AnimeZupCăutare

Love In Silence

Nu detin nici un personaj din manga/anime-ul Naruto si nu fac profit de pe urma lor.

deci... este un fic sakusasu... doar ca este mai doferit.. sper eu... nu stiu.. sper sa aveti o parere buna depsre el.. este primul meu fic care il fac despre anime... deci.. va rog.. astept si critici...

Capitolul I: Amintiri din trecut...

“Am eu grija de parintii tai! Tu fugi! Scapa! Si nu privi inapoi! ” aceste strigate se putea regasi acum in mintea mea ca un ecou nesfarsit ce numi mai dadea pace de ceva vreme... Nu stiu de ce ma macinau asa de mult... Erau doar niste cuvinte... doar cuvinte... nu insemnau nimic... niciunul nu era mai deosebit decat celalalt... dar, in ciudat acestui fapt, ele tot nu-mi dadeau pace, ma urmareau pretutindeni. Inca nu pot gasi o explicatie plauzibila, asa ca acum nu va pot spunea prea multe.
Poate unii ar fi gasit ca explicatie faptul ca ele apareau mereu si mereu pentru ca erau niste franturi din amintirile trecutului. Si eu avand unul dintre acele trecuturi, unde parintii nu au fost niciodata langa mine cand aveam mai mare nevoie de ei, unde a trebuit sa fac sacrificii peste sacrificii ca sa pot supravietui in aceasta lume mizerabila, unde toti te privesc cu scarba... dar, unde odata si odata apare o raza de lumina pe calea intunecata ce o duci. Da, acesta ar fi un argument destul de bun pentru ceea ce mi se intampla, doar ca pentru mine era la fel de nul ca si acele cuvinte.
Abia acum, am sa va povestesc ce mi s-a intamplat, asa ca, acum, este momentul sa vedem daca am sau nu dreptate.
Era o zi insorita de primavara, ca oricare alta de altfel, in care nici nu ti-ai fi putut inchipui ce nenorocirea avea sa se intample. Dar, trecand peste acestea, era chiar .. o zi perfecta pentru a te putea relaxa, pentru a merge la plimbare, chiar si pentru a te antrena. Si insiruind aceste activitati, eu ma gandisem sa fac niste antrenamente cu bunicul deoarece tata era mult prea preocupat cu afacerea lui cu peste, iar mama era pe la cine stie ce prietene deale ei. Bunicul era defapt singurul care se mai ingrijea de mine, deoarece parintii dupa cum va spuneam, erau precupati cu alte activitati. Pe langa ca era un bun tutore, era de altfel si un ninja foarte iscusit, care cunostea o multitudine de tehnici... unele chiar nascocite de el. Era un barbat de vreo 50 de ani, cu ochii de smarald,asemanatori cu ai mei, plini de blandete si asa de milosi de parca ai fi spus ca erau ai unei caprioare... nici pe departe ai unui barbat in toata firea cum era el. Dar, avea si el moment ca toti ceilalti, cand era furios, cand era nenincrezator in ce-i spuneau altii, cand avea probleme cu banii si multe altele... In general el se imbraca in haine obisnuite, ca toti ceilalti, nu dorea sa iasa in evidenta, ii place sa fie modest si sa-si vada de treaba lui. Era si un barbat in care te puteai increde... sau cel putin asa vroia el sa crezi.
Asadar, in ziua aceea invatasem cum sa fac o clona... era ceva foarte special pentru mine... era chiar ceva maret, nemaivazut pot zice. Eram asa de naiva, incat uneori ma amuzam singura pe seama mea. Si dupa ce izbutisem sa fac cateva clone, bunicul ma lasa sa ma relaxez pentru restul zilei, asa ca am pornit spre parc. M-am asezat pe creanga unui copac si pur si simplu priveam in gol... Nu ma uitam la cat de frumoasa putea fi natura in acel timp: copaci impodobiti in verdeata si scaldati in razele calde ale soarelui, trilul pasarilor ce rasuna in tot parcul din pricina linistii ce cuprindea aceasta zona, micile petice de flori ce-mi zambeau de la umbra copacilor si multe altele de acest gen.
Eu doar ma uitam in gol si ma gandeam la cine stie ce. Defapt nici eu nu prea eram sigura, deoarece din clipa in clipa mintea imi zbura in alta parte... ba ma gandeam la ce imi va mai arat bunicul maine, ba ce imi vor spune parintii cand o sa le arat ce am invatat azi, ba la o rugaminte care sa-l convinga pe tata sa ma i-a cu el la pescuit si multe alte lucuri.. pana cand ma incurcasem singura in propriile-mi ganduri.
Dar inca eram in acea transa... care nu a mai durat mult deoarece atentia mi-a fost captata de niste fum ce venea dinspre sat. Stau putin si analizez situatia si constat ca vine dinspre locuinta mea. Nu mai stau pe ganduri, si ma indrept rapid catre locul cu pricina si cand ajung acolo totul era ca un cosmar ce nimeni nu si-ar fi dorit sa-l traiasca. Totul ardea si cativa ninja se napustira asupra mamei si tatei. Fara a constentiza, ma indrept spre acel loc si unul dintre inamici isi fixeaza privirea spre mine. Eu insa nu-l observ si ma indrept catre parintii mei. Oh... daca nu ar fi aparut bunicul poate acum nu as mai fi fost aici sa va povestesc... Deci, si cum va spuneam, eram stupefiata de ceea ce se intampla in acea clipa, in acele moment de groaza... dar bunicul imi spune cu o voce prea calma pentru acea situatie “Am eu grija de parintii tai! Tu fugi! Scapa! Si nu privi inapoi! ”. Fiind o incapatanata desavarsita, bineinteles ca nu am vrut sa faca dupa cum imi spuse el, si ma indreptam incontinuu spre parintii mei. De data asta, unul dintre ninja aparuse inaintea mea si vru sa ma trimita pe lumea de dincolo , dar bunicul il oprise la timp si imi repetase din nou acele cuvinte care pareau incurajatoare si de data asta... am ascultat de el si facusem dupa cum “imi cantase” el. Dar... a fost o alegere extrem de proasta.Cum m-am putut gandi ca totul va fi bine.. nu stiu... Deci, dupa ce ma indepartasem cam la vreo 10 metri de locul cu pricina, intorc privirea si observ cu mari regrete in suflet ca mama si tata erau omorati fara pic de mila, iar bunicul nici macra nu mai era acolo... fugise ca un las, doar pentru as salva viata mizerabila.. cat il uram. Era un regret care nu cred ca vil puteti imagina. Mai bine muream si eu odata cu ei decat sa fi trait momentele ce aveau sa urmeze.
Si odata cu asta mi-am dat seama si cat de naiva am putut sa fiu. Bunicul nu a fost in stare sa aibe grija nici de el insusi d-apoi de parintii mei.
Cam asta reprezinta o amintire a trecutului meu. Poate pentru unii e trista... poate pentru unii nu e... Oricum, ceea ce m-a tinut in viata pana acum este dorinta de al reaintalni pe bunicul meu si a-l ucide pentru lasitatea ce a avut-o in acea zi. Va trebui sa plateasca pentru tot ce-a facut.


cam atat pentru inceput:D>... sper k va placut... si ca nu vam dezamagit:D
Yupii...un nou fic! Mi-a placut foarte mult titlul, acesta fiind primul lucru care il atrage pe cititor. Deci sa incepem:
Ideea: Nu mi se pare fumata, dar o sa vedem asta pe parcurs.
Naratiunea: A fost ok.
Descrierea: Te descurci bine, dar mai ai de lucrat la ea.
Actiunea: A fost cam grabita. Daca descriai mai mult lucrurile, faceai ca povestea sa curga usor.
Dialogul: Nu ai, deci nu am ce spune.

In ansamblu mai ai de lucrat la el, dar ai inceput bine. Sunt sigura ca pe parcurs o sa te perfectionzi.
Astept nextu: Gambate:*
Buna! Imi place foarte mult! Greseli de tastare nu ai avut si chiar daca ar fi fost eu nu le-am vazut pentru ca nu ma prea intereseaza greselile intr-un capitol bun! Ficul chir trebuie citit, e chiar frumos si inspirat! Titlul m-a atras in mod deosebit, poate asta m-a si facut sa citesc ficul si acum nu regret ca am facut asta, chiar a meritat. Actiunea nu mi s-a parut grabita. Descrierea mia placut. Naratiunea a fost buna, adica...ce spun? A fost foarte buna. Ideea mi se pare chiar interesanta, dar voi vedea pe parcurs daca aparentele inseala, dar nu cred! Presimt ca nextu' va fi foarte bun! Ai foarte mult talent! Abea astept continuarea si sper sa o pui cat mai repede. Bye si spor la scris in continuare! :bye:
hm.. oki... e mult mai bine decat am crezut eu:))... deci acuma urmeaza capitolul 2... sper ca nu va voi dezama gi :D

Capitolul II: Prezentul

Asadar, dupa ce v-am spus cate ceva despre trecutul meu, ar trebui sa va vorbesc si despre prezent... M-am gandit ca inainte sa va spun care este “povestea” , sa mentionez cateva detalii legate de mine. Mari diferente la infatisare nu pot sa spun ca sunt... insa caracterul e schimbat cam din toate punctele de vedere...Daca as sta sa va vorbesc despre toate schimbarile si alea alea, cred ca v-ati plictisi dupa primele 5 randuri, asa ca o sa incerc sa o fac o caracterizare a mea cat mai pe scurt.
In primul rand, trebuie sa stiti ca am incercat sa ma maturizez cat de mult am putut...deoarece naivitatea aceea care o aveam ma facea mereu sa par penibila in fata multora dintre sateni. Iar, de la asta, a pornit ceva de care nu pot spune ca sunt foarte mandra; cu timpul... incepeam sa cresc, fara macar a observa... si, cu cat ma maturizam mai mult, cu atat imi pierdeam din acea sensibilitate fragila ce o aveam. Sufletul meu devenea pe zic ce trece mai rece, inghetata, fara dragoste... pana cand nu imi mai pasa nici de mine... nici de visul meu... nici de nimeni altcineva... eram ca un bulgare de zapada... fara nici un fel de sentiment... nici de bucurie, nici de tristete, nici de dragoste, nici de ura... de nici un fel. Dar, ma bucur foarte mult ca asta nu a ramas asa... Dar, pana sa ajungem la intamplarile ce au dus la schimbare mea , cred ca ar fi cazul sa va spun si cam cum arat...
Asadar...sunt o fata cu o inaltime medie, cu un ten alb, catifelat... asemanator cu spuma laptelui, ochii verzi precum smaraldul, parul de o culoare rozalie ca florile de cires... de altfel... in trecut mi se si spunea “floare de cires” din pricina culorii parului... insa acuma lumea a cam uitat de mine de cand parintii mi-au murit. Ma rog, revenind la infatisarea mea, dupa cum va spuneam, am parul rozaliu, putin ciufulit si tuns pana la umeri. La haine nu am prea multe preferinte, in general imi place sa ma imbrac in verde sau violet...Ador verdele deoarece pentru mine semnifica o culoare a prospetimii, a adevarului, ceea ce ma face sa ma simt mereu bine in pielea mea... sa zicem ca-mi da increderea de care am nevoie... Acum, spunandu-va lucrurile astea, incep sa ma amuz pe seama mea... din nou, doar ca, atunci cand ma uit la mine, vad atata incredere... care pana la urma vine din lucruri banale... culori, flori, zambete, priviri si alte lucruri de acest fel. Se pare ca inca au mai ramas urme de naivitate, pe ici pe colo...care atunci cand ies la suprafara ma fac sa par atat de ciudata... incat acum le vad ca pe niste defecte... poate ca sunt ,poate ca nu... oricum, acum nu are prea mare importanta . Dar, ma rog, revenind la dulcea mea viata, sa va spun unde imi petrec eu deobicei timpul, unde locuiesc, cine mai sta din cand in cand pe langa mine, cine mi-a mai fost alaturi in ultimii 8 ani...
Sa vedem... acum locuiesc impreuna cu “bunica” Tsunade, o femeie inteligenta, care mereu are ceva de adaugat si care are un simt al umorului ciudat sau mai bine spus bizar...Tsunade este genul acela de persoana care nu sta locului, eh... intre noi fie vorba,in tineretea ei cate nu facea.. numai pe la jocurile de nororc statea... dar ma rog, trecand peste viata si fanteziile din tinerete ei... este o femeie foarte frumoasa... chiar daca are 50 de ani, arata precum o tanara de 20 de ani: are parul blond, precum spicele de grau, ochii caprui,blanzi... tenul asemanator cu al meu, o fata fina... ca cea a unui bebelus. Era perfecta pot spune... la infatisare nu cred ca cineva de varsta ei o putea intrece, insa la caracter ramane de vazut.
Iar, pe langa acestea, avea,bine inteles, si un animal de companie... cum il puteam uita... micul Ton Ton… un porcusor rozaliu si dolofan… era dea dreptul adorabil…
Nu pot spune ca nu eram multumita de viata pe care o duceam, Tsunade imi era ca o mama… doar ca nimeni nu o putea inlocui pe cea care mi-a dat viata… chiar daca nu-mi dadea prea multa atentie era totusi mama mea si nimeni nu putea schimba asta… nici cel mai puternic ninja din lume… Ceea ce e de la Dumnezeu nu poti schimba… poate sa il rasucesti, sa-l intorci pe toate partile, chiar sa-l iei de tot… dar nu sa-l schimbi…
Acum, dup ace am terminat aceasta scurta prezentare a mea, imi aduc mainte ca va sunt datoare cu o poveste… bun.. pai sa vedem… daca v-as spune ca am intalnit o anume persoana si aceasta mi-a inveselit viata inca din prima clipa… v-as minti cu multa nerusinare si, nu cred ca ar avantaja pe niciunul dintre noi, asa ca mai bine va spun adevarul. Poate unii or crede ca e ciudat, unii ca m-am tacanit, altii ca e cea mai proasta metoda de a a-mi trai viata… oricum ar fi, trebuie sa privim ideea in asamblu… acel ceva… m-a invatat sa traiesc… nu stati… iar incep cu minciunile si nu e bine… nu “m-a invatat”… am invatat singura… avand acel lucru ca inceput… ca o baza a ceea ce o sa incep sa cladesc de acum in colo. Da cam asta ar fi o idée inainte de a incepe sa va povestesc ce se intampla cu adevarat.

hm.. cam asta e :D... dupa cum am mai spus.. sper din tot sufletul ca nu vam dezamagit :D
Imi place, imi place la nebunie! Ma bucur ca ai pus continuarea care este splendita! Naratiune ai avut din plin. O ador[ naratiunea:))]
De dialog nu am ce spune pentru ca nu a fost. Descrierea a fost foarte buna! Imi place la nebunie felul in care te exprimi.
Mmm...asta e cumva primul tau fic? Pentru ca nu pot sa cred! Parca ai avea experienta de o viata! Ficul tau e perfect... nu ca al meu:(
So...concluia e ca imi place la nebunie ficul si ca stept nerabdatoare continuarea care sper sa vina in curand! Zbye and pupicipupici
pai... in primul rand ma bucur cati place>:D<.. deci te fac fana mea nr 1=))..

asha.. pai... as putea sa spun ca e primul meu fic..adica toate celelalte kre leam facut sunt scrie cu limbaj de mess, lipsite de descriere si naratiune... doar dialog=)).. si paradoxul este ca.. in ficu asta o sa 80% descriere si naratiune, iar 20% va fi dialog=))... deci e tragic.. acuma.. nu stiu cata experienta am... nu prea imi pasa de lucrurile astea:)).. a da.. si ficul tau e suuper:X>>. mie imi palce...:X

asha shi revenind.. ink vreo 2 comentarii si pun capitolul urmator... acolo veti intalni dialogul=))...
ma bucur ca va place :*.. sper sa am succes in continuare:*

Capitolul III: O misiunea… interesanta

Acum, incepand sa va dezvalui adevaratele sperante ale vietii mele, constat cu tristete ca nu o sa mai putem purta acest dialog monoton… deoarece o sa observati, ca cu cat o sa inaintati mai mult spre adevar, o sa va pierdeti… o sa intrati intr-o alta lumea… undeva unde sentimentele conduc, unde niste simple cuvinte, din cateva silabe… pot insemna o adevarata durere ce iti poate distruge sufletul intr-o clipita…
Iar acum fara alte introduceri plictisitoare si fara vreun rost, putem incepe acea calatorie mult asteptata…
“Ne aflam asadar in mijlocul iernii, undeva spre inceputul lui ianuarie… Era una dintre putinele zile blande ale iernii, cand soarele era prezent pe nesfarsita bolta dumnezeiasca a cerului… si incoltit intre norii cenusii din care se cerneau fuligi argintii si pufosi, ce cadeau pe plapuma imaculata a pamantului… atunci cand copacii se imbraca in unica lor haina de zahar… cand copiii sunt in culmea fericirii deoarece pot sa cladeasca oameni de zapada, sa se dea cu sania, sa se bulgareasca s.a. Cam asa arata o zi de iarna, cand viscolul nu punea stapanire pe natura, fancand-o sa para atat de rece… si fara suflet… Dar… oricum… noi trebuie sa ne bucuram ca nu avem o zi de acest gen.
Eu stateam in casa, la fereastra si priveam toate aceste minunatii… nu imi putem explica cum aceste lucuri neinsemnate pot valora atat de mult… era atat de ilogic… cum putea zapada… un lucru rece, inghetata pe toate partile… sa te incalzeasca la suflet? Asta nu puteam eu sa pricep… si poate ca nici nu o voi pricepe vreodata… situatia ma depasea…asa ca m-am gandit sa…
Dar gandurile mi-au fost intrerupte de catre glasul asurzitor a lui Tsunade care se chinuia de ceva vreme sa ma scoata din acea transa in care ma aflam.
-Sakura, unde iti sta mintea aia? Te strig de cinci minute si tu nu-mi dai nici un raspuns!
-Scuze Tsunade… ma gandeam doar la niste lucruri marunte… nu inteleg cum poate zapada… rece, inghetata… sa incalzeasca sufletele oamenilor…e ceva atat de ciudat…
Tsunade ofta adanc si se aseza langa mine, indreptandu-si privirea spre geamul inghetat si rece. Nu spuse nimic timp de cateva minute, ceea ce imi daduse de banuit. Dar nici nu puteam sa-I zic ceva deoarece nu stiam ce ar fi potrivit sa-I spun… Nu imi placea sa o supar… pentru ca ea mereu era buna si grijulie cu mine. Dar, ne-mai suportand acea liniste ce ma facea sa innebunesc, imi luasem inima in dinti, si o intrebasem daca este ceva inneregula.
-Nu este nimic Sakura… am venit doar sa-ti spun ca am o noua misiune pentru tine.
-Ce misiune? Sper ca nu ca aceea de data trecuta…
Tsunade dezaprobase, dupa care imi spuse sa fiu in fata academiei in urmatoare jumatate de ora, acolo voi afla mai multe despre asa-zisa misiune. Oricum, nu asta ma preocupa pe mine in acel moment… inca eram nelinistita din cauza Tsunadei… niciodata nu a fost asa de tacuta… de obicei facea un taraboi de spuneai ca in urmatoarele cinci minute avea sa se pornaeasca un razboi asupra satului. Nu o mai vazusem niciodata asa…sincer va spun… poate pentru ca niciodata nu i-am mai pus intrebari de genul aceleia.
Dar, incercand sa nu ma mai gandesc la asta, imi iau unul dintre kimonourile mele preferate… unul verde cu petale negre de trandafir, lung pana aproape de genunghi si despicat in cele doua parti. Peste kimono pun o haina neagra, asemanatoare cu un palton pentru a-mi purta de cald pana ajung la locul stabilit. Ma incalt in ceva simplu si obisnuit, niste cizme de culoare vernil… sincera sa fiu… nu prea imi placea culoarea deoarece parea asa.. spalacita, ma rog, dupa ce mi-am luat si cateva kunaiuri am plecat spre academie.
Drumul pana acolo nu pot spune ca a fost interesant, era o atmosfera linistita, calma… probabil din pricina zapezii care imi dadea o stare de prospetime… liniste… In general imi place sa ma cufund in adancurile cele mai linistite si calme ale sufletului pentru ca… pur si simplu asa sunt si eu… nu sunt o persoana foarte activa, imi place sa nu ma amestec in treburile celorlalti… in ciudat acestor lucruri… in copilarie nu eram deloc asa… eram chiar contrariul…
Gandindu-ma la toate acestea, fara sa bag de seama… ajung in fata academiei… ceea ce mi-a trezit atentia a fost zgomotul provocat de un baiat blond, nu prea inalt, cu ochii albastri precum cerul senin de iunie, … ce facea o zarva… mai ceva decat Tsunade. Intr-un fel era amuzant prin gesticulatiile care le facea… dar si stupid pentru ca nu vad rostul acelei zarve ce tulbura acea liniste a iernii… Captivata de mareata “activitate” a blondului, observ dupa mult timp ca doua priviri erau atintite asupra mea, cercetandu-ma din cap pana in picioare… Cand baiatul observa ca nimeni nu-I mai da atentie, se intoarse cu fata spre mine, si se uita si el la mine, dupa care izbucnise ca un vulcan in fata celor doi:
-Hei!!! Tu esti cumva Sakura ??? ma intreba blondul cu o oarecare curiozitate…
-Da eu sunt… probleme cumva?
Dupa ce ii reprosez asta blondului, imi indrept privirea spre ceilalti doi… unul dintre ei avea parul negru precum negura intunecata a noptii, ochii de aceasi culoare… doar ca ceva era ciudat la ei, nu imi puteai da seama exact ce exprimau… odata puteai vedea indiferenta, altadata durere si suferinta, apoi independent… nu mai vazusem asa ceva…”se pare ca o sa am niste prieteni interesanti” imi spun in gand in timp ce incep sa-l cercetez si pe celalalt. Al doilea insa, era mai diferit decat ceilalti doi la un loc. Avea un par ciufulit de o culoarea rosiatica asemanatoare cu cea a focului, niste ochi albastri in care puteam vedea o suferinta ce era inchisa undeva intr-un loc uitat de el… intr-un loc sumbru al sufletului… Insa machiajul negricios care il avea in jurul ochilor faceau ca toate acestea sa para doar niste iluzii jalnice.
Dar si de data aceasta, blondul incerca sa intre in discutie cu mine, fapt ce reusise sa ma distraga din “analizarea” celorlalte persoane de langa el:
-Sakura iti mai spun pentru utlima data daca nu imi raspunzi o sa …
Dar blondul a fost interupt, mai de graba salvat de Tsunade deoarece daca ar fi spus vreo amenintare la adresa mea… era clar ca nu va mai apuca ziua de maine… Femeie, incepea sa vorbeasca fara a ne mai da prilejul sa spunem ceva:
-Deci misiunea ta Sakura este acceea de a merge peste o saptamana in Satul Luminii pentru a duce un pergament, fiind insotita de cei trei: Naruto, Sasuke si Gaara, care de acum in colo, iti vor fi si coechipieri. Pergamentul il vei imana Kazekagelui in persoana.
Nu am avut nimic de zis. Defapt imi iamginam ca cei trei imi vor fi coechiperi. Eram putin deranjata de faptul asta, dar am trecut si peste asta. Mai mult ma interesa misiunea… si de ce mi-a spus de abea acum de ea.. putea sa imi spuna la fel de bine si peste o saptamana. Dar se pare ca nu am fost singura cu aceasta intrebare, asa ca roscatul mi-a luat-o inainte:
-Dar de ce ne-ai spus asa devreme despre misiune?
-Pentru a fi sigura ca pana atunci toti patru o sa va intelegeti bine, macar ca si coechipieri… si mai mult pentru siguranta de a nu va omori intre voi pana a ajunge in sat.
Raspunsul lui Tsunade mi se paruse destul de clar… doar ca nu prea imi facea placer sa stau cu ei, puteam sa ma descurc si singura.
-Bine atunci eu va las sa mai discutati, sper sa va intelegeti! Si spunand asta, Tsuande disparu intr-un nor de fum.
Ma apropii putin de cei trei, dupa care incep:
-Bun… acum cred ca toti stiti cum ma cheama, asa ca acum ar fi momentul prielnic ca fiecare dintre voi sa se prezinte…
-Eu, eu primul, deci sunt Naruto Uzumaki si voi fi cel mai mare Hokage din lume! Asta ingamfat de langa mine, aratand spre brunet, este Sasuke Uchiha iar cel roscat cu atitudine de ciudat este Gaara.
Niciunul dintre cei doi nu spuse nimic… nu cred ca ii deranjase “laudele” lui Naruto. La prima vedere, Naruto parea un tantalau… mai ales cu acel vis al lui… oricum ramane de vazut… niciodata nu poti sti ce se poate ascunde dupa o fata prietenoasa si naiva.
-Ma rog… am plecat de aici… spuse Sasuke fara a mai adauga nimic…
-Nu-ti faci griji pentru el… asa e mai mereu… oricum sunt mai puternic ca el… deci sa nu-ti faci griji in privinta lui…
Acum observ cat de mandru e Naruto de maretia lui absoluta… doar e hokage … trebuie sa-l respectam…
-Esti de aici, din Satul Frunzelor? Se auzi intr-un final si vocea roscatului… chiar ma intrebam daca o sa zica ceva pe parcursul interesantei mele conversatii cu Naruto.
-Da…cel putin aici m-am nascut… presupun ca tu esti din.. Satul Nisipului nu? adaug eu…
Gaara nu spuse nimic, dupa care disparuse la fel ca si Sasuke… ma intrebam daca intrebarea mea l-o fi deranjat… Asadar am ramas doar eu si blondul care avea o privire asa de perversa… la care aduaga
-Mancam un ramen impreuna?
Avea o fata de catelus nevinovat… era asa de tantalau… incat mi se facuse mila de el… insa nu aveam timp de pierdut asa ca ii raspunsem cu un simplu “nu”, dupa care disparusem intr-un nor de fum.
Am ajuns asadar si acasa unde, spre marea mea mirare…


gta... bun deci.. sper k nu vam dezamagit.. asha ca fiti duri la critici:X.. asha cum imi palce mie... deci... acum astept pareri
is prima, primaaaaaaaaaaaa...ms ca mi-ai spus! Defapt eu te-am stresat sa-mi spui! Ok...dau edit dupa ce citesc pt ca nu vreau sa mi-o ia altii inainte:|
Am revenitt! Imi place la nebunieeeeeeee!
Ai avut doaua greseli de tastare pe care eu le-am obseravt, buhahaha!
fuligi=fulgii
placer=placere
Imi place la nebunieee ca l-ai pus pe Gaara in echipa cu Sakura....I luvv this boy is cool!
Oare de cn se va indragosti Sakura?Mmm...sa vedem...sasuke vs gaara! Vreau sa castige Gaaraaaaaa! Because m-am saturat de ficurile sasusaku!
Oare ce se va intampla in continuaree? Sper ca se vor mai intalni pana cand vor pleca in misiuneeee! Boon...dupa cum mi-ai spus si tu...sa ma calmez.... Gata, m-am calmat=))
Il iubesc pe gaara:x, dar cred ca ti-am mai spus asta:))
Stiu, uneori pot fi asha enervanta:)
Oricum...concluzia, e...ca imi place ficul tau...ce spun? Il adorrr! Ti-am mai spus asta si ti-o mai spun: IUBESC FICUL TAU!
O sa raman for ever fanul tau nr. I, fara discutii!
Deci bai...voi vedeti ce fic minunat are fata asta? Daca nu dati comm va mananc, vin la voi si va bantui in noptiile cu luna plinaaa:))))))
Mda...nu ma luati in seama, am inebunit!
Oke...akm sa trecem la fic. Dup[a cum ti-am mai spus[ cred ca te-am capiat spunandu-ti] mi-a placut la nebunie ficul si daca nu pui cont te...te...nush ce-ti fac :| :))
Bye and kiss you my dear friend!
pfff :|
nu inteleg de ce sau sters toate capitolele:|
ma rog... cred k am sa le postez pe toate din nou:|
ce stupizenie de site...
-------------------- edit----------------------

bun... celelalte cap kre erau postate..

