a doua oara cand pomenesti de asta. Nu e nimic neobisnuit ca cineva foloseste acelasi parfum cu cel al uneia dintre femeile cu care tu te-ai... jucat. Replica brunetul bagand cartela in spatiul special al usii.
-Nu. Este mult prea elegant si delicat pentru a fi folosit de o femeie usoara... dar prea seducator pentru cineva anost. Trebuie sa aflu cine il foloseste.
-Daxton... esti incurabil.
Blondul a deschis usa, pasind in camera. Chiar in acel moment, din incaperea situata in partea stanga a iesit Orihime. Aceasta si-a dat parul dupa ureche, tinand lipite de piept dosarele groase si albe. A oftat, lipindu-se pentru un moment de peretele rece.
-Ce a fost in capul meu cand am venit aici? Toti tipii astia batrani si frustrati se uita la mine ca la cel mai mare dusman. Am atata nevoie de Toshiro si Karina. La naiba... de ce ma tot plang? De mine depinde viitorul tarii in care traiesc. Curaj Orihime Asazuki. Nu esti cu nimic mai prejos decat ei.
Rozalia si-a arcuit buzele intr-un zambet hotarat, inaintand mandra pe hol. Fredona o melodie, leganandu-si soldurile. Tocurile cui si pantofii albi, cu o mica deschizatura in jurul degetelor ii alungeau picioarele, inaltand-o cu cativa centimetrii. In comparatie cu blonda, Hime a ramas la aceiasi inaltime de un metru saizeci si cinci, in ciuda faptului ca avea douazeci de ani. Dar nu se simtea complexata. Absolut deloc. Timpul si-a lasat amprenta in alte locuri. Sanii ii erau apetisanti de mari, asemenea a doua dealuri care apareau din neant pe campia neteda. Pielea ii era la fel de matasoasa ca petala unui trandafir. Pe buze parea sa se fi scurs sangele unui zeu. Atat de rosii erau. Ochii expresivi erau incadrati de gene negre, lungi si curbate. Frumusetea ei era angelica dar salbatica, inocenta... si periculoasa. Parea o nimfa. Ireala.
Usile liftului s-au deschis. Orihime a pasit, avand alaturi doi barbati trecuti de patruzeci de ani. I-a privit, aruncandu-le zambete ce nu pareau a fi foarte prietenoase. S-a intors cu spatele, lovind podeaua cu varful pantofului.
-Tinerii... se baga unde nu trebuie. Se aude vocea groasa a unuia dintre ei.
-Poftim? Replica Orihime pe un ton care nici daca i-ar fi spus "mori" nu ar fi sunat mai infricosator.
-Spuneam doar ca esti prea tanara pentru o asemenea responsabilitate. Fetele ca tine ar trebui sa colinde magazinele, cluburile si intreaga lume.
-Ei bine, ma simt mandra ca nu fac parte din acea "clasa" de fete pe care tocmai a-ti pomenit-o. In plus, nu sunt singura novice de aici. Mai este si reprezentantul Rusiei, pe care inca nu am avut placerea sa il cunosc. Replica femeia dur, accentuand ultimele cuvinte.
-Diferenta este ca el si-a ridicat tara pe primul loc intr-un timp teribil de scurt.
Hime si-a dat ochii peste cap, refuzand sa mai participe la dezagreabila conversatie. S-a intors, tragand adanc aer in piept.
-"Incep sa ma satur de tipul asta si de toate complimentele fata de el. Cine se crede?" Isi spune ea parasind cabina puternic luminata.
Ajunsa la receptia hotelului, s-a asezat pe unul dintre fotoliile din piele maro. Acestea erau atat de mari, incat se afunda cu totul in pernele moi. A trantit dosarele pe masa cu picioare arcuite, punand fruntea pe teancul inalt. Era obosita. De la masa din fata, a inceput sa se auda o discutie intre patru doamne, venite la conventie in scopuri... mai mult decat interesante. Isi odihnea ochii, ascultandu-le.
-Toata chestia asta am crezut ca o sa fie o pierdere de vreme. Dar cand l-am vazut pe tipul care reprezinta Rusia, m-am bucurat ca am venit! Spune una dintre ele agitandu-se mai rau ca un copil de gradinita in prezenta lui Mos Craciun.
