A Past and Future Secret

[Nidryne]

Mulţumesc mult, Shu, pentru comment :] şi mă bucur mult că-ţi palce. Voi edita şi capitolul trecut, pentru a repara greşelile.

Capitolul al doilea a fost rezervat dinainte pentru a mai scoate din ceaţă povestea, deşi e vagă, pentru a lăsa şi o fărâmă de mister :]

Capitolul II: Ochi de matostat

My song of the end
It was nice but now it's gone
My song of the end
It was fixed the whole time
My song of the end
I saw it all
[Blind Guardian . A Past and Future Secret]

Abia târziu în acea zi fără de înţeles îşi termină Stăpna treburile; deşi toţi o supranumeau în acest fel, era doar pentru că a ei era casa, şi ea decisese să ia răniţii şi căzuţii trimişi de rege. Pentru că cei mai mulţi dintre ei erau fii şi fiice deposedaţi ţi alungaţi din casele mari, pentru greşeli adevărate sau plăsmuite de conducătorii aleşi cândva de cei de dinaintea lui Thengriel.
Rash încă mai cugeta; Să-i spun, sau să nu-i spun de Namoth ?, îşi tot spunea de când acesta îşi dezvelise ochii de giulgiul de abur. Dacă-i voi spune, cine ştie ce se va mai specula şi de mine ... Lhonul ştie. Ştie de Vânt şi se pare că l-a întâlnit şi el; ochii verzi nu-i primeşti cu una cu două. Se înfioră. Amintirile trecute se perindară rapid prin capul său. Nu rămăseseră decât cioturi de imagini, prin ale căror spărturi vuia sunetul ravarului Şi strigătele îndepărtate ale altor averreni. Averreni ?, râse el de propriile-i gânduri. De unde ştiu că erau numai averreni ? Apoi flăcările care-i consumaseră părinţii arseră simţămintele de groază, ce-i acaparaseră sufletul în acele momente.
Stăpâna îşi înălţă semeată privirea, apoi merse cu pas uşor spre uşa lui Namoth. Strigă încă doi băieţi să vină cu ea, printre care era şi Rash.
- Deci, june Namoth, ce vânt te-aduce aici ? începu Stăpăna, aşezându-se pe marginea patului, în timp ce băieţii rămaseră la uşă.
Namoth îşi ridică molcom capul, pironindu-i faţa femeii; acoperământul alb îi era lăsat deasupra ochilor.
- Mai încolo, străine, căci nu priveşti astfel omul ce-ţi dă adăpost la ananghie! zise unul din băieţii de la uşă.
- Uşor, Dakâer, băiete, că nu e rost să rămâi cătrănit pe un orb că mă priveşte-n ochi, îl certă Stăpâna, vorbind încet şi blând. Până la urmă, e frate cu tine, fiu al lui Thas, cum e şi frate cu mine.
-În cultura învăţaţilor trecuţi*, Şopti Namoth.
Nici unul din băieţii de la uşă nu-şi putură stăpâni fiorul ce-i trecuseră la auzirea vorbelor lui, cu atât mai puţin la vocea sa. Rash, însă, nu-şi mutase privirea lipsită de expresie de la el.
- Sunt doar un pribeag. Vroiam să simt din nou aerul de la capătul Averului. Mai veneam cu un om, un bard de pre la curţile lui Thengriel, Domnul să-l ajute!, dar văd că s-a pierdut undeva printr-o şihlă. A rămas cu dragii lui copaci, ce-i cântă şi-i jeleşte atât. Dar era singurul meu sprijin de când m-am născut, şi purtam înainte şi-o pânză dimprejurul ochilor, să-şi dea seama oamenii că nu văd. Dar văd că s-a pierdut; probabil unde m-am pierdut cu firea şi am ajuns lat pre spate în faţa casei dumitale.
- Grea-i viaţa când n-ai puterea de a vedea, nu, june ? râse Stăpâna. şi bardul acesta al tău, cum ziceai că i se spune ?
- O, nimeni nu ştie cum. Noi îi zicem “Cameleonul”. Pentru că îşi schimbă numele la fiecare jumătate de sută de ani. Acum zici că-l şti, şi când îl cheamă altul pre care abia l-a cunoscut te trezeşti că-i altă persoană.
Namoth râse uşor şi, deşi ceaţa părea că-l împiedică, ochii îi surâseră, iar albul lor părea că se luminează dintr-o dată.
- Cară câte-o scripcă-n spate, şi-i mai întotdeauna înveşmăntat în robă. Nu cred că-i de prea mare ajutor asta, însă mai nici un bard din ţara de pe Aver nu cântă la instrumentul ăsta, ci la câte vreo harpă micuţă.
Stăpâna rămase puţin pe gânduri, răscolindu-şi amintirile.
- Da, ai dreptate. Nu mă ajută asta deloc, căci n-am văzut pre nimeni cu vreo scripcă-n spate. Dar să lăsăm asta acum. Mai am nişte întrebări să-ţi pun. De unde eşti, june, şi al cui fiu eşti ?
Namoth nu-i răspunse imediat, ci rămase pierdut în faţa ei. Părea că priveşte prin ea, într-un loc îndepărtat, numai de el ştiut.
- Vin de la meterezele ţării, de la capătul dinspre Apus al Averului. Numele cetăţii s-a pierdut în timp. Acum a rămas doar o ruină a ceea ce a fost, un loc în care se adună toţi plăieţii ce vor să fugă de judeţu regelui. Sunt Namoth, fiu al lui Shesz.
Stăpâna se încruntă; părea că-şi pune întrebarea dacă-l ştie pe acel om sau nu. Într-un final, îi spuse unuia dintre băieţii de la uşă să-i aducă o pânză lată, de orice culoare, pentru orb.
Rash rămase la vorba Stăpânei, până se va fi înapoiat băiatul. Namoth, însă, nu spuse nimic, ci medita în liniste, cu ochii închişi.
Băiatul întă fără să bată la uşă. Lăsă pânza, ce era puţin cam prea lungă, şi plecă. Rash dădu să plece.
- Fiu al Fenri, rămâi, zise Namoth, reuşind să-l reţină.
Rash rămase cu spatele la el, cu mâna pe uşă. Nu îndrăznea să se întoarcă.
- Fiu al Fenri, relu? Namoth. Ai fost atins de rrravarr. Să nu gândeşti că vei rămâne doar cu atingerea lui.
Rash încremeni. Se întoarse spre Namoth, care-l aştepta cu ochii săi de smarald. Acesta oftă, urmărindu-i, mişcările băiatului, şi mai ales potopul de expresii ce-i inundă chipul.
- Rrravarrul nu te lasă doar cu un ochi ce-şi schimbă culoarea. Nu, o, nu, Helheim şi Nilfheim nu dorm niciodată.
Rash se încruntă.
- Helheim şi Nilfheim ? Vrei să zici că ravarul are legătură cu purgatoriul ?
- Da, fiu al Fenri, are legătură. Căci rrravarrul este făcut din suflete. Din sufletele celor căzuţi în luptă în vechime, în Bătălia din Veacuri Apuse. Cei care au luptat pentru aste lumi. Aşa că li s-a îndeplinit dorinţa de a le servi şi după moarte.
- Dar, nu semăna deloc a ceea ce a fost pictat în vechime. Nici măcar cu cele ale altor neamuri. Ravarul m-a luat când eram mai mic, dar tot ce-am văzut a fost pământ sterp şi stânci uriaşe din loc în loc.
Namoth chicoti.
- Acela a fost începutul Svartalfheimului. Rrravarrul nu te duce direct în Helheim sau Nilfheim. Te căleşte mai întâi aici. Dar fi sigur că nu vrei să vezi lumea din spatele numelor.
Namoth se înfioră, ducându-şi mâna la braţul drept, încercând, parcă, să-şi acopere o rană mai veche. Rash medita la cuvintele sale. Ştie mult mai multe decât lasă să se vadă., îşi zise el, privindu-l pieziă.
- De ce ai minţit-o pe Stăpână ? schimbă, brusc, subiectul. Este de încredere, şi pre deasupra îşi va da seama că nu i-ai zis adevărul.
- Oh, cu cât ştie mai puţină lume, cu atât mai bine. În plus, doar cei ce au fost atinşi de rrravarr mă ştiu, zise el, chicotind.
- Şi povestea cu bardul ? E adevărată ?
- O, da , zise el, oprindu-se pentru câteva secunde, privind în gol şi zâmbind uşor. Da, este adevărată. Şi chiar este cunoscut ca şi “Cameleonul”; doar eu îi mai ştiu adevăratul nume. Până şi Thengriel îl ştie aşa.
Rash îl privi încurcat.
- TotuÅŸi, de ce m-ai oprit ? De ce-mi spui toate astea ?
Namoth râse. Rash, însă, îl privi încruntat; Râde prea mult şi pare că-i puţin ramolit. Poate nici nu ştie ce zice.
- Pentru că vei veni cu mine. Vom pleca în una din următoarele zile, în căutarea bardului, şi apoi om vedea noi ce vom face.
- Ce ?! strigă Rash, nevenindu-i să-şi creadă urechilor. O, nu, mi-a ajuns câtă aventură am avut când m-a luat ravarul, abia de-am reuşit să scap. Nu prea cred că mai vreau o dată aşa ceva. şi-n plus, nici nu te cunosc, decât că eşti dintr-o casă mare de mult stârpită din ţara de pe Aver.
- O, fiu al Fenri, dar nu am murit cu toţii, zise Namoth. Mă ai pe mine în faţa ta. Şi ai grijă, căci nu mulţi care scapă din ghearele ravarului mai şi ajung să povestească. Şi n-ai grijă, că va veni după tine dacă rămâi aici.
Rash se lăsă uşor la podea, cu spatele lipit de uşă. Îşi puse mâinile pe cap; Nu, nu mai pot îndura aşa ceva încă o dată!, îşi zise el, încercând din răsputeri să-şi alunge amintirile ce-l năpâdiseră.
Namoth se ridică de pe pat, vrând să-l ridice.
- Fiu al Fenri, n-ai de ce te teme. Căci vei fi cu Namoth, fiu al Hraisen din casa Lhon, şi Trimisul-Cerului, un alfen, al cărui nume nu trebuie rostit aici şi care mai este adus în lumină doar de câte un bard ce ştie pre dinafară toţi autorii cântecelor din vremea lui Veritas până acum.
Rash oftă, privind ochii de matostat ce-l pironeau cu o lumină stranie. Lăsp capul în jos. Namoth îl examina în linişte, aşteptând răspunsul său.
- Zici că de voi rămâne aici voi fi luat din nou de ravar. Iar de voi pleca, voi merge cu un fiu al unei case ce a dispărut din vremea lui Veritas şi un alfen, de a cărui seminţie ştiu din legende. Dar ce mai am de pierdut ? O viaţă mizerabilă, privit cu ochi necruţători de locuitorii satului ? Da, nu sună prea bine.
Îşi ridică încet capul.
- Cred că nu am de ales, zise el. Decât singur în faţa ravarului, mai bine cu tine pe drumuri.
__________________
*Zicală cunoscută a familiilor caselor mari ale ţării de pe Aver.