Abisul umbrelor

[Flash]

eu primaaa ( hi hi hi v-am luat inaintea voastra :)) )
asa deci:
trecem la fik.
Mie mi-a placut dar ai avut cateva greseli de tastare. Inainte de a-l posta mai verifica-l odata. O sa vezi ca ai sa gasesti multe greselute de tastare in modul asta.
Despre descriere nu am ce comenta. Chiar a fost deajuns, dar nu mai stau sa o verific mie imi place deci nu am avut chef sa ma uit dupa greseli. :-j
Mi-a placut faptul ca ai evidentiat comportamentul lui sasuke fata de sakura, a lui anko si a lui tenten. Am vazut ca unele personaje au caracterul usor schimbat dar aceste personaje le au identic. ( ma rog nu prea conteaza dar fie ) am spus asa, deoarece mie asa mi s-a parut.
ok, ja ne&gambatte kudasai. :X:X

[Shilpa]

Imi pare rau pentru intarziere, dar nu am putut continua mai devrem.Sper sa va plac noul capitol ceva mai romanti.Astept parerile voastre.Urmatorul capitol in functie de comentrii.Oricum nu cred ca saptamana asat mai put continuarea.

Capitolul 6 Ratiunea inimii


A urmat apoi ora cu Iruka sensei.A intarat in clasa un professor tanar cu parul castaniu prins intr-o coada.In lumina ochiilor lui se oglindea bunatatea si demintatea.Ne-a privit pret de cateva minute salutandu-ne si s-a asazat la catedra.Au urmat cateva minute bune in care acesta nu si-a scos nasul din niste dosare lasandu-i pe colegii mei sa se agite.Nu le-am dat atentie si mi-am uitat spre stapanul inimii mele.Cu aceeasi privire serioasa si rece se parea ca inca scrie ceva in carnetelul negru.Desi stia ca il privesc nu si-a ridicat ochii din foaie.Terminase deja o pagina si se hotarase sa isi inceteze activiatea deoarece simtea ca este privit.Inainte de a inchide carnetul am observat pe prima pagina o fotografie.Prima persoana pe care am cunoscut-o a fost micutul Sasuke, cu ochii mari cu privire gingasa si un zambet pe fata.Imedeiat langa el, persoana care mi-a atras atentia, a fost acea femeie firava. Cu parul de matase, cu privirea blanda asemnea cerului de noapte pe care parea sa o mosteneasca si fiul ei.Cu gingasia si iubirea unei mame punea mana ei micuta pe umarul lui Sasuke.De cum am vazut aceasta persoana atat de frumoasa, intruchipand atata perfectiune, am prins parca o simpatie pentru ea.Imediat langa aceasta era un barbat atletic cu parul argintiu si privire pierduta si rece.Ultima persoana m-a uimit cel mai mult. Era un baiat mai mare ca Sasuke, cu parul de taciune prins in coada la spate.In ochii lui asemeni abisului nu puteai vedea decat ura pura.Ridurile uriase de pe obraji ii intunecau frumusetea de copil.Acea privire razbunatoare inca ma urmarea. In ciuda faptului ca Sasuke o mostenea pe mama lui, fratele sau isi mostenea tatal.Uitandu-ma la ei m-am intristat profund.Oare ce se intamplase cu familia lui?Siruri de inrebari fara rost au fost intrerupte de glasul senseiului care in sfarsit terminase munca.Colegul meu era acum atent cu privirea atintita spere el:
-Dupa cum probabil multi deja stiti astazi este o zi speciala.Azi vom forma echipele de cate trei elevi si astfel drumul vostru spre lumea ninja va incepe.Este un drum lung si primejdios cu multe pericole pe care numai cei mai buni le pot depasi.Asa ca ma fac nevoit sa va averizez despre pericolele care va pandesc la tot pasul in aceasta lume corupta.De acum inainte sunteti pe cont propriu. Si sa nu uitati, cel mai mare inamic poate fi chiar langa tine�uneori este persoana in care ai cea mai mare incredere.Asa ca mai bine va ganditi de doua ori inainte sa alegeti aceasta cale fara loc de intoarcere.
A urmat apoi un val de tacere pe care profesorul l-a luat ca un raspuns afirmativ, constient de faptul ca elevii sai nu renunta.A oftata adanc si si-a reluat cu framantare dialogul:
-Dupa cum obsev toti sunteti pregatiti.Atunci sa incepem sa anuntam echipele:
Echipa sapte:Naruto Uzumaki, Sakura Haruno, Sasuke Uchiha.
Inima mea se impietri. Eram chiar in echipa cu el? Pe de alta parte din spate puteam auzi bucuria lui Naruto.Imediat dupa aflarea celuilalt membru al echipei, bucuria lui disparu.
-Iruka sensei de ce trebuie ca un ninja asa bun ca mine sa fie in echipa cu unul asa slab ca Uchiha?
Iritarea brunetului se putea simti. Daca nu era senseilul in clasa i-ar fi dat cateva lui Naruto sa il invete minte,dar profesorul ii intrerupse planurile:
-Naruto am organizat echipele asa incat sa fie un echilibru .Devreme ce Sasuke este cel mai bun student, si am auzit lucruri bune si despre Sakura i-am pus cu tine in echipa pentru ca esti cel mai slab.
Intr-o alta parte a clesei Ino ma privea cu ura, nemultumita de faptul ca am picat in echipa cu Sasuke.Hinata era si ea la fel de trista, pentru ca isi dorea asa mult sa fie in echipa cu Naruto. Se zbatea din rasputeri sa ii arate cat tinea la el si acesta nici nu isi dadea seama.
