12-06-2011, 09:45 PM
@ §Lilith§, faptul că am trecut de la un momet la altul, e , la fel cum ai spus şi tu, pentru că nu era nimic important. Nu fiecare secundă din zi putea fii povestită şi de aceea am lasat goluri. Voi încerca să respect ceea ce ai spus.
Multumesc pentru sfaturi, sper să le pricep şi să le pot aplica!
Danke pt că citeşti! :D
@ Ymequa,voi încerca să descriu mult mai mult. Dar , cred că m-aş pierde în detalii. Până la urmă nu e o poezie, sau un pastel, dar voi încerca să descriu mai bine sentimentele personajelor. De obicei, îmi place mai mult să folosesc personificarea indirectă, ce reiese din faptele personajelor.
Nu te supăra, dar nu toţi oamenii scriu la fel , iar eu am un mod diferit de a scrie, sper doar să nu -mi pierd un cititor pentru că am spus acest lucru.
Nu prea am inteles ce ai vrut să spui cu: Daca tot ai de gand sa te chinui sa cauti tot felul de expresii care mai de care mai frumoase, cel putin fa in asa fel incat sa fie oarecum originale - sa le scrii tu, pe stilul tau, nu sa fie luate din stilul altora.
Imi pare rau, dar expresiile pe care le folosesc nu sunt luate din stilul nimanui. Imi place sa fiu originala si daca unele expresii sunt asemanatoare cu cele din alte ficuri, e doar o coincidenta.
Sincer acum, nu prea am citit ficuri de pe acest forum, asa ca nu am imprumutat nimic din stilul nimanui.
Multumesc ca ai trecut pe aici si ca ai buna-vointa sa citesti!
Voi incerca sa respect sfaturile!
Sper ca sa va placa si acest capitol! Lectura placuta!
CAPITOLUL II
Paşii ei se îndreptau rapid către şcoală. Respira greu iar inima îi bătea puternic în piept, însă vântul ce bătea domol o răcorea împrăştiindu-i şuviţe de păr de parcă dorea să le poarte cu el. Agăţându-se de geantă şi strângând toarta cu putere spera să-l poată vedea pe băiatul cu care vorbise cu o zi înainte în drum spre casă.
Multe lucruri îi treceau prin minte, însă dorea să-l vadă şi să îi mai zâmbească încă o dată. Nu era sigură că el va fii acolo, dar spera că locul unde cireştii formau o boltă, să fie şi locul unde ea să îl vadă. Avea acea încredere ce îi spunea că el va fi acolo, dar realitatea îi dădea o nesiguranţă ce o necăjea.Doar pentru că ieri a fost acolo, asta nu înseamnă că va fii şi astăzi. Strânse şi mai tare geanta şi , luând aer în piept, se apropie de aleea ce devenea din ce în ce mai îngustă.
Nu e aici. Gândi ea fără ca să lase descurajearea s-o cuprindă. Privii frunzele de pe jos , apoi se uită în sus spre crengile cireşilor care îi plăceau ei şi începu să păşească pe aleea străjuită de acei pomi.
Ceva o uimise nespus la acel băiat. Acea imagine, din acea primă zi de şcoală, când soarele picta cerul în noanţe portocalii, când cireşii îşi aruncau frunzele la picioarele lor şi când el o făcu să vadă frumuseţea toamnei, îi rămase întipărită în minte, derulându-se din nou şi din nou.
Restul drumului spre şcoală i se păru scurt, iar drumul până în clasă deasemenea.Poate că astăzi îl voi vedea la şcoală.Şi îi apăru un zâmbet pe buze, deoarece era sigură că erau în aceeaşi şcoală.
Intră în clasă salutându-şi colegii şi se aşeză în banca ei, a treia din rândul al treilea de la geam. Aşezându-şi geanta în bancă , îşi scoate cărţile, şi, punând una pe bancă, o deschide. Răsfoindu-i paginile găseşte lucrul pe care-l căuta. Îl apucă de codiţă şi învârtindu-l încet în bătaia soarelui îi admiră culoarea portocalie.Nu-i aşa ca e frumosă? Zâmbeşte. Razele soarelui ce o scăldau , proiectau pe banca fetei o umbră mai închisă cu forma unei inimi. Ai observat cum se asortează frunza cu cerul? Parcă e desprinsă din soare.Îi răsună în minte. Soarele ce lumina acum întreaga sală de clasă avea o culoare galbenă aurie.Cum poţi fii desprinsă din soare , când soarele e galben? Îşi spuse ea în sine de parcă frunza i-ar fi putut răspunde. Desigur că atunci soarele era portocaliu.Continua ea. O privi gingaş şi o aşeză înapoi.
Uşa se deschise şi în clasă intra un băiat. Vesel îi salută pe colegii lui, şi, trecând prin spatele lui Kurumi îşi trece încet degetele printr-o şuviţă de-a ei , pentru ca mai apoi ea să se întoarcă spre el.
-Bună dimineaţa! Îi spuse el continuându-şi drumul spre banca lui de la geam.
Când ajunse în faţa bancii îşi puse geanta pe ea şi o privii pe Kurumi. Scoţându-şi cărţile îi zâmbii privind-o în ochii, fiind oricum conştient că nu ar fi primit un răspuns la salutul lui. Intră în discuţie cu colegul din spatele lui şi o lăsă pe Kurumi să îl privească.
Mai schimbă câteva cuvinte cu colegul său şi când o privii iar pe Kurumi , spre uimirea lui, privirile lor se întâlniseră.
- Să nu-mi spui că te-ai îndrăgostit deja de mine. Zise el fiind conştient că modul în care ea îl privea nu era unul ce arăta admiraţie, ci, mai degrabă, dispreţ.
- Nu! Răspunse ea tăios şi îşi aruncă privirea pe bancă.
De ce îi veni lui în cap să spună asta, nu ştia. Dar era sigură că, cel puţin jumătate de clasă auzise exclamaţia lui. Profesorul intrase în clasă şi fiecare se ridiase salutându-l în cor.
Să mă îndrăgostesc de el? Pff, de ce aş face-o? Gândi ea.
- Astăzi vom alege şefii clasei. După cum cred că ştiţi , vom forma comitetul clasei. Vor fii doi responsabili ai clasei, care se vor ocupa şi cu disciplina şi vor participa la toate întâlnirile ce se vor face între şefii tuturor claselor din şcoală. Vrea cineva să se ofere? Întrebă profesorul şi , aranjându-şi ochelarii , cercetă cu atenţie clasa.
Kurumi, fără ca să ezite, ridică mâna hotărântă. Mereu a fost şefa clasei şi ştia deja ce îndatoriri trebuia să îndeplinească.
- Deci se oferă Kurumi Aoi. Spuse profesorul, scriindu-i numele pe tablă.
Când îi auziră numele, fiecare se întoarse pentru a-şi vedea şefa de clasă, fata din banca a treia. Mulţi erau nehotărâţi şi nu ştiau dacă ar fi putut îndeplini toate sarcinile.
- Cine mai doreşte să se ofere? Repetă profesorul.
Atunci, un băiat din banca a doua de la geam ridică şi el mână.
- Nobu Hayate? Întrebă profesorul, pentru a se asigura că nimeni nu mai dorea acest post. Bine, deci e stabilit. Reprezentanţii clasei vor fii Kurumi Aoi şi Nobu Hayate. După această oră veţi avea prima întâlnire dintre şefii clasei. Doresc să fiţi prezenţi şi să vă îndepliniţi sarcinile. Spuse profesorul şi începu să noteze ceva într-un carneţel mic cât mâna sa.
Kurumi îl privii pe cel care avea să fie şef de clasă împreună cu ea. Vorbea cu colegii săi de bancă şi avea acel zâmbet veşnic pe faţă. Nobu, Nobu Hayate. Gândi ea. Oare ce fel de şef de clasă vei fii? ÎÎşi puse capul în palmă şi sprijinindu-se de ea, scăpă acel oftat zgomotos. Clipea plictisită privind prin clasă. Sper că nu te-ai oferit să fii şef de clasă numai ca să mă enervezi pe mine! Îşi spuse ea vizibil iritată. Nu. Nu are rost să gândesc astfel doar pentru că el se dă la mine. Poate că şi el a fost mereu şef de clasă şi a vrut să fie şi acum.
Îl privi, iar el întrerupse discuţia pentru a o privi şi el. Îi zâmbi.Şi dacă dorea aşa de mult să fie şef de clasă de ce nu ar fi ridicat mână din prima? De ce a făcut acest lucru, abia după ce m-am oferit eu?
Cu o oarecare iritare îi scoase limba iar apoi se întoarse îmbufnată. E clar, vrea să mă enerveze. Acesta îi zâmbi satisfăcut şi se întoarse la colegii lui.
Nu îi dădea prea multă atenţie lui Nobu, însă nu avea de gând să îl lase să facă ce vrea. Ora trecuse repede, mai ales pentru că profesorul stătea la catedră şi citea, iar Kurumi profită de ocazie pentru a trage un pui de somn. Când se auzi clopoţelul, Kurumi se ridică din bancă pentru a se îndrepta spre sala unde va avea loc şedinţa. Văzând că celălalt reprezentant al clasei nu părea să dea vreo atenţie sau importanţă acestui lucru , se întoarse spre el:
- Nobu!
Acesta tresări la auzul numelui său şi o privi pe Kurumi uimit. Faptul că îl striga era ceva nou şi neobişnui pentru el.
-Trebuie să mergem la şedinţă! Se răsti ea la şi se îndreptă spre ieşire.
Ce aiurit!Spuse ea şi îşi dădu ochii peste cap.
Nobu, ca şi trezit din somn, se ridică şi o urmă pe Kurumi spre clasa unde avea loc şedinţa.
Holul era luminat de razele soarelui ce proiectau umbrele elevilor pe peretele alb.
Kurumi mergea înainte pe lângă geam cu mâinile încrucişate şi privind pe fereastră, iar Nobu o urma din spate , privind-o. Se simţea prost deoarece nu putea să o împace pe colega lui de clasă şi în acelaşi timp, vinovat căci uitase de şedinţă.
Când vru să-i spună ceva fetei, aceştia ajunseră în clasa unde se adunau şi ceilalţi şefi de clasă , şi-şi găsiră loc unul în spatele celuilalt.
Se întoarse cu faţa la banca lui Kurumi, care stătea aplecată pe bancă privind la geam şi vroia să-şi ceară scuze de la ea.
-Ummm, ai să-mi dai un pix? Îi spuse acesta în cele din urmă. Şi se strâmbă, de parcă ar fi vrut să spună: Ce prost eşti! Altceva n-ai putut să-i spui!
Kurumi se ridică plictisită şi îi oferii un pix pe care îl avea într-un buzunar. Apoi, fară să scoată o vorbă îşi aplecă iar capul pe bancă şi privea afară.
-Mulţumesc! Spuse acesta şi puse pixul pe bancă. Apoi, întorcându-se la banca lui, îşi aruncă şi el privirea pe geam.
-Tuuu.. Spuse Kurumi , privindu-şi colegul ce stătea cu spatele.
Acesta îşi întoarse doar capul,dar continua să privească pe ferastră.
-Dacă ai de gând să fi şi tu şef de clasă, te rog să fii responsabil şi să ne putem ajuta unul pe altul. Continuă ea şi încrucişându-şi mâinile , se aplecă înapoi pe bancă.
La auzul acestor cuvinte, fără ca să facă vreo mişcare, el zâmbi, cuvintele ei ajungându-i direct la inimă.
-Bine. Spuse el încet şi se plecă şi el cu capul pe bancă.
Poate că până la urmă vei fi un ajutor bun. Zise ea şi parcă, mai uită din tristeţe.
În clasă întră un băiat care purta un dosar în mână şi care părea dintr-o clasă mai mare. Evident, era şeful comitetului. Îndreptându-se spre catedră îşi aranjă ochelarii:
- Peste două zile vor avea loc festivităţile de toamnă şi fiecare clasă va aranja în curtea şcolii scena unde vor cânta trei trupe din oraş şi trupa şcolii noastre. Directorul va ţine un discurs şi fiecare reprezentant de clasă va trebui să asigure disciplina şi să ajute la menţinerea curăţeniei.
Luându-şi privirea de la şeful clasei, Kurumi îl privi pe Nobu, ce stătea comod în faţa ei. Nu părea să se streseze, ci, calm, rodea un pix.
-Termină! Spuse ea , încercând să-i dea peste mână pentru a-şi înapoia pixul. Nobu se opri şi îi dădu obiectul ce îi aparţinea, zâmbi inocent şi se întoarse.
Acum îmi mai roade şi pixul.Gândi ea nervoasă în timp ce analiza obiectul ros.Însă, bucuroasă că va putea fi de folos la festivităţile şcolare ce urmau să aibă loc , uită totul şi-şi propuse să nu îl mai bage în seamă pe colegul ei, fiind atentă la ceea ce spunea elevul de la catedră.
Astept sfaturi!
Multumesc pentru sfaturi, sper să le pricep şi să le pot aplica!
Danke pt că citeşti! :D
@ Ymequa,voi încerca să descriu mult mai mult. Dar , cred că m-aş pierde în detalii. Până la urmă nu e o poezie, sau un pastel, dar voi încerca să descriu mai bine sentimentele personajelor. De obicei, îmi place mai mult să folosesc personificarea indirectă, ce reiese din faptele personajelor.
Nu te supăra, dar nu toţi oamenii scriu la fel , iar eu am un mod diferit de a scrie, sper doar să nu -mi pierd un cititor pentru că am spus acest lucru.
Nu prea am inteles ce ai vrut să spui cu: Daca tot ai de gand sa te chinui sa cauti tot felul de expresii care mai de care mai frumoase, cel putin fa in asa fel incat sa fie oarecum originale - sa le scrii tu, pe stilul tau, nu sa fie luate din stilul altora.
Imi pare rau, dar expresiile pe care le folosesc nu sunt luate din stilul nimanui. Imi place sa fiu originala si daca unele expresii sunt asemanatoare cu cele din alte ficuri, e doar o coincidenta.
Sincer acum, nu prea am citit ficuri de pe acest forum, asa ca nu am imprumutat nimic din stilul nimanui.
Multumesc ca ai trecut pe aici si ca ai buna-vointa sa citesti!
Voi incerca sa respect sfaturile!
Sper ca sa va placa si acest capitol! Lectura placuta!
CAPITOLUL II
Paşii ei se îndreptau rapid către şcoală. Respira greu iar inima îi bătea puternic în piept, însă vântul ce bătea domol o răcorea împrăştiindu-i şuviţe de păr de parcă dorea să le poarte cu el. Agăţându-se de geantă şi strângând toarta cu putere spera să-l poată vedea pe băiatul cu care vorbise cu o zi înainte în drum spre casă.
Multe lucruri îi treceau prin minte, însă dorea să-l vadă şi să îi mai zâmbească încă o dată. Nu era sigură că el va fii acolo, dar spera că locul unde cireştii formau o boltă, să fie şi locul unde ea să îl vadă. Avea acea încredere ce îi spunea că el va fi acolo, dar realitatea îi dădea o nesiguranţă ce o necăjea.Doar pentru că ieri a fost acolo, asta nu înseamnă că va fii şi astăzi. Strânse şi mai tare geanta şi , luând aer în piept, se apropie de aleea ce devenea din ce în ce mai îngustă.
Nu e aici. Gândi ea fără ca să lase descurajearea s-o cuprindă. Privii frunzele de pe jos , apoi se uită în sus spre crengile cireşilor care îi plăceau ei şi începu să păşească pe aleea străjuită de acei pomi.
Ceva o uimise nespus la acel băiat. Acea imagine, din acea primă zi de şcoală, când soarele picta cerul în noanţe portocalii, când cireşii îşi aruncau frunzele la picioarele lor şi când el o făcu să vadă frumuseţea toamnei, îi rămase întipărită în minte, derulându-se din nou şi din nou.
Restul drumului spre şcoală i se păru scurt, iar drumul până în clasă deasemenea.Poate că astăzi îl voi vedea la şcoală.Şi îi apăru un zâmbet pe buze, deoarece era sigură că erau în aceeaşi şcoală.
Intră în clasă salutându-şi colegii şi se aşeză în banca ei, a treia din rândul al treilea de la geam. Aşezându-şi geanta în bancă , îşi scoate cărţile, şi, punând una pe bancă, o deschide. Răsfoindu-i paginile găseşte lucrul pe care-l căuta. Îl apucă de codiţă şi învârtindu-l încet în bătaia soarelui îi admiră culoarea portocalie.Nu-i aşa ca e frumosă? Zâmbeşte. Razele soarelui ce o scăldau , proiectau pe banca fetei o umbră mai închisă cu forma unei inimi. Ai observat cum se asortează frunza cu cerul? Parcă e desprinsă din soare.Îi răsună în minte. Soarele ce lumina acum întreaga sală de clasă avea o culoare galbenă aurie.Cum poţi fii desprinsă din soare , când soarele e galben? Îşi spuse ea în sine de parcă frunza i-ar fi putut răspunde. Desigur că atunci soarele era portocaliu.Continua ea. O privi gingaş şi o aşeză înapoi.
Uşa se deschise şi în clasă intra un băiat. Vesel îi salută pe colegii lui, şi, trecând prin spatele lui Kurumi îşi trece încet degetele printr-o şuviţă de-a ei , pentru ca mai apoi ea să se întoarcă spre el.
-Bună dimineaţa! Îi spuse el continuându-şi drumul spre banca lui de la geam.
Când ajunse în faţa bancii îşi puse geanta pe ea şi o privii pe Kurumi. Scoţându-şi cărţile îi zâmbii privind-o în ochii, fiind oricum conştient că nu ar fi primit un răspuns la salutul lui. Intră în discuţie cu colegul din spatele lui şi o lăsă pe Kurumi să îl privească.
Mai schimbă câteva cuvinte cu colegul său şi când o privii iar pe Kurumi , spre uimirea lui, privirile lor se întâlniseră.
- Să nu-mi spui că te-ai îndrăgostit deja de mine. Zise el fiind conştient că modul în care ea îl privea nu era unul ce arăta admiraţie, ci, mai degrabă, dispreţ.
- Nu! Răspunse ea tăios şi îşi aruncă privirea pe bancă.
De ce îi veni lui în cap să spună asta, nu ştia. Dar era sigură că, cel puţin jumătate de clasă auzise exclamaţia lui. Profesorul intrase în clasă şi fiecare se ridiase salutându-l în cor.
Să mă îndrăgostesc de el? Pff, de ce aş face-o? Gândi ea.
- Astăzi vom alege şefii clasei. După cum cred că ştiţi , vom forma comitetul clasei. Vor fii doi responsabili ai clasei, care se vor ocupa şi cu disciplina şi vor participa la toate întâlnirile ce se vor face între şefii tuturor claselor din şcoală. Vrea cineva să se ofere? Întrebă profesorul şi , aranjându-şi ochelarii , cercetă cu atenţie clasa.
Kurumi, fără ca să ezite, ridică mâna hotărântă. Mereu a fost şefa clasei şi ştia deja ce îndatoriri trebuia să îndeplinească.
- Deci se oferă Kurumi Aoi. Spuse profesorul, scriindu-i numele pe tablă.
Când îi auziră numele, fiecare se întoarse pentru a-şi vedea şefa de clasă, fata din banca a treia. Mulţi erau nehotărâţi şi nu ştiau dacă ar fi putut îndeplini toate sarcinile.
- Cine mai doreşte să se ofere? Repetă profesorul.
Atunci, un băiat din banca a doua de la geam ridică şi el mână.
- Nobu Hayate? Întrebă profesorul, pentru a se asigura că nimeni nu mai dorea acest post. Bine, deci e stabilit. Reprezentanţii clasei vor fii Kurumi Aoi şi Nobu Hayate. După această oră veţi avea prima întâlnire dintre şefii clasei. Doresc să fiţi prezenţi şi să vă îndepliniţi sarcinile. Spuse profesorul şi începu să noteze ceva într-un carneţel mic cât mâna sa.
Kurumi îl privii pe cel care avea să fie şef de clasă împreună cu ea. Vorbea cu colegii săi de bancă şi avea acel zâmbet veşnic pe faţă. Nobu, Nobu Hayate. Gândi ea. Oare ce fel de şef de clasă vei fii? ÎÎşi puse capul în palmă şi sprijinindu-se de ea, scăpă acel oftat zgomotos. Clipea plictisită privind prin clasă. Sper că nu te-ai oferit să fii şef de clasă numai ca să mă enervezi pe mine! Îşi spuse ea vizibil iritată. Nu. Nu are rost să gândesc astfel doar pentru că el se dă la mine. Poate că şi el a fost mereu şef de clasă şi a vrut să fie şi acum.
Îl privi, iar el întrerupse discuţia pentru a o privi şi el. Îi zâmbi.Şi dacă dorea aşa de mult să fie şef de clasă de ce nu ar fi ridicat mână din prima? De ce a făcut acest lucru, abia după ce m-am oferit eu?
Cu o oarecare iritare îi scoase limba iar apoi se întoarse îmbufnată. E clar, vrea să mă enerveze. Acesta îi zâmbi satisfăcut şi se întoarse la colegii lui.
Nu îi dădea prea multă atenţie lui Nobu, însă nu avea de gând să îl lase să facă ce vrea. Ora trecuse repede, mai ales pentru că profesorul stătea la catedră şi citea, iar Kurumi profită de ocazie pentru a trage un pui de somn. Când se auzi clopoţelul, Kurumi se ridică din bancă pentru a se îndrepta spre sala unde va avea loc şedinţa. Văzând că celălalt reprezentant al clasei nu părea să dea vreo atenţie sau importanţă acestui lucru , se întoarse spre el:
- Nobu!
Acesta tresări la auzul numelui său şi o privi pe Kurumi uimit. Faptul că îl striga era ceva nou şi neobişnui pentru el.
-Trebuie să mergem la şedinţă! Se răsti ea la şi se îndreptă spre ieşire.
Ce aiurit!Spuse ea şi îşi dădu ochii peste cap.
Nobu, ca şi trezit din somn, se ridică şi o urmă pe Kurumi spre clasa unde avea loc şedinţa.
Holul era luminat de razele soarelui ce proiectau umbrele elevilor pe peretele alb.
Kurumi mergea înainte pe lângă geam cu mâinile încrucişate şi privind pe fereastră, iar Nobu o urma din spate , privind-o. Se simţea prost deoarece nu putea să o împace pe colega lui de clasă şi în acelaşi timp, vinovat căci uitase de şedinţă.
Când vru să-i spună ceva fetei, aceştia ajunseră în clasa unde se adunau şi ceilalţi şefi de clasă , şi-şi găsiră loc unul în spatele celuilalt.
Se întoarse cu faţa la banca lui Kurumi, care stătea aplecată pe bancă privind la geam şi vroia să-şi ceară scuze de la ea.
-Ummm, ai să-mi dai un pix? Îi spuse acesta în cele din urmă. Şi se strâmbă, de parcă ar fi vrut să spună: Ce prost eşti! Altceva n-ai putut să-i spui!
Kurumi se ridică plictisită şi îi oferii un pix pe care îl avea într-un buzunar. Apoi, fară să scoată o vorbă îşi aplecă iar capul pe bancă şi privea afară.
-Mulţumesc! Spuse acesta şi puse pixul pe bancă. Apoi, întorcându-se la banca lui, îşi aruncă şi el privirea pe geam.
-Tuuu.. Spuse Kurumi , privindu-şi colegul ce stătea cu spatele.
Acesta îşi întoarse doar capul,dar continua să privească pe ferastră.
-Dacă ai de gând să fi şi tu şef de clasă, te rog să fii responsabil şi să ne putem ajuta unul pe altul. Continuă ea şi încrucişându-şi mâinile , se aplecă înapoi pe bancă.
La auzul acestor cuvinte, fără ca să facă vreo mişcare, el zâmbi, cuvintele ei ajungându-i direct la inimă.
-Bine. Spuse el încet şi se plecă şi el cu capul pe bancă.
Poate că până la urmă vei fi un ajutor bun. Zise ea şi parcă, mai uită din tristeţe.
În clasă întră un băiat care purta un dosar în mână şi care părea dintr-o clasă mai mare. Evident, era şeful comitetului. Îndreptându-se spre catedră îşi aranjă ochelarii:
- Peste două zile vor avea loc festivităţile de toamnă şi fiecare clasă va aranja în curtea şcolii scena unde vor cânta trei trupe din oraş şi trupa şcolii noastre. Directorul va ţine un discurs şi fiecare reprezentant de clasă va trebui să asigure disciplina şi să ajute la menţinerea curăţeniei.
Luându-şi privirea de la şeful clasei, Kurumi îl privi pe Nobu, ce stătea comod în faţa ei. Nu părea să se streseze, ci, calm, rodea un pix.
-Termină! Spuse ea , încercând să-i dea peste mână pentru a-şi înapoia pixul. Nobu se opri şi îi dădu obiectul ce îi aparţinea, zâmbi inocent şi se întoarse.
Acum îmi mai roade şi pixul.Gândi ea nervoasă în timp ce analiza obiectul ros.Însă, bucuroasă că va putea fi de folos la festivităţile şcolare ce urmau să aibă loc , uită totul şi-şi propuse să nu îl mai bage în seamă pe colegul ei, fiind atentă la ceea ce spunea elevul de la catedră.
Astept sfaturi!