-Ai perfecta dreptate. Barbatul asta este absolut perfect. Cat as vrea sa ii simt buzele acelea senzuale alunecandu-mi pe trup si bratele puternice jucandu-se cu sanii mei.
Stupefiata de ce auzea, Orihime si-a muscat limba de furie, ridicandu-se din confortabilul fotoliu. Incepea sa se sature de Rusia si tot ce tine de ea. Nu putea sa inteleaga ce este atat de special la tipul ala... care probabil ca avea peste treizeci de ani. Un novice la varsta asta... care se da mare crai. In acel moment, nimic nu i se parea mai dezgustator.
Ajunsa la piscina din spatele hotelului, tanara s-a trantit pe unul dintre scaune. Privea apa luminata de becuri galbene si albastre cum era unduita de vant in forma de diamant a piscinei. A lasat dosarele pe masuta din plastic, intinzandu-si picioarele. Vedea cum soarele apune... insa nu avea nici-un chef sa se retraga in camera ei. Singura... intre patru pereti, inconjurata de barbati care o priveau ciudat si isi dadeau coate atunci cand trecea pe langa ei, facand diferite aluzii care uneori o deranjau. Dar nu avea de gand sa arate acest lucru. Obosita, a inchis ochii, sperand ca se va putea odihnii macar cateva minute. Dar fara sa isi dea seama, a adormit.
Trezita brusc de o pisica ce se freca de picioarele ei, Orihime a privit speriata in jur. Era intuneric. Era liniste. Era singura. Unica sursa de lumina provenea de la becurile piscinei. Deodata, a auzit zgomot de pantofi pe scarile de marmura ce duceau spre locul in care ea se afla. Dupa cat de bruta era apasarea, cu siguranta era un barbat. Si-a luat dosarele, vrand sa paraseasca acea zona. Din cauza intunericului, nu a putut distinge decat o silueta masiva, care cu siguranta nu apartinea unei femei. A trecut grabita pe langa el, lovindu-l cu umarul la nivelul pectoralilor. Acesta s-a oprit, privind-o. Era Daxton.
-Data viitoare uita-te pe unde mergi. Femeie nebuna.
Cat de aproape a fost sa o vada pe cea de care a avut grija in urma cu trei ani. Incruntarea creeata de lovitura a disparut brusc. Din nou, a simtit acel parfum pe care nu si-l mai putea scoate din cap. S-a intors, insa era mult prea tarziu. Misterioasa purtatoare a disparut in cladire.
-Maine... voi afla cine esti.
2.Conferinta
Cufundata intre pernele mari ale patului, Orihime isi tinea ambele brate pe frunte. Era aproape o ora de cand incerca sa adoarma, fara vre-un rezultat. Se gandea la conferinta de presa ce urma sa aiba loc in cateva ore. Nu voia sa se duca. Nu voia sa fie incoltita de intrebari rautacioase si priviri iscoditoare. Era ea impotriva tuturor. Inca din avion s-a gandit sa stea in umbra pana la conventie. Era mai bine ca lumea sa nu stie atat de multe despre idealurile ei. Dar daca va lipsi, probabil ca celelalte tari vor spune ca se ascunde. Nu voia sa isi dezamageasca tara si familia pentru nimic in lume. Dar se simtea depasita de ceea ce se intampla. Isi schimba pozitia, torturandu-se. Orice ar fi facut, era aproape imposibil sa se odihneasca. S-a ridicat furioasa, azvarlind cearceaful. Aceasta a cazut pe podea, asemenea unei fantasme. Halatul din matase ii acoperea o mica parte a picioarelor. Talpile goale calcau pe parchetul rece, dandu-i fiori in intreg trupul.
-Grozav! Pur si simplu grozav! Cred ca o sa stau toata noaptea sa ma gandesc la ce ar trebui sa fac... in loc sa dorm, asa cum fac toti ceilalti din acest hotel! Dar nu... eu stau si imi plang de mila ca o proasta. Nu ma comport deloc profesional! La naiba cu tot! O sa ma duc la nenorocita aia de conferinta.
S-a trantit in pat, acoperindu-si capul cu una dintre pufoasele perne. In sfarsit se linistise. Dormea.