Blondul arunca o privire fulgeratoare colegului sau.Iruka continua citirea echipelor.
-Echipa opt:Kiba Ynuzuka, Shino Aburame si Hinata Hyuga.
Echipa noua: Neji Hyuga, Rock Lee, Tenten
Echipa zece : Shikamaru Nara, Shogi Akimichi, Ino Yamanka
Echiapa unsprezece: Gaara, Kankuro si Temari.
Acestea fiind spuse va las sa vorbiti cu coechipierii vostrii si sa va pregatiti pentru intalnirea cu noul sensei.
Spunand aceste cuvinte Iruka pleaca din clasa si ne lasa singuri.Eram asa de bucuroasa deoarece cazusem in echipa cu cel pe care il placeam.Am vrut sa vad ce parere are si el:
-Sasuke, sa stii ca sunt foarte fericita sa fiu cu tine in echipa cu siguranta vom fi cei mai buni.
-Mie nu im convine sa fiu in echipa cu niste ratati ca voi. Si cu siguranta ca o sa ne intreaca toti. La cat sunteti voi doi de nepriceputi si un copil mic lupta mai bine.Esti atat de enervata. Te urasc nu vrei tu sa nu te mai tii dupa mine si te duci la treaba ta?
Fiecare cuvant al lui taia ca o lama sufletul meu vrand sa-l distruga pe tot.Nu am inteles niciodata pasiunea aceea orbeasca pe care i-o purtam acestei persone de gheata.
”Ar trebui sa ii arati tu tipului astuia cine este seful. Auzi mai slabi ca niste copii mici.”Desi trebuie sa recunosc ca vocea mea interioara deseori prea indrazneata avea dreptate.Dar ce putem face il iubeam prea mult si sentimentele erau mai presus ca ratiunea asa ca am preferat sa tac si sa inghit durerea ca pe un medicament amar pe care trebuie sa il iei ca sa te vindeci.
Am iesit pe culoar si am privit pe geam.Floriile de cires zburau in adierea vantului.Fara sa vreau mi-a alunecat o lacrima din ochii si am plecat capul.Inca o data am vazut acel baietel fericit cu ochii negrii si zambet larg.Nu mai ramasese nimic din el. Se parea ca blandetea si bucuria aceea era zavorata acolo undeva in inima aceea fara sentimente.Iar eu ma lupt din greu sa gasesc cheia de mult pierduta pe care nu mai are nimeni speranta ca mai este.
-Ia uite cine este aici domnisoara stie tot. Mai da interesant mai era biletul acela,spuse Kaname cu voce sa batjocoritoare.
-Ce idiot ti-ar trimite tie ,frunte mare, vriun bilet, poate doar unul cu insulte,rase Ino.
Cu jocul ei nu facea nimic poate doar reusea sa ma fac sa izbucnesc si mai rau in plans. Am iesit din scoala si am alergat spre parc. Cerul capata si el culoare cenusii si se pare ca vroia sa planga odata cu mine. M-am apropiat de ciresul cel mare. La umbra lui statea Neji. Cu zambetul larg, cu privirea vesel si fixa indreptata spre mine.Mi-am sters lacrimile si m-am apropiat cu pasi marunti de baiat. Inca ma privea cu ochii aceila lila plini de o caldura imensa.Nu a spus nici un cuvant, nu a venit spre mine.M-a lasat sa ma duc eu la el.Nu am mai rezistat si am izbucnit in plans.Desi nu stiu de ce am simtit nevoia sa il am aproape.Am fugit repede cei cativa metri care inca ma mai desparteau de el si i-am sarit in brate.Mi-a raspuns la imbratisare si m-a mangaiat usor pepar.Cu capul in pieptul lui am plans asa minute bune.El nu spunea nimic doar continua sa ma tina in bratele lui protectoare.
-De ce persoana la care tin ma uraste!!!! De ce!!Ce i-am facut sa merit asat, cu ce l-am suparat?Urlam asa de tare si lacrimile continuau sa imi imvadeze ochi patand camasa albastra a baiatului.Am inceput chiar sa il lovesc cu pumnii de furie si sa strig meru „de ce?” La fiecare lovitura a mea baiatul nu reactiona in nici un fel. Ma lasat asa sa imi consum furia si m-a apropiat de el tot mai mult.Se uita la mine si imi sterse lacrimile cu mana lui calda.
-Daca vei pune la inima fiecare cuvant al lui Uchiha te vei distruge singura.Nu vezi ca nu te suporta si ca face orice sa te indeparteze?Un idiot mai mare decat el nu am vazut niciodata. Nu il lua in seama, se crede superior tuturor desi cred ca ii este frica. Frica sa infrunte adevarul asa ca se ascunde sub mascaminciunii.Neji imi spunea toate astea cu o vocea atat de calma de calda si de plina sentiment.L-am luat din nou in brate si i-am atins buzele.Am simtit parfumul si tandretea lui care ma invaluiau si ma faceau sa patrund intrun univers lipsit de griji.Fiecare privire si atingere a buzelor noastre trada sentimental lui pentru mine pana atunci mascate.Am stat asa ceva timp privind peisajul primavaratic, fara sa ne mai adresam cuvinte, vorbind doar din priviri.Am observat ca deja copii iesau din scoala, semn ca orele se terminasera. Ne-am ridicat usor de pe iarba frageda si am pornit spre casa.Tot drumul m-a tinut de mana si ma facut sa ma intreb multe lucruri.De ce oare m-am indragostit de Sasuke, de ce nu il pot placea pe Neji el mereu a fost alaturi de mine cand am avut nevoie?

[Shilpa]

Imi pare rau ca am postat doar o parte din capitolul 7, dar aveam de gand sa nu il pun saptamana asta. Deci va rog sa scuzti aparentele greseli de tastare si sper sa v aplaca continuarea.Astept critici.Lectura placuta.

Capitolul 7 Un drum spre inima ta


Fiecare sfarsit inseamna un nou inceput. Drumuri de mult uitate ti se dezvaluie si usi ferecate se deschid sau se inchid in urma ta. Cu fiecare clipa care trece realizam ca ne ducem existenta hraniti de idealuri viitoare. Cu sau fara voia noastra platim greselile trecutului traind in prezent cu constiinta incarcata fara sa mai facem loc unui viitor luminos. Am avut tendinta sa cred adesea ca viata s-a jucat cu mine. Sunt ca o marioneta pe uriasa scena a sortiie controlata de destin.
Fiecare miscare pe care o faceam era ghidata parca de o privire nevazut. Traind mereu intr-o uriasa cupola de sticla. Cu fiecare zi care trecea incepeam sa cred tot mai mult ca am scapat de ceea ce ma leaga de trecut si ca am platit destul. Ma inselam amarnic. Cu cat urcam mai mult cu atat aveam sa cunosc o coborare cat mai dureroasa.
M-am dus pana aproape de casa cu Neji. Imi amintesc ca era o caldura destul de mare pentru acel anotimp. Daca ma intrebati care a fost cel mai important lucru din acea perioada, care mi-a marcat destinul, voi raspune cu un singur nume, Neji. Poate ca au exisat si alte momente , dar am refuzat sa mi le amintesc. M-am concentrat doar pe imaginea lui. Nu am putut niciodata sa uit acel suras dulce completat de privirea blanda si patrunzatoare, totul venind de la o inima cu adevarat iubitoare. Incet- incet incepeam sa ma intreb din ce in ce mai mult de ce nu l-am ales pe Neji. Era o persona total speciala si diferita de ceilalti. Impresiona atat prin frumusete fizica cat si princea sufleteasca. Niciodata nu am vazut o persoana atat de sincera si cu atat de multa compasiune. Avea adesea insa tendinta sa isi ascunda sentimentele calde sub masca dura a indiferentei, care reprezenta doar o aparenta. A fost si va ramane singura persoana careia ii pasa cu adevarat de mine. De la inceput a simtit o compasiune pentru mine si aceasta s-a intensificat cu timpul transformandu-se intr-o dragoste pura. Flacara ei continuand sa arda pana la sfarsit. Fiecare om insa cu greselile lui. Stiti cum se spune ne dam seama ca un lucru este cu adevarat special pentru noi abia atunci cand il pierdem definitiv. Desi nu acceptam sa ma gandesc la asta totusi acest gand imi invadase inima inca de la inceput. Dar asa cum este firea omului, nu afla ce e mai rau decat in ultima clipa cand nu mai poate schimba nimic. Tot drumul am continuat sa ne tinem de mana. Mana lui calda o atingea pe a mea dandu-mi un fior placut. Am continuat sa vorbim deschis despre tot felul de subiecte si m-am dat seama cu ce partener deschis comunicam. Deoarece casa lui era mai aproape de scoala ne-am despartit printr-un sarut scurt si mi-am continuat drumul singura. Imi era oarecum frica sa umblu de una singura pe strazile aparent pustii ale Konohai. Era pe inserat. Astrul diurn se ducea incet -incet la culcare colorand cerul cu nuante rosiatice. Picaturile de intuneric incepeau sa se iveasca tot mai intens si se simtea adierea blanda a vantului. Sentimentul meu de teama se intensifica odata cu aparitia unei umbre ciudate in spatele meu. Ma intorc speriata, dar nu zaresc pe nimeni. Grabesc usor ritmul si aud in urma mea zgomot de pasi. In continuare nu zaresc nici o imagine, doar zgomotul de tocuri pe drumul asfaltat.Ma cuprinde groaza si alerg intr-un suflet, cu ochii inchisi fara sa tin seama de unde ma aflam. Si alerg asa fara sa mai aud nimic in jurul meu pana ajung intr-o fundatura. Se pare ca aici era capatul de drum. Din neatentie insa ma impiedic de o piatra si cad la pamant. Cu mainile pe langa corp si cu privirea atintita spre zid inca aud acel zgomot de pasi tot mai aproape de mine. O umbra neagra vine spre mine. Trupul meu nu mai actioneaza si se lasa coplesit de oboseala pe asfaltul rece neavand posibilitatea sa se mai poata clinti din loc.Cand acea umbra ciudata era in dreptul meu puteam distinge cu usurinta silueta unei femei. M-am prins de gulerul hainei si m-a trantit de zid. I-am vazut in lumina slaba chipul, parul nins, privirea demonica cu ochii cenusii cu fata crestat inca devreme. Inima mi-a stat in loc si respiratia s-a oprit Nu putea fi...ea, dar cum? Palma ei groasa cu degetele zbarcite a atins violent obrazul meu . Portiune lovita s-a inrosit imediat. Am simtit din nou acea lovitura puternica si acea atingere monstruasa intocmai ca in acea zi.
-Cea mai mare gresala pe care o puteai face este sa crezi ca vei scapa, murmura cu vocea groasa si dura directoarea.
La auzul acestor cuvinte care m-au fulgerat am ramas fara replica, ea continua insa sa spuna:
-Sa nu crezi ca vei scapa vreodata de mine!Ai fugit asa cu cea mai mare nerusinare crezand ca vei scapa de destinul care ti-a fost dat. Sa nu uiti niciodata fetito tot timpul vei plati greselile comise. Poate ca aceasta plata este mai dura decat crezi. Asa ca te vei intoarce inapoi la orfelinat, sau.Nu isi termina spusele deoarece ea am interupt-o zicandu-i cu vocea tremuranda:
-Nu ma mai intorc acolo niciodata! Nu mai vreau sa traiesc cosmarul de mai de mult.
Am incercat sa ma eliberez, dar nu am reusit. Ma tinea mult prea strans. Cu fiecare incercare esuata ma prindea tot mai strans si m-am mai ales si cu o palma. Neavand alta oportunitate am inceput sa tip. Nu am avut sansa sa alertez pe nimeni deoarece directoarea mi-a intuit planul si mi-a pus mana la gura. M-a lovit cu piciorul in stomac si o negura a pus stapanire peste ochii mei cazand cu capul pe pe asfalt.

[Shilpa]

Scuze pentru intarziere, dar stiti voi probleme cu scoala. Ca de obicei le multumesc cititorilor mei in special Sasuke-love-Sakura,Angel of darkness, purple_kitten. Imi pare rau, dar si acest capitol este scurt pentru ca nu am avut prea mult timp deci inca nu am terminat capitolul. Imi pare rau pentru cele 100 de greseli pe care o sa le gasiti, dar promit ca le voi corecta dupa posturile voastre. Sper sa va placa continaurea spor la citit.

Fiecare lovitura ma zdrobea incetul cu incetul lasand loc de mii de intrebari si framantari. Un lucru era insa sigur nu aveam sa ma mai intorc acolo niciodata. Nu voi mai trai asa si nu voi mai lasa pe nimeni sa se poarte cu mine in felul asta�Incet, incet parasem lumea uitand de tot ce este si nu mai simteam nici loviturile directoarei, nici zgomotele din jur. Era doar un continu joc intre adevar si minciuna, lumea de jos si cea de sus. Am stat asa secunde bune, poate minute, poate si mai mult. Nu am uitat niciodata imaginile care mi se dezvaluiau in fata ochilor. Fiecare privire din trecut strabatea intunericul prezentului dandu-i parca un alt sens. Realizand incetul cu incetul ce avea sa urmeze ma las purtata in adierea dulce a amintirilor lasand putin cate putin focul inimii mele sa se stinga, uitand de dor, uitand de el, uitand de tot
Un zgomot ma trezeste din visare si deschid cu greu ochii privind in jur. Vad lumea ca prin ceata. In fata mea nu mai era directoare ci altcineva. Am sperat pana in ultima clipa ca langa mine va fi el, ma va lua in brate linistindu-mi sufletul ravasit. Dar nu a fost asa� nu a fost nimic special in salvarea mea. Cel care m-a ajutat era un strain cu parul inegrit cu ochii cenusii si privire obosita. Cu degetele lui lungi si osuroase ma atinge pe umar incercand sa se asigure ca sunt bine. Mi-a atins mana, dandumi un fior rece in tot corpul, in incercarea de a ma ridica. Dupa ce m-am simtit pe picioarele mele am multumit cu un gest din mana salvatorului meu si am pornit agale pe drumurile intortocheate ale satului. Eram atat de ametita si abia daca mai puteam face vrun pas. Simteam ca plutesc undeva pe nori si pamantul nu mai era la picioarele mele. Ma simteam ca un animal haituit fugeam de fiecare lumina si om care se infatisa pe strazile pietruite. Preferand sa evit orice contact cu alti oameni am luat-o pe o ruta ocolitoare strecurandu-ma pe strazile mici si pustii.Ele pareau ca niste buzunare secrete ferecate si ascunse de lumea ingrozitoare care parea sa ma paralizeze. La zgomotul marunt al pasilor mei raspundeau ca un ecou cainii. Din cand in cand imi arunc cate o privire fugitiva spre cerul poleit cu argint si luminat de luna mare si rotunda.Uitandu-ma la cer ma linistesc. Grabesc din nou pasul si imi urmez cu hotarare drumul. Ajung intr-un final la o casa parasita. Era construita din lemn putred din cauza ploii sau poate era imbatranit de timp. Ferestrele micute cu geamuri murdare si sparte faceau imposibila vedera in interiorul colibei. Am deschis usa darapanata si am intrat in incaperea micuta cu peretii inegriti care stateau sa cada dad impresia ca nu mai trecuse nimeni pe acolo de multa vreme. Era ciudat faptul ca prima camera era goal. A doua incapere era la fel de haituita de timp. Am zarit un cufar prafuit. M-am indreptat spre el cu o mare curiozitate. Si acum ma tot intreb ce m-a facut sa vreau sa ma intorc aici. Deschid cufarul si zaresc o scrisoare. Hartia maronie si rupta arata ca statea de mult acolo. Am vrut sa ocitesc. Dar usa, lasata larg deschisa, s-a trantit in spatele meu. Un vant rece vine parca din interiorul casutei si ravaseste toate foile din cufar. Se aude zgomot de pasi si se zaresc urme pe pamantul batatorit. O umbra neagra se se arata din intuneric.


