Încercări

[Khonsu]

Sunt conştientă de faptul că nu mă pricep la compus poezii,dar...încercarea moarte n-are >.<" .

Înfrângere

Umbre reci printre nori se’arată
Mulţimea se-mprăştie-n zări,speriată.
Urlete-ngrozite din piepturi se-aud
La vederea personajului întunecat şi crud.
Pretutindeni e-ntuneric ÅŸi rece ,
Groaza prin bietele suflete trece.
Speranţa în ei nu mai poate să-ncolţească
E cotropită de’acea cruzime drăcească .
Luciri de săbii se’avântă-n gloată
Inimi străpunse uită să mai bată.
Prin bălţi de sânge moartea-naintează
Împrăştiind în jurul său tot mai multă groază.
Oameni plângându-şi morţii sunt la fiecare pas
Îmbrăţişând cadavre dragi în puţinul timp rămas.
Hohotele de jale se sting treptat
În lamele-nroşite ce viaţa le-a curmat.
Din marea de sânge şi carne sfârtecată
Un tânăr cu negre plete s-arată.
Îndurerat de’atâta moarte şi cruzime
Ar vrea să răzbune cumplitele crime.
Duşmanul se’apropie şi-n faţa lui s’opreşte
Îşi scoate săbiile,apoi crud zâmbeşte
L-acel copilandru ce David se crede
De-l provoacă-n faţă, c-o praştie şi pietre.
Fără milă-n carne săbiile lovesc
Râuri de sânge îndată ţâşnesc .
Sărmanul copil cade zdrobit
La picioarele celui ce’omenirea-stârpit.

[Khonsu]

O altă ciudăţenie de-a mea ^_^

Bântuiri

De groaza dureroaselor amintiri
A prea multor sfărâmate iubiri
Fantasme albe s’arată pe la colţuri
Jelind ale oamenilor rele gânduri.
Şi paşi grei pe alba marmură s-aud
Urmaţi de-un gâfâit intens, un ţipăt scurt...

Lacrimi grele cad pe-obrazul zbârcit de vreme
Deşi ştie că nu e în pericol, se teme .
Simte senzaţii stranii, atingeri reci ,
Se crede-ntr-un coşmar, în care poţi s-aluneci ,
Pentru că din nou pe alba marmură paşi grei s-aud
Urmaţi d-acelaşi gâfâit intes, şi-un ţipăt scurt.

Nenorocit de vreme a ajuns să se simtă,
Ar vrea să nege , dar i-e greu să mai mintă
Pentru că a iubitei lipsă tot o să o simtă...
A cadavrului pe veci închis în recea criptă!
Dar apoi paşi grei pe alba marmură s-aud
Urmaţi de-un gâfâit intens, un ţipăt scurt...

A trecut mult timp, dar parc-a fost ieri
Acea zi blestemată, a ultimei lor veri.
Când dominat de gelozia oarbă i-a stins al vieţii foc!
Acum...când inchide ochii, parcă e iar în acel loc
Unde ai săi paşi grăbiţi pe alba marmură s-aud
Vânând acel gâfâit intens, curmat de-un ţipăt scurt.