Abisul umbrelor

[Shilpa]

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Gramatica.

Disclamer:Nu detin nici un personaj din animeul Naruto dreptul asupra acestor personaje il are creatorul lor Masashi Kishimoto.

Deoarece ficul meu a fist sters de cineva m-am hotarat sa-mi mai incerc inca o data norocul asta daca va place si ati vrea sa ii pun o continuare.Nu stiu sigur cand voi posta dar cred ca sambata viitoate avand in vedere ca luni suntem liberi. sper sa va placa.


Capitolul1 Suflet pustiu


Pustiu si gol este sufletul meu, stau si ma gandesc ce rost au toate astea?Ce inseamna de fapt sa traiesti?Sa stii ca inca iti mai bate inima, ca inca te mai leaga ceva de aceasta lume?Nu, asta nu e viata e o iluzie, e un cosmar nu asta inseamna sa traiesti.Sa stii ca ai cu cine sa imparti bucuria,iubirea si tristetea, asta inseamna sa traiesti.Si atunci eu de ce inca mai sunt pe acest pamant pentru ce ma chinui atat, doar pentru mine si nimeni altcineva?
Privesc cu tristete pe geam total absenta plecata cu mintea parca pe alte meleaguri.In fata ochilor mi se infatisaza micutul sat.Era alcatuit din case darapanate si mici.Satucul era parasit nici o urma de fiinta pe strazile mici si intortocheate.Sosise toamna.Melancolia si tristetea invaluiau atmosfera pusie si fara viata.In aerul rece zburau frunzele copacilor indemnate de soaptele misterioase ale vantului,lasandu-i pustii ca inima mea.Cerul era de cenusa si din el cadeau lacrimi cristaline.Una dintre ele se oprise chiar pe gemul orfelinatului,unde locuiam,
parc vrand sa-mi sopteasca ceva nedeslusibil.Ma cuprinde tristetea si imi lipes capul de geamul rece.Ploaia se intetise, vantul gemea dupa ajutor.O lacrima isi face loc pe obrajii mei semnificand durerea din sufletul meu.Priveam in gol cu mintea indreptata in alta prte nedandu-mi seama cat de mult timp trecuse.Era acum seara noapte puse stapanire pe sat ca o perde neagra care cuprindea totul.Somnul insa ma parasise de mult si nu puteam sta
in pat.Imi terminasem temele si desi puteam face altceva cum ar fi sa citesc, preferam sa nu
fac nimi, doar sa privesc pierduta acel peisaj nelinistit si pustiu .Vremea de era oglinda sufletului meu ,de altfel pentru mine fiecare zi era la fel de mohorata; soarele nu mai rasarisise de multi ani in inima mea.Nu mai plangeam nu avea rost oricum nu rezolvam nimic.Stateam cu pixul in mana incercand sa astern niste randuri in jurnalul meu plin de amintiri.Pun pixul pe foaie si scrijelesc cateva cuvinte nedeslusibile.In zadar incerc sa exprim in cuvinte cum ma simt, eram incapabila sa mai scriu ceva.Simteam nevoia sa vorbesc cu cineva, dar nu aveam cu cine deoarece nu aveam pe nimeni nici macar un prieten.
-Inca nu dormi?Ce tot faci ma tii treaza si nu mai pot fi atenta la ore.Treci la culcare!tipa la mine o voce somnoroasa care apartinea colegei mele de camera Kyoko.
-Da, are dreptate si in pus tu ne tii pe noi treze pentru a putea tu sa te holbezi pe geam,tipa si Shizuru cu vocea la fel de obosita asemenea cu cea a colegei ei.
Ma asez in pat si sting lumina,dar nu pentru ca asa imi spusesera ele ci din simplul motiv ca in sfarsit imi venise somn si poate reuseam sa visez la ceea ce pierdusem cu mult timp in urma pentru ca numai atunci mai puteam fi fericita.Adorm in sfarsit reusind sa visez ce imi doream.
Venise , dimineata razele caldute ale soarelui abia trezit de zorii zile bateau in fereastra mea.Ma trezesc din pat si privesc micuta incapere cu peretii crapati si ingalbeniti de trecerea timpului.In cameruta racoroasa erau trei paturi acoperite cu niste patruri peticite maronii si o masuta veche si subreda, semn ca era acolo de multa vreme.M-am imbracat si am coborat in sala de mese.O camera mai spatioasa in mijlocul careoa era o masa mare in jurul acestei se aflau alte fete de 15 ani, asteptand nerabdatoare sa fie servite.Ma asez intr-un colt si am astept la fel ca si ele.Imi erau straine, de atata timp de cat eram aici, dar tot nu eram prietene si nu ne cunosteam.Fiecare cu treaba ei fiind incapabile sa simta vri-un sentiment de afectiune.
Nu simteam insa nevoia sa mananc fiind coplesita de alte probleme, preferand sa ma uit la celelate fete cum manca.De ce nu puteam fi ca ele? Cu toate ca fusesera parasite reuseau totusi sa sa inteleaga fiind chiar alaturi una de cealalta.Eu insa eram singura, nimanui nu-i pasa de mine si tot timpul eram batjocorita de ceilalti din diferite motive doar de ele stiute.Colegele mele de camera era chiar cele care ma urau cel mai mult si nu ma puteau spuporta, unlu dintre motive find ca eu stiam mai multe la ore decat ele.Si de fiecare data cand faceau probleme, ceea ce se intapla foarte des mereu ma invinuia si eu supotam fara nici cea mai mica impotrivire ocara si pedepsele directoarei care nu ma avea deloc la inima.Poate ca va intrebati de ce acceptap toata aceata nedreptate si batjocura fara macar sa incer sa intervin insa nu mai aveam nici o speranta ca inca imi mai pot implini visul asa ca renuntasem sa mai cred in el, mai ales ca eram parasita de toata lumea si oricat ma straduiam toti ma urau.
Dar cel mai rau ma durea indiferenta lor, deoarece atunci cad nu ma luau in ras preferau sa ma ignore si asta ma rane mai mult ca orice.
Dupa masa am mers fiecare in camera ei sa ne pregatim de ore.M-am asezat in pat si am privit tavanul.In fata ochilor mi se infatisa imaginea unei fete micute cu parul roz pana la umeri, cu ochii vrezi,si cu o mutrisoara simpatica de copilas, cu un zambet larg.Privind-o mai atet, iti puteai da seama ca nu avea mai mult de sase anisori.Langa micutul inger, statea o femeie foarte frumoasa cu parul roz ca o fetala de trandafir,cu ochii albastii asemenea cerului senin si cu o fata ancgelica, care parea sa fie mama copile.Alaturi de cele doua statea un barbat chips cu parul rosu asemenea apusului soarelui,si ochii de un verde crud asemenea mugurilor abia aparuti.Pareau asa de fericiti impreuna si micutul copil era inconjurat de multa dragoste si afectiune,aflanduse printre persoane care tineau la ea.Acest copilas era mandria maretului clanului avand anuntat un viitor maret.
-Intr-o zi tu vei conduce clanul si vei calca pe urmele tatalui tau,ii spuse femeia micutului copil care ii culesese un trandafir rosu pe care il oferi cu multa dragoste.
Femeia lua trandafirul rosu si privi in gol.O tristete profunda o cuprinse si in minte ii aparu imaginea unui barbat brunet care parasisea satul cu privirea indreptata spere ea.
-Mami ce s-a intaplat nu iti place floarea pe care ti-ap cules-o?De ce esti suparata?
-Ba da daga mea este superba,doar ca ma gandeam.Nu sunt suparata doar ganditoare.
Venise noaptea si luna plina domnea peste peisajul amortit.Toata lumea dormea,dar peisajul linistit fusese tulburata de venirea unui barbat brunet cu parul lung,cu piele alba ca faina, cu ochii ca ai unui sarpe si cu chipul unui demon.Cu ajutorul unui sabii ascutite ucise fiecare persoana din clan.Cand ajunse la casa unde locuia micuta fetita o frivi fara a-i adresa nici macar un cuvant ci doar o privire satisfacuta.Barbatul se indrepta cu sabia catre parintii fetitei care in zadar tipa disperata si lacrimile ii cadeau pe suprafata rece,acesta privii nepasator copilul disperat si cu o singura miscare ii lovii parintii ,care se trezisera in urma tipetelor fetitesi ,cazand acum pe podeau rece intr-o balta de sange in fata micutei.
-Asta se intampla atunci cand cand sunt tradat,iar tu micut-o mi-te vei alatura sau vei avea aceeasi soarta,spuse barbatul cu o privire incantata si cu un zambet larg si satisfacut.
Am tresarit si pe fata imi curgeau rauri de lacrimi, gandindu-ma doar la ultimele cuvinte spuse de parintii mei „te iubim Sakura”,aceste cuvinte jucau prin mintea mea incurcata.Nu mai ramasese nimic din fetita aceea dulce si micuta de odinioara, zimbetul ei era inlocuit de o expresie trista,ochii ei de un verde de smarald erau acum tulburi din cauza lacrimilor care nu incetau sa curga,cu parul lung si in suflet pastrand rani atat de adanci incat niciodata nu se vor vindeca.Ce a mai ramas din fericirea mea, s-a spulberat si adisparut pentru totdeauna fara sa vrea sa se mai intoarca la mine.Daca nu as fi promis ca ii voi rabuna poate ca acum nu ma mai aflam aici.
In camera intra Kyoko o fata bruneta cu parul lung si ochii de foc si Shizuru o fata roscata cu ochii caprui.Ma privesc in tacere fara sa spuna nimic neintelegand rostul lacrimilor mele.Un zambet de satisfactie se asterne pe chipurile lor si o fericire oarba le cuprinse. Sufletul lor radea in timp ce al meu plangea in tacere si in singuratatea in care era invaluit.

Un cer, o luna, un soare si o stea
Ma pot oare intreba
Ce s-a intamplat cu fericirea mea,
De ce de durere nu pot scapa?

Am pierdut tot ce am avut mai drag pe lume
De ce nime nu-mi poate spune
Ce mai este cu viata mea
Daca nimeni nu ma poate consola?

Doar intrebari fara rost.
O lacrima cristalina se ivi,
Si-o suferinta ce n-o pot stapani.
Dar oare sufletul mi-a murit?

Un gand negru ma bate nestingherit
Oare este bine de murit?
Dar o voce imi spune usor
Ca de trecut imi este dor.

Capitolul 2 Sentimente risipite


Frunzele ruginite de vraja toamnei aluneca usor pe pamnatul rece imbiate de cantecul trist al vantului.Existenta lor este curmata de mania toamnei care le distruge si ultima farama de existenta.Aparenta moarte a naturii amplifica sentimentele de pustietate,de triste, raceala si melancolie determinate de venirea toamnei.Cu degetele ei fine imi bate in geam si preface decorul frumos al naturii intrun peisaj dezolant.
Ma las puratata de vise si ma pierd in acest decor auster. In fiecare moment al jalnicei mele existente am urat acest anotimp care s-a asternut de multa vreme in sufletul meu.Caci toamna a fost cand au murit cei dargi si in toate momentele grele ale inutilei mele existente. Am auzit mereu ca un zambet nu sterge durerea, totusi te face sa mergi mai departe pe drumul limitat al vietii.Cu toate astea demulta vreme nu am mai zambit, nestiind ce insemna afectiunea prietenilor, am continuat sa traiesc ca un animal salbatic izolat si ocoli de toti, care abia reuseste sa-si duca propria existenta prin sperante desarte.Inutile vise si totusi singurele care ma mai tineau in viata.Caci traiam pentru a distruge existenta celui care mi-a naruit fericirea, si speranta ca va zacea in adancul iadului toarturat de focuri demonice, erea singura satisfactie pe care o mai puteam simti.Toti cei dragi erau acum inghititi de pamant,uitati de lume,lasati in urma.Zaceau acum, intr-un vechi cimitir,numele lor find amintite doar pe niste pietre reci ca niste eroi care au muri pentru binele Konohai.Niciodata nu am simtit nevoia sa ma duc sa-i vad deoarece ei nu erau ,decat in cer,anmintirea lor ramand vie in inima mea.
Ma indepartez de fereasta si cu miscari rapide imi sterg lacrimile care imi cursesera inutil stiid bine ca eram privita de colegele mele care puratau in fata mea o masca de tristete jalnica de care nu m-am lasat impresionata. Si la urma urmei ma obinuisem cu situati,fara sa mai reactionez la jocurile lor prostesti.La urma urmei de ce sa ma ostenes sa fiu sincer si eu am
uram. Cobor pe holul pustiu al orfelinatului si o zares pe directoarea acestuia, o femei grasa, cu fata incretita poate prea devreme de atate suparari, cu ochii gri si tulburi, cu parul acum albit de trecera timpului .Acesta lasase urme adanci in sufletul ei fiind pedepsita de soarta. Privea cu ochii goi si stinsi statuia care il infatisa pe raposatul ei sot care construise acest loc ingrozito. In vremea aceea femeia ce trufase si rea avea un suflet bun si conducea impreuna cu sotul ei acest orfelinat avand o afacere infloritoare ingrijindu-i pe copii lipsiti de afectiunea parinteasca. Dar sotul ei se imbolnavise de o boala foarte grava care nu putea fi vindecata si in scut timp a murit. Sotia lui a ramas marcata de aceasta pierdera toata viata si de atunci parca si orfelinatul candva frumos amenajat devenise o umbra a ceea ce a fost. O salut inaintand in graba spre sala de clasa,dar nu primes nici un raspun, nici macar o privire de la aceasta.Intru in sala de clasa o cameruta total mizerabila cu bancile rupte si scaunele la fel, cu scanduri putrezit pe post de podea si cu o tabla de pe care abia se putea deslusi ceva.Ma asez in prima banca si pe usa intra o profesoar cam de patruzeci si cinci de ani cu parul castaniu pana la umeri si cu niste ocheari cu ramele asa de mari ca ii acopereau fata ei serioasa.
-Shizuru, ia treci tu la tabla si rezolva problema de la tema.Si te rog sa-mi spui si ce lectie ai avut de pregatit pentru astazi, spuse cu o voce serioasa profesoara.
-Doamna profesoara cu tot respectul meu nu mi-am facut tema si nici nu am invatat lectia.
-Da si cand vei binevoi domnisoara sa mai inveti si tu ceva?Uite te ajuta Kyoko ca tot se amuza ea acolo, ia sa vedem cat de amuzante ti se pare problema de matematica.
-Si eu imi cer scuze, dar nu am putut invata lectia si nici tema nu am avut timp sa o fac.
-Si ce treburi importante aveati voi de facut? Educatia este cel mai important lucru.Si pentru a va rasplati efortul de a nu face nimic veti primi cate un patru. Sakura rezolva te rog problema.
M-am dus la tabla fara nici un chef si am scri numerele care constituiau rezolvarea problemei.
-Foaret bine Sakura se vede ca ai invat si vei prmi un zece, pentru ca esti o elevs model.
”Lasa ca mai vedem noi cine este elevul model si cine va avea proble ne vom razbuna’
Am parasit clasa nestiind ce imi era pregatit si m-am indreptat spre camera mea, unde pe masuta am gasit un mic biletel anonim pe care era scrisa o poezie:
"Ma uit in urma la trecut,
La tot ce-a fost, si ce-a ramas.
Ma pierd prin gandul ratacit,
Ce stins de soarta a pierit.

O lacrima se scurge,
Si timpul a trecut
Un trecut se stinge,
Si totul a murit.

Privind in urma,
La ce-am pierdut,
As da tot ce am
Pentru ce-am avut.”




voi pune si poze cu Sakura(are parul roz dar asa se vesea ca era intuneric),parintii ei,Kyoku si Shizuru
daca vre-ti continuare imi da-ti comentarii.

[attachment=719][attachment=720][attachment=722][attachment=723]

[Aly]

regarding

Deoarece ficul meu a fist sters de cineva m-am hotarat sa-mi mai incerc inca o data norocul asta daca va place si ati vrea sa ii pun o continuare.Nu stiu sigur cand voi posta dar cred ca sambata viitoate avand in vedere ca luni suntem liberi. sper sa va placa.

nu ti-a sters nimeni ficul :| nici eu, nici aikad, nici un global si nici un admin nu ti-a sters ficul, am verificat sa vad daca a fost sters [50 de pagini ~X( ] si nu apare ca a existat vreodata acest fic

cea mai plauzibila explicatie ar fi sa nu se fi postat sau cand ai postat sa iti fi cazut netul
[si eu postez pe zup apare mesajul, chiar si cu netul cazut doar ca, cand ma loghez mai tarziu, nu apare mesajul ]

well, nu fi suparata pe noi caci nu am fost vinovate [ eu sau aikad] de data aceasta ._.]

[Shilpa]

Am venit si eu cuntinuarea povestii daca mai este cineva interesat de ea,dar inca odata nu am ternimat capitolul 2 il voi termina saptamana asat.Oricum mai am teza marti sa apoi intru in vacanta,daca va place povestea poate pot posta mai mult.Iata si continuarea si scuze pentru absenta, dar am avut probleme cu tezele si iertati-ma pentru greseli.

Am citit cele cateva cuvinte fara sa aiba vreo insemnatate pentru mine si am hotarat sa fac o plimbare.Am coborat deci la parter cu gandul sa ies afara, cand am vazut-o pe directoare. Privea pierduta spre statuia rece,mangaind-o usor sperand din tot sufletul sa prinda viata.In aceste momente imi parea atat de rau pentru ea, suferise foarte mult, dar ma facea si pe mine sa sufar.Am oftat adanc si am mers mai departe pe holul ingust, privind femeia care se retragea in biroul ei.Nu am apucat sa ies pe usa ca m-am ciocnit de Kyoko care imi aruca o privire superioara.Am vrut sa plec,dar am fost lipit de zid de Shizuru care imi zise cu raceala:
-Uite cine este aici, preferat profesoarei! Din cauza ta am luat noi note mici, ai sa platesti.
Si cu aceste cuvinte imi dadu o palma, care imi rosi obrazul. Cuprinsa de durere nu eram capabila sa reactionez si am preferata sa plec capul si am astept sa le vad reactia.
Cu miscari line Kyoko lovit statuia care insa nu se clinti. Nervoasa, Shizuru, cu o putere incredibila arunca satuia care se lovi de podeau din lemn cu un zgomot strident.Directoarea speriata de zgomot tranti usa dand buzna pe hol.Cand a vazut ramasitele pe jos sangele i s-a urcat la cap, fata i s-a intunecat si cu o privire glaciara ne-a fixat pe toate vrand parca sa ne omoare.
-Cine a fost idoata care a facut asta, marturisiti sau nu stiu ce veti pati toate.
Urla atat de rau incat ar fi speriat si cel mai dur om.Cu privirea plecata nu vroiam sub nici o forma sa ii vad ochii care cu siguranta ucideau si o fiara.Am sperat pana in ultima clipa ca nu voi fi gasita eu vinovata pentru ca de cate ori i-am simtita rautatea am inceput sa o urasc.
-Sakura a fost cea care a lovit statuia,am vazut-o eu,a declarat Shizuru cu o privire fixa.
-Noi am incercat sa o oprim, dar ea nu a vrut sa ne asculte sub nici o forma.
Spuneau toate acele cuvinte fara nici un resentiment,de parca ar fi facut o plimbare prin parc, nu ar fi invinuit pe cineva nevinovat.Cu miscari precise cele doua colege au urcat la etaj.
-Recunoaste ca ai distrus statuia!Si spune de ce ai facut asta,urla directoarea.
Cu acea privirea ma facea sa impietresc si sa tremur ,dar nu stiu cum mi-am gasit curajul:
-Nu a fost vina mea ele mi-au inscenat totul,am ridicat vocea fara sa imi pese de consecinte.
Pentru prima data am reusit sa fiu si eu curajoasa si sa ma impun.Dupa toata umilinta pe care am indurate-o in tot acest timp,dupa cat le lasasem sa ma batjocoreasca cred ca era momentul sa reactionez. Ea insa nu a vazut curajul meu atat de bine si mi-a trantit o palma atat de dureroasa incat am cazut pe podeaua rece.Urma rosie si dureroasa nu se compara cu cea facuta de de Shizuru.Am stat asa cateva minute,fara sa o privesc dorind sa o omor.
-Cata obraznicie! Nu ai dreptul sa ridici voce la mine mai ales pentru faptul ca esti vinovata. Te vei duce in camera neagra unde iti vei petrece toata noapta reflectand la tot ceea ce ai facut, unde va trebui sa faci si curatenie.Te avertize daca vei incerca sa pleci vei zbura de aici.
Ma impinse spre etaj si ma lua brutal de mana urcand pana la ultimul etaj.Deschise o usa cenusie si veche cu un scrtait.Ma azvarli inauntru si inchise usa.
In fata mea se infatisa o camera prafuita plina de panze de paianjen.Peste tot erau aruncate o multime de cuti cu tot felul de vechituri.M-am prabusit pe podea care a scos un scaratait puternic cu capul in maini.Ca de fiecare data am reusit sa incurc lucrurile,nu sunt in stare de nimic.M-am gandit bine si am inchis ochii vrand sa uit de toate si macar sa pot visa ca nu sunt aici.Reusesc sa dorm putin uitand pentru ceva timp de soarta care imi era data.

PS Daca mai vrea cineva continuarea sa imi spune-ti.

[Shilpa]

Am venit si cu ultima parte a capitolului 2,sper sa va placa.

Ma aflu intr-o incapere goala, pe care o privesc parca de sus. O umbra ciudata se apropie din ce in ce mai mult de o sursa de lumina slaba. Incetul cu incetul disting o silueta a unei fete,cam de varsta mea. Fata ei care exprima o frirca extraordinara este incadrata de parul ei ca taciunele pana la umeri.Purta un tricou albastru si o pereche de pantaloni alb,iar in mana tinea o fotografie din care cu greu am deslusit ca era un om.Fata fete se schimbase, si in ochii ei de un verde crud se putea citii foarte bine dorinta de razbunare.Din buzunar a scos un kunai si a taiat fotografia spunan incet. Ma voi razbuna.Tresar si ma ridic in picioare,iar in sufletul meu se asterne o nelniste ciudata determinata de semnificatia visului.Cine era oare acea fata ciudata si pe cine se va razbuna?Imi ridic privirea si observa pe micuta fereastra murdara ca se lasase intunericul.In intuneric domnea luna plin.Semana cu cea de acum 9 ani.Sub privirile ei tot clanul meu zacea pe pamant.Din acea zi nu puteam dormi in noptile cu luna plina.Ma apropii de fereastra si privesc parca fermecata astrul nocturn. Pe suprafata luminoasa vad parca litera "S" care dispare imediat ce imi mut privirea in alta pare.Cand o privesc din nou vad fata unui baiat cu parul de abanos so ochii de onix,de o frumusete aparte.Mai privesc cateva clipe frumosul chip dupa care ma retrag de langa geam.Incep sa fac curatenie stergand cu o carpa alba fiecare obiect care il vedeam.Am sters si geamul din care acum patrundeau razele lunii creind umbre ciudate.Am descoperit prin zecile de cutii un cufar vechii pe care l-am deschis curioasa.Am descoperit zecii de scrisori si din intamplare am vazut una cu numele meu, am deschis-o, curioasa, incepand sa citesc cele cateva randuri:
Draga Sakura,
Atunci cad vei citi aceste cateva randuri, eu voi fi departe si probabil ca niciodata nu ne vom mai intalni.Banuiesc ca soarta nu ti-a suras nici macar dupa toate incercarile la care te-a supus. Imi pare rau ca te-am lasat singura si am plecat chiar atunci cand aveai nevoi mai multa de mine.Destinul a hotarat ca drumurile noastre sa se desparta,probabil pentru totdeauna.Stii bine ca nu te putam lua cu mine pentru ca erai prea mica si locul unde ma duceam imi rezerva o multime de pericole, in incercarea noastra disperata de a gasi puterea si simbolurile ei.Si nimeni nu stie daca atunci cand vei citti aceste randuri eu voi mai fi in viata.Cu toate acestea daca voi muri as vrea sa fiu impacat si sa stiu ca tu m-ai iertat.Sa stii ca imi lipseste atat de mult privirea ta calda si parul tau asemenea florilor de cires.Stiu ca suferi enorm pentru ce s-a intamplat cu clanul nostru si in speranta ca te mai pot ajuta ti-am gasit o casa in Konoha la adresa de pe plic,sper sa iti placa.Sa stii ca imi lipsescte trecutul. Sa nu ma uiti niciodata pentru ca nici eu nu te voi uita.
Cu dragoste,vechiul tau prieten.
O lacrima imi cazu pe podea si in inima imi izvora dorinta nebuna de a-l revedea pe vechiul meu prieten, pe care am fost suparata tot acest timp.Cu toate astea am sperat neincetat ca se va intoarce la mine.
Femeie ingrozitoare cum mi-ai putut ascunde asta in tot acest timp?Voi pleca de aici si nu ma voi mai intoarce.
Fix la miezul noptii,cand m-am asigurat ca tota lumea doarme am iesit usurel din camera.Am coborat precauta scarile si am iesi, in varfurile picioarelor din orfelinat.Vantul naprasnic batea atat de tare incat frunzele zburau prin aer, formand vartejuri ciudate .Frigul era patrunzator si ceata acopera micul sat.Am mers impotriva vantului, cu singurul tel de a ajunge in Konoha. Nu stiu insa cat mai pot continua si ma las dusa de vantul naprasnic.

[Shilpa]

Sa spunem ca m-am razbandit sau cel putin cineva m-a convins sa nu renunt. Sper sa va placa aceasta prima parte a capitolului si as vrea sa imi spune-ti si greselile ca sa ma pot corecta.Va promit ca voi incerca sa tin cont de sfaturile voastre.Si chiar nu ma deranjeaza criticile voastre din potriva numai ca, am inceput sa nu prea mai am incredere ca merita sa mai continui acest fic.Dar m-am hotarat totusi sa mai continui. lectura placuta.

Capitolul 3 Dorinta unui inger


Nu stiu de cat timp ma plimb asa prin lume fara vriun rost si fara sa imi ating tinta.Oricum inca era noapte si perdeaua neagra de afara persista.Vantul se linsitise, iar frigul se domolise, ceea ce facea drumul spre Konoha mult mai usor.Inaintand pe cararile necunosute ale vietii, stradutele mici parca ma purata catre noi locuri pe care parea ca nu le mai intalnisem de ani. Linistea profunda care inunda peisajul ma facea sa ma simt singura pe pamant.
Cerul era inca acoperit de norii care, cu putin timp in urma au adus furtuna. Acum erau peticiti cu raze de lumina de la mandra luna care imi lumina foarte slab cararea.Pe ici pe colo se mai zarea cate o steluta pierduta, care incerca din rasputeri sa castige lupta cu norii.Pe jos inca era und, semn al ploi dezlantuite, iar linistea naturii a fost tulburata de sunetul unui greier
Petalele trecutului imi apar clar in minte invaluind umbra prezentului pentru a-mi lumina viitorul.Mi se mai daduse inca o sansa de care am de gand sa profit. Ma las purtata in vraja visurilor si imi continui drumul ganditoare tinand in mainile reci scrisoarea.Gandul imi zboara repede la ultimele randuri ale acesteia” Sa nu ma uiti pentru ca nici eu nu te voi uita”.
Nu mai inteleg sensul acestor cuvinte, poate ca acum ceva timp spusele prietenului meu ma induiosau profound,dar acum aceste cuvinte ma lasa rece.Am mai citit inca o data scrisoare, dar a avut acelasi efect ca la inceput. Sufletul meu a ramas neclintit si neimpresionat de cele cateva cuvinte socotite fara importanta.”Cat de mult te urasc pentru ce ai facut.Erai prietenul meu cel mai bun si am crezut ca mereu exista o legatura speciala intre noi.M-am inselat tie nu ti-a pasat nicodata de mine de prietenia noastra.”Cuvintele mele sunau ca un ecou in linistea desavarsita.Nici urma de regret in vorbele mele doar o nepasare totala si sentimental de tradare.” Poate ca e mai bine daca ai murit si asa tu ai trecut de partea raului si mai devreme sau mai tarziu tot trebuia sa se intmple asta.Dar daca ai murit si am privesti de acolo de sus sa stii ca te urasc si iti meriti soarta”.
Am bagat scrisoarea in buzunar si mi-am continuat drumul.M-am oprit pe o bancuta sa ma odihnesc.greu de crezut ca inca era intuneric si eu totusi am strabatut un drum atat de lung. Am inchis ochii si usor i-am vazut chipul demonic, am strans pumnul si am jurat ca ma voi razbuna si nu ma voi da batuta pana ce il voi vedea mort.Mi-am infipt unchiile in palma reusind sa-mi provoc niste rani,dar cu toate astea ma simteam mai bine.Din intuneri simt o atingere pe umar si am la purtata in grija mandrei luni.Un suras radiant venise din partea persoanei de langa mine care continua sa ma apriveasca.Imi las usor capul pe umarul lui, desi imi era strain ma simteam in siguranta. Ma uitam in ochii lui portocalii si adanci care ma priveau cu caldura si totusi in acelasi timp cu o urma de tristete.I-am mangaiat usor parul rosiati , si l-am luat in brate simtindu-i minunatul parfum.Linistea profunda a naturii a fost tulburata din nou de aceata data de o melodie minunata, si fosnetul celor cateva frunze ale copacilor care au inceput sa zboare prin aeurul rece.Fara sa vreau am inceput sa plang.Si cu fiecare lacrima care imi aluneca pe obraz strainul ma strangea si mai tare in brate. Eram parca vrajiti, niciunul neputand sa rosteasca vriun cuvant.Desi il simteam langa mine ma gandeam ca acel baiat era doar o iluzie a imaginatiei mele.Mintea imi era invaluita in ceata si nu mai intelegeam nimic. As fi vrut sa fie adevarat sa raman in bratele lui, dasi mintea imi spunea ca nimic nu este adevarat, inima mea nu era de aceeasi parere.Am reusit insa cu mare greutate sa rostesc doar cateva cuvinte” Esti adevarat? Cine esti tu defapt” dar nu am primit nici un raspuns. M-am mangaiat usor pe fata cu mainile lui calde, si ma privit in ochi. Privirea lui trista si neputinta de a putea sa-mi spuna vri-un cuvant m-au facut sa-mi dau seama cat de mult imi lipsea si ce mult mi-as fi dorit sa fie aici.Adevarul este ca speram in tacere. M-am lasat din nou in bratele lui si am inchis ochii reusind sa ma relacsz. Pentru prima data dupa mult timp am reusit sa fiu ferivita.S-a miscat putin, ceea ce m-a facut sa tresar, si sa-mi deschis ochii, iar in linistea care se asternuse am putut sa ii aud vocea:
-Sa nu ma uiti pentru ca nici eu nut e voi uita!
Au fost ultimele cuvinte pe care le-am mai auzit. Dupa care a dispartut lasand in urma lui o ceata densa si o durerea apasatoare care m-a facut sa-mi revina o multime de amintiri. Ma asez din nou pe banca si imi pun capul pe maini.” De ce nu esti adevarat, de ce?” Tip printre suspine si imi las in voie lacrimile sa-mi alunece pe obraji.
Vantula a dus cu el si ultima farama de fericire, lasand in urama lui doar cenusa amintirilor.



Ps: nu pun poze cu baiatul misterios o sa intelegeti mai tarziu.Si voi pune continuarea numai daca voi primi comentarii.Puteti sa imi spuneti toate greselile nu ma voi supara , dar vreau sa imi spuneti daca mai vrea cineva continuarea pentru ca daca nu eu nu o mai pun.

Ps. stiu ca nu prea are legatura cu capitolul, dar cu nu am avut ocazia in cel precedent pentru ca de curand am gasuti poza, vi-o prezint pe directoare cand era trista.

[Shilpa]

Scuzati intarzierea, dar in sfarsit am reusit sa termin si scoala.Nu am avut ocazia sa corectez capitolul precedent , dar va promit ca o voi face.Sper sa va placa si va multumesccelor care citesc si lui coriana pentru comentariu, ma bucur ca mi-a ai spus care imi sunt greselile si ca iti place.Vaoi pune si farsitul capitolului dar s-ar purea sa ii dau edit cand voi mai scrie.Imi parerau pentru ca este scurt.

Fara voia mea lacrimile imi alunecau usor pe obraji.De ce trebuia sa il vad? De ce? Am alergat cat mai departe,lasand in urma amintiri de mult pierdute si dorind mai mult ca niciodata sa ajung la destinatie.Cu cat inaintam mai mult cu atat picaturile de lumina isi faceau aparitia vrajid caile vietii.Cu fiecare pas pe care il faceam peisajul se schimba si ma aflam parca intr-o alta lume.Spre marea mea uimire cand am ajuns la intrarea in Konoha, satul era dezmierdat de cristale pufoase si reci care impodobeau totul ca o ghirlanda.
Casele mari, erau pierdute in marea de diamante.Cerul era acum senin si astrul auriu isi revarsa razele obosite peste covorul pufos dandu-i o stralucire aparte.Intru in sat cu o oarecare ingrijorare si in acelasi timp cu un entuziasm extraordinar. In aer se simtea parfumul dulce al trecutului, amintirile incepeau sa se impleteasca usor cu prezentul.Cat de mult mi-a lipsit satul natal si ce bucurie simteam in acel moment este imposibil de spus in cuvinte.Cu toate astea am oftat adanc si tristetea mi-a revenit.Fericirea mea era umbrita de pierderea parintilor.Am inaintat cu indoiala in sat si am observat ca era aproape pustiu. Toata lumea statea in casa bucurandu-se de caldura sobei.Pasii mei stricau perfectiunea paturii argintii si ma purtau parca spre locul dorit.M-am abatut de la drum si m-am indreptat spre patinuar.Am inchiriat o pereche de patine si am patinat usor pe oglinda inghetata.Alunecam pe ringul de dans al vietii unde multe drumuri aveau sa se arate si multe usi sa se deschida. In timp ce dansam pe gheata mi se aratau parca pagini din trecut.Deodata soarele gingas dispare si cerul este decorat cu nori de cenusa .Stelute argintii cad din cerul amortit.Una dintre ele se opreste in palma mea si se topeste deindata.Din cer apare o scara din piatra cu treptele inguste care coboara pana la oglinda inghetata si se reflecta in ea.O lumina orbitoare vesteste locul de unde a coborat scara si o umbra micuta coboara cu sfiala.La sfarsitul drumului pot sa vad un ingeras cu parul castaniu si privirea indrepta in jos.Purta o rochie alba care era fluturata de vantul racoros.Aripile albe ii conturau imaginea gingasa si perfecta.In mana tinea un buchet de trandafiri rosii ca sangele si cu miscari line rupea petalele florilor lasandu-le sa cada pe gheata.Fiecare petala reprezinta o pagina din trecut, prezent si chiar viitor.Imi dezvaluia parca intraga viata sub o singura privire.Puteam sa-mi dau seama ca lucrurile nu incetaua sa mearga prost.Ma uita cu uimire la micul inger si in suflet se naste o speranta.Cu glasul lui bland, cu privirea inca plecata se apropie de mine si imi sopteste:
-Cu o speranta si un zambet, numai asa vei resusi si visul ti se va implini!
Si se intoarce cu spatele la mine, urca scara si se pierde in lumina.Cat de mult as fi vrut sa il opresc sa il fac sa mai stea sa ma ajute, dar tot nu reusesc.�Te rog nu pleca!�S-a intors catre mine si mi-a aruncat un medalion care s-a oprit in mana mea.Ea un ingeras din argint cu o piatra roz.
”Soarele de dimineata
Bland rasare in calea ta,
Si cu o raza te rasfata
Te-am pierdut speranta mea.

In lumina intunecata
Trista luna- a rasarit.
Si ma uit cu drag la tine,
Unde oare ai fugit?


Si cu -un zambet si- o speranta
A cazut o stea albastra.
Si cu greu am reusit
Sa n-teleg ca ai murit.

Dar un inger se coboara
Si ma lasa sa visez.
Dar privind la el o data
Stiu ca tu ai disparut.

Stau, astept,o clipa, doua,
Poate un ceas, poate chiar noua
Nu mai pot sa mai astept
Te-am uitat chiat de nu-i drept.”



Ps; poze cu colierul si ingerul

[Shilpa]

Imi pare rau ca a durat asa de mult. Si scuze pentru ca este capitolul cam scurt.Le multumesc mult lui coriana si Angel of darknees pentru comentarii si sustinere.Sper ca voi reusi cat mai repede sa pun si capitolul 4.Si acum ultma parte a capitolului 3.lectura placuta si sper sa va placa.

Mi-l pun la gat si observ cu uimire ca ingerasul deja disparuse.Cerul se insenina si atmosfera linistita s-a reintors.Am observat un cristal roz in forma de inima.Spre marea mea uimire in jurul cristalui zapada disparuse si se putea observa pamantul rece.Cand am ridicat piatra de jos si am strans-o cu putere in maini intreaga zapada se topise.Auzisem cu mult timp in urama despre aceasta legenda, dar nu o credeam adevarata.O mare umbra se asterne in sufletul meu si o tristete apasatoare. Am bagat cristalul in buzunar.Am alunecat parca pentru ultima data pe suprafata inca inghetata si am plecat.
Am pornit iar la drum cu gandurile inca duse.Ce mult ar vrea altii sa aiba aceasta piatra.Imi era atat de greu sa inaintez.Simteam cu milioane de sageti imi strapung sufletul.Imi era frica. Pentru prima oara dupa mult timp imi era frica.Dar de ce? La cate mi s-au intamplat in aceasta viata oribila, oare mai era loc de mai mult? Cu aceste intrebari am reusit sa gonesc spaima din suflet,ajungand astfel la destinatie.Ma aflam in dreptul unei case destul de mare.Era vopsita intr-o nuanta stearsa de galben.Am deschis poarta si am intrat intr-o mica gradina in care erau plantate mici straturi de flori.Cu pasii marunti pornesc spre usa casei. Apas cu sfiala pe clanta din lemn de nuc si ajung intr-un micut hol.Avea jos parchet si la intrare un mic cuier pe care mi-am pus haina.Hotarasc sa imi vad intraga casa. Ma opresc in dreptul micutei bucatarii, unde aveam o masuta cu cateva scaune, un aragaz si un frigider.Vizavi era sufrageria. O incapere destul de spatioasa cu un televizor mare asezat pe sertarul unei bibloteci, cu o multime de carti.In incapere se mai afla canapeaua si langa ea 2 fotolii. Strabat micutul hol pana ajung in dormitor.Peretii erau albi, iar geamurile mari erau acoperite cu o perdea roz.In camera mai era un mobilier din lemn de cires si un pat la fel. Cand am deschis usile dulapului mare, am observat cu uimire ca era plin de haine.
Cu pasi grabiti ma indrept spre baie sa fac un dus.Las apa sa curga si stropii calzi imi lovesc corpul.Reusesc sa ma relaxez si sa uit de amintiri, poate pentru putin timp.Dupa zece minute ies din baie si ma indrept spre dormitor. Asternuturile roz erau asa de imbietoare. Ma imbrac intr-o pijama verde cu fundite albe, pe care o gasisem in dulap, si ma asez in pat.Imi inchid ochii si ma foiesc pe cearsaful moale.Nu puteam dormi asa ca ma dau jos din pat si merg pe balcon. Adierea lina a vantului imi ravasea suvitele rozalii.Atmosfera intunecata era luminata de astrul nocturn. Lumanarelele stralucitoare se zareau pe abisul de onix.Mi-am mutat usor privirea spre straduta pustie.Casele erau invaluite de perdeaua de intuneric a noptii si erau cufundate intr-un somn adanc.Nimeni nu se zarea pe strada. Atmosfera calma este insa distrusa de o umbra nocturna. Parea ca vrea sa caute ceva.Nu se putea distinge cine era deoarece nu se vedea clar. Cert este ca avea de gand sa isi gaseasca tinta cu orice pret.Deodata ma strabate un gand fulgerator.Trag peredelele maronii la fereastra si ma intorc in pat.
Ii multumesc in soapta, vechiului meu prieten pentru tot si adorm in lumina astrului protector. Avea sa ma astepte o noua aventura si poate cine stie imi voi face si prietemi.Intr-un final reusind totusi sa imi indeplinesc unicul vis.

[Flash]

maica ce am facut sa merit asta? :((
Nu numai ca te-ai oprit acolo unde nu trebuia, pe deasupra astept nextul, deci vreau continuarea. Daca nu imi dai continuarea te manac de vie :)) cred ca deja te-am speriat =))
Am sa te bat la cap pana imi dai continuarea. :-"
Am observat mici greselute de tastare, dar se rezolva nu e nici o poblema. Si omu mai greseste :P

Si cum ai descris asa de frumos, cred ( poate) am sa uit de faptul ca nu imi mai dai continuarea.
Ai avut un fir de descriere care m-a introdus in atmosfera. Ok, este tot ce am de zis.

ps: Ichigo pot sa stiu de ce tu esti primul? Eu vroiam sa fiu prima. nu e corect. :((

[Shilpa]

Pozele le pun mai tarziu.Sper sa va placa.

Capitolul 4 Atingerea petalelor

Trecuse usor, usor noaptea.Zorii zilei se aratau si razele soarelui mangaiau pamantul invaluindu-l cu o mreja de lumina.In micuta camera o raza jucausa patrunde prin perdeaua rozalie si imi mangaie chipul oboist.Cu miscari lente ma ridic din pat . Deschid geamul larg sa pot lasa aerul proaspat in casa.Ma indrept spre baie unde ma pregatec de scoala.Pentru ca era prima zi vroiam sa fac o impresie buna. Asa ca hotarasc sa ma imbrac intr-o rochie roz si sa imi pun o bentita de aceeasi culoare pe parul lasat pe spate.Pentru ca nu imi era foame hotarasc sa sar peste micul dejun si plec direct la scoala.Imi iau ghiozdanul cu cartile si pornesc la drum.Cu pasii grabiti ma gandesc la noua viata cu o oarecare teama.Nu cred ca voi reusi sa ma acomodez, asa ca nici nu ma gandeam ca imi pot face prieteni.Dupa vreo zece minute de mers am ajuns in imensa curte a scolii.Aceasta fremata de glasuri vesele de copii. Fiecare vorbeau despre cum a fost vacanta, cum s-au distrat si cat de dor le-a fost unul de altul.Ce bine ca erau prieteni si se aveau unul pe celalalt.Eu am preferat sa stau retrasa intr-un coltisor deoarece nu cunosteam pe nimeni.Pierduta in ganduri nici nu am observat ca de mine s-a apropiat o fata cu parul lung si negru ca pana corbului, iar ochii lila ii dezvaluiau puritattea si caldura sufleteasca.Frumosul ei corp era dezvaluit de rochia ei rosie mulata.
Am privit-o pret de cateva clipe dupa care am decis sa ii vorbesc.
-Ohayo, numele meu este Sakura.Tocmai m-am mutat aici si imi este cam greu sa ma acomodez. Nu cunosc pe nimeni si nu prea stiu cum sa imi fac prieteni.
-Ohayo,eu sunt Hinata.Incantata de cunostinta.Nu este chiar asa mare lucru sa iti faci prieteni, daca stii sa iti alegi persoanele potrivite.Ai vrea sa fim prietene?
-Bine inteles ca as vrea.Imi poti prezenta colegii te rog?
A aprobat din cap si m-a luat de mana.Era foarte draguta si timida.Am mers mai intai la un grup micut de fete.Un dintre ele avea parul de culoarea mierii prins in doua cocuri,iar rochia verde ii punea in evidenta frumosii ochi caprui, iar numele ei era Tenten. Cu ea statea o fata cu parul de culoarea razelor lunii prins in patru codite, avea ochii de culoarea cerului senin. Purata o rochie galbena. Si se numea Temari.Cu cele doua prietene se certau barfitoarele clasei si cele mai populare fete din scoala.Erau recunoscute prin fite si ipocrizie.Una dintre ele, Ino, avea parul ca spicele de grau, prisn intr-o coada lasand sa-i cada pe chipul frumos doar o suvita de par.Ochii albasrii ca marea ii sporeau frumusetea, iar rochia mulata si decoltata ii dezvaluiau frumusetea.Prietena ei, Kaname era foarte frumoasa, cu parul ca floarea de nu-ma-uita, foarte lung, prins putin cu o fundita rosie, si ochii ca zmoala.Purta o rochie albastra..S-au indreptat apoi spre grupul baietilor. Pe banca mai retrasi stateau Gaara, cu parul de foc si ochii de zmarald. Cu o privire rece si cu o dorinta de sange isi privea prietenul.Neji, un baiat foarte dragut.Parul lung si saten ii cadea pe corpul bine facut.Cu ochii lila, cu o oarecare ura privea la fata de langa mine.Mi-am mutate privirea spre un baiat hiper-activ blond, cu ochii ca marea pe nume Naruto. Acestea se certa cu Skikamaru un saten cu parul prins in coada care statea lenes langa un copac.Se mai cerata cu um mancacios foarte gras cu punga de znexuri in mana.Lee, brunetul cu tunsoare castron si sprancene stugoase discuta cu un ciudat cu parul ciufulit, brunet si cu ochelari, pe nume Shino.Ultimii baieti pe care mi-a prezentat au fost un saten cu pete mov pe fata, Kankuro, si un tip cu un caine pe cap,Kiba.Toti copii s-au apropiat de mine punandu-mi diferite intrebari.Langa mine a venit Neji cu un trandafir rosu.
-Ohayo, daeci tu esti noua eleva, Sakura.Sa stii ca esti de o mie de ori mai frumoasa decat acest trandafir.Ce zici vrei sa te conduc acasa?
Am acceptat cu mare bucurie invitatia.Si deoarece mai era pana incepeau orele am hotarat sa fac o plimbare in parcul de langa scoala.Soarele auriu straluce pe intinsul safir nesfarsit. Florile de cires erau scaldate in roua diminetii care parea ca un diamante.Vantul adia usor si se pornii o ploaie de petale rozalii care emanau un miros minunat,Dansau prin aerul caldut si formau pe jos un covor colorat.Prin ploaia de petale am observat un baiat care se plimba.Parul lui negru asemeni cerului noaptea, era ravasit de adiera blanda.Frumosul lui chip angelic ii dezvaluia ochii de onix in care se citea dorinta de razbunare.Era atat de retras, de singur de rece. Fiind si cel mai popular baiat din scoala, fiecare fata era topita dupa el.Si totusi baiatului nu ii pasa de niciuna. Le ignora, mai ales pe Ino.Inima a inceput sa imi bata intr-un ritm alert.Era gata sa imi sara din piept.Obrajii mi s-au rosit si eram incapabila sa mai spun ceva.Vocea mea interioara, pe de alta parte era destul de hotarata:
”Nu fi asa timida.Du-te incearca sa il cunosti. Cine stie poate va imprieteniti.”
Cu inima inca batandu-mi intr-un ritm alert ma apropii cu pasi marunti de baiat.
-Ohayo. Eu sunt eleva cea noua, Sakura.Imi doresc sa imi fac multi prieteni. Nu ai vrea sa”
Nu am avut timp sa imi duc vorbele pana la capat pentru ca brunetul mi-o taie scurt.
-Crezi ca ma intereseaza pe mine? Daca ma interesa numele tau te intrebam.Du-te si fa-ti prieteni si asa pe mine nu ma intereseaza.Dupa parerea mea esti doar o fitoasa.
Vorbele lui mi-au atins inima ca un cutit. Am plecat capul si m-am intors in curtea scolii.
-Oare cu ce am gresit? De ce s-a suparat pe mine?
-El este marele Sasuke Uchiha.Sa stii ca nu ai facut nimic, dar asa este el un arogant.Imi spuse cu ovoce dulce Tenten.
-Sper ca nu te-ai indargostit si tu de el.Ai rosit toata cand l-ai privit?
Nu am putut sa ii raspun. Daca as fi incercat riscam sa izbucnesc in lacrimi.
-Uite cine este aici.Esti vreo vedeta de s-au strans toti in fata ta? Dar la cum arati ma indoiesc. Spuse cu o voce ironica Ino.
-Nu ai vrea tu sa o lasi in pace. Nut e mai lua de ea sau o incurci, ii raspunse Neji.Haide Sakura vii?
-Da sgur vin acum. Iti multumes pentru ca mi-ai luat apararea in fata ei.
Mi-a multumit si am intrat in clasa.Deoarece era prima zi ne-am cunoscut orarul si profesorii si dupa asta am putut pleca acasa.Am profitat de aceasta ocazie pentru a iesi cu fetele sa ne cunoastem mai bine. Bineinteles fara Ino si Kaname.
La sfarsitul zile am mers acasa cu Neji. Priveam in pamant si ma gandeam la brunet.
-Sper ca nu te gandesti la Sasuke? Ca iti faci rau singura.
-Nu. Dar nu inteleg de ce era asa de rau si arogant.
-Din cate am inteles clanul lui a fost distrus si acum cauta razbunare.
Raspunsul lui Neji m- a sagetat direct in inima. Cum era posibil asa ceva. Aveam trecuturi asemanatoare. Am ajuns acasa si m-am despartit de Neji printr-un sarut pe obraz.Din cate am inteles eu cred ca ma placea.Am pus floarea in apa si am luat o carte sa o citesc.
Deoarece citind am pierdut sirul timpului a venit noaptea si am adormit cu gandul la Sasuke.

[Shilpa]

Imi pare rau ca a durat asa mult. Acest capitol are ceva mai mult dialog.Va spun de acum ca imi pare rau de eventualele greseli,dar la ora asta. Nici nu stiu cum am putut sa mai scriu capitolul.Lectura placuta,sper sa va placa.Capitolul este si mai lung.

Capitolul 5 Testul sentimentelor

Privesc cu multa greutate corpul inert al persoanei iubite.Intins pe jos,pe zapada rece, pe un frig de iti ingheta si sangele.Ochii aceia ca un abis intunecos erau acum inchisi. Privirea lui rece nu ma mai urmarea.Am cazut in genunchi si m-a podidit plansul.Printre miile de ganduri care imi coplesau mintea am deslusit doar atat „Te rog nu muri, nu ma lasa!”Acel indemn venit dinauntrul meu, imi amintea ca el, incet- incet parasea lumea noastra.Am inchis ochii si mi-am lasat capul in palme.Cand m-am ridicat totul in jur se schimbase.Nu ma mai aflam in mijlocul pustiului ci in acea camera pictata cu sange.Privind de sus am vazut o fata bruneta cu ochii ca 2 safire.Frumoasa ei privire ascunde dorinta nebuna de razbunare si pe chipul ei nu se putea citi nici macar un sentiment de compasiune.Vorbea cu cineva pe care nu il cunosteam. Barbatul tinea in mana o fotografie.Si se parea ca ii dadea indicatii cu privire la persoana din poza, pe care nu am putut sa o deslusesc.Nu stiu ce s-a mai intamplat apoi, sau ce urma sa se intample cert este ca inainte de a ma trezi in fata ochilor mi-a aparut fata bruneta cu ochii ca mugirii frunzelor, pe care o visam aproape in fiecare noapte.Apoi m-am trezit repede din pat si am intampinat noua zi.Inca mai tremuram din pricina visului, si inima imi batea tot mai tare.M-am dat jos din pat si am dat perdelele la o parte. De data aceasta dimineata mohorata aducea cu ea valul de nori cenusii care se instalasera peste satul Konoha.Ma pregatesc de scoala si imi imbrac uniforma compusa din camasa bleu, cravata roz si fusta albastru inchis.Oarecum posomorata si inca ganditoare imi aranjez cravata in uriasa oglinda de la baie.I-au micul dejun si pornesc spre scoala incuind usa casei.Inca imi mai zbura mintea la Sasuke.Prin atmosfera incordata isi mai face simtita prezenta si vocea mea interioara:
”Of !Mai terina odata, Sakura! La ce te gandesti?Nu imi spune ca la baiatul acela iarasi. Concentreaza-te pe ce ai de facut la ore si uita de baieti.”Tipetele ei disperate nu au facut decat sa imi provoace o durere cumplita de cap si sa ma faca sa ma gandesc tot mai mult la el.
Continuand sa inaintez catre scoala am observat ca ma urmarea cineva.Am intors repede capul sa vad cine era, dar individual se ascundea sub o pelerine neagra.Considerand-o doar ca pe o coincidenta imi continui drumul.Grabesc usor pasul sa nu intarzii la scoala, deoarece pierdusem cam mult timp.Individul face acelasi lucru.Inima incepe sa imi bata puternic, ma ingalbenesc la fata si gandurile ma apasa.Intr-o clipa corpul meu parca actioneaza singur. Ma poarta in pasi grabiti pe strazile intortocheate ale satului, foarte departe de acel strain.Cand ajung la magazinul de ramen privesc in spate si observ cu bucurie ca tipul imi pierduse urma. Rasuflu usurata si ma odihnesc putin.Ma atinge pe umar o mana calda si cu teama ma intorc nestiind cum sa reactionez.In spatele meu le observ pe Hinata, Tenten si Temari.
-Sa stii ca arati foarte rau. Parca ai fi vazut o fantoma. Ce s-a intamplat cu tine?zise Temari.
-Sunt bine, numai ca am fost urmarita.Dar nu vreau sa dezbatem acest subiect.
Ne continuam astfel drumul, o vreme fara ca niciuna dintre noi sa mai spuna ceva.
-Vai, ce tacuta esti astazi.Pun pariu ca te gandesti la fermecatorul Sasuke Uchiha „ domnul atitudine”.Si nu incerca sa negi stiu ca ti-a picat cu tronc baiatul, destinse atmosfera Tenten.
-Nu este deloc adevarat! Nu ma intereseaza deloc tipul, nici nu il bag in seama. Dar tie de cine iti place? Evident minteam foarte prost si oricine isi putea da seama dupa nuanta obrajilor mei.
-Nu mai minti Sakura, doar te-am vazut cum ai rosit in fata lui si cum il priveai.Se vede de la o posta ca il placi.Dar apropo si eu as vrea sa stiu pe cine place Tenten.Spuse Hinata.De data aceasta sigura pe ea.Fata timida de mai devreme parca disparuse si ii luase locul cu totul alta persoana.
-Da curioase mai sunteri! Sincera sa fiu nu plac nici un baiat.Si Hinata nu cred ca tu esti in masura sa imi dai sfaturi, si asa esti indragostita de Naruto,recunoaste, veni replica lui Tenten.
Imediat ne-am intors una alteia spatele imbufnate, dar dupa 5 secunde am inceput sa radem.
Am ajuns in sfarsit in clasa si m-am asezat in prima banca care era libera. Incaperea era destul de spatioasa, cu mobilier nou si foarte luminata.Perdelele maro acopereau geamurile cu pervazuri din lemn de nuc pe care erau puse cateva ghivece cu flori.Am vazut in ansamblu clasa si apoi privirea mi s-a indreptat catre geam.Nu stiu sincer ce ma fascina la acel peisaj monoton, dar nu incetam sa-l privesc.Cu ochii atintiti si cu gandurile inca la alte lucruri nici nu l-am auzit pe Naruto.A bolborosit ceva indescifrabil si dupa ce a vazut ca nu are nici o sansa a plecat cu privirea in pamant.
Inca prea ocupata am mai scapat din vedere un mic detaliu, langa mine s-a asezat Sasuke, care imi spuse pe un ton rece.
-Cred ca ai gresit banca, aici stau eu!
-Imi pare rau...,dara am vazut ca este libera si am crezut ca pot sta.
Nu s-a mai oboist sa imi mai schimve o replica taioasa, asa ca am considerat ca pe un raspuns afirmativ.Uitandu-ma prin clasa am observat-o pe Ino, vizibil iritata de curajul meu.Spre deosebire de mine ea fusese respinsa. Usa clasei se deschise si pe ea intra un profesor cu parul argintiu, parca in bataia vantului, cu o masca ciudata pe fata.Ne saluta politicos, iar noi i-am raspuns in cor la salut.
Se uita cu un suras la mine si ma pofti in fata clase sa ma prezint.Mi-am spus numele si le-am marturisit ca vreau sa imi fac multi prieteni.Si ca voi lupta din rasputeri pentru a-mi indeplini visul.Imi lua dosarul de la vechea scoala si il analiza.Se vedea pe fata lui ca era incantat de rezultatele mele.Marea surpriza pe care ne-a pregatit-o profesorul era un test.Foarte grabit Kakashi imparte foile la toata clasa.Aveam niste emotii groaznice.De fapt asa pateam tot timpul cand dadea vreo lucrare sau eram ascultata.Cand a venit in dreptul meu mi-a intins foaia si a plecat la catedra.Am intorsu testul si simteam cum o greutate ma apasa. Tremuram pursisimplu cu mana pe foaie si ma facusem rosie la fata.Cand intorc putin privirea realizez ca Sasuke se holba la mine.Timp de doua secunde i-am intalnit privirea.Cand a vazut asta a indreptat capul spre foaie si nu m-a mai privea.Testul era foarte greu, toate cele zece probleme de dificultate tot mai mare imi dadeau cam multe batai de cap.Si nu cred ca eram singura care avea aceasta problema. Majoritatea elevilor priveau prostiti unul la altul.Rar isi mai incercau norocul descifrand codurile problemelor.Despre Ino si Kaname, geniile clasei, ce sa mai vorbim toata ora priveau peretii albi ai clasei parca asteptand sa le sopteasca raspunsul. Pana la urma s-au gandit sa colaboreze, poate mergea ceva, motiv pentru care profesorul le-a luat lucrarile trecandu-le frumoasa nota de unu si poftindu-le afara.Despre colegul meu, Sasuke, ce pot sa spun era pus pe fapte mari.Nu isi ridica nasul din foaie si scria de zor.In momentele in care se gandea mai arunca o privire ucigatoare lui Neji.Din cate se parea intre ei exista o rivalitate puternica.Trebuie sa recunosc ca desi testul mi-a pus ceva dificultati, am reusit in cele din urma sa il rezolv.Totul mergea foarte bine pana la ultima intrebare.Am inceput sa ma uit prin clasa, sa ma foiesc, sa privesc tabla, peretii�dar, nimic. Pursisimplu nu reuseam sa gasesc rezolvarea acestei probleme. Am inceput sa ma panichez si sa tremur toata.Eram sigura ca voi obtine o nota mica sau mai rau ca nu voi lua testul.
Sasuke ma observa. Gestul care il facea ma uimise profund.Isi puse lucrarea la marginea banci astfel incat sa ma pot inspira.Nu stiam de ce facuse asta, dar ma bucuram ca reusisem sa rezolv problema.Ora trecu astfel destul de tensionat si senseiul aduna testele.
-Abia astept sa citesc lucrarile, sunt convins ca voi da note foarte bune,spuse acesta cu un zambet ironic.Ne salute si apoi parasi clasa.Toata lumea iesise pe coridor si se plangea ca nu facuse mare lucru la test. Pana si saracuta Hinata,care era o eleva buna nu credea ca ia mai mult de sase.Am observat cu uimire ca colegul meu de banca iesise si el.M-am dus langa baiat si am hotarat sa ii multumesc. Pana la urma era si meritul lui.Eram foarte emotionata si rosie in obraji.
-Iti multumesc mult pentru ajutor.Nu stiu ce m-as fi facut fara tine.
-Mda...cum zici tu eleva silitoare, Kakashi ar trebui sa mai reflecteze la aceste cuvinte.Data viitoare ai macar bunavointa de a invata mai mult.Nu poti lua note pe meritul altora.
Cuvintele lui mi-au ajuns pana in suflet si m-au facut sa ma simt prost.Se obosise sa imi vorbeasca atata si toate astea erau doar critici la adresa mea.Am plecat abatuta de langa el, ignorand vocea mea interioara care imi zice sa-l fac praf.
-Ce ai facut la test.Noi nu luama prea mult. Nu prea am facut.Spusera prietenele mele in cor.
-Am facut totul in afara de ultima problema pe care mi-a dat-o Sasuke.
-Cred ca asta este un semn, domnul atitudine nu ajuta pe nimeni. Ca sa nu mai mentionam faptul ca te-a lasat sa stai cu el in banca. Imi spuse cu o usoara tenta de ironie Temari.
- Termina!!Nu este nici un semn. Asta dovedeste ca trebuie sa invat mai mult.
Discutia noastra era intrerupta de clopotelul zgomotos care anunta inceperea orei.
Imediat ce se sunase pe usa intra o femeie cu parul indigop prins intr-o coada, cu o figura aspra.Nici nu se obosi sa ne spuna prea multe doar saluta cu denumirea de „maimute”.
Incepu sa ne predea lucruri despre vechile clanuri si legende ale satului.Cea ce pentru mine era absurd si foarte plictisitor.Toate lucrurile care le spunea imi erau deja cunoscute.Fara sa am ce face ma uitam la Sasuke care parea sa isi noteze ceva intr-un carnetel negru.Pe banca me a aparut un biletel „Ingerasule as vrea sa vorbesc ceva cu tine in parc”.Am privit numele micut din coltul din dreapta jos, era Neji.M-am uitat spere el si i-am zambit gingas in semn afirmativ.
-Domnisoara Haruno, domnule Hyuga vad ca lectia mea va plictiseste, O stiti voi mai bine? Pentru ca observ ca erati prea ocupati sa va trimiteti biletele.Tipa nervoasa Anko.
Nervoasa cum era ne pune diferite intrebari, avand grija sa le alcatuiasca in asa fel incat sa ne fie greu sa raspunde. Din fericire am raspuns la toate intrebarile ei si ne-am asezat pe scaune.
-Data viitoare daca va mai prind cu asa ceva va dau doi fara discutii clar viermilor!!
Am dat din cap in sens afirmativ si am continuat ora.Dupa sfarsitul chinului mi-am dat seama ca mi-am facut deja un dusman printer profesori.Insa ma tot gandeam la ce imi va spune Neji”