Ps: Ma bucur ca imi dati comentarii si ca va place ficul. Dar va rog scrieti totusi ceva mai mult sa nu fie spam.Altfel postul vostru va fi sters.

[Shilpa]

Imi pare rau pentru greseli, si sper ca va va placea capitolul. Este ceva mai lung si mai degraba cu actiune, ve-ti avea si putina dragoste in capitolul urmator. Lectura placuta. Astept comentarii.

Fiecare pas pe care il auzeam ca loavea poadeau, fiecare miscare amplificau din ce in ce mai mult frica care pusese stapanire pe corpul meu. Era atat de aproape de mine incat ii puteam simtii respiratia obosita. Din cauza intunericului care invaluia coliba nu am putut sa ii disting chipul. Cert este, ca in acele clipe cat a stat cu mine parca nu mai eram eu. Priveam in gol, speriata, cu inima cat un purice de teama necunoscutului. In acelasi timp si ratiunea mea parea ca se oprise si nu mai puteam sa mai fac nicio miscare. Am simtit apoi atingerea lui rece pe umarul meu, acest lucru amplificandu-mi frica. Ochii lui sticlosi sclipeau in obscuritatea incaperii, creindu-mi o senzatie de groaza. Ma privea intens, citindu-mi gandurile si cele mai ascunse secrete. Am refuzat sa ma misc sperand ca nu voi patii nimic si ca totul era doar rodul imaginatiei mele. In acest timp necunoscutul parea sa arunce priviri pe furis la documentul pe care il tineam in mana. Cu o miscare a pelerinei a disparut, imprimandu-mi parfumul lui. Vantul se oprise si zgomotele pareau ca au amortit, linistea guvernand peste tot. Am oftat adanc si m-am lasat incet pe patutul din scanduri aflat in incapere. Din cauza loviturile primite eram asa de epuizat. Am hotarat sa raman acolo pentru restul noptii, oricum nu stiam atat de bine drumul spere casa. Si apoi ideea ca ma plimbam singura pe strazile Konohai in miez de noapte nu ma incanta deloc. Inchizand ochii am strans colierul de la gat in pumn si am patruns in lumea viselor. In acea seara am avut acelasi vis ciudat cu fata bruneta cu ochii de smarald, de data asta, insa fiind in casa parintilor mei stand in genunchi si plangand. Privea nedumerita, cu ochii incetosati de lacrimile care ii curgeau neincetat pe podea, persoana care urma sa ii ucida parintii. In momentul in care sabia necunoscutului a curmat viata celor doi, fata, a privit in alta parte refuzand sa vada trupurile neinsufletite ale persoanelor iubite. Dupa disparitia ucigasului, bruneta, manjita de sangele celor doi, a rostit in soapta ca se va razbuna . Acest vis il aveam mereu si mereu si nu intelegem care era legatura dintre mine si acea fata. Dar mai ales ce cauta ea in amintirile legate de trecutul meu? Nu aveam sa aflu asta prea curand, dar cert era ca viata mea avea sa se schimbe radical in momentul in care voi afla adevarul. Desi era inca devreme si lumina abia daca strabatea ochiul gemului am hotarat sa ma trezesc, intampinand o noua dimineata. Si apoi daca aveam sa mai stau cu ochii inchisi continuam sa imi revad propriul trecut spulberat, oglindit in lumina prezentului. M-am ridicat cu greutate de pe scandurile socotite drept pat si m-am indreptat spre luminita albastruie din colt. Cand am ajuns in dreptul ei am observat un diamanant albastru. L-am luat cu mare bucurie de jos si l-am bagat in buzunar. In sfarsit am mai gasit inca unul. Dar tresar si ma indrept spre cufarul vechi sa citesc continutul acelui document, de data asta nelasand sa ma mai distraga nimic. Cu o oarecare teama in miscari il deschid si privirea mi se opreste asupra titlului: �Tratatul de pace dintre clanurile Uchiha si Senju. Uimirea a pus stapanire rapid pe sufletul meu, reusind ca acel titlu sa ma faca sa doresc sa citesc in continuare . Probabil ca am uitat sa specific, dar legendarul clan Senju era cel din care faceam parte. Am continuat sa citesc sorbind fiecare cuvant:
�Asa cum am hotarat de comunacord, la solicitarea membrilor societatii noastre, voi fi deacord cu unirea celor doua clanuri. Prinprezenta ma fac nevoit sa iti prezint solicitarile noastre cu privire la incheiera pacii:
-acordarea de ajutor in cadrul izbucnirii unui razboi
-acordarea de privilegii egale cu clanul vostru
-respectarea traditiilor noastre sacre
Dar ultima noastra cerere, si de altfel ce mai important, va fi casatoria dintra mostenitoarea clanului Senju si mostenitorul clanului Uchiha. Prin refuzul indeplinirii aceste conditii veti nesocoti pacea, generand astfel un nou razboi care se va termina cu distrugerea clanului.
Conducatorul clanului Uchiha.
Cred ca nu mai era nevoie sa precizez uimirea care ma cuprinse cand am citit documentul, dar mai ales cea din urma cerere a conducatorului Uchiha. Nu am privit niciodata lucrurile din aceasta perspectiva si mai ales nu m-am gandit niciodat la pretul pe care trebuia sa il plateasca „tata” pentru acest tratat nenorocit. Desi probabil ca prima data mi-a trecut prin minte Sasuke, totusi ceva imi spunea ca nu avea sa fie el si oricat as fi incercat sa aflu raspunsul nu reusam. Si totusi poate ca nici nu vroiam sa il aflu. In fond si la urma urmei nu mai conta, acum totul era pierdut si dat uitarii. Desi in interior acele cuvinte ma ardeau ca un foc bine intretinut care nu putea fi stins cu nici un chip. Am inchis in mine toatae aceste amintiri ca in niste cutiute incuiate cu un lacat al uitarii al carei chei urma sa o pierd. Am hotarat deci sa parasesc coliba si sa nu ma mai intorc niciodata. Traiam cu impresia ca ma pot ascunde de trecut ingropandu-l in propriile ganduri. Am plecat astfel cu mintea incarcata spre casa. Era inca devreme si soarele deabia daca isi arunca razele somnoroase asupra pamantului dezvaluind inceperea unei noi zile. Mergeam in pas grabit pe strazile putin populate. Drumul parea sa ma duca singur la destinatie. Pe o strada laturalnica am zarit-o pe directoare. A urmat apoi o graba nebuna in incercarea mea disperata de a nu fi obsevata de aceasta. Alegeam sa merg pe tot felul de rute ocolitoare evitand in acest fel orice contact vizual. Nu pentru mult timp insa. Pe ultima suta de metrii surpriza. Tocmai ma pregateam sa traversez strada cand in fata mea a aparut directoarea. M-a luat de umar obligandu-ma sa merg cu ea.
-Nu are rost sa incerci sa scapi, nu mai este nimeni care ar putea sa te ajute, acum esti singura.
Am incercat sa ma smucesc din bratele ei, dar nu am reusit. Cu fiecare incercare pe care o faceam cu atat stransoarea era mai puternica. Am primit inca o palma din partea ei si asta m-a trezit la realitate. Cand am realizat de fapt gravitatea situatiei mi-am adunat toata chakra si m-am eliberat din mainile directoarei. Din nefericire era prea tarzui. Mica noastra lupta a continuap pe strada , asa ca in momentul in care m-am eliberat, instinctiv m-am dat cativa pasi inapoi ca se evit impactul. Totul s-a petrecut intr-o fractiune de secunda. In timp ce eu era la adapost se auzea zgomotul asurzitor al clacxonului unei Toyota negre. Nici lumina farurilor nu a fost suficienta ca sa o avertizeze pe directoare. Impactul era imposibil de evitat. Incercarea disperata a soferului de a apasa frana pentru a evita lovitura nu a functionat si a lovit-o din plin trantind-o cateva strazi mai incolo patand trotuarul de lichidul vital.
-Ma vei avea mereu pe constiinta! Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-am mai auzit vreodata de la directoare. Isi platise greselile prin propria moarte. Nu am suportat sa mai vad nimic si am rupto la fuga fara sa mai tin seama nici de accident nici de nimic. Nu vedeam nimic in fata ochilor, iar lacrimile incepeau sa curga involuntar aterizand pe asfaltul rece. Eram atat de speriata incat nici nu am observat ca am lovit pe cineva.

[Shilpa]

Imi parerau ca v-am facut sa asteptati. Dar nu pot pune continuarea. In vacanta asta am avut multe teme si de invatat. Dau teze ca sa ii faci. Sa nu mai mentionez si lipsa mea totala de inspiratie si faptul ca nu am prea avut chef sacontinui. Oricum sper sa nu va suparati si ca o sa mai puteti astepta. In legatura cu continuarea sincer nu stiu cand va fi, cand voi putea si voi avea inspiratie.Ma bucur ca va place si va multumesc pentru comentariile incurajatoare. Apropo cred ca va va dezamagi continarea si ca nu va fi pe masura asteptarilor voastre. Va rog nu ma stresati prea rau cu iubirea dintre Sakura si Sasuke, totl la timpul lui. Un paste fericit tuturor!

Ps: Nu voi mai pune continuarea pana dupa tezele unice asta insemnand pana pe 21 mai, cand am ultima teza.
Nu sunt sigura cand voi pune continuarea deoarece nu prea am inspiratie dar va promit ca va fi cat de curand.

[Shilpa]

Imi pare rau pentru absenta indelungat, dar am avut de furca cu tezele. Acum ca s-u terminat pot in sfarsit sa pun continuarea.
Acum voi pune ultima parte a capitolului, care nu este prea reusit, fiind si foarte scurta. Si desi nu este pe masura asteptarilor voastre sper totusi ca va va placea.

Cand am ridicat privirea am fost sagetata de acei ochi calzi care imi potoleau inima. S-a apropiat usor de mine si si-a pus mainile protectoare in jorul corpului meu inca tremurand. Imi alina astfel durerea lasand parca un scut intre mine si ea. Ma luase in lumea lui vrajindu-ma, facandu-ma sa uit de tot si sa am impresia ca doar el mai exista pe pamant. In intunericul nesfarsit care imi pusese stapanire pe viata aparuse o lumina care ma indemna sa o urmez. Fiecare strop de speranta era legata intr-un fel de existenta lui asa cum nisipul timpului curge neincetat in clepsidra vietii. Fiecare minut, fiecare secunda petrecuta cu el lasa amprente puternice in sufletul meu. M-a luat incet in brate soptindu-mi la ureche: O sa fie bine, vei vedea. Am strabatut in bratele lui strazile aglomerate, care frematau de oameni grabiti sa ajunga la destinatie. Ma simteam protejata alaturi de el , si ii auzeam bataile rapide ale inimii. Drumul nesfarsit si caldura infernala ma faceau sa ma topesc. In cele din urma dupa mult efort am ajuns la resedinta familiei Hyuga. Neji m-a lasat din brate si a deschis poarta vilei. Casa era foarte mare si impunatoare, asta dovedind ca familia lui era instarita. A descuiat usa din lemn si m-a poftit inauntru. Culorile vii si decorul modern ma impresionau. Fiecare obiect, fiecare locsor din acea casa avea o frumusete aparte, ramanand impregnate parfumul lui. Am strabatut holurile largi si am urcat pe o scara cu covor rosu pana la etaj. Locul unde m-a dus era camera lui. Mobila din lemn de stejar si decorul camerei ma fermeca. M-a lasat cateva minute singura si s-a dus la bucatarie penru a lua ceva de mancare. Am obsevat incaperea pana in cele mai mici detalii, si privirea mi-a fost atrasa de o micuta fotografie asezata pe un pervaz. Era un barbat atletic cu parul cafeniu si avea aceiasi ochi sticlosi la fel ca Neji. Cand s-a intors a pus tava pe noptiera si s-a asezat pe pat. Cu un zambet larg s-a intors spre mine si m-a imbratisat. Am incercat sa aflu cine este misterosul individ din fotografie:
-Poate ca nu iti dai seama, dar ai facut foarte multe pentru mine si iti sunt recunoscatoare. Si desi o sa iti para o curiozitate, as vrea totusi sa aflu cine este barbatul din fotografie?
Si-a plecat capul si s-a indepartat din bratele mele. Zambetul i-a disparut brus si monotonia l-a cuprins.
- Este tatal meu. A spus asta cu atat intristare si durere pe care nu o mai vazusem niciodata la el. Si cu toate ca in acea perioada am stat foarte mult timp alaturi de el nu aveam sa aflu niciodata care era motivul real al tristetii lui. A avut mereu acel talent exraordinar de a ascunde orice durere si suferinta care sa ii intunece sufletul pur lasand o perdea de fericire peste tot. Desi am avut impresia pana atunci ca il cunosteam bine, acum imi dadeam seama ca nu stiam aproape nimic depre el. A preferat sa lase o umbra de mister peste trecut ingropandul, in uitare. Nu mi- a vorbit despre el nici in acea seara, nici in celelalte momente cat am fost impreuna, prefacandu-se ca nu se intamplase nimic. Si atunci l-am lasat in pace, desi in acele clipe ar fi trebuit sa fiu mult mai aproape de el, sa ii mangai inima. Am fost egoista si l-am lasat sa imi aline durerea, prefacandu-ma ca nu ii vad suferinta si incercand sa cred ca ea nu exista. Acum stateam intinsi pe pat, eu in bratele lui cu capul pe pieptul sau si el imi mangaia usor parul. Au fost cateva clipa in care niciunul dintre noi nu a mai spus nimic, cuvintele nu ajungeu sa exprime magia acelor momente minunate. Si desi nu a durat mult tacerea noastra, tot el a fost cel care a spart gheata si a inceput o discutie total aiurea, pe care nici macar nu o auzeam. De fapt, era mai mult un monolog, deoarece eu nu faceam decat sa dau din cap afirmativ la orice intrebare a lui. Am preferat doar sa il privesc lasandu-ma purtata de fiorul dulce al iubirii pe care mi-o oferea, si sa incerc sa o prind ca pe o franghie care avea sa ma scoata din abisul intunecat. Si cu toate astea imi era imposibil. Nu ma gandeam decat la acei ochi abisali care ma priveau cu atat indiferenta si care ma indemnau sa ii iubesc. Chiar daca pentru Neji nu mai eram de mult o simpla prietena tot timpul cat am fost cu el nu am incetat sa ma gandesc decat la Sasuke. L-am iubit intotdeanuna si voi continua sa il iubesc indiferent de obstacolele care se vor ivi. Si desi probabil Neji stia unde imi sta mintea , deoarece ajunsese sa ma citeasca ca pe o care, incerca sa creada ca este doar o iluzie si ca eu il pot iubi. In conditiile astea stau si ma intrab ce era de fapt Neji pentru mine? Am continuat sa il folosesc mereu ca pe un instrument care sa imi aline inima, neavand alte sentimente pentru el. Ma simteam atat de vinovata pentru ceea ce faceam, fiind constienta ca imi bat joc de sentimentele lui. Dar am continuat sa fac acest lucru de fiecare data. Si la insistentele lui de a ramane la el in noaptea aceea i-am raspuns negative. S-a suparat putin, dar apoi m-a luat de mana si am coborat scarile in graba iesind in curte. Se asternuse deja patura de intuneric, iar facliile cerului ne incantau cu lumina lor argintie. In compania lui, drumul spre casa mi s-a parut foarte scurt si placut. Alaturi de el acea noapte ma facea sa visez. Cu tot farmecul acelui peisaj linistitor am ajuns in cele din urma acasa. Neji m-a condus pana in camera apoi mi-a zambit si m-a sarutat dulce. Dupa plecarea lui lumea mea parca s-a prabusit. Am ramas din nou in umbra singuratatii. In acea noapte am simtit acel sentiment mai mult ca nicidata.. M-am schimbat in pijama, cu greu si m-am asezat in pat. Toata noaptea m-am foit si nu am putut doermi. Eram din nou captiva in inchisoarea tristetii si a disperarii , gandindu-ma tot mai mult la trecut. Brusc imaginea brunetului mi-a venit in minte si m-au podidit lacrimile. „ De ce trebuia sa fie asa?” Mi-am sters lacrimile, promitandu-mi ca nu aveam sa mai plang pentru el si m-am dus la fereastra. Privirea mea era indreptata in gol. In lumina slaba care se vedea pe strazi am putut distinge silueta lui, era chiar Itachi.

[Shilpa]

Gomenasai pentru intarziere, dar eram in pana de idei. Acest capitol nu este cine stie ce , dar este ceva mai lung ca anteriorul.Imi pare rau daca am si greseli de tastare, sper sa va placa. Vreau cat mai multe comentarii.


Cap 8 Singuri si totusi impreuna


In acele momente doream mai mult ca niciodata sa ii intalnesc privirea, aveam atatea intrebari sa ii pun la care eram absolut sigura ca le stia raspunsul. Alerg pana afara dornica sa il revad. El se opreste din drum si eu continui sa il privesc aflandu-ma la cativa pasi in spatele lui. Atata timp trecuse de cand nu l-am mai vazut si totusi in linistea acelei nopti il simteam atat de aproape si totusi asa de departe. Imi ramnea intiparita in memorie imaginea acelui baiat burunet de doisprezece ani cu parul de abanos, cu ochii abisali si atat de goi care nu exprimau nimic. Chipul ii era oglinda stinsa a sufletului sau pustiu. In mintea mea de copil, de atunci, nu am putut sa inteleg de ce era asa. Mereu misterios si indiferent, nu dadea atentie nimanui, privindu-i pe toti intr-un mod absolut superior. Tot ce conta pentru el erau antrenamentele pentru a deveni puternic. Si nu intelegeam de ce? ce insemna de fapt pentru el toata aceasta putere? Imi amintesc noptile linistite de vara, in care stateam afara cu Itachi. Lumina aurie a lunii dadea umbre stranii peisajului amorit. Vantul adia usor printre crengile copacilor pictate acum in negru. Stateam si priveam cerul poleit cu stele. Itachi era langa mine pe iarba moale cu gandurile undeva departe. Noaptea crea umbre difuze si neobisnuite, care incercau sa te sperie. Si cu toate astea in acele nopti linistite nu simteam frica ci auzeam doar zgomotele padurii, soaptele copacilor. Imi placea sa imi petrec timpul in compania lui deoarece imi dadea calm si siguranta. Stateam doar noaptea alaturi de el privindu-l fara sa ii adresez nici macar un cuvant. Aveam tendinta sa il vad ca pe un frate protector si timpul petrecut in compania lui era mereu placut. Ma privea pe furis in inocenta mea de copil si din cand in cand suspina trist. Asa era el mereu incruntat, mereu suparat si cu toate astea il simteam atat de bland. Atunci cand era cu mine nu mai parea atat de dur si ochii lui incercau sa imi trimita un strop de prietenie. Ce se ascundea oare in acel suflet de copil, maturizat prea repede , poate pentru varsta lui. Nu indrazneam sa ii vorbesc, ce puteam sa ii spun? Incercam sa ne comunicam cate ceva prin jocul continuu de priviri care ne dezvaluiau intreaga stare de spirit. Chiar si asa nu reuseam niciodata sa oglindim ceea ce gandeam. Ma simteam constransa, neputincioasa, in incercarea mea de a smulge macar un zambet de pe buzele lui. Isi muta privirea in alta parte si lasa intre noi o bariera de nepatruns. Cand il simteam atat de departe si de suparat ma cuibaream in bratele lui si ii suradeam gingas. El ma strange la piept mangaindu-mi usor parul. Ii auzeam atunci bataile stinse ale inimii ca un ceas obosit gata sa se strice in orice moment. Priveam iar stelele acum amandoi.
-Vezi tu Sakura, fiecare om are cate o stea.Si atunci cand aceasta se stinge se duce si viata lui.
Il ascultam cu o emotie nestapanita sorbindu-i fiecare cuvant. Imi spusese atatea in acea seara si totusi nu zisese nimic, doar fleacuri fara rost. Imi scutur usor capul ca si cum as incerca sa ma trezesc din visare si il privesc din nou. Nu s-a intors spre mine desi stia ca eram in spatele lui, dar continua sa stea nemiscat privind in tacere luna. Nu am indraznit sa ii adresez nici un cuvant. Doar mi-am lasat privirea in pamant. Imi lipsise. Atata timp visasem sa il intalnesc macar pentru o clipa. Doream sa ii spun "Uite Itachi acum nu mai sunt copilul acela mic si nestiutor, am crescut si tu mi-ai lipsit". Dar desi incercam din rasputeri sa rostes macar o vorba nu reuseam. Toate intrebarile pe care le aveam de pus s-au sters din mintea mea si acum ma simteam prinsa langa un om pe care nu il mai cunosteam. Nici acum nu intelegeam cine era el de fapt si unde se ascunsese in tot acel timp. Intr-o fractiune de secunda si-a intors capul spre mine. Ma privea sfidator cu ochii aceea de fiara vrand paraca sa ma sfasie. Si-a dus mana in buzunar si a scos cateva cutite kunai. M-am dat instinctiv cativa pasi inapoi, dar el le-a aruncat inspre mine. Am ramas impietrita si eram incapabila sa mai fac vreo miscare. Si cu toate astea cutitele au zburat milimetric pe langa mime infigandu-se in scoarta unui arbore. Era parca un avertisment. Deodata dispare din fata mea si reapare in spatele meu cu o miscare uimitoare. Ma priveste in tacere cateva secunde. Eu inca nu imi revenisem si simteam acum o spaima ingrozitoare. Cine era acel om care se afla acum in spatele meu? Pentru ca nu putea fi Itachi, cel pe care il stiam eu. Vantul incepu sa bata dintr-o data cu o viteza mult mai mare strangand intr-un vartej frunzele cazute din copaci. Intr-un moment de neatentie Itachi dispare lasand in urma doar praf si cateva vorbe spuse cu indiferenta si raceala:
- Ne vom mai intalni noi, Sakura si atunci iti promit ca vei intelege totul. A si sa nu uit, fratioare nu mai sta ascuns langa cel copac esti absolute penibil. Daca vrei sa te razbuini va trebui sa fi mult mai puternic.
Dupa disparitia lui am alergat speriata spre Sasuke. L-am gasit in cele din urma pe iarba privind cu tristete luna. M-am apropiat de el ingrijorata punandu-i mana pe umar. Si-a plecat privirea in jos si a strans din pumn. Ingrijorata am incercat sa il linistesc.
-Sasuke, esti bine? La ce razbunare se referea Itachi?
S-a ridicat de pe iarba vizibil indignat si m-a privit suparat:
-Ti-am spus sa nu iti mai bagi nasul in problemele mele. Mai bine fa-ti griji pentru tine si asa nu esti in stare de nimic. Vezi ce faci maine... nu am chef sa ma incurci la testul lui Kakashi.
A plecat fara macar sa ii pese de cuvintele pe care mi le adresase. Ma intorc trista in curte privindu-l cum se indeparteaza si oftez adanc intrand in casa. Ma pun in pat si hotarasc sa adorm. Trebuia sa ma odihnesc. Si cu toate astea imi era teribil de frica pentru testul de maine. Daca aveam sa ii incurc. Vocea mea interioara si-a facut aparitia ca de obicei: Ce e cu tine, Sakura? Il lasi din nou pe Domnul Atitudine sa isi bata joc de tine? Cine se crede el sa iti vorbeasca asa, mai bine ar avea grija. Iar tu trebuie sa te odihnesti acum si sa il impresionezi maine, sa ii arati cat poti fi de puternica. Cu toate ca deobicei vocea mea interioara avea tendinta sa exagereze, de data asta avea dreptate. Nu ma puteam lasa infranta, aveam un vis de indeplinit. Am adormit in cele din urma cu promisiunea ca maine voi da tot ce este mai bun din mine sa trec testul, si in acelasi timp cu gandul la Itachi care parea mai schimbat si mai nebun ca niciodata. In sfarsit, dupa o noapte agitata se arata frumoasa dimineata care spulbera cojmarurile si aducea noi sperante si vise. Ma ridic greu din pat si ma indrept spre baie. Dupa ce imi termin tualeta de dimineata ma indrept spre dulap de unde imi iau uniforma de antrenament care era compusa dintr-un maieu rosu si o fusta scurat roz taiata in ambele parti, dandu-mi astfel posibilitatea de a ma misca in voie, si pe dedesubt aveam niste colanti scurti, negri. Mi-am pus bentita frunzei pe cap si armele ninja in micuta geanta de la spate. Am sarit peste micul dejun, de obicei nu il luam, am iesit din casa incuind usa cu cheia si am pornit in pasi lenti spre pod, unde urma sa ne intalnim. In drumul pe care il parcurgeam intalneam tot felul de persoane grabite, desi era destul de devreme. M-am uitat la ceas si am observat ca eram deja in intarziere asa ca am grabit pasul. Cand am ajuns in dreptul restaurantului de ramen am avut surpriza sa intalnesc vechi cunostinte. Pe partea cealalta a trotuarului in mare graba treceau Kyoko si Shizuru, "vechile mele prietene" de la orfelinat. Le-am privit uimita, in spate aveau amandoua rucsacuri. Imi inchipuiam ca acum de cand murise directoarea orfelinatul era inchis. Le-am privit cu o urma usoara de regret si-au intors si ele privirile obosite si suparate spre mine. Pentru cateva momente am ramas asa uitandu-ne unele la altele. Am reusit atunci sa vad in ochii lor o tristete enorma. Imi parea atat de rau pentru ele. Dar pentru tot ce au facut trebuia sa si plateasca. Am hotarat sa plec mai departe si sa imi las trecutul in urma. Aceea urma sa fie ultima data cand aveam sa le mai vad. Cand am ajuns la pod, exact la ora stabilita, am constatat cu uimire ca Kakashi intarzia. L-am gasit pe Naruto mai oboist ca niciodata casacand de zor, cu parul lui blond in care se reflectau razele soarelui ciufulit, si cu ochii incercanati. A venit la mine si m-a salutat si apoi m- a imbratisat ca dupa o lunga absenta. Sprijinit de bara podului si cu privirea spre lacul involburat, l-am regasit pe brunet. Nu si-a miscat nici macar capul, desi observase ca am sosit. Ceva era diferit la el in dimineata asta. Era mult mai suparat si mai ingandurat ca nopatea trecuta. Tare as vrea sa stiu ce se petrece acum in sufletul lui.

Ps. Capitolul urmator il voi pune atunci cand voi primi comentarii.

[purple_kitten]

In sfarsit comentez si eu.
1. Greseli: aflanduma- aflandu-ma; linistaea-linistea; sateam-stateam; printer-printre; creea-crea; nopati-nopti; sopatele-soaptele; nopatea-noaptea; zambat-zambet; inmii-inimii; scutr-scutur; rostes-rostesc; M- a -ma; instinctive- instinctiv;taote-toate; nime-mine; M �a -ma; ascun-ascuns; cel-acel; absolute-absolut... mai erau greseli dar nu le mai corectez
2. Descriere: ai avut
3. Dialog : bun...dar o sa-l omor pe Sasuke...am lipsit cateva capitole si deja o supara pe Sakura?
Mi-a placut ...am citit toate capitolele. Sasuke e un nesimtit. Sper ca o sa se intample ceva romantic in urmatorul capitol.Poate sa fie si ceva intre Sakura si Neji. A inceput sa imi placa cuplul asta...Am deraiat .Astept nextu

[Shilpa]

Din nou cu intarziere am venit si cu continuarea. Nu e deloc buna si este foarte mica pentru ca nu prea am idei pentru acest capitol. Cred ca am si cateva greseli de tastare. Oricum va multumescpentru comentarii si pentru ca cititi.

Vroiam sa-l linistesc si sa-i zic ceva, dar pemtru a doua oara nu mi-am gasit cuvintele. Ce puteam sa ii spun ca sa -l consolez? Mai ales dupa amintirile de noaptea trecuta, glasul lui rastit, vorbele pe care mi le adresase si ura din sufletul sau ma faceau sa nu imi gasesc pacea. Pe de alta parte linistea care isi facea loc intre noi ma inebunea. Il vedeam acum pe Naruto stand culcat pe iarba cu mainile sub cap, si care probabil in somnul lui visa ceva deoarece il auzeam cum bombanea ceva de neinteles. Soarele ii mangaia parul ciufulit, iar obrajii ii sclipeau in lumina astrului diurn. Vazindu-l cum doarme, parand atat de dulce si neajutorat in lupta pe care o ducea in somn, pentru ca parea mult mai agitat, am inceput sa simt un oarecare atasament fata de el. Au trecut cateva zile de cand nu il mai vazusem si ii simtisem oarecum lipsa. In acele momente nu imi putea imagina ca baiatul din fata me era acelasi baiat care imi ceruse acum cava timp sa fiu prietena lui. Desi mie mi se parea ca se schimbase nu era asa. Doar ca eu in goana me stupida dupa brunet nu am obsevat tristetea din ochii lui. Pana acum blondul nu reprezentase pentru mine nimic si nu il observam nici in calitate de coleg. Situatia asta nu avea sa se schimbe prea curand, desi Naruto va fi mereu alaturi de mine. Nici acum nu eram sigura ca il vad cu adevarat. Intarziera lui Kakashi devenea insuportabila. Urma sa stau toata ziua dupa el si sa il astept. Si pe de alta parte si baietii devenau agitate. Brunetul ne acorda deosebita onoare de a ne privi fugitiv, fiind usor iritat de absenta senseiului. Si cu toate astea el nu spunea nimic stand calm si multuminduse sa priveasca cerul in asteptarea lui Kakashi. Nu am inteles niciodata atitudinea aceasta a brunetului, era mereu calm si indiferent fata de tot ceea ce sa intampla. Ajunsese sa ma sperie calmul lui exagerat. Pe de alta parte Naruto nu statea bine cu nervi, acum se trezise si era mai furios ca niciodata.
- Unde este bosorogul ala? De patru ani de cand il cunos nu a avut niciodata bunul simt sa vina macar o data la timp.
Am chicotit incet distrata de vorbele blondului care era gata sa ia foc. Sasuke, insa, nu era de acceasi parerea cu noi. El era elevul model care nu isi jignea niciodata profesorii.
-Taci fraiere. Nu imi aduc aminte ca un ratat ca tine sa aiba dreptul sa jigneasca un sensei. Vezi-ti mai bine de treaba ta.
La auzul acestor cuvinte blondul s-a incruntat si clocotea de furie. Ii venea sa ii arda cativa pumni zdraveni brunrtului pentru ceea ce spusese. L-am oprit incercand sa- l calmez si sa ii explic ca nu are rost sa ne certam. Sasuke a zambit satisfacut ca reusise sa-l supere pe blond.
“Sasuke, am pronuntat eu in soapta doar pentru mine, ma sperie atitudinea asta a ta, de ce te porti asa”. Adevarul era ca nu imi faceam griji din pricina blondului. Si in sufletul meu , desi nu vroiam sa recunosc, nu ma deranjase faptul ca il jignise pe Naruto si cum se comportase cu mine cu o seara in urma. L-am observat cum se indeparteaza de noi, cu mainile in buzunar cu mersul hotarat si cum se indreapta spre lac. Blondl isi release locul de pe iarba si spuse incruntat:
-Lasa ca iti voi arata eu tie Sasuke. Vom mai vedea noi cine este fraierul atunci cand voi ajunge hokaghe tu vei fi la picioarele mele implorandu-ma sa te crut. Vorbea incet ca pentru sine, dar brunetul parea ca il auzise deoarece intoarse capul plictisit si il privi pe blond prêt de cateva secunde.
Dupa inca cateva minute lungi de asteptare in spatele nostrum aparu senseiul imbtacat cu o pereche de pantaloni largi bleomarin si o vesta verde. Parul argintiul ii era ciufulit lasat parca in bataia vantului si masca care ii acoperea fata ne impiedica sa ii vedem reactia. Totusi ochii sai caprui straluceau dezvaluindu-I parca zambetul care ii inunda chipul. Cu vocea joasa, putin melodioasa incerca sa invnteze o scuza nepotrivita pentru intarzierea sa.
-Imi pare rau copii, dar a trebuit sa ajut vanzatorul de ramen sa descarce marfa…asta a luat timp. Deci imi pare rau… sa trecem la treaba…
Era atat de ridicol in incercarea lui de a ne explica ceva si cu toae astea nu am dat importanta spunselor lui. Urma sa avem un test pentru a deveni ninja si nu aveam de gand s ail ratez.
Vazand ca niciunul dintre noi nu avea nimic de obiectat in legatura cu povestea lui bizara Kakashi isi continua discursul fiind constient ca reusise sa capteze si atentia baitilor care il ascultau acum curiosi:
-Acum ca am lamurit motivul micii mele intarzieri sa trecem la lucruri mai serioase. Testul vostru va fi sa il gasiti pe domnul Asano, care va sta ascuns in padure, si sa ii luati pergamentul. Si spunand asta arata spre un barbat intre doua varste , putin plinut, cu mainile groase si privirea serioasa. Ochii, caprui, erau inclestati si goi, iar zambetul foarte ciudat ii dezvaluia dantura perfecta. Parul putin grizonat si chipul incretit de trecerea timpului ma faceau sa cred ca l-am mai vazut undeva. Ceva imi spunea ca imaginea acelui om avea sa fie doar o masa sub care eraascunsa o cu totul alta persoana. La semnul lui Kakasi-sensei Asano a fugit cu o viteza uimitoare lasand in urma lui doar praf. Duapa ce ne-a urat success a disparut si el intr-un nor de fum. Naruto, poate la fel de derutat ca mine, ma privea intens. Sasuke inaintat spre padure si noi l-am urmat. Prim marea de smarald lumina vie a zilei abia daca reusea sa razbata. Doar cateva raze mai indrazente reuseau sa patrunda prin peredeaua verde a copacilor anunatandu-ne ca eram in plina zi. La intrarea in padure am observat ca in fata noastra se deschid trei carari. Fiecare a ales cate una si am mer tacuti pe druml nostrum.

Ps: Astept comentarii.