Capitolul IV: Experimente esuate. O noua lume. Trezirea la realitate.

Dupa ce am parcurs iar linistea pecetluita a iernii, ajung asadar acasa, unde spre marea mea mirare… Tsunade gatea. Oare visam? Cu siguranta… era imposibil ca asta sa se intample… pana la urma era hokage… de unde pana unde a ajuns ea sa faca mancare? Da.. cu siguranta asta era… era doar un vis… un cosmar mai de graba… deoarece bucataria era “imbalsamata” de un parfum extraordinar de mancare arsa… iar fumul se raspandise déjà in toata casa… Era cu adevarat cel mai “frumos” vis avut pana acum.
Dar, bineinteles ca si asta se sluberase in scurt timp… pentru ca am aflat cu stupoare ca nu era un vis… deoarece glasul “bland” a lui Tsunade se auzi in acea gramada de fum:
-Sakura, ajuta-ma nu mai sta acolo! Nu vezi ca incerc sa-ti gatesc??
-Nu e vis… ce… trage..
Dar nu am apucat sa imi spun parerile de “bine”, ca Tsunade imi aruncase o privire ce ar fi putut ingrozit si pe cel mai puternic ninja care a existat vreodata… era asa de infricosatoare, ca o vrajitoare… dar eu, cu multa stima:
-Ce bine ca nu e vis… chiar imi doream sa te vad gatind… vad ca te descurci de minune!
Dar sarcasmul meu nu prea a ajutat, deoarece nu numai mancarea luase foc ci si Tsunade… acum pot sa-mi rectific linistita afirmatia de acum ceva vreme “ Naruto e nimic fata de Tsuande...” nu cred ca cineva o poate intrece pe femeia asta cand e nervoasa… Oricum, chiar si asa prefer sa stau cu ea decat sa pierd vremea cu Naruto prin restauranturi jalnice.
-Renunt!!! Ce stupid… spuse intr-un final Tsunade, dandu-se batuta… se pare ca gatitul nu era punctual ei forte…
Dar… chiar si asa…s-a enervate rau deoarece a dat un pumn in aragaz de a trecut prin perete… stiam ca este foarte puternica… doar ca uneori.. exagereaza… si asadar…acum nu mai avem nici aragaz… dar… problemele nu se sfarsesc aici… in aceasi situatie se afla si frigiderul… vai de capul lui… aruncat in partea celalta a casei… se pare ca Tsunade nu a avut o zi prea buna…
-Tsuande, calmeaza-te… totul se rezolva cu calm… doar tu mai invatat asta. Spun eu, in incercarea de o mai calma putin…
-Maine o iau de la capat… trebuie sa reusesc macar sa fac un ou projit… cat de greu poate fi? Conduc un sat intreg si nu sunt in stare sa fac un ou! Asta da gluma…
Acum era cu adevarat o tragedie, daca o tinea tot asa, in curand o sa ramanem fara casa… era distrusa pe jumatate… in special bucataria… arata de parca ai fi trecut un uragan pe acolo… Dar eu, cu vesnicul meu sarcasm o intreb:
-Dar… cred ca ne-ar trebui si un aragaz… si eventual un frigider…
Tsunade nu a mai spus nimic… defapt a incercat sa sa evite acest subiect, intrebandu-ma cum a fost cu cei trei… si cu o privire perversa daca nu cumva… am pus ochii pe vreounu… Ah..” nu se va schimba niciodata” imi spun in gand in timp ce ma gandema si la un raspuns.
-Nu imi place de nici unu… nu am timp de asa ceva…
-Haide Sakura, poate poate…iese ceva cu Sasuke… sau cu Gaara… dar cred ca Naruto ar fi cel mai potrivit… sa stii ca nu e scump sa va duceti la un hotel…
-Dintre toate ideile atel, astea sunt cele mai tampite care lmi le-ai spus vreodata… Dar oricum… am inceput sa ma obisnuiesc…
-Nu stii sa te distrezi deloc… ma rog… poate o sa te schimbi si tu odata si odata…bine atunci… azi nu am chef de antrenamente cu tine… asa ca ma duc sa beau ceva….
Nu i-am zis nimic, lasand-o sa plece, si gandindu-ma la ce mi-a spus… Nu cred ca consteintiuzase gand a vorbit…Adica la ce trecut am avut… numai de baieti nu-mi ardea mie… Nu spun ca trebuie sa fie ca o calugarita, stand numai in casa,antrenandu-ma si facand rugaciuni…asta ar fi absurd… dar nici la extreme… cum gandea mintea aia perversa a lui Tsunade.
Dar, trecand si peste aceasta situatie… incep sa fac curat in bucatarie deoarece… chiar era un dezastru acolo… si in timp ce curatam din urma lui Tsuande… ma si gandema cum as putea sa o opresc ca sa nu distruga si restul casei… Poate stand langa ea cand gateste si sa o ajut… ce tot vorbesc? Nici eu nu stiu sa gatesc… dar cel putin sunt mai calma…
Ma rog, dupa ce am terminat curatenia, imi pun in gand sa ma duc sa i-au o gura de aer… deoarece dupa ce am stat in fumul ala insuportabil, meritam asta. Imi iau pe mine acel palton negru, apoi incalt cizmele si ies pe usa.
“Ah.. ce bine e sa iesi la aer curat… proaspat… unde nu se afla experimentele esuate ale lui Tsuande” imi spun in gand in timp ce ma indreptam spre parc. Era asa de frumos afara… chiar imi placea… nu era nici foarte frig, dar nici cald… era o vreme numai buna pentru a te plimba.
Deja se facuse seara… iar eu incep sa intru incet..incet… intr-o stare melancolica ce ma face sa par atat de moale… si coplesita de splendoarea iernii… Nu este mult de mers pana in parc… Doar cateva strazi ma desparteau de el… Insa, eu incetinesc pasul, mergand incet… incet… de parca as dori sa pastrez acea liniste… la un momendat nici nu mai auzeam zapada scartaind sub picioarele mele care niste usi vechi… asemanatoare cu acelea ce imi impanzesc sufletul meu gol… rece… Din acel moment parca simteam ca zbor… eram atat de atrasa de acel peisaj paradisiac, care parca era desprinsa dintr-un basm unde toate au un final fericit. Niciodata nu am putut sa descriu ceva ce iesea din sufletul meu… deoarece sentimentele mele.. pur si simplu nu existau… erau ratacite,dezbinate, fragmentate…Aveam nevoie de ceva care sa le uneasca… doar ca nu stiam ce…
Eram atat de fascinate de splendoarea iernii, inca nu observ ca doi ochi ma priveau, cercatandu-mi fiecare miscare… Ma urmarea pretutindeni… cu cat inaintam eu… inainta si el… Eram intr-o transa continua, uneori simteam ca ma prabusesc.. alta data ca ma ridic… erau propriile mele ganduri… pe care insa nu le puteam controla… erau mult mai puternice ca mine… ma faceau sa apr asa de neinsemnata… Dar, ceva ma trezeste a realitate… Ma face sa ma reintorc in lumea oamenilor… Nu doream asta… vroiamsa raman acolo… stinghera in propriile ganduri… dar se pare ca nu mereu se intampla dupa cum vreau eu… asa ca glasul lui…

Capitolul V:Idiotul reaparea! Dar… celalalt?

Eram atat de fascinata de splendoarea iernii, incat nu observ ca doi ochi ma priveau, cercatandu-mi fiecare miscare… Ma urmarea pretutindeni… cu cat inaintam eu… inainta si el… Eram intr-o transa continua, uneori simteam ca ma prabusesc.. alta data ca ma ridic… erau propriile mele ganduri… pe care insa nu le puteam controla… erau mult mai puternice ca mine… ma faceau sa par asa de neinsemnata… Dar, ceva ma trezeste a realitate… Ma face sa ma reintorc in lumea oamenilor… Nu doream asta… vroiam sa raman acolo… stinghera in propriile ganduri… dar se pare ca nu mereu se intampla dupa cum vreau eu… asa ca glasul lui… Naruto ma trezis la realitate:
-Sakura!!! Te-am… cautat peste… tot! spune aceasta abia mai putand vorbind…
-Ce s-a intamplat?
-Pai vroiam sa te intreb daca vrei sa mergi maine cu mine, Sasuke si Gaara la restaurantul lui Mikonumo.
La ce se gandeste baiatul asta? Chiar crede ca voi cadea in capcana asta… ah… sa nu fiu asa de dura…
-Ti-am spus ca nu vreau sa merg la o intalnire cu tine… asa ca renunta…
-Dar nu e o intalnire… ca doar merg si Sasuke si Gaara… spunandu-mi acestea il vad ca este rosu ca racu… era evident ca ceilalti doi nu avea habar de planul genial a lui Naruto…
-Raspunsul este nu… asa ca nu mai incerca lucruri patentice in fata mea ca nu-ti merge…
Baiatul nu prea a fost multumit de raspunsul meu asa ca spuse un scurt “pa” si apoi pleca… Chiar daca era cel mai idiot om care l-am cunoscut… imi placea ca are ambitie… nu cred ca se va lasa usor… dar stai… ce tot ma gandesc eu la lucruri de genu? Ah… se pare ca vor fi totusi si niste schimbari…
Fara a mai da importanta micei mele intalniri cu Naruto, ma reintorc la drumul meu spre parc. De data asta raman cu picioarele pe Pamant… fara a ma mai lasa capturata in acea inghisoare a gandurilor mele… eram doar eu… mergand in linistea serii unde se putea auzi doar zapada scartiind sub picioarele mele…
Ajung intr-un final si in parc, fara a ma opri la vreo banca inaintez spre padurea ce inconjura acel loc. Acolo imi placea sa pierd noptile de primavara, printre florile de cires, care dupa ce erau scuturate de vant, cadeau pe iarba moale si frageda, lasand un miros placut. Acolo mai era si un lac, unde in noptile senine, puteai observa reflectia lunii… Era ceva atat de frumos… dar pana la urma sunt doar niste amintiri ale trecutului… simple imagini din care este alcatuita fiinta umana… daca nu ar fi trecut nu ar putea exista prezent si viitor. Trecutul este inceputul tuturor... Gandindu-ma la aceasta viziune a vietii, observ ca ajung la locul de care v-am povestit mai sus. A ramas un loc la fel de frumos si placut pe cum mi l-am amintit… Doar ca lacul era inghetat, ciresii pareau ca sunt de zahar… iar iarba pur si simplu era acoperita de acea zapada cristalina… dar tot este frumos… Acel peisaj era ca un tablou inghetat… si atat de rece.
In timp ce eu imi aminteam de noptile pierdute in acest loc, langa mine se aseaza o persoana cunoscuta mie. Eram atat de cuprinsa de propriile-mi ganduri incat nu pun nici o intrebare… Doar stau si privesc cum din nori se cerneau fulgii ce gadeau pe plapuma iernii.
Dar se pare ca cealalta persoana a fost interesata de motivul pentru care ma aflu aici… asa ca fara macar sa-mi arunce o privire ma intrebase:
-Ce cauti aici pe frigul asta?
-Ceea ce cauti si tu… liniste…
Nu a mai spus nimic… nu aveam chef de vorba… doar priveam in gol… si parcurcand infinitatea de ganduri ce-mi veneau in cap… am ajuns la unul… care avea legatura cu persoana de langa mine… Mai stau putin si cuget la aceea ce aveam sa intreb si apoi ii spun... parca cu sfiala:
-De ce? De ce aici? De ce nu altundeva?
-Nu stiu… probabil din cauza destinului sunt aici… sau mai bine zis suntem aici…
-Nu cred in destin… eu stiu de ce ma aflu aici… am mai fost demult…
Nu spuse nimic… nici macar nu m-a privit pe parcursul acestui mic dialog… parca si el era invalui in acest mister… acest mister ce era in amandoi…
Dar mai bine sa va spun cine era… probabil ca si voi il cunoasteti… Era….



Capitolul VI:Tensiune… Un joc de sah…

-De ce? De ce aici? De ce nu altundeva?
-Nu stiu… probabil din cauza destinului sunt aici… sau mai bine zis suntem aici…
-Nu cred in destin… eu stiu de ce ma aflu aici… am mai fost demult…
Nu spuse nimic… nici macar nu m-a privit pe parcursul acestui mic dialog… parca si el era invaluit in acest mister… acest mister ce era in amandoi…
Dar mai bine sa va spun cine era… probabil ca si voi il cunoasteti… Este acel baiat roscat, Gaara… ne-am intalnit in fata academiei cu ceva timp in urma.
Era o liniste de nedescris… vantul se juca in parul meu rozaliu… ningea… era o atmosfera atat de rece… dar parca calda… atat de buna… dar parca rea… insa un lucru stiam sigur… acolo imi placea cu adevarat…poate ca asta era ceea ce aveam eu nevoie… poate ca roscatul avea dreptate… oare destinul sa fie de vina? Poate ca da… poate ca nu…
Odata cu aceasta liniste, gandurile mele deveneau din ce in ce mai multe, si odata cu gandurile curiozitatea mea era mai mare… aveam acea dorinta arzatoare de a afla mai multe despre roscat… Insa stiam ca daca il intreb nu voi putea afla asa de multe… Ah… iar se pot observa acele ramasite ale naivitatii mele… ah… de as putea scapa de ele.. ma fac sa par atat de stupida… nui asa?... da stiu asa e… nu stiu de ce va mai intreb. Oricum se pare ca nu pot renunta la dialogul dintre noi, draga cititorule…
Dar totusi, intr-un final nu mai rezist si incep sa-l iau la intrebari:
-Si… esti din Satul Nisipului? Data trecuta nu ai mai “apucat” sa-mi spui…
-Da…
-Atunci ce cauti la noi?
-Nu cred ca are prea multa importanta… ce mai conteaza… ideea este ca sunt aici… motivul ar fi lipsit de importanta.
Hm…analizez ce mi-a spus, apoi incep sa-I dau dreptate. Imi place modul cum gandeste si cum imi raspunde, era asa de calm, calculat si fiecare propozitie lui avea o logica... nu ca la altii… gandidu-ma la Naruto, tipul ala blond.
-Observ ca nu prea iti place sa ti se puna intrebari… ii spun eu intr-un fel dezamagita deoarece inca vroiam sa aflu mai multe despre el..
-In general nu… depinde de persoana…
Am inteles aluzia care vroia sa o faca… si din asta inteleg ca se simtea bine in compania mea… adica nu vreau sa-mi imaginez ce fel facea daca intrebarile astea erau puse de Naruto.
-Sa stii ca nu sunt chiar asa cum crezi tu… ii reprosez eu.
-Imi dau seama… inca nu te cunosc deci nu pot sa-ti spun prea multe lucruri…
-Atunci de ce nu incerci sa ma cunosti?
Doamne! Am spus eu asta? Nici macar nu am vrut… nu m-am gandit niciodata la asa ceva si in plus nici nu-mi doresc prieteni… eu mereu m-am descurcat singura si nu vreau sa incep acum un alt stil de viata. Ce pacat ca nu pot sa-mi retrag cuvintele… ohh.. unde mi-o fi fost mintea?
-Uita de asta… scuze dar…
-Hei, stia linistita! Stiu ca nu iti doresti asta…
Ciudat… de unde si-a dat seama? Oh… ce ar fi sa incetez odata cu aceste stupizenii… Da-le dracu de toate… nu am nevoie de nimic…
Fara a mai spune nimic, ma ridic nervoasa dar tot cu aceasi pasi lenti, ma indrept spre iesirea parcului. Roscatul a ramas acolo, nici nu cred ca a observant ca am plecat… defapt nici nu-mi pasa… Sa-I ia naiba pe toti!
Iar s-a lasat acea atmosfera de liniste… Mi-am ridicat privirea spre bolta cereasca ce era presarata de nori… Nu mai ningea… Ochii mei verzi se puteau zari usor in lumina noptii, in acea negura… acum cateva minute era o atmosfera foarte tensionata, iar acum.. liniste…am inceput sa ma calmez si sa constientizez ca tot ce am facut pana acum… a fost, cu siguranta, fara ajutorul creierului… cel putin… inca mai am a cea ironie a mea… neinteleasa… dar nah… ce sai faci… macar o am.
Viata mea este asa de ciudata… la inceput… multa tensiuie… apoi brusc liniste… iar tensiune.. iar apoi iar liniste… acestea doua imi dominau viata… Viata mea este ca un joc de sah. Eu fiind doar un pion, un biet pion. Statul de rege il avea satul… regina fiind Tsunade… restul erau doar niste piese, cum sunt si eu, care nu avea importanta daca le pierdeai… doar te foloseai de ele… pentru a apara regele si regina… Da… cea mai buna compartia a vietii mele asta ar fi… Vedeti? Acum iar este liniste…. Cand ajung acasa cu siguranta voi da de tensiune… deoarece…

Capitolul VII: Tsunade moare!oh… regrete… visurile… un adevarat mister…

Viata mea este asa de ciudata… la inceput… multa tensiuie… apoi brusc liniste… iar tensiune.. iar apoi iar liniste… acestea doua imi dominau viata… Viata mea este ca un joc de sah. Eu fiind doar un pion, un biet pion. Statul de rege il avea satul… regina fiind Tsunade… restul erau doar niste piese, cum sunt si eu, care nu avea importanta daca le pierdeai… doar te foloseai de ele… pentru a apara regele si regina… Da… cea mai buna compartia a vietii mele asta ar fi… Vedeti? Acum iar este liniste…. Cand ajung acasa cu siguranta voi da de tensiune… deoarece… bineinteles, Tsunade va avea niste ganduri ce vor incendia casa… poate da domnul si reuseste sa faca acel ou prajit.
In timp ce ma indreptam spre casa, chiar ma gandeam la asta, la felul cum gateste Tsunade… deoarece nu as fi vrut sa am “surprize, surprize” cand ajung. Mai bine ma grabeam deoarece parca vad ca o sa fie nevoie sa ne mutam in alta parte… din nou… Nu vreau sa va povestesc ce s-a intamplat cu ultima noastra casa… Credeti-ma… nimeni nu ar fi iesit viu din… nici nu mai zic.
In fine, observ ca am ajuns.Ma aflu in fata usii… trag aer adanc in piept, pun mana pe clanta, ma pregatesc si… o deschid. Hm…? Nu este fum? Fara tipete? Calm?Si miroase chiar bine… Cu siguranta Tsunade a murit…eh… insfarsit o usurare… si in plus e o atmosfera armonioasa si linistita… deci categoric Tsunade e moarta… “ Asta e bine!” imi spun eu in gand…
Dar oricum, fiind interesata de unde venea acest miros placut, ma indrept, parca cu sfiala, spre bucatarie. Aproape ca eram stupefiata. Tsunade nu era moarta! Ba chiar incerca sa aranjeze masa, care déjà era acoperita cu o fata de masa alba, simpla, era asemanatoare cu neaua ce impanzea satul din toate partile. Tacamurile erau puse toate la locul lor, iar mancarea era si ea prezenta, intreaga, fara a fi arsa! Ceva nu-mi miroase a bine… cu siguranta e vreun truc dea lui Tsuande… are ea alt plan… ma intreb care o fi treaba…Dar, lasand astea la o parte, acea atmosfera chiar imi placea, iar cina arata chair bine si… mancarea parea delicioasa.
-Um… Tsunade… esti bine?
Cred ca nu ma observase… deoarece a fost mirata cand m-a vazut… hm… oare este adevarat ce vad acum? Poate e doar un vis… de data aceasta unul frumos… nu ca cel de dimineata.
-O, tu erai Sakura… da sunt bine, de ce nu as fi?
Nu mai spun nimic, mai bine sa ma bucur de aceasta minune… nu as vrea sa se destrame… deoarece nu ar strica niste liniste si calm in casa… ar fi chiar foarte bine daca am avea asa ceva… macar putin…
Ma asez la masa, Tsunade face la fel… si incepem sa mancam. Trebuie sa recunosc ca mancarea era buna… Chiar imi placea… oare Tsunade a gatit? Fara a mai da prea multa importanta, in fond, nici macar nu-mi pasa…asa ca am continuat sa mananc… Era o atmosfera linistita si calma… una la care visam de mult… Tsunade nu zicea nimic… Hm.. imi placea… o cina ca la oamenii normali…
Sa sitit ca uneori aveam impresia ca Tsuande are o boala psihica… sau poate ca doar asa e ea… mai exagerata… oricum nu cred ca o s-o inteleg vreodata… eu mereu am fost firea cea calma si calculata… ea era cea exploziva… putem sa spunem ca ne completam un ape alta…
Acuma ca ma gandeam la toate astea… imi dau seama ca Tsunade e mai mult o sora, decat o mama. Se potriveste mai bine… nu cred ca ar fi ea in stare sa aibe grija de copii mici… sau poate gresesc… poate dupa ce va naste, o sa-si schimbe atitudinea… dar oricum, si asta e cam imposibil, la cate am vazut la Tsunade… numai gandul ca ea ar fi ca oamenii normali ma inspaimanta…
-Si nu zici nimic? Stii cat m-am chinuit sa fac mancarea?
-Ah… vroiam doar sa pastrez aceasta atmosfera…ciudata… dar cel putin calma si linistita…
Tsunade nu a mai spus nimic… nu stiu ce era cu ea… se purta ciudat de cand am plecat de acasa… adica atunci cand am venit de la academie totul era perfect normal… cu exceptia faptului ca de data asta a distrus jumatate de casa… data trecuta a eliminate totul… si cel mai mic firicel de iarba…
Ma rog, dupa ce am terminat de mancat, ma ridic de la masa, fara a zice nimic si indreptandu-ma spre camera mea.
“Oh… ce bine e in pat” imi spun in gand, dupa ce ma trantesc pe patul meu moale… E asa de bine… Mai ales ca patul meu este asezat langa fereastra… noaptea pot observa cum luna impreuna cu copiii cerului isi fac numarul pe scena de un albastru intunecat… perfect pentru prezentatia lor, iar ziua cand soarele dezmiarda fiintele si cum ne daruieste cu atata caldura lumina lui… da… chair ne-o da noua.. oamenilor…niste finite pacatoase si neinsemnate. Dar… pana la urma fara lumina nu am putea trai… ea este mai presus de apa si aerul.. o sursa inepuizabila… care este acolo… in fiecare zi… nesfarsita.
Chiar daca lumina este asa de importanta… eu tot nu renunt la noapte. Ea este aceea ce ma invaluia pe mine… este atat de plina de mister. Mai ales cand e populata de toti astri… este asa de fermacatoare… oh… noaptea… cea care ma face sa visez…
Cand eram mica imi placea sa visez… oriunde eram.. mie imi placea sa practic acest joc al imaginilor… acuam insa… am incercat sa renunt… visam doar cand eram cuprinsa in acea inchisoare a gandurilor mele… “Sa visezi”…pare atat de lenes, comod, odihnitor… singurul loc unde ne scufundam in abisuri presurate de imagini, dorinte, ganduri… care pana la urma nu pot fi strabatute decat cu gandul… dar din pacate nu si cu trupul…
Acum incep usor usor, sa ma pierd iar printre propriile-mi ganduri… ba chiar cateva sunt legate si de roscat…Se pare ca de acum incolo voi incepe noi capitol in viata… unele poate ce o vor schimba radica,altele poate o vor face sa se piarda.. sa se darame… si intr-un final sa dis..para. Hm, se pare ca toate acestea alcatuiesc o istorie… una care nu poate fi povestita… dar pe care eu o traiesc… Si e bine pentru ca… istoria nu se repeta...

Capitolul VIII: O veste neasteptata….


Acum incep usor usor, sa ma pierd iar printre propriile-mi ganduri… ba chiar cateva sunt legate si de roscat…Se pare ca de acum incolo voi incepe noi capitole in viata… unele poate ce o vor schimba radical,altele poate o vor face sa se piarda.. sa se darame… si intr-un final sa dis..para. Hm, se pare ca toate acestea alcatuiesc o istorie… una care nu poate fi povestita… dar pe care eu o traiesc… Si e bine pentru ca… istoria nu se repeta...
Mai bine abandonez toate aceste filozofii plictisitoare ale vietii, pana la urma nu ajuta la nimic… nu toti inteleg esenta sau ideea a tot ceea ce se intampla… Dar, ma rog… incetam acest dialog cu adevarat plictitsitor… care va spun sincer, pana si eu m-am saturat de el, d-apoi voi…
Asadar, acum ma hotarasc sa ma culc, deoarece maine prevad ca ma voi trezi devreme… va trebui sa recuperez ziua de azi, una atat de plictisitoare… monotona… lipsita de sens…
Fara a mai aduaga nimic, ma schimb in niste pijamale simple, banale, fara a da vreo importanta cum arata, din ce material sunt confectionate, daca sunt confortabile si alte chestii de acest gen… Ma asez in pat, imi pun capul pe perna aceea moale, parca si acum o pot simti… si ma las condusa de ganduri, cu ajutorul carora ajung in acel abis, odihnitor… lenes, unde isi au loc visele.
In dimineata urmatoare sunt trezita de catre razele soarelui… atat de palide si lipsite de putere... Dar, totusi, in ciuda acestui fapt, ele inca aveau acea caldura, care imi incalzea fata… era asa de bine… asa de… Dar ce am putut sa va spun? Nu… ca s-a auzit strigatul rastit a lui Tsunade…
“O luam de la capat” imi spun in gand, in timp ce cobor lenesa din pat…
Si eu chiar credeam ca o sa fie liniste de acum incolo… asta da vis frumos…
Acum din pacate nu va mai pot dezvalui niste ganduri “frumoase” legate de diminetile petrecute impreuna cu draga si scumpa de Tsunade…
Asadar, ma duc si-mi fac toaleta de dimineata, dupa care ma imbrac in aceleasi haine, care le-am avut si ieri… nu sunt ca ceilalti… eu pot sa port niste haine si o saptamana intreaga, fara a le schimba… deoarece antrenamentele care le fac nu necesita efort fizic. Eu lucrez mai mult cu chakra si cu manipularea lucrurilor. Deci psihicul depunde cel mai mult efort.
Si odata cu asta pot sa va spun ca nu am foarte multe haine. Nu tin neaparat sa fiu “Miss Konoha”. Cine si-ar dori asta? Sclifositele… care daca isi rup o unghie e sfarsitul lumii. Toate fetele de acest gen ar trebui, dupa parerea mea, sa faca un antrenament cu mine. Aproape ca mie mila de ele… Va spun sincer ca o sa le piara toata fitele din cap.
Deci, fara alte comentarii, cobor scarile spre bucatarie, unde, Tsunade parea a fi foarte nervoasa… ceva obisnuit de altfel.
-Sakura! Grabestete, altfel o sa intarzii! Trebuie sa te intalnesti cu Naruto, Sasuke si Gaara in fata acadamiei!
-Dar… Tsunade… Nu ne mai antrenam? Si pana la urma, de ce sa ma intalnesc cu ei?
-A aparut o problema, trebuie sa plecati azi in misiune!
Vestea m-a luat prin surprindere, adica de ce acum? Parca trebuia peste o saptamana… Oare ce s-o fi intamplat?
-De ce? intreb eu in speranta ca voi afla ce se intampla…
-Fara intrebari… haide grabeste-te!
Tsunade imi arunca rucsacul, déjà pregatit pentru calatorie, acolo se afla si pergamentul ce aveam sa il dau Kazekagelui… Tot ce mi-a mai spus era sa am grija… si sa nu fac “nebunii”. Pana si in momentele astea se gandea numai la prostii. Oh… nu se va schimba niciodata…
Atunci, am luat rucsacul, l-am pus in spate si am pornit spre academie. Pe drum ma gandeam.. “ Ce atata graba? A fost ceva atat de rapid… nu sta in firea Tsunadei sa faca asta… cu siguranta s-a intamplat ceva grav… Oare de ce nu mi-a spus nimic?”
Ganduri de acest gen imi invadau mintea. Nu putema sa pricep ce se intampla… oare era legat de pergament… o da imi aduc aminte… Tsunade mi-a spus sa nu-l deschid… oricum nu cred ca o sa fiu tentata… cel mai bine ar fi sa se termine odata misiunea asta… vreau sa ma reintorc la antrenamentele mele…
Deci, ajung asadar, la academie. Se pare ca nu eram ultima… Sasuke si Gaara erau prezenti… insa Naruto…
-Unde e Naruto?
-Idiotul… numai pe el nu-l asteptam… imi zise Sasuke fara macar a face vreo miscare… era asa de calm…
Dar, spre “marea” noastra bucurie…apare si Naruto… Totusi e bine ca nu am asteptat prea mult…
-Scuze de intarziere…
-Idiotule…
-Idiot ?!? Pe cine faci tu…
-Naruto! strig la el, aruncandu-i o privirea ce ar fi speriat pe oricine… a tacut… nu a mai spus nimic… cred ca a inteles mesajul…
Din privirile pe care si le aruncau Sasuke si Naruto, puteam sa-mi dau seama ca nu se intelegeau deloc. Cred ca ar fi fost in stare sa se omoare unul pe altul… “ Mai, mai ,mai… in ce echipa am ajuns si eu… formata dintr-un tantalau cu creier de gaina, altu cu o atitudine de parca ar fi fost cine stie ce mare ninja din istoria acestei lumi… iar celalalt…aa… pai… ma rog. O echipa de ultimul nivel ce mai…”
-Sa mergem…
-Da ma rog cine te-a pus pe tine sefa?!? se rasti Naruto la mine…
-Naruto, te avertizez ca daca mai comentezi mult, o sa te fac sa te tarasti in fata mea ca un vierme… tantalau cu creier de gaina ce esti.
Huh, dupa ce i-am zis asta, la care am adugat si acea privirea infricosatoare, a inghitit in sec, aproape tremura… nu cred ca-i mai trebuie sa comenteze la mine…
Deci, am pornit asadar spre Satul Nisipului. Traseul nostru era unul lung si plictisitor… mai intai mergeam trei zile prin padurea ce imprejmuia satul, apoi intram in desert unde mai aveam de mers inca doua zile pana sa ajungem la destinatie. Era atat de rau… nu stiam daca Naruto va rezista… adica in desert ziua sunt in jur de 50 de grade, iar noaptea -0 grade… O sa fie o tortura….

Capitolul IX: Prima zi…

Asadar, in urma cu cateva ore am parasit Konoha, indreptandu-ne spre noua noastra destinatie, Satul Nisipului. Acolo v-a trebui sa ne intalnim cu Kazekagele, caruia v-a trebui sa-I inmanam pergamentul dat de catre Tsunade. La prima vedere pare o misiune plictisitoare, dar veti vedea pe parcurs ce surprize ne asteapta…
Este, asadar, prima zi de calatorie… soarele incearca sa-si faca loc pe bolta tixita de nori, copacii sunt incarcati cu zapada, neaua ce acopera vesmantul maroniu al pamantului pare nesfarsita… este de altfel o zi obisnuita… cu acelasi peisaj incantator de iarna…
O atmosfera calma si linistita incepe sa se instaleze… eu incep sa ma pierd… déjà intru in acea transa a gandurilor… din nou, mii si mii de idei imi strabat mintea, fara incetare, ca un ceasornic vechi ce pare a nu se opri vreodata… Imi placea sa fiu acolo… doar ca din pacate nu puteam sa raman pentru ca déjà plangerile lui Naruto imi ajunsera pana in strafundurile creierului:
-Mai mergem mult?? Ma dor picioarele… Nu imi place misiunea asta plictisitoare…mai ales ca am langa mine trei morminte care nu vorbesc niciodata… M-am plictisit…
Deja ma calca pe nervi, si nu cred ca eram singura care avea acelasi sentiment… si ceilalti doi pareau cam stresati de toate plangerile lui Naruto, aduse la adresa misiunii si in special a noastra… Ma pregateam sa-I dau un “mic cadou” in capatana aia mare plina de graunte, dar se pare ca Gaara mi-a luato inainte… In jurul lui Naruto s-au adunat niste dare de nisip, care au inceput sa se uneasca… Privesc atenta la ceea ce avea sa faca, si reusesc sa disting in gramada aia de nisip o mana cam de 4 ori mai mare decat cea obisnuita… De aici cred ca v-ati dat si singuri seama ce are sa se intample…
Dupa ce Naruto si-a primit rasplata, incep sa ma mai calmez… si sa ma gandesc la puterea roscatului. Era una interesanta, n-am ce zice… insa, nu imi pot da seama cum controleaza nisipul… nu am vazut sa fi facut vreun jutsu… nici macar nu s-a miscat... interesant, din cate imi dau seama… asta cu siguranta nu va fi o misiune obisnuita. Acum as mai vrea sa vad ce stie Sasuke sa faca… nu cred ca este prea puternic, chiar daca are sharinganul… nu sunt sigura ca stie sa-l foloseasca precum fratele sau ,Itachi. De Naruto nici nu mai zic… nu cred ca e in stare sa faca o transformare… de clone nici nu mai vorbesc…
Trecand si peste aceasta analiza a baietilor, incep sa ma gandesc unde o sa dormim la noapte… Nu putem sa mergem in urmatorul sat deoarece ne-ar lua cam 2 zile sa ajungem acolo si din pacate nu aveam acest timp la dispozitie… Cuget la aceasta problema in jur de un sfert de ora… si imi dai seama ca nu prea aveam ce sa facem, doar sa speram ca vom gasi o cabana in drum… In plus e dupamiaza, in jur de 2… deci pana cand se insereaza aveam niste sanse… Dar daca totusi nu gasim? Mai bine sa fiu optimista…
Am mai mers noi in decurs de 4 ore… Nu s-a intamplat nimic special… infara faptului ca Naruto nu a spus nimic… probabil se gandea si el la ale lui… Poate avea probleme cu familia… nu stiu… in schimb acum era cam ora 6… Soarele isi lua adio de la cer, bolta dumnezeiasca se imbraca in neuitata ei haina care era de un albastru foarte inchis, zalele isi aveau si ele locul… defapt adevarul era ca… noaptea incepea sa se iveasca…
-Ce facem acum? intreba Sasuke cu o voce asa de calma…
-Pai.. din pacate nu am gasit nici o cabana in drum… si acum trebuie sa va spun la ce m-am gandit…
-Ce?ce?ce?
-Calmeaza-te, Naruto… si sa stii ca am luat hotararea asta din pricina ta…
-Ce hotarare?
-Fiindca noaptea o sa fie foarte frig, o sa stam cate doi intr-un sac de dormit, iar pentru a nu se plange nimeni, m-am gandit sa procedam in felul urmator…
Atunci am scos din buzunar 4 foi de hartie unde am scris numele lor iar, dupa ce le-am impaturit , fiecare trebuia sa extraga cate un bilet. Ca de obicei Naruto a vrut sa fie primul, si cred eu, ca a sperat sa cada cu mine… dar spre marele lui ghinion:
-Ce?!? Am sa stau cu Sasuke?!?
Nici Sasuke nu a fost deacord… dar totul a fost corect… asa ca acum nu exista o cale de intoarcere… Pana la urma, cei doi s-au mai calmat si au acceptat sa doarma impreuna. Dar, asta insemna ca eu am sa stau cu Gaara… nu era cea mai stralucita combinatie… dar nu ma plangeam ca Naruto si Sasuke…
-Eu nu dorm noaptea asa ca… Sakura o sa stea singura…
-Cum adica nu dormi? intrb eu derutata de ceea ce tocmai afirmase…
-Nu pot sa dorm… in schimb am sa veghez toata noaptea, deci nu trebuie sa facem cu randul…
Nu am mai pus alte intrebari… era ciudat… oare de ce nu dormea? Ceva nu miroase a bine… acum imi pun intrebarea… Oare Gaara este om? Defapt… ce-mi pasa mie? Om sau nu… eu trebuie sa duc pergamentul si sa am grija de tancile astea, referindu-ma la Sasuke si Naruto… Si sa nu credeti ca ma simt atrasa de Gaara sau alte prostii de genu… Adica atata timp cat nu doarme si poate sa controleze nisipul fara macar sa faca vreun jutsu… spun eu ca este puternic…si nici nu cred ca vreau sa imi imaginez unde sunt limitele puterii lui…
Fara alte comentarii, toti ne-am asezat la locurile noastre… Sacii de dormit i-au pus undeva unde zapada nu era foarte inalta pentru a nu avea surprize in timpul noptii. La inceput Sasuke si Naruto, trebuiau bineinteles, sa se certe… doamne, am crezut ca nu mai termina…Cat de imaturi puteau fi…parca erau doi copii de gradinita… De la Naruto ma asteptam asta, dar de la Sasuke… il credeam mai matur… Dar, ma rog, intr-un final adormisera si ei…
Era in jurul orei 12, nu dormeam… stateam si ma uitam la stele… bolta era senina, lipsita de nori… Huh… cat de banal…sa stai sa te uiti la stele… la niste puncte albe ce stralucesc… dar totusi erau frumoase… plus ca si mandra luna era prezenta, in centrul lor… ca un paznic, le veghea…
Stand si privind toate acestea, imi dau seama ca cel mai important atribut al noptii este linistea… cred ca aceasta este perioada din viata in care, poti sa simti calmul, pacea… acest univers lipsit de oameni, de dorinta arzatoare a razboiului...
Dar, din pacate, gandurile mi-au fost intrerupte…
-De ce nu dormi?
-Cred ca aceasta intrebare as putea sa ti-o adresez si eu tie…
-Nu cred ca are sens sa-ti zic atata timp cat nu-ti pasa…
Ah… am ramas blocata… nu stiu ce sa-I mai zic… Sau poate…

Capitolul X: Perfect sau nu?

-De ce nu dormi?
-Cred ca aceasta intrebare as putea sa ti-o adresez si eu tie…
-Nu cred ca are sens sa-ti zic atata timp cat nu-ti pasa…
Ah… am ramas blocata… nu stiu ce sa-I mai zic… Sau poate… Nu… nu… in nici un caz, as arata ca o idioata… totusi...
-De unde stii ca nu-mi pasa?
“Am zis-o?Doamne, prevad ca nu voi iesi bine din asta… data viitoare gandesc si apoi vorbesc…”
Insa… ideea mea nu a fost asa de proasta cum credeam eu, roscatul chiar nu stia ce sa-mi raspunda! Na! Sa se puna si el in locul meu… sunt curioasa ce-mi va spune…
-Te-am lasat fara cuvinte? intreb eu, fericita de ceea ce se intampla.
-Nu… doar ca acum sunt chiar… mirat de felul cum gandesti, adica nu am mai intalnit o fata ca tine… si… sa stii ca, nu imi pari idioata…
“Ce?!? Nu l-am lasat fara cuvinte?”
Sunt destul de trista din pricina aceasta… Vroiam sa i-o platesc cu aceasi moneda dar nu prea a functionat… Acum, stau si analizez mai bine ceea ce a spus el… si imi dau seama… cat de paranoica pot sa fiu…roscatul tocmai mi-a dat de inteles ca mi-a citit gandurile, iar eu ma gandesc cum de nu l-am lasat fara cuvinte… Sunt cu adevarat cea mai ciudata persoana pe care o cunosc… Dar oare cum a facut asta? Vreun jutsu? Oh… mai bine sa ma culc, maine iar vom merge toata ziua… Si in plus nu prea imi pasa… Mi se pare ca si tata stia sa faca o tehnica de acest gen… Asadar, e stabilit… acum am sa ma culc pentru ca maine sa fiu informa.
-Noapte buna… sper sa reusesti sa adormi.
Incerc sa nu dau multa importanta la ceea ce tocami mi-a spus roscatul... Trebuia sa recunosc ca nu prea imi placea ca Gaara sa stie tot ce gandesc... Oricum, e posibil ca asta sa fie un vis… deci…
Ma rog… acum am asez mai confortabil in sacul meu de dormit, si ma las cufundata in abisul linistitor al viselor.
Era o noapte asa linistita, mai ales ca, din cand in cand, se mai auzea cate o bufnita ce facea ca aceasta atmosfera sa para si mai calma. Ba chiar, la un moment dat, cativa nori s-au adunat pe bolta dumnezeiasca, de unde a inceput sa se revarse un ocean de ninsoare… daca ai fi stat ore in sir sa privesti toate acestea, puteia sa juri ca te afli intr-un paradis si nu intr-o lume unde cei care domina sunt banii si razboaiele.
Insa, odata cu aceasta ninsoare, un vant puternic se starni. Eram inconstienta, dormeam… insa imi era frig, tremuram… Acum parca nu ma mai simteam intr-un paradis… acel vant imi displacea… si odata cu el, imi aminteam si acele tragice imagini cu familia mea… cand bunicul meu a fugit ca un las… si cum parintii mei au murit… “De ce? De ce m-ati lasat singura? De ce ai fugit?”… Acum doua lacrimi se prelingeau pe obrajii mei… Plangeam... Ce rau ma simteam… vroiam sa inceteze aceasta durere… si plangeam… plangeam… mii de lacrimi imi invadau fata… Dar stai! Ce se intampla? Acum ceva ma incalzea... era asa de bine… ma simteam in siguranta… Acel calvar se sfarsi… Ma intrebam de unde vine aceasta caldura, insa nu am puttut sa deschid ochii, mai bine sa nu stiu... nu mai vreau sa sufar. Voi lasa toate astea asa…
Si, in sfarsit, trecuse si aceasta noapte… acum dimineata era prevestita de acelasi soare, care s-a ivit de dupa un deal, era slabit… dar inca incerca sa incalzeasca natura ce era adancita in zapada si tremura atunci cand isi mai facea aparitia cate un vant puternic.
Am reusit sa ma trezesc…eram asa buimaca… insa cum mi-am amintit de cele intamplate aseara… totul mi s-a parut foarte clar… Acum, sunt captivata de neaua ce straluceste precum cristale atunci cand este atinsa de catre lumina soarelui. Dar, o intrebare nu-mi dadea pace… Daca este iarna, si noi ne aflam pe un deal… de ce sunt inconjurata de nisip?
-Buna dimineata Sakura… imi spuse roscatul, se pare ca ceilalti nu se trezisera…
-Um.. ce e cu nisipul asta? intreb eu putin iritata…
-A venit o furtuna si tie ti s-a facut frig, asa ca te-am incalzit cu ajutorul nisipului… tu ai spus ca trebuie sa ne ajutam unii pe altii…
Eram uimita de gestul sau… si drept fiind faptul ca nu imi aduc aminte cand am spus ca trebuie sa ne ajutam unii pe altii, chiar daca era adevarat… Totusi, ma bucur ca m-a ajutat... Ii spun un simplu “ multumesc”, dupa care ma pun sa-I trezesc pe ceilalti. Dar, cand sa ma apropii de sacul lor de dormit… ce sa vezi? Naruto si Sasuke stateau imbratisati… Se pare ca Naruto il iubeste mai mult pe Sasuke decat pe mine. Chiar am inceput sa rad… Gaara, nestiind despre ce e vorba, s-a apropiat de mine…
-Uite ce fel dorm… pacat ca nu le putem face o poza… ar fi fost o amintire placuta…
Chiar atunci roscatul facu din nisip un aparat de fotografiat si le facu o poza… Dupa ce a terminat, mi-a dat fotografia in care se aflau cei doi “indragostiti”… Din nou i-am multumit si i-am zis sa nu le zica celor doi de poza... apoi i-am trezit pe baieti, daca ati fi vazut ce fata au facut cand s-au vazut in acea pozitie… Nu mai puteam de ras… Cred ca e prima data cand rad de cand s-a intamplat acea nenorocire… Si… dupa ce se mai dezmeticesc le spun:
-Ce fac indragostitii? Cum a fost az-noapte?
Pe Naruto l-a bufnit rasul, din cauza caruia a primit un pumn de la Sasuke de a trecut prin doi copaci… Se pare ca domnul morocanos nu prea era in apele lui… Dar, chiar si asa, pe mine m-au amuzat foarte mult astia doi… si se pare ca si Gaara zambea… Asta a fost cu siguranta o dimineata cu adevarat perfecta…
Dar, stai! Ce se aude? Hm… cred ca nu suntem singuri… Se pare ca ceilalti nu observasera prezenta noului nostru prieten… Sau… ma insel? Deoarece Naruto déjà aruncase cu niste kunaiuri intr-unul dintre tufisuri… Ne apropiem cu totii, nelasand garda jos… din ce in ce mai mult suspans ne pandea de peste tot… Naruto mai are putin si se sufoca… Si, dand tufisul laoparte…

Capitolul XI: “ Haide,nu vrei sa plangem impreuna?”


Dar, stai! Ce se aude? Hm… cred ca nu suntem singuri… Se pare ca ceilalti nu observasera prezenta noului nostru prieten… Sau… ma insel? Deoarece Naruto déjà aruncase cu niste kunaiuri intr-unul dintre tufisuri… Ne apropiem cu totii, nelasand garda jos… din ce in ce mai mult suspans ne pandea de peste tot… Naruto mai are putin si se sufoca… Si, dand tufisul laoparte…
-Ce?!? Un sconcs ?!? se auzira tipetele disperate ale lui Naruto…
Toti am reusit sa plecam de acolo, insa Naruto a ramas prins intr-o creanga a tufisului… Se pare ca si-a primit rasplata… sconcsul si-a facut bine treaba… Am inceput sa rad… era asa de amuzant sa vad cum toate belelele cad pe capul lui Naruto. O fi el tantalau, dar e foarte comic… Pana la urma era un tip de treaba… chiar daca acum mirosea ingrozitor…
Dupa ce baietii s-au mai linistit, am mancat cate ceva din proviziile luate, apoi ne-am strans sacurile de dormit si am pornit la drum… Sper ca in seara aceasta sa putem dormi intr-o cabana… Nu mai vreau sa port discutii inutile in toiul noptii… si, in plus pot sa spun ca nu m-am odihnit cine stie ce… Dar, chiar si asa… cei doi “indragostiti” au dormit excelent din cate vad…
Dar, ma rog, acum cred ca este in jur de ora 9 dimineata, deci daca ne-am grabi cred ca putem ajunge in desert maine pe la ora 2 dupamiaza… deci ar trebui sa grabim pasul… Asa ca le-am spus si celorlalti ce aveam in cap, fiind toti deacord… adica ma rog nu stiu ce a inteles Naruto din asta… dar, e bine ca nu a avut nimic de comentat…
In drum, cam la vreo 3 ore distant de unde plecasem, am intalnit trei copii… cred ca erau genini dupa felul cum aratau… probabil se ratacisera deoarece pareau cam derutati. Micul grup era format din doi baieti si o fata… Unul dintre genini avea un par asemanator cu invelisul intunecat al noptii, ochii de aceasi culoare, care iti puteau inspira o usoara neincredere si frica… era imbracat normal, intr-un costum obisnuit de ninja, asemanator cu cel al lui Naruto, doar ca era de o culoare neagra amestecata cu un gri deschis. Avea si o pelerine de ploaie, crem… nu stiu la ce ii folosea… dar, ma rog… Celalalt avea un par argintiu precum neaua diminetii, niste ochi care erau determinati de o incredere surprinzatoare… si de un verde aproape asemanator cu cel care il am si eu.
“ Interesant pustiul…” imi spun in gand in timp ce imi indrept privirea spre membrul feminin al grupului… Era destul de draguta, avea parul castaniu, prins in doua codite si asemanator cu frunzele aramii scuturate de vant toamna… ochii erau mari si negri ce iti dadeau o senzatie de bucurie si extaz… Era imbracata intr-o fustita scurta si albastra, niste sosete putin mai lungi de genunchi, o pereche de pantofi si o geaca alba cu o gluga de un mov aproape pal….
Naruto, ca de obicei foarte enervant intreba:
-Hei, cine sunt tancile astea?
-Tanci ?!? intreba nervos geninul cel brunet…
-Pai nu asta sunteti? incerca Naruto sa-l necajeasca….
- Mimikimarou, lasa-l impace, e idiot ca si el este tot genin dar se crede mare si tare… i-o taie scurt fata…
Hm… deci se pare ca pe brunet il chema Mimikimarou… parca am mai auzit undeva numele astea… dar oare unde? Mi se parea asa de cunoscut… sunt sigura ca am mai auzit undeva cuv, Mimikimarou.
Dar, intre timp, Sasuke a incercat sa afle mai multe despre ei…
-Deci cine sunteti voi si ce cautati aici?
-Eu sunt Kaito, el e Mimikimarou iar fata este Kaori… ne spuse scurt si la obiect cel cu parul argintiu…
Mi se parea interesant Kaito asta, semana destul de mult si cu Kakashi, un jounin din Konoha. Insa tot nu imi dau seama de unde stiu de numele Mimikimarou. Foarte ciudat…aveam o senzatie bizara… numele imi era asa de familiar, dar parca nici nu auzisem in viata mea de el… da stiu… intradevar ciudat…
Dar, acum trebuie sa nu-i mai dau prilejul lui Naruto sa ne faca de ras, asa ca i-o iau inainte si imi prezint si eu echipa cum a facut Kaito.
-Eu sunt Sakura, tipul brunet e Sasuke, cel fara creier Naruto, iar cel roscat Gaara…
-Imi imaginam si eu ca e fara creier acest Naruto… apropo de ce are nume de caine? intreba Mimikimarou amuzat de cele ce se intamplau….
Naruto mai avea putin si erupea ca un Vulcan, doar ca a avut Sasuke grija sa-l calmeze… Doamne, blondul asta e o fiinta tare ciudata… e atat de tantalau si fara minte, dar macar starneste buna dispozitie…
Acum, ar fi momentul sa incetam cu acest amuzament stupid pana la urma, si sa vedem ce sunt cu pustii astia aici…
-Deci…ce faceti aici?
-Pai suntem in misiune, trebuie sa ne gasim senseiul si…aaaa…avem totul sub control…
-Deci v-ati pierdut sa inteleg… ii spun lui Mimikimarou care chiar crede ca ma duce de nas… se pare ca sunt cateva asemanari intre el si Naruto…
-N… nu… ne-am pierdut…
-Ba da Mimikimarou, recunoaste suntem cam derutati… si in plus nu avem ce sa mancam,ne este foame… il cautam pe sensei de 2 zile si nu avem success… daca i s-a intamplat ceva?
-Va ajutam cu placere! In plus nu cred ca bunica Tsunade s-ar supara daca am ajuta niste ninja in primejdie… mai ales ca sunt nsite copii asa de draguti… spuse Naruto foarte increzator si dornic de asi arata puterile si de a demonstra ca e mult mai bun decat Sasuke..
-Nu suntem in primejdie! i-o reteza Kaori.
Huh… deci asa sta treaba…dar, nu am apucat sa spun nimic deoarece chiar atunci Kaito se apropie cu o viteza uluitoare de mine si incerca sa ma raneasca la piciorul drept, cred ca pentru a ma lua ostateca… Chiar a crezut ca am lasat garda jos si ca am crezut in povestea aia jalnica… ce prostut… Oricum va dati seama ca nu a reusit sa faca ceea ce si-a propus… Poate unii cred ca daca poti atinge o viteza foarte mare, restul pare foarte usor… va spun din propia experinte ca nu e asa… si pe langa asta, tipul era stangaci si nici nu putea sa actioneze cum trebuie la viteza aceea, adica sa zicem ca daca nu m-as fi miscat, in loc de piciorul drept l-ar fi nimerit pe cel stang… Poate nu vi se pare cine stie ce greseala colosala, dar daca si-ar fi propus sa imi atace inima fiti siguri ca rezultatul nu era acela care si-l dorea… Dar ma rog, mai bine sa va spun cum a decurs lupta sis a nu va mai plictisesc cu aceste detalii inutile.
Asadar, dupa ce a crezut ca planul lui a functionat, a fost dezamagit de faptul ca ceea ce atacase era doar o clona de apa… Am folosit jutsul asta pentru ca mi-am dat seama de la inceput ca ceva era inneregula cu povestea lor legata de misiune… adica a parut destul de plauzibila pentru ca fata si-a exprimat ingrijorarea pentru sensei… insa nu e asa usor sa minti… ma rog, noi nu despre asta vorbeam…
Asa.. acum era randul meu sa inteleg… Am folosit tehnica pamantul pentru a-l incolti , dar se pare ca nu a mers pentru ca “tinta” mea era tot o clona… Se pare ca acum era ascuns dupa niste tufisuri… bun… Am creat niste mingii de foc si le-am aruncat in mai multe directii pentru a fi sigura ca de data asta nu imi mai scapa. Dar na! Si de data asta era tot o clona… Firar sa fie,deja m-am enervat … Nu am timp de jocuri prostesti, asa ca mai bine o termin repede….Am facut jutsul meu “special”, cu ajutorul caruia i-am localizat chackra baiatului, iar totodata copacul unde se afla se ofilise iar el cazuse la pamant… A incercat sa se miste, dar nu a reusit din cauza barierii invizibile create de mine…Ma apropiam de el… tremura… acum o sa vada el ce se intampla cand te iei de cine nu trebuie… L-am scos din bariera si i-am dat un pumn de a trecut prin 10 copaci…
-Te-ai luat de persoana nepotrivita baiete… Sa nu crezi ca daca sunt fata gandesc si actionez la fel ca tantalau de Naruto, sa las garda jos la orice poveste de adormit copiii… Acum… e timpul sa-ti primesti rasplata…
Am scos un ranjet malefic si parca inebunisem! Vroiam sa-l vad mort… suferind… tarandu-se in fata mea… Asa ca m-am folosit de genjutsul mortii pentru ai arata eu ce inseamna puterea adevarata… Imediat dupa ce am facut jutsul cu mainile, baiatul a fost inconjurat de o ceata rosie… peste tot era numai sange…cu adevarat infricosator…
-Iti place aici?
-Ce… e locul… asta?
-Un ocean format din lacrimile de sange ale celor care au trecut pe aici… Nu e minunat?
-Lacrimi… de sange?
-Da… Haide, nu vrei sa pleangem impreuna?
Chiar atunci mii de sabii au inceput sa-l strapung… sufera… plange…cu lacrimi de sange… exact pe placul meu... Ador sa-l vad suferind, chinuindu-se sa scape… “ Mori, mori, mori!!!” Am vrut sa-I tai capul, dar am fost oprita de catre roscat, care mi-a interupt tehnica cu ajutorul nisipului sau.
-Sakura! Termina, e doar un copil! Calmeaza-te… Nu trebuie sa te lasi sedusa de acea dragoste nebuna de a ucide oamenii…
Ceilalti erau stupefiati de puterea mea si de faptul ca eram asa de nemiloasa cu acel genin… Nici nu au avut timp sa analizeze ceea ce tocmai a spus Gaara. Insa… eu nu aveam ce sa fac… Nu ma puteam controla…
Totusi, de dragul celor spuse de roscat am incercat sa ma calmez, gandindu-am la el… Am stat zeci, poate mii de secunde in incercarea de a face asta… Era greu… Dar, am reusit si daca v-as spune cum si de ce cred ca si voi ati fi la fel de uimiti ca si mine, asa ca mai bine pastrez pentru mine…
Acum, pentru a scapa de tot taraboiul ce ar trebui sa urmeze, l-am lasat pe Kaito impace si am utilizat jutsul teleportarii si in urmatoare clipa eu impreuna cu echipa mea ne aflam in partea cealalta a padurii, aproape de desert… Insa, odata cu tehnica asta 3 sferturi din chakra mea s-a consumat… Marele nostrum noroc era acela ca…


Capitolul XII: Dragostea?

Acum, pentru a scapa de tot taraboiul ce ar trebui sa urmeze, l-am lasat pe Kaito impace si am utilizat jutsul teleportarii si in urmatoarea clipa eu impreuna cu echipa mea ne aflam in partea cealalta a padurii, aproape de desert… Insa, odata cu tehnica asta 3 sferturi din chakra mea s-a consumat… Marele nostru noroc era acela ca in apropiere de locul unde ne aflam era o cabana, destul de buna pentru a innopta acolo.
-Acum ne oprim din mers, o sa stam in cabana aia pana maine, si o sa pornim de dimineata spre Satul Nisipului… le spun celorlalti care inca erau in starea de soc dupa toate cele intamplate…
-Cum ?!? Nu o sa ajungem la timp daca pierd toata ziua aici! O… nu cumva ai…obosit? spuse Naruto, dupa vreo 2 minute de la ceea ce tocmai anuntasem…
-In loc sa te gandesti la sanatatea mea, mai bine fii fericit ca nu mai dormi cu “iubitul” tau Sasuke…
Naruto nu a mai zis nimic, probabil ma injura in gandul lui, Sasuke facand la fel… bine-nteles… Ma rog, nu-mi pasa… acum trebuia sa ma odihnesc pentru a-mi recapata din chakra pierduta… Nu as putea sa lupt daca cineva ne-ar ataca chiar in momentul asta…
Si asadar, toti ne-am indreptat spre cabana aceea… la prima vedere parea abandonata, geamurile erau sparte, acoperisul avea ceva crapaturi, lemnul de la usa era putrezit… Deci e clar… era abandonat. E bine atunci, nu va trebui sa stam cu vreun mos sau vreo baba prin preajma… Exteriorul arata rau, orice-ai zice, insa interiorul era ceva mai bun… Prima data intrai in living unde erau asezate o canapea si o masa, pe jos, in loc de covor era o blana de urs… probabil cel care a locuit aici a fost vanator… Apoi urma bucataria… nu erau cine stie ce pe acolo… un frigider, o masa cu doua scaune si o soba… Camerele nu aveau o culoare anume... deoarece era o casa modesta si simpla facuta probabil de un padurar caruia ii placea sa vaneze, si care nu a mai avut timp sau rabdare sa vopseasca lemnul din care era confectionata locuinta… Cabana mai avea un etaj unde se aflau doua camere asemanatoare, fiecare avand un pat de o persoana si o noptiera aramie… In capat observ ca este si o baie, perfect… ma ingrijorasem ca asa ceva lipseste…
-Sakura, cum vom dormi?
-Pai, eu voi sta in prima camera de la etaj, cea de pe partea stanga… tu, Sasuke, vei sta in camera de pe partea dreapta,iar Naruto vei dormi in living, pe canapea sau daca preferi pe blana aceea de urs… iti va tine de cald…
Acum, dau sa merg la mine in camera pentru a gasi eventul niste paturi pentru Naruto, nu imi doream sa-l vad inghetat de frig. O fi el tantalau, dar nu merita sa moara asa de tanar… Insa, el avea alta grija acum… ma intreba unde va sta Gaara…
-Nu e clar? Va sta de paza, atata timp cat nu doarme…
Bun… toti erau multumiti de aranjarea in camera, asa ca m-am dus sa ii aduc niste paturi lui Naruto… Nu am gasit mare lucru la mine in camera, asa ca m-am dus spre a lui Sasuke. Am ciocanit la usa si s-a auzit un scurt “Intra”… Nici nu am apucat bine sa deschid usa ca brunetul ma si intreba care este motivul deranjului. Morocanos om….
-A nu, nimic important… Am venit sa vad daca pot sa gasesc la tine in camera niste paturi ca la mine nu sunt…
-Paturi?
-Da… pentru Naruto, nu vreau sa inghete de frig… e prea tanar ca sa aiba un sfarsit asa de tragic…
-Ma rog, vezi daca sunt cateva in sifonierul acela…
Deci avea un sifonier… e bine… sper sa gasesc acolo ce-mi trebuie. Si… “bingo!” imi spun in minte in timp ce tin in mana paturile care le cautam… I-am cerut scuze lui Sasuke pentru deranj, apoi m-am indreptat catre living, unde se aflau Naruto si Gaara. Am coborat scarile si ce sa vezi? Cretinul ala incerca sa sparga o minge din nisip, care banuiesc ca era de la Gaara.
-Naruto!!! Ce naiba faci aici?
-Ma antrenez… Vreau sa sparg mingea asta de nisip cu ajutorul chakrei…
-Si vrei sa faci asta in cas
celelalte cap.. ptr k nu incap toate in acelasi post.. sper sa nu primesc warn ca am facut double posting :-L

Capitolul XIII: Mi-a scapat ceva?

-Pentru ca nu am avut o copilarie mai buna decat a ta, si imi imaginez ca nici tu nu stii ce e dragoseta… Insa cineva m-a invatat ce e acest sentiment…
-Si cine ma rog e acest “cineva”?
Ezita cateva momente… era nehotarat in privinta raspunsului… Poate era o intrebare care l-a deranjat… nu vroiam sa ma bag in treburile lui, dar eram curioasa de ce facuse acea afirmatie… Ca scuza i-as putea spune ca atata timp cat el a spus acel lucru, trebuia sa se gandeasca ca persoana cu care vorbeste ar putea fi curioasa in privinta acelui “cineva”. Dar, se pare ca nu trebuia sa imi mai fac probleme deoarece urma un raspuns din partea roscatului:
-Naruto…
Am inceput sa rad cu pofta… “Naruto ?!?” ala e un tantalau de prima clasa, de unde sa stie el sa raspunda la o asa intrebare “filosofica”. Era dea dreptul amuzant… Oricum, odata cu asta am aflat ca Gaara are si el o latura mai amuzanta un de se afla umorul sau… ar trebui sa si-o arate mai des deoarece se pricepe destul de bine la glume…
-Sakura, nu glumesc… Crede-ma, stiu ce vorbesc… Vezi tu, Naruto nu si-a cunoscut niciodata parintii, a fost singur, dispretuit din cauza faptului ca este gazda Vulpii cu Noua Cozi, nu a avut niciodata prieteni… Dar se pare ca asta la ambitionat si l-a ajutat sa-si creez un scop… acela de a fi cel mai bun ninja care a existat vreodata…
“Ce?!?” eram stupefiata de ceea ce tocmai aflasem… Vrea sa ajunga cel mai bun ninja din lume? Asta da prostie… Cum de isi imagineaza asa ceva? Cred ca nu e in stare sa omoare nici un iepure…Stati! Vedeti iar sunt paranoica… Gaara tocami mi-a spus ca blondul este gazda Vulpii cu Noua Cozi si eu ma gandesc la scopul sau… Da, asta sunt eu, o paranoica inzestrata cu multa ironie… N-ai ce-I face. Oricum, dupa comportamentul care il are, nici cel mai inteligent ninja nu si-ar fi dat seama ca Naruto duce aceasta viata care este intradevar groaznica, dar pe care el o vede plina de lumina, prietenii, distractii… Cu adevarat uimitor… Cine ar fi crezut ca acest copil este gazda Vulpii cu Noua Cozi… Dar, chiar si asa asta nu explica de ce ar sti el ce este “dragostea”…
-Sakura, nu ma astept sa ma intelegi sau sa ma crezi… Dar iti spun sigur ca Naruto are dreptate… El ma invatat ca daca ai cei mai buni prietenii langa tine si daca vrei cu adevarat sa-i protejezi, atunci vei invinge si vei ajunge la rezultatul dorit… Pentru el, intr-o lupta nu conteaza cantitatea de chakra pe care o detine sau numarul de tehnici pe care le stie… ci scopul pentru care lupta… Naruto,si slabind voce, era sa moara pentru a-mi demonstra asta…
Nu stiam ca Gaara are o asa parere despre Naruto… poate pana la urma blondul nu e asa de tantalau… Oricum, asta nu ma va convinge sa-mi schimb telul in viata… Vreau cu orice pret sa-l omor pe bunicul meu si nu pentru ca mi-au fost ucisi parintii din cauza lui ci pentru ca a fost un las, nu a avut curajul sa stea drept in fata mortii… un adevarat ninja nu ar fi procedat ca el… Dar oricum presimt ca mai e mult pana la ziua aceea… Nu va veni asa de curand… Oricum, nu ard de nerabdare sa-l intalnesc,am toata viata inainte sa fac lucrul asta… nu pot permite sa dau cu piciorul sansei care o voi avea atunci cand aceasta va veni… Ma rog, sa terminam aceasta discutie care cred ca déjà va plictisit. Sa revenim la ale noastre, sa vedem ce imi mai spune Gaara… Sincera sa fiu, sunt captivate de felul cum vorbeste… si mai ales cum gandeste.
-L-ai visat cumva pe baiatul ala?incerca el sa schimbe subiectul initial…
-Da… nu te mai intreb de unde stii ca déjà imi imaginez, oricum… Nici cand omor oamenii cu acel genjutsu nu mi se intampla asta… De la inceput mi s-a parut ceva ciudat la baiatul ala…
-Poate ca a vrut sa se razbune… cam asa obisnuieste neamul lui sa lucreze… Atunci cand sunt atacati cu ninjutsu sau taijutsu incearca sa se ascunda, apoi folosesc genjutsul pentru a-l atrage in capcana pe adversar… Ii provoaca cosmaruri pana il epuizeaza, sau in cele mai rele cazuri il inebuneste… apoi il omoara pur si simplu… Oricum, e bine ca nu a apucat sa faca asta, l-ai luat prin surprindere cu toate tehnicile, care necesitau pregatire inainte de a le face… insa se pare ca la tine a functionat fara sa stai sa-ti mai pregatesti chackra…
-Considera-l ca si mort…
-Faci ce vrei…
“Ce e cu atitudinea lui? E schimbata…”. Ciudat… Dintr-o data atmosfera care ne inconjura se racise si asta nu din pricina vantului ce vajaia ca un nebun, scotocind si cel mai mic colt unde avea sa se gaseasca caldura. Ceva s-a intamplat aici… Cum poate un om sa-si schimbe temperamental asa, dintr-o data? Sau poate ca el nu e om, am citit despre cei asemeni lui… Sunt ca un fel de corcituri…Isi pot schimba temperamental intr-o fractiune de secunda, nu dorm, nu mananca… toate din cauza faptului ca sunt mai multe suflete intr-un singur corp…
Acum, ochii lui sunt din ce in ce mai reci, aproape ca puteai spune ca sunt inghetati… Ma speria acesta noua atitudine… Oare sa fie si el una dintre acele corcituri, si cel cu care am vorbit mai devreme a fost unul dintre acele suflete blande, dulci… Sper din toata inima ca ma insel, adica ar putea fi si a doua lui personalitate. Acum se uita tina spre mine… ma studiaza din cap pana-n picioare de parca nu m-ar fi vazut niciodata. Ochii lui incepeau sa emane ura, dispret…
In urmatoarea fractiune de secunda ceva se indrepta cu o viteza uluitoare spre mine, m-a luat pe deplin prin surprindere… De abea am reusit sa ma feresc, fapt caruia acum sunt ranita la umarul drept… Defapt, daca stau bine sa ma gandesc era ceva mai… mult decat o rana… Acum sunt ascunsa dupa cateva scanduri care au avut un sfarsit tragic la impactul cu acel atac… Dupa ce se mai lipezeste fumul acela, pot sa deduc cu usurita ca era o sabie din nisip. Stai… nisip? Nu cumva… da acum, pot spune ca eram in adevaratul sens al cuvantului… stupefiata. “De ce a facut asta? Parca el spunea ca trebuie sa ne ajutam coechipierii nu sa-I ranim.” Nu stima ce sa fac, era clar ca nu puteam sa-l omor, dar nici sa-l las sa ma omoare el primul. Asta da situatie disperata. Nu am mai tercut niciodata prin ceva asemanator…
Stai, fumul s-a dus de tot,mai bine nu o facea, si il vad pe Gaara cu o figura parca de… om nebun, disperat. Era asa de… nici nu stiu cum sa va spun. M-a surprins total… Nu cred ca in situatie mea ar fi ajutat la ceva sa vorbesc cu el, insa, cum incercarea moarte n-are…:
-Gaara, ce faci? Credeam ca am hotarat sa ne aparam unii pe altii, nu sa ne ucidem reciproc! Ce ti-a venit sa ma ucizi?
-......

Capitolul XIV: Esecuri peste esecuri…


Stai, fumul s-a dus de tot,mai bine nu o facea, si il vad pe Gaara cu o figura parca de… om nebun, disperat. Era asa de… nici nu stiu cum sa va spun. M-a surprins total… Nu cred ca in situatie mea ar fi ajutat la ceva sa vorbesc cu el, insa, cum incercarea moarte n-are…:
-Gaara, ce faci? Credeam ca am hotarat sa ne aparam unii pe altii, nu sa ne ucidem reciproc! Ce ti-a venit sa ma ucizi?
-Taci! Tu ai fost… tu ai ucis-o… nu vei scapa si de data asta!
“Ce tot vorbeste el acolo?”… Eram dea dreptul speriata… Adica am omorat multi oameni la viata mea, dar nu imi aduc aminte sa ma fi luptat cu ninja din Satul Nisipului care ar fi putut sa aibe vreo legatura cu Gaara… Puteam sa-l ucid, dar nu vroiam… nu ar fi ajutat la nimic asta… Oricum, ceva trebuia sa fac deoarece devenea din ce in ce mai violent si de abea ma puteam feri de loviturile care mi le dadea. Oare unde or fi ceilalti de nu au auzit ce se intampla aici? Nu cred ca sunt cu totii plecati, si mai ales in toiul noptii… Si situatia nu prea era roz… nu mi-am imaginat niciodata ca va trebui sa lupt cu un asa temperament…
Dar momentan cred ca ar fi indicat sa gandesc mai putin si sa lupt mai mult, adica ma rog… sa ma feresc…
-Nu am omorat pe nimeni! Intelge… trebuie sa te calmezi! incerc eu sa-l mai linistesc, dar fara vreun rezultat….
-Tu ai fost! Te-am vazut in acea seara!
Deci, vad ca nici sa discut nu pot… Si déjà am consumat ceva chakra ca sa ma feresc… Nu mai am alta alternativa… trebuia sa-I aplica lovitura “de gratie”. Mi-as fi dorit sa nu o fac, dar nu pot sa-l las sa ma ucida… Daca ar fi fost in alte circumstante… poate… Eh, ghinionul e de partea lui… Asa ca eu trebuie sa gandesc pozitiv din moment ce am luat aceasta hotarere, de a-I aplica acel jutsu.
Acum trebuia sa imi concentrez chakra pentru a putea lovi, insa cum Gaara ataca ca un nebun, la fiecare 10 secunde imi da cate o lovitura… e destul de greu… Oricum, am déjà un plan in minte care sigur nu va da gresi. Mai intai, pentru al deruta creez patru clone…apoi imi folosesc genjutsul pentru al mai ameti.
Dupa ce fac asta, roscatul se uita imprejur pentru a analiza situatia… isi indreapta nisipul spre una dintre clonele mele… nu o nimereste din cauza genjutsului. Perfect! Acum am timp sa-mi concentrez chakra… Ridic mana dreapta si inchid ochii… dupa aproximativ 20 de secunde de stat in aceasta pozitie, in palma mea se aduna o cantitate destul de mare de chakra neagra care parca scotea scantei. Nu foloseam niciunul dintre elemente… era doar o parte a puterii mele. Putini ninja pot sa-si controleze corpul in asa fel incat atunci cand ataca sa se observa chakra… va spun pe propia piele ca e extreme de dificil.
Acum sa terminam cu teoria si sa trecem la fapte… Jutsul era aproape prefect… haide… inca putin… inca, inca… Acum! Ma apropii cu o viteza uluitoare de el si ii aplic acea lovitura “ de gratie” in splina… acela este punctual cel mai sensibil al lui din cate am observat…
Sunt fericita de ceea ce vad… rezultatul e pozitiv… Sangereaza! Dar…stai, ce mai e si asta? E doar… nisip. “La naiba!”Are un scut cel protejeaza… Perfect, acum am pierdut si jumatate de chackra si abia daca i-am facut o zgarietura. Dar, asta nu e tot pentru ca imi da o lovitura de ma arunca cam la 50 de m de cabana, oprindu-ma din cauza ca m-am lovit de trunchiul unui copac… Se pare ca mi-am fracturat cateva coaste… Mai bine de atat nu se putea! Oricum, acum stiu ce am de facut… Am sa-l ucid! Nu pot sa stau asa… imi pare rau ca trebuie sa fac asta... chiar am multe regrete in suflet… dar nu mai e nimic de facut, vroiam sa-l incetinesc dar nu a functionat.
Ma ridic in picioare, ma mai dezmeticesc si imi adun iar chakra, in acelasi mod ca si la jutsul anterior. De data asta, nu va mai scapa, nici daca ar avea el cel mai tare scut din lume… Vreau sa va spun ca am omorat un hokage cu aceasta tehnica, deci cred ca va functiona si in privinta lui…
Acum, sunt inconjurata toata de o chakra mai ceva ca negura… este cel mai intunecat si mai sumbru jutsu ce exista... Acum ochii mei cei verzi precum smaraldul, devin negri precum taciunile, parul dintr-un roz pal, in cea mai intunecata culoare, ramanand doar o singura suvita la starea ei naturala… Sunt pregatita! Ma apropii cu o viteza, atat de mare incat numai atunci cand pasesc in urma mea se poate observa o gaura cam de 1m adancime. Sunt aproape, inca putin, inca un metru si… in fata mea apare o broasca uriasa…
“ Ce naiba mai e si cu asta?” Imi opresc jutsul… Insa eu raman la fel, fara sa revin la normal… Eram tare derutata, de unde a aparut si broasca asta? Ma indepartez mai mult, si pe capul acelei dihanei ce vad? Naruto! Idiotul! Daca pun mana pe el nu mai iese o luna din spital…
-Naruto! Ce faci acolo?!? Da-te de aici daca nu vrei sa te striveasca…
Dar nu am apucat sa spun nimic ca déjà roscatul se afla langa Naruto fiind gata sa-l omoare. “Ce mai prieteni!” Am vrut sa ma indrept catre ei, dar nu mai aveam chackra, chiar daca jutsul nu a fost folosit, a fost indeajuns doar sa-l creez… O fi el cel mai puternic jutsu… dar te seaca imediat de chackra… Oricum, acum eram ingrijorata din cauza lui Naruto… “ La naiba! O sa-l omoare!”



Capitolul XV: Totul revine la normal…

-Naruto! Ce faci acolo?!? Da-te de aici daca nu vrei sa te striveasca…
Dar nu am apucat sa spun nimic ca déjà roscatul se afla langa Naruto fiind gata sa-l omoare. “Ce mai prieteni!” Am vrut sa ma indrept catre ei, dar nu mai aveam chackra, chiar daca jutsul nu a fost folosit, a fost indeajuns doar sa-l creez… O fi el cel mai puternic jutsu… dar te seaca imediat de chackra… Oricum, acum eram ingrijorata din cauza lui Naruto… “ La naiba! O sa-l omoare!”
Dar fix atunci cand era sa-I dea lovitura finala, intre cei doi s-a creat ca un fel de explozie… care nu stiu exact cum sau de unde a venit… Dar, se pare ca si broasca a cazut in aceasta escapada, creand si ea un nor de fum imens, cam de 50 de ori mai mare decat cabana in care stateam. Nu cred ca Naruto ar fi fost destul de inteligent sa puna asta la cale... “ Ia stai…” Acum am inteles despre ce e vorba… Doar ca nu puteam sa fac prea multe… nu prea mai aveam chakra… ultimul jutsu m-a epuizat… Trebuia ca brunetul sa se descurce singur…
Cu ultima forta care o mai aveam m-am indepartat de locul unde va avea loc o batalie pe viata si pe moarte… Din care nu stiu daca vor fi supravietuitori… M-am dus asadar in padurea ce inconjura cabana, mai exact intr-un stejar batran, inalt, care era acoperit in intregime de zapada… numai bun pentru a ma ascunde… Acest copac spun eu ca ar putea rezista daca s-ar folsi elementul vantului… Trebuie sa ma gandesc la toate oportunitatile; in acest moment… nimic nu ma mai poate surprinde…
E aproape dimineata… un vant domol adie printre copacii acoperiti de neaua alba, cristalina, ce face ca aceasta atmosfera tensionata in care ai putea muri in orice clipa, sa para doar un joc banal, asemanator cu cele din copilarie… cand iti imaginai ca esti hokage sau ca detii cine stie ce puteri uimitoare de care nu aveai habar… Si in acest moment mi-as dori sa intru in acea melancolie, sa ma las cuprinsa de ganduri, sa fiu iar stinghera printre portile inchise ale sufletului meu… dar din pacate asta nu se poate… trebuie sa vad urmarile acestei batalii ce tocmai are loc…
Fumul facut de acea explozie misterioasa, se cam termina… lucrurile incep sa se limpezeasca. Cand totul este la fel de clar ca inainte, il vad pe Gaara care era tinut de catre Naruto, Sasuke administrandu-I un fel de calmant… dupa culoare asa mi se parea. Si eu care ma gandeam ca o sa fie cine stie ce lupta… Dar, e mai bine ca nu s-a intamplat asta… cel putin am supravietuit toti in fata puterii roscatului… care nu cred nici pe departe ca se sfarseste aici… asta nu e nici pe departe o limita… Sincer, cred ca chakra care o detine Gaara e de 10 ori mai mare decat a mea…
Ma rog, cand observ ca lucrurile sau mai calmat, ies din padure, fiind inca sub influenta jutsului… Sasuke s-a uitat cam dubios la mine, dar si-a dat seama ca sunt doar eu, “dulcea” Sakura. Mi-as dori sa va spun cam cum arata atmosfera in care ne aflam… dar ce am putut? A sarit repede Naruto cu gura…
-Hei… cine esti? Sasuke, e inamicul!! Ce ai facut cu Sakura? Jur ca daca te-ai atins de ea o sa o platesti cu viata!
“Si eu care imi faceam griji pentru idiotul asta, mai bine murea… ne facea un bine!”
-Sunt eu idiotule! Arat asa din cauza jutsului care mai impredicat sa-l fac!
-Sakura, tu esti? Sigur nu minti?
-Naruto ca sa-ti demonstrez, iti mai dau un pumn asemanator cu cel de ziua trecuta, ala care l-ai primit pentru ca te jucai cu mingea aia de nisip, in casa!
-Gata, gata.. te cred… Sasuke nu e nevoie sa-ti fie frica, este Sakura cu siguranta…
-Idiotule...inloc sa ne demonstrezi ca n-ai creier, mai bine du-l in casa pe Gaara… Ar trebui sa-si revina din moment in moment…
Acum cred ca imi dau seama ce s-a intamplat… Cred ca urmatoare ipoteza e cea mai plauzibila pe care mi-o pot inchipui… Deci Naruto si Sasuke si-au dat seama de la inceput ca ceva e inneregula cu Gaara… Dar, pentru a nu sfarsi ca mine s-au ascuns in padure pentru a face un plan, care cred ca suna cam asa… Sa faca unul dintre ei acea broasca pe care va trebui sa stea Naruto… asta pentru a opri atacul meu… Apoi, probabil ca Sasuke s-a gandit ca Gaara il v-a omori pe Naruto, asa ca a pus niste explozibil la cativa centimetri de blond… Si apoi… ati vazut si voi ce a urmat… Unul dintre ei l-a tinut, acesta fiind Naruto, iar celalalt ia administrat serul acela… Daca acesta a fost planul, cu siguranta a fost unul ingenios… Deci, sa tin minte, Sasuke e bun la facut planuri… Asta e bine…
-Dar, vreau sa stiu! Cine a facut broasca?
-Eu… e unul dintre tehnicile invatate de la ierbivorul pervers…
-Adica… Jiraya?intreb eu curioasa pe Naruto… oare de unde gaseste numele astea?
-Da… asa-I spun eu pentru ca are o slabiciune pentru femei…
“Doamne… ce o fi fost in capul Saninului?” Stau eu acum si ma gandesc… probabil a fost interest de baiat pentru ca este gazda Vulpii cu Noua Cozi… cu siguranta… altfel nu-l vad pe el sa renunte la pervesiunile lui pentru un pusti ca Naruto.
Dar, intre timp…l-am dus pe Gaara pe o canapea, in partea cealalta a casei, care a scapat de mania roscatului. Toti asteptam trezirea acestuia… acum, pentru ca Naruto nu comenta… va pot spune ca era o atmosfera calma… Toti eram mai linistiti deoarece stiam ca Gaara o sa-si revina din acea stare…mai furioasa. Partea proasta este ca eu va trebui sa ramana cu aceasta infatisare o zi intreaga… din cauza careia Sasuke se uita incontinuu la mine… Nu suportam asta… imi urmarea fiecare miscare care o faceam… Acea senzatie ca eram urmarita din toate partile parca ma sufoca… Pana la urma nu am mai rezistat si i-am spus raspicat:
-Poti sa nu te mai uiti atata la mine?
-Doar ma gandeam… cum poate un om sa se schimbe intr-o singura noapte… Chiar ai fi fost in stare sa-l omori…
- Si ce? Vroiai sa ma ucida el primul?
Nu a mai spus nimic, indreptandu-si privirea intunecata catre Gaara… Roscatul incepea sa-si mai revina… din cand in cand mai misca cate o mana, cateodata chiar incerca sa vorbeasca… Era aproape de a se trezi...
Oricum, pana sa ajungem aici, am asteptam in curs de un sfert de ora, timp in care Naruto a si adormit… probabil consumase multa chackra sa creeze broasca aceea. Acum eram doar noi doi… eu si Sasuke… Amandoi avand copilarii groaznice, in care parintii au fost ucisi in fata noastra… Ne asemanam…In acest moment intre ochii mei si a lui, nu exista o diferenta anume ... Ambii erau negri, in care se reflecta suferinta si dorinta de razbunare…. Asa de asemanatori, dar parca foarte diferiti… Nici eu nu intelegeam acum ce era in mintea si inima mea… Oarecum, ceva ce nu am mai simtit niciodata… Dar, acum nu era nici momentul, si nici timpul potrivit pentru asa ceva… asa ca mai bine sa trecem peste acestea lucruri care depasesc constiinta mea…
Brunetul era obosit… chiar daca nu vroia sa o admita… Mai bine as fi stat doar eu sa-l astept pe Gaara sa se trezeasca… macar maine eu o sa fiu singura obosita…
-Sasuke, mai bine te duci sa te odihnesti… am sa raman eu cu Gaara… decat doi, mai bine sa fie unul obosit.
Brunetul si-a dat seama ca am dreptate, asa ca s-a asezat si el langa Naruto, a inchis ochii si a incercat sa adoarma… Nu cred ca a durat mai mult de zece minute sa o faca… Acum asadar, il astept pe roscat sa se trezeasca, fapt care nu a durat prea mult… In urmatoarele cinci minute, Gaara a deschis ochii lui albastri precum cerul de iunie… Acum, cand pentru prima data ni se intersecteaza privirile, imi aduc aminte ca, atunci cand eram mica… imi doream sa am ochii albastri… si asta doar pentru simplul fapt ca imi placea sa privesc marea… care mereu se spargea in mii de cristale cand se lovea de acele stanci inalte…

Capitolul XVI: Nebunie curata…

Brunetul si-a dat seama ca am dreptate, asa ca s-a asezat si el langa Naruto, a inchis ochii si a incercat sa adoarma… Nu cred ca a durat mai mult de zece minute sa o faca… Acum asadar, il astept pe roscat sa se trezeasca, fapt care nu a durat prea mult… In urmatoarele cinci minute, Gaara a deschis ochii lui albastri precum cerul de iunie… Acum, cand pentru prima data ni se intersecteaza privirile, imi aduc aminte ca, atunci cand eram mica… imi doream sa am ochii albastri… si asta doar pentru simplul fapt ca imi placea sa privesc marea… care mereu se spargea in mii de cristale cand se lovea de acele stanci inalte…
-Hei, te-ai trezit… ce bine, ii spun eu cu o voce blanda si calda pe care nu am mai folosita de multi ani si… parca uitand ca acesta caruia ii vorbeam in acest fel avea cu ceva timp in urma o dorinta arzatoare sa ma vada fara suflare.
Roscatul parea cam derutat… as fi vrut sa ii improspatez memoria insa ceva m-a oprit… nu stiu exact ce era acel sentiment care il aveam in mine… dar, cert este ca din cauza lui nu am putut sa-I spun lui Gaara exact cum au decurs lucrurile… Intr-un fel as fi vrut sa-I vad reactia… putea sa fie una de bucurie… sau poate de triste…in acest moment nu va pot spune exact…
Acum, pur si simplu ma pierd in privirea lui… in acel albastru senin in care se ascundea spaima… dar si tristetea… suferinta cei macina sufletul plin de rani adanci, unele dintre ele par fara leac… insa, niciodata nu poti sti ce iti pregateste ziua de maine.
Acum, ii vad chipul… este tulburat si ingrozit. Insa, nu e acea figura nebuna care o avea cu ceva timp in urma, nu stiu… e una noua… inspaimantata… Totusi, in acea figura ciudata a lui, putea sa observ si cateva priviri in care se reflecta parerea de rau… Si se pare ca nu m-am inselat deloc! Urmatoarele cuvinte nu au intarziat sa apara…
-Sakura… Imi pare rau…
Am simtit ca ar vrea sa-mi dea niste explicatii, insa nu puteam permite ca, cumva, din “ intamplare” sa afle si unul dintre ceilalti doi… Asa ca, am plecat impreuna cu roscatul, undeva in padure, intr-o poienita, ferita de ochii lumii…
Acum era dimineata… Soarele isi reia locul pe tronul ceresc, fiind acum stapan peste tinuturi… Din locul unde ne aflam noi, se vedea un rasit parca scos din basme… Soarele stand la un capat de cer, invaluit in niste nuante rosiatice amestecate cu cateva tente de galben, iesind la iveala dupa niste nori albi ce il inconjurau si incercau sa-l fereasca de ochii lumii… insa nu reuseau. Era ceva de care noi, oamenii, depindem in fiecare zi.. chiar daca suntem orbi si nu vedem asta...unii sunt asa de obsedati de bani si de propria lor imagine, incat nu se mai gandesc si la motivul existentei lor… Ma rog, nu despre asta vorbeam noi, acum mai bine sa va spun cum au decurs lucrurile intre mine si roscat…
Asadar, eu admiram acel rasarit magnific care m-a coplesit, m-a facut sa imi pierd ratiunea si sa ma las condusa de adevaratele sentimente… Gaara insa, imi urmaea fiecare miscare, fiecare clipire… nu-I pasa de steaua cereasca ce tocmai se vedea in plina amploare pe cer… in acel moment eu eram soarele pentru el…
-Si… cred ca vroiai sa-mi explicit ce s-a intamplat noaptea trecuta… ii spun eu, spargand acea tacere ce incepea sa se instaleze…
-Da… e ceva mai personal si nu imi place sa vorbesc despre asta, dar tinand cont de situatie…
-Gaara, stai… daca tu simti ca nu esti pregatit sa-mi spui sa stii ca eu nu ard de nerabdare sa aflu…
-Stai linistita… stiu ce trebuie sa fac…
Inainte de a incepe sa-mi povesteasca, a tras aer in piept a incercat sa se mai calmeze deoarece era cam agitat dupa toate cele intamplate. Eram si eu pregatita sa-I ascult povestea, si chiar daca am spus mai sus ca nu ard de nerabdare… nu prea cred ca este adevarat. Momentan, singurul lucru care mi-l doresc de la el este sa-mi spuna adevarata povestea…
-Totul a inceput atunci cand m-am nascut…tatal meu era Kazekage, asa ca el detinea controlul satului… Eu am fost nascut pentru a fi folosit ca arma secreta a satului, asa ca pentru a face asta, tatal meu mi-a facut “onoarea” de a fi gazda lui Shukaku… Asemanator cu Vulpea cu Noua Cozi, doar ca acest demon este cu o singura coada si poate controla nisipul… Tatal meu ma antrena, in rest am fost crescut de unchiul meu… care imi vorbea de dragoste, prietenie… dupa spusele lui, erau niste sentimente care le ai atunci cand vrei sa protejezi pe cineva drag… Am incercat sa inteleg dragostea… Sa le-o daruiesc celorlalti, insa, eram in ochii satenilor doar un monstru,unul care vroia sa distriga totul in calea lui… La scurt timp, tatal meu i-a ordonat lui Yasamaka… sa ma… omoare deoarece eram nefolositor.
Nu, deci acum chiar eram stupefiata… Ma astept la orice, dar nu si la asta… Proasta de mine, am crezut ca suferinta mai mare ca a mea nu exista… Chiar imi pare rau pentru el, nu-l condamn… are tot dreptul sa fie rece, inchis in el…sa nu vorbeasca cu nimeni… Insa, ceva imi spune ca el nu este asa, dupa tot ce mi-a spus, dupa toate gesturile… cam greu de crezut ca este un cub de gheata… gen Sasuke. Nu stiam ce sa fac… Creierul imi spunea ceva, inima altceva… De cand ma stiu eu actionez rational, folosind creierul… Inima nu am pus-o niciodata la inaintare, asi fi parut slaba, miloasa, ceea ce nu e bine pentru un ninja ucigas ca mine. Chiar nu stiam ce sa fac…
-Sakura… cel cu care te-ai luptat a fost Shukaku, eu nu te-as rani niciodata, chiar daca tu ai fi dispusa sa ma omori pentru ati salva propria viata.
Am lasat capul in pamant…Avea dreptate. Nu eram mandra de mine, poate nu ar fi trebuit sa gandesc asa… Chiar imi pare rau… Daca nu ar fi intervenit Naruto si Sasuke cred ca as fi facut greseala vietii mele… Cum sa omor eu un asa… suflet, bun, cald… care e mereu dispus sa ma ajute… Cat de mult egoism.. Si cat de patetic, adica eu va vorbeam mai sus despre oameni carora le pasa doar de propria imagina, vorbindui de rau evident, deoarece nu stiu sa admire natura… si prin asta puneam in evident faptul ca eram cu totul diferita de ei… insa acum mi se pare ca nu e asa… Am gandit si eu exact ca ei… Acum chiar imi era rusine de propria fapta…
Corpul meu se misca… fara voia mea… ma indreptam spre el, nu eram sigura de ceea ce vroiam sa fac. Pentru prima data in 15 ani ma las condusa de sentimente, lasand laoparte ratiunea si modul logic de gandire… acum eram numai noi trei: eu, el si acel sentiment ce era prezent in amandoi.
Era langa el… in fata lui. Cred ca si el era la fel de nedumerit ca si mine. Nu stiu exact ce a fost, dar l-am imbratisat… Da, nu visez… Chiar fac asta… nu am mai daruit niciodata nici o imbratisare. E prima data cand fac asta, ma sperie acest sentiment, imi misuna prin corp, innebunindu-mi fiecare nerv, fiecare particica… Il strang din ce in ce mai tare si… chiar daca era un sentiment extreme de ciudat, imi placea doar ca ceva nu se potrivea… nici de data asta nu stiu sa va spun ce, insa cu siguranta era ceva gresit, poate era important , poate nu… Dar acum conteaza doar acest moment… Cand stam imbratisati…
“Stai! Ce fac?” Ma desprind de el… Incep sa-mi inlatur orice sentiment care il mai aveam… Ma intorc inapoi la gandirea mea rationala. Mii de ganduri imi treceau prin cap… mintea mea arata cam in genul asta: “ Ce am facut? De ce am facut-o? Unde mi-a fost mintea? Oare gandeam? Daca am fost controlata de ceva? Chiar am fost eu?” Erau o furtuna in capul meu… nu va doresc sa aveti si voi asa ceva… Insa, totul a incetat…Totul s-a spulberat intr-o clipa.

Capitolul XVII: Prin desert…


“Stai! Ce fac?” Ma desprind de el… Incep sa-mi inlatur orice sentiment care il mai aveam… Ma intorc inapoi la gandirea mea rationala. Mii de ganduri imi treceau prin cap… mintea mea arata cam in genul asta: “ Ce am facut? De ce am facut-o? Unde mi-a fost mintea? Oare gandeam? Daca am fost controlata de ceva? Chiar am fost eu?” Erau o furtuna in capul meu… nu va doresc sa aveti si voi asa ceva… Insa, totul a incetat…Totul s-a spulberat intr-o clipa… si asta doar pentru ca am fost “intrerupti” de Sasuke:
-Scuzati de deranj, dar cred ca este timpul sa plecam de aici pentru ca…
Dar Sasuke nu a apucat sa-si termine propozitia, ca Naruto a si aparut in spatele lui, incepand sa ne tachineze pe mine si Gaara… doamne cat ma enerva pustiul asta:
-Hei, amorezilor…
-Naruto, mai taci! Poti sa vorbesti si tu macar odata cu folos?
-Domnul Atitudine e cumva… gelos? spunand asta, Naruto schita un zambet malefic pe fata lui tampa.
-Gelos? Cred ca glumesti… pe ce asi putea fi eu gelos? In plus nici nu imi place de sclifosita asta!
Imi venea sa-I dau una lui Sasuke… dintre toate cuvintele l-a gasit pe “sclifosita”. Incercam totusi sa nu ma pierd cu firea, nu se stie unde s-ar putea ajunge de la o cearta ca asta… si in plus nici Gaara nu prea era incantat de noua mea “insusire”, fapt care l-a determinat sa indrepte niste sageti din nisip, care credeti-ma… erau mai ascutite decat cele din metal…
-A… Sasuke, Gaara vrea sa ne omoare… e diabolic…Mai bine nu o mai vorbi de rau pe Sakura… cine stie de ce e stare tipul asta… poate iti face ceva cand dormi…
Naruto a vorbit intr-un mod, de nici nu ai fi spus ca el ar putea fi vreodata prieten cu roscatul… dar, insa, aceasta replica a dat bine pentru ca pe fata lui Gaara, undeva intr-un colt al gurii… s-a putut observa un mic zambet... arpoape inexistent… dar, totusi, era acolo, exista! Chiar eram amuzata de spusele lui Naruto, insa Sasuke era mai nervos ca niciodata… Se pare ca cei doi nu se intelgeau asa de bine… nu stiu cum de erau “indragostiti”… Oricum, acum trebuie sa previn o cearta care trebuie sa izbucneasca din moment in moment … asa ca intervin, schimband subiectul:
-Si… ma rog de ce trebuie sa plecam? S-a intamplat ceva?
-Dupa cum spuneam, cred ca niste ninja din Satul Sunetului au sa ajunga aici cam intr-o ora…
-De unde stii? intreba Naruto, curios de spusele brunetului…
-Nu mai conteaza… si eu simt ca se apropie ceva… mai bine ne-am grabi… nu suntem in stare sa luptam… zise roscatul pe un ton indiferent, parca nici nu ai spune ca a fost el acela care mi-a povestit copilaria lui… acela care are acel suflet bun, cald...
-Asta numai din cauza….
Dar am stiut ce avea Naruto de gand sa zica… nu puteam sa-l las sa il faca pe Gaara sa se simta prost sau vinovat de ceea ce s-a intamplat… Domane copilul asta chiar n-are creier, nu se poate controla… Chiar nu isi imagineaza ce fel s-ar simti Gaara? Asa ca , imi pun in gand sa intru peste el… sa-l impiedic sa spuna ceea ce l-ar supara pe roscat…
-Asa si acum trebuie sa plecam, asa ca Naruto mai putina vorba si mai multa concentrare pe misiune.
Naruto nu a mai spus nimic, luand-o inainte, fiind urmat de catre Sasuke care avea o expresie plina de indiferenta, care iti displacea din toate punctele de vedere, si pe langa asta, fata lui era si gazda a doi ochi care iti trimiteau niste priviri fulgeratoare… te cutremurai nu alta .
In urma am ramas eu si Gaara, care parea cam abatut avand privirea atintita in pamant, la zapada cel acoperea… Cred ca si-a dat singur seama ceea ce vroia Naruto sa spuna…”Of… de ce am un coechipier atat de tantalau?” Viata asta e asa de trista… chiar imi parea rau pentru Gaara… el nu avea nici o vina, nu a fost alegerea lui...Cand ma gandesc ca, in copilarie spuneam mereu ca am niste parinti groaznici… dar, daca ai mei erau asa… a lui Gaara oare cum se puteau numi? El care nu a fost nascut din dragoste, ca si mine, ci doar pentru un scop prostesc… Ma mir ca roscatul ii mai spune “tata” dupa tot ce s-a intamplat. Dar, acum pe mine ma framanta alt ceva care cu siguranta ar trebui sa ma ingrijoreze. Gaara stie tot ce gandesc… Cat de greu e… Oare asta sa fie tot opera demonului acela, Shukaku? Hm… sunt cam multe intrebari pe care le am in minte… as vrea sa I le adresez, insa nu vreau sa-l mai supar s-au sa ridic suspiciuni celorlalti doi. Dar, chiar si asa… cred totusi ca ar merita si el sa vada ca altii isi fac griji pentru el… asa ca urmeaza intrebarea mea:
-Hei Gaara, te simti bine? Pari cam abatut…
-Sunt bine… nu e nevoie sa-ti faci griji pentru mine…
-Gaara, nu fi morocanos, se vede de la un kilometru ca Sakura te place…Oh, ti-am zis eu sa te uiti la filmul ala pentru fete… Acolo ai fi invatat detoate… zise Naruto, avand e expresie perversa pe fata lui de tantalau…
-Naruto… esti cea mai enervanta persoana care ma vazut-o vreodata!
-Bufonule… se auzi si glasul lui Sasuke, dupa ce am sfarsit eu propozitia…
Pentru a evita o alta cearta prosteasca, am luat-o inainte, alergand printre copaci si crengile acestora… Le-am spus doar “Grabiti-va!”, iar acestia au si accelerat pasul.Nu dupa mult timp, déjà am renuntat sa mai mergem prin zapada cristalina, asa ca am luat-o din copac in copac, din creanga in creanga… La cate un suflu mai puternic al vantului, o ramura mai tremura, facandu-te sa pari nesigur, nestiind daca acea creanga e stabila sau nu. Acum, insa ma gandeam la rasaritul ce la-m vazut cu ceva timp in urma… Era asa de frumos, ar fi putut fermeca pe oricine… Acel rosu aprins… care iti dadea senzatie ca cerul este doar o hartie albastra, presurata de pete albe, si ca intr-un loc, intr-un colt, a luat foc… Era asa magnific sa te gandesti la asta… Oh… uneori chiar gandesc ca un copil, insa de fiecare data ma incanta si mai mult, chiar daca nu vreau sa o recunosc. Acum ne aporpiem de desert, cu fiecare pas care il facem, zapada e din ce in ce mai putina… pana cand dispare… Acum poti sa vezi ici cola cate un petic verde, pe care din cand in cand mai este cate o floare de un galben pal si sters… Din toate acestea trebui sa inteleg ca suntem foarte aproape de desert… Acum, daca tot vorbeam despre Satul Nisipului sa va spun ce am auzit eu despre el de la o batrana din sat… Se spune ca, cu foarte multi ani in urma, a existat un ninja, printre cei mai buni, care atunci cand era la mijlocul vietii a purtat o lupta cu un demon cu doua cozi. In acea lupta, a dat dovada de mult curanj… luptandu-se timp de doua zile cu demonul, amandoi sfarsind in acelasi mod… Ambii au murit din cauza jutsului facut de catre acel ninja… insa, atunci cand demonul s-a prapadit a lasat in urma sa acesta intindere de nisip unde a fost creat asadar, de primul Kazekage, acest Sat al Nisipului… Nu stiu cat de adevarata e povestea, insa pare plauzibila.
Si asadar, in timp ce eu v-am povestit despre Satul Nisipului, noi am si ajuns in desert… adica eram cam la 10m distant de el… Oarecum, acum inteleg de ce nu prea era Gaara incantat de misiune… Nu cred ca vroia sa vada satul asta blestemat unde i s-au intampalt atatea nenorociri…
Insa, acum ne aflam in desert… atat de cald… Numai iarna nu e aici… Parca ai spune ca nisipul asta e magic de nu ingheata la temperaturile scazute din acest anotimp. Oricum, odata cu acerasta schimbare brusca a temperaturii, nu intarzie nici plangerile lui Naruto:
-Doamne ce cald e aici! Gaara cum ai putut trai atiatia ani printre nisipul asta care arde… e prea cald!!!
-In sat nu este chiar asa, din cauza cladirilor inalte se creeaza umbra iar acolo e mult mai bine, sunt temperaturi normale…
Eh, ce s-o fi chinuit Gaara sa-I explice nu stiu… Naruto se uita de parca ar fi vazut acum cine stie ce. Se vede ca a cam lipsit de la orele de geografie. S-au mai bine spus a fost prezent, dar nu a inteles obsolut nimic… Oricum, nici nu vreau sa stiu ce scandal va face noaptea, cand o sa fie temperaturilea acelea de -0 grade. Aia da teroare…
-Ar trebui sa ne grabim, sa nu ne prinda noaptea aici… isi spuse in sfarsit si Sasuke punctual sau de vedere…
-Da… o sa murim de cald…
-Defapt de frig… Noaptea o sa fie de 2 ori mai geroasa decat cele petrecute in padure… Temperatura variaza in desert deoarece…
-Gaara, nu-ti mai bate capul sa-I explicit, ca oricum nu intelege nimic… ii spun eu, chiar dezamagita de faptul ca Naruto e asa de tantalau…
-Sakura are dreptate… se auzi dupa cateva secunde si glasul lui Sasuke, care parea atat de stins... si fara vlaga, mai bine era indiferent decat asa.
Dupa ce s-a sfarsit si aceasta discutie, care de altfel era lipsita de importanta… era doar o simpla dovada ca Naruto e mai prost decat ne putem noi imagina… Oricum, chiar si asa, e bine ca nu s-a mai vaitat pe parcursul drumului, acum fiind cam in jur de ora 2. Ne era asa de cald si eram epuizati deoarece nu era foarte usor sa mergi ore bune cand e soarele ca o minge de foc ce pare sa-si atinga limitele, incercand sa fie mai puternic, si mai puternic… pana crezi ca acolo iti vei gasi sfarsitul. In jurul nostru era numai nisip, te puteai pierde pe acolo, insa e bine ca noi il aveam pe Gaara care stie drumul… Nu ma mai mira lucrul asta, la cate poate sa faca roscatul… eh, ma rog… Dar tot gandidu-ma la dunele de nisip care le traversam, imi venise o ideea care cred eu ca era destul de buna pentru a o comunica si celorlalti:
-Baieti, mi-a venit o idée care sigur o sa va placa… O sa va scuteasca de acest soare dogoritor de care cred ca v-ati saturat.
-Mergem pe sub pamant? intreaba Naruto cu o fata de copil mic, fara creier si buimac…
-Nu…in nici un caz… Deci ideea ar suna cam asa, Gaara sa creeze un fel de umbrela din nisip, unde sa ne putem adaposti cu totii de acest soare… Bineinteles, asta doar daca chackra lui este antrenata pentru a face asta macar timp de 2 ore…
-Huh, buna ideea… acum depinde de Gaara…
-Da, Sasuke are dreptate! Ne bazam pe tine Gaara! incerca Naruto sa-l incurajeze, sau mai bine spus sa-l prosteasca deoarece el era cel mai terminat dintre toti…
-Nici o problema… spuse si roscatul intr-un final, sper ca nu l-a deranjat ideea mea…
Acum tot ce a mai ramas de facut era sa punem planul in aplicare. Gaara a creat deasupra noastra “ o umbrela gigantica”, dupa cum o numea Naruto… Mi-a palcut denumirea asta… a fost amuzanta. Acum parca era mult mai bine. Fara acel soare… In sfarsit putina umbra… Oricum cred ca chackra necesara vine de la Shukaku… sau poate ma insel, nu stiu exact sa va spun… Dar cred ca e lipsit de importanta… doar ca stiti voi cum sunt eu… atenta la toate detaliile! Dar vad ca v-ati obisnuit cu momentele mele paranoice si toate celelalte… asta e bine. Asa, acum sa revenim la desertul ce il strabateam, cu speranta ca vom ajunge cat de curand…
Toti ne simteam mai bine, pana si Naruto era mai multumit… Asta pentru ca nu comenta nimic… e bine.. pe caldura asta numai de tampeniile blondului nu aveam chef.
Dar, interesante erau pozitiile noastre… Adica Gaara stia unde trebuie sa ne duca, insa cel care statea in fata era Naruto… Ma rog, cam ciudata chestia… inca nu mi-am dat seama de ce nu este roscatul primul… sau poate Naruto este pe drumul cel bun… sincer nu stiu. “Umbrela gigantica” era destul de mare, adica era loc pentru toti in ea, si inca mai ramanea spatiu… insa Sasuke, orgolios, incerca mereu sa-l depaseasca pe Naruto… lunad-o inainte, dar nici blondul nu se lasa mai prejos… ba chiar din cand in cand isi mai arunca niste priviri fulgeratoare… Ma rog… eu stateam langa Gaara, iar intre noi doi si “gradinita” era o distanta destul de mare… hai sa spunem cam de un metru. Acum sa nu va luati dupa tampeniile lui Naruto si sa credeti ca imi place de Gaara sau ceva de genul asta… In nici un caz. Eu mereu prefer sa fiu ultima, in caz ca cineva ataca eu sa fiu “ surpriza” ca sa spun asa… as ataca din umbra, insa… cum Gaara era cel care tinea “umbrella gigantica” nu puteam eu sa fiu ultima deoarece ar trebui sa stau in soare… si asa am ajuns noi doi sa mergem impreuna… Ciudat, dupa cum v-am spus.
Am mai mers noi vreo cinci ore, nu s-a intamplat nimic deosebit. Acum insa, din pacatea noaptea isi facea aparitia si noi trebuia sa stam undeva deoarece seara, pe langa temperaturile scazute sunt si furtuni de nisip… Eram cam tensionata, deoarece m-am uitat prin imprejur si nu am vazut nici un loc unde am putea innopta.Nu stiam ce ar trebui sa facem… Roscatul m-a vazut ca sunt cam tulburata asa ca m-a luat deoparte si m-a intrebat ce am…
-Sunt cam ingrijorata… Nu stiu unde am putea dormi la noaptea…
-Asta nu e o problema… Aici am sa vin eu in ajutor…
-Adica? Ce o sa faci mai exact? nu stiu ce avea de gand… sper ca nu vreo ideea perversa sau ceva de genul asta…
-…

Capitolul XVIII: Noi descoperiri… Un plan destul de bun!

-Sunt cam ingrijorata… Nu stiu unde am putea dormi la noapte…
-Asta nu e o problema… Aici am sa vin eu in ajutor…
-Adica? Ce o sa faci mai exact? nu stiu ce avea de gand… sper ca nu vreo ideea perversa sau ceva de genul asta…
-O sa fac o cochilie de nisip pentru toti patru… o sa fie si cald si o sa ne fereasca si de furtunile de nisip…
-Geniala idee! Ce m-as face eu fara tine? ii spun lui Gaara cu o caldura ciudat de neobisnuita in voce… aveam un glas de miere ce ar fi fost binevenit in orice suflet negru si pustiu…
Dar, fara a mai adauga nimic, le-am comunicat si celorlalti ceea ce tocmai imi afirmase Gaara. Nu au fost plangeri aduse acestei idei… si asta cred ca din cauza faptului ca Naruto si Sasuke nu ar mai fi trebuit sa doarma impreuna… Oarecum, Naruto era multumit, chiar daca inainte de a impartasi aceasta idée, a spus ca nu vrea ca planul sa aibe vreo legatura cu nisipul… Totusi ma bucur ca dupa asta nu a mai comentat…
Ma rog, am mai mers noi timp de jumatate de ora, pentru a se innopta complet. Nu ne puteam permite sa mai pierdem inca cateva ore pe acolo. Deja cred ca cei din Satul Nisipului incep sa-si faca griji din pricina faptului ca inca nu am ajuns. Oricum, maine pe vremea asta, ar trebui sa fim deja acolo.
Am pus planul in aplicare, dar inainte de a intra in acel intuneric sumbru, am mai privit pentru ultima data cerul. Era de un albastru inchis, presurat de stele albe, mici care straluceau ca niste licurici pe bolta cereasca… Luna inca nu era completa, de abea aparuse pe cer... era alba precum neaua iernii si oaspetele acelui abis intunecat… contrastul era extraordinar… Un alb pur pe o fasie neagra…
O ultima privire si intru in cochilia de nisip. Dupa ce este penetrata pe toate partile, tot ce puteai sa distingi era doar culoarea neagra… Te uitai in stanga, negru… Te uitat in dreapta, negru… Aceasta era culoare ce domina acest loc… In general mie nu-mi displacea intunericul, insa acum nu-mi face deloc placere sa traiesc timp de o noapte in el…Daca te uitai atent, tot ce se mai puteai observa, erau ochii lui Naruto, de un albastru intens, si putin din privirile roscatului… Insa ochii intunecati a lui Sasuke, erau de negasit…Am incercat sa-I zaresc, dar era in zadar… Acel loc se potrivea perfect cu sufletul lui… Negru, intunecat, insetat de razbunare… Idealul pentru el…
Incerc sa nu ma mai gandesc la asta, vreau sa adorm insa nu reusesc de nici o culoare. Ma foiesc pe toate partile, in zadar… Si, pe langa ca erau si acele “minunate” conditii, mintea mea s-a intors in timp, in acea zi nenorocita, cand am avzut moartea cu ochii… Mai bine de atat nu se putea… Deja ma agitam, psihicul meu ceda cu fiecare secunda in care ma adanceam mai mult in trecut… Mintea mea nu era la fel de puternica precum fizicul… Ceva trebui sa ma trezeasca. Asta imi doream. Si acum, pentru prima data ma bucur ca Gaara poate sa imi citeasca gandurile, deoarece roscatul a simtit ca ceva e inneregula, asa ca m-a trezit.
Acum, singurul lucru pe care il vedeam erau ochii lui, acea privirea care ma calma. Mi-a strigat numele de cateva ori insa eu cu greu il puteam auzi… Am inchis ochii, m-am mai linistit, si apoi i-am redeschis… El inca era acolo, langa mine, ma privea cu… blandete. Am incercat sa-I zic ceva, insa cuvintele pur si simplu nu vroiau sa iasa… Taceam si il priveam...Ceilalti dormeau dusi… Nu aveau habar de ce se intampla aici. Atat de simplu, dar parca atat de complicat. Balanta vietii mele niciodata nu era inclinata in stanga sau dreapta… Era mereu la acelasi nivel. Nu am inteles niciodata de ce. Dar, pur si simplu, asa era…
Dar, aceasta discutie cu mine insami nu a durat prea mult, deoarece roscatul m-a luat de mana si m-a tras afara din acea cochilie. Ii puteam simti mana rece ce era pe trupul meu cald… Era asa de ciudat… acel moment cand corpul rece se intalneste cu cel cald…
Insa, acum sunt la lumina, intunericul acela nu mai exista, vantul batea atat de puternic incat misca nisipul dintr-o parte in alta… Era o furtuna de nisip… doar ca era mai slaba decat cele obisnuite locurilor acestea. Ne-am asezat la un metru de cochilie… imi era frig. Amandoi taceam, nimeni nu spuneam nimic, insa dupa cateva minute roscatul se indura sa sparga tacerea:
-Esti bine? Ai avut acel cosmar?
-Nu pot sa spun ca sunt chiar bine, adica infara ca imi e frig…
Gaara nu m-a lasat sa termin propozitia, si m-a si invelit cu o “ plapuma” de nisip… Acum parca imi era mai cald… Insa nisipul ma furnica, ma gadila pe toate partile… Dar, chiar imi placea acea senzatie… Acets lucru chiar vi-l recomand…
Ii spun un simplu “ multumesc”, la care roscatul nu schitase nici macar un gest… Dar, chiar si asa, in ciuda acestui lucru, el era mai bland ca niciodata… Poate nu o arata,insa privirea lui spunea totul… In ochii lui se oglindea sufletul… cu suferinte, dar si bucurii. Acum as vrea sa-I pun cateva intrebari. Nu mai pot rezista, cu fiecare minut care il petrec alaturi de el devin si mai curioasa.
-Gaara… de ce,de ce faci asta?
-Sincer, nici eu nu stiu…
Dar, ce vad? Un bolovan de nisip se indreapta catre Gaara… Il avertizez, insa el nici macar nu se uita in directia accea, inchid ochii… Imi e frica, pentru prima data in 9 ani. La impact s-a auzit ceva… nu vreau sa stiu ca totul s-a sfarsit asa… Imi e frica. Nu vreau, pur si simplu nu vreau! Stau asa timp de 30 de secunde… Apoi deschid unul dintre ochi. “Multumesc doamne!” Era acolo, langa mine. Dar nici de data asta nu schita nici un gest, doar privea inainte, la ce nu stiu…
-Sakura, nu trebuie sa-ti faci griji in privinta mea…
-Dar… cum de…
-Shukaku… el ma apara de orice, asa ca nu e nevoie ca eu sa actionez… Daca as muri, si el s-ar duce.
Acum inteleg! Deci in momentul impactului, ceea ce s-a auzit a fost ciocnirea dintre bolovan si nisip. Interesant… nu mi-as fi imaginat niciodata asta… Oarecum nu sunt surprinsa… Adica am vazut eu altele si mai si decat acest fleac. Insa, din nou, gandurile mele au fost intrerupte de catre roscat…
-Stii ce gandeste Sasuke despre tine?
-Da… scifosita, enervanta, ingamfata, infumurata, ipocrita, imatura… mai continui? ii spun eu pe un ton sarcastic, dar totusi si curios… Ce il interesa pe el gandurile lui Sasuke?
-Aha… inteleg.
Gaara e din ce in ce mai ciudat. Nu imi place cand vorbeste doar pentru el… Oricum, nu am inteles de ce a pus aceasta intrebare... De raspuns nici nu mai zic… voi ce ati priceput din spusele lui? Ma rog, nu vreau sa-l intreb pentru ca imi va spune ceva care iar o sa ma bage in ceata. Mai bine las totul asa, si schimb subiectul.
-De ce nu esti si cu ceilalti la fel de… bland si protector cum esti cu mine?
Intrebarea mea a trezit interesul roscatului… si pentru prima data de cand am inceput aceasta conversatie, a facut si el un gest… Si-a intors capul spre mine, privindu-ma cu o oarecare curiozitate. Nu prea stia ce sa-mi raspunda… Parea cam nelamurit… Sau poate nici el nu stia raspunsul… A stat fara sa zica nimic timp de cinci minute… Am renuntat… ar mai fi putut sta asa inca o ora, deci nu ajung la nici un rezultat… Sa ma gandesc si eu la o intrebare la care ar putea si el sa-mi raspunda… Dar, nu am apucat pentru ca mi-a luat-o el inainte:
-Sakura… de ce pui asa de multe intrebari?
-Pentru ca… pur si simplu sunt curioasa, as vrea sa aflu si eu mai multe despre tine…
-Ce rost are? Nici pe tine nu te cunosti…
Inca il priveam… In ochii lui se putea citi sinceritatea… Era adevarat, eu nu-mi cunosc propria persoana … d-apoi sa stau sa o descopar pe a lui… Urasc cand are dreptate… Adevarul asta e asa de crud cateodata, uneori prefer sa traiesc in minciuna decat sa ma chinuie adevarul.
-Se intesifica furtuna, mai bine am pleca de aici… Haide!
Spunand asta, Gaara lasa acea “plapuma de nisip” sa cada jos, in timp ce eu incercam sa ma ridic… E adevarat ca vantul devenise mai puternic fata de atunci cand am iesit. De abea puteam sa vad pe unde merg… era asa de complicat… Am incercat sa imi acopar fata pentru a nu imi intra nisipul in ochi…dar, asa nu utea sa vad pe unde merg… Gaara vazand ca nu prea ma descurc, m-a laut de mana si m-a tras dupa el, pana cand a vazut ca suntem in siguranta mi-a dat drumul. Acum eram asadar in acea cochilie… Din nou intuneric… Eram nelinistita insa glasul bland al roscatului nu a intarziat sa apara:
-Sakura, incearca sa dormi… inchide ochii si gandestete la ceva frumos.
Am aprobat din cap, si am inchis ochii… A spus sa ma gandesc la ceva frumos… Cam greu, nu prea erau lucruri asa de minunate in viata mea… Am stat sa ma gandesc la acel ceva ce ar fi putut fi frumos… Insa, in timp ce cugetam ma luase somnul… Acum iar sunt in acel abis al gandurilor… Peste tot se aflau numai imagini ce apartineau trecutului…

Capitolul XIX: Revederea…

Acum e din nou dimineata… Deschid incet ochii, uitandu-ma prin prejur. Cei doi dormeau, in timp ce Gaara avea privirea atintita spre o partea a cochiliei… O fasie de lumina stralucea pe fata acestuia, luminand-o si lansadu-I trupul sa se scalde in inturic. Ochii lui conturati cu un negru intens sclipeau ca doua diamante in acea raza de soare...
Roscatul inca nu a observant ca sunt treaza, se pare ca mintea lui era cufundata in ganduri… Incerc sa-I distrag atentia spunandu-I “Buna dimineata”, insa acesta nu-mi raspunde si nici nu se misca din pozitia lui… Nu cred ca m-a auzit, dar nici nu mai incerc pentru a doua oara.
M-am dus langa Naruto si Sasuke cu scopul de ai trezi, insa brunetul nu dormea, in timp ce Naruto era plecat in tara viselor. In timp ce ma gandeam de ce statea Sasuke treaz, incercam sa-l trezesc si pe Naruto, dar la vederea mea blondul a tras o sperietura zdarvana… Cine stie ce visa…
Nu am mai apucat sa facem obsolut nimic, deoarece vocea ingrijorata a lui Gaara se facu auzita, in timp ce aceasta se pregatea sa iasa din cochilie:
-Sa mergem, suntem in intarziere cu o zi…
Toti l-am urmat, iar dupa ce ne-am dezmeticit de tot, am pornit la drum. Soarele nu era la fel de puternic precum ziua precedent si asta pentru ca acum era dimineata. Dar, din cauza aceasta, nu a mai fost nevoie ca Gaara sa creeze acea “umbrela gigantica”.
In timp ce Naruto isi spunea parerile “de bine” legate de “cazarea” noastra de noaptea trecuta, eu ma gandeam ce o sa gasim ca scuza pentru Kazekage. Adica, el este tatal lui Gaara si nu putem sa-I spunem ca am fost atacati de fiul sau. Dar, nici nu am vrut sa deschid aceast subiect, in primul rand pentru ca roscatul s-ar fi simtit prost, dar si pentru ca Naruto ar fi trebuit sa spuna cine stie ce tampenii.
Acum, gandidu-ma la asta, ma intrebam ce este cu Sasuke. Adica, nici Gaara nu e asa de tacut ca el… si pot spune ca roscatul a trait o tragedie mai mare decat a brunetului… Ceva nu e bine aici. Insa, cel mai ciudat este faptul ca, atunci cand am plecat din Konoha, ochii lui exprimau independenta, dorinta de razbunare, indiferenta… Mai multe lucruri, insa acum poti sa vezi doar suferinta si tristete… Nu stiu exact ce s-a intamplat cu Sasuke, insa nu m-ar deranja sa aflu.
Dar, sirul gandurilor mi-a fost intrerupt de catre roscat, care a facut o afirmatie destul de ciudata:
-Suntem urmariti…
-Ce?!? Cum ar putea cineva sa ne urmareasca in mijlocul desertului? Cred ca soarele ti-a prajit creierul! se auzi si vocea lui Naruto…
Dar nimeni nu a mai apucat sa spuna ceva deoarece in fata noastra se forma o explozie cam de vreo 10 m… Totul a fost asa de rapid incat nici nu am apucat sa vad ce s-a intamplat, mai ales pentru ca in urma acelei explozii s-a format o gramada de fum. Singurul lucru care am putut sa-l facem a fost de a ne ascunde dupa o duna de nisip. “Perfect, numai asta nu ne trebuia” gandeam eu in timp ce ma pregateam sa ii vad pe noii inamici.
Asteptam…Lucrurile au inceput sa se mai limpezeasca, fumul aproape a disparut, tot ce am putut distinge erau trei siluete care se apropiau de noi. Am fost dea dreptul socata cand le-am vazut chipurile! Erau Kaito, Mimikimarou si Kaori, cei trei ninja din padure. Nu imi placea deloc situatia… Si pe langa asta, si ceilalti erau la fel de socati ca si mine, in special Naruto care daca nu il tinea Sasuke, mai avea putin si se ducea la ei ca sa-i ia la intrebari.
Dar, chiar in momentul acela in spatele nostru a aparut Kaito, gata sa-l atace pe Naruto. Nu prea era o situatie roz! Era asa de rapind incat daca m-as fi bagat intre cei doi, am fi iesit si eu si Naruto raniti. Dar, am avut mare noroc ca nisipul lui Gaara, care a fost indeajuns de rapid pentru a opri atacul. Kaito vazand ca este prea aproape de pericol, se intoarse imediat la echipa lui.
-Ce cautati aici? Am crezut ca v-ati pierdut de senseiul vostru…
-Naruto, idiotule! Inca nu ti-ai dat seama ca a fost o inselatorie? se rasti Sasuke la el…
-Inselatorie?!?
Saracul Naruto, era asa de derutat. Nu avea nici cea mai vaga ideea despre ceea ce se intampla. Dar, pentru ca blondul nu stia inca pe cea lume se afla, trebuia sa-l protejam de atacurile noilor nostri inamici.
-Ce vreti? incerca Sasuke sa afle cateva detalii despre atacul celor trei.
-Am venit sa ne luam revansa! Credeati ca puteti scapa atat de usor? spuse Mimikimarou pe un ton revoltator.
M-a bufnise rasul. Chiar cred ca o sa aibe vreo sansa impotriva noastra? Chiar daca Kaito are ceva abilitati dezvoltate…dupa cum am mai spus, intr-o lupta nu doar viteza conteaza. Este cam stangaci deci va cadea repede. Cred ca cam e timpul sa ii invat cateva lectii pe tancile astea care se cred asa de puternici.
-Am sa termin repede cu voi! Sa nu credeti ca daca sunteti copii o sa am mila!
-Sakura! De data aceasta lasa-i pe mana mea, nu m-am mai jucat de mult… spuse Gaara pe un ton care ar fi speriat pe oricine.
Se pare ca roscatul are un plan. As vrea sa vad cum o sa actioneze, asa ca il las pe el sa lupte. In schimb, Sasuke si Naruto nu faceau nimic, se uitau la aceste scene, asteptand sa vada continuarea.
-Sa-i dam drumul atunci.
Gaara se aporpie din ce in ce mai mult de ei, oprindu-se undeva la o distant de 10m de cei trei. Si-a incrucisat mainele, spunandu-le ca le asteapta atacurile. Mimikimarou era dea dreptul enervat de atitudinea roscatului, asa ca a fost primul care l-a atacat. A inceput cu aruncatul catorva kunaiuri, probabil pentru a testa puterile lui Gaara. Insa, nu a reusit mare lucru pentru ca nisipul l-a protejat si de data aceasta. A mai incercat asta din nou si din nou… vazand ca nu functioneaza a incercat sa faca si altceva. A pus un kunai in partea s-a dreapta, si un shuriken in cea stanga. Dupa asta, a facut inca 50 de clone shuriken si 50 de kunaiuri. Toate le indrepta spre Gaara. Nici aceasta tehnica nu functionase deoarece toate se opreau in nisipul lui. Dar, in timp ce roscatul se concentra pe atacul lui Mimikimarou, Kaito il ataca pe la spate. Isi folosi viteza, si incerca sa-l loveasca insa piciorul acestuia lovi doar nisip… Baiatul a fost dea dre
Capitolul XX:”Mosul” e ciudat! Noi descoperiri…

Dar, nu am apucat sa spun motivul intarzierii noastre, deoarece Kazekagele mi-o luase inainte si imi puse o serie de intrebari destul de… directe si ciudate:
-Cum va permiteti sa intarziati? Voi stiti in fata cui stati? Credeti ca eu sunt orice om beat de pe strada ca sa va permiteti sa intarziati o zi intreaga?!?
“Da morocanos mai e… mai ceva decat Tsuande!” imi spun in gand, in timp ce incerc sa gasesc niste explicatii… Naruto déjà fierbea si ii venea sa ii spuna vreo doua, insa Sasuke avea grija sa-i tina gura inchisa. Acum, pentru ca au urmat si cateva momente de liniste, cand Kazekagele mi-a dat prilejul de a ma apara… incep si eu sa scornesc ceva:
-Ne pare rau pentru intarziere! Dar pe drum am fost atacati de doua grupe de ninja! Au fost foarte periculosi… de abea am scapat cu viata!
-Sakura! Nu te purta asa frumos cu mosul asta care se crede cine stie cine! Pana si bunica Tsunade e mai calma decat el! zise Naruto, care abea scapase de pumnii lui Sasuke.
-Baiate, si tu ma rog cine te crezi de vorbesti asa cu un Kazekage?
-Sunt Naruto Uzumaki, si intr-o zi voi devein hokage! Unul de o mie de ori mai bun decat ai fost tu toata viata! Nici macar nu stii sa vorbesti cu niste…
-Ne scuzati pentru comportamentul lui Naruto, doar ca din cate vedeti… duce lipsa de creier si vorbeste gura fara el. Ne cerem scuze inca odata… intervin eu pentru al mai calma pe morocanosul ala…
-Am inteles ca sunteti 4… unde va este coechipierul?
Naruto din nou se pregatea sa spuna o tampenie… dar de data aceasta Sasuke a intervenit, pentru a preveni o alta cearta inutila care cine stie unde ne-ar fi dus.
-A murit in lupta…
-Bine atunci! Perfect! Mai bine de atat nu se putea! Dati-mi odata pergamentul si dispareti din fata mea!
I-am inmanat asadar acest vestit pergament, dupa care am plecat. Eram cam derutata… Nu am inteles de ce s-a bucurat pentru “moartea” coechipierului nostru. Kazekagele nu avea de unde sa stie ca Gaara este cu noi, adica pur si simplu nu avea cum! In acest timp, Naruto era foarte nervos din cauza comportamentului acelui “mos”, dupa cum ii spunea el. In schimb, Sasuke nu spunea nimic, mergea cu privirea in pamant fara ca macar sa-I dea atentie blondului.
Cand am iesit din cladire, cel care ne astepta era Gaara. Ne-a intrebat cum a fost intalnirea cu renumitul Kazekage, la care Naruto a inceput sa se revolte.Blondul i-a povestit tot roscatului, cu lux de amanunte, fara sa uite nici macar un detaliu. Si pe langa asta mai spunea din cand in cand, ca el o sa fie un hokage de 1000 de ori mai bun ca el si alte chestii de genu. Roscatul nu spunea nimic, doar ii asculta criticile lui Naruto.
Din nou ametisem, de data aceasta nu mai avea mult si cadeam jos din picioare. Niciodata nu am mai fost asa de epuizata... Insa, incercam sa ma tin pe picioare, fara a le da celorlalti de banuit ca m-as simti chiar asa de rau. Nu era usor, din contra! In acest moment tot ce imi doream era sa ajung mai repede undeva ca sa ma pot odihni.
Am mai mers in decurs de 15 minute, pana cand Gaara se opreste in fata unei case. “Insfarsit!”. Acum ma simteam mai bine gandindu-ma ca am ajuns. Fara sa ne faca alte introduceri, roscatul intra in casa, facandu-ne semn sa venim si noi. La prima vedere locuinta lui arata bine. Prima data intrai intr-un hol, unde se afla un cuier si o noptiera, prafuite si de o culoare asemanataoare cu cea a pamantului. Pe peretii de un galben pal, se puteau observa cateva tablouri de bun gust. Ambele erau niste picturi, unul reflectand o padure cu multi copaci verzi, in mijlocul carora se afla o banca, iar celalalt reprezenta poarta orasului. Dupa ce am traversat acest hol, am intrat intr-o camera vopsita in intregime intr-un albastru deschis, unde se afla de asemenea o canapea, cateva tablouri si o masa din lemn.
Insa, acum Gaara a inceput sa ne explice cum o sa stam:
-La etajul urmator sunt trei camera. Doua pe partea stanga si una pe cea dreapta. Naruto tu vei dormi in prima camera de pe stanga, Sasuke tu in a doua. Sakura va sta in cea de pe partea dreapta.
Nimeni nu a avut nimic de comentat. Dupa ce am urcat scarile, am ajuns asadar la primul etaj al casei. Nu am mai dat importanta la cum arata acesta, si am intrat in camera aveam sa dorm. Primul lucru care l-am facut a fost acela de a ma aseza in pat, si abea apoi am analizat camera. Peretii erau de un vernil inchis si podeaua din lemn, la fel ca si in celelalte camere. Patul avea o perna asa de moale si o patura de o culoare asemanatoare cu peretii. Se pare ca aceasta camera a apartinut cuiva caruia ii placea mult culoarea verde. Langa pat, era o noptiera unde se afla o poza ce mi-a trezit atentia. Am laut-o in mana si am analizat-o timp de cateva secunde. In ea se aflau trei persoane: o femeia cu parul negru, inalta si cu ochii albastri, un barbat cu parul argintiu si ciufulit care tinea in brate un bebelus. M-am mai uitat odata la acea fotografie, apoi am pus-o la loc. Imediat dupa asta, pe usa a intrat Gaara, care avea o figura destul de trista. Nu a spus nimic, doar s-a indreptat spre fereasta. A stat asa timp de vreo 5 minunte, apoi ma intreba:
-Nu a mers prea bine cu Kazekagele, nu-i asa?
-Pai nu prea… era asa de tafnos. Nu seamana deloc cu tine.
Gaara nu a spus nimic… in schimb avea privirea atintita spre fereastra…privea ceva. Nu stiu exact ce era, nu prea se putea observa din pat, insa parca nu m-as fi ridicat ca sa vad la ce se uita roscatul cu un asa mare interes. Oricum, am incercat sa schimb subiectul discutiei, intrebandu-l ceva ce mi-a trezit cateva semne de intrebare:
-Gaara, dar de ce sunt trei camere? Adica nu locuiesti doar tu aici?
Roscatul a ezitat cateva momente… era nehotarat, nestiind ce raspuns sa-mi dea. Insa… dupa cateva cugetari care le facuse… imi spuse:
-Erau camerele surorii si fratelui meu….Dar… au murit intr-o lupta pentru a salva satul…
-Scuze… nu as fi intrebat daca stiam despre ce e vorba.
Nu stiu cum de fac mereu sa-l intreb toate chestiile care pe el il deranjeaza.Oh… chiar imi pare rau pentru roscat. A avut o viata asa de groaznica… Acum, insa, am sa-i mai pun o ultima intrebare care sunt sigura ca nu are nici o legatura cu viata lui:
-Inca ceva… De ce mai intrebat atunci ce cred eu despre modul cum ma vede pe mine Sasuke?
Au urmat cateva minute de tacere… Nimeni nu spunea absolute nimic. Eu ma gandeam la ceea ce ar fi posibil sa imi spuna… nu-mi placea cand ma tinea in suspans. Oricum, raspunsul lui nu intarzie sa apara:
-Parca spuneai ca esti obosita…
Si zicand asta, se intoarse spre mine, fixandu-ma cateva minute din priviri, apoi facu un pas inapoi… Ce ciudat… Oare ce avea de cand sa faca? Dar, roscatul nu a mai spus nimic, a inchis ochii, lasandu-ma sa-I vad machiajul perfect conturat dupa forma ochilor, si apoi disparu intr-un nor de fum.
Fara a da prea mare importanta acestui incident, inchid ochii si incerc sa adorm, gandindu-ma la tot ce am facut in aceasta misiune. Toate imaginile care le aveam in cap apartineau in mod special momentelor cand vorbeam cu Gaara, printre care erau strecurate si privirile lui Sasuke. In minte mi se derula acea scena cand l-am imbratisat pe roscat… era asa de ciudat. Nici acum nu imi dau seama de ce am facut-o. Dar, dupa asta imi aduc aminte fiecare cuvant care l-a spus Sasuke… Naruto il acuza ca ar fi gelos… insa nu cred. A spus-o cu gura lui ca sunt o sclifosita. Incarcandu-mi memoria cu toate tampeniile astea, in scurt timp am adormit…

Capitolul XXI: Lacrimi… tristete…Si un idiot!

-Nu pleca... te rog…Te rog sa nu mori! Tin prea mult la tine ca sa renunt acum!
Toate aceste cuvinte care erau invaluite de o tristete atat de sumbra, dar de o sinceritate nemarginita, erau adresate unui baiat caruia nu ii puteam distinge exact trasaturile fetei … In acel intuneric profund tot ce puteam vedea era zapada alba, de o acuratete uimitoare, ce stralucea in singura raza de soare, dar care acum era patata, incet, incet…cu sangele trupului sau… Cu fiecare secunda care trecea, neaua capata o culoare tot mai rosiatica, iar chipul lui era stropit cu lacrimile ce curgeau necontenit din ochii mei care erau ingroziti de ceea ce vedeau. Puteam sa-l simt cum se stinge… cum paraseste lumea… “ Nu pleca! O sa te urasc toata viata daca mori si ma lasi singura! Te rog… nu muri!!”. Sufletul lui era asa de firav in fata mortii… Se putea destrama imediat, lasand in urma doar niste amintiri vagi… care nu erau intotdeauna conturate… Unele erau doar niste sentimente care pur si simplu existau in sufletul lui, dar care erau neintelese de ratiunea mintii, asa ca acel contur nu mai exista…
El era ca un drog pentru mine… Inima mea avea nevoie de el… de chipul sau… de ochii lui. Chiar daca nu ii puteam distinge chipul, stiam cine este acolo… doar ca, constiinta nu ma lasa sa-mi amintesc… Insa plangeam,plangeam… cu lacrimi amare “ De ce… De ce imi faci asta? De ce ma chinui? De ce nu te intorci?” Cel mai tare ma durea ca nu puteam sa-l ajut, simteam cum mintea mea innebunea cu fiecare secunda in care ii priveam trupul patat de propriul sau sange... Inima mi se sfarma in mii de bucati, lasand in urma doar o vaga umbra a sentimentelor ce le purtam pentru el. Il vedeam cum moare, cum se stinge iar eu nu puteam face nimic! Nu il puteam ajuta... De ce? De ce trebuie sa-l vad chinuindu-se? Mi-as fi dat si viata, numai pentru al salva… Pur si simplu nu ma pot impaca cu gandul ca restul vietii o sa mi-o petrec departe de el…departe de privirea lui, departe de cel care m-a invatat cu adevarat sensul vietii… sensul iubirii, al dragostei.
Cineva… statea in spatele meu… Ma privea cum incercam sa ma lupt cu moartea, sa ma impotrivesc ei… Dar nu ma ajuta, doar ma privea cu o oarecare indiferenta, de parca nu ar vedea cum in fata lui moare o persoana… Mi-as fi dorit sa-I vad chipul, insa eram paralizata in acel loc… Vroaim sa vad ce om poate avea sufletul atat de negru incat sa stea sa priveasca cum in fata lui o persoana nevinovata da o batalia decisiva…
Inca mai plang, lacrimele inca se mai scurg pe chipul baiatului. Acesta cu greu mai respira… In interiorul sau se da o lupta care va da verdictul final… Acum sufletul sau se afla intre viata si moarte… acel loc unde te lupti cu ultimele puteri ca sa supravietuiesti, de cele mai multe ori dand gresi…
In lipesc capul de pieptul sau…Inima lui se afla la un pas de moarte… Nimic nu o mai poate tine pentru mult timp in viata… Sufletul sau si-a sfarsit calatoria pe pamant…Acum se indreapta spre locul de veci, acolo unde isi are locul… Stau zeci de secunde in acea pozitie, fara a face vreo miscare… Inima lui se aude tot mai rar si tot mai incet… Inca il rog sa ramana… dar pur si simplu nu vrea sa ma asculte, vrea sa ma vada suferind… Se opreste! Totul se opreste… Inima a incetat sa mai bata, sufletul a calcat pragul mortii, iar dragostea mea s-a sfarmat, e distrusa… Nimic nu mai poate repara aceste lucruri…Tot ce mai am de la el e acel sentiment… pe care nu il voi mai simti niciodata… Simt cum viata se sfarseste odata cu aceste sentimente ce ard in mine…
Ce se intampla? Acela care statea in spatele meu ma ia in brate… Ii pot simti caldura ce este emanate de propriul sau corp… Este asa de cald… iar eu asa de rece… Din nou corpul cald se intalneste cu cel rece…
-Sakura trezestete! Sakura, Sakura!
Deschid cu greu ochii…Abia puteam distinge silueta din fata mea… Tot ce imi era mai clar era culoarea parului, de un negru inchis… In care ma pierdeam si ma facea sa ma reintorc printre propriile mele ganduri…
-A fost doar un cosmar… Totul e bine…
Inca nu constat ca m-am trezit… Ma aflu la marginea realitatii, cuprinsa inca de fantezia gandurilor mele…Il vad pe baiat in balta de sange… fara suflare… Plang, mii de lacrimi in invadeaza chipul, scotand in evidenta acel verde smaraldiu al ochilor mei. “ A murit…m-a parasit…” Acest gand imi rasunau ca un ecou in mintea ce era desprinsa de adevarata realitate a lucrurilor… Dar ce se intampla? Toate gandurile mele sunt dintr-o data neclare… unele se pierd, altele se amesteca fara ca macar sa capete vreun sens… Un cutremur ma invaluia.
-Sakura!!!
Dintr-o data ma trezesc! Cineva ma zgaltia, incercand sa ma trezeasca… Ochii mei erau indreptati spre patura vernil ce imi invelea in intregime trupul si pe care statea cineva… Imi indrept privirea spre acea persoana pentru ai putea vedea chipul… Era Sasuke!
-Ce… ce s-a intamplat?
-Ai avut un cosmar… asa ca te-am trezit deoarece parea destul de dureros din moment ce ai inceput sa… plangi… ultimul cuvant abea l-a putut rosti…
-Ce am… facut?
Brunetul nu a mai spus nimic, in schimb isi lasa privirea in jos, pentru ca aceasta sa nu se intalneasca cu a mea. Nu a mai apucat sa spuna nimic deoarece pe usa intra Gaara, care a fost uimit la vederea lui Sasuke…
-Am auzit niste strigate, s-a intamplat ceva?
-Nimic special… a avut Sakura un cosmar.
Si spunand asta, Sasuke disparu intr-un nor de fum, fara a-mi da vreo explicatie pentru motivul care se afla in camera mea.
Oricum, asta nu avea o importanta prea mare, ceea ce ma interesa pe mine e visul pe care l-am avut. A fost atat de ciudat, adica eu nu as spune asta niciodata, nici la parintii mei nu am folosit acele cuvinte. Ce persoana ar fi putut fi asa de speciala pentru mine, incat mi-as fi dat viata pentru ea? Intradevar un vis extrem de ciudat…
Insa, in acest timp, Gaara stia tot ce gandesc, asa ca era destul de interesat de visul pe care l-am avut, asa ca ma intreba:
-Ce vis ai avut?
-Unul ciudat…se facea ca cineva era pe moarte… nu am putut vedea cine este, insa… eram asa de distrusa din cauza ca era pe moarte… Spuneam niste lucruri atat de ciudate pe care nici in vise nu mi le imaginam ca o sa le zic.
-Poate ai avut o previziune…
-Nu cred in tampenii de genu… A fost un simplu cosmar.
Nu stiam exact ce a vrut Gaara sa spuna, adica ceva nu se leaga… Uff… baiatul asta devine din ce in ce mai ciudat… Uneori spune niste lucruri, de ma mir ca el le intelege. Acum, pentru ca acest cosmar a fost cat de cat elucidat, m-am gandit sa trec pe la Sasuke prin camera. Vroaim sa-I multumesc, dar in special sa stiu ce cauta el la mine in camera… Gaara, ca de obicei, se interesa de locul in care vroiam sa merg…
-La Sasuke… vreau sa-I multumesc pentru ca m-a trezit din acel cosmar…
-Eu te sfatuiesc sa nu te duci… nu o sa iasa bine…
-Ce… acum esti cumva si clar vazator si nu stiam eu?
Roscatul nu a mai spus nimic, in schimb eu am plecat din camera… Nu stiu nici eu de ce eram asa de curioasa… Camera brunetului era fata-n fata cu a mea, deci nu a fost prea greu sa ajung la ea. Am ciocanit la usa, iar cuvantul “ Intra!” nu a intarziat sa apara… Asadar, deschid usa… si patrund in camera acestuia, analizand fiecare lucru ce se afla acolo. Peretii erau de un mov pal, asemanator cu acea culoare a strugurilor tarzii ai toamnei. Spre deosebire de camera mea, aici se aflau doua noptiere, cate una la fiecare capat al patului... Podeaua era la fel ca in toata casa, din lemn… fara sa aibe vreao culoare anume… Langa patul pe care erau asezate doua perne si o patura de un albastru inchis, se afla o fereastra de unde puteai zari o parte a orasului… Cei drept, Sasuke avea o priveliste minunata…
-Ce cauti aici? ma intreba acesta, putin deranjat de prezenta mea.
-Am venit sa-ti multumesc… si sa te intreb ce cautai in camera mea… in toiul noptii.
-Am auzit ca tipai… asa ca am venit sa vad daca e totul in ordine…
-Parca spuneai ca sunt sclifosita si ca nu-ti pasa de mine…
Ce ciudat… De cat ii pasa lui de mine? Imi aduc foarte bine aminte ca mi-a spus ca sunt o “sclifosita” si ca nu-I pasa de mine… Nu vad de ce s-ar osteni sa ma ajute… Dar, chiar si asa, vreau sa vad ce-mi raspunde… Sunt foarte curioasa.
-Suntem o echipa din cate ai uitat…Dar daca nu-ti convine data viitoare nu ma mai bag… Il las pe Gaara… ultima propozitie o spuse parca pentru sine, dar spre nefericirea lui eu am auzit.
-Esti cumva gelos?… Stiu eu, poate Naruto nu e asa de tantalau, poate are dreptate…
Stiam prea bine ca nu e gelos… Insa avea ceva cu Gaara, ceva ce nu avea legatura cu mine. Sincer, cred ca prezenta roscatului nu prea era vazut cu ochi buni de catre brunet… Poate am sa-l intreb pe Gaara, e posibil sa stie el ceva… dar pana atunci sa vad ce imi spune Sasuke…
-Ti-am mai zis… nu sunt gelos! Nu am pe ce! Tu esti doar una dintre acele fete care sunt obsedate de felul cum arata…
-Doamne… dintre toate parerile pe asta o ai si tu! A naibii.. chiar crezi ca sunt asa? Dupa o saptamana in care am stat impreuna asta e parerea ta? Ca sunt al fel ca celelalte fete din sat?
Nu… acum chiar m-am enervat. Mai bine imi spunea ca sunt sclifosita, proasta , idioata… orice, dar nu sa ma jicneasca in asa fel… Adica eu am stat de la 6 ani si m-am antrenat fara sa-mi pese cum arata, fara sa dau vreo importanta infatisarii mele, si vine el acum marele inteligent si imi spune asta…
-Da esti la fel ca celalalte! Esti slaba la facut jutsuri asa ca te ascunzi dupa niste genjutsuri de prost gust!
-Da? Atunci cine crezi ca l-a omorat pe Raikagele din Satul Luminii? Tin sa te anunt ca sunt asasin, nu o fata plina de fite! Dar ce-mi mai bat eu capul cu tine? Esti doar un cub de gheata care nu stie altceva decat razbunare, razbunare si iar raz-bu-na-re!
Si sunand toate astea, ies din camera, trantind usa de cred ca s-a auzit in toata casa. Intru nervoasa la mine in camera, unde eram asteptata de catre Gaara… Roscatul nu parea deloc uimit de starea mea…

Capitolul XXII: Intalnirea, plina de onoare….

Si spunand toate astea, ies din camera, trantind usa care cred ca s-a auzit in toata casa. Intru nervoasa la mine in camera, unde eram asteptata de catre Gaara… Roscatul nu parea deloc uimit de starea mea… Ma asteptam sa-mi spuna “ Ti-am zis eu”, insa acesta nu schita nici un gest… Statea pe marginea ferestrei, urmarindu-mi fiecare miscare cu atentie si precizie, fara a-mi spune nimic. Probabil déjà stie ce s-a intamplat, asa ca nu m-am obosit sa-I dau detalii. Acesta, vazand ca devin din ce in ce mai nervoasa si ca nu vreau de nici o culoare sa ma calmez, imi spuse:
-Decat sa te consumi pentru un nimic, mai bine te-ai odihni deoarece maine trebuie sa plecam inapoi in sat.
-Gaara… tu nu mai putea intelege. Poate pentru tine este un fleac, dar pe mine chiar m-au ranit acele…
Dar roscatul nu m-a lasat sa-mi termin propozitia, deoarece intra peste mine si-mi spuse, cu o convingere uimitoare:
- Nu te-au ranit cuvintele, ci persoana care ti le-a spus…
Si spunand asta, disparu ca si pana acum, intr-un nor de fum, lasand in urma lui doar o dara de nisip, fara a da macar vreo explicatie spuselor sale. Il detestam cand facea asta… Dar,chiar si asa, avea dreptate… Mereu a avut si mereu va avea. E asa de ciudat, doar il urasc pe Uchiha, si mereu o voi face, si nu doar pentru ca este al naibii de enervant… Imi aduc acum aminte…

~*Flashback*~

Era toamna, copacii isi lepadau frunzele ingalbenite, lasand la vederea noastra niste crengi lungi, ce tremurau la atingerea vantului, lasand in urma doar un zgomot invechit. Ma aflam pe marginea unui lac, odihnindu-ma dupa antrenamentele grele ce le-am avut in acea zi. In timp ce priveam apa cristalina in care se reflectau cativa nori ai mantiei albastre, bunicul meu se apropie de mine, avand alaturi de el un baiat cu parul negru si ciufulit. Si acum imi aduc aminte spusele lui:
“Sakura, el este Sasuke…noul tau coleg de antrenamente”… Dupa care, urmau cuvintele brunetului, spuse cu atata gingasie, la urma carora adauga si un zambet razlet…
“ Ma bucur sa te cunosc! Tata mi-a vorbit multe despre tine… A spus ca esti o fata frumoasa. Vad ca a avut pe deplin dreptate!”

~*End Flashback*~

Cine ar fi crezut… Avea un suflet asa de bun. La antrenamente mai mereu zambea… si acum, orbit de acea razbunare, nu mai are puterea nici macar de a spune un simplu “multumesc”. Vroiam sa alung aceste ganduri… trebuia sa ies din acel aer imbaxit, trebuia sa ma eliberez. Aveam nevoie sa respir aerul proaspat al noptii, de cineva cu care sa vorbesc, cineva care ma va ajuta sa scap de aceste ganduri…
Am sarit pe fereastra, si m-am urcat pe acoperis. Acolo simteam ca este locul perfect pentru a lua o gura de aer, si pentru a avea si o priveliste minunata. Nu m-a surprins faptul ca Gaara era déjà acolo. Stiam prea bine ca aici o sa-l gasesc, si sincer cred ca el este cea mai potrivita persoana cu care ar trebui sa vorbesc, caruia ar trebui sa ii impartasesc gandurile ce ma macinau si nu-mi dadeau pace. Asadar, m-am asezat langa el si am inceput sa privesc intinderea de case ce erau invaluite in intunericul nesfarsit al noptii. Luna era si ea prezenta intr-o parte a cerului, folosindu-si lumina, foarte slaba, pentru ca bolta cereasca sa sclipeasca, facand vizibili si micii astri ce luceau in intunericul noptii. Mi-am indreptat privirea spre cer, lasandu-mi capul pe spate, in bataia vantului. Totul parea a fi asa de perfect, intr-o ordine exacta si precisa. Incetul cu incetul imi alungam orice gand, lasandu-mi mintea limpede…
Gaara a fost acela care a spart tacerea absurda ce ne inconjura:
-Acum stii ce gandeste Sasuke despre tine?
Aceasi intrebare, insa un raspuns total diferit… Parea asa de simplu sa-mi dau cu parerea, insa ceva facea ca totul sa fie si mai complicat. Era un sentiment atat de ciudat, pe care nu l-am maia vut niciodata… Incercam sa ma confrunt cu el, insa nu reuseam de nici o culoare. Aveam nevoie de un punct de sprijin, unul pe care, cred ca deja l-am gasit … Oarecum, ii raspund:
-Nu stiu… Unele lucruri ma fac sa-mi schimb raspunsul de data trecuta.
-Asta e bine.
-Gaara, te rog. Sa schimbam subiectul… Am venit aici sa ma linistesc…
Roscatul nu a spus nimic… In schimb, eu mi-am indreptat privirea spre el, analizandu-l parca pentru prima data. Mi s-a parut ceva schimbat la el, dar nu stiu exact ce. Defapt aveam acel sentiment… E asa de ciudat. Acum, imi cobor privirea pana mai jos, si observ ca tinea in mana o fotografie cu fata-n jos. “Cum de nu am vazut-o pana acum?” ma intrebam in gand, in timp ce curiozitatea mea crestea din ce in ce mai mult, mai ales ca il vedeam cum schimba imaginea dintr-o mana in alta. Ceva il framanta, asta era clar… Imi era teama sa-l intreb... Poate acea fotografie ii amintea de cineva drag, la care a tinut mult in decursul a mai multor ani. Nu vroiam sa-I ranesc sentimentele, insa curiozitatea mea era mult mai puternica asa ca nu m-am putut abtine:
-Cine e in fotografie?
- Karura…
-Karu-ra? intreb eu din ce in ce mai interesata, mai ales ca este si fata.
Gaara intoarce fotografia, lasand sa iasa la iveala chipul acestei fete misterioase. Era asa de frumoasa, avea un chip angelic, parul castaniu, ochii de un roz intens si un zambet larg pe fata. Roscatul strangea fotografia din ce in ce mai tare…
-Ai iubit-o nu-i asa? intreb eu, intrista de situatie…
-Ea a fost…cea mai buna persoana pe care am cunoscut-o vreodata. Avea un suflet alb precum neaua, un zambet permanent…
-Si atunci…ce s-a intamplat?
-Am… ucis-o…
Nu m-am speriat, si nici ingrozit. Imi imaginam ca imi va spune ceva de genul, in plus are un demon in el. La altceva nu ma puteam astepta. In timp ce roscatul privea fotografia, eu incercam sa gasesc niste cuvinte pentru a-l face mai fericit… sa se simta mai bine. Fara indoiala el mereu se gandea ca a omorat-o, ca a fost doar vina lui, ca are un demon in el… Asta e de inteles, insa nu imi placea sa-l vad trist, posomorat… Pe chipul lui nu am vazut niciodata un zambet, insa stiu ca sufletul sau are si momente cand zambeste, cand este vesel…
Si, asadar cum nu am gasit niste cuvinte adecvate acelei situatii, am incercat sa schimb subiectul, insa acesta nu imi dadu voie, continuand sa vorbeasca despre acea fata, Karura:
-A fost singura pe care Shukaku a acceptat-o… Dintre toti, ea era singura care putea sa ma atinga…
Da, acum eram uimita… Dar, mintea mea imediat a inceput sa deruleze imagini cu mine si cu Gaara, pentru a putea vedea daca l-am atins vreodata… Dintre toate momentele, singurul in care l-am putut atinge a fost in acea dimineata… Dar, nu am apucat sa-I spun nimic, deoarece roscatul iar mi-o lua inainte:
-Acum, cred ca tu esti singura care poti sa mai faci asta…
-Dar de ce eu? intreb din nou curioasa… acesta discutie devine din ce in ce mai interesanta.
-Nu stiu… Shukaku spunea ca esti mai “ speciala”.
-Ce ciudat… Oricum, tot el nu te lasa sa dormi?
-Da… spune ca nu sunt motive pentru a ma odihni…
“ Ce demon stupid…” imi spun in gand in timp ce imi mintea imi zboara la Naruto, mai exact la Vulpea cu Noua Cozi. Ea este mult mai puternica decat Shukaku, dar nu are pretentii asa de mari precum el… Cat de stupid… ma intreb daca as putea vorbi cu acest demon, poate pot sa stabilesc o intelegere cu el… Mi se parea o ideea destul de buna, asa ca i-o zic si roscatului, la care acesta imi afisa o fata atat de plina de uimire. Nu situ exact ce gandea, insa mi-a spus ca este mult prea periculos, si nu are rost sa risc. Ca de obicei, sunt incapatanata, asa ca insist…
-Haide, nu o sa mi se intample nimic… Nu ma sperii asa de usor sa stii…
Gaara sta putin pe ganduri, analizeaza mai bine situatie… si intr-un final accepta. Eram bucuroasa ca reusisem sa-l conving, dar mai ales ca am sa ma intalnesc si eu fata-n fata cu renumitul Shukaku.
Roscatul s-a apropiat mai mult de mine, poate chiar prea mult… Si-a pus mana dreapta pe fruntea mea, dupa care a facut niste semne cu mana stanga. In secunda urmatoare ma aflam intr-un loc destul de… ciudat. Parca ai fi spus ca sunt intr-un abis de nisip… Te uitai in stanga, nisip. Te uitai in dreapta, nisip. Se pare ca cineva o duce destul de bine aici. Merg prin acel desert, timp de cateva minute, pana ajung in fata unei porti imense, care si acestea, la randul ei era facuta din nisip. Mare mi-a fost uimirea cand am avzut ca nicaieri nu se afla nici un sigiliu… Acum inteleg de ce se crede Shukaku atat de maret fata de Noua Cozi. Dar, nu am mai apucat sa studiez locul, deoarece in fata mea a aparut un demon urias, facut in intregime din nisip… Avea cam 7 metri inaltime si vreo 5 latime. Deci nu era prea “ suplu”. Chestia asta m-a amuzat, dar m-am gandit ca ar fi mai bine sa raman serioasa. Asa, ceea ce mai avea Shukaku era si o coada imensa, lunga cam de vreo 5 metri.
-Deci, tu esti renumita Sakura Haruno…
-Si tu Shukaku, asta da onoare… spun pe un tot putin ironic…
-De ce ai venit? ma intreba acesta, la care eu am fost destul de surprinsa deoarece el nu stia motivul “ vizitei” mele.
-Sa facem o intelegere… Vreau ca de acum incolo sa-l lasi pe Gaara sa doarma si…
Dar nu am apucat sa termin propozitia, deoarece acesta intra peste mine in vorba…
-Nu!! Nici nu ma gandesc!
-Am sa fac ce vrei tu daca-l lasi, in plus nu stiu de ce faci toate astea… Gandeste-te la Noua Cozi, e mai puternic decat tine, si nu-i cere asa multe lui Naruto. Nu vad de ce il torturezi asa de tare pe Gaara.
Shukaku sta si imi analiza propozitiile, cugeta cateva moment, apoi imi spuse care ar fi trebuit sa fie intelegere pentru a-l lasa pe roscat sa doarma:
-…

-------------------------------------------------------------------------------------
AICI ESTE CAPITOLUL NOU!

Capitolul XXIII: O noapte intr-u totul diferita si… cateva amintiri

Shukaku sta si imi analiza propozitiile, cugeta cateva momente, apoi imi spuse care ar fi trebuit sa fie intelegerea pentru a-l lasa pe roscat sa doarma:
-Bine… Il voi lasa pe Gaara sa doarma numai daca vei sta cu el. Adica va trebui sa dormi alaturi de el.
-Ce?!? Demon pervers ce esti!! am tipat eu la el dupa ce am auzit acea idee absurda.
Nu imi venea sa cred ca Shukaku poate sa aibe ganduri de acest gen. Insa, trebuia sa accept, in plus am spus ca o sa fac orice. Nu vad ce ar putea sa mearga rau, dar… parca…tot nu as face-o. Nu am nici o datorie fata de Gaara… Insa mi se rupe sufletul cand il vad asa de trist. Aceasta idée m-a pus de ganduri… Nu stiam ce sa fac. Am stat asa timp de cateva minute… dupa care, luasem o hotarare, care spun eu ca ar fi fost cea mai potrivita.
-Bine… Am s-o fac. Dar daca nu te tii de cuvant jur ca am sa vin aici si am sa-ti pun un sigiliu mai ceva decat al Vulpii cu Noua Cozi.
Si spunand asta, am disparut din acel loc, intorcandu-ma inapoi in lumea noastra. Gaara, cum a observant ca am revenit, si-a luat mana de pe fruntea mea, si s-a indepartat incet,incet parca vrand sa mai ramana alaturi de mine, macar pentru cateva secunde. Dar, fara a baga acest lucru de seama, ii spun cum a decurs discutia mea cu Shukaku. A fost dea dreptul uimit cand a aflat ca am accept acea intelegere, asa ca ma intreba de ce o facusem.
-Sincera sa fiu… nici eu nu stiu. Pur si simplu asta am crezut ca este cel mai bine.
-Sakura nu trebuia sa faci asta! imi spuse pe un ton suparat si lipsit de acea caldura de dinainte.
-Puteai sa-mi multumesti ca am facut macar atat! Nerecunascatorule… ii spun si eu cu raceala in voce, dar si cu tristete. Pur si simplu nu intelegeam cu ce il deranja.
Aceasta discutie m-a pus pe ganduri…Nu stiu daca am luat decizia corecta… Roscatul nu pare foarte incantat. Oricum, faptul e consumat, asa ca vom vedea ce se intampla pe parcurs.
Acum, mi-am indreptat privirea inapoi spre cer. Vroiam sa privesc luna… Avea o forma rotunda, era alba precum zapada iernii, conturata perfect de intunericul cerului… In timp ce o privesc, imi aduc aminte de mici franturi dintr-o carte “ Luna, regina noptii si a intunericului fara margini ce-o-nconjuara, isi indreapta acele cateva raze fara vlaga spre un luminis sumbru, unde isi avea culcus un intuneric vag conturat de frunzele de un verde fraced, ce abea se pot observa. Cand una dintre raze atinge intunericul, totul devine ceva ce nu a fost niciodata… O raza de speranta in bataia nesfarsita a unui abis negru.” A fost o carte interesanta ce-I drept. Am citit-o de vreo 5 ori, si cred ca as putea sa o fac si pentru a6a oara. Dar, odata cu aceste franturi imi aduc aminte de o zi de antrenamente.

~*FlashBack*~

-Sasuke o sa-ti demonstrez ca pot face o minge de foc mai mare decat a ta!
-S-o crezi tu… Nu ai nici o sansa!
Si amandoi formasera doua mingi de foc uriase. Fata aceea incocenta, cu parul roz, in ochii careia se reflecta un aer invingator, constata ca mingea ei este mai mare decat a brunetului. Era asa de sigura pe ca o sa reuseasca, incata a facut-o! Pe de altaparte, baiatul, fiind nemultumit de rezultat, incearca sa schimbe subiectul:
-Si… ce o sa faci dupa antrenamente?
-Sasuke! Te-am batut! Ti-am zis ca sunt mai buna decat tine! Recunoaste-o! Nu incerca sa schimbi subiectul!
-Nici nu-mi trece prin cap! A fost doar o zi ghinionista pentru mine. Sunt sigur ca maine o sa fac o minge dubla fata de a ta.
-Asta spui de doua saptamani! Recunoaste-o!
Baiatul vazand ca nu are nici o scapare din acea discutie umilitoare, nu avea alta solutie decat sa o asculte pe fata. Trase o gura mare de aer in piept, se mobiliza de parca ar trebui sa faca un discurs in fata a mii de oameni, si… incepu cu o voce slaba:
-Bine Sakura, ai castigat… Esti mai buna ca mine… dar doar la aceasta tehnica!
Fata a fost pe deplin multumita de raspunsul brunetului, asa ca se gandi la o rasplata pe masura:
-Uite, pentru ca ai fost intelegator, am sa merg impreuna cu tine la restaurantul cu ramen.
Brunetul a fost dea dreptul uimit de rasplata primita de la fata. Nu se astepta nici pe departe la asa ceva. Insa, fara a se mai gandi si acceptase noua propunere.


~*End FlashBack*~

Dar, in timp ce mintea mea se legana in lumea fanteziei, desprinsa de realitate, glasul tremurand a lui Gaara se auzi in acea liniste mormantala.
-Sakura… crezi ca… ahh… am putea… adica eu…
-Sigur! Si mie imi este cam somn… Nu pot spune ca m-am odihnit cine stie ce.
Mi-am dat seama ce a vrut roscatul sa spuna… sau ma rog, ce a incercat sa-mi spuna. Cred ca e prima data cand il vad asa de nesigur pe el, dar si asta e un inceput, care cine stie unde il va duce. Asadar, acum lasand la-o-parte aceste lucruri, ma indrept cu Gaara spre camera in care am dormit cu ceva timp in urma. Dupa ce am intrat pe fereastra, roscatul s-a dus sa se schimbe in niste pijamale, in timp ce eu pregateam patul. In acest timp in care eram singura, ma gandeam cum o sa fie aceasta noapte… Imi doream sa iasa perfect, in plus pentru Gaara era foarte speciala… Asa ca, mi-am propus sa ma comport in asa fel incat totul sa iasa bine.
Intre timp, Gaara a intrat in camera, eu eram deja sub plapuma moale de culoare vernil… Am fost surprinsa cand l-am vazut. Arata asa de ciudat… Avea un maieu alb ce era conturat de un abdomen mai slab, de unde iti puteai da usor seama ca roscatul nu se straduieste prea tare sa si-l lucreze; niste pantaloni negri de pijama care aveau o emblema undeva pe piciorul drept. Nu mi-am imaginat niciodata cum ar putea arata el si in pijamale, si chiar daca as fi facut-o… cred ca ar fi iesit niste caricaturi. In timp ce eu ii analizam corpul, Gaara se indrepta spre pat. Probabil era prima data in viata lui cand dormea, asa ca tin sa cred ca era o noapte speciala pentru el.
Asadar, dupa ce amandoi ne-am asezat cat de cat confortabil, am incercat sa adormim. Prima data am stat spate-n spate, dar dupa ceva timp ne-am intors amandoi si am ajuns fata-n fata. Eu aveam ochii deschisi, in timp ce Gaara ii avea inchisi, lasand sa se vada acel vesnic contur negru. Am stat si m-am uitat la el pret de cateva minute, apoi, dupa ce i-am aruncat o ultima privire, am inchis si eu ochii, adormind cu zambet mic in coltul gurii. In timp ce incercam sa intru pe poarta ce ducea spre inconstientul meu, dar in special in lumea viselor, ma gandeam la acea amintire care am avut-o azi. Pana acum cateva zile, nu imi amintisem niciodata de perioada in care faceam antrenamente, cu atat mia mult de prezenta brunetului. In plus, nici nu mi-am dat seama ca-l cunosc. Era dea dreptul ciudat. Inca ma gandeam… cum poate un baiat ce in trecut era o persoana blanda, deschisa, mereu cu zambetul pe buze sa se transforme intr-un razbunator, fara mila, ce ar fi in stare sa-si omoare proprii coechiperi pentru a obtine putere. Dar, tot gandindu-ma la lucrurile acestea, am patruns usor, usor pe taramul viselor, fara macar a baga de seama.
In dimineata urmatoare, am fost trezita de cateva raze de soare care incercau sa alunge intunericul ce imprejmuia camera. Aceste imi incalzeau chipul si imi faceau parul sa para de un roz foarte deschis, aproape sters… Cu greu am reusit sa-mi deschid ochii deoarece simteam cum pleopele imi sunt greoaie. Dar, insfarsit, dupa ce am reusit sa-mi pun in evident ochii smaraldii, am inceput sa studiez fiecare parte a camerii, dar in special pozitia pe care o aveam. Am fost aproape stupefiata cand mi-am dat seama cat de apropiata eram de roscat. Steam cuibarita in bratele acestuia in timp ce el, ma strangea la pieptul sau, parca vrand sa nu-mi dea drumul. Ii puteam simti respiratia, in timp ce acesta isi plimba mana, din cand in cand, pe corpul meu. Trebuia s-o recunosc, chiar imi placea acolo. De mult nu mai simtisem acea caldura pe care nu am crezut vreodata ca o voi avea de la el… un baiat in care isi are culcus un demon rece si… foarte pervers. Dar, odata cu aceste sentimente ce s-au nascut in mine, si care in aceste moment cresc, se intalta spre culmile cele mai inalte ale sufletului meu, eu imi dau seama ca ceva este inneregula cu comportamentul meu din ultima saptamana. Ceva incepe sa puna stapanire pe mine, ceva de care imi e frica si care speram ca nu osa vine niciodata. Problema insa acum, nu era aceasta ci cauza acestui lucru. Probabil as-I crezut cu naivitate ca e Gaara, insa ceva imi spune ca nu el este cel care este raspunzator pentru cee ce nutreste sufeltul meu.
Dar, am fost trezita din acea gandirea profunda de catre zgomotul usii, facut de Sasuke atunci cand a intrat in camera. Cand ne-a vazut in acea pozitie era sa scape pergamentul ce-l avea in mana… Abia a reusit sa-si controleze corpul in scopul de a ne da impresia ca se comporta cat de normal posibil. Deci, pe langa ca mie mi se intampla ceva, si Sasuke se comporta din ce in ce mai ciudat. Tot ceea ce poate sa-mi spuna neuronii mei este ca el ar putea fi gelos. Insa stiu sigur ca nu e vorba de asta! Ceva se intampla si as fi dornica sa aflu. Vreau sa pun punct acestui lucru cat mai repede cu putinta.
Dar, se pare ca nu am fost singura care m-am trezit, deoarece roscatul deschise si el ochii, lasand sa iasa in evident acel pigment pal al albastrului cel purta in ochi. Cand a vazut si el acea “ pozitie” s-a indepartat repede de mine, vrand sa lase impresia ca nimic nu s-a intamplat. Oricum, Sasuek nu e asa de tantalau incat sa creada ca totul a fost la “ intamplare”. Nici Naruto nu e asa de cretin. Dar… chiar si asa:
-Ce cauti aici? il intreb pe Sasuke, incercand sa-l scot din socul care l-a avut la vederea noastra.
-Ai primit o scrisoare de la Tsunade…
Si spunand asta, imi arunca pergamentul dupa care disparu intr-un nor de fum, fara a mai adauga nimic. Era ciudat modul cum se comportase…Adica putea macar sa spuna si el un “ Buna dimineata”, nici de asta nu e in stare. Dar ma rog, nu am dat prea multa atentie… Si, asadar, dupa ce m-am mai dezmeticit, imi intorc privirea spre Gaara, care arata de parca ar fi curpins de o stare melancolica, avand privirea atintita spre fereastra, prins in fantezia gandurilor. Am incercat sa-l trezesc la realitate, punandu-i o intrebare:
-Si cum a fost prima ta noapte in care ai dormit?
-Bine…Trebuie sa recunosc ca e placut sa te odihnesti. Tu cum ai dormit? zise roscatul, fara a-si lua privirea de la peisajul ce se intindea dincolo de casa lui.
-La fel de bine… Nu pot sa aduc nici o critica la adresa ta. Dar, acum, sa vedem ce vrea Tsunade.
Si spunand asta, afisesz un zambet scurt, si incep sa deschid pergamentul pentru a putea vedea ce vroia blonda sa-mi comunice. Dupa ce desfac ata agale, deschid pergamentul si incep sa citesc:
“Sakura va trebui sa mai ramaneti in Satul Nisipului pret de vreo 10 zile pana ajunge echipa cealalta cu un medicament pentru Kazekage. Pana atunci va trebui ca tu sa-I prepari Fajutsukaiu, pentru a preveni o posibila epidemie. Insa, spunei ca medicamentul este facut de mine, pentru ca altfel nu il va lua. Si, sa nu te sperii de comportamentul lui, nu e chiar cea mai amabila persoana,insa nu trebuie sa ajungem la extreme. Oricum incearca sa-l tii pe Gaara cat mai departe de Kazekage… Nu avem nevoie de nici un razboi.
Cu drag,
Tsunade”
imi place tare mult fiscul tau. Pacat ca s-a sters din el, dar ma bucur ca l-ai pus din nou. Este original si daca cineva v-a indrazni sa il plagieze, v-a avea de-a face cu mineX( :die:
Dialogul este bine plasat si nu este sec, asta-i important. Naratiunea se impina armonios cu descrierea si vad, ca incerci cat de mult sa numia ai atatea puncte de suspensie. Bravo(*).
Astept nextul si sper sa primesc un coment de la tine pe fisc-ul meu sau pentru oricine, aceasta este o invitatie deschisa http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=13057&pid=80256#pid80256 :D
Astept nextul. Multa imaginatie, spor si pace:victorie:
scz ptr intarziere:P...
oricum.. sper sa va placa capitolul...

Capitolul XXIV: O zi plictisitoare…

“Sakura va trebui sa mai ramaneti in Satul Nisipului pret de vreo 10 zile pana ajunge echipa cealalta cu un medicament pentru Kazekage. Pana atunci va trebui ca tu sa-I prepari Fajutsukaiu, pentru a preveni o posibila epidemie. Insa, spunei ca medicamentul este facut de mine, pentru ca altfel nu il va lua. Si, sa nu te sperii de comportamentul lui, nu e chiar cea mai amabila persoana,insa nu trebuie sa ajungem la extreme. Oricum incearca sa-l tii pe Gaara cat mai departe de Kazekage… Nu avem nevoie de nici un razboi.
Cu drag,
Tsunade”


-Ce stupid! Off… Acum va trebui sa mai raman inca 10 zile cu tantalaii aia doi.
Si spunand asta ma trantesc pe perna moale, si ma gandesc de unde as putea sa fac rost de incredientele necesare pentru Fajutsukaiu. Pana la urma eram in desert, nu vad unde as putea sa gasesc asemenea plante. Treaba asta devine din ce in ce mai complicata… Mai bine sa-I anunt si pe ceilalti de noua veste.
Asadar, ma ridic din pat, imi iau un alt kimono din rucsac si ma indrept spre baie pentru a-mi face toaleta de dimineata. In acest timp ma gandeam cum de nu a scos Gaara nici un cuvant la vederea scrisorii trimisa de Tsunade. Sunt sigura ca nu e foarte incantat de prezenta noastra, ma rog, la urma urmei nu e treaba mea. Lasand astea laoparte, ma indrept spre camera lui Sasuke pentru a-I spune sa-I dea desteptarea lui Naruto. Prefer sa ma lupt o zi intrega fara pauze, decat sa intru in camera blondului. Asadar, intru in camera brunetului, fara a-I mai cere “acordul” si il observ cum statea si privea pe ferestra, pierdut in propriile ganduri. Era asa de ingandurat, in cat nici nu a bagat de seama ca ma aflu acolo. Insa, am incercat sa-l trezesc din visare:
-Nu stiam ca poti fi si melancolic…
Acesta nu-si misca pozitia, insa murmura ceva numai pentru el, apoi ma intreba care e motivul vizitei. Se pare ca e cam iritat din cauza faptului ca i-am intrerupt sirul gandurilor. As putea sa ma obisnuiesc… Din cate vad nimeni din echipa nu prea este incantat de prezenta mea. Dar… incerc sa nu dau importanta, spunandu-I motivul pentru care ma aflu acolo:
-Am venit sa-ti spun sa-I dai desteptarea lui Naruto. Dupa care veniti amandoi jos, in sufragerie, ca am vesti noi de la Tsunade.
Brunetul nici de data aceasta nu se intoarse spre mine, parca vrand ca privirea lui sa nu se intersecteze cu a mea. Ba chiar, a sarit pe geam, intreptandu-se asadar spre camera lui Naruto, reusind sa ma ocoleasca. In mintea mea se derulau diferite idei legate de comportamentul lui ciudat, care nu e numai fata de mine ci si de Gaara. E clar ca ceva il deranjeaza la prezenta noastra… Pur si simplu nu-l inteleg. Il credeam mai matur… E asa greu de crezut ca el l-a omorat pe Orochimaru. Soparla aia parea puternica cand m-am luptat cu ea.
Asadar, ies si eu din camera si ma indrept spre living. Dupa ce cobor scarile, care scartiau atunci cand erau atinse, observ ca Gaara era deja prezent, ceea ce insemna ca lipseau doar cei doi. M-am asezat asadar pe acea canapea care mi se parea destul de confortabila, dupa care a trebuit sa-I asteptam pe ceilalti doi pret de cateva minute, ceea ce e bine... Cand insfarsit si-au facut aparitia Sasuke, care parea destul de nervos, impreuna cu blondul care inca dormea pe el, am incercat sa creez un moment de liniste.
-Deci… Am sa va spun noi vesti legate de misiune…
La auzul de “misiune” Naruto se trezi instantaneu si imi ceru mai multe detalii, fiind nerabdator sa afle care erau noile vesti:
-Misiune? Ce vesti? O sa ne luptam cu niste tipi puternici nu-i asa? Stiam eu ca bunica Tsunade o sa ne dea actiune!!!
-Naruto… Calmeaza-te! Nu e vorba de asta… Vom mai sta aici inca 10 zile, pana vine cealalta echipa cu niste medicamente… Pana atunci aveti grija ce faceti, in special tu Naruto. Nu avem nevoie de probleme cu Kazekagele.
-Ce?!? 10 zile?!? In desert?!? Sakura o sa murim!!! Daca o sa ne…
-NARUTO!!! si strigand la el, acesta se linisti, fara a mai aduga nimic, uitand de propozitia care o incepuse.
Asadar, acum trebuia sa vad daca pot gasi plantele necesare pentru Fajutsukaiu… pentru asta o sa am nevoie de Gaara, el stie cel mai bine locurile de pe aici. Va trebui sa-l iau si pe Sasuke deoarece daca il las cu Naruto… sigur blondul nu va ajunge intreg acasa. Asadar… cam asa ne-am imparti…
-Acum, Gaara si Sasuke vor veni cu mine pentru a gasi niste plante medicinale, in timp ce tu, Naruto, te vei duce sa cumperi cate ceva de mancare. Ai grija ca pana la cina sa fii acasa.
-Cina?!? Dar cum ramane cu micul dejun si pranzul? intreba blondul iritat…
-Micul dejun trebuia sa-l luam dimineata… si acum e dupamiaza, iar pranzul nu mai avem timp… Si in plus trebuia sa prepar un medicament care va dura ceva ore pana va fi gata. Asadar… a inteles toata lumea ce e de facut?
Toti au aprobat din cap, chiar si Naruto care inca nu intelege care e motivul pentru care nu a mancat, dar nu i-am dat importanta… asa ca am pornit cu cei doi in cautarea acelor plante. Mai intai, am sa-l intreb pe Gaara daca stie prin prejur vreo padurice sau ceva de acest gen…
-Gaara… este pe aici vreo padurice sau ceva? Am nevoie de niste plante…
-Suntem intr-un desert… deci sanse de a gasi ceva verde e imposibila… Zimi de ce plante ai nevoie.
-Aaa… Nu cred ca o sa stii despre ce e vorba, adica doar daca nu ai facut si cursuri de medicina.
-Bine, atunci, urmati-ma, spuse roscatul pe un ton sec…
Asadar, l-am urmat, altceva nu puteam face. Eram curioasa sa vad care este locatia… Poate ca era un department de cercetare… Am auzit ca exista unul in acest sat, cel mai bun dintre toate cele existente. Daca acela era locul in care mergeam, atunci era o onoare pentru mine sa intru intr-un asa department.
Am mers in decurs de vreo jumatate de ora, apoi am ajuns in fata unei cladiri imense, care se afla undeva la marginea orasului. Din cate observ era una dintre putinele cladirile care nu erau construite doar din nisip… Aceasta era in totalitate dintr-un soi de pietre, care sunt foarte rare, dar care rezista la orice cataclism. In schimb… nu avea ferestre. Foarte ciudat, din asta pot deduce ca plantele din-nauntru sunt crescute cu ajutorul unor substante. “Interesant…”. Dar, dupa ce am analizat cladirea, am patruns inauntrul acesteia unde nu am crezut vreodata ca voi ajunge. Era uimitor ce se gasea acolo. Tot locul era tixit de tot felul de plante, unele dintre ele se gaseau in partea cealalta a lumii, altele la adancimi foarte mari in ocean.
-Uimitor… spun in timp ce ma minunez de toate lucrurile de prin prejur.
Pana si brunetul era captivat de ceea ce se afla acolo. Cel mai calm era Gaara, care avea privirea atintita inainte, spre unul dintre oamenii care lucrau acolo. In scurt timp, acesta ne-a observant prezenta, asa ca a venit sa afle motivul vizitei.
-Hei voi! Ce cautati aici? se rasti acesta la noi.
-Am nevoie de niste plante pentru a face Fajutsukaiu, e pentru Kazekage.
-Inseamna ca tu esti Sakura! Imi pare rau pentru primirea necalduroasa.
Si spunand asta, facu o plecaciune in fata mea, in semn de iertare. “ Se pare ca Tsunade a avut timp sa-mi faca o imagine buna in fata astora” Intr-un fel eram mandra de “titlul meu”, insa… la urma urmei am fost un asasin…Dar, trecand peste asta, ii spun de plantele necesare. Acesta mi-a adus tot ce am avut nevoie. Dupa ce am vazut ca am incredientele necesare, m-am apucat de treaba. Prepararea a durat in jur de trei ore, nu era chiar asa de simplu. Trebuia sa-mi canalizez chakra in asa fel incat nutrimentele din plante sa se amestece intre ele, intr-o ordine. Acest medicament nu il putea face chiar oricine… Dar, problema era ca eu inca nu imi recapatasem in totalitate chakra, mai ales ca facusem de atatea ori jutsul de teleportare. Asa ca, i-am cerut ajutorul lui Sasuke, el avea cam acelasi tip de chackra ca si al meu.
Asadar, dup ace am terminat de preparat medicamentul, I l-am dat omului acela care m-a ajutat cu incredimentele, spunandu-I sa il dea Kazekagelui, dar… sa-I spuna ca este preparat de Tsunade. Fara a pune intrebari, acesta se si indrepta spre biroul mosului.
Acum era cam in jur de ora cinci, deci am terminat mai repede decat credeam. “ Ce bine!” Imi spun in gand, in timp ce ma pregatesc sa-l trimit pe Sasuke dupa Naruto, imaginandu-mi ca blondul s-a si ratacit.
-Sasuke dute…
Dar, am fost intrerupta de catre roscat, care se pare ca avea o alta idee legata de cautarea lui Naruto:
-Eu ma duc dupa Naruto, Sasuke mergi cu Sakura acasa.
Si spunand asta, disparu intr-un nor de fum, lasand in urma lui… unica dara de nisip. Se pare ca roscatul a facut-o intentionat… off… uneori nu-l inteleg deloc. Dar, dup ace Sasuke a vazut ca eram singuri, a incercat sa intre intr-o discutie cu mine, una cam nepotrivita…:
-Si asadar… asa este primit un asasin, cu plecaciuni.
-Mda… cine vorbea. Tu care l-ai omorat pe Orochimaru te comporti ca un idiot… Nu ai fost in stare nici sa-I ranesti pe copii aia.
Well...poate nu am tii minte, dar eu sunt cea care ti-a citit ficul si ti-am cerut continuarea printr-un pm pe manga anime. Ficul tau imi place foarte mult, pentru ca descrii frumos si ideea e originala. Dak i-ai fi pus pe cei doi impreuna de la inceput, ar fi fost prea banal. Dialogul nua fost sec si sentimentele au fost frumos conturate. Imi place ca Gaara s-a prins ca Sasuke nu ar fi prea fericit daca ar fi expediat si imi place cum ai inceput dialogul. Astept cu nerbdare nextul!
si nextul:P
sper sa va plak :-S


Capitolul XXV: Un incident interesant…

-Si asadar… asa este primit un asasin, cu plecaciuni.
-Mda… cine vorbea. Tu care l-ai omorat pe Orochimaru te comporti ca un idiot… Nu ai fost in stare nici sa-I ranesti pe copii aia.
-Vrei cumva sa ma provoci? intreba acesta, multumit de situatie…
-Nici pe departe… Nu imi pierd timpul cu asa ceva, si in plus… nici nu prea mai am chakra de la mediacamentul acela. Asa ca nu ar fi o lupta prea dreapta…
-Mda sigur…
Deja ma enerva atitudinea lui… Se crede cel mai inteligent si puternic dintre toti… el nici macar nu stie ce e ala respect, dapoi sa mai pretinda ca e intelectual. Dar defapt… de la ce ma pot astepta de la un Uchiha… toti sunt la fel. Dar, pentru ca situatia sa fie intru-totul perfecta…
-Sa stii ca… cu atitudinea asta de idiot nu o sa ajungi niciodata la adevarata putere… iar din asta rezulta ca Itachi va ramane in viata.
La auzul cuvantului “Itachi”, in ochii lui se putea citi doar dorita de ura si razbunare, in timp ce corpul acestuia incremeni, insa nu de frica… era altceva. Dar, nu am apucat sa ma mai gandesc la asta, deoarece brunetul se indrepta cu o viteza uluitoare spre mine, incercand sa ma loveasca. Eu, fiind lipsita de chakra abea am putut sa ma feresc de atacul acestuia, rezultatul fiind o taietura destul de frumoasa pe fata mea. Partea proasta e ca sabia cu care m-a atacat era plina de electricitate… ceea ce m-a imobilizat pentru cateva secunde. In timp ce incercam sa ma calmez, mi-au aruncat privirea spre brunet. Avea privirea atintita spre mine, lasand la vedere niste ochi rosii, insetati de sange, care nu exprimau decat ura pura. Acesta tinea in mana sabia cu care actionase mai devreme, in varful careia se putea vedea roseata sangelui meu. “Asadar, si-a activat Sharinganul”… Asta nu prea era bine privind situatia in care eram.
-Sa stii ca nu rezolvi nimic daca ma omori… Poate o sa te simti tu mai bine ca ai scapat de mine… insa, asta ar fi doar ceva de moment.
-Acum cand vezi ca esti la un pas de moarte incerci sa te scuzi? Ce jalnic… spuse brunetul in timp ce isi indrepta sabia spre gatul meu.
Inca eram paralizata in acel loc… Nu puteam sa ma misc, dar chiar si asa… Stiam ce aveam de facut… Doar am fost antrenata de cel mai mare insulator om in viata.
-Poti sa ma ucizi sa stii… Nu imi pasa daca o faci. Nu-mi e frica de moarte, sunt sigura ca daca mor, am sa ajung acolo unde imi e locul. Deci…
Sasuke a fost surprins de raspunul care l-a primit. Nu era nici pe departe ceea ce gandea el. S-a mai uitat inca odata la mine, apoi si-a indepartat sabia, punand-o in teaca, dupa care facu niste semne care ma facura sa ies din acea stare de paralizie.
“ A functionat!” Imi spun in gand, in timp ce eram mandra de mine. Stiam ca nu o sa ma omoare, era si logic sa nu o faca. Iar motivul este foarte simplu… Nu e in stare sa ucida pe cineva… S-ar simti vinovat, nu ar putea sa omoare pe cineva cu sange rece… poate doar pe fratele sau, in rest, sansele sunt foarte mici. Chiar daca nu vrea sa o arate, este un baiat bun, care are mila fata de ceilalti, chiar daca nu-I respecta. “Hei stai!Ce fac? Mda… Il laud pe Uchiha… ce inteligent din partea mea.” Si, spunand asta, incerc sa ies din acea incapere a gandurilor, incercand sa ma concentrez pe lumea reala. Dupa ce ma mai trezesc, privesc inaintea mea, si-l vad pe Sasuke care isi dezactivase Sharinganul, acum avand privirea atintita spre mine. Ochii lui de un negru atat de intens, ii privea pe ai mei de un verde stins… Uneori, cand il priveam, ma puteam regasi in ei… Cand acestia erau plini de ura, imi aduceam aminte de viata pe care o duc in prezent, imi aduceam aminte de scopul meu, canda cestia erau melancolici, cu mare regret imi aminteam zilele cand inca eram un copil, antrenata de acel las lamentabil. Stand si gandidu-ma la asta… realizez ca viata e asa de ciudata. E atat de importanta, insa asa de complicate, ciudata si de neinteles. Dar, sirul gandurilor mi-a fost intrerupt de vocea brunetului:
-Ar trebui sa mergem acasa…
Raspunsul meu intarzie sa apara, insa, ma misc din locul in care eram, si inaintez spre brunet, care deja grabise pasul.
Pe drum niciunul nu a spus nimic despre incidental ce avuse loc cu ceva timp in urma. Intr-un fel ma simteam vinovata… poate ca am fost prea dura cu el. Defapt… nu cred ca aveam vreun drept sa-l judec, atata timp cat nu il cunosc. Cred ca ar trebui sa-mi cer scuze, doar ca nu este momentul potrivit… Mai ales ca deja se instalase o atmosfera acerba, care ma facea sa tresar la fiecare zgomot. Nu prea ma simteam bine, nu eram eu insami, ceva s-a intamplat si o mare vina o are acea lupta, daca se poate numi asa.
Dar, acum am ajuns in fata casei, asa ca trebuia sa fiu pregatita de orice, mai ales ca Gaara a pornit in cautarea lui Naruto. Am incercat sa-mi ascund rana dupa niste suvite rebele… dupa care am intrat. Si ce sa vezi? Naruto care statea pe frigider, incercand sa scape de nisipul roscatului. Gaara era din cap pana-n picioare plin de ramen, avand o expresie destul de ciudata. Pe langa ca era nervos, era totusi si amuzat.
-Ce s-a intampalt aici? intreb eu, incercand sa fac simtita prezenta mea si a brunetului.
-Gaara… A INEBUNIT! Vrea sa se razbune pe mine pentru ca din greala am scapat pe el farfuria de ramen.
-Naruto! Cand am sa te prind... spuse roscatul iritat de spusele blondului.
Era asa de amuzant ceea ce se intampla. Naruto fugea disperat de nisipul lui Gaara care din cand in cand ii mai punea cate o piedica blondului. Eram foarte amuzata de cele ce se intamplau, insa foame ma intampina destul de repede asa ca a trebuit sa opresc tot acest spectacol la care am asistat cu multa placere.
-Gata, incetati! O sa mergem la un restaurant sa mancam.
Toti au fost incantati de idee, asa ca am pornit spre cel mai apropiat local unde se putea manca. Eram tacuti, pana si Naruto care comandase ca de obicei, cate patru portii de ramen. Cateodata, blondul exagereaza mult prea mult… Dar, oricum, e bien ca nimeni nu a observant rana de pe fata, nu era una foarte mare incat sa fie usor de observant…
Dupa ce am luat masa, ne-am indreptat inapoi spre casa. Deja se inserase… Era in jur de ora opt. Soarele cu greu se putea vedea dupa cladirile inalte ce il acopereau. O parte din asfintit se putea zarea dupa resedinta Kazekagelui. Era de un rosu aprins, care iti dadea senzatia ca cerul luase foc si ca, din moment in moment acesta se va face scrum, ramand in urma lui doar cenusa, care odata a fost ceva atat de maret. Odata cu plecarea soarelui, cerul se vopsise intr-o culoare mult mai inchisa, fiind tixita de o infinitate de stele.
Asadar, dupa ce am urcat scarile agale m-am indreptat spre camera unde aveam sa-mi petrec restul noptii. Ca si in seara precedenta, am sa stau cu Gaara… Si asta doar pentru ca dormitul l-a facut sa fie mai sociabil, ma bucur ca incepe sa se inteleaga cu Naruto… acum se mai comporta si ei ca niste prieteni. Dar, inainte de a intra in lumea viselor, trebuia sa fac ceva...
Well..ajung si eu pe aici. Interesant capitolul si sentimentele celor doi. Imi place ca Sakura nus e teme de moarte si ca stie sa ii dea replica lui Sasuke. Ma amuza faptul ac Gaara e sociabil,m dar asta e foarte bine. Naruto e la fel de nataflet ac intotdeauna si asta ma distreaza. Ai descris foarte frumos si dialogul nu a fost sec. Astept cu nerbdare nextul. Spor la scris!
iii... ms de comuri fetelor:X:X
besk >:D<
acum nextul.. sper sa va plak :-S:-SS

Capitolul XXVI: Ceva ciudat se intampla… “Ceva ciudat”

Asadar, dupa ce am urcat scarile agale m-am indreptat spre camera unde aveam sa-mi petrec restul noptii. Ca si in seara precedenta, am sa stau cu Gaara… Si asta doar pentru ca dormitul l-a facut sa fie mai sociabil, ma bucur ca incepe sa se inteleaga cu Naruto… acum se mai comporta si ei ca niste prieteni. Dar, inainte de a intra in lumea viselor, trebuia sa fac ceva...
Mai intai m-am dus in camera unde aveam sa stau la noapte, unde l-am gasit pe roscat stand si uitandu-se pe geam, pierdut in propriile ganduri.
-Interesanta lupta de azi… te-a imobilizat cam repede… se auzi vocea lui Gaara in acea liniste mormantala.
-Poti te rog sa nu mai intri in mintea mea ?!? i-am spus destul de deranjata din cauza situatiei in care ma aflam…
-Daca as fi in locul tau nu m-as plange…
M-a surprins raspunsul acestuia… Nu stiam ce vroia exact sa insinueze, insa nu pare a fi ceva de care sa aflu prea curand. Totusi, am incercat sa vad despre ce e vorba:
-Si ma rog de ce? Nu imi faci nici un serviciu daca te plimbi prin creieru meu dupa placul inimii.
-Este mai mult decat un serviciu…
-Adica? spun derutata, si in acelasi timp uimita de cat de calm putea sa fie cateodata roscatul…
-Este destinul tau…
“Des..tinul meu?” Imi spun in gand in timp ce privesc mirata spre roscat, care pana acum, nu-si schimbase privirea din loc. Pur si simplu, privea pe ferestra napasator, in timp ce eu incercam sa gasesc un cusur acestei povesti.
-Si… ce legatura are Sasuke cu toata treaba asta? intreb curioasa, incercand sa ascund acea uimire ce se putea simti in glasul meu.
-E piesa de baza…
Si zicand asta, disparu, lasand in urma lui doar simpla dara de nisip. “Ce ciudat…” Imi spun in gand, in timp ce incerc sa gasesc o legatura care sa ma ajute sa inteleg ceea ce a vrut sa imi transmita Gaara. Dar, tot ce am reusit sa fac este sa imi provoc niste dureri groaznice de cap. “Se pare ca punctele mele slabe incep sa iasa la iveala…”
M-am asezat pe pat… in caz de lesin, sa cad si eu pe ceva moale. Uneori exagerez cu jutsurile, nu am control. Ar trebui sa mai lucrez la asta…Acum insa, era altceva ce ma preocupa… Vorbele roscatului nu imi dadeau pace, constiinta ma macina intr-una… Cateva secvente din copilaria mea mi se derulau in minte.

~*Flashback*~

-Esti asa de puternica, dar totusi foarte slaba… imi spuse batranul din fata mea, care ma privea suspicios. Ochii lui albastri precum valurile marii ii intersecta pe ai mei, incercand sa ma faca sa ma simt vinovata.
-De ce? De ce…

~*End Flashback*~


Mintea mea o lua razna. Durerea aceea de cap nu imi dadea pace. De ce ma simteam oare asa de ciudat? Nu am mai avut niciodata sentimente asemanatoare cu acestea pe care le am acum. “Revino-ti… revino-ti… revino-ti… revi..no-ti” Imi spun in minte incercand sa ma calmez. Totul era asa de ciudat… “totul…”. Am incercat sa ma gandesc la ceva care ar fi putut sa imi readuca linistea, calmul. Ratiunea mea incepea sa devina asa de slaba, neavand un scut impotriva sentimentelor ce incetul cu incetul prindea contur, fara ca macar sa-mi dau seama. Gandirea mea era asemanatoare cu valurile marii… Uneori atat de limpede incat gaseam solutii care pareau imposibile, alteori atat de agitatata incat se lovea atat de tare de stanci incat se diviza in cristale, lasand in urma… doar o amintire… “amintire”.
-Asta e… am uitat…
Si zicand asta, ma indrept spre usa, pe care o deschid, ajungand in hol. M-am indreptat spre camