A fi diferit, nu inseamna a fi ciudat

[Anna]

M-am gandit sa incep inca un fic cu Naruto,ca sa-mi ocup timpul liber si mai mult,greseli daca vor fi,vreau sa fiu avertizata,si sper sa va placa^^


DISCLAIMER : Nu deţin nici un personaj din animeul Naruto şi nu fac profit de pe urma acestora.

Prolog:

Fulgii de nea cadeau peste tot in zare,era un peisaj mirific.Copii din micul nostru satuc se jucau si faceau oameni din zapada peste tot in jur.Multi se dadeau cu saniile ori faceau ingerasi pe campiile inghetate.Imi placea iarna,toate anotimpurile imi placeau,mereu le vedeam asemeni unor doamne maiastre,imbracate in rochii fine si elegante,care ma tineau de mana si imi spuneau secretele lor de mii de ani.Mereu visam asta,mereu vroiam ceva neasteptat de la viata mea,insa eram fericita si asa.Imi iubeam parintii,chiar daca nu eram extrem de bogati.Aveam ochii tatalui meu,un lila special cum spunea el.Parul meu era scurt si negru precum abanosul.Eram un copil,un copil ce era fericit.
Insa nu stiam ca fericirea mea va fi de scurta durata.
Impreuna cu mama mea,am stat pe afara in timp ce ea dadea zapada la o parte de pe alee.Eu ma uitam la cerul innourat ce imprastia fulgi de nea pe pamant.Eram infasurata intr-o geaca de iarna de un mov deschis si aveam un fular bleumarin infasurat pana la nas.
In timp ce mama mea se chinuia sa dea zapada la o parte,eu luasem in mana zapada cea pufoasa si o admiram.Intre timp ma gandeam la caldura din casa,si la lemnele ce pocneau in timp ce ardeau.Imediat,mainile mele primira caldura si in palmele mele era un foc mititel de o culoare asemanatoare trandafirilor.Zambeam fericita,iar apoi am fugit spre mamica mea aratandu-i ce am descoperit.Cand imi vazuse flacara din maini,ochii ei sa marira,si ea imi dadu peste palme imediat,si imediat primisem o palma peste obraz.In ochii ei erau lacrimi,lacrimi de tristete,insa eu nu intelegeam de ce primisem acea palma,de ce plangea si mai ales...de ce ma privea cu teama?
-Mami,ce am facut?o intrebasem printre lacrimi.
Ea ma cuprinsese imediat in brate,si imi spusese printre suspine:
-S-a adeverit de ceea ce imi era cel mai tare teama.Insa nu e corect,nu e corect sa suferi,sa suferi numai de una singura...
Nu ii intelegeam vorbele la vremea respectiva,insa aveam sa le inteleg cat de curand.
Dupa cateva zile,ma trezisem brusc cand auzisem un tipat scurt dar destul de sonor.Am coborat imediat sa vad despre ce vorba,insa mai bine nu coboram.In bucatarie,usa era intredeschisa,insa ce vedeam imi era indeajuns sa ma infior de groaza.
Mama mea era intr-o balta de sange,in timp ce il privea pe tata cu ochii goi.El avea un cutit in mana,si tot ce puteam sa aud de la el era:
-Vrajitoare nenorocita,cum de m-am putut casatori cu tine?Cum de am putut sa te iubesc?Am fost facut de rusine o data insa se va termina repede,dupa ce o voi ucide pe Hinata...
Imediat cand auzisem aceste vorbe,am fugit in sufragerie ca sa ma ascund de el.Stiam ca nu ii va lua foarte mult sa ma gaseasca,insa nu puteam sa ma gandesc la altceva.
Vocea lui era tremuranda,in timp ce lacrimile ii scurgeau pe obraji.Ma striga incet si clar:
-Hinata...vino sa terminam cu aceasta suferinta...
Lacrimile imi cadeau pe obrajii palizi.Ce se intamplase cu tata?De ce se comporta asa?De ce a ucis-o pe mama?
"Mami,imi este frica..." era tot ce imi venea in minte,insa nu imi lua mult ca tata ma luase de umar si ma trantise de pamant.Incepuse sa zambeasca si sa-mi zica:
-Fara vrajitoare,fara sange murdar,fara nimic!
Eram paralizata de frica,eram inghetata total si totul devenise rece.Nu mai stiam daca respiram sau nu,daca clipeam ori nu.Fiorul mortii ma cutreiera prin toate oasele corpului,incat nu ma puteam misca,era imposibil.
Mi-am asteptat sentinta.
