06-11-2010, 11:49 AM
Capitolul 1!
Disclaimer: Nu detin niciun personaj din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari.
Uneori este chiar frumos sa visezi, sa speri. Dar nu tot timpul este bine sa faci aceste lucruri.
De exemplu eu am trait pe pielea mea dezamagirea, adica am sperat si visele mi s-au naruit incetul cu incetul.
Si cand ma gandesc ca inainte eram ce mai optimista copila de saisprezece ani, mereu cu zambetul
pe buze, radiam de fericire. Visam la el, la acei ochi verzi ce m-au fermecat incet si sigur,
la buzele sale carnoase si rosiatice, pur si simplu visam la el. Dar acum cand realitatea ma lovit
am realizat ca viata nu e roz. Sufletul imi este gol, recunosc, ii duc dorul si mai mereu in clasa
ma uit spre banca sa, vad scaunul pe care el statea si ma apuca tristetea. Totusi pentru mine
plecarea lui a insemnat mult. Am fost pusa in fata faptului implinit, nicioata nu credeam ca va
pleca, ca imi va lasa sufletul pustiu si lipsit de orce sentiment. Dar acum e prea tarziu, nu ma
pot impotrivii sortii, e pur si simplu prea cruda si nu mai pot ceda inca odata in fata ei.
Aud sunete puternice langa mine dar pur si simplu nu pot iesi din transa in care am intrat.
Este foarte ciudat, imi aud numele strigat de foarte multe persoane dar nu am nici o reactie, parca
as fi hipnotizata.
Cineva incepe sa ma stranga de mana si deschid ochii, este Sasuke, prietenul meu cel mai bun
chiar din perioada copilariei. Stiu ca se consuma din cauza mea, dar nu ma pot schimba,
nu mai pot trai fara el, imi este imposibil.
-Sakura te rog! striga brunetul la mine cu o voce disperata.
Credea ca iar o sa am vreo criza de cadere de calciu, dar de data asta se inseala. Stiu ca ma
cunoaste foarte bine. Stie la cine ma gandesc si de ce am aceasta stare foarte proasta. A aflat
de curand ca eu nu mai cred in mine, si ii este greu sa se obisnuiasca cu mine in starea in care ma aflu acum.
Sunt de nerecunoscut. Acea Sakura de acum doi ani a disparut, acum a ramas doar umbra ei, care ii bantuie pe
saracii oameni.
Ridic privirea si observ ca are lacrimi in ochi este greu sa il vad asa, mai bine as muri decat sa vad ca cel care
ma ajuta sa traiesc plange.
Imi indrept mainile spre fata lui si ii sterg lacrimile care isi faceau loc pe obrajii sai catifelati.
-Sasuke!strig cat pot de tare reusind sa atrag foarte repede atentia asupra mea.
Imi las capul pe banca si incep sa ma gandesc iar la el, dragostea mea.
L-am iubit, il iubesc si il voi iubi mult timp de acum inainte. Orcum stiu ca niciodata nu o sa il mai vad
si chiar daca l-as vedea cred ca nu as vreo reactie sau poate ca as fugi la Sasuke sa ma linisteasca.
Sirusile gandurilor mele au fost intrerupte brusc de sunetul soneriei care anunta pauza.
Catva colegi au iesit in pauza, restul discutand in fata clasei. Sasuke cu Naruto vorbeau despre noua colega
care va veni la noi in clasa de maine.
Ma ridic din banca, trag aer adanc in piept si merg in fata clasei.
Sasuke ma luat in brate strangandu-ma usor facandu-ma sa zambesc.
-Sakura noi avem de discutat. imi spune serios brunetul. Face un semn cu capul sa il urmez si ies din clasa
impreuna cu el.
Am coborat scarile liceului si am iesit in curte, stiu unde ma va duce Sasuke asa ca o iau inainte.
Ce imi va spune sigur va fi de rau, deja ii cunosc vocea cand e ceva ce ma afecta destul de tare.
Ma pun jos sub castanul care ne fereste de soarele de vara si il privesc nedumerita pe brunet.
-Ce sa intamplat?
Am observat ca ezita sa imi spuna despre ce este vorba asa ca ridic tonul la el.
-Spune-mi despre ce este vorba.
Ofteaza apoi trage aer adanc in piept.
-Gaara se intoarce! M-a sunat aseara si mi-a spus ca vrea sa te vada cu orce pret.
Raman blocata pentru cateva secunde si incep sa rad ironic. Sigur asta e o farsa de a lui Sasuke care vrea sa
vada ce reactie as avea. E chiar culmea, dupa doi ani sa se intoarca?
Doamne ultimele lui cuvinte imi rasuna in minte, of pana cand?
Brusc ma ridic de pe pamant si incep sa fug ca o disperata. Ies fugind pe poarta scolii si nu ma opresc decat in
fata blocului meu. Respir scadat si ma asez pe scari.
Nu stiu de ce am fugit atat de tare. Daca e adevarat ca dragostea mea vine innapoi nu stiu cum voi
rezista, chiar nu stiu. Oare de ce vrea sa ma vada? Ca doar el si-a batut joc de mine. Stia foarte
bine ca il iubesc si totusi sa jucat cu mine. Ma saruta si apoi ranjea si imi spunea ca nu il merit,
ca nu sunt valoroasa. Pentru el eram ca un obiect de care se folosea cand nu avea ce face.
Telefonul incepe sa imi sune si il scot din buzunar.
-Oare cine o fi? ma intreb in gand si raspund cu un simplu "da".
La celalalt capat al firului se auzea galagie, muzica si cateva gemete.
-Mai de ce ai fugit atat de tare cand ai auzit ca m-am intors acasa?
Vai de viata mea, ce ma fac? inima incepe sa imi bata nebuneste. Am de gand sa ii inchid telefonul
in fata dar chiar atunci cineva ma i-a de talie si ma ridica in picioare. Imi intorc chipul in asa
fel pentru a il vedea pe cel care ma tine de talie si imi miroase parul.
Niste ochi verzi care ma privesc intens, pe chipul lui se poate vedea ca are o sadisfactie uimitoare
dar nu stiu de ce.
-Gaara...rostesc cu o voce joasa si acesta imi saruta scurt buzele. Nu realizez ce fac si ma intorc
brusc si il i-au in brate si il strang cat pot de tare. Imi da drumul la talie si ma indeparteaza de
langa el.
-Sakura, Sakura dupa cate ti-am facut inca ma iubesti. Cred ca diseara iti voi face o vizita asa ca in vremurile bune.
Cuvintele sale ma sperie, "ca in vremurile bune" ar insemna batai, injuraturi, lacrimi violuri. Incep sa tremur involuntar si
ma indepartez foarte repede de el intrand in bloc.
Disclaimer: Nu detin niciun personaj din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari.
Uneori este chiar frumos sa visezi, sa speri. Dar nu tot timpul este bine sa faci aceste lucruri.
De exemplu eu am trait pe pielea mea dezamagirea, adica am sperat si visele mi s-au naruit incetul cu incetul.
Si cand ma gandesc ca inainte eram ce mai optimista copila de saisprezece ani, mereu cu zambetul
pe buze, radiam de fericire. Visam la el, la acei ochi verzi ce m-au fermecat incet si sigur,
la buzele sale carnoase si rosiatice, pur si simplu visam la el. Dar acum cand realitatea ma lovit
am realizat ca viata nu e roz. Sufletul imi este gol, recunosc, ii duc dorul si mai mereu in clasa
ma uit spre banca sa, vad scaunul pe care el statea si ma apuca tristetea. Totusi pentru mine
plecarea lui a insemnat mult. Am fost pusa in fata faptului implinit, nicioata nu credeam ca va
pleca, ca imi va lasa sufletul pustiu si lipsit de orce sentiment. Dar acum e prea tarziu, nu ma
pot impotrivii sortii, e pur si simplu prea cruda si nu mai pot ceda inca odata in fata ei.
Aud sunete puternice langa mine dar pur si simplu nu pot iesi din transa in care am intrat.
Este foarte ciudat, imi aud numele strigat de foarte multe persoane dar nu am nici o reactie, parca
as fi hipnotizata.
Cineva incepe sa ma stranga de mana si deschid ochii, este Sasuke, prietenul meu cel mai bun
chiar din perioada copilariei. Stiu ca se consuma din cauza mea, dar nu ma pot schimba,
nu mai pot trai fara el, imi este imposibil.
-Sakura te rog! striga brunetul la mine cu o voce disperata.
Credea ca iar o sa am vreo criza de cadere de calciu, dar de data asta se inseala. Stiu ca ma
cunoaste foarte bine. Stie la cine ma gandesc si de ce am aceasta stare foarte proasta. A aflat
de curand ca eu nu mai cred in mine, si ii este greu sa se obisnuiasca cu mine in starea in care ma aflu acum.
Sunt de nerecunoscut. Acea Sakura de acum doi ani a disparut, acum a ramas doar umbra ei, care ii bantuie pe
saracii oameni.
Ridic privirea si observ ca are lacrimi in ochi este greu sa il vad asa, mai bine as muri decat sa vad ca cel care
ma ajuta sa traiesc plange.
Imi indrept mainile spre fata lui si ii sterg lacrimile care isi faceau loc pe obrajii sai catifelati.
-Sasuke!strig cat pot de tare reusind sa atrag foarte repede atentia asupra mea.
Imi las capul pe banca si incep sa ma gandesc iar la el, dragostea mea.
L-am iubit, il iubesc si il voi iubi mult timp de acum inainte. Orcum stiu ca niciodata nu o sa il mai vad
si chiar daca l-as vedea cred ca nu as vreo reactie sau poate ca as fugi la Sasuke sa ma linisteasca.
Sirusile gandurilor mele au fost intrerupte brusc de sunetul soneriei care anunta pauza.
Catva colegi au iesit in pauza, restul discutand in fata clasei. Sasuke cu Naruto vorbeau despre noua colega
care va veni la noi in clasa de maine.
Ma ridic din banca, trag aer adanc in piept si merg in fata clasei.
Sasuke ma luat in brate strangandu-ma usor facandu-ma sa zambesc.
-Sakura noi avem de discutat. imi spune serios brunetul. Face un semn cu capul sa il urmez si ies din clasa
impreuna cu el.
Am coborat scarile liceului si am iesit in curte, stiu unde ma va duce Sasuke asa ca o iau inainte.
Ce imi va spune sigur va fi de rau, deja ii cunosc vocea cand e ceva ce ma afecta destul de tare.
Ma pun jos sub castanul care ne fereste de soarele de vara si il privesc nedumerita pe brunet.
-Ce sa intamplat?
Am observat ca ezita sa imi spuna despre ce este vorba asa ca ridic tonul la el.
-Spune-mi despre ce este vorba.
Ofteaza apoi trage aer adanc in piept.
-Gaara se intoarce! M-a sunat aseara si mi-a spus ca vrea sa te vada cu orce pret.
Raman blocata pentru cateva secunde si incep sa rad ironic. Sigur asta e o farsa de a lui Sasuke care vrea sa
vada ce reactie as avea. E chiar culmea, dupa doi ani sa se intoarca?
Doamne ultimele lui cuvinte imi rasuna in minte, of pana cand?
Brusc ma ridic de pe pamant si incep sa fug ca o disperata. Ies fugind pe poarta scolii si nu ma opresc decat in
fata blocului meu. Respir scadat si ma asez pe scari.
Nu stiu de ce am fugit atat de tare. Daca e adevarat ca dragostea mea vine innapoi nu stiu cum voi
rezista, chiar nu stiu. Oare de ce vrea sa ma vada? Ca doar el si-a batut joc de mine. Stia foarte
bine ca il iubesc si totusi sa jucat cu mine. Ma saruta si apoi ranjea si imi spunea ca nu il merit,
ca nu sunt valoroasa. Pentru el eram ca un obiect de care se folosea cand nu avea ce face.
Telefonul incepe sa imi sune si il scot din buzunar.
-Oare cine o fi? ma intreb in gand si raspund cu un simplu "da".
La celalalt capat al firului se auzea galagie, muzica si cateva gemete.
-Mai de ce ai fugit atat de tare cand ai auzit ca m-am intors acasa?
Vai de viata mea, ce ma fac? inima incepe sa imi bata nebuneste. Am de gand sa ii inchid telefonul
in fata dar chiar atunci cineva ma i-a de talie si ma ridica in picioare. Imi intorc chipul in asa
fel pentru a il vedea pe cel care ma tine de talie si imi miroase parul.
Niste ochi verzi care ma privesc intens, pe chipul lui se poate vedea ca are o sadisfactie uimitoare
dar nu stiu de ce.
-Gaara...rostesc cu o voce joasa si acesta imi saruta scurt buzele. Nu realizez ce fac si ma intorc
brusc si il i-au in brate si il strang cat pot de tare. Imi da drumul la talie si ma indeparteaza de
langa el.
-Sakura, Sakura dupa cate ti-am facut inca ma iubesti. Cred ca diseara iti voi face o vizita asa ca in vremurile bune.
Cuvintele sale ma sperie, "ca in vremurile bune" ar insemna batai, injuraturi, lacrimi violuri. Incep sa tremur involuntar si
ma indepartez foarte repede de el intrand in bloc.