Asa m-am schimbat

[Vir]

Disclaimer: Nu detin nici un personaj din anime-ul/manga-ul Naruto (inafara de cele create de mine) care apartin lui Masashi Kishimoto. Si nu profit de pe urma acestor personaje/intamplari.
M-am gandit sa incerc sa fac si eu un fic. Este SASUSAKU[/u] si va promit ca il voi termina daca o sa va placa(stiu cum e sa iti placa un fic la nebunie si apoi sa nu mai fie continuat). Vreau muuulte comentarii si sfaturi dar luati-ma usor pt ca e primul meu fic.
Cap 1:Viata mea parea normala
Era o dimineata ca oricare alta, trebuia din nou sa ma trezesc la o ora matinala ca sa plec la scoala. Micul dejun delicios si bentita mea norocoasa fac parte din rutina mea zilnica. Din aceasta face parte si o ultima privire in oglinda inainte sa fiu intampinata de lungul drum spre scoala pe care din pacate il faceam de una singura. Bineintales ca intr-o zi de noiembrie nici trupul nu mi se simtea prea bine avand in vedere si cartile grele din ghiozdan. Asa ca despre drumul meu spre scoala nu pot spune decat ca este ingrozitor.
Cand in sfarsit ajunsesem la scoala simt cum o piatra mi se ia de pe inima. In jurul liceului meu incepeau sa roiasca masini si grupuri de copii care aveau ca destinatie acea cladire mare in care imi petreceam timpul pentru a invata. Mi-as fi dorit sa nu merg de una singura la scoala. Pur si simplu mi se parea streasant pentru ca nu aveam la ce sa ma gandesc si nici cu cine sa vorbesc. Dar pentru ca in zona unde stau eu nu statea nici un coleg iar parintii mei plecau de la cinci dimineata la munca trebuia sa merg la scoala singura singurica. Apoi incepeam sa strabat curtea scolii si drumul spre clasa mea tot neinsotita. Atunci cand intram in clasa chinul meu se sfarsea pentru ca prietenele mele imi ofereau fiecare cate o mica imbratisare facandu-ma sa uit ca tocmai am avut un tur gratis la regatul tacerii si al stresului.
Vorbisem cateva minute dar clopotelul ne ditruge orice discutie. Prima ora era de matematica, „grozav”, fix dupa ce te trezesti trebuie sa te concentrezi la maxim ca sa intelegi o materie asa complicata. Ma rog, doar daca erai eu pentru ca unii colegi nu trebuiau sa se straduiasca deloc ca sa inteleaga iar altii nu se oboseau deloc la acesta materie, nu le pasa absolut deloc. Eu eram printre putinii care daca nu intelegeau din prima inercau pana reusau sa desluseasca misterele scolii, asa cum le numeam eu. Eram printre putinii care aveau acea ambintie nebuna pentru a reusi desi acest lucru nu fusese descoperit pana atunci. M-am asezat comod in banca si mi-am scos toate cele necesare. Parul meu lung si roz asemenea florior de cires se odihnea pe camasa alba ca spuma laptelui in timp ce ochii verzi ca mugurii tineri ai primaverii incepusera sa fie fixati asupra profesorului nostru. Ma concentram si ma concentram pana cand:
-Sakura, la tabla! a spus profesorul dintr-o suflare.
M-am ridicat din banca si am inceput sa rezolv lasand urme albe pe suprafata tablei. Cand termin profesorul vine si imi arata cinci greseli dupa care spune:
-Sakura, in clasa a IX a nu faceai chiar atatea greseli, cu ce te-a afectat anul care a trecut?
Nu am mai spus nimic in afara de scuzele subintelese care niciodata nu lipseau cand profesorii faceau o observatie. Dar nici nu puteam sa nu imi amintesc ca in trecut nu aveam nici o problema in intelegerea oricarei materii dar se pare ca trecerea neiertatoare a timpului ma afunda in prapastie.
Dupa alte ore obositoare ma indreptam spre casa din nou de una singura. Ma gandeam la cat m-am facut de ras in fata lui Sasuke. El este colegul, cu un par brunet asemenea unor carbuni iar ochii asemenea unei nopti intunecate fara stele si luna care mereu cand erau fixati asupra mea imi pierdeam controlul. Avea mereu o privire identica imprimata pe chipul asemeni unui jucator de poker. Oricum, nici nu creadeam ca ma observase pana atunci chiar daca eram in aceiasi clasa din gimnaziu. De atunci de cand eram niste simpli copii ii vad chipul serios pe care nu poti citi nici un sentiment.
Dupa ce am ajuns acasa am fost intampinata de atmosfera primitoare a casei. Chiar daca parintii mei nu castigau extrem de mult aveam o casa draguta cu etaj. Bucataria care gazduia mereu delicatesele mamei mele si care era amenajata in nuante de verde. Sufrageria cu canapea alba si doua fotolii negre incredibil de pufoase in care mereu ma scufundam cu placere, televizor cu plasma si masuta de cafea neagra cu modele albe este una din preferatele mele. Dar cel mai mult si mai mult imi iubeam propria camera, propriul meu colt de recreatie. Patul din lemn de cires cu asternuturi asemenea spumei de capuccino, biroul din lemn de stejar vopsit cu un maro asemenea ciocolatei cu lapte , dulapul din lemn de cires pe care erau pictate cu bej narcise si nu in ultimul rand covorasul rotund si pufos de culoarea cafelei langa care stateau doua fotolii rotunde si umplute cu un fel de puf care erau de culoarea boabelor de cacao. Toate acestea erau asezate pe un parchet dur de culoarea nisipului in razele calde ale soarelui.
Mancasem cate ceva si dupa putin timp petrecut in fata televizorului ma apucasem de teme. Scriu ce scriu pana la vreo sase-sapte. Intre timp, pe la patru, parintii mei vin acasa si se apunca de ale lor. Am citit o ora si dupa am facut cate ceva sa ma relaxez, am vorbit pe messenger si la telefon cu prietenele mele, am rasfoit o revista si m-am uitat la un film.
Aveam zile normale, propia rutina, de care nu ma plictiseam, o traiam la maxim. Ma bucuram de fiecare clipa dulce si o savurampana la extrema. Nu ma satur de prietenele mele si nici ele de mine, avem o dependenta comuna, dependenta de distractie. Asta e usor de vazut, chiar prea usor din cauza felului in care ne petreceam sfarsiturile de saptamana. In primul rand ne adunam toate trei: eu, Hinata si TenTen. Hinata care are parul lung si de culoarea unei vinete pe care s-a presarat cenusa iar ochii ei albi cu o usoara nuanta spre mov incercau sa fure atentia unui baiat. Acesta era Naruto, un baiat cu parul ca spicul graului si ochii ca infinitul senin al cerului, foarte activ, un prieten bun si baiatul care a facut ca obrajii Hinatei sa aiba o nuanta mai stridenta de rosu. Iar TenTen cu parul ei saten si ochii asemeni scoartei copacului roseste dupa cineva. Acesta este Neji, un baiat brunet, cu parul lung si niste ochi identici cu ai Hinatei, deoarece cei doi sunt verisori. Ceea ce ma convinge si azi ca TenTen este indragostita cu adevarat de Neji este ca ea spune ca ochii celor doi verisori sunt diferiti pentru ca Neji are acel ceva special. Nu spun ca e nebuna, pentru ca si eu sufar de aceasta concluzie, ca cineva are acel ceva special. Pentru mine acesta era Sasuke. Cel cu care nu pot pur si simplu sa fiu eu. In timp ce se uita la mine chiar nu stiu cine sunt, unde sunt si daca chiar el se uita la mine. Era lucrul pentru care ma uram cel mai tare, si am incercat din rasputeri sa schimb asta dar pana acum am reusit doar sa nu ma mai inrosesc. Dar asta e viata, si ea merge inainte si nu asteapta pe nimeni nici daca o mituiesti.
Ca niste prietene mai vorbim despre bijuterii, farduri si baieti stam prin casa si cine stie ce inventam. Cand suntem afara si nu avem de gand sa mergem prin magazine facem numai nebunii. Vara ne plimbam cu rolele si bicicleta iar iarna cu sania sau schiurile, vara ne pictam pe fata si odata am iesit pe strada iar iarna ne machiem strident prostindu-ne, vara ne batem cu apa iar iarna cu zapada. Asa ne distram, nici prea des dar nici prea rar. Asta imi face adolescenta colorata: prietenii, distractia si dragostea.
Asat era viata mea, o parte importanta din ea se va schimba vizibil, dar de ce?

Stiu ca e cam plictisitor dar toate detaliile astea sunt importante, veti vedea in urmatoarele capitole daca o sa vreti sa continui.

[Alany Aysee]

daca nu iti place critica, nu citii!


well, am vazut ca iti doreai multe comentarii, insa userii nu sunt interesati de o idee stralucita, dupa parerea mea, care trebuie mult mai mult lucrata la ea .
Ei bine, poate doar ideea m-a atras, insa ficul tau mai are mult de lucrat.

In primul rand, la inceput a fost banal, ai inceput o descriere despre Sakura care ai intortocheato ba in prezent, ba in trecut, ba cum facea ea in nu stiu ce luna, si nu ne-ai anuntat si pe noi cand ai schimbat timpul. Este o harababura de imi vine sa ma iau cu mainile de par.

Alt lucru deranjant a fost estetica care, atunci cand ai inceput capitolul, nu ai lasat nici macar un rand care sa desparta disclaimerul de ce ai scris tu. Asta mi-a dat impresia ca ai fi vrut sa incepi capitolul cu disclaimerul si cum ca ai fi vrut sa ai multe comentarii. Nu e bine ! >_< .

Greseli de tastare am mai vazut, nici macar nu poti sa te uiti dupa greselile facute de tastatura daca nu poti face alceva? Macar gramatica.
Descrierea e varza, nu imi place ca voi credeti ca descriere este numai atunci cand descrii un personaj, si nici ala bine. Are ochii nu mai stiu cum si parul asa. . . Atat stiti sa descrieti? Sentimente? Descriere fizica mai amanuntita? Caracterul personajului? Nu. Pentru voi nu exista asa ceva.

Am vazut ca dupa semnul mirarii si intrebarii nu scri cu litera mare. Asta este o alta greseala de gramatica >.< .

Deci inceputul a fost deja penibil. Sau cam pana la jumatate. Ei bine, dupa ai inceput sa zici cate ceva despre fiecare personaj cu care ai avea tu planuri. Nu mi-a placut ! Mai bine stateai locului si atunci cand personajele apareau in scena atunci le faceai o mica caracterizare ce nu consta numai in culoarea ochilor si parul acestora.

Dupaa ai inceput cu chestia de genu' Iar TenTen cu parul ei saten si ochii asemeni scoartei copacului roseste dupa
Ai inceput sa faci comparatii, buuun asta a fost excelent, daca nu ai fi repetat de nenumarate ori "asemeni" sau cel putin pe mine m-a cam deranjat.

La sfarsit ai stricat totul ! Puteai sa spui ca te-ai culcat, ca te-ai dus la TV , ca ai luat cina , dar nuuuu trebuia sa strici capitolil in intregime ,nu?

Ca niste prietene mai vorbim despre bijuterii, farduri si baieti stam prin casa si cine stie ce inventam. Cand suntem afara si nu avem de gand sa mergem prin magazine facem numai nebunii. Vara ne plimbam cu rolele si bicicleta iar iarna cu sania sau schiurile, vara ne pictam pe fata si odata am iesit pe strada iar iarna ne machiem strident prostindu-ne, vara ne batem cu apa iar iarna cu zapada. Asa ne distram, nici prea des dar nici prea rar. Asta imi face adolescenta colorata: prietenii, distractia si dragostea.
Asat era viata mea, o parte importanta din ea se va schimba vizibil, dar de ce?


Ai inceput sa faci comparatii intre iarna si vara, ceea ce mi s-a parut exagerat de plictisitor. Puteai sa zici ce ai facut in iarna cutare, ce ai facut in vara cutare. Nu faci aceleasi lucruri in fiecare iarna si vara, sa sti ! Ai vrut sa termini capitolul mai repede.

Ultima fraza a fost infernala !

Asat era viata mea, o parte importanta din ea se va schimba vizibil, dar de ce?

In primul rand, acest timp nu este potrivit , este ca si cum era. . .era odata, adica ca si cum Sakura ar fi fost moarta, iar chestia cu "se va schimba" ei bine de unde stie ea asta? Puteai sa zici ca ea simte , presimte, sau orce alceva, -.-'

Actiunea mi s-a parut extrem de grabita, practic a facut doar o ora de scoala :| . . .asta este tot ceea ce mi-ai spus tu in ce ai scris. Nu ai specificat cate ore sunt, daca mai sta la scoala...

Sfatul meu: Nu te mai grabii in a scrie, nu castigi nimic, mai amanuntit si mai usooor

Titlul este plictisitor, nu ma atrage nimic la el, este o idee penibila, puteai scrie ceva mai inspirat.

la revedere si am uitat sa specific ca nu am jignit autorul ci continutul ficului.
P.S. : daca nu iti va da nimeni comm iti voi da eu ^^

[Vir]

Disclaimer: Nu detin nici un personaj din anime-ul/manga-ul Naruto (inafara de cele create de mine) care apartin lui Masashi Kishimoto. Si nu profit de pe urma acestor personaje/intamplari.

Cap 2:Schimbarea este aproape

Dupa cateva zile din rutina obisnuita din viata mea fara surprize au venit, din nou, cele doua zile de relaxare binemeritate. Nu prea stiam cat era ceasul, nici in ce data eram pentru ca stiam ca e sambata asa ca dormeam fara nicio grija. Patul meu pufos avea grija sa nu imi lipseasca confortul iar jucariile de plus din jurul meu aveau grija sa nu imi lipseasca compania avand in vedere ca si azi parintii mei lucrau cinci ore. Visam asa frumos, ca nu ma mai pierd cand Sasuke ma priveste dar ceva a avut grija sa imi strice acea recreatie. Erau niste zgomote care veneau de pe strada, mirata de zgomotul auzit si stiind ca in cartier stateau majoritatea batranii m-am ridicat din pat si am scos capul pe un geam de unde puteam sa vad ce imi strica dimineata.
Ochii mi s-au facut cat cepele cand am vazut ce se intampla. Niste oamenii tot duceau mobila in casa de langa mine, in care pana atunci nu locuise nimeni. Era clar, aveam vecini noi. M-am imbracat si m-am spalat intr-o fuga ca sa ii intampin. Cand am iesit am vazut ca in fata casei erau niste oamenii care se tot invarteau cu obiecte de mobilier in brate si o femeie cu un barbat care ii ghidau. Retrasa de acel peisaj era o fata care parea sa fie de aceiasi varsta cu mine. Avea parul brunet asemeni penei corbului iar ochii erau albastrii ca adancului oceanului iar pielea era aproape alba. Aceasta privea la balamucul din fata noii ei locuinte. Parea o persoana linistita si draguta asa ca m-am apropiat de ea cu multa incredere si am spus:
-Buna! Eu sunt Sakura.
-Buna! Eu sunt Ayame, tocmai m-am mutat in oras.
-Chiar langa casa mea, spun eu zambind.
-Inafara de tine mai sunt alte fete pe aici?
-Nu, suntem singurele adolescente din cartier, spun eu privind in pamant.
-Hei, nu trebuie sa fii suparata, priveste partea plina suntem unicate aici, nimeni nu mai e adolescent.
-Ai dreptate, la asta nu m-am gandit. Spune-mi Ayame, cati ani ai?
-Saisprezece, clasa a X-a, tu?
-Lafel si eu, la ce liceu te-ai transferat?
-La liceul Konoha, in clasa a X-a…nu mai stiu care.
-Suntem vecine, in acelasi liceu si poate si in aceiasi clasa, spun eu mai fericita ca oricand. Ti-ar placea sa mergem impreuna la scoala?
-Ar fii grozav pentru ca eu nici macar nu stiu unde e clasa mea asa ca mi-ar prinde bine un ghid, spune Ayame in timp ce amandoua aproape radeam.
-Ayame! Se auzi un strigat care ne intrerupse discutia.
-Imediat, tati! spuse fata ridicand vocea. Trebuie sa plec, ne vedem luni?
-Da, o sa vin eu la tine la sapte si douazeci.
-S-a facut! Pa, Sakura!
-Pa, Ayame! spun eu indreptandu-ma spre casa.
Chiar nu stiu cat de fericita eram. Inca umpic si explodam de acel sentiment care imi invadase tot corpul si m-a luat pur si simplu prin surprindere. A fost prima surpriza care avea sa imi schimbe total adolescenta si sa o faca mai fericita dar bineinteles cu pretul lacrimilor. Am intrat in casa si am pus niste muzica in timp ce ma pregateam de micul dejun. In acele momente emanam fericire prin fiecare por, fiecare particula din corpul meu era agiata si vroia sa zambeasca in continuu. Eram multumita complet de acest cadou oferit de soarta, noua mea vecina. Am hotarat ca acest cadou trebuie sarbatorit, am pus mana pe telefon si am sunat-o pe Hinata ca sa imi organizez o alta zi de distractie cu prietenele mele.
In afara de evenimentul neasteptat din acea dimineata, sambata a decurs fara alte incidente, la fel si ziua de duminica. Cea care ma astepta cu noi surprize era ziua de luni. Acesta zi a inaugurat includerea lui Ayame in rutina mea. De atunci in colo mergeam cu Ayame la scoala. La sapte si douazeci am fost la ea la usa asa cum am promis si dupa nelipsitul buna dimineata am plecat spre scoala. Bineinteles ca am inceput sa vorbim, despre mai tot ce se invarte in jurul vietii noastre. Am descoperit ca Ayame era o persoana draguta, prietenoasa si cu o anumita portie de tupeu. Am tot vorbit dar cand am ajuns la subiectul baieti ne-am razgandit sa continuam pentru ca ajunsesem la scoala. In orice scoala, toata lumea stie ca exista niste barfitori, de care oricat te-ai ascunde si oricat ai fugi aici nu ai nici o scapare. Asa ca am amanat acea discutie pentru sambata cand Ayame avea sa doarma la mine. Era prima zi cand treceam prin curtea scolii cu cineva langa mine, o cunostinta, o prietena, cineva. Printre toti acei copii eu mergeam spre clasa mea cu cineva, asta chiar era ceva nou, o nuanta de culoare, ceva neobisnuit.
Cand am ajuns la ultima destinatie am aflat ca eram colege de clasa si i-am facut cunostinta lui Ayame cu prietenele mele dar si cu toti colegii, in pauza a venit si dirigintele sa ne spuna si acesta doua vorbe despre ea. In acea zi toti profesorii si-au dat cu parerea despre Ayame dupa ce au privit prin carnetul ei de note si prin documentele unde scria despre ce a facut la fostul ei liceu. Unii profesori au spus ca seamana cu mine altii s-au abtinut sa spuna mai multe dar ceva pentru mine era foarte clar, Ayame era o fata speciala. Presupun ca si colegii mei o considera o fata draguta dupa cat de repede au acceptat-o in mijlocul semestrului la noi in colectiv. Singurul care nu a dat atentie a fost Sasuke. Oricat m-ar fii tentat nu am vrut sa-i spun despre Ayame. Imi era frica sa stiu cum v-a reactiona, era singurul la care nu puteam sa am tupeu oricat as fi vrut. El este firea calma de care m-am indragostit. Si cel pe care nu mai aveam ocazia sa il vad dupa ce cele sase ore de scoala se terminau, iar eu si Ayame trebuia sa mergem acasa.
Afara incepuse o ploaie obisnuita de toamna. Aceasta era linistita iar pe cerul de argint nu se purta razboiul dintre sunet si lumina care deobicei avea loc cand cerul varsa lacrimi. Eu si Ayame aveam doua umbrele asa ca parintii ne-au zis sa venim singure. Am pornit amandoua pe drumul pustiu si spalat de larimile cerului. Puteam fi usor considerate nebune avand in vedere ca de la atata ras mergeam leganat. Ma simteam grozav, radeam pe drumul spre casa, simteam ca voi avea o noua prietena. O persoana dulce ca ea imi putea deveni o prietena foarte apropiata. Dupa multe rasete si alte discutii am ajuns insfarsit acasa mult mai relaxata si mai binedispusa.
Am mancat si dupa putin timp in fata televizorului m-am apucat de teme pe care am reusit sa le termin intr-un timp record fata de alta data. Se vedea ca drumul pe care mai nou il faceam cu Ayame imi prindea foarte bine si la capitolul scoala. Dupa ce am scapat de teme si parintii au ajuns acasa m-am asezat pe pat si am deschis televizorul pe un post de muzica. Am inchis ochii si aceea melodie mi-a reamintit cine sunt. O fata obisnuita care a avut norocul de a primi prietene si niste parintii extraordinari. O fata care inca nu a gustat suferinta adevarata, care a reusit sa se fereasca de rautatea oamenilor. Prin curajul meu si ambitia nemaintalnita am reusit sa ma mentin pe linia de plutire, sa nu las pe nimeni sa ma conduca si sa nu las pe nimeni sa imi spuna ce sa fac. Asa sunt eu, tupeista. Nu voi nega acest lucru dar ce nu voi nega oricat de tare as fii obligata nu voi nega ca prietenele mele nu au avut o amprenta puternica asupra tupeului meu, ele m-au ajutat sa consum acest drog al personalitatii mele cu masura fara sa cauzez lacrimi, regrete si dureri in adancul sufletului.
Din amintirile sufletului meu a avut grija sa ma trezeasca fix mama care avea nevoie de ajutor la bucatarie. M-am grabit sa o ajut pentru ca ea a fost cea care a avut grija sa nu sufar, ea m-a ferit de orice imi putea cauza rani permanente. Ea impreuna cu tatal si prietenele mele m-au pazit. Au fost gardienii mei carora le voi fi mereu datoare pentru ce au facut. Voi incerca sa ii ajut cu tot ce imi sta in putinta si le voi oferi mereu ce este cel mai important pe lume, le voi oferi iubire.
Dupa ce am terminat la bucatarie m-am dus in baie sa fac un dus fierbinte. Imdediat ce am intrat sub jetul de apa picaturile au inceput sa imi dezmierde pielea facandu-ma sa imi aduc aminte de bataia cu apa de vara trecuta. Atunci am realizat ca prietenele mele, Hinata si TenTen, chiar tin la mine. Dupa aceasta aminire din vara acompaniata de mirosul dulceag al gelului de dus cu caramel m-am imbracat cu o pijama confortabila si mi-am trantit corpul slabut in pat cu telecomanda in mana, plimbandu-mi degetele lungi peste butoane. Putin timp le-a trebuit ochilor mei sa se inchida iar sufletului sa se inbarce in trenul care duce spre tara viselor.

[Vir]

As vrea si eu mai multe comentarii la fic ca sa stiu daca va place, daca nu va place, daca gresesc, daca nu gresesc, cu ce gresesc. Pentru ca atunci cand vad 400 de vizualiari si doar 3 comentarii nu ma simt prea bine asa ca vreau si eu macar 3 comentarii...va rog:pls:

Cap 3: Eram in cadere libera

Chiar daca saptamana a inceput asa de bine, a continuat foarte rau. Cu fiecare secunda ma afundam intr-o prapastie adanca si intunecata din care sigur nu puteam sa ies de una singura. Eram cufundata in probleme care nu aveau nicio rezolvare. Mintea imi alerga si alerga fara oprire respirand greoi. Nu puteam face nimic, eram incoltita si cele mai adanci amintiri pe care le incuiasem adanc in strafundul sufletului au prins din nou viata. In acele momente vroiam sa opresc timpul ca sa ma pot gandi dar nu, el alerga cu aceiasi viteza ametitoare incurcandu-mi problemele cu noduri din ce in ce mai stranse.
Deoarece vacanta de Craciun se apropia si dupa ea sfarsitul semestrului, profesorii erau din ce in ce mai incantati sa ne dea tot felul de note bazate pe ce raspundeam la clasa, pe numeroase portofolii, teste si proiecte. Din cauza invatatului excesiv, cautarilor fiselor si notitele care se adunau peste tot eram din ce in ce mai stresata. Notele din ce in ce mai mici imi amenintau media si nu puteam face nimic desi ma straduiam invatand pana cand adormeam sau cu jumatate de ora mai devreme. Eram neputincioasa, pur si simplu era prea mult. Un val negru de griji punea stapanire pe mintea mea si nu mai puteam gandi la fel de limpede. Aveam nevoie de o discutie indelungata cu cineva asa ca sambata impreuna cu Ayame era prilejul de a ma descarca.
Am chemat-o pe la sase, iar pana atunci nu prea stiu ce am facut. Stiu doar ca m-am trezit pe la doisprezece. Soarele deja lumina peisajul sfarsitului de toamna. Eu eram obosita din cauza invatatului din ziua precedenta, dar eram destul de odihnita pentru o noua zi. Mi-am tarat picioarele pana in baie ca sa fac un dus racoritor si siesta de dimineata. Apoi m-am dus si la bucatarie sa mananc ceva. Dupa m-am dus in sufragerie si am tras langa geam un fotoliu in care m-am cufundat. Privirea imi urmarea valsul gratios al putinelor frunze de aur si arama care erau purtate prin infinitatea vazduhului. Daca frunzele aproape disparusera sau erau duse de vant atunci crengile ramasesera pustii tremurand agresiv la mila frigului. Casele erau invaluite de o aura argintie, un fel de pulbere alba care imbracase intregul peisaj. Soseaua era maturata de vantul taios care il raspandea in intregul oras purtand cu el acea atmosfera amestecata cu tristetea unei amintiri din vara. Cerul de argint era brazdat de nori de cenusa ce priveau amenintator pamantul. Aceea amenintare a privirilor s-a transformat in ceva pur, in lacrimi. Acestea au inceput sa cada lin pe geamul prin care priveam. Erau limpezi, cristaline si alunecau alene pe suprafata sticlei. Le priveam cum se inghesuie si cum aluneca din ce in ce mai repede. Am ridicat usor privirea de la picaturile de pe geam si am descoperit cat de usor poate fii sa calmezi un sentiment disperat. Intreaga harababura se transformase intr-o armonie a naturii. Frunzele se oprisera din valsul provocat de vointa vantului, crengile ascultau, intepenite in nemiscare, cantecul fredonat de caderea lina a lacrimilor pamantului. Aceea atmosfera imbacsita si plina de praf se transformase intr-un loc curatat cu un sentiment pur, cu ceva ce nu simtisem pana atunci. Furata de peisaj pun capul pe genunchi si pleoapele se inchid instinctiv. Imediat imi apare in gand imaginea lui Sasuke, tot aceiasi piele ca spuma laptelui, aceiasi fire calma, aceiasi privire goala, acelasi Sasuke. Dar cu toate care se invarteau in jurul mintii mele si imi provocau multe probleme am reusit sa vad ca de aproape o luna Sasuke nu e in apele lui. Era mai retras, mai inchis in el. Chiar si Naruto, care este cel mai bun prieten al lui, i-a lasat un anumit spatiu. Si tot ma gandesc la ce se intampla, mii de scenarii se invart in mintea mea dar niciunul nu e credibil. Cam tot ce se leaga de Sasuke e incredibil, ca de exemplu, prietenia lui cu Naruto. Au devenit prietenii in a sasea, si de atunci ma mai intreb cum un caracter cu atata energie, bucurie, un baiat asa neastamparat si prietenos ca Naruto,sa fie prieten cu Sasuke, care era o fire calma si retrasa. Uneori ma gandesc ca Sasuke mai este prieten si cu Neji si cu Gaara, care au un caracter mai asemanator cu al brunetului. Cum de cel mai bine se intelege cu Naruto? Singurul lucru pentru care nu imi bat capul cu asta este pentru ca eu cred cu tarie ca polii opusi se atrag. Daca aveam mai mult tupeu si nu imi era frica de ce se va intampla daca Naruto nu isi tine gura as fii avut curaj sa vorbesc mai mult cu el. Dar daca era prietenul lui Sasuke nu vorbeam foarte mult cu acesta.
Din acel sir de ganduri m-a trezit un tunet asurzitor care mi-a facut ochii sa se deschida si sa priveasca pe fereastra. Ploaia se intetise, iar vantul reinviase, peisajul devenise din nou o harababura. Am privit pe geam o alta bucata de timp si am mai butonat canalele cu mintea pe alte meleaguri. Pe la cinci jumatate parintii mei m-au sarutat pe frunte in semn de plecare, erau invitati la doua petrecerii diferite asa ca aveau sa stea pana la vreo trei dimineata decieu si Ayame ne puteam distra in voie.
Dupa ceva timp am auzit o bataie in usa, era Ayame cu un rucsac in spate si o umbrela alba, zambind ca intotdeauna. Am poftit-o inauntru dupa care ne-am schimbat in pijamale, am facut niste popcorn, am pus suc in doua pahare, am intins canapeaua pe care ne-am asezat incepand sa vorbim:
-Cred ca acum putem si sa tipam despre baieti, spuse Ayame nerabdatoare sa incepem discutia.
-Mai, mai, ce e cu atata nerabdare? spun eu curioasa.
-Pai…uff…mai intai promite-mi ca ce vorbim in seara asta va ramate strict secret.
-Promit, promit dar numai daca promiti si tu.
-Da,promit. Dar gata cu promisiunile ca vreau sa-ti spun odata. Deci, vineri, cand ti-am spus ca merg la biblioteca s-a intamplat ceva.
-Aoleu, haide nu ma mai tine in suspans, spun eu si mai curioasa.
-Cand ma duceam la bibliotecara sa duc cartea am vazut ca in locul ei era Sai. Si stii, mie imi place de Sai, dar nu foarte mult, spune ea rosind
-Da iti place asa putin, adica putin mai mult. Dar ce s-a intamplat dupa?
-Pai la inceput nu prea vroiam sa duc cartea dar m-am gandit ca daca o sa fiu asa fricoasa toata viata nu o sa ma remarce niciodata. Asa ca m-am dus si i-am spus ca vreau sa returnez cartea. M-a intrebat cum ma cheama ca sa imi poata gasi fisa. Bineinteles ca i-am spus dar dupa a inceput sa imi puna o serie ciudata de intrebari.
-Adica? am intrerupt-o eu.
-Adica: cati ai ai, la ce clasa esti, esti noua in scoala, unde stai si dupa inca vreo doua m-a intrebat: vrei sa mergi cu mine in oras sambata viitoare?
-Vorbesti serios? Te-a invitat in oras? am intrebat eu uimita ea aproband din cap. Si ce ai zis?
-Am spus da, bineinteles, apoi am stabilit alte detalii si apoi am plecat pentru ca trebuia sa mergem acasa.
-Bravo tie! Ce as da si eu sa am o bucatica din curajul si tupeul tau.
-Dar, Sakura, tu esti tupeista!
-Nu si cu cel pe care il plac, spun eu cu o urma de tristete in voce.
-Acesta fiind?
-Pai…uff..el…
-Haide, Sakura, nu o sa spun nimanui, m-a intrerupt Ayame curioasa.
-Il plac pe Sasuke Uchiha!spun eu dintr-o suflare.
-Chiar?spune Ayame iar eu aprob din cap.
-Si chiar nu pot vorbi cu el fara sa ma balbai.
-Dar de ce? Tu ai destul tupeu ca sa vorbesti cu el.
-Stiu, asa mi-au spus si Hinata cu TenTen. Am incercat sa vedem cum pot sa vorbesc cu el dar nu s-a intamplat nimic de cand il cunosc.
-De cand il cunosti?
-Din gimnaziu, spun eu cu jumatate de gura.
-Off Sakura, exista o solutie si pentru tine.
-Dar care? intreb eu cu o urma de speranta.
-Stiu si eu, trebuie sa existe ceva. Care sunt prietenii lui?
-Pai cel mai bun prieten al lui e Naruto, se intelege si cu Gaara si e prieten si cu Neji.
-Naruto e cel mai bun prieten al lui? Intreaba uimita Ayame.
-Da, stiu, nici mie nu-mi vine sa cred.
-In afara ca e cel mai incredibil lucru e in favoarea ta.
-De ce? intreb eu dezorientata.
-Pai poti sa incepi sa vorbesti cu Naruto inainte sa vorbesti cu Sasuke.
-In nici un caz, nu pot.
-De ce? intreba Ayame curioasa.
-Pai in primul rand Hinatei ii place de el iar lui ii place putin de mine. Si daca o sa vorbesc cu el asa dintr-o data s-ar putea sa se indragosteasca de mine si asta nu e deloc bine. Iar in al doilea rand mi-e frica.
-Oh, nu ma innebuni! Dintr-o data tie ti s-a facut frica, spune Ayame ridicand din sprancene.
-Bine poate pot sa inving „frica” asta dar cu Hinata ce facem. Nu pot sa o tradez in halul asta, e prietena mea.
-Daca ei ii place de Naruto o iei si pe ea cand te duci sa vorbesti cu el si o bagi si pe ea p-acolo. O sa vezi ca totul o sa iasa bine.
-Deja imi place cum suna, spun eu chicotind.
-Daca notele mele s-ar scufunda asa ca ale tale eu nu as chicoti.
-Mai lasa-ma cu notele ca deja invat aproape pana la unsprezece. Ce sa mai fac altceva, sa invat in somn? spun eu descurajata.
-Nu, dar poti invata intr-un grup de studiu.
-Pe asta unde il gasesc?
-Pai am auzit cand ma intorceam de la biblioteca despre un grup de studiu. Vorbeau doua fete care stateau si se uitau la afisele de langa panou. Luni du-te mai devreme la scoala si uite-te sa vezi ce gasesti poate te ajuta cu ceva pentru ca si pe profesori i-am auzit vorbind de un grup de studiu.
-O s-o fac si pe asta, dar tu nu vii cu mine?
-Asta vroiam sa iti spun, pana marti te descurci singura, eu trebuie sa merg la un control.
-De ce, ce ai patit? intreb eu speriata.
-Am ceva la ficat si mama vrea un control in alt oras. Dar sa nu iti faci griji pentru mine ca nu mor, tu sa ai grija sa vorbesti cu Naruto si sa cauti grupul de studiu.
-Da, da o sa fiu cuminte, spun eu chicotind.
Am mai vorbit noi despre baieti, haine, pantofi, farduri, parfumuri si bijuterii apoi ne-am coafat si ne-am machiat. La coafura am adaugat o palarie draguta sau o esarfa delicata si ne-am asezat pe canapea invelite cu o patura calduroasa, cu castronul de floricele in brate, cu lumina stinsa si am pornit filmul de groaza dupa care ne-am uitat la o comedie. Am mai schimbat canalele vreo ora in timp ce vorbeam si radeam dupa care ne-am dus la culcare nu inainte sa mai purtam o conversatie in timp ce stateam in pat.
A doua zi pe doisprezece ploapele mi s-au deschis lenes si am vazut ca Ayame inca dormea. Langa pat se odihneau fara nicio grija doua pahare goale, o sticla de suc la fel de goala si o punga de sticksuri in care se mai afla doar niste sare. In intreaga casa domnea o liniste mortuara, asta dovedea ca toata lumea se distrase pana tarziu seara trecuta. Am inchis usa camerei mele ca sa nu o trezesc pe Ayame. In drumul spre baie mi-am adus aminte ca noi nu facusem curatenie in sufragerie si cand am intrat am vazut ce nebunie lasasem. Pe canapea doua paturi stateau aruncate neclijent langa o sticla de suc goala si un castron in care mai ramasesera doua boabe de porumb. Telecomanda era ratacita pe sub canapea iar cd-ul cu filme statea sa cada de pe masa si sa se faca tandari. Am oftat si am inceput sa fac curatenie si am deschis si ferestrele ca sa nu mai miroasa puternic a floricele si fixativ. Aerul curat si proaspat dupa ploaie inunda camera facandu-ma sa iau o gura mare de aer si sa ma intind. Apoi m-am indreptat incet spre baie. Pot spune ca atunci cand m-am privit in oglinda m-am speriat. Toata fata era imodobita cu rimel, fard si gloss. Coditele atarneau in diferite directii iar esarfa statea foarte ciudat pe sub bluza mea de pijama. Dupa ce mi-am dat jos pincurile si clamele m-am spalat pe fata si mi-am continuat siesta. Cand lucrurile revenisera la normal m-am dus sa pregatesc micul dejun si am facut oua ochi pentru toata lumea impreuna cu un pahar de suc de portocale. Urmatoarea care s-a trezit a fost Ayame. Am sfatuit-o sa mearga la baie si sa se uite in oglinda. Dupa cateva minute aceasta s-a intors cu un look normal si ne-am asezat la masa si am inceput sa vorbim despre cat de dur era Sasuke cu mine cand incercam sa vorbesc cu el. Despre raceala cu care imi raspundea si despre cum imi respingea fiecare incercare nevinovata de al ajuta. I-am povestit despre atitudinea lui vesnic dura pe care o avea in gimnaziu. De cand am intrat in liceu devenise calm si asta mai mult sau mai putin ma speriase. Dar oricum nu mai conta ce vorbeam noi acolo pentru ca Ayame trebuia sa plece pentru acel control asa ca dupa ce si-a luat lucrurile ne-am imbratisat si a plecat acasa.
Dupa ce ea a plecat am avut un sfarsit de saptamana gol. Singurul lucru mai colorat pe care l-am facut a fost sa merg cu Hinata si TenTen in parc vreo trei ore dupa care m-am intors acasa si am zacut in pat fara nici un chef de viata si de lume. Cred ca atunci cand am o perioada plictisitoare mereu ma asteapta o lovitura surprinzatoare pe care o primesc pe neasteptate. Nu ma asteptam la asta asa ca mi-am continuat rutina. Lunea a inceput foarte prost. M-am trezit mai devreme ca sa pot sa studiez acele afise de care mi-a zis Ayame si am mers si de una singura cu mintea goala si obosita. Imi doream sa fiu in patul meu moale iar ceasul meu sa nu fie nevoit sa ma trezeasca din acel rasfat. Dar din pacate strabateam drumul care era ca de obicei pustiu iar ploaia rece si furtunoasa chiar vroia sa ma adance cat mai adanc in aceea stare de sila.
Intr-un final ajung la liceu, imi inchid si scutur putin umbrela dupa care intru. Ma indreptam spre panou prin aceea liniste pe care nu o mai auzisem pana acum in liceu. Nu ma mira linistea excesiva deoarece stiam ca nu multi nebuni sunt la scoala la sapte si douazeci. Doar vreun profesor sau doi elevi mai treceau din cand in cand aratand ca scoala nu era abandonata. Am ajuns la panoul cu pozele celor mai buni elevi langa care se odihnea, in dreapta acestuia, un panou mare plin ochi cu afise. Colorate vioi si scrise de mana sau la calculator erau inghesuite aproape una peste alta. Am cautat afisul pentru grupul de studiu in disperare pana l-am gasit si foarte mult m-am intristat ca era scris jumatate de mana asa ca era cam greu sa descifrez ce scria. Am inceput sa citesc si foarte prinsa in ce scria acolo nu am dat importanta pasilor care se auzeau in spatele meu. Nu puteam sa privesc cine mai tulbura linistea liceului deoarece riscam sa nu mai gasesc randul la care eram asa ca mi-am continuat lectura in liniste. Pasii se apropiau de mine iar eu am incetat sa citesc ascultand zgomotul lin al pasilor. La un momentdat pasii s-au oprit foarte aproape de mine deoarece simteam o respiratie calda care patrundea printe firele mele de par. Pulsul mi s-a oprit, dar cand mi-am adus aminte ca cineva putea sa ma sperie sau sa faca altceva in bataie de joc mi-am apropiat privirea de afis si am citit in continuare aratand ca de mine nu este recomandat sa iti bati joc. M-am oprit din nou din citit cand am sesizat ca respiratia calda a persoanei din spatele meu nu se retrage avand in vedere ca imi apropiasem fata de afis asa ca eram pregatita sa ma intorc si sa-l trag la raspundere pe cel care se apropiase excesiv de mine. Acest gand extrem a fost oprit de o voce cunoscuta, prea cunoscuta…

Sper ca a fost mai bun si ca se vede o imbunatatire...macar 3 comentarii:)

[Vir]

*Kat* sa stii sa eu nu am spus ca daca nu voi avea trei comentarii nu voi posta, am spus ca as vrea macar trei comentarii ca sa stiu si eu ce fac bine si ce nu fac bine. Vreau mai multa critica si mai multe pareri ca sa stiu: mai continui fic-ul sau nu? E intrebarea pe care mi-o pun zilnic pentru ca nu stiu ce cred cititorii despre fic. Daca nu vreti sa corectatii in amanunt macar da-ti un comentariu in care sa zice-ti doar daca va place sau nu pentru ca va zic sincer nu stiu daca sa continui si daca macar 40% din fic-ul meu e bunicel. Vreau sa ma perfectionez, nimic mai mult si ca sa reusesc am nevoie de pareri si critica in care sa stiu ce fac bine si ce nu sau daca sa continui fic-ul sau nu. :cry:

[Shadow.]

Buna SasuSaku123, ai un fic destul de dragut, desi ai mai putea aprofunda pentru a fi mai aproape de perfect.
Descrierea e buna, nu foarte, dar buna, desi ai putea sa o mai dezvolti putin.
Dialogul in acest capitol a fost destul de sec, deci ai grija ce faci data vitoare cu el ca nu poti sa ai un fic pe masura asteptarilor cititorului.
La capitolul naratiune stai bine, ai dar nu destula, asa ca mai adauga si ai grija sa nu o pui in exces ca arata dupa inestetic.
Asta e comentariul cu numarul 3 deci asteptam nextu. Rapid!

[Vir]

Imi pare rau dar pentru ca a venit scoala nu prea o sa mai postez asa de rapid si inainte sa ma apuc de un dialog, ca sa nu fie cam sec as avea o intrebare: la ce se refera un dialog sec? (stiu ca e cam prosteasca intrebarea dar vreau sa stiu concret adica e plictisitor, lung, scurt, nu isi are locul in context si as mai vrea sa imi da-ti niste mici sfaturi ca sa scap de acest dialog sec
Si promit ca o sa ma straduiesc sa pun un next pe saptamana

[Elena.]

pai ei bine mie imi place ficul tau si deabea astept nextu dupa fiecare capitol si ei bine dialogul sec se refera printre altele la patetic, de clasa intai, lung si plicticos dar mai multe detalii o sa iti dea cei mai avansati si scuze daca te-am facut sa te simti penibil si nu mai scrie nimik inafara de capitole poate sa scrii cu tot cu capitolul intrebarile pe care la ei deoarece se considera critica proprie la rpropriul capitol sa spam si se inchide topicul sau primesti banned mi sa intamplat si mie dar pe vechiul cont la care am uitat parola ca prostuta ai un fic bun dar mai trebuie sa lucrezi pe ici pe colo

[Vir]

Probabil e scurt...probabil e lung...probabil nu e interesant...probabil e interesant dar stiu un singur lucru ca am cam intarziat cu postatul. Nu stiu daca am greseli de tastare dar totusi sper ca e lafel de bun ca celelalte. Capitolul cinci sper ca nu va fi asa lenes si chiar imi pare rau ca am intarziat dar sfarsitul semestrului a mancat din timpul meu liber ca nebunul:))...
Oricum sper sa va placa...astept comentarii:*

Cap 4: O prima privire

In continuare persoana din spatele meu nu vroia sa renunte cu una, cu doua. Eram constienta de specimenele diferite din scoala mea asa ca eram pregatita de orice si oricine. Mi-am apropiat fata si mai mult de acel afis colorat. Nasul meu micut se lovea de hartia colorata a afisului care imi inundase simturile cu mirosul lui puternic de cofeina. Am sperat ca persoana din spatele meu sa isi dea seama ca pozitia lui ma deranja dar acesta persista iar respiratia calda imi dadea fiori la fel de puternici in intreg corpul. Nervoasa din cale afara eram pregatita sa ma intorc si sa-i dau misteriosului o palma bine meritata. Dar atunci ceva imi opreste sangele in vene, incetez sa simt mirosul puternic si intepator de cofeina, iar inima incepe sa bata puternic, agresiv , nebuneste si ii simteam aceea dorinta nebuna de a iesi din pieptul meu. Acest lucru era un glas, unul cald si linistit care mereu va fi o melodie mirifica pentru urechile mele:
-Nu o sa intelegi nimic daca te duci acolo, spuse aceea persoana care nu era nimeni altul decat Sasuke, o sa iti predea acelasi profesori care o sa faca un scandal monstru pentru ca nu ai inteles de prima data. O sa-ti dea de doua ori mai multe teme si o sa regreti, dar ma rog, faci cum vrei, termina acesta cu vocea plina de dezinteres.
-Multumesc pentru sfat, Sasuke. Incercam doar sa caut ceva prin care sa reusesc sa inteleg mai bine, spun eu in timp ce ma intorceam cu fata la el si acesta se dadea mai in spate.
-Stiam ca asta vrei, dar eu nu te sfatuiesc sa mergi acolo, spune el tarandu-si pasii spre iesire, iar eu oftez inchizand ochii. Dar daca tot te straduiesti atata te pot ajuta, daca vrei.
-E dragut din partea ta, dar nu trebuie sa faci asta.
-Deci asa facem. Ne intalnim in fiecare zi dupa scoala, la trei, in fata scolii, spune acesta in timp ce isi scotea telefonul din buzunar dupa care pleca lasandu-ma uimita si rosie in obraji.
Am privit fara sa clipesc, iar in ochi aveam o raza de speranta si o sclipire de bucurie. Obrajii imi mai tradau putin rusinea prin rozul pal care ma machiase fara sa vreau. Mainile atarnau alene pe langa corp lasandu-ma intr-o stare familiara de plutire. Mi-am revenit din vis dupa ce Sasuke a iesit din scoala. Apoi m-am intors spre panou si am privit din nou acel anunt dupa am privit in stanga, am privit in dreapta ca sa vad daca e cineva pe hol. Am profitat de pustietate si am luat afisul si l-am bagat in ghiozdan.
Ziua aceea ma lasase cu totul in ceata, nu imi puteam imagina ca Sasuke poate sa imi spuna asa ceva, pe langa asta a fost primul si ultimul lucru pe care mi l-a zis in aceea zi. Orele au trecut pe nesimtite, chiar si ora de matematica si cea de fizica pe care le-am inteles si care au adaugat in catalog un zece pentru mine. Ora de romana ne-a oferit mult de scris in clasa, ora de geografie grea ca de obicei, biologia simpla si frumoasa cum ma obisnuisem si dirigentia a hotarat sa dispara din orar pentru aceea zi. Lipsa lui Ayame nu m-a afectat prea tare. Toata ziua mi-am petrecut-o cu fetele vorbind despre diverse lucruri, dar din cauza incidentului de dimineata eram destul de euforica si fetele si-au dat seama ca aceea stare nu ma caracteriza intr-o zi obisnuita. Am reusit sa le conving ca oboseala si-a spus cuvantul si spre fericirea mea am reusit. Dupa terminarea programului, inainte sa pornesc spre casa, Sasuke a trecut pe langa mine si a lasat in buzunarul gecii mele un biletel fara ca nimeni sa vada asta. Desi eram foarte curioasa l-am luat sa-l citesc doar dupa ce m-am indepartat putin de scoala. Era un biletel mic pe care scria frumos de mana: “Ne vedem de maine in fiecare zi. Sasuke.” L-am citit in timp ce imi tremura mana, l-am bagat in buzunar si am continuat sa merg spre casa gandindu-ma ce o sa fac cu Sasuke a doua zi. Am inceput sa ma plictisesc asa ca am scos telefonul din buzunar si am sunat-o pe Ayame. Pacat ca nu imi raspunsese pentru asa as fii inveselit-o si pe ea si pe mine. Timpul a trecut relativ repede pentru ca i-am lasat prietenei mele cateva mesaje ca sa o fac curioasa. Am ajuns acasa si dupa ce am mancat si m-am schimbat m-am indreptat val vartej spre camera mea. M-am pus in genunchi in fata patului si am scos de sub acesta o cutie alba pe care scria frumos: “Amintiri”. In aceea cutie erau o parte din amintirile mele din gimnaziu si liceu. Dar mai aveam si alte cutii in care erau amintiri de cand eram mica.
Am deschis cutia si am vazut poza clasei noastre din a V-a pana in a IX-a, am vazut biletele si poze cu prietenele mele, albume facute de noi pline cu poze decorate cu paiete si cateva jurnale de diferite culori. Atunci am scos din ghiozdan afisul si biletul de la Sasuke. Am scris pe spate putin despre acele amintiri si le-am pus alaturi de celelate dupa care m-am apucat de teme. A fost destul de usor chiar daca au fost destul de multe. Apoi dupa ce am terminat de scris caruta de teme m-am intins pe patul meu pufos, am deschis televizorul in timp ce ma jucam cu telefonul gandindu-ma cui ar trebui sa-i spun despre aceasta zi minunata. Pana la urma m-a sunat Ayame si am vorbit doua ore despre tot ce facusem amandoua pana atunci. Afasem ca Ayame trebuie sa mai stea in spital inca doua saptamani datorita unor complicatii care, dupa spusele ei, nu erau foarte importante. Prietena mea aflase de tot ce se intamplase cu Sasuke si imi cerea de doua ori mai multe amanunte decat puteam sa-i dau. Am vorbit despre planuri si duap niste felicitari din partea ei am incheia discutia. Si pe la zece jumatate somnul m-a cuprins si am adormit cu telefonul si telecomanda in mana.
A doua zi nu a fost una foarte speciala. Pana am ajuns la scoala m-am gandit intr-una la ce vboi face cu Sasuke si ma gandeam ce putea sa se mai intample cat vom sta impreuna. Cand am ajuns la liceu am facut cele sase ore plictisitoare, am indurat rautatea profesorilor si am discutat o infinitate de lucruri cu prietenele mele. Si m-am tinut sa nu le spun si celorlalte doua de intamplarea minunata de ieri. Dupa acele ore de tortura pentru creierul si gandirea mea m-am dus acasa sa mananc, sa ma schimb si apoi sa merg in fata scolii pentru intalnirea cu Sasuke.
Am ajuns in fata scolii la ora stabilita si el era acolo stand nepasator cu mainile in buzunar ca de obicei. L-am salutat foarte sfioasa, iar acesta fara sa ma salute mi-a luat cu grija ghiozdanul din spate si l-a pus pe umarul lui indemnadu-ma sa plecam. Drumul era unul foarte linistit. Nu vorbeam si nu ne intersectam privirile. Eu fiind destul de rusinoasa priviam doar pamantul in timp ce el privea doar drumul necunoscut mie. Dupa un drum care pentru mine a durat o vesnicie am ajuns la casa lui Sasuke. Statea intr-un cartier frumos cu o casa si mai frumoasa cu un etaj. Toata era rafinat aranjata si delicat decorata dar cea in care ne-am petrecut majoritatea timpului era cea mai intunecata, era camera lui Sasuke.
Dupa ce ne-am facut comozi langa biroul lui m-a rugat sa scot caietele. Am inceput sa discutam fiecare lectie din aceea zi si il ascultam cu aceiasi concentrare ca pe un profesor. Cuvintele lui clarificau totul si explicatiile lui se intipareau mai usor in memoria mea. Avea o voce linistita si calda care a reusit usor sa descurce firele incurcate din capul meu. Dupa ce mi-a explicat totul ne-am facut temele pentru miercuri, fiecare in tacere. Aproape ca nu am spus nimic in tot acel timp. El mi-a explicat, eu am ascultam si apoi amanadoi am scris. Dupa mi-a mai pus doua intrebari micute si m-a condus acasa. Acelasi drum, eu sfioasa, el tacut. Am incercat sa deschid un subiect de discutie, dar pur si simplu imi era teama sa exprim in cuvinte ideile care imi veneau. Trebuia sa spun ceva si eram sigura ca puteam dar am hotarat sa las discutiile pe mai tarziu, cand poate ne vom apropia mai mult. Drumul mi s-a parut ca a duart o eternitate, dar cand am ajuns in fata casei mele totul a parut a fii mai scurt decat o minisecunda Sasuke plecand zicandu-mi un “pa” fara viata si dandu-mi ghiozdanul. Dupa ce s-a indepartat am oftat intrand in casa. Era devreme si nu mai aveam teme. O carte nu puteam citi pentru ca eram cu gandul in alta parte, la telefon nu prea aveam dorinta de a discuta asa ca am pus melodia mea preferata si m-am cuibarit in pat cu genunchii la piept. Melodia mi-a colindat usor sufletul si pana la urma am inchis ochii. Imdiat am vazut imaginea lui Sasuke, acelasi Sasuke. Si chiar m-am intrebat: de ce ma ajuta? Cine am devenit intr-un timp asa de scurt ca sa ma ajute sau oare cu ce am iesit in evidenta? Aceste intrebari rasunau in mintea mea colindand fiecare posibilitate de raspuns, o posibilitate mai imposibila ca cealalta. Parca timpul petrecut cu el a durat o vesnicie care totusi a fost la fel de importanta ca o minisecunda din viata mea. A stat cu mine, dar de ce de atunci, de ce m-a ajutat, de ce...de ce nu am avut curaj sa descopar daca flacara dintre noi se va aprinde? Pentru ca sunt o lasa. M-am lasat intimidata de un moment pe care l-am asteptat toata viata asa ca de acum ma voi schimba. Asta mi-am spus inainte sa ma schimb in timp ce o lacrima de diamant se scurgea aproband decizia mea. Apoi am continuat sa ascult melodia in timp ce ma gandeam cum aveam sa ma schimb. Vroiam sa ii arat lui Sasuke ca nu sunt o fata oarecare si ca stiu cum sa fiu o prietena adevarata. In plus mai aveam si planul lui Ayame care putea sa functioneze. La urma urmei Naruto chiar ma poate ajuta si poate vom deveni prieteni. Chiar si Hinata poate sa prinda curaj pana la urma. S-ar putea sa fie bine. Dra daca aveam sa dau gres nu aveam sa mi-o iert. Il iubeam si il iubesc pe Sasuke. El trezeste ce e cel mai bun din mine si numai in preajma lui simt fiori care ma arunca intr-o liniste profunda in care inima imi mediteaza langa sentimentul suav trezit de vorbele lui care imi mangaie usor timpanul facandu-ma sa tremur.
Am ascultat muzica si am privit in gol pana cand cerul si-a aratat umbra misterioasa impodobita de stele cu stralucire de diamant in fruntea carora se afla luna. Somnul m-a cuprins incet facandu-ma sa imi intind trupul pe patul pufos si sa continui sirul de ganduri privind tavanul de culoarea laptelui. Muzica s-a oprit si linistea astenuta m-a patruns pana in cele mai adanci ganduri. Am fost purtata pe acest nor de liniste pana cand pleoapele s-au inchis inaugurand intrarea mea din acesta noapte in taramul dulce al viselor.

Si o melodie pt capitol: http://www.youtube.com/watch?v=xN0FFK8JSYE

[Vir]

Dupa o asteptare lunga, un capitol lung...:))

Cap 5: Planul si eroul meu

Urmatoarele zile au exprimat exact ce mi-am dorit: schimbarea. Si pot spune ca penultima saptamana de scoala inainte de vacanta de Craciun a fost una care mi-a marcat viata cu o brutalitate excesiva alinata de o mangaiere suava. In acelasi timp planul meu a prins culoare. Acesta era unul foarte organizat si cuprindea doua parti: prima are legatura cu ce voi face si a doua este foarte simpla: trebuie sa-mi infrang teama si sa fiu eu insumi. Dar inainte sa intru cu capul inainte am decis sa vad cine mai aproba aceste idei. Asa ca miercuri am avut doua reprize de povestit si planuit cu Hinata si TenTen. Dupa scoala le-am invitat o ora la mine sa vorbim in liniste. Le-am povestit cu lux de amanunte tot ce se intamplase si tot ce aveam de gand. Nu voi putea uita niciodata reactia lor.

Flashback

Ma opresc din povestit si astept reactia lor. TenTen nu spunea nimic si statea nemiscata in mijlocul drumului in timp ce Hinata rosise la auzirea idei ca ar trebui sa vorbeasca cu Naruto. Inainte ca Hinata sa reuseasca sa murmure ceva printre buzele ei subtiri, TenTen m-a luat puternic in brate si m-a felicitat pentru decizia luata si a spus ca va fi mereu aici sa ma ajute daca voi avea nevoie. Atunci, Hinata a reusit sa imi spuna:
-Sakura, eu ma bucur nespus de ce se intampla intre tine si Sasuke. Si as vrea sa aud si o continuare cat mai fericita a povestii, dar nu cred ca sunt in stare sa te ajut cu Naruto. Eu voi fi doar o statuie pe care Naruto nu o va observa. Atunci, TenTen se intoarse catre Hinata si spuse:
-Vreau ca asta sa fie ultima data cand gandesti asa. Tu si Sakura aveti o sansa si acesta il implica pe Naruto. Cel care niciodata nu a reprosat ceva unei fete sau doar celor care merita, dar tu nu meriti. Si tocmai de asta trebuie sa continui. Macar voi doua sa fiti fericite.
-Esti imposibila! ii spun eu privind-o sarcastic.
-Ce e? N-am dreptate? Imi spuse acesta privindu-ma uimita.
-Ba da, dar doar pe jumatate. Tu ii spui Hinatei sa fie optimista si tu esti cea mai negativista pe moment. Chiar daca Naruto si Neji se deosebesc, au cateva asemanari. Si lafel ca Naruto, Neji nu are ce sa-ti reproseze. Daca vrei putem sa vorbim si cu el.

End of flasback

Nu o sa pot uita niciodata cat a putut sa ajute discutia de la mine si convorbirea interminabila din aceea seara de la telefon. Cred ca fiecare dintre noi a putut vedea in acel moment luminita de la capatul tunelului. Nu sunt sigura ce au simtit ele dar eu sincer m-am simtit mult mai curoajoasa. Mai imi aduc aminte ca ceva m-a demoralizat in aceea zi: faptul ca am mers din nou la Sasuke fara sa incepem sa purtam macar o discutie despre altceva decat prioritatea numarul unu: el sa ma ajute la invatat. Chair daca sufletul m-a ghidat sa nu incep inca sa vorbesc cu el, creierul meu a fost scutit de alte ore lungi de concentrare. Imi placea sa-l ascult, vocea lui era asa de linistitoare. Oricat de trista sau pierduta ma simteam vocea lui parea ca poate repara totul si ca poate sa faca din demon inger. Cel putin inima mea este deacord cu Ten Ten care m-a indemnat sa nu grabesc si continui foarte usor, fara graba si sa astept venirea lui Ayame.
Pentru Hinata cea mai reusita a fost ziua de joi. Mi-aduc aminte ca ma rugam de bruneta sa vina cu mine sa vorbim cu Naruto. Atunci, am simtit cum a prins forta si incredere in fortele proprii si a aprobat din cap in semn ca vine. Am luat-o rapid de mana si am fugit cu ea la Naruto, care statea la geam privind ninsoarea de afara care de cateva zile nu ne mai lasa in pace formand troiene imense de zapada. Pentru ca stiam ca Hinata nu va vorbi ea prima am inceput eu:
-Buna, Naruto! Cum merge?
-Buna! Ma plictissesc de moarte. Voi? spune Naruto tiunandu-si capul sprijinit intr-una din maini.
-Si noi p-aici, spun eu inca asteptand cuvintele Hinatei. Ne intrebam daca vrei sa facem o petrecere de Craciun, in oras cu cativa colegi? Noi mai invitam niste fete, tu poate mai inviti cativa baieti, ce zici?
-Cea mai buna idee! Cand? Spune Naruto aproape sarind de fericire.
-Pai ce zici de saptamana viitoare sambata?
-Pff, nu prea merge. Sambata, eu, Sasuke si Neji avem meci de handball .
-Atunci duminica, scornesc eu repede.
-Asa e perfect. Apropo nu vreti sa veniti si voi la meci?
-Am fii incantate, spune Hinata spre mirarea mea.
-La doisprezece jumate in fata scolii zece. Va astept eu la poarta si intram impreuna.
-Vom fii acolo, spune din nou bruneta.
Vazand ca Hinata a prins curaj, ma retrag spunand ca am niste treaba. Dupa acest episod care cred ca Hinata il va pretui vesnic, a urmat un val serios de plictiseala pana vineri dupa-amiaza. Pana atunci nu am mai facut aproape nimic. Totul la scoala era clar din cauza lui Sasuke, inca asteptam momentul potrivit sa vorbesc cu el asa ca numai serile la telefon cu Ayame si vorbitul cu prietenele mele la scoala ramasesera singurele mele pastilute de fericire.
Dar a trebuit sa vina si aceea zi de vineri, mai exact dupa-amiaza. Pana atunci l-am cunoscut pe tatal lui Sasuke, Akinari. Un barbat de vreo patruzeci de ani, cu parul brunet si ochii negri exact ca ai lui Sasuke, inalt, care purta mai mereu costum si un domn foarte amabil. De asemenea am avut ocazia sa o cunosc si pe bunica lui Sasuke, Hana. O femeie de vreo saizeci de ani cu fata pala ca o crema pe care timpul si-a spus cuvantul, parul alb era tuns destul de scurt, iar ochii albastrii ca infinitatea nesfarsita a cerului acompaniaza acel zambet minunat care impleteste pacea in jurul oricarui suflet.
Cand am ajuns acasa la Sasuke, pentru ca tatal acestuia era plecat, bunica lui ne-a rugat sa mergem sa cumparam cateva lucruri de la magazin, deoarece afara ningea si era destul de periculos pentru o persoana in varsta. Bineinteles ca am acceptat si am pornit spre magazin. Zapada ne scartaia sub cizme iar fulgii se agatau ca accesorii de hainele noastre. Mergeam in tacere, ca de obicei, afara auzinduse doar mersul masinilor pe strada plina de nameti. Dupa un drum care nu a durat mai mult de cincisprezece minute, am ajuns la un magazinul mare si aglomerat. Inauntru erau vreo cinci cozi pentru diferitele raioane si chiar daca vanzatoarele se grabeau pe cat posibil, aici aveam sa stam o groaza.
Ne-am asezat la o coada si dupa mai putin de zece minute telefonul meu a inceput sa sune. In magazin era prea mult zgomot ca sa pot vorbi, asa ca am iesit pe o usa din metal care parea sa fie intrarea prin spate, fara sa stiu daca Sasuke a vazut unde m-am dus. Am raspuns si am vazut ca era mama care mi-a zis ca ea si cu tata au plecat acum vreo zece minute in alt oras pentru niste afaceri si ca se intorc duminica pe la pranz. Nu am fost deloc deranjata de situatie decat in momentul in care am incheiat convorbirea. In fata mea la cativa metri distanta statea un grup de sapte baieti. Toti stateau sprijiniti de un bloc decorat in intregime cu graffiti, erau imbracati ca niste mafioti si ma priveau in asa fel incat pulsatiile inimii mele au accelerat foarte puternic. M-am uitat in spate si am vazut ca eram foarte departe de usa magazinului deoarece, atunci cand vorbesc la telefon si am loc sa ma plimb, merg inainte si ma uit la picioare fara sa-mi dau seama cat de departe pot ajunge. M-am intors si am pornit relativ repede catre magazin, dar atunci am auzit pasii unor oameni scartaind in spatele meu. Bataile inimii mele au accelerat, la fel si ritmul pasilor, dar a fost inutil deoarece acei mafioti au inceput sa alerge si m-au inconjurat formand un cerc in jurul meu. Am incercat sa ii dau laoparte ca sa pot fugi, dar unul dintre ei, care parea fi seful celorlalti, m-a apucat de brat si m-a trantit pe un morman de zapada. Am inceput sa ma zbat dar mainile mele erau tinute de ale lui, asa ca am inceput sa dau foarte tare din picioare. Mare greseala! Individul s-a pus peste mine si a scos un briceag. Atunci vocile tovarasilor lui, care radeau, au inceput sa sune din ce in ce mai incet, iar eu am crezut ca aici avea sa se termine frumusetea vietii. Mi-a descheiat geaca, hanoracul si apoi a tras puternic de camasa pe care o purtam, descheind-o si a inceput sa-mi sarute brutal sanii provocandu-mi scarba. Vroiam sa scap si ma zbateam din ce in ce mai tare, dar ceilalti mafioti imi tineau mainile si picioarele cufundate in zapada care forma acel troian. Am inceput sa plang cu lacrimi mari si amare si apoi sa tip. Respectivul care steatea peste mine, deranjat de strigatul meu, s-a retras de pe mine, mi-a scos blugul din cizma si mi-a facut o taietura adanca pe piciorul drept. Mi-am muscat buza si am inchis ochii in timp ce lacrimile continuau sa curga. Cand m-a vazut cu gura inchisa, violatorul a continuat sa-mi sarute gatul si sanii, la fel de violent provocandu-mi greata. In momentul ala, nu vroiam sa ma dau batuta asa ca am mai tipat inca o data doar ca mult mai tare. Respectivul nu si-a scos chipul dintre sanii mei, doar a ridicat briceagul deasupra fetei mele si m-a zgariat la intamplare. Am avut noroc ca a nimerit obrazul si nu ochiul, pentru ca, altfel as fii lesinat de durere. Lacrimile nu s-au oprit niciun minut sa curga pe chipul meu deja ud fleasca. Facusem tot ce mi-a stat in putere, iar atunci nu-mi ramasese decat sa incerc sa inchid ochii si probabil sa adorm pentru totdeauna. Dar acel mafiot m-a zgariat din nou pe mana mea acum goala. Eram inghetata si sarutata violent de un obsedat cu un briceag. Am inchis ochii sperand la un miracol. Ruga mea a fost ascultata si am reusit sa aud, in aceea stare de inconstienta partiala, vocea lui Sasuke.
L-am auzit cum le-a atras atentia indivizilor care s-au indepartat de mine, stiind ca nu mai am putere sa ma ridic. Toti au inaintat putin catre Sasuke. Nu stiu daca avea vreun plan, dar am incercat sa ma ridic desi era aproape imposibil. Sangeram si mi-era frig. Am tras toate hainele pe mine si am inceput sa ma misc usor in timp ce Sasuke si acea banda de mafioti isi aruncau priviri fulgeratoare. Acei indivizi au scos briceagurile si au inceput sa inainteze catre Sasuke in ritmuri de viteza diferite si rasfirati. Sasuke a inceput sa alerge catre ei, ocolindu-i pe fiecare in parte. Si chiar daca a reusit sa-i ocoleasca aproape perfect, seful a reusit sa-l zgarie destul de mult si adanc pe mana dreapta. Dar brunetul si-a continuat alergarea lafel de repede doar incruntandu-se din cauza ranii. A reusit sa ma ia in brate si sa fuga cu mine. A inceput sa alerge cu mine in bratele lui pe niste stradute intortocheate dintre blocuri si chiar daca la inceput acei violatori ne-au urmarit, dupa vreo zece minute in care Sasuke a alergat alert si intortocheat, a reusit sa scape de acei indivizi. Ne-am oprit in fata unui bloc si ne-am asezat pe o banca. Si chiar daca Sasuke gafaia de la alergarea tocmai facuta, a inceput sa ma ajute sa ma imbrac deoarece hainele stateau pe mine doar de forma, in acel moment. Eu am inceput sa-mi inchei nasturii ramasi de la camasa in timp ce el imi punea hanoracul. Am inchis puternic ochii atunci cand a ajuns la rana de pe mana, dar nu am spus nimic deoarece vroiam sa ajung cat mai repede intr-un loc sigur. Spre mirarea mea, Sasuke m-a vazut si a continuat sa-mi puna hanoracul mult mai atent. Dupa am tras si geaca pe mine si Sasuke m-a intrebat:
-Poti sa mergi?
-Cred, spun eu incercand sa fac cativa pasi dar ma dezechilibrez si ma pregatesc pentru o lovitura de pamant. Dar, inainte sa patesc ceva Sasuke ma prinde, ma ia in brate si pleaca spre casa.
Ranile ma dureau ingrozitor, eram absolut dezgustata de atingerile de acum ceva timp si nu cred ca eram constienta complet de ce se intampla. Dar atunci eram in bratele lui Sasuke. Ii puteam auzi bataile inimiii si puteam sa-i simt caldura corpului, parfumul lui deja imi invadase narile asa ca si datorita oboselii am adormit.

Incep sa clipesc incet si in fata ochilor imi apare albul imaculat. Mai clipesc putin si realizez ca privesc tavanul unei camere. Ma uit buimaca in jur si aflu ca sunt in camera lui Sasuke, in patul lui. Aveam camasa cu manecile suflecate, iar rana mea de pe mana era bandajata. Ma dau jos din pat si vad rana de la picior bandajata si in acelasi timp simt ceva pe obraz, un alt bandaj care acoperea rana de pe fata. Atunci pe usa intra Hana cu niste haine in brate si imi spune:
-Ma bucur ca te-ai trezit, Sakura. Sasuke a plecat din nou la magazin dar ti-a lasat hainele astea ca sa te schimbi dupa ce faci un dus. Dupa sa-mi dai camasa sa iti cos niste nasturi noi.
-Multumesc dar nu trebuie, ati facut deja destule pentru mine.
-Draga, ai acceptat sa ma ajuti si uite ce s-a intamplat, macar atat pot face.
Hana a plecat din camera, iar eu am luat hainele de pe noptiera si m-am indreptat spre baie. M-am dezbracat si am pasit pe marmura rece pana in cabina de dus. Am pornit apa calda care s-a lovit puternic, provocandu-mi fiori in tot corpul. M-am spalat cu gelul de dus a lui Sasuke si am mai stat cateva minute sub jetul de apa incercand sa spal acele amintiri cu acei mafioti nenorociti din mintea mea netulburata pana atunci. Dar toate lucrurile bune au si un sfarsit, asa ca am iesit si m-am imbracat cu ce imi lasase Sasuke, un tricou si o pereche de pantaloni trei sferturi. Am iesit din baie si am cautat in buzunarul de la blugi un pinc ca sa imi prind parul ud. In timp ce il prindeam, Hana a venit si mi-a luat camasa. Dupa m-am asezat in patul pufos al lui Sasuke privind in gol. Nu stiu cat timp a trecut sau ce am facut in tot acel timp, stiu doar ca Sasuke a venit si fara sa ma salute s-a asezat pe fotoliul de langa pat si a spus:
-Deci, ce s-a intamplat? Si eu am inceput sa-i spun totul cu fiecare amanunt vazand cum dintii lui au o tenta de incletare, iar sprancenele o tendinta de incruntare, dar mi-am continuat povestea fara sa stiu ce va urma.
-Si eu de ce nu am vazut ca te-ai zbatut? a spus el serios.
-Poate pentru ca ai venit mai tarziu. Eu nu am stiut ca ai venit decat atunci cand ti-am auzit vocea.
-Deci iti placea atat de tare ce facea ala incat nu mai iti pasa de altceva?
-Nu, nu mai puteam simti nimic din cauza durerii. Cum sa-mi placa ce facea ala? spun foarte uimita de parerea lui, aproape plangand.
-Atunci de ce nu te-am vazut zbatandu-te?
-De unde sa stiu eu eram aproape inconstienta?
-Din cauza placerii provocate probabil, continua el la fel de serios.
-Stii, daca nu ai fost acolo sa vezi mai bine, taci odata din gura. M-am zbatut pana am avut trei taieturi si hainele sfasiate de pe mine, cat vroiai sa mai continui? Nici nu mai puteam sa respir. Si sa stii ca nu ma intereeseaza ce crezi tu, mersi ca m-ai salvat si la revedere, spun eu plangand in hohote si strangandu-mi hainele de prin camera, in timp ce Sasuke statea cu capul in jos si nu mai zicea nimic.
Eram foarte suparata ca el gandeste asa, dar nu aveam sa ma contrazic cu el o vesnicie pe un subiect care rasuceste cutitul in rana doar pentru mine. Mi-am luat cizmele, geaca, hanoracul si restul lucrurilor in brate si cand am vrut sa ies pe usa am simtit prima data ceva divin, imbratisarea lui Sasuke. De la spate si-a incrucisat mainile putin mai jos de umerii mei tragandu-ma langa trupul sau. Ma tinea strans la piept, iar capul sau statea putin sprijinit pe umarul meu. Am stat asa cateva minute simtind numai fiori calzi in tot trupul si respiratia lui calda dupa care i-am auzit vocea:
-Imi pare rau...ca nu te-am crezut.
M-am intors cu fata spre el si am inceput sa plang cu lacrimi amare. Brunetul m-a luat in brate si m-a strans la piept. Plangeam in bratele lui descarcandu-ma de aceea zi oribila. Sasuke imi mangaia spatele si isi trecea mana prin parul meu soptindu-mi cuvinte linistitoare. Dupa ceva timp am resuit sa ma linistesc. Ochii mei, probabil rosii, s-au uitat in cei abisali ai brunetului si am murmurat:
-Te iert.
-Ar trebui sa te pui in pat sa te odihnesti putin, imi spuse brunetul cu vocea lui calda si linistitoare.
-Nu cred ca trebuie, dar deja brunetul m-a luat in brate, m-a pus in pat si m-a acoperit cu o plapuma calduroasa dupa care a iesit din camera. Eu am privit pret de cateva clipe usa, dupa care gandurile au inceput sa zboare in toate directiile provocandu-mi o stare de somnolenta. Ceea ce ma bucura in acel moment era ca Sasuke a reusit sa-mi alunge acele imagini dintre ganduri. Acum eu mai simteam doar caldura si parfumul brunetului, ceea ce m-a facut sa alunec intr-un somn adanc si odihnitor.


Sper ca acest capitol va aduna mai multe comentarii decat precedentul...