After a broken heart

[Miranda.]

Imi pare rau daca nu ti-am comentat mai devreme, dar nu am avut timp, scoala asta afurisita imi ia tot timpul. Acum sa ne apucam de capitolul 5. Asa cum ai spus este cam scurt, ar trebui sa-l faci putin mai lung, dar lungimea nu este foarte importanta.E o continuare destul de frumoasa, dar se poate s-o faci si mai bine.
Descrierea~ Nu prea are.
Dialog~ Foarte putin.
Actiune~ Nu este grabita, la asta ai nimerit-o.
Asta este parerea mea, daca nu iti place comentarul meu imi spui si il editez.

[Too Many Dreams.]

buna! am ajuns si eu pe aici cu un next. scuze ca a durat asa mult, da...nah, scoala...teme...parinti enervanti....:)) cred ca stiti despre ce vorbesc....marog.

enjoy :)

Cap. 6 Prea mult stres… Dezvaluirile incep sa iasa la suprafata

Brusc, simt ca ma pierd. Nu mai am nimic in jur. Nu mai vad decat intuneric. Imi simt tot corpul amortit. Incep sa merg, sa caut ceva, sa sper. Incepe sa se vada o lumina alb-roze, palida, care din cand in cand trimitea cate o raza de lumina in sus. Ma uit deasupra mea si vad o imparatie de onix, pe care mai stralucesc niste puncte mici, albe. Aud o voce cunoscuta, care ma striga cu disperare. Nu mai stiu nimic, nu mai stiu cum ma cheama, cine sunt, dar apar in mintea mea mici sentimente, cu ajutorul carora imi mai aduc aminte de cate ceva din viata mea. Imi aduc aminte cum iubeam un baiat care ma trata mereu cu o raceala de nespus. Pe scurt, parca era un cub de gheata. Imi aduc aminte ce frumoasa era vocea lui. Era un sunet minunat, cristalin, dar rece, care ma linistea oricand, orice ar fi spus. Inaintez, nu stiu unde ma indrept. Ma misc fara sa vreau. Ma apropii din ce in ce mai mult de acea lumina roz. Zaresc pe cineva stand intins pe jos, care geme de durere. Vad ca este imbracat ca dupa o lupta, hainele lui fiind patate de sange. Acea persoana sta cu fata in jos. Nu pot sa ii vad chipul. Nu sunt sigura, dar majoritatea lucurilor pe care le vad la acea persoana imi sunt cunoscute. Aud o voce in sinea mea, se pare ca egoul meu vrea iar sa vorbim, sau sa ma enerveze macar.
-Ce vrei? intreb eu enervata de acea vizita tocmai acum.
-Esti idioata sau ce? Tu nu vezi ca Sasuke al tau zace pe jos si tu mergi aiurea pe unde ai tu chef?
-Poftim?? si fac instantaneu o fata de parca as fi cazut din luna. Cine? Sasuke al meu? Nu, nu, nu se poate! Si incep sa strig ca disperata.
-Nu mai tipa atat si treci la treaba! Ce crezi, ca Tsunade te-a acceptat ca eleva degeaba? Nu stii asa, aiurea jutsuri medicale, tu ce crezi??
-Ah, corect! Ai dreptate.
Brusc, incep sa fug cate Sasuke. Cu cat ma apropii mai mult, cu atat razele ce izvorau dinspre el se stingeau. Mi se parea mie sau era aceea chakra? Intuitia mea nu se insela. Daca Sasuke perdea toata chakra din corp, murea.
Maresc viteza mea la maxim. Ajung langa Sasuke si tot albul-roze a disparut. Nu pot sa cred. acum, am doar ramasite de-ale lui in fata mea. Chiar trebuia sa se intample?? De ce el? Nu mai suport durerea din sufletul meu si dau drumul la lacrimi. Scot un tipat de durere si constat ca ma aflu pe un pat. Nu era patul meu, salteaua era mai moale si comoda, iar patura era si mai pufoasa decat a mea. Nu pot sa vad nimic. Ochii mei sunt prea strans inchisi din cauza plansului. Chiar daca as vrea, nu pot sa ii mai deschid.
Incerc sa ma linistesc, sa imi spun ca totul a fost un vis, luand in seama patul moale pe are ma aflu. Cu greu, ma opresc din plans. Pot sa disting ce este prin jurul meu. Sunt intr-o camera albastra, cu mobilier alb. Nu pot sa imi dau seama unde sunt. Dar stiu sigur ca nu este casa mea. Ies precauta din camera unde ma aflu. Un hol modest, si acesta albastru. Stau si ma gandesc ca de obicei Sasuke poarta albastru. Sa fiu la el acasa? Nu cred, dar cine stie, poate…
Deodata, simt un miros frumos de mancare. Merg sfioasa catre “sursa” mirosului si il vad pe Sasuke ca gateste masa. Am ramas uluita de ce am vazut.
-Hahaha….marele Sasuke Uchiha sa gateasca?? Uau! Nu ma asteptam la asta!
-Offf! Chiar acum trebuia sa apari si tu? Ego stupid! dupa care egoul facu o fata bosumflata. Se pare ca nu prea ii placea criticile.

Merg cativa pasi si observ ca Sasuke se uita la mine cu coada ochiului si zambea aproape insesizabil.
-Sasuke? Ce se intampla? De ce sunt la tine acasa? Parca eram in padure, pe acea creanga…
Sasuke nu spune nimic, doar imi pune pe masa pregatita foarte frumos, o farfurie cu doua oua prajite si rosii.
-Am sa iti explic eu totul, dar mai intai mananca, ai nevoie de energie. imi spune acesta si isi pune si farfuria sa de mancare pe masa.
Incepem sa mancam impreuna. Eu sunt prea ingandurata ca sa mai simt cum trebuie gustul a ceea ce mananc. Brunetul ma trezeste din acea stare de gandire prea profunda.
-Deci, cum e micul dejun?
-Hmm? spun eu putin distrasa de la gandurile mele, in timp ce ma inec cu o rosie, iar Sasuke ma salveaza si ma bate usor pe spate.
-Fii mai atenta! Ai putea sa te ineci rau daca te mai gandesti asa de mult!
-Da, ai dreptate. Scuze...
-Vad ca esti cam distrasa. Ce s-a intamplat?
Raman incremenita. Ma uit putin cu coada ochiului la brunet. Ii vad ochii plini de caldura si blandete ai lui. Asta e o gluma sau ce? Asta nu poate fi adevarat: cubul de gheata numit Sasuke Uchiha sa fie ca o raza de soare ce bate lin asupra mea? Marog…dar nu dermin bine de gandit ca simt doua maini calde, puternice, care ma zdruncina usor si o voce duioasa care ma intreba daca sunt bine.
-Sunt in regula, doar ca putin confuza.
-La ce te referi?
-Pai…doar la faptul ca tu pana ieri-alaltaieri te comprtai cu mine ca un cub de gheata, iar acum, radiezi de viata. Nu te-am mai vazut asa. Esti sigur ca esti tu?
Sasuke zambeste usor baieteste si imi face semn sa vin catre sufragerie, o camera mare, cu canapele de piele de un albastru foarte inchis, aproape negru, mobilier de aceeasi culoare si un televizor mare asezat pe o vitrina ce stralucea de curatenie.
-Sasuke, te porti ciudat, nu mai esti tu, cel putin nu cel de aseara. spun eu cu o voce dura, desi in sufletul meu ma dadeam cu capul de tot ce aveam in cale pentru ca m-am purtat asa cu el. Cand ai de gand sa imi spui ce se petrece aici? vad ca nu ma cunosti prea bine. E timpul sa afli o parte din mine: eu urasc minciuna si ascunzisurile. Si urasc mai ales atitudinea pe care o ai tu acum! Inceteaza sa te mai ascunzi de mine atat si spune-mi adevarul acum! daca ceea ce se intampla in mintea mea era real, cred ca eu eram deja la spital de mult timp.
-Imi pare rau, voiam doar sa pastrez suspansul, nu credeam ca vei reactiona asa! Mai intai cred ca ar trebui sa te calmezi putin. spuse acesta redevenind serios.
Vazand obisnuita atitudine a lui, ma mai calmez putin si ma asez pe canapea alaturi de el. Pastram totusi o oarecare distanta. Nu voiam sa stau prea aproape de el.
Iau o gura mare de aer, sa ma calmez si mai mult.
-Bun, deci…ce se petrece? Cum de am ajuns acum la tine acasa?
-Poveste lunga…vrei cumva un pahar de suc?
-Deja exagerezi cu atitudinea asta. Iar! Spune mai repede sau plec acasa! spun eu in timp ce ma ridic de pe canapea, si ma indrept oarecum cu fata spre usa de la intrare.
De-abea acum imi dau seama ca am exagerat si eu putin. Defapt un pic mai mult. Ma indrept inapoi spre canapea, si nu ma asez, ci pur si simplu ma “arunc” pe ea. Imi pun palmele pe fata si fac o miscare ca si cum m-as sterge de apa pe fata.
-Sasuke, imi pare rau. Chiar nu stiu ce m-a apucat sa tip asa la tine. Sunt prea agitata. Faptul ca tii ascuns de mine faptul ca sunt aici acum, ma streseaza si mai mult. mai ales atitudinea ta. Iarta-ma. Am fost o idioata. Nu trebuia sa tip asa la tine.
Nu mai suport si las sa imi curga usor o lacrima pe obrazul meu fin. Imi dau drumul efectiv emotiilor.
Simt ca Sasuke se apropie de mine. Eu incep sa plang din ce in ce mai tare. Doua maini puternice si calde imi indeparteaza mainile de pe fata, si imi sterge usor lacrimile. Nu mai pot sa raman asa. Ma izbesc in bratele brunetului, si reusesc sa ii patez tricoul cu lacrimile mele. Acesta ma cuprinde cu o mana de talie si cu cealalta ma mangaie pe par. Desi plang, sunt in al noualea cer. Nu credeam ca voi ajunge aici, cel putin nu acum.
-Nu ai de ce sa te scuzi. Si eu imi ies din fire mai mereu. Acela este cubul de gheata al meu. spune Sasuke si simt cum ma strange si mai tare in brate.


~Va urma!~

scuze de intarzaiere! sper ca va placut. fac tot ce pot ca nextul sa vina ceva mai repejor :) :chuu:

[Who said i have to be normal]

Bună sis! Sunt prima, dacă o să mai fiu prima până termin eu de scris. Ce a apucat-o pe Sakura? Iar Sasuke e neobişnuit de drăguţ cu ea. E ceva la mijloc. Dar mai bine să trec la treaba mea, cât te-am bătut la cap ieri cu capitolul. :)) Dialogul bunicel, încearcă să scoţi fazele cu "uau" poţi scrie ceva de genul "În priveam uimită pe X deoarece nu credeam că o să îl văg gătind y." Unde "X" e personajul şi "Y" este felul de mâncare. Sau ceva de genul. Descrierea bună, chiar mi-a plăcut. Naraţiunea şi ea este bună. Acţiunea la început a fost cam grăbită, adică aleargă, îl vede pe Sasuke, vorbeşte cu egoul ei. Am fost puţin derutată la faza aia. În rest totul este ok. Aştept nextu! Succes! >:D<

P.S. Dacă te-a deranjat comentariul meu îmi poţi spune pe messenger, sau ptrintr-un P.M.

[Too Many Dreams.]

helau!! am mai reusit sa fac si eu un next la fic. sper sa va placa! O:-)

ei bhn....eu voiam sa vin cu next pana aveam ceva mai multe commuri, da las' ca vedeti voi, o sa vina taaare greu next dak nu primesk mai molte comm >:)

Cap. 7 – Dilema…

Incet-incet imi dau seama ca deja intrec masura. Am stat chiar prea mult acasa la brunetul cu ochii de onix. Mi-am pierdut firea de prea multe ori in fata lui. Am inceput sa ridic tonul la el fara motiv, defapt, din cauza ca era prea calm si voia sa mai traga de timp. O gramada de imi invadeaza mintea asa, din senin. De ce sa se comporte asa? Doar nu…? Dar nu, nu are cum. Sa fie cumva interesat de mine? El, marele Uchiha sa fie interesat de mine, o simpla fata care a fost asa de fraiera sa isi lase inima in mainile lui, iar el sa o inghete? Sunt doar o simpla ninja. Nici macar nu imi mai aduc aminte de trecutul meu.
-Sasuke, imi pare rau, dar mi-am adus aminte ca am niste treaba de facut. Scuza-ma inca o data! spun eu si o zbughescpe usa afara. Intru rapid in casa mea, care este visavi de a lui, si merg direct in camera mea. Ma schimb intr-un trening pe care il port mereu prin casa, de culoare albastru inchis, cu dungi roz pe margini. Au fost primele haine pe care le-am gasit in dulap. Merg sa o caut pe mama in bucatarie, dar casa este pustie. Gasesc lipit de frigider cu magneti un bilet care se pare ca este lasat de mama. Imi spune ca a plecat cu sora mea la bunica. Se pare ca este cam bolnava, asa ca a mers cu sor-mea, Tsukiyama, sa aiba grija de ea cam o saptamana. Spre bucuria mea, mama nu se supara daca invit prietene pe la mine, deci imi da voie sa le invit pe Hinata si pe Ten-ten sa imi tina companie. Dupa cum este firea lui Ten-ten cred ca ma va implora sa dau o petrecere monstru impreuna cu ea. Nu imi pasa ce se va intampla. Avem si noi la scoala o scurta vacanta, de doua saptamani, deci pot sa ma culc la ce ora vreau eu, pot sa fac ce vreau, pe scurt. Merg pana in camera mea si iau telefonul si incep a o suna pe Hinata. Ca de obicei, prietena mea nu vrea sa deranjeze, dar cedeaza pana la urma insistentelor mele si vine sa ne petrecem timpul impreuna. Acum, trebuie sa o mai sun doar pe Ten-ten.
-Alo, salut Ten-ten! Sunt Sakura!
-Oh, salut! Ce s-a intamplat?
-Pai, o sa iti spun mai repede: mama este plecata de acasa timp de o saptamana si voiam sa te chem pe la mine sa dormim impreuna.
-Normal ca vin! Doar ca ti stii conditiile mele, nu?
-Stiu, stiu…trebuie sa dau o petrecere monstru, stiu! spun eu dandu-mi ochii peste cap.
-Pai, eu ma gandeam doar la o mica petrecere in pijamale de data asta. Dar ramane cum spui tu! Merg sa imi pregatesc lucrurile! Mai vorbim!
…si imi inchide telefonul in nas. Merg revoltata in sufragerie si deschid televizorul. Nu pot sa ma abtin si incep sa rad aiurea de dialogul meu cu Ten-ten. Nu gasesc nimic interesant, asa ca las pe muzica si ma uit la videoclipuri. Nici nu se termina bine melodia la care am lasat, ca si suna cineva la usa. Merg sa vad cine este si il vad pe Sasuke la usa cu un trandafir rosu ca sangele in mana. Oare ce s-a ointamplat cu el? Deschid usa si ma intampina cu cuvinte siropoase, dar nu inainte de a intreba daca sunt singura acasa.
-Salut! Sper ca esti singura, nu? Nu vreau sa ma vada cineva. spune acesta afisand un zambet smecher.
-Stai linistit, sunt singura-singurica. Dar in vreo ora-doua trebuie sa vina fetele pe la mine. Datorita gurii mele sparte si a lui Ten-ten, va trebui sa organizez cu ea o petrecere monstru. Sper ca vii, nu?
-Nu cred, nu sunt genu’. Imi place sa petrec timpul acasa sau la plimbari…
-Bine, mai vedem noi. zic eu cu un zambet smecher ca al lui, ma scuz de el si merg sa il sun pe Naruto sa vina de urgenta la mine.
Din fericire, Naruto era pe aproape, asa ca a bagat putina viteza si ajuns in cinci minute. La auzul soneriei de la usa, Sasuke tresara putin.
-Parca spuneai ca fetele vor veni in vreo ora sau doua. spune brunetul in timp ce eu ma uit pe vizor. Incep sa chicotesc si ii spun ca nu e nici o fata, ca e doar Naruto. Sasuke tresare si mai tare si se uita la mine ca la un extraterestru in timp ce deschid usa. Da sa fuga, dar nu mai reusteste ca deja Naruto il saluta “politicos”.
-Mai-mai…ia te uita! Marele Sasuke Uchiha este acasa la o fata? Bai, frate, ce zi tare mi-am nimerit!
-Ia mai taci, mister hiperactivitate! Stii ce-s alea misiuni? Ei bine, despre asta voiam sa vorbesc cu Sakura! Nu am mai avut de mult o misiune asa ca sunt cam plictisit. spune Sasuke incercand sa se scuze; eu chiar mor de curiozitate sa vad ce vrea sa vorbeasca cu adevarat cu mine. Nu stiu cum, dar simt cumva ca ma minte. In ultimul timp, am avut o gramada de presimtiri, care toate s-au adeverit.
-Da, da, cum spui tu. spune Naruto incercand sa se abtina de la intors replicile brunetului si de la ras. Nu voia sa se certe cu el in prezenta mea. Deci, Sakura, ce s-a intamplat?
-Pai, mama este plecata cu sor-mea la bunica. Tu unde ai fost?! Ten-ten stie de ceva timp. Dupa cum e ea, ar fi trebuit sa stie tot satul!
-Ce vrei sa spui cu asta?
-Lasa-ma sa termin mai intai! spun eu si ma rastesc un pic la el, desi nu-mi place ca fac asta, nu imi place deloc sa ranesc oamenii. Deci…voi da o petrecere monstru la mine acasa, si voiam sa stiu daca vrei sa vii si tu. Deci…vii?
Nu apuc sa mai intreb ceva ca deja blondul sare in sus de bucurie. Imi pare bine ca este macar fericit, dupa halul in care m-am rastit la el.
-Ma mai intrebi?!?! Tu nu il cunosti deja pe “Dj. Naruto”?? Tot satul il cunoaste!!
Incep sa rad cu pofta de prostelile blondului, care iese din casa. Imi cer scuze de la Sasuke si merg dupa el. Acesta pare in prezenta mea destul de calm, dar dupa ce ies sa cer ajutorul blondului vad pe geam cu coada ochiului cum ar vrea sa sparga ceva. incerc sa ma calmez, si ii spun blondului ceea ce vreau de la el.
-Naruto, stiu ca tu il cunosti pe Sasuke mai bine decat mine. Ajuta-ma te rog sa il conving sa vina la petrecere. si fac o fata de catelus la care nimeni nu ar fi putut rezista.
-Aaa, stai fara grija! Am eu solutia perfecta. spune el si mi-o ia inainte in casa. Il urmez si merg sa vad ce vrea sa faca. Acesta intra in casa cu nasul pe sus si il priveste pe Sasuke smecher. Brunetul si-a dat seama ca ceva se petrece, asa ca ne priveste pe mine si pe Naruto suspicios. Eu fac o fata catre el ca sa inteleaga ca habar n-am de ce vrea sa faca nebunul de Naruto. Acesta intelege si ii arunca fulgere din priviri blondului.
-…Deci, Sasuke…am auzit ca cineva e prea fricos ca sa vina la o petrecere monstru organizata de colega noastra de echipa…uuu…micul Uchiha se sperie de o petrecere…zice Naruto, iar eu nu pot sa ma abtin si scot un chicot micut.
-Uite cine vorbeste…obsedat de ramen ce esti! Ce naiba vrei de la mine? Sa fac scandal intr-o casa care nu apartine nici mie si nici tie?
-Nu…vreau doar sa te provoc.
-O, da? La ce marog? spune Sasuke catre blond cu o voce ferma care ma face sa ma topesc.
-Chiar vrei sa stii? Bine. Te provoc sa vii la petrecerea organizata de Sakura!
-Bine. Vin. Ca sa vezi ca nu dau niciodata inapoi de la provocari.
-Ok. Mai vorbim!
Si iese imediat pe usa. Sasuke se uita la usa de la intrare dupa ce s-a inchis ca la extraterestri. Il calmez si imi cer scuze de venirea brusca a blondului.
-Iarta-ma Sasuke. Deci…ce voiai sa imi spui?
-Pai, nu vreau sa te deranjez. Dar vrei sa vii cu mine la un suc sa iti spun totul mai bine?
-Cum sa nu? Mi-ar placea. spun eu draguta si merg sa imi iau geanta din camera mea.
Ma asez o secunda pe un scaun de la mine din camera, ma plesnesc usor pe fata sa vad daca nu cumva e un vis. Se pare ca totul e realitate pura. Ma calmez si cobor pregatita de iesire. Nu sunt atenta pe unte merg, si ma impiedic in timp ce cobor scarile exterioare ale casei. Din fericire am nimerit la distanta de vreo trei-patru centimetri de o balta. Se pare ca m-am cam julit la genunchi. Ma cam ustura, deci mi-e ceva mai greu sa ma ridic. Simt deodata doua maini putenice in jurul soldurilor mele. Incremenesc. Vad ca Sasuke ma ridica in brate si ma aseaza pe scari. Se uita la mine. Privesc doar in fata. Simt ca sunt pe scari, dar in fata ochilor mei se desfasoara niste scene ciudate. Deslusesc cu greu o lupta intre Naruto si Sasuke. “Oo, nu! Alta premonitie!”. Incet ma trezesc din visarea mea cand Sasuke ma plesneste usor pe obraz. “Doamne! Ce maini fine are!” imi spune enervantul meu ego iar. Nu il bag in seama.
-Iarta-ma, Sasuke, m-am pierdut doar prin gandurile mele…

-Cred ca stiu ce s-a intamplat cu parintii mei. spun eu in timp ce las sa curga o lacrima fierbinte, cristalina pe obrazul meu. Un brat puternic ma inconjoara de pe dupa umeri. Simt o respiratie calda in crestetul meu. Inca nu realizez ce se intampla. Dar simt cum sunt din ce in ce mai aproape de un piept cald si moale.
-Nu mai plange. Nu suport sa te vad asa. Plus ca o sa faci febra. aud vocea brunetului si simt buzele sale molcute cum imi saruta usor fruntea.
Simt cum stresul acumulat in ultimele zile mi se aseaza ca un bolovan pe cap. Totul se invarte in jurul meu. Incep sa vad numai negru in fata ochilor. Nu mai stiu absolut nimic. Vad ca sunt intr-un spatiu alb, totul e de aceasta nuanta, care devine usurel spre roz.
Vad cum din departare se apropie de mine doua siluete. Le distind usor culoarea parului, care este de un roz foarte dragut.


ma scuzati daca am greseli, ca e cam tarziu si nu am timp sa corectez :)

[KarinaD]

Hmm...Am aterizat si eu pe fic-ul tau. Ideea mi se pare buna, nu extraordinara...Mi se pare ca este primul tau fic asa-i? Nu prea am citit de la inceput. Si scuze ca nu ti-am dat com mai demult dar stii si tu cum este...nu? In fine..sa revenim la oile noastre.
Dialogul- Este bun, putin sec. Dar cu timpul ai sa te perfectionezi
Descrierea- Este buna si ea.
Actiunea- Putin grabita, dar datorita descrierii nu se parea observa.
Cand am facut si eu primul fic. Unul de Doamne ajuta, la mine toate erau intoarse pe dos. Dar la tine este destul de bine. Si...Cum spun mereu ^.^ Astept nexul repede^.^ Succes!

[Who said i have to be normal]

A doua! Ca mortu :)) în fine mai bine îmi fac treaba nu? :)) Ai evoluat mult faţa de primul capitol. De la capitolul 6 nu este o evoluţie prea mare dar e ceva nu? Descrierea hmm, hai ca merge, glumesc e bună. Dialogul mi se pare puţin sec, părerea mea. Greşeli de tastare sau exprimare, nu am stat după ele. Acţiunea nu mii se pare la maraton. Aşa că bravo! Aştept nextu. Hai sis că avem noi planuri diabolice nu? :)) Succes şi nextu că te manânc ca pe o felie de plăcintă! >:) >:D<

[Too Many Dreams.]

heei, am reusit si eu sa mai vin pe aici :) am avut o perioada in care am fost pedespsita, si nu am avut voie la calculator, dar in care am facut next la fic pe caiet, si va anunt ca si celalalt e gata :P Bine, bine. M-am hotarat sa renunt la faza cu "Nu pun next daca nu primesc comentarii." :)) Pana la urma cineva tot imi citeste ficul, poate cineva de incredere, care imi da sfaturile potrivite :x. Va multumesc tuturor, si sper sa va placa mai mult urmatoarele capitole decat altele :))

inca un mesaj, si o sa trec direct la subiect: TE IUBESC< ALY!!! :)) ca teai tinut de cuvant, mersi :*


enjoy!! :*


Cap. 8 O greseala mortala…sau nu

-…O alta premonitie?
-…Nu stiu, nu stiu sigur.
Spun asta si ma gandesc un pic mai bine. Sasuke sta si el ingandurat langa mine. Desi este foarte dulce, trebuie sa incalzesc si eu macar putin atmosfera, dar brunetul deja mi-o ia inainte.
-Hai sa lasam putin deoparte asta. Vreau doar sa te intreb un lucru.
Ridic usor privirea pe care o aveam in pamant, dar evit sa dau ochii mei de smarald cu cei de onix ai brunetului. Nu vreau sa ma pierd iar in ei si sa dau totul afara ca alta data, orbita de dragoste si de frumusetea lor.
-Spune. Te ascult.
-De ce l-ai pus pe Naruto sa ma provoace asa de tare, incat sa vin si eu la petrecere?
Raman socata, cu privirea tot inainte. Nu stiu ce sa fac. Sa ii spun tot adevarul gol-golut, sau sa bag si eu o minciunica cat mai credibila?
“Zi-i adevarul! Nu fi fraiera! Vad ca baiatul asta chiar te place, dar isi stapaneste bine sentimentele si nu vrea sa arate asta. Mai ales tie!”. Minunat, cel mai nasol moment din viata mea, si mai apare si ego-ul meu nesuferit!
-Iarta-ma, Sasuke, dar unele lucruri vor ramane asa, ingropate. Dar in curand va veni un pirat care sa dezgroape acesta “comoara”, si asta chiar mai curand decat crezi tu. Imi pare rau.
Spun misterioasa asta si intru in casa, deschizand si inchizand usor usa. Urc rapid in camera mea. Din fericire, de pe geam pot vedea cine intra si iese din curtea casei. Sasuke iesea linistit si la fel de indiferent ca in alte zile, in care noi doi nu eram chiar asa de apropiati.
Incet, dar cu pasi siguri, merg de la fereastra la patul meu moale. Ma trantesc in el si incep sa primesc tavanul. Peste vreo cincisprezece minute, corpul incepe sa imi amorteasca. Imi ridic lenesa genunchii la piept si mi-i cuprind cu bratele. Ma gandesc ca am facut cea mai mare prostie a vietii mele. Sa incerc sa fiu misterioasa, ca el, cand el de-abea a reusit sa isi mai schimbe atitudinea fata de mine? Puteam sa ii spun adevarul. Ego-ul meu avea sanse sa aiba dreptate. Poate reuseam sa fac sa iasa ceva frumos din asta…
-“Faiera…!” intervine ego-ul meu enervant printre ganduri.
-Lasa-ma odata in pace!
Spun asta si imi trantesc cu putere capul de marginea de la pat. Simt cum ceva imi curge prin par, si de pe par pe spate. Putin din lichidul acela misterios ramane pe mana mea, pe care am intins-o sa vad ce se intampla.
Ametesc. Merg la balcon sa iau putin aer proaspat, poate ma mai linistesc putin. Nu mai simt nimic sub picioarele mele, vad doar negru si nu ma pot misca.
-“Nu din nou!”
-Asta e singura faza petrecuta la care ti-as da dreptate.
Desi nu mai vad nimic, simt ca cineva sta chiar langa mine. Ma bate udor pe obrazul meu fin, dar tot nu ma trezesc. Nu pot. Nu sunt in stare. Simt…simt ca nu mai exist. Realizez ca sunt constienta, dar nu ma pot misca deloc.
Niste brate calde, mature, puternice, ma ridica si ma duc undeva. La un moment sat, sunt pusa pe un pat moale, cu asternuturi pufoase.
Aud o mica disputa. Un glas dulce, matur, in scimbare imi invadeaza urechile. Pe scurt, acea voce era…a lui Sasuke. Cel cu care dialoga din ce in ce mai aprins, semana cu el la glas, doar ca era putin mai matur decar el. Din cate am auzit de la Hinata si Naruto, Sasuke avea si un frate mai mare, cu care locuieste de la moartea parintilor sai. Cand am auzit ca brunetul a ramas orfan de la o varsta frageda, am inteles de ce este asa de retras si rece.
O usa se deschde in momentul in care incep sa vad, dar nu ceea ce voiam eu. Lumina devine de la palida la foarte puternica, iar incet-incet curg mici picaturi de sange pe o podea de un alb imaculat. Toate temerile mele sunt ilustrate aici. Sange, pe fundal alb. Nu era de ajuns asta, dar usor, baltile prind forma unor corpuri, in timp ce alt siroi de lichid, de data aceasta negru, ce curge de undeva de departe. Incep sa ma zbat din ce in ce mai tare, vazand ca acele corpuri devin persoanele apropiate mie, iar cea care venea in urma lor, cu negru, dera, normal, Orichimaru. Incerc sa il lovesc, sa ul ucid, desi nu am nimic in maini. Brusc, ma opresc, fortata de o tuse ingrozitoare. Strang cu putere pumnii la piept, cad in genunchi, iar ochii mei se inchid si nu ma lasa sa vad nimic.
O mana calda, fina, ma bate usor pe spate si ma ajuta sa ma opresc din tusit. Respir cu greu printre gafaieli si deschid ochii. In fata mea, vad o alta pereche de ochi, negri, dar calzi, in care se poate vedea cum dispare usor ingrijorarea.
Din spatele meu il aud pe fratele lui Sasuke se pare.
-Hmmm… Ochi de smarald, piele de matase, par roz ca florile de cires… Sasuke, nu cumva ea este fata de care mi-ai povestit atatea? Sakura, nu? Eu sunt Itachi, fratele mai mare al lui Sasuke. spune el si imi da mana.
Eu dau mana prieteneste cu el si privesc discret infatisarea sa. Vad cum i se strecoara printre buze un zambet smecher, baietesc.
-Incantata! Ma bucur sa te cunosc. Am auzit de tine, dar nu prea multe, deci, imi pare bine ca pot sa vorbesc cu tine in persoana. spun eu politicoasa, in timp ce el se retrage in spatele meu.
Sasuke se apropie usor de urechea mea si imi spune sa il scuz o clipa. El se ridica din fata mea si se apropie furios de Itachi. Ii da un pumn in umar, de ajunge pana pe balcon, dar cu o miscare gratioasa se prinde de balustrada, se rasuceste si ajunde inapoi in camera, dintr-un singur salt.
O briza usoara imi face o suvita de par sa imi cada pe fata. Raman stupefiata de ceea ce cad. Parul meu nu mai este roz, ci rosu-sangeriu.
-Sasuke, ce se intampla aici? nu imi mai amintesc nimic.
Itachi intervine si imi raspunde in locul lui. Ochii de onix ai lui Sasuke ii aruncau priviri fulgeratoare fratelui sau.
-…Mergeam la o plimbare in jurul casei, ca in fiecare dupa-amiaza. Eram intr-o stare mai relaxata ca de obicei, asa ca admiram ce se afla in jurul meu. Am observat fara sa vreau ca in voia vantului pluteau doua-trei suvite rozalii de par. Trebuia sa vad ce era acolo, curiozitatea cu imi dadea pace. Asa ca m-am urcat intr-un copac sa vad de la inaltime ce era acolo.
-Si ce era? M-ai facut curioasa. Eu eram?
-Da, erai tu, intr-o mica balta de sange.
-Nu pot sa imi dau seama cu s-a intamplat, nu imi mai amintesc nimic.
Eram in cea mai mare dilema din viata mea. Nu stiam bine cine sunt, ce sunt. Privesc in gol, afundata in ganduri. Dar tot mai pot sa sesizez cate ceva. Sasuke merge spre fereastra si se uita cu atentie, dupa care se indreapta spre mine si imi ofera mana sa, pentru a ma ridica de pe jos. Cazusem din pat in urma visului ciudat, mai bine zis viziunii pe care o avusesem. Cu ajutorul sau, ma ridic precauta. Merg cu brunetul tinandu-ma de mana lui pana la o casa frumoasa, cu etaj. Am luat-o prin gradina, din curtea casei lui, pentru a scurta drumul si pentru ca sa nu ne vada lumea.
Ajung in fata casei. Trei trepte din marmura neagra, si o usa mare, din sticla. Sasuke se asaza pe trepte, si fac si eu la fel. Ma las pe spate, sprjinita in maini, in timp ce brunetul imipovestea de faptul ca in ultima vreme ma comportam ciudat, si ii spusesem doar ca am avut o mica viziune.
Ganditoare, privesc asupra unui trandafir, si in mintea mea apar o multime de amintiri, unele de care nici macar nu stiam.
Merg sa rup acel trandafir, de culoare roz, ma indrept spre Sasuke, il sarut pe obraz si ii soptesc la ureche un simplu “Multumesc!” . Intru in casa si strang foarte tare floarea la piept. Spinii sai imi strapung pielea fina de pe maini, lasand usoare picaturi de sange sa curga incetisor.
Ghidata de simturi, astept sa intre Sasuke in casa lui, duma care iau dintr-un sertar o panglica, o infasor printre spinii care inca mai au pe ei sange si leg la capatul ei un biletel pe care scrie simplu si frumos: “Te iubesc.”
Fug la casa brunetului, las floarea la usa, sun, si dispar intr-un nor de fum si ajung in camera mea, de unde vad ce se mai intampla. Sasuke deschide usa, spre fericirea mea, si vede trandafirul. Il ia, il dtrange in maini pana cand dau si de acolo picaturi mici, din roua de smarald. Cred ca si-a dat seama ca este de la mine.

…Precum am spus, “Te iubesc.”.




imi pare rau daca mai am greseli, dar stiti voi...cum e: lenea e cucoana mare, nu? :)) daca am greseli, sa imi spuneti sa stiu cum sa le indrept. astept criticile voastre, sa ma pot perfectiona :)
poop you! :*

[Who said i have to be normal]

Hey sis! Sper să mai fiu prima, dacă nu măcar a doua ca la mort să fiu şi tot de bine. Descrierea, mai ai de muncă dar este bunicică, naraţiunea este şi ea bunicică, cu dialogul mai ai mici scăpări. În rest totul merge destul de bine. Greşeli, după ele nu am stat. Şi nici nu voi sta. Aştept nextu! Succes! >:D< >:D<

[Too Many Dreams.]

Bunaa! Am ajuns si eu pe aici. Sper ca la capitolul asta sa am si eu ceva mai multe critici, nu? >:)
Daca am greseli, va rog sa ma scuzati, dar nu am mai corectat ca mi-e lene :)) Dar am fost cat decat atenta ca sa nu le omit :)


Cap. 9

Sa inceapa distractia!

…Precum am spus…”Te iubesc!”
Doar aceste cuvinte imi invadeaza mintea. Alta greseala, facuta fara sa o gandesc.
Gata! Nu mai suport sa fac atatea lucruri ghidata de orice altceva in afara de minte.
Ies pe balcon si privesc padurea dinspre marginea satului. Vantul agita usor frunzele copacilor. Simt nevoia apasatoare de a ma urca pe acoperis. Nu stiu de ce. Pasesc fin si intru pe balcon, dupa care ma urc pe balustrada si sar usor pe tigla rosie de pe acoperis. E putin prafuit aici, dar gandurile dau navala peste mintea mea, facandu-ma sa nu imi mai pese de nimic. Privesc iar in gol, de data aceasta spre casa lui Sasuke. Vad doar in ceata, imagini suprapuse cu faptele mele recente. Am fost asa o proasta! Am lasat ca idioata o floare in fata usii lui Sasuke, si mai era si agatat de ea un bilet cu “Te iubesc!”…
Efectiv sunt intr-o stare perfecta de visare, dar in scurt timp ma trezesc din vina vantului, care bate si imi loveste violent de fata cateva suvite de par. Incep sa tremur, simtind o prezenta in spatele meu. Un miros fin, discret, Masculin, imi invadeaza narile. Ma pot linisti, pentru ca stiu ca am pe cineva drag in spate, pe Sasuke.
-Im-imi pare rau. spun eu aproape dand sa plang; ochii mei erau plini de lacrimi, care nu mai aveau mult si evadau.
Dau sa intru inapoi in casa, pe geamul de la pod. O mana calda, puternica, dar totusi moale, ma prinde de incheietura. Simt cum o respiratie calda, fina, imi invaluie pielea fina de pe gat si de pe fata. Doua moi si fine se unesc usor de obrasul meu catifelat, care prinde usor o nuanta de rosu trandafiriu. Bruneul ma ia de mana. Simt o usoara usturime pe palma, dar una care imi place. Nu mi-a luat mult sa ghicesc de ce. Ranile mele provocate de trandafir se impreunau cu ale lui. Imi dau seama ca era si el ranit pe maini, dupa ce simt cum cateva picaturi din sangele meu se unesc cu cateva din al sau, se preling usor pe mainile noastre impreunate, dupa care picura, patand incaltarile noastre.
-Nici nu ai de ce. spune misterios brunetul dupa care dispare intr-un nor de fum.
Mai stau sa privesc soarele care deka incepuse sa apuna, dupa care merg cu pasi mici catre marginea acoperisului, pentru a sari inapoi pe balconul de la camera mea. Practic, imi tarai picioarele. Simt cum o atingere fina ma mangaie usor pe glezna, dupa care o zgarietura usoara imi cresteaza incet pielea. Ma aplecsa vad ce este, si vad trandafirul pe care i-l lasasem brunetului, cu tot cu biletel. Il iau si ma uit inca o data pe el. Observ ca s-a scris ceva pe spatele lui. Il intorc si vad un scris care clar era al brunetului. Litere frumos scrise, cu o maniera aprte: “Si eu.”
Privesc vrajita spre apus, si simultan spre casa lui Sasuke.
Soneria de la usa incepu sa sune nebunatic. Clar! Era Ten-ten. Uitasem cu totul de petrecerea pe care trebuia s-o dam. Merg sa descid usa, inca cu sufletul vrajit.
-Heyaaa! Ce mai face cea mai buna prietena a mea?? spune satena dupa care eu afisez un zambet prostesc.
-Aha… spun eu printre dinti.
Aratam de parca eram beata. Ten-ten se uita la mine ca la felul al pais’pelea. Din neatentie, las sa cada trandafirul pe care il aveam in mana, iar biletelul iese la iveala.
Cu op miscare agila, satena insfaca floarea si citeste rapid biletul. Mi-o arunca in brate, dupa care se uita la mine cu un zambet smecher.
-Mai-mai! Ce avem noi aici? Se pare ca cineva s-a indragostit lulea! Bravo tie!
Inca mai zambesc ca proasta. Abia dupa ce Ten-ten ma ia la intrebari imi mai revin si eu din acea stare.
-Deci…? Cine e? E frumos? E dragut? Ati avut deja primul sarut? Macar unul pe obraz?
-Ten-ten! Strici tot momentul! Si daca o sa continui sa ma mai iei asa la intrebari nici ca o sa-ti zic ceva!
-…Ei…bine atunci… spune aceasta dand sa iasa din holul in care ramaseseram, dar totusi zambea in interior.
-Bine! Bine! Iti spun numai nu ma mai stresa asa!
-Muhahaahaaa…! rase ea exact ca un drac’sor.
-Este… -spun eu luand o gura mare de aer, in timp ce Ten-ten nu mai avea mult si ma inghitea doar cu ochii - este Sasuke.
-Tu faci misto de mine! Cum adica? Marele Uchiha sa te faca sa fii asa? spune ea si imi trage o palma in cap, iar eu ii arunc o privire bosumflata. Trezeste-te la realitate fato! El este prea arogant, misterios si increzut! Daca vei avea vreo relatire cu el sigur ba dura foarte putin, iar tu o sa fii distrusa dupa asta! Poate ca nu ar trebui sa stii, dar…
-Dar ce? Ce este?
-El a dezvirginat odata doua fete dintr-a zecea!
-Nu te cred! Sigur astea sunt doar zvonuri!
-Marog…este viata ta, faci ce vrei cu ea. Dar sa nu spui ca nu ti-am spus!
-Ten-ten, hai mai bine…
-Sa schimbam subiectul, stiu. spune aceasta cu un zambet dulce pe fata. Hai sa ne apucam de petrecere, ok?
-Ok. Eu aranjez pe aici lucrurile, iar tu comanda niste mancare si niste suc! Zic si iau in brate cateva bibelouri din cristal, primite de la bunica. Eu duc astea in pod, ca sa evitam orice fel de accident.
-Bine. ti astept ca sa trimitem impreuna invitatiile.
Merg repede in pod si duc acolo si Trandafirul “nostru”. Nu vreau sa il mai vada si altcineva.
Iau din camera mea cateva foi si doua pixuri si ma duc la Ten-ten. Ma astepta sarind ca un picamer.
-Ce ai patit? Ai bagat vreo furculita in priza si ai prea multa energie acum sau ce?
-Nu, nu asta. spune ea bufnind in ras si aratandu-mi telefonul. Ai primit un mesaj. Si este chiar de la Sasuke al tau. Nu am putut sa ma abtin sa nu ma uit.
-Serios? Nu te cred. Da-mi sa vad!
“Salut! Am nevoie de sfatul tau. Daca poti, te astept pe la mine in zece minute. Sasuke.”
De soc, cad in fund pe canapea. Imi revin repede, arunc telefonul pe jos si o tulesc in camera mea. Fac un mare dezastru sin sifonierul meu, pentru ca nu am nici o idee ce sa aleg. Ma hotarasc intr-un sfarsit la o bluza mulata, cu cateva modele de flori roz inspre sold, o pereche de blugi indigo, cu modele tot florale pe ei, care erau in set cu o geaca la fel imprimata. Imi iau rapid dintr-un sertar un gloss de cirese si putin far roz, care sa se asorteze cu culoarea parului meu.
-Scuze Ten-ten! Trebuie sa plec! Vin in juma’ de ora. Ocupa-te tu te rog de invitatii. Ai telefonul meu acolo. Mersi Ten-ten! Pa Ten-ten. zic eu si ies vijelios din casa, exact ca in desenele animate.
Pana sa ajung la casa brunetului, deja am mancat tot glossul de pe buzele mele.
Intru in curtea casei lui Sasuke. O alee pavata, curata, pavata, pe de o parte si de alta numai trandafiri. Ma simt ca in rai. Stau doua secunde sa privesc aleea si pornesc cu pasi mici spre usa vilei. Nici nu apuc sa mai bat ca deja ma intampina Itachi, spunandu-mi ca m-a observat de pe geam. Il salut si il rog politicoasa sa ma conduca pana la Sasuke. El accepta bucuros si imi spune sa ma asez o clipa pe un fotoliu. Sunt asa de stresata, incat nici nu mai stau sa stusiez camera, ci doar privesc inainte si astept ca Sasuke sa vina. Aud dinspre casa mea o muzica data la maxim. Grozav! Ten-ten iar s-a apucat sa imi umble prin CD-uri.
-Itachi, imi cer scuze! Vin in cinci minute! Se pare ca prietena mea a dat iama prin CD-urile mele cu muzica. Macar mai bine decat sa imi umble prinn frigider, ca data trecuta.
-Nu este nici o problema. spune Itachi chicotind.
In neatentia si stresuk meu, mi-am lasa acolo geanta. Eh, soarta! O recupererez cand ma intorc. Bag o viteza de las numai praf in urma mea, chiar daca aveam de mers doar pana la casa de alaturi. Intru viselios pe usa si incep sa zbier catre Ten-ten
-Esti nebuna sau ce? Vrei sa trezesti toti vecinii cu muzica ta infernala? …Ma rog, a mea??
-Sakura, eu…
-Nici nu vreau sa aud!
-Sakura, nu am fost eu, Naruto a dat navala peste mine!
-Ceee??? L-ai lasat pe bezmeticul ala sa intre in casa mea??
-Cine l-ar fi putut opri?? Sakura, imi pare rau!
-Nu-I nimic. Tu iarta-ma pe mine ca am zbierat in halul asta. spun afisand o fata plina de nervi, dupa care merg si ii dau un pumn lui Naruto, de nu a mai trebuit sa opreasca combina, ci a cazut pe ea pur si simplu de a scos-o din priza.
-Au!! Asta pentru ce-a fost? spune el ridicandu-se si intorcandu-se cu fata la mine. Valeu!! Sakura-chan, imi pare rau! Nu am vrut, a fost o greseala!! Te rog, iarta-ma.
-Ai noroc ca sunt prea ocupata acum, ca altfel te-as fi snopit in bataie!! racnesc la el si ies din casa, dandu-I de inteles prin priviri lui Ten-ten sa aiba grija de ce va mai urma.
Nu mai am chefsa merg pe jos pana la casa lui Sasuke, asa ca ma teleportez disparand intr-un nor de fum. Ajung la brunet, care ma intampina cu inca un sarut dulce pe obraz. Incepe sa imi spuna ce are pe suflet…Se pare ca am si eu cam aceleasi probleme ca ale lui…

[Who said i have to be normal]

Hey sis! :)) Capitolul este bunicel, ai nişte faze chiar funny. Aşa am apărut cu comentariu pe care ţii l-am primis, dacă promit să mă ţin de promisiune nu? Descrierea este bunicică, deci o bravo. Naraţiunea bună, dialogul cam sec...părerea mea. După greşeli nu am stat şi nu voi sta. Cam atât am avut de spus. Succes şi aştept nextu!
P.S. Scuze că nu am lăsat comentariu mai devreme dar lenea asta mă omoară. :eto: