Statuia Morţilor (cu acordul parintilor va rog )

[YamaMina]

uhm....cica trebuia sa'mi invat acum dar eh lenea asta...zic eu^_^
zilele trecute am avut o revelatie...si'am reinceput sa'mi continui o veche poveste de'a mea...si'am zis...what the fluff?...sa o dezvalui lumii:))...d fapt a mai fost dezvaluita p alt forum...but cuz I was lazy and 'cuz m'am dedicat altor povesti...am lasat'o in panta...cum sa spun eu...aveam totul pregatit la ea...in cel mai mic detaliu...da deh...lenea asta...mi'era lene s'o continui p foaie...desi in cap o aveam terminata...dar acum m'am hotarat ca trebuie sa fie terminata..merita onoarea as my first story...so eh...m'am gandit sa'i fac botezul aici :D (zic asta k sa nu'mi aud faze gen "ai furat povestea crocozaure ce esti!" ...mda...mi'am furat povestyea...yey!...sue me:)) )
so...here's the thing :D ...imi cer scuze in avans ptr eventualele neplaceri ce vor aparea *gives candy*



(afishul a fost facut de o buna prietena de'a mea...she's a genius in photoshop *_*)


[center]Cap. I: O viaţă obişnuită…[/center]


De câte ori nu ţi-ai dorit în timp ce te uitai la un film, serial, anime preferat, să faci parte din acel univers? De câte ori nu ai exclamat în gura mare sau doar în gând: ”Ce-aş vrea să fiu în locul ei sau lui!”? Sunt dorinţe, pe care le purtăm undeva în adâncul nostru alături de alte idealuri mai mult sau mai puţin realizabile şi pe măsură ce creştem le uităm, ne îndepărtăm de ele. Dar apoi, când observăm că proprii noştri copii se uită la aceleaşi lucruri şi exclamă aceleaşi dorinţe ni se induce o frumoasă nostalgie şi suntem imbătaţi de parfumul naivităţii ce ne înconjura în copilăria noastră.
Nu este om care să nu fi avut vreun erou atunci când era copil. Toţi ne-am dorit cândva să fim asemeni lui. O fiinţa superioară celorlalţi, mai talentată, sufletistă, dură şi blândă în acelaşi timp, care să-şi dedice lucrul cu care a fost înzestrat în slujba binelui. Atunci nu vedeam eroul decât ca pe o persoană cu principii stabilite, cu o noţiune de rău şi bine perfect stabilită. Nu era cineva care să se teamă de vreun lucru, care să ezite. Acel erou era invincibil şi noi cu ochii şi minţile noastre visătoare şi inocente vedeam binele în frumuseţe şi altruism, iar răul în, evident opusul, urâţenie şi durere. Pentru copiii din noi nu existau nuanţe de gri, iar cele două tabere: răul şi binele, erau delimitate cu precizie, în alb şi negru.
Invidia şi dorinţa de a fi ca acei ‘eroi perfecţi’ ne întuneca cu inocenţă logica, realitatea. De multe ori n-am observat sau nu ne-am chinuit să observăm că 'eroul' nostru nu este mai fericit decât noi. El poate fi şi egoist, şi îngâmfat, poate şi greşi, poate simţi durere sufletească....Dar poate naivitatea şi credinţele noastre copilăreşti nu puteau accepta că un erou nu este perfect, că acea fiinţă superioară este măcinată de probleme complicate, de vise sfărâmate şi poartă chinul puterii sau talentului său ieşit din comun. Nici poate când creştem nu observăm acest lucru, în mintea noastră păstrând idealul de perfecţiune ce acel erou l-a reprezentat.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

- Shidoriiiii e târziu!!! Aiko a plecat de ceva timp...tu ce faci? ţipă o voce stridentă dîntr-un colţ al unei case cu etaj.
- Aiko se mişcă ca un melc mamă!!! Eu am nevoie doar de cinci minute şi ajung.
- N-o mai jigni pe sora ta şi pleacă odată la şcoală! Ce faci? Iar te uiţi la maimuţăriile tale? Ai şaptesprezece
ani, când te vei maturiza? Aiko e mai mică şi nu se uită la aşa ceva...de ce nu iei exemplu de la ea?
- Yare yare.... oftează din greu privind cu dulceaţă demonul de gheaţă proiectat pe ecran. Brusc imaginea se contorsionează, iar fata devine şi mai absorbită în ea...admirând părul brun şi ochii blânzi care îi afişa acum personajul anime ce devenise iubirea ei reală.
- Shidoriiiiiiiii!!!! vocea deveni şi mai ameninţătoare
- Plec!!!!
Cu un gest agresiv închide televizorul şi se îndreaptă furioasă către bucătărie. Ia pachetul oferit de mama ei, fără a-i oferi în schimb măcar o privire...

Shidori Hizucori era o adolescentă obişnuită de şaptesprezece ani din Tokyo ce visa să fie un erou. Nu prea o preocupa învăţătura, ci mai mult muzica şi anime-urile. Se uita cu plăcere la Inuyasha, anime-ul ei preferat şi de fiecare dată se punea în locul lui Kagome, personajul principal feminin al acestui desen. Ar fi dat orice să se trezească în Japonia feudală alături de Inuyasha şi să apere pe cei nevinovaţi. Sā aibă puteri magice, prieteni ieşiţi din comun, să întâlnească demoni, dar mai ales să scape de şcoală. Dar apoi se gândea mai bine şi realiza totuşi că Juban Gakuen era bun de ceva. Acolo erau prietenele ei: Tomoko şi Hizumi, dar mai ales acolo era Teruo, prima ei dragoste.
Locuia cu părinţii şi cu o soră mai mică cu un an, Aiko. Părinţii ei o dădeau exemplu pe Aiko tot timpul, fiind cea mai cuminte şi cea mai silitoare, dar Shidori se obişnuise demult şi nu mai dădea importanţă. Incă de când erau mici, diferenţele dintre Shidori şi Aiko au fost proeminente, iar cei din jurul lor nu încetară să le sublinieze. Aiko era visul oricărui părinte: mereu cuminte, mereu liniştită şi serioasă, nu dăduse niciodată bătaie de cap celor doi. La polul opus se afla Shidori care avusese grijă să-şi ia revanşa pentru comportamentul surorii sale mai mici. Câtă linişte primeau din partea lui Aiko, atâtea griji le făcea Shidori. Fata se întreba adesea dacă într-adevăr ea şi Aiko erau surori, dacă nu cumva una dintre ele fuseseră adoptate. Oricum dacă acea supoziţie se dovedea adevărată, Shidori avea o presimţire că ea este intrusa. Dar certificatele de naştere dovedeau că ea şi Aiko au acelaşi sânge, chiar dacă uneori Shidori işi dorea să n-aibă nici o soră. Relaţia dintre cele două era ca una dintre doi străini, fiecare îşi vedea de treaba ei, rezumându-se la strictul necesar într-o discuţie:câteva vorbe şi un salut. Nu aveau nimic în comun şi oricum Shidori nici nu vroise să descopere ceva în comun cu sora sa. Gusturile lui Aiko o plictiseau pe Shidori de aceea nu se apropiase mai mult decât este nevoie de aceasta. Pentru toţi anii de laude la adresa surorii sale, de morală adresată ei, Shidori adoptă o mască de indiferenţă faţă de tot ce insemna familie.
Ca de fiecare dată îşi lua ghiozdanul şi pleca la şcoală pe ultima sută de metri. Asculta strigătele mamei cum că Aiko a plecat de o jumătate de oră, îşi luă pachetul şi se îndreptă cu paşi repezi spre şcoală. La ore ajungea mereu la timp. Îşi făcea temele pe care nu apucase să le facă acasă, în pauză, inspirându-se de la Hizumi, care era printre cei mai silitori elevi. Nu prea dădea atenţie orelor de curs. Se limita la a asculta în primele cinci minute apoi la a visa sau a-l privi pe Teruo, care era în aceeaşi clasă cu ea. Dacă era intrebată ceva, Hizumi avea grijă să-i spună răspunsul. Mai auzea unele laude ale profesorilor către Aiko Hizucori, dar le trata cu aceeaşi indiferenţă ,cum trata morala părinţilor. Nu-şi privea sora ca pe un duşman, cel puţin nu ca pe un duşman periculos.
Prietenele ei erau tot ce vroia. Hizumi era destul de inteligenta să gândească pentru toate trei, iar Tomoko era la curent cu orice nou concert care apărea cu baieţii de la Five Stars, trupa lor favorită. Dormeau în fiecare weekend la una acasă. Acolo stăteau până tarziu şi povesteau lucruri specifice adolescentelor. Shidori ţinea mult la prietenele ei şi nu le-ar fi schimbat pentru nimic în lume.
În legătură cu Teruo, Shidori se purta absolut normal. Îl admira, în ochii ei părând cel mai draguţ din lume şi mereu îl susţinea deşi în mare parte habar n-avea despre ce e vorba. Nu îndrăznea să-i declare senimentele de frica de a fi respinsă şi se mulţumea să fie aproape de el, să-i vorbească, să-l vadă, sperând că odată în viitor acesta o va accepta ca pe prietena lui.
Avea un singur vis şi anume să fie o persoană pe care ceilalţi se pot baza, cineva mai presus de ei care să-i ajute la nevoie. Ar fi vrut să aibă ceva special, ceva ieşit din comun asemeni puterilor magice.
Habar n-avea că dorinţa i se va implini...



enjoy it!...or not^_^

[YamaMina]

pres.mar.only.me->tx for you compliments*blushes*
Myky->ms shi tzie ptr sustzinerea ta:*
..shi ptr totzi ceilaltzi care imi citesc povestea..I'll try my best so I wont disappoint u^_^

[center]Cap. II: …sau neobişnuită.[/center]





Ca orice om, Shidori simţea uneori nevoia de a fi singură. Acel moment în care vrei să fii doar tu, uitat de oameni, uitat de tine...Când totul pare a se scufunda într-un imens gol, când te simţi sufocat de griji, ai acea pornire de a te refugia, de a sta şi a savura lumea, fara lume...
Avea un loc unde se refugia din când în când şi unde reuşea să-şi găsească liniştea interioară. Acest loc putea să pară bizar unora, de aceea fata preferase să păstreze secretul locaţiei lui. Nici măcar prietenele ei nu ştiau de locul cel mai special pentru ea: un cimitir.
Îl descoperise într-o zi, când sătulă de reproşurile părinţilor se hotarî să iasă afară şi să colinde străzile aiurea până când picioarele îi vor ceda. Se plimbă până când simţi că picioarele i se vor prăbuşi şi nu se vor mai mişca. Nu reuşi să se calmeze. Se înserase şi se hotărâse să se întoarcă acasă. O despărţeau cam două străduţe de casa ei, când zări cimitirul Rosuto Kihaku. Auzise de acest cimitir , dar niciodată nu intrase în el. Nu o interesase spiritualitatea şi tot ce ţinea de ea, aşa că nu fusese vreodată dornică să intre într-un asemenea loc. Nici când murise bunica din partea tatălui nu se dusese la înmormântare. În ziua aceea Shidori se închisese în camera ei şi privise câteva ore fără încetare, o fotografie veche cu o tânără adolescenta zveltă şi zâmbitoare. În orele acelea i s-a derulat prin faţă amintiri dulci, dar care atunci luaseră forme dureroase. Bunica îi spusese într-o zi, când după ce spărsese un geam cu mingea şi se alesese cu o pedeapsă straşnică din partea părinţilor, că Shidori seamănă cu ea atât la fizic, cât şi la comportament. Acele cuvinte nu o impresionaseră prea mult, ci tonul mândru cu care le rostise. Fusese prima oară când cineva n-o comparase cu sora sa. De aceea. atunci când a trecut în nefiinţă, Shidori n-a vrut s-o vadă slabă, cu faţa stacojie, ci a dorit să şi-o amintească mereu cu privirea binevoitare care i-o dăruise ei şi nu lui Aiko. Ceilalţi bunici dispăruseră până să apuce să-i cunoască măcar puţin, aşa că Shidori nu îi văzuse decât ca pe nişte străini.
Deşi nu fusese vreodată într-un templu sau cimitir, în seara aceea, ceva o împinsese să o facă. Cimitirul părea sumbru în lumina lunii. Mormintele păreau nişte spectatori care o urmăreau pe ea, personajul principal dintr-o poveste de groază. Era o linişte mortuară, ce completa perfect acel cadru al grotescului. Copacii se mişcau lent într-un dans al morţii. Doar vântul mai jelea din când în când locuitorii cimitirului.
Shidori nu simţise nici o teamă, când păşise pe o potecuţă spre centrul acestui terifiant loc. Nu ştia ce căuta, însă un sentiment straniu o împingea să meargă mai departe.
În centru trona o mică tăbliţă agintie cu următoarele cuvinte:
Când momentul plecării va sosi
Să nu te sperii de ceea ce-ar putea fi.
ÃŽn umbra trecutului nu fugi
Ci odihna veşnica mai degrabă ai iubi.
Căci toate trec şi nu stă una.
Doar pacea va veghea de-acuma.
Tu fii mereu încrezător.
Că sufletul ţi-e nemuritor.
Shidori citise aceste cuvinte iar şi iar încercând să descifreze înţelesul ascuns al acestora. Nu ajunsese la nici o concluzie şi se întrebă vag cine este autorul şi care este rolul lor. Un imbold a împins-o să se aşeze lângă tăbliţă. Se conformă şi se lăsă în voia instinctului. Îşi rezemă spatele subţire de piatra rece şi închise ochii. Brusc simţi cum o pace aproape nefirească îi invadează trupul. Prin faţa ochilor i se derulau întâmplările zilei precedente. I se părea că morţii îi vorbesc, că o încurajează. Când deschisese ochii, era deja liniştită sufleteşte. Plecase acasă zâmbitoare.
Din ziua aceea, cimitirul deveni locul cel mai iubit de fată. Acolo găsea soluţii la toate problemele. Morţii erau confidenţii ei. Lor le putea spune lucruri care nu puteau fi zise prietenelor ei. Morţii o înţelegeau. Ei n-o preferau pe Aiko şi nici n-o trimiteau la învăţat. Era de-ajuns o clipă de meditaţie în acel loc şi totul devenea simplu. Shidori se simţea legată de cimitir. Nu-şi putea explica de ce, însă ştia că dacă i se va întâmpla ceva, cimitirul Rosuto Kihaku o va salva…


P.S: I know the chapter is short...is just my way of introducing things...don't worry...the next ones will be longer;)

[YamaMina]

Usuletu Lexi->multzumesc ptr apreciere*gives lolli*...uhm o sa fie shi horror, dar nu numai...I mean...o sa contzina de toate^_^

[center]Cap. III:Vis sau premoniţie?[/center]



Era o zi obişnuită de duminică, iar Shidori tocmai se întoarcea de la Tomoko unde petrecuse noaptea. Era un ritual ca ea, Hizumi şi Tomoko să petreacă sfârşitul de săptămână dormind împreună. Era ca o petrecere în pijamale, unde fetele vorbeau despre muzică, modă şi băieţi. Senzaţia aceea că eşti alături de persoane care cred şi simt ca tine este una de pură fericire. Shidori simţea că fără cele două prietene ale ei, lumea este lipsita de sclipire.
Să fii înţeles este un lucru la care fiecare om tinde măcar o dată în viaţă. Cuvinte care nu le putea spune uşor, erau înregistrate de Tomoko şi Hizumi fără greutate. Dar chiar şi aşa, Shidori nu le-a spus niciodată de anumite reflecţii. şi probleme care o măcinau pentru că sunt anumite lucruri pe care un om nu le poate dezvălui nici măcar celor apropiaţi, pentru că nu găsesc alinare şi nici soluţii, nici în cei care îl pot citi ca pe o carte. De aceea Shidori nu le spusese de cimitir. Nu putea să le dezvăluie că se simte mai liniştită în faţa unei probleme dacă stă ceva timp în acel loc şi nu dacă discută cu ele. Uneori se simţea vinovată, dar apoi se gândea că şi cele două aveau un lucru care le aducea pace atunci când nimeni nu putea. În fiecare om există acel lucru. Când totul se scufundă, există ceva poate nesimnificativ pentru ceilalţi, dar preţios pentru ei care le aduce o linişte chiar şi în mijlocul furtunii. Cei care nu l-au găsit trebuie doar să mai caute...
Afară cerul de aprilie era străbătut de nori gri trecatori. Un vânt rece îi deranja pletele şatene, însă lui Shidori nu-i păsa. Era fericită că un nou concert Five Stars va avea loc în curând.
Pe drum a văzut un mic pisoiaş de culoare neagră ce încerca să intre printr-o crăpătură în clădirea alăturată. Nu apreciase corect deschizătura şi rămăsese blocat. Fetei i s-a făcut milă şi a dat să-l ajute. În cele din urmă a reuşit să-l elibereze, însă în semn de mulţumire pisoiul a zgâriat-o uşor şi apoi a fugit după o grămadă de gunoaie. ”Pisoi rău!”gândi Shidori. Dintr-o dată un fior a străbătut-o şi fata s-a întors brusc cu privirea către o fereastră a clădirii unde voise să intre pisoiul cu câteva momente înainte. ”De ce mă simt de parcă aş fi urmărită?”. Mai stărui cu privirea câteva secunde şi apoi şi-a continuat drumul către casă.
O rază a soarelui cade asupra ferestrei la care s-a uitat Shidori mai înainte şi două puncte roşii, lucitoare par să se vadă…

Shidori s-a oprit în faţa cimitirului Rosuto Kihaku. Avea nevoie de ceva relaxant înainte de a se întoarce acasă. Vroia să simtă din nou liniştea divină ca apoi să suporte criticile familiei. Mai mult ca sigur aceştia îi vor găsi din nou ceva de reproşat. Dar atâta timp cât nu dădea atenţie, nimic nu putea s-o rănească. Atâta timp cât avea cimitirul ca să fie alinată, nimic n-o afecta.
A rămas ca o statuie în faţa cimitirului şi a cuprins cu privirea toată aşezarea: gardul masiv din piatră, poarta de fier, ruginită, cei doi salcâmi ce păzeau de o parte şi de alta a porţii, mormintele şlefuite de vreme, placa ce trona deasupra porţii cu numele cimitirului, toate păreau familiare fetei. După ce a sorbit cu aceeaşi plăcere ca întotdeauna peisajul din faţa sa, a păşit uşor pe acelaşi drum arhicunoscut, spre locul ei magic. Când a ajuns în faţa plăcuţei, a mângâiat fin, cu vârful degetelor, cuvintele pe care le-a citit de atâtea ori. A închis ochii şi a simţit că pluteşte. Un val de pace şi căldura a cuprins-o…

***
Se află într-o cameră mare şi obscură. Stă pe un jilţ de culoare roşie, acoperit cu mătase. Shidori tronează asupra camerei. În faţa ei stau o mulţime de oameni…cel puţin par a fi oameni. Au capetele aplecate şi stau în genunchi ca şi cum ar fi jurat credinţă ei. Fata îi priveşte mulţumită. Pe buze i se întipăreşte un zâmbet malefic. Deodată acei oameni se ridică şi toţi rostesc într-un glas:
-Tu eşti regina noastră…noi suntem sclavii tăi…îmbrăţişează-ţi puterea, acceptă-ne pe noi.....întunericul este casa ta şi abisul sufletul tău….în umbra nopţii vei zăcea conducându-ne pe noi….vino şi îndrumă-ne spre adevărata cale!!!
Ochii li s-au făcut roşii ca focul iar feţele lor s-au înnegrit.
Brusc Shidori nu mai simte satisfacţie, ci teamă. O groază sufocantă îi cuprinde sufletul. Se apropie de ea, iar fata nu poate să facă nici o mişcare, jilţul o ţine prizonieră. Acele creaturi se apropie de ea ameninţător. Toţi se unesc şi devin o mare de întuneric ce avansează tot mai mult spre Shidori. Încearcă să se zbată însă nu poate să facă nimic...
Deodată o rază de lumină străbăte întunericul şi o siluetă se conturează. E un băiat ce arată ca un înger, lui Shidori părându-i-se că vede nişte aripi în spatele lui. Acesta vine spre ea şi îi întinde o mănă. Marea de întuneric îi cuprinde deja picioarele. Încearcă disperată să întindă mâinile spre el. Aproape că reuşeşte să-i atingă mâna...Trebuie să-l agaţe de mână, asta simte şi pentru asta îşi forţează braţul să se întindă tot mai mult. Încă un pic şi mâinile lor se vor atinge…Reuşeşte să-i atingă mâna, însă fata nu mai realizează ce se întâmplă, întunericul o cuprinde de tot, se scufundă tot mai mult, iar îngerul are acelaşi zâmbet pe faţă. Nu schiţează nici un gest, zâmbetul lui fiind singurul lucru care îl mai vede...
Se prăbuşeşte în întuneric. Nu mai poate face nimic decât să ţipe….

***
A deschis ochii brusc şi a realizat că ţipa. Încă mai avea mâna pe plăcuţă. Urletul ei s-a risipit în zare. Nişte câini din apropiere i-au răspuns cu nişte lătrături furioase. A luat-o la fuga speriată. Visase? Sau era altceva?
Şi-a întors privirea către cimitir şi i s-a părut că vede două puncte roşii. O panică imensă a cuprins-o. A început să fugă mai tare.
Zâmbetul acelui băiat încă îi mai stăruia în minte..
A ajuns acasă şi a intrat val-vârtej în camera ei, fără măcar să-şi salute sora care a privit-o mirată când a intrat pe uşă. A dat drumul la muzică şi s-a trântit nu prea calm, pe pat. Încerca să-şi alunge din minte acel vis…până la urmă fusese doar un vis…doar imaginaţia ei…nimic mai mult…oare?

[YamaMina]

starnight-ms ptr apreciere and sustzinere^_^

[center]Cap. IV: Shidori schimbată[/center]


A doua zi Shidori s-a trezit devreme. De fapt nici nu prea reuşise să doarmă. Se zbuciumase toată noaptea. Zâmbetul acelui băiat sau ce a fost îi revenea obsedant în minte. Se trezise de nenumărate ori şi îşi spusese că exagera ea. Era prea absorbită de Inuyasha, încât orice vis mai ciudat i se părea un mister. Trebuia să se liniştească. Nu exista nimic ciudat. În cele din urmă a reuşit să adoarmă , însă s-a trezit destul de devreme, luând în considerare ora ei obişnuită de sculare.
Îşi pregăteşte ghiozdanul de şcoală şi coboară să ia micul dejun. De obicei nici nu avea timp de aşa ceva. Îşi băga repede câteva cărţi şi caiete în geantă şi apoi se grăbea spre şcoală, după ce lua pachetul cu mâncare gata pregătit, din mâinile mamei.
Coboară scările spre bucătărie, perfect aranjată şi deloc somnoroasă cum era înainte. Părinţii acesteia rămân surprinşi la vederea fetei. Când au auzit scările trosnind şi-au imaginat că este Aiko, nicidecum Shidori. Fata le zâmbeşte uşor forţat:
-Bună dimineaţa mamă, tată! îi salută ea.
-Bună dimineaţa! îi răspund aceştia încă uimiţi.
Fata se aşează la masă în grabă, ignorând privirile ce şi le dădeau părinţii ei. Se aşteptase la uimire din partea lor, având în vedere că nu mai luase micul-dejun cu ei de ceva timp. În câteva clipe apare şi Aiko, radioasă şi zâmbitoare ca întotdeauna. Shidori se întrebă vag dacă sora sa are cuvântul 'somnoros' în vocabular. Şi ea rămâne surprinsă la vederea lui Shidori la fel ca restul familiei. Ochii ei liliachii au stagnat câteva momente pe sora sa, apoi a salutat pe toţi şi s-a aşezat şi ea la masă la locul ei obişnuit.
Era prima oară după multă vreme, când familia era completă dimineaţa.
În timp ce-i priveşte cum fiecare îşi vede de ceea ce-şi pusese în farfurie, Shidori simte o căldură interioară pe care nu poate să şi-o explice. Încearcă să-şi amintească, când a fost ultima oară când au fost toţi la masă, însă nu reuşeşte. Se distanţase aşa de mult de ei încât i se pare straniu acum să îi privească mâncând calmi, fiecare cu gandul său. Aiko mestecă uşor de parcă i-ar fi fost teamă să nu rănească cantitatea de mâncare mai mult decât era nevoie. Işi păstrează privirea aţintită asupra farfuriei ca şi cum i-ar fi cerut iertare mutual pentru sacrilegiul ce îl făce bucăţilor de sushi. Tatăl său apucă cu siguranţă hrana arătând caracterul său mereu nestrămutat. Mama sa întâi contemplează ceea ce se află în faţa sa apoi se apucă să mănânce mereu atentă dacă ceilalţi mai au nevoie de ceva. Aşa era ea: mereu atentă la ceilalţi, sau mai precis, mereu atentă la Aiko.
- O să ţi se răcească mâncarea Shidori. comentează mama acesteia observând că fata nu s-a atins de mâncare, ci se uita pierdută în zare. Apucă-te şi mănâncă cât este cald. continuă aceasta privind pe fată cu afecţiune odată ce Shidori se întoarce cu faţa spre ea.
-Da...şopteşte ea uşor pentru a nu strica atmosfera liniştită din jurul lor.
Nu numai că toată familia lua masa împreună dar faptul că mama ei i-a adresat cuvinte care nu conţineau 'Aiko' şi 'greşit' era un motiv de uimire. Shidori avea sentimentul că va fi o zi cu adevărat specială.
Fata termină prima şi se duce să-şi ia ghiozdanul cu un zâmbet scurt pe faţă.
- Shidori, nu mergi cu Aiko? intreabă mama sa când fata se întoarce înapoi în bucătărie să-şi ia pachetul cu mâncare.
- Aaaa….mamă eu plec puţin mai târziu şi cred că nee-chan se grăbeşte. Nu vreau să o reţin. intervine Aiko.
Shidori zâmbeşte.
Adevărul era că se grăbea. Vroia să ajungă şi să le povestească acel vis prietenelor ei. Nu putea să şi-l alunge din minte oricât se chinuia. Privirea acelui tânăr îi apărea clar în faţa ochilor. Partea raţională din ea îi spunea că exagera, că totul era datorită imaginaţiei ei bogate alimentată de dorinţe aiurite, dar cealaltă parte, destul de fantezistă îi sugera că ceva nu e în regulă. Şi la urma urmei dacă te-ai fi trezit într-un cimitir după ce-ai visat că eşti regina unor personaje stranii şi că încerci să te agăţi de un băiat ce vine zburând spre tine, e de aşteptat să dai mai mult de două secunde gândire acestor lucruri. În aceste clipe Shidori se întreba de ce nu are şi ea un loc normal de meditaţie ca toată lumea, spre exemplu un parc sau un templu. 'Inuyasha' şi locurile inadecvate somnului îi alterau liniştea mintală. În curând se va trezi cu certitudinea că este reîncarnarea unei mari preotese şi că se va lupta cu demoni şi alte creaturi. Da, era clar, într-o zi se va trezi legată într-o cămaşă albă într-o cameră la fel de albă. Dar dacă, poate se va trezi alături de un demon superb luptând împreună spre apărarea celor nevinovaţi? Da, prospectul ăsta suna mult mai bine. Nu că nu i-ar fi plăcut culoarea albă, dar ce-i prea mult strică, asta obsevase întotdeauna.
Fata oftează şi o priveşte pe Aiko.
Shidori nu mai mersese cu sora ei la şcoală de câţiva ani. Au fost în aceeaşi şcoală primară , în acelaşi gimnaziu, acum în acelaşi liceu, însă nu prea mergeau împreună la şcoală pentru că Aiko pleca devreme, iar Shidori mai târziu. Nici măcar nu se întorceau împreună: Aiko având numeroase opţionale, iar Shidori dorea să scape cât mai repede de şcoală.
- Aiko eşti sigură că…întreabă Shidori privind-o atent pe sora sa.
- Da! Am ceva de făcut şi o să plec mai târziu. îi răspunde Aiko zâmbind.
Shidori îşi ia ghiozdanul şi pachetul şi porneşte veselă spre Juban Gakuen. Merge destul de repede cu o oarecare nerăbdare. În mare parte se datorează unui anumit tânăr cu ochi blânzi şi zâmbet cald: Teruo. Fata zâmbeşte prosteşte grăbindu-se către locaţia în mare parte dorită. Mai erau şi profesorii şi lecţiile care erau incluse în pachet şi care contau destul de mult la starea ei de spirit normală.
Deodată în faţa ei apare ceva ce o făce să mărească ochii de mirare şi să deschidă gura într-un ţipăt mut. La câţiva metri în stânga ei stă un băiat cam de aceeaşi vârstă cu ea, cu păr negru ca cel mai profund întuneric şi cu uşoare tente roşiatice şi ochi căprui-rubinii, care o priveşte zâmbind. Are haine tipice unui adolescent: blugi, un hanorac şi teneşi şi poate nu ar fi constituit nici un motiv de spaimă dacă nu ar fi arătat exact ca îngerul din visul ei şi dacă nu ar fi plutit. Shidori chiar se întreabă pentru o secundă ce a uimit-o mai mult: faptul că plutea sau că era cel din visul ei.
Stă în faţa ei, în aer ,ca şi cum ar fi stat pe un scaun, cu o atitudine oarecum indiferentă şi cu mâinile în sân. Arată plăcut la înfăţişare, chiar arătos, aşa că la prima vedere nu pare periculos. Shidori e atât de uimită încât nu îndrăzneşte să se mişte, rămânând cu privirea aţintită asupra lui şi cu gura căscată ca un copil care se duce pentru prima dată la circ. Câţiva oameni care trec pe lângă ea îi aruncă priviri suspicioase văzând poziţia stranie în care se află. O femeie între două vârste priveşte în acelaşi loc în care se uita şi ea, apoi se uită mirată la fată înainte să o ia la fugă încercând să ajungă la timp la servici.
Shidori închide ochii brusc, rugându-se să fie doar o halucinaţie, un produs al imaginaţiei ei datorat gândirii mult prea intense asupra visului. Numără pâna la zece, apoi deschide uşor ochii. Băiatul se află în acelaşi loc, privind-o în acelaşi mod. Se panichează şi încearcă să se convingă mai arzător că nu e nimic adevărat. Mai închide o dată ochii, şi mai agresiv, zicându-şi pentru sine:
- Nu e acolo! Nu e nimic în faţa mea, doar visez cu ochii deschişi! Nu am înnebunit!!!! Nu văd lucruri absurde! Da, da nu văd….
O mână îi atinge brusc umărul , iar Shidori ţipă.
- Shidori-chan ce e cu tine? o întreabă Tomoko, uimită de reacţia fetei.
- Aaaaa….nimic, doar….
- Te-am auzit că spuneai ceva şi…
- Aaaa…eu doar… Tomoko-chan, tu vezi ceea ce văd şi eu? îi zice Shidori în timp ce îi îndrumă privirea către băiatul din aer. Îl vezi pe acest tânăr care stă în faţa mea, plutind? întreabă Shidori puternic impresionată.
Tomoko se uită atent câteva clipe acolo unde îi arătase Shidori.
- Shidori-chan am impresia că Teruo-kun ţi-a prăjit creierii de ai început să vezi băieţi plutitori! zice ea chicotind. Măcar arată bine? chicoteşte aceasta mai tare. Hai să mergem la şcoală, că întârziem şi lasă glumele proaste! şi o trage de mână către clădirea roşie din zare.
- Dar, dar…Shidori nu mai continuă şi se lasă trasă de Tomoko spre şcoală.
Îşi aruncă privirea în urmă să vadă dacă acea nălucă mai este, însă şi-o întoarce repede înapoi pentru că acel băiat continua să o privească zâmbind…


P.S: uhm...am shi pozele personajelor...buuut...pers apar in afish...l voi descrie p parcurs shi sper k vetzi realiza care shi cum...intentzionam sa pun pozele...but...my best friend said she'll draw them for me*dances around*...so....o sa l postez gata desenate^_^

[YamaMina]

Lost_in_love-multzam ptr sustzinere*hugs*...yes I'm gonna 'ganbaru'!:D
[center]Cap. V:Frică, iubire şi zâmbete…[/center]



La şcoală Shidori a făcut tot posibilul să-şi concentreze atenţia către profesori. Fiecare gând care îi aluneca către un anumit băiat plutitor întalnit de ea, era împins cu îndarjire într-un colţişor al minţii ei. Dacă mai continua să se gândească la el, deja putea să vadă camera şi cămaşa de forţă albă. Nu, trebuia să se concentreze pe faptul că totul era doar o mare festă jucată de imaginaţie.
În îndarjirea ei de a-şi alunga din minte ciudata întâmplare, a ieşit de trei ori la tablă şi chiar a ridicat mâna de câteva ori. Acest lucru le-a mirat nespus pe Tomoko şi Hizumi şi i-a bucurat pe profesori.
Shidori incerca cu toată forţa să nu-i fugă mintea la ceea ce a vazut în drum spre şcoală, însă cu toată împotrivirea ei, imaginea nu putea fi ştearsă, ca un semn facut pe piele cu un fier incins. Oricât s-ar fi încercat să se şteargă, o urmă va rămâne permanent ca amintire eternă.
O mulţime de intrebări i se învârt în minte ca un vârtej ameninţător. Se ciocnesc şi se îmbrăţişează una pe alta într-o armonie nebună de sunete. Întotdeauna se visase ca un personaj principal din anime, însă acum începuse să vadă lucruri nebuneşti pe stradă. Oare devenise atât de obsedată de anime-uri încât acum le vede real? Totuşi acel băiat părea real, dacă nu plutea ai fi jurat că este om. Nu putea să fie un produs al imaginaţiei ei! Şi totuşi îl visase cu o zi înainte, şi totuşi Tomoko nu-l văzuse, şi totuşi….
- D-ra Hizucori? D-ra Hizucori?
Shidori se trezeşte brusc din aceste gânduri care nu-i dădeau pace şi realizează că rămăsese cu mâna pe sus de când profesorul pusese utima întrebare.
- Aaaa…mă pot duce până la baie?
- Da! Dar în cinci minute să te întorci! îi răspunde profesorul.
Shidori iese. Ajunge la baie unde îşi dă cu apa rece pe faţă. Aceleaşi gânduri i se întorc obsedant în minte.
Îşi mai dă o dată cu apă, iar când se priveşte în oglindă o frică imensă îi invadează corpul. Parcă îi străpung inima mii de ace de gheaţă. Se simţeaa strânsă în braţe de ceva puternic care n-o lăsa să respire, să se mişte. Era acaparată de sentiment şi parcă orice gând îi părăsi mintea.
În spatele ei se află acel băiat necunoscut, privind-o în acelaşi mod ca în visul ei şi ca atunci când l-a văzut pe stradă. Părul întunecat străluceşte sângeriu în lumina neonului, iar ochii neobişnuit de lucitori parcă o ard. Stă la un metru de podeaua umedă, drept şi mândru ca un rege. Braţele sale lungi se odihnesc încrucişate deasupra pieptului. Nu e solid, dar nici nu degajă sensibilitate. E zvelt şi are aerul unui om puternic, sigur pe sine. Are plastifiat pe faţă un zâmbet intens, uşor zeflemitor, care de aproape pare un rânjet diabolic.
Fata începe să tremure, groaza ce o cuprinsese spunându-şi cuvântul. Se panichează şi face singurul lucru care reuşeşte să-l proceseze. O ia la fugă din baie pe coridorul lung şi întunecat. Nu ştie încotro se îndreaptă, însă tot ce-şi doreşte, e să scape de acea arătare. Coteşte spre dreapta şi se întâlneşte cu acelaşi zâmbet ce o urmărea de două zile.
Închide ochii şi ţipă. Se ruga din tot sufletul să nu fie nimic adevărat, să se trezească în camera ei şi să realizeze că totul a fost doar un vis.
E o linişte de nepătruns, iar fata se calmează uşor la posibilitatea că poate ceea ce a fost, acum a dispărut. Încă mai avea unele temeri care îi strângeau inima ca un cleşte, însă observând că nimic nu se întâmplase şi că ea e inconjurată de aceeaşi pace periculoasă ce o aducea tăcerea, se hotărăşte să deschidă ochii precaut.
Băiatul o privea la fel ca şi până acum. Nu mai pluteşte, iar picioarele lui bine definite, asemanatoare cu cele ale unui fotomodel, cum văzuse ea la televizor, parcă mângâie podeaua.
Întinde mâna şi se apropie uşor de ea, de parcă ar fi invitat-o undeva. Fata se dă înapoi în acelaşi ritm în care, arătarea se apropie de ea.
Stă cu privirea aţintită spre el ca nu cumva acesta să facă o mişcare bruscă şi să fie luată pe nepregătite. Nu îndrăzneşte să spună nimic, de teamă să nu declanşeze vreo reacţie agresivă din partea tânărului.
Brusc, Shidori se întoarce ca să fugă.
Un val de durere o cuprinde şi totul se stinge în faţa ochilor…

- Shidori-chan? Shidori-chan?
Fata deschide uşor ochii la auzul unei voci straniu de cunoscute. O durere acută îi apăsă tâmplele.
Teruo o privea zâmbind. Îi întinde mâna să o ajute să se ridice. Fata acceptă braţul oferit cu o oarecare timiditate.
O parte a tâmplei o arde. Duce cealaltă mâna care nu era ocupată , spre acel loc şi observă că sângerează.
- Ce s-a întamplat? întreabă ea încă ameţită.
- Profesorul a văzut că nu mai vi şi m-am oferit să mă duc după tine. Te-am auzit ţipând şi când am ajuns aici, erai întinsă pe jos. Nu ştii ce-ai păţit? Poftim! îi oferă el o batistă.
- Nu, nu ştiu ce am păţit! Arrigatou! zâmbeşte ea şi se înroşeşte….Nu-mi amintesc decât că m-am dus la baie şi…
- Åži?
- Şi…atât…nu-mi mai amintesc nimic. zice ea şi lasă capul în jos.
Shidori îşi amintea perfect ce se întamplase. Nu-i putea spune lui Teruo, pentru că el ar fi considerat-o nebună.
Nu mai spune nimic şi pleacă cu el către clasă.
Nu mai putea să nege. Arătarea aceea era reală, atât cât putea să fie fără să fie afectat sistemul de raţiune al cuiva, în cazul acesta fiind imposibil fără a nu distruge realitatea lumii persoanei în cauză. Ştia că nu innebunise. Nu se credea cine ştie ce salvator al lumii, iar băiatul acela nu era cine ştie ce forţă divină, sau poate era...dar ea sigur nu era nebună. Îl credea acum real ca orice lucru care o înconjura şi asta o neliniştea. Oricât s-ar fi chinuit acum nu mai putea nega nimic din ce văzuse, iar acest lucru îi distrugea orice fărâmă de calm pe care o simţise înainte. O mică parte a fiinţei sale încă mai se agăţa de posibilitatea că imaginaţia sa e vinovată, iar ideea unui psiholog îi apăru în minte ca o rază de lumină. Însă ce vor spune prietenele ei când vor afla? Ce va spune Teruo? O vor crede o ciudată sau o vor sprijini?
Teruo observă bătălia pe care Shidori o ducea cu sine şi o priveşte îngrijorat. Nu ştia ce se întâmplase cu ea, dar vroia să o sprijine orice ar fi fost. Acesta insistă să o ducă la infimerie, dar Shidori refuză. Batista pe care i-o dăduse Teruo şi pe care o folosea ca pansament, valora mai mult decât toate medicamentele din lume…
- Shidori-chan ce ai păţit? o întreabă Tomoko şi Hizumi.
- Eh…nimic, un accident….m-am lovit din greşeală. spune Shidori.
De fapt nici nu a minţit. Când a vrut să scape de acea nălucă, nu a realizat că în spatele ei se află un zid, aşa că, în viteza ei, a intrat cu capul în perete. Din cauza asta avea ditamai cucuiul în frunte.
- Oricum se pare că te simţi bine, mai ales datorită lui Teruo! Ia spune ai profitat de faptul că te-ai rănit şi l-ai lăsat să te care în braţe? Cred că e absolut romantic să fii cărată aşa de cel pe care îl placi. Să-l simţi aproape, să-i auzi bătaia inimii, să te înfiori... Cred că te-ai dus la baie, ai început să visezi la Teruo, te-a luat somnul în picioare şi te-ai lovit la cap. Dragostea e şi periculoasă, uite ce face din tine! chicoteşte Tomoko.
-Tomokoo!!! se încruntă Shidori şi porneşte ameninţător spre ea.
Tomoko o ia la fugă, iar Shidori o urmează. În cele din urmă Tomoko este prinsă, iar scena se termină cu o partidă de gâdilat. Hizumi se alătură şi ea.
Râsetele lor străpung aerul oarecum tăcut de primăvară şi se înalţă undeva sus, sus de tot…

[pisucu_2006]

salut>:D<...
pur si simplu ador ficul tau..l'am citit de cand ai inceput sa il postezi...da' nu aveam curaj sa incep:-"
greseli de tastare nu cred ca am gasit deoarece nu stau sa le gasesc:-j..parca zarisesem vreo 2-3 da' nu conteste...
diagol...este...descriere..este...naratiune....este..ce mai pot cere de la un text?:))
imi place mult firea lui shidori..desi este cea mai mare are o fire..inca copilaroasa..la fel ca multi dintre noi...
deci astept foarte nex'tu..
reusesti sa ne tii in suspans de fiecare data:D

[YamaMina]

Lost_in_love-ms again ptr comentarii:*...*gives candies*
pisucu_2006-ma bucur mult ca'tzi place povestea mea...sper sa nu t dezamagesc p viitor*hugs*
Axxa.no.angel-multzumesc ptr apreciere^_^...sper k nu te'am facut sa ashteptzi prea mult cu continuarea:*

[center]Cap. VI: Câinele iadului…[/center]



Afară începe să se înnopteze. Cerul îmbrăcase o culoare oranj-roşie plăcută. Soarele se ascunsese după câţiva nori, pregătindu-se să lumineze alţi oameni, cu alte visuri şi obiceiuri, din alte ţări. Era un aspect boem dat peisajului, ce rafina blocurile înalte şi lipsite de strălucire.
Shidori merge abătută spre casă. Se simte extenuată fizic şi psihic. Profesoara care se ocupă cu trupa de teatru ţipase la ea încontinuu. Aveau de pregătit o piesă pentru nişte vizitatori din America, ce veneau să vadă liceul cu ocazia festivalului anual dat de acesta. Shidori juca rolul unei zâne care îndeplinea dorinţele personajului principal. Fata ura rolul acesta, în primul rând datorită costumaţiei de prost gust, încărcată de paiete şi a mirosului de vechi ce-l degaja, iar în al doilea rând, din cauza personalităţii perfecte ce trebuia s-o adopte. Într-un fel trebuia să devină ca Aiko şi asta o deranja, răscolind agresiv amintiri nedorite. Dar acceptase rolul din dorinţa de a-şi mai exersa engleza. Visa să ajungă în Anglia cândva. Încă de la prima oră de engleză, realizase că e singura materie către care are înclinaţii şi acest lucru nu vroia să-i scape printre degete. Pentru că, pentru ea, să aibă ceva superior faţă de ceilalţi, oricât de nesemnificativ, era un motiv de o copilărească mândrie, era ca o vitamină cu care îşi hrănea sufletul ori de câte ori auzea laudele celorlalţi. Nu putea spune că este excepţională, însă era mai avansată ca majoritatea din clasa sa şi chiar din întregul liceu. Aiko se pricepea şi ea, ca la toate materiile de altfel, dar trebuia să facă eforturi mari pentru a se menţine fruntaşă. Pentru Shidori, engleza venea cu naturaleţe. Uneori se gândea că cineva acolo sus i-a greşit naţionalitatea şi încerca să-şi imagineze amuzată cum ar fi arătat dacă ar fi fost o ‘englezoaică’ veritabilă. Dar oricât de bine vorbea ea acea limbă străină, nu o ajuta cu nimic dacă işi uita replicile. Recitise şi le tot recitise ca pe o rugăciune, dar oricât s-ar fi concentrat acestea dispăreau din mintea sa, locul lor fiind ocupat de un tânăr cu zâmbet zeflemitor şi privire intensă, care plutea. Ah da! Plutea. Asta e cel mai important detaliu dintre toate dotările cu care era înzestrat. Până şi profesoara s-a dat batută în faţa lipsei de seriozitate ce o arătase şi amânase repetiţiile în altă zi. Asta după ce i-a făcut o morală de două ore despre profesionalitatea de care trebuie să dea dovadă un actor chiar şi la nivelul la care se află ea.
Soarele a dispărut brusc cedând loc lunii ce se ivise timidă pe cerul ce avea tentă ameninţătoare datorită norilor împrăştiaţi în hazard, parcă de mâna unui pictor orb.
Shidori priveşte fascinată spectacolul de deasupra sa. Parcă îşi priveşte propriul suflet transpus celestial în faţa ochilor săi. Tot ce i se întâmplase o ameţise atât de rău, încât simţul realităţii sale începuse să îşi schimbe valorile. Avea presimţirea că lucrurile nu vor rămâne aşa şi că ceva de complicaţii colosale se va întâmpla.
După ce a reflectat îndelung asupra acestui subiect, s-a hotărât ca măcar să apeleze la Tomoko şi Hizumi. Le-a povestit visul prietenelor ei, dar ele nu l-au luat în serios. Shidori nu le-a spus unde şi când l-a avut, nici de acel băiat. Spera că ele îi vor da un sfat, că o vor linişti, însă fetele erau de părere că visul i se trage de la anime-uri, că nu e nimic ciudat. Tomoko îi zisese în glumă că e nebună, dar acest lucru a înfuriat-o teribil pentru că undeva în mintea ei exista gândul că poate are dreptate.
"- Deci ce credeţi? Ce poate însemna asta? întreabă fata mascându-şi curiozitatea ce o mânca pe dinăuntru.
- Eu cred...începe să zică Tomoko, luând un aer de gânditoare...că eşti cine ştie ce entitate puternică, că doar tu poţi salva sau distruge lumea.
- Pe bune?! ţipă Shidori intrigată, nemaiputând să-şi ţină emoţiile în frâu.
- Da...aşa că ai grijă să nu arunci gunoaie pe jos că poate mor zeci de oameni din cauza ta. chicoteşte Tomoko.
- Oh...mersi mult Tomoko-chan, eu v-am întrebat serios. Shidori face o grimasă de supărare.
- Shidori-chan, eu cred că te agiţi degeaba, intervine Hizumi. Este doar un vis oarecare, din cauza anime-urilor, nimic mai mult. Probabil că ai văzut ceva, te-a influenţat şi ai visat.
- Măcar îngerul ăla era frumos? Trebuie să-mi spui neapărat de unde, ca să-l visez şi eu. zice Tomoko rânjind. Da stai!...Nu-mi spune!...E acelaşi ca ăla care îl vedeai tu prin faţa ta, azi dimineaţă când ne-am întâlnit? Dacă e aşa atunci invită-l cu tine la spitalul de nebuni unde vei locui în curând dacă mai spui şi crezi bazaconii. râde fata.
- Tomoko no baka! urlă Shidori. Ştiu că nu e nimic real, am întrebat şi eu doar, şi atunci a fost doar o iluzie optică. minte ea.
- Ahem...mi-ar plăcea şi mie aşa iluzie. chicoteşte Tomoko strident."
Amintindu-şi discuţia se înfurie mai tare. Aşa crezuse şi ea, ca şi cele doua fete, că totul e un joc de imaginaţie, până la vederea acelei fantome sau ce era. Ştia că nu visase, tot ce văzuse era real.
O teamă abruptă îi încolţeşte sufletul. E singură şi întunericul acoperea tot mai mult oraşul. Dacă revenea acea arătare sau ce era, nu ştia cum va reacţiona. Tocmai acest lucru o speria cel mai tare: incertitudinea viitorului, pericolul iminent care putea să aducă probleme tragice.
- Shidori-chaaaan!!!!
Fata se întoarce la auzul vocii cunoscute. Teruo se apropia alergând de ea.
- Teruo-kun ce e cu tine aici? întreabă Shidori nedumerită.
- Am avut antrenament la tenis până târziu şi am vazut că şi tu ai ieşit în acelaşi timp cu mine. Te conduc până acasă! răspunde el gâfâind.
- Pe mine? întreabă ea înroşindu-se. Dar de ce?
- Eram îngrijorat să nu ţi se întâmple ceva, mai ales că am văzut la ştiri că au avut loc atacuri în ultima vreme, în zona aceasta.
-Erai îngri-grijorat pentru mine…arrigatou! spune Shidori bâlbâindu-se şi înroşindu-se şi mai puternic.
Merg tăcuţi câteva clipe.
Shidori îl priveşte pe Teruo cu coada ochiului. Băiatul are părul şaten şi o figură plăcută. Ochii lui blânzi răspândesc reflexii liliachii în lumina lunii. Arată de parcă este un prinţ din poveşti demult întâmplate. Degajă o bunătate şi o pace care învăluie pe oricine se află în preajma lui. Tocmai de aceea era respectat la şcoală şi apreciat de mulţi. Popularitatea lui era cam deranjantă pentru Shidori, mai ales când observa cu câtă dăruire se lansau în discuţii cu el diverse fete care mai de care mai cochete. Dar nu se agita prea mult în privinţa asta, întrucât Teruo nu interacţiona cu nimeni mai mult decât cereau regulile de bună convieţuire. Era respectuos cu toţi şi întotdeauna ştia cum să se descurce într-o dispută.
Fata îşi aminteşte cu nostalgie cum, acum un an, îl văzuse pentru prima oară. Era prima zi de liceu şi era emoţionată. De cum a intrat în clasă, privirea i s-a abătut asupra lui Teruo. S-a pierdut în ochii lui blânzi şi a realizat cu uimire că nu mai văzuse ochi de aşa o frumuseţe până atunci. Cu privirea încă la el, Shidori s-a împiedicat de colţul unei bănci şi a căzut. Colegii cei noi au început să râdă, însă o persoană nu s-a amuzat şi a ajutat-o să se ridice. Acela a fost Teruo. Aşa a făcut cunoştinţă cu prima ei iubire. Din prima clipă a rămas fascinată de el. Îi inspira o blândeţe nespusă. Pentru el, Shidori ar fi făcut orice. Constant se gândea la el şi încerca să fie în preajma lui cât mai mult. A observat fericită că ea este mai apropiată de el decât majoritatea colegilor. Din păcate nu avusese niciodată curajul să-i spună ce simte. Era fericită că-l are aproape, că poate să-i vorbească. Spera ca într-o zi Teruo să o observe cu toate sentimentele ei şi să o acopere cu zâmbetul lui radios. Ea nu era pregătită să-i spună ce are în suflet, nu putea să se descopere în faţa lui şi să rişte să-l piardă. Aşa cum e acum pentru ea, cu ea, e bine. Mereu va tânji către ceva mai mult şi mereu se va ruga să ajungă acolo, însă situaţia, aşa cum se prezintă ea, e satisfăcătoare.
- Shidori-chan? Ţi s-a întâmplat ceva? întreabă Teruo privind-o atent.
- Mie?...Nimic! De ce întrebi?
- Te-am văzut preocupată astăzi şi apoi s-a întâmplat şi incidentul ăla…
- Aaa…nu s-a întâmplat nimic. Nu a fost ceva grav. Oricum îţi mulţumesc că m-ai condus. îi zice Shidori zâmbind.
- Pentru nimic! Ştii că eşti cea mai bună prietenă a mea şi în plus , eşti colega mea favorită şi susţinătoarea mea numărul unu! îi răspunde el candid.
Shidori îl îmbrăţişează brusc. Fusese un impuls care a cuprins-o de îndată ce zâmbetul băiatului s-a revărsat asupra ei ca o ploaie de flori. Să-i simtă căldura corpului o liniştea, îi calma temerile.
Teruo îi răspunde la îmbrăţişare. Era îngrijorat. Când Tomoko şi Hizumi l-au rugat să o conducă până acasă, a acceptat imediat. Shidori a fost mereu de partea lui. Îl susţinea şi-l făcea să zâmbească mereu.
O strange mai tare în braţe şi inima fetei băte mai repede. Un fior de gheaţă parcă îi împunge trupul tot mai agresiv, tot mai hotărât. Timpul parcă ar fi stat în loc şi ea nu percepea decât căldura celui de lângă ea. Se simţea fierbinte şi în acelaşi timp rece şi parcă uitase cine e. Tot ce realizează e propria ei dorinţă de a sta o eternitate aşa. Învăluită în mirosul lui Teruo, în propria lui esenţă, Shidori se întreabă vag dacă raiul poate fi mai dulce de atât. Fiecare celulă a corpului ei dansează în uitare. Sentimentul că se îneacă cu fericire îi blochează orice alt gând.
Lumea toată murise pentru câteva momente. Închizând ochii se lăsă consumată de senzaţie. E un vid divin care o înghite cu o liniştitoare pasiune. Dar în acel univers perfect, un sunet ca un râs diavolesc îi zgârie uitarea. Se smulge cu o uşoară durere din mirifica lume şi deschide ochii încet.
Shidori priveşte peste umărul băiatului şi zăreşte ceva în întuneric care o făce să ţipe.
Teruo se întoarce şi el speriat.
În întuneric, doi ochi mari, luminoşi ce par că scapără flăcări, îi privesc. Un mârâit agresiv se aude şi un câine mare, negru ca străfundurile abisului, slab, părând că are doar piele şi os, ca şi cum s-ar fi hrănit doar din frica victimei, se apropie de ei ameninţător.
- Shidori-chan fugi!!!! ţipă Teruo.
Fata o ia la fugă urmată de Teruo.
Totul devenea din ce în ce mai ciudat. Mai întâi acel băiat, acum câinele diavolesc. Măcar câinele îl vedea şi Teruo.
Se ascund într-un gang.
- Eşti bine? o întreabă el.
- Da! îi şoptieşte Shidori.
- Stai aici! Mă duc să văd dacă ne mai urmăreşte.
- Teruo-kun, ai grijă! îi zice Shidori, o lacrimă căzându-i pe obraz.
- Voi avea! zâmbeşte Teruo, ştergându-i lacrima. Fii liniştită!
Nici nu apucă să facă doi paşi, că fiara, apărută din neant, îl trânteşte la pământ.
- Teruo-kuuun!!!! ţipă Shidori.
- Shidori-chan fugi!!! urlă el în timp ce încearcă să împingă câinele de pe el.
Shidori nu se clinteşte. Frica pusese stăpânire pe ea.
Fiara o priveşte ameninţător şi mârâie la ea, arătându-i colţii ascuţiţi şi gingiile însângerate. Teruo se lupta cu câinele. Acesta îl zgâriase la un braţ
Adunându-se pentru o clipă, Shidori ia un tomberon gol din apropiere şi îl aruncă în capul fiarei. Căinele urlă prelung şi sare spre ea. Shidori închide ochii speriată. Îi e mult prea frică pentru a mai reacţiona. Câinele, dîntr-un salt, e aproape de ea. Îi ajunge până la mijloc. Privirea lui te înspăimânta, ochii lui galbeni-roşiatici te ard. Arată ca şi cum diavolul ar fi stăpânul lui şi iadul cuşca sa.
Teruo se ridică repede şi ia două capace de tomberon, încercând să-i atragă atenţia. Reuşeşte, iar animalul fuge spre el. Dintr-o mişcare îl loveşte pe băiat de un zid şi acesta cade inconştient.
Shidori ţipă.
Câinele se întoarce iar spre ea.
Fata o ia la fugă. Lacrimi mari i se preling pe obraz. Îşi reproşează că l-a lăsat pe Teruo acolo în pericol. Cuprinsă pentru un moment de remuşcări, se opreşte şi dă să se întoarcă, însă audet urletul prelung al unei fiare ce pare chinuită de o imensă durere.
Nişte paşi sună ameninţător pe stradă.
Îşi continuă drumul cu gândul la Teruo. Drumul o duce spre cimitir…


P.S:am spus eu ca urmatoarele capitole vor fi din c in c mai lungi^_6...so wnjoy it...or not!^_^

[MyKy]

Wow, frumos capitol.Bine ca ai pus continuarea ca muream de curiozitate.
Greseli de tastare nu am gasit...nici nu cred ca sunt.
Naratiunea si descrierea sunt frumoase...dialogul nu este sec.
,,- Macar îngerul ăla era frumos? Trebuie să-mi spui neaparat de unde, ca să-l visez şi eu. zice Tomoko rânjind.''-am murit de ras la fraza aceasta.
Cine este cainele si ce legatura are cu Shidori?
Astept nextu.
Gambatte.:)

[Denny]

Bun, sa incepem cu incepututl. Ai o idee destul de originala, deocamdata :>, sper sa vad aceasi originalitate si in urmatoarele capitole. Sa lasam asta deoparte. Ai cateva greseli de tastare nimic mai mult. Dar, ai o problema grava cu timpurile @_@, o data e la trecut, o data e la prezent. Pe mine m-a zapacit destul de rau, aceasta greseala. E cam deranjant, dar nah, sper sa te corectezi.
In rest nu am ce spune inafara de : Foarte tare, fato ! Tine-o tot asa ! ^^ .

[YamaMina]

Myky-multumesc pentru apreciere din nou:) ...uhm...raspunsul la intrebari va veni in capitolele urmatoare...deci rabdare...voi face tot posibilul sa'tzi rsp la intrebare mai repede:)
Denny-multzumesc shi tzie ptr apreciere:)....erm...in leg cu timpurile...shtiu..it's my biggest problem!...ink d cand am scris prima oara pov asta...am avut pb shi am cerut ajutorul unei pretene kre shtie chestii extraterestre cum ar fi concordantza verbala...sa'mi spuna ce shi cum...so ceea ce vezi e dupa c m'a antrenat ea...daaar...daca shi asha confuzeaza...then...Huston we've got a problem!!! T_T'' ....so...m'am gandit...voi posta capitolul asta...cum era inainte sa'i modific eu actziunea temporala....e varianta mea dupa ce'am modificat eu shi mi s'a parut rezonabil...shi u imi vei spune care e mai ok...sau und deranjeaza and co...ok?:)...and tx again*hugs*
Axxa.no.angel-multzumesc foarte mult*hugs*:*...shi ms k mi'ai zis d greshelile alea....apreciez orice critica shi orice corectare de asemenea...so dak mai vezi p viitor...eshti binevenita sa mi le aratzi...k uneori privesc dincolo d monitor shi nu mai vad ce shi cum *_*...shi ma trezesc k am descoperit o noua formula matematica d distrugere a lumii!!o_O

So...here's the new chapter^_^

[center]Cap:VII:Băiatul din vis(partea 1) [/center]



Shidori a căzut în genunchi în faţa plăcuţei.
Gâfâia destul de tare din cauza efortului depus, iar frica îngrozitoare ce a cuprins-o la întâlnirea cu ciudatul animal, se instalase confortabil în trupul fetei făcând-o să tremure. Oricât ar fi încercat să-şi oprească spasmele trupului, acesta n-o lua în seamă de parcă mintea şi corpul ei erau două lucruri complet independente.
Imaginea lui Teruo întins pe jos, plin de sânge i s-a conturat în minte şi instantaneu lacrimi reci i-au udat obrajii. Acum alături de frică a luat naştere un alt sentiment mai apăsător şi mai deranjant decât oricare altul: vina. Conştiinţa începu imediat s-o tortureze cu mii de ganduri negre asupra condiţiei lui Teruo. Băiatul ar fi putut să fie rănit rău, iar ea l-a abandonat. L-a lăsat la greu să se salveze pe sine deşi tot îşi spunea că Teruo e persoana cea mai specială pentru ea. Cum e posibil abandonezi persoana pe care o iubeşti? Dacă ar fi fost mai puternică, ar fi stat şi-ar fi înfruntat orice pentru tânăr, dar dorinţa de supravieţuire şi frica de moarte era atât de pregnantă încât primul instinct al ei fusese să fugă şi să se depărteze cât mai mult de pericol.
Se simţea neputincioasă. Un val de furie îndreptată spre sine îi cuprinse corpul şi lupta cu fervoare să devanseze atât frica, cât şi vinovăţia. Începu să dea cu pumnii în pământ. Mii de cuvinte de învinovăţire îi bombardară mintea. În momentul acela nici cel mai damnat criminal nu era mai nenorocit şi mai renegat de viaţă decât ea.
Un şuierat inflăcărat urmat de o adiere rece şi ameninţătoare o treziră din furia distrugătoare în care se îneca. Îşi ridică privirea şi se uită lung la plăcuţă. O întâmpinară aceleaşi cuvinte artistic gravate în tăblia de marmură. Le citi ca întotdeauna şi simţi de parcă ar fi fost îmbrăţişată de o altă fiinţă de dincolo de lume. Un nou sentiment de îndârjire şi speranţă o îmbătă abrupt. Brusc sări în picioare şi grăi cu voce tare:
- O să-l salvez pe Teruo, orice-ar fi!!!
Se întoarse gata să fugă înapoi, când dădu cu ochii de băiatul din vis. Stătea deasupra unei pietre funerare fără s-o atingă. Avea mâinile împreunate la piept şi purta aceleaşi haine cu care îl văzuse de fiecare dată. În avalanşa de gânduri se întrebă dacă şi le schimbă vreodată. Teneşii uşor tociţi, blugii peticiţi în dreptul genunchilor cu materiale de culori ţipătoare şi hanoracul ce stătea dezordonat pe figura sa zveltă îi dădeau un aer lejer, uşor pişicher, dublat de zâmbetul înfumurat ce îl avea afişat pe faţă. Felul în care stătea era atât de natural încât dădea impresia că ar fi fost suspendat în aer de o funie invizibilă.
Shidori tresări la vederea lui, însă fiind hotărâtă să-l salveze pe Teruo, îşi recăpătă calmul. Fata se gândi vag că poate era momentul să clarifice treaba cu această arătare, însă situaţia lui Teruo era mai importantă şi indiferent ce ar fi fost această apariţie, dezvăluirea sa trebuia să aştepte. Însă apariţia sa total degajată, de parcă nimic nu ar fi fost în neregulă o irita peste măsură. Un alt sentiment interesant adăugat colecţiei sale personale ce creştea pe măsură ce zăbovea în cimitir.
- Nu-mi pasă cine eşti sau ce eşti, am treburi mai importante decât să văd mutra ta zâmbitoare cum mă priveşte şi-şi bate joc de mine! zise ea pe un ton oarecum răstit şi pentru un moment se întrebă dacă băiatul o va ataca.
Lipsa de reacţie a acestuia o determină s-o ia la fugă în ajutorul lui Teruo.
- Teruo nu a păţit nimic! se auzi vocea calmă a băiatului.
Shidori se opri. Chiar se întrebase dacă arătarea poate vorbi. Acum aflase răspunsul şi asta o ajută să realizeze că nu era imaginaţia ei. Băiatul era la fel de adevărat ca şi cuvintele care acum ştia sigur că le auzise ieşind suav din vocea lui uşor accentuată, ce întregea aproape ironic înfăţişarea lui. Cuvintele tânărului formară un ecou în mintea fetei şi nu dură mult pînă când aceasta înţelesese ceea ce însemnau, acest lucru făcând să devină mai lividă decât era. În lumina lunii zări câinele care o ameninţase câteva clipe mai devreme, stând umil în faţa porţilor cimitirului . ”Deci el este stăpânul câinelui. El este vinovat de rănirea lui Teruo.” gândi fata.
Se întoarse brusc şi reveni nervoasă spre el.
- De ce? De ce ai făcut asta? Cine eşti? De ce nu mă laşi în pace? ţipă fata.
Între timp tânărul ateriză pe pământ iar Shidori îl apucă de guler. La început a crezut că e o fantomă, un spirit rătăcitor, însă fiindcă a putut să-l apuce de haine a realizat că este mai mult de atât.
Băiatul păru surprins de reacţia fetei, însă şi-a recăpătat zâmbetul obişnuit.
- Dacă îmi dai drumul, o să-ţi spun tot ce vrei să ştii.
Shidori îi dădu drumul încet şi îl privi precaută în timp ce acesta se aşeză jos nepăsător.
- Nu vrei să iei loc? Sunt multe de zis. spuse acesta pe un ton aproape vesel.
- Prefer să stau în picioare. îi replică Shidori grăbit.
- Să ştii că nu muşc…Oh da!...Nici câinele meu nu face asta decât la comanda mea şi deocamdată nu-i voi ordona să te muşte. chicoti el făcându-i cu ochiul.
- Câte glume proaste într-o persoană. zise Shidori indignată, în timp ce se aşeză paralel cu băiatul.
- Persoană?...ha ha ha! Persoană este cel care trăieşte, care are o viaţă, care simte durere, iubire, căldură, frig…eu nu sunt o persoană! zise el mândru.
- Ah da? Şi ce eşti tu mă rog?
- Eu sunt un spirit.
- Adică o fantomă? Atunci de ce am putut să te apuc de guler, dacă eşti o fantomă? De ce nu am trecut prin tine?
- Hei! Nu sunt nici o fantomă! Între fantome şi spirite este o diferenţă. Şi fantomele sunt spirite, dar sunt spirite sclave, adică sunt conduse de cineva .Nu pot face ceva singure. Eu sunt la acelaşi nivel cu un demon şi înger.
- Nu am înţeles nimic din balivernele tale. Ce e cu fantomele? întrebă Shidori nedumerită. Dar lăsând asta, ce treabă ai cu mine? De ce n-ai zis nimic de cînd ai apărut prima oară? De ce ne-ai atacat? De ce...
- …dacă ai tăcea şi m-ai lăsa să vorbesc, poate că ai înţelege ceva! se răsti el, dar până şi tonul său răstit avea o nota de amuzament.
- Da, da….bine! zise fata morocănoasă.
- Uite…după moarte sufletul unui om se duce în iad sau în rai,depinde de acţiunile sale. În iad este conducătorul suprem, Lucifer, şi subordonaţii săi, Îngerii Negri, care se ocupă cu funcţionarea bună a acestui loc. Să ştii că atât în rai, cât şi în iad, sunt pedepsite spiritele dacă încalcă anumite reguli. În rai este exact la fel, Conducătorul Suprem, Mihail, cu ajutoarele sale Îngerii Albi. Datoria lor este aceeaşi ca şi cea a celor din iad. Dar între iad şi rai, se află Purgatoriul, unde unele suflete sunt judecate după moarte şi altele urmează să li se încredinţeze o viaţă. Acolo sunt spirite care judecă sufletele, sau care le oferă o viaţă altora. Acolo sunt cei ca mine. zise el plin de importanţă.
- Bun, şi dacă eşti de-acolo, ce cauţi pe Pământ? întebă Shidori, mai nedumerită decât înainte.
- Eh! Să spunem că momentan sunt şomer! chicoti el. Încă nu a venit timpul să-mi preiau funcţia. Trebuie să aştept şi să-mi dovedesc importanţa. Între timp putem face ce dorim, putem merge pe pământ...Şi aşa oamenii nu ne pot auzi sau vedea.
- Dar…dar cum de te pot vedea şi auzi, eu???
- Stai că ajung şi la partea asta. Vezi tu raiul şi iadul sunt doar casa sufletelor. Noi le repartizăm în casa lor veşnică. Sufletele se pot întoarce pe Pământ dacă sunt chemate de cei care le-au iubit cândva, însă n-au puterea să-i ajute sau să le facă rău. Pot sta alături de ei fără să-i influenţeze vreun fel. Dacă totuşi reuşesc, vor suferi consecinţe, care nu e treaba mea să ţi le zic. îi zâmbi pişicher. Şi acum sa ajungem şi la partea cu tine. Înainte de a fi acest sistem, nu exista raiul sau iadul, ci un mare neant în care toate sufletele, după moartea trupului, locuiau acolo şi ca să nu se nască un dezastru exista o bilă care deţinea puterea de a controla aceste suflete. Însă dezastrul s-a iscat, iar bila a fost spartă şi a luat naştere acest sistem de care ţi-am spus. Bucăţile din bilă au căzut în Purgatoriu, intrând în anumite suflete de-acolo ce aşteptau să-şi primească viaţa , aşa că anumiţi oameni sau spirite ca mine pot controla alte suflete: vii sau moarte. Cele vii pot fi doar ale animalelor sau plantelor, pentru că oamenii au o mare putere mintală şi nu pot fi controlati în felul ăsta. privirea sa se transformă într-una uşor indiferentă. Oamenii care au această putere, pot vedea spiritele din Purgatoriu. Ei poartă numele de Speciali. De aceea mă poţi vedea, ai această putere.
- A-adică v-vrei să spui că pot controla suflete? zise Shidori profund afectată.
- Da! Dar doar anumite suflete. Tu poţi controla sufletele din acest cimitir. Depinde de porţiunea din Bilă care se află în tine. Nu te-ai întrebat niciodată, de ce te simţi legată de acest cimitir? Sau de ce ai impresia că morţii de aici îţi vorbesc? rânji el.
- Nu-mi vine să cred! Nu…asta e doar imaginaţia mea! Nu se poate!!!zise ea repede mişcându-şi capul într-un gest necontrolat de negare.
- Uite! zise el în timp ce se ridică în picioare. Pune mâna aici! arătă spre un mormânt gri, decolorat de vreme.
Shidori îl privi lung pentru câteva secunde ca şi cum s-ar fi aflat în transă. Avalanşa de informaţii o bruscă, făcând-o să se indoiască de însuşi propriul univers.
Uşor, păşind temător se apropie de băiat şi puse mâna lin pe locul unde îi arătase acesta.
- Închide ochii şi gândeşte-te la numele scris aici.
Fata făcu întocmai şi simţi cum pătrunde în mormânt, adânc, într-o altă lume. În minte îi apărură secvenţe, asemeni unui film derulat mult prea repede, cu un bărbat în vârstă de vreo cincizeci de ani, plinuţ şi zâmbitor ce-şi plimba câinele în parc, apoi acesta alergând după câine până în stradă, apoi…întuneric. Shidori simţi teama şi regretul puternic ce le-a avut bărbatul în ultimele sale momente.
Deschise ochii brusc, speriată şi se uită la băiat.
- Da! A murit călcat de o maşină. zise acesta zâmbind. Şi acum cheamă-l!
- Ce a fost asta? Ce?
- Strigă-i numele!
- Nu!..Eşti nebun! ţipă fata depărtându-se imediat de mormânt de parcă acesta ar fi fost contaminat cu o boală deosebit de periculoasă.
- Cheamă-l!!!!! urlă băiatul apărând instantaneu în faţa ei, blocându-i orice cale de scăpare. Era vizibil exasperat dar cu acelaşi zâmbet machiavelic pus pe faţă, doar o uşoară încruntare a sprâncenelor evidenţiind iritarea la care îl supunea Shidori.



P.S: inainte sa'mi saritzi in cap in leg cu explicatzia data d mine...spun doar ca...it's my story...numele eu le'am ales k asha am vrut eu^_^...shi nu fac blasfemie or smth...doar k asta a fost ideea mea...d asemenea vetzi vedea p parcurs ca toata explicatzia asta care este de fapt nu este ^_^....uhm...confuzez shtiu...dar d fapt vreau sa spun k nik din pov mea nu e valabil...shi totul s poate schimba^_^...so...cine vrea sa fie alaturi d mine pana la final...good for him*gives lolli*...cine nu...iarashi...good for him...evident nu consider k pov mea e cu ceva speciala fatza d alte pov d p forum...it's freedom of choice afteral:)...atat am avut d zis...ms ink'o data tuturor care au avut rabdare sa citeasca pana acum:)