Insa,inainte ca sa simt vreo durere sau sa mor,am vazut cum tatal meu era nedumerit.Lama cutitului inghetase si totul devenise ciudat.Eu facusem asta?Imediat insa ce am revenit in lumea reala,primisem numai lovituri de picior si de pumn.Fata mea devenise din ce in ce mai umflata iar eu nu-mi mai simteam corpul din cauza durerii ce devenea din ce in ce mai insuportabila.Intre timp,omul din fata mea nu il mai puteam numi tata,era un monstru.Incepusem sa-l privesc cu ura,iar furia mea crescuse din ce in ce mai tare,fiindca el imi omorase mama,cea care mi-a dat nastere si care a avut grija de mine.Il uram,il uram din tot sufletul deoarece imi furase mama,ii luase viata asemeni unui animal.
In jurul meu,flacarile incepusera sa ma inconjoare.Tatalui meu ii era din ce in ce mai frica,frica de mine desigur.M-am ridicat in picioare,sigura pe puterile mele.M-am uitat in ochii lui,plini de lacrimi si incepusem sa tip:
-Cum ai putut sa ii faci asta?O iubeai!Chiar daca era diferita,nu era ciudata!Te iubea,si eu te iubeam,si tu ne iubeai.Acum ai devenit un monstru,cum ai putut?Ce ti-am facut sa merit asta?Te urasc!
Imediat dupa ce am rostit acele cuvinte,casa incepuse sa arda din temelii.Incepusem sa fug prin foc,pentru viata mea,pentru a uita de acel cosmar...vroiam sa scap.
Am fugit desculta prin zapada,pana nu am mai stiut ce e cu mine.Obosita de atata efort,am cazut extenuata si am inceput sa plang.In jurul meu,flacarile ma inconjurau asemenea unui scut.Imi plangeam soarta,vroiam sa mor sa nu mai sufar nici macar o clipa,vroiam sa fiu langa mamica mea...
"Ce am facut?De ce merit asta?"imi spusesem in gand,insa nimeni nu-mi raspunsese.Am stat si am plansmult timp,de parca totul s-ar fi oprit in loc...
Dupa o vreme indelungata,am mers incotro vedeam cu ochii,nu mai conta pe unde mergeam.Nici macar nu-mi pasa,imi era indiferent.Ajunsesem intr-un camp pustiu,fara urma de civilizatie.Am mers si am mers,pana cand in fata mea aparu o femeie inalta cu parul blond prins in doua codite mici.Cand am vazut-o prima data,am crezut ca halucinez,insa acea persoana se apropia din ce in ce mai mult de mine.
Ura mea prinsese forma in jurul meu,cand sulite uriase de gheata au luat forma asemeni unei porti.Intre timp,puteam sa-i simt prezenta acelei femei ce se apropia din ce in ce mai mult.Ajunsese la sulitele mele,si pusese mana pe una dintre ele.In cateva secunde,aceasta se topi,pana mai ramasese doar vapori de apa.Se afisa in fata mea cu un zambet ce iti topea inima,iar haina ei rosie ii acoperea capul si trupul pana la pamant.Puteai spune ca e Scufita Rosie,doar ca e mult mai frumoasa ca ea.Se aseza in genunchi in fata mea,iar ochii ei precum ambra imi cercetau chipul plin de vanatai.Fruntea ei se incrunta putin,facand acel mic romb din frunte sa fie neinteles,insa imediat isi reveni la normal.Mana ei imi mangaie obrazul,si imi spusese usor:
-Ce cauta aici,o tanara vrajitoare ca tine?
Inghitisem in sec si ii spusesem printre lacrimi:
-Te rog nu imi face rau,nu stiu ce e cu mine,e totul atat de ciudat,si nu inteleg...
-Unde iti sunt parintii?ma intreba ea melancolic.
-Mama mea a murit.Tatal meu a ucis-o,a incercat sa ma ucida si pe mine,insa am dat foc la casa.
In ochii ei se citea tristetea,insa imi spusese simplu:
-Nu te teme,voi avea grija de tine.Suntem exact la fel,si nu vei mai avea alte griji.Tot ce a fost mai rau a trecut.Cum te cheama?
-Hinata.Hyuuga Hinata,ii spusesem timid.
Aceasta tacuse putin,insa imediat imi raspunsese:
-Ei bine Hinata,eu sunt Tsunade,si eu voi fi noul tau mentor.Te voi ajuta sa iti antrenezi puterile si sa fii in siguranta asa cum a dorit si mama ta.
-O cunosti pe mama?o intrebasem sfios.
-Am cunoscut-o.Imi era o prietena foarte buna,si regret ca a sfarsit asa.Insa haide sa ne grabim,altfel vei raci in frigul asta,si pariez ca ti-e foame nu?
Dadusem din cap afirmativ.
Ma luase de mana,si ma conduse intr-o noua viata.Tot ce puteam sa sper era ca nu voi mai avea parte de suferinta.Era unica mea speranta.

[crazy little red]

hello my dear, deci te-ai hotarat sa ne incanti cu un nou fic :P
pai, sincer la inceput imi amintea de un episod din Naruto, probabil de acolo te-ai inspirat unpic
in fine, nu asta conteaza, imi place, a fost descriere din plin, m-a surprins cat de bine i-ai descris starile Hinatei deci good for you :D
dialogul a fost putin si bun, cum imi place mie
actiunea minunata, deloc grabita
greseli nu am vazut, nici nu m-am uitat cei drept dupa ele dar in general le observ daca sunt grave
titlul imi place, nu stiu daca atrage neaparat extrem de tare dar imi place ideea in sine
oricum, ma bucur ca Hinata devine mai populara, sa zic asa, pe zup :P
ms ca mi-ai zis de el :* si anunta-ma de next :P

[Miranda.]

heloo
Un nou fic ? Ma bucur sa vad ca exista inca noi incepututi, unele mai interesante, altele mai plictisitoare si comune. Hinata, deci ea este personajul din Naruto pe care ai ales-o. Descrierea a fost buna, nici multa, nici putina, potrivita. Dialogul bun, la sfarsit trebuiau niste replici mai complexe, acelea pe care le-ai folosit nu sunt prea potrivite situatiei. Naratiunea este buna, oricum, la asta nimeni nu poate sa greseasca. Actiunea, e o povestire din trecut, deci timpul poate s-o ia putin mai repde. Ideea... seamana, de fapt este geamana, aproape, cu povestea masatului din Tara Valurilo.

:bye:

[Anna]

Multumesc de comentariu andrra,esti o scumpaaa>:D<
Uite nextul:*:

Capitolul 1:Abstract.
Dupa 13 ani...:
Hinata:

Stateam in camera mea,pe intuneric,asteptand ca soarele sa apuna de tot.Imi placea mai mult sa ies la lasarea intunericului,mai ales ca maine vom pleca din acest orasel mic.Ne vom muta in Konoha,un orasel mai mare,fata de cel in care am locuit treisprezece ani.Sec,insa asta e,nu ma deranja prea tare pentru mine era in regula daca aveam o padure in apropierea orasului unde sa ma plimb noaptea.E un obicei de al meu,dupa acel incident Tsunade ma ducea pe afara ca sa stam la picnic si sa admiram vara crinii japonezi.Noaptea incepeam antrenamentul,unul destul de greu desigur insa ma va ajuta.Asa a fost mereu,si asa va fi.Nu puteam sa spun ca imi faceam prieteni prea multi,eram doar o tipa care mereu isi invata incantatiile,si statea cu nasul in carti.Nu ma deranja asta,deoarece rezultatele se vedeau pe zi ce trece in timp ce ma antrenam.In toti anii astia,m-am antrenat si am ajuns sa cunosc magia si vrajitoria ca in palma.Trebuia sa ramanem ascunsi,noi cei de genul nostru deoarece lumea ne va uri,pentru ca suntem diferiti.Asta imi spunea Tsunade,si mereu ma consola cu gandul ca nu am fost singura careia i s-a intamplat .Totusi nu vroiam sa mi se intample,sa imi vad mama cum este ucisa tocmai de tatal meu.Nu imi placeau oamenii,imi pareau ciudati dupa ce mi-am descoperit puterile.La fel si acel gol imens din stomac,nu disparea,era asemeni unui crater,si uneori din cauza oboselii imi dadeam drumul lacrimilor fiindca eram mult prea obosita sa le tin in mine.Imi era greu si Tsunade vedea asta,insa incercase de mult timp dar era in zadar.
Soarele asfintise deja iar eu ma uitam pe peretii mei albi si simplii.Alarma ceasului suna,cantand melodia de la Cargo,Ziua Vrajitoarelor.Ironic insa melodia asta ma binedispunea de fiecare data.M-am ridicat in timp ce melodia canta.Cand versurile se rosteau incet mi-am luat matura si m-am asezat lin pe ea.Mi-am lasat dorinta de a zbura sa ma invaluie,si asa am inceput sa o iau la goana prin cerul rece de Septembrie.
Luna era pe cer,mare si plina,palida ca deobicei ma acompania in micul meu dans nocturn.Liliecii zburau si ei,cativa dintre ei fiind probabil vampiri.Tsunade spunea sa stau departe de ei,deoarece sunt mereu imprevizibili.Nu am bagat-o in seama,mereu eram amabila cu ei,si ei cu mine,si chiar erau amuzanti.Aveam multi prieteni din Lumea Supranaturalului,daca puteam sa-i spun asa.Eram amabila deoarece stiam ca ei erau singurii care nu ma vor considera o ciudata.Insa,de data asta nu am urmat liliecii,ci am zburat in continuare,spre padure.
Am ajuns in scurt timp in fata paraului ce hidrata padurea cu apa ei rece si pura.Mi-am sprijinit matura de un copac,si mi-am lasat picioarele in apa.Cand pielea mea intrase in contact direct cu apa,ma lua un tremurat usor.Insa mi-am revenit repede si am intrat cu tot corpul in apa adanca.Mi-am lasat corpul sa ajunga in mijloc si am inotat catre fund pentru a-mi racori mintea si sufletul patat de atata tristete.Un avantaj de a fi vrajitoare este ca ai mai multa forta decat oamenii,de exemplu,puteam sa imi tin respiratia cat doream.M-am intins pe pietre si am inceput sa privesc lumea printr-o noua oglinda.Luna cadea fix asupra corpului meu,facandu-mi pielea alba precum neaua,iar parul meu il facea mai negru ca deobicei.Un negru al noptii as putea spune,iar ochii mei deveneau de la lila la un mov perfect.Nu stiu de ce,aveam o presimtire stranie,de parca as fi fost urmarita.Am inaintat catre suprafata sa vad daca totul este in regula.Mi-am ridicat putin capul afara ca sa vad despre ce este vorba.In jurul raului erau doi baieti.Ochii mi-au incremenit de frica cand am vazut doi oameni cu pelerine negre pana la pamant.Nu le vedeam chipul,insa le puteam auzi vorbele.
-Cum poti ucide acele bestii?intrebase o voce tanara.Cred ca era de varsta mea.
-Nu poti numi bestii,doar pentru ca sunt diferite fetito.Toate au inima,doar ca unele au inima intunecata,de ura desigur.Unele dintre ele,au suferit adevarate orori,mai ales ca nu isi stiau adevaratele origini,spusese o voce groasa de barbat.
-Dar sunt ciudate!Trebuie distruse,trebuie vanate si ucise!spusese acea voce tanara.
Imediat am auzit o lovitura de palma.M-am ascuns mai adanc in apa,insa incat sa ii pot vedea.Pelerina unuia dintre ei cazu pe spate,lasand la iveala un par rosu ca focul.Purta o pereche de ochelari,iar fata ei devenise rosie de furie.
-Sensei,de ce mi-ai facut asta?intrebase ea cu dispret.
Persoana amtura,isi dadu gluga jos,lasandu-si chipul la iveala.Ochii lui erau negrii precum noaptea,si avea doua cicatrici mari sub ochi ce se intindeau pana la obraji.Parul lui era alb si tepos,facandu-l sa para ca un monstru.
-Fetito,nu ai niciun drept sa-mi pui la indoiala vorbele.Esti cam cu nasul pe sus nu crezi?Karin!Pot oricand sa nu te mai consider studentul meu!spusese acesta tipand.
-Ei bine Jiraya-sensei,nu mai vreau sa fii profesorul meu!spusese ea in timp ce pleca.Totusi eu imi voi continua drumul,de a distruge tot ce imi sta in cale,iar apoi rase fals si fugi in padure.
"Ce oameni nebuni mai dai si in zilele noastre",imi spusesem in timp ce priveam enervata situatia,insa gandurile imi fusesera intrerupte de o voce:
-Stiu ca esti in apa,iti pot simti prezenta tanara vrajitoare,imi spusese el cu respect.