In camera alaturata, Daxton statea in dreptul geamului. Isi tinea mainile in buzunarele blugilor, in timp ce tigarea aflata intre buze se consuma treptat. Pe bustul gol, sculptat se scurgeau razele lunii ce incercau sa isi pastreze aceiasi stralucire in timp ce cerul incepea sa capete o nuanta purpurie. A intors capul, privind-o pe tanara ce dormea in patul lui. Frumoasa, blonda, apetisanta. Dar usoara. Nu era decat una dintre femeile care au avut onoarea sa treaca pe lunga lui "lista". Cat timp trecuse de cand nu se mai implicase sentimental atunci cand avea relatii cu cineva? Pentru el... femeile nu reprezentau decat un "obiect" destinat placerilor. Cineva care sa il ajute sa se descarce de stres si orice emotie neplacuta. Nimic mai mult decat niste biete sclave, care pentru cativa dolari, se comportau si faceau ce voia el.
Fata a inceput sa miste. Gemea. Deloc impresionat, Daxton s-a apropiat de ea, aruncand cearceaful intr-un colt al camerei. Si-a pus mainile in sold, atingandu-i coapsa cu piciorul. Buimaca, adolescenta ce nici macar nu implinise optisprezece ani, a deschis ochii. L-a privit, acoperindu-si sanii cu ambele palme si incrucisandu-si genunchii.
-Ce tot crezi ca faci? Am vazut si atins tot ceea ce tu incerci sa ascunzi. Doar nu vrei sa cred ca te-ai intimidat brusc. Replica blondul afisand un ranjet pervers.
Blonda s-a ridicat din pat, adunandu-si hainele imprastiate pe intreaga podea a camerei. Fusta scurta si stralucitoare, bluza care nu acoperea decat o mica parte din sani. Ce il atragea pe Dax la asemenea femei? Nimic.
Ramas singur, a privit lung patul. Ravasit, patat de dovada placerii din partea ambilor. Buzele lui carnoase erau inca rosii de la sarutarile inflacarate ale fetei. Si-a trecut palma peste abdomenul frumos, lasand mai apoi capul pe spate.
-Fiar-ai sa fii tu de parfum. Mi se infierbanta trupul doar cand ma gandesc la acel miros.
Nu si-a dat seama, insa soarele rasarise. In ziua aceea, avea sa o cunoasca pe cea care i-a aprins simturile. La conferinta. Stia ca aveau sa participe toti cei ce au venit pentru summit. Daca purtatoarea era la fel de incantatoare ca si parfumul... atunci aceasta avea sa il cunoasca cat se poate de intim pe conducatorul Rusiei.
Privea lung cerul a carui nuanta rozalie il incanta. Era prima oara cand era impresionat de un lucru atat de marunt. Acea culoare ii aducea aminte de ceva. Insa ii era greu sa isi dea seama de ce. Brusc, la usa a inceput sa se auda o bataie ardenta. Daxton a ridicat din spranceana, apasand mai apoi clanta rece si argintie.
De cealalta parte se afla Sheyenne. Acesta dezaproba usor din cap, razand discret.
-Scopul vizitei. Replica taios "amabilul" blond.
-Stop playboy-ule! Am venit cu ganduri pasnice. Fetita aia blonda si ametita venea cumva din camera ta? Intreaba acesta aruncandu-i priviri pline de intelesuri.
-Aha. Se aude vocea lui Dax in timp ce se trantea pe canapeaua din piele.
-Ai o slabiciune pentru blonde cu sanii mari.
Comentariul facut de brunet l-a facut pe barbat sa ii arunce o privire implacabila. Buzele lui ce exprimau o usoara furie s-au arcuit brusc intr-un ranjet... pentru ca mai apoi acesta sa izbucneasca intr-un ras plin de pofta si zgomotos.
-Am o slabiciune pentru orice "chestie" cu picioare lungi, piept urias si o comoara ascunsa intre picioare.
Brunetul a ras usor, atingand mai apoi cadranul ceasului a carui curea ii strangea incheietura.
-Cat e ceasul? Intreaba blondul privindu-se in oglinda mare aflata pe unul dintre pereti.
-Cinci si jumatate. Ar trebui sa incepi sa te pregatesti. Oh... si ai face bine sa iti inlaturi zambetul ala de barbat care tocmai a pus mana pe cea mai focoasa femeie. Trebuie sa fi..
-Crezi ca nu stiu cum sa ma comport? Am trei ani de cand sunt in lumea asta.
Sheyenne a ridicat ambele maini, in semn ca se preda. Era imposibil sa isi mustreze prietenul. Ori de cate ori il tragea la raspundere cu ceva, acesta isi apropia sprancenele in timp ce ochii pareau sa arunce flacari. A parasit dormitorul, lasandu-si amicul singur. Acesta a intrat in baie, dand drumul la apa care se scurgea limpede pe peretii cazii.
Era aproape ora sapte. Orihime se afla in holul hotelului, continuand sa priveasca foile aflate in dosarele ce le purta cu ea, ori de cate ori pleca din camera. Evita sa se uite in ochii celor care treceau pe langa ea, salutand-o cu o nota de ironie in voce. Se indrepta spre camera unde avea sa fie purtata conferinta de presa. A pus mana pe clanta, dar s-a oprit in ultimul moment. Nu voia sa dea ochii cu cei ce i-au devenit, in mod indirect, dusmani.
S-a dat in spate, ascunzandu-se dupa un perete le auzul acelor pasi ca cei din seara precedenta. La fel de brutali si apasati. Stia ca se comporta intr-un mod mai mult decat imatur. A plecat de pe hol chiar cand usa incaperii s-a trantit. Stia ca adevarata conferinta avea sa fie in doar cateva ore.
-Mai bine ma pregatesc. Adevarata provocare este pe punctul sa inceapa.
3.Trecutul nu ramane in urma
Niciodata nu i s-a parut ca timpul trece mai greu ca in acel moment. Cufundata in propriile ei ganduri, incerca cu disperare sa gaseasca o iesire din capcana in care a intrat, cu buna stiinta. Statea pe unul dintre fotoliile de la receptie, purtand dupa ea aceleasi dosare ca si mai devreme. Nu se despartea de ele. Parul de un roz asemenea florilor de cires ii acoperea palmele in care isi ingropase obrajii. Cu degetele mari isi masa tamplele ce zvacneau din pricina stresului la care era supusa. Se condamna pentru faptul ca se ingrijora atat de tare. Privea chipurile celor ce aveau sa participe la conferinta. Zambeau, discutand veseli unii cu ceilalti. De ce nu putea face si ea acelasi lucru? Stia raspunsul. Pentru ca nu se putea preface ca este prietena cu liderii ce parca o zdrobeau din priviri. Brusc, a fost trezita din contemplatie de o voce subtire, usor senzuala. A ridicat capul, intalnind ochii verzi ca de smarald ai unei fete de la receptie.
-Domnisoara, aveti nevoie de ajutor?
-Nu... multulesc. Raspunde Orihime schitand un zambet care niciodata nu ar fi putut sa fie mai fals.
In acel moment, avea nevoie de tot ajutorul pe care putean sa il primeasca. Dar nu din partea hotelului. Ci din partea familiei. Avea nevoie de sprijinul si incurajarile lor. Simtea nevoie de imbratisarile si saruturile suave ale lui Toshiro, de imbarbatarea Karinei... de zambetul tatalui ei.
Dar nu a mai avut timp sa se gandeasca la astfel de lucruri. In capatul holului si-a facut aparitia un barbat inalt, roscat, impunator.
-Va invit in sala. Conferinta va incepe in zece minute.
Asta era momentul de care s-a temut intreaga zi. Dar trebuia sa se comporte ca o profesionista. Ca o advarata conducatoare. Nu ca o fetita ce este pe punctul sa isi inghita propriile argumente care i-ar putea salva tara. S-a ridicat de pe fotoliu, intrand in marele grup ce pasea in sala.
Interiorul unde avea sa se desfasoare pe parcursul celor trei zile, conferinta, era cu adevarat luxos. Candelabre uriase tronau deasupra podelei din marmura, imprastiind lumina in intreaga incapere. Covoare scumpe, grena si albastre se aflau sub picioarele invitatilor. Masa rotunda, uriasa, se afla in centrul camerei. Orihime a observat ca in fata fiecarui scaun se afla un nume... si un microfon. Si-a cautat locul din priviri, gasindu-l cu usurinta. Era pozitionat in fata unei ferestre. A salutat din cap ceilalti participanti, asezandu-se pe scaunul mare, negru, din catifea. Dosarele care au poposit in bratele ei toata ziua au fost asezate pe suprafata inchisa la culoare si rece. Privea, citind fiecare nume. Brusc, ochii i s-au oprit asupra celui care avea sa stea in fata ei.
-"Daxton Sargent, Rusia. Deci asta este tipul despre care s-a tot vorbit? Mare soc ar fi sa lipseasca."
Dar gandurile i-au fost intrerupte de usile ce s-au deschis zgomotos. A intors capul, ramanand cu gura cascata. Un barbat blond, inalt a intrat. Trupul bine cladit ii era evidentiat de costumul negru, sobru. Ochii de un verde hipnotizant priveau in jur. Buzele ii erau intre-deschise, scotand la iveala o pereche de dinti albi, ca un sirag de margele.
-Domnule Daxton, aici este locul dumneavoastra.
Ce? El era liderul Rusiei? Unde era acel barbat trecut de treizeci de ani, urat si incepator pe care ea si-l imaginase? Cel ce i se infatisa in fata ochilor era tanar, avea o frumusete care te facea sa tremuri si o hotarare care reusea sa te sperie. S-a intors, insa din neantentie a reusit sa darame triunghiul din plastic pe care ii era scris numele. A lasat capul in jos, incercand sa treaca neobservata. Barbatul a trecut pe langa ea, s-a asezat pe locul lui, alaturi de un tanar brunet, ce parea sa ii fie prieten.
-Dax... ce o fi cu tipa aia? Sta cu fruntea lipita de masa de cand am venit aici.
-Hah... amatoare. Se aude vocea blondului, caruia nu ii pasa de rivalii sai.
Douazeci de minute le-a luat participantilor sa se aseze la masa. In tot acest timp, Orihime nici macar nu a ridicat ochii din pamant. Cand linistea a pus stapanire pe sala, acelasi barbat care i-a invitat a lovit microfonul cu degetul aratator, testandu-l.
-Ar face bine sa ne scuteasca de prezentari. Cat de prost sa fii ca sa iti doresti sa iti cunosti adversarii. Dar o cere codul...nu-i asa?
Rasul discret al lui Daxton a fost intrerupt de vocea roscatului.
-Inainte sa incepem, o rog pe domnisoara cu parul roz sa isi spuna numele. Va lipseste tablita.
Orihime a ridicat capul. In acel moment, un zgomot s-a auzit in acea liniste teribila. Dax a rupt pixul cu care se juca inca de cand a intrat. Ochii lui mult prea socati ii priveau chipul. Semana izbitor de tare cu fata de care a avut grija pe vremea cand era bodyguard. Ochii, buzele, parul... mirosul. Totul era la fel.
-Ma scuzati. Numele meu este Asazuki. Orihime Asazuki.
A incremenit. Zambetul i s-a topit pe buze asemenea unui cub de gheata in vapaia soarelui. Cea care statea in fata lui, cea care incerca sa isi salveze tara... nu era nimeni alta decat fetita prostuta de care el a ras in urma cu trei ani. Nu mai intelegea nimic. Stia ca tatal ei se ocupa cu petrolul. Dar niciodata nu s-ar fi asteptat ca rozalia sa ocupe o asemenea functie.
-La dracu. Spune el printre dinti, strangand din pumn.
-Ce se intampla? Intreaba Sheyenne in soapta, curios sa afle de ce amicul sau a spus asta.
Dar nu i-a mai putut raspunde. Ochii celor doi s-au intalnit. Daca ar fi fost posibil s-ar fi vazut scanteile care se nasteau. Hime a oftat usor, tragand aer in piept. Nu l-a recunoscut. Nu avea nici cea mai mica banuiala ca cel care ii statea in fata nu era nimeni altul decat bodyguard-ul care ar fi trebuit sa o protejeze in urma cu trei ani.
Fata si-a mutat privirea, rasfoind dosarele. Daxton a desfacut pumnul, arcuindu-si buzele intr-un zambet, in coltul gurii. Cine ar fi crezut ca la o simpla conferinta, lucrurile vor lua o turnura atat de interesanta?