Stiind ca nu mai aveam niciun rost sa ma ascund,mi-am miscat mana dreapta in forma de cerc,si imediat am fost propulsata pe o platforma de apa circulara.Am pasit cu gratie pe iarba si m-am inclinat spre el cu respect.Era o miscare de salut fata de toti cei care ne cunosteau existenta,indiferent ce fel de creatura erau.M-am uitat in ochii lui,si pe fata lui se schita un zambet.Tot ce speram era ca nu se uita la camasa mea de noapte uda si lipita de corp...insa am ghicit,chiar acolo se uita.
-Ahem,tusisem apasat,incat sa-si dea seama de gafa.
Acesta isi lua imediat privirea si isi inclina si el capul inaintea mea.Il vizualizam incet,in timp ce el ramanea aplecat.Indoielile mele s-au adeverit in cele din urma,insa mi-am pastrat calmul:
-Esti un Vraci,nu-i asa?intrebasem sceptic.
-Da,asa este.Insa nu sunt aici pentru a-ti face rau,spusese incet.
-Te cred si sper ca ai dreptate.Cum te cheama?
-Jiraya.Pe tine cum te cheama micuto?intrebase el amuzat.
-Hyuuga Hinata geniule.Si nu ma lua cu micuta,ca daca te transform in soarece vom vedea care e mai mic,ii spusesem nervoasa.
-Calmeaza-te,glumeam doar.Tu esti Hyuuga Hinata,celebra Hyuuga Hinata?intrebase cu respect.
-Cum adica celebra?intrebasem ganditoare.
-Pai...aa...maestrul tau e Tsunade nu?
-Da,ea este.Dar totusi revenind,unde vorbeam...insa am fost intrerupta instantaneu de un vant puternic.Frunzele de vara,deveneau ruginii in fiecare secunda ce trecea,si aerul mai racoros.
-A venit Toamna nu?intrebase Jiraya.
-Ceva de genul,insa nu mi-ai raspuns la intrebare...
Respira adanc de cateva ori,iar eu il priveam atenta,insa acesta isi lua o masca de nerecunoscut.O masca serioasa si ipenetrabila,ce nu putea fi sfaramata sau distrusa.
-Nu imi raspunzi?intrebasem nervoasa.
-Nu,spuse acesta sec.Insa iti zic doar atat,multi oameni vor sa puna mana pe puterile monstrilor,cele mai de varf.Si tu ai avea sanse sa fii cautata.
Am strans din pumn,in timp ce imi inclestasem maxilarul.In maini tineam adevarate flame,flacari rosii precum caldura iadului.Nu ma ardeau,insa simteam cum forta lor imi pulsa pana la umeri.Am aruncat flacarile spre padure,in timp ce mi-au facut o trecatoare din flacari.Am trecut nepasatoare prin ele,si mi-am intors privirea spre Jiraya:
-Daca ma vor,sa ma vina catre mine iar eu ii voi transforma in cenusa.
Si apoi rostisem cateva incantatii care sa stinga copacii.Am mers inainte,insa ultimele vorbe care le-am auzit de la el au fost:
-Se vede ca te-a invatat Tsunade,doar ea putea sa iti antreneze puterile asa...
Mi-am luat matura,si am zburat spre casa,insa nu am ales un zbor linistit ci un zbor rapid si sigur.Stiam ca Tsunade ma va astepta,si stiam ca era treaza,deoarece vedeam cum lumina de la bucatarie era aprinsa.Am intrat pe usa,si am lasat matura acolo.Am mers in bucatarie si am vazut-o pe Tsunade cum isi bea ceaiul.Isi atinti privirea ei "magica",asa ii descriam privirea prin acei ochi superbi.M-am asezat langa ea,in locul meu dintodeauna.Am vazut cum in fata mea,era o ceasca de ceai cu aroma de fructe de padure,favoritul meu.Am luat ceasca in maini,si incepusem sa suflu relaxata.Imediat am inghitit continutul ei usor,incalzindu-ma pe loc.Intre timp,Tsunade ma fixa cu privirea.Mi-am ridicat privirea spre ea,si i-am zambit usor.Ea imi zambi la randul ei.
-Ti-am vazut un vechi prieten,ii spusesem amzuata.
-Cine?ma intreba ea in timp ce ridica o spranceana.
-Un tip Jiraya,era un Vraci din cate am vazut.M-a simtit dupa ce discipolul ei a reuntat sa o mai invete,ii spsuesem indiferenta.
-A reuntat?De ce?intrebase Tsunade curioasa.
-Crede ca cei de genul nostru trebuie sa murim.
-Mda,un alt "om inteligent",nu erau destui prosti pe lumea asta isi spusese ea dandu-si ochii peste cap.
-Simti mirosul?intrebasem detasata de subicet.
-Da.A venit acea vreme nu?
-Ai dreptate,maestre trebuie sa ma culc,maine am de rezolvat treburile cu liceul si toate alea,ii spusesem plictisita.
-Noapte buna Hinata,imi spusese ea dulce.
Inainte sa urc pe scari,am intrebat-o pe Tsunade:
-Sa stii ca Jiraya a zis ca sunt celebra dintr-un anumit motiv.Care este acela?intrebasem suspicioasa.
Tsunade tacuse o vreme,insa raspunsese doar cu atat:
-Prostul ala de Jiraya nu isi poate tine gura.Of,Hinata stii ca lumea asta toti ne vanam intre noi.Insa altii o fac doar pentru putere.Vom vorbi despre subiectul asta dupa Halloween si dupa ce te inscrii in Ceremonie.
-Bine...noapte buna Tsunade.
Am urcat scarile si am ajuns in acmera mea.Mi-am dat jos hainele de pe mine si m-am imbracat cu o pijama uscata.M-am dus la baie sa ma spal pe dinti iar apoi m-am pus in pat.In timp ce priveam peretii albi,am facut o mica miscare de mana si am spus:
"Stelele apar la inceputul noptii,insa la sfarsit,vor fi la infinit."
Tavanul devenea din alb un albastru al noptii,iar stelele incepeau sa straluceasca .Tavanul incepea sa semene cu cel de la Hogwarts,pe timpul noptii.A fost amuzant,mi-as fi dorit sa invat intr-o scoala ca aia tot ce vroiam sa invat,insa a fost bine si asa.Multe intrebari ma framantau,imi dadeau neliniste si spaima.La ce se referea Jiraya cand zicea ca sunt celebra si cautata?Era de rau sau de bine?Tonul lui Tsunade nu imi dadea o senzatie de liniste.
Am tot continuat asa,pana cand am adormit si am lasat sa fiu alaturi de stele,departe intr-o lume fara griji...

Dedic acest capitol tutror fetelor care mi-au citit si au comentat la acest fic cat si la celalalt si mai ales unei persoane speciale pentru mine,care fara ea nu as mai zambi zilnic.Te iubesc arici mititel!:*:*:*

[Mina-chan]

Hey, buna scumpo:* se pare ca am trecut si eu pe aici, pai se putea sa uit de tine?
Pai sa vedem un nou fic o noua idee care dupa parerea mea destul de originala mie mi se pare putin SF sper sa nu te supere asta.
Ti-am citit ambele capitole dar pana m-am "miscat" tu ai pus si capitolul 2:))
Inceputul primului capitol mi s-a parut destul de cunoscut, semana putin cu un episod din Naruto, sau poate te-a inspirat acel episod.
In capitolul 2 am vazut ceva diferit ceea ce mi-a placut, dar sunt curioasa de ce ai ales-o pe Karin? oricum e alegerea ta, si sunt curioasa de ce este atat de populara Hinata? Sunt sigura ca o sa ne lamuresti tu pe parcurs:P
Actiunea, naratiunea si dialogul au fost bune dar cred ca ar trebui sa mai accentuezi putin sentimentele fetei, parerea mea (sunt eu putin mai sentimentala scuze)
Pai mi-au placut ambele capitiole deci te astept cu next si sa nu uiti sa ma anunti.
Spor la imaginatie:*

[crazy little red]

trecand peste faptul ca nu mai anuntaaaaat :))
am venit cu un comentariu pe la tine
intradevar, descrierea sentimentelor nu a fost atat de abundenta ca in primul capitol, dar nici nu prea aveai ce descrie, adica starile ei erau evidente din reactile pe care le-a avut, deci probabil ca mai multa descriere nu si-ar fi avut rostul
in rest, actiunea mi-a placut, nu a fost grabita
Jiraya a ramas tot un pervers :)) imi place ca ai pastrat aceasta caracteristica a lui
in rest, povestea devine interersanta
"Nu imi placeau oamenii,imi pareau ciudati dupa ce mi-am descoperit puterile."- mi-a placut mult fraza asta, ai exprimat foarte clar ce simte ea fata de oameni prin asta, frumos...
deci succes in continuare si spor la scris :P ca m-ai facut curioasa
bye bye

[Miranda.]

heloo
Dupa ceva timp am venit si eu. Inca o persoana care ma termina psihic, cum ai putut sa scri ditamai capitolul ? Eu nu as putea sa realizez nici jumatate, cum ai atata timp ca sa faci asta ? Dar gata, trecem peste acest amanunt. Tsunade ascunde ceva, dar ce ? Ce anume are Hinata atat de special ? Se va intampla senzationalul in viitor sau deja il are ? Descrierea mi-a placut, nu prea am ce sa spun la ea, dialogul bunicel, naratiunea in regula, actiunea tinuta pe loc, ideea... atat.

:bye:

[Anna]

Uitati nextul:*:
Capitolul 2:Noua in Konoha.
Hinata:


Imediat ce m-am trezit,eu si Tsunade ne pregateam bagajele si verificam daca totul era in regula.Intre timp am ajutat-o sa puna toate cartile de vrajitorie si farmece,armele,plantele medicinale ce ne ajutau in lupta pentru vindecare,si potiunile.Tsunade tinea la chestiile astea ca ochii din cap,si am ajuns eu sa ii imit obiceiurile.Am ajuns sa ii imit obiceiurile,asemeni unui copil pe ale mamei lui.Ea i-a tinut locul mamei mele,si a fost o inlocuitoare bune,fiindca nu mi-as imagina viata fara ea,fara sfaturile ei,fara pedepsele ei si mai ales fara acel zambet special.
Intre timp am adunat toate lucrurile intr-un cufar mai mare,si l-am transportat in masina.Fix atunci au ajuns si muncitorii care au dus mobila intr-un camion.Se uitau cu dispret catre noi,fiindca le-am trezit \\\"somnul cel dulce\\\".Daca ar fi fost dupa mine,le-as fi spus vreo cateva vorbe \\\"frumoase\\\",insa Tsunade ma apucase de mana si imi spusese ca sa stau locului.M-am uitat la ea urat insa a zis ca nu trebuie sa imi bat capul.am oftat in sinea mea si am fost de acord,nu puteam sa o refuz.
Dupa ce am terminat si cu aceasta treaba,ne-am imbarcat si am urcat in masina.M-am uitat mult timp in urma,si am simtit o urma de dor in suflet.Tot ce am putut sa fac era sa las o lacrima sa imi cada pe obraz si sa i-o las drept amintire.Nu plangeam prea des,insa nu puteam sa ma abtin cand era nevoie.
Tsunade se uita la mine prin oglinda retrovizoare.Acum ca soarele rasarise,se reflecta in ochii mei rosii si inlacrimati.Intre timp,mi-am pus pe Mp4,melodiile mele favorite si am lasat sa ascult.Prima din lista era Placebo-Passive Agressive.Am ascultat pana am adormit.
In scurt timp am ajuns intr-un loc strain,total strain mie.Era o oaza dintr-o padure,copacii fiind plini de flori roz,atat de mari incat petalele cadeau la fiecare miscare simpla.Sub un copac,era un tanar rezemat de trunchi.Avea vanatai pe fata,iar trupul ii sangera destul de rau.Avea un par ciufulit de o nuanta de blond auriu.Ochii lui de un albastru splendid,priveau in gol desi erau chinuiti.M-am dus rapid catre el,si am vrut sa-mi folosesc puterile sa-l vindec.In cateva ore,putea sa nu-si mai faca griji.Insa el ma apucase de maini,si le tinuse strans,iar dupa imi pusese mana pe obraz.Nu stiu de ce,incepuse sa zambeasca,un zambet strengar care ma facuse involuntar sa zambesc,mai ales cand ma pierdeam in ochii lui albastrii.Intre timp,vroia sa se apropie spre mine,chiar daca ii era greu,insa inainte sa-l pot opri,isi zdorbi buzele de buzele mele intr-un sarut lung.Nu stiu de ce,ma simteam atat de bine in bratele lui,chiar daca era ranit.Nu puteam decat sa profit de acest sentiment si sa-l imbratisez la randul meu,si sa ma pierd in bratele lui...atat de sigure,atat de puternice insa atat de tandre!
Imediat,sarutul inceta iar eu incepusem sa-i admir chipul,in timp ce el imi mangaia obrajii.Parea obosit dupa atatea lupte,atat de fragil...Vroiam sa-l ajut,insa nu stiam cum iar acest gand ma baga in sperieti.Lacrimile imi curgeau pe obraji,insa eu le-am adunat repede in palme,si i le-am pus la rana.Aceasta incepuse sa scoata mici aburi,insa incepea sa se vindece.O abilitate speciala de a mea,lacrimile puteau sa vindece.I-am dat pelerina de culoare inchisa jos,pana il lasasem intr-o bluza albastru-bleu cu maneci lungi.Ii dadusem si bluza jos,si m-am lasat pe pieptul lui si am inceput sa plang.Lacrimile nu incetau sa se opreasca,insa rana incepea sa se vindece iar asta ma bucura enorm.In scurt timp,ramasese doar o urma mare de sange,care isi pierduse sursa.M-am uitat la el,si acesta ma admira si imi spusese doar atat:
-Ai niste ochi atat de frumosi...
Insa asta fusese tot ce apucase sa spuna,fiindca o sulita il patrunse chiar in fata mea.Acesta nu avusese timp sa respire macar.Am inceput sa tip si sa plang in acelasi timp,iar intre timp baiatul devenise praf.Atunci am inceput sa plang,in timp ce strangeam praful in maini.Incepuse sa bata vantul,cu o forta de neoprit,care facea sa cada petalele precum fulgii de nea.Am cazut peste praf,si am ramas acolo nemiscata,in timp ce ma pierdeam printre petale.Un miros placut de ciresi imi invada narile,iar eu ramasesem paralizata,in timp ce petalele ma acopereau,si tot odata imi acopereau lacrimile si tristetea din suflet.Incepusem sa devin si eu,incetul cu incetul praf,pana cand am inceput sa zic fara sa vreau:
-Unde esti iubirea mea?
In acea clipa m-am trezit instantaneu.Chiar in acel moment,ajunsesem in fata noii case,iar Tsunade incepea sa despacheteze alaturi de ceilalti,insa eu ramasesem paralizata in acea clipa.Transpiratia de pe tample nu inceta sa se opreasca,la fel si cu panica din sufletul meu.Am coborat rapid din masina,si am mers sa-i ajut pe ceilalti,insa deja terminasera treaba.Tsunade imi spusese sa ma duc sa ma inscriu la liceu si ca ne vom auzi abia diseara deoarece mai avea cate ceva de rezolvat.Nu am comentat nimic,mi-am luat actele si m-am dus imediat catre liceu.Am ajuns in scurt timp,printre care directorul amabil ma primi imediat si ii explicasem situatia.Acesta avea parul alb,prins intr-o coada si cu niste ochelari ovali pe nas.Il chema Kabuto,si cand mi-a dat foaia cu orele de curs si altele,si imi dadu uniforma.I-am multumit si am plecat in drumul meu.Intre timp,cand coboram scarile,m-am izbit fara sa vreau de cineva.Toate cartile imi cazusera cu zgomot,insa inainte sa mai apuc sa le strang,cineva deja mi le inmana.M-am uitat in jos cu jena spunand:
-Scuze,sunt o toanta,nu te-am vazut...insa inainte sa mai zic ceva,mi-a inghetat tot trupul,deoarece acel blond in vis imi aparu in fata,insa el nu imi vazuse groaza ci spusese zambind
-Mi se intampla,apropo vad ca esti noua aici,cum te cheama?
-Hyuuga Hinata,dar pe tine?
-Uzumaki Naruto,se pare ca vom fi in aceasi clasa.
-Ma bucur,spusesem zambind.
Acesta se uita prin incapere nonsalant,insa ma intrebase deodata:
-Organizez o petrecere diseara,poate ne vedem pe acolo...uite adresa,spusese in timp ce imi dadu o bucata de hartie.
-Mersi,o sa fac tot posibilul,ii raspunsesem zambind.
Apoi plecasem fara sa ma uit in urma,ingroizita de tot ce se intamplase.Deja il vazusem in vis,si acum in realitate,ce se intampla?
Tot ce imi venea in minte era ca sa nu moara inca cineva din cauza mea.

Melodia din vis:http://www.youtube.com/watch?v=6WselK-1Zb8
Stiu ca este cam scurt,va rog sa ma iertati:\">:*

[crazy little red]

hello my dear
incep prin a-ti spune ca mai socat la faza in care sulita l-a strapuns pe Naruto, ma uitam ca proasta, era si culmea sa-l omori din capitolul doi cand abia a aparut si el in peisaj :))
ma bucur ca m-ai linistit, deci un vis care sper sa nu prinda contur :((
a fost un capitol frumos scumpo, m-ai tinut cu sufletul la gura si cu ochii cat cepele O.O
descrierea a fost frumoasa, desi sentimentele puteau fi duse mai spre extrem, socul cand l-a vazut pe naruto in realitate, te-ai limitat mai mult la reactie si nu neaparat la sentimente
dialogul a fost bun, te-ai folosit putin de el, cum imi place mie
ai o imaginatie bogata, ceea ce e bine caci reusesti sa ne surprinzi cu ceea ce scrii

deci astept urmatorul capitol, spor la scris :*:*

bye bye

[Miranda.]

heloo
Nu mi s-a parut scurt capitolul, chiar mi s-a parut lung :)) . Mi-a placut visul pe care l-a avut, chiar credeam ca aceea era realitatea, poate ar fi trebuit mai multa sentimente cand a disparut si s-a transformat in nisip ( parca). Poate visul este o premonitie, Hinata ar tredui sa aiba grija ca altfel o sa-l piarda, nu zic altceva, doar atat. NU am ce sa mai comentez, cred ca o sa mai apara useri in urma mea care te vor lamuri mai mult la greseli.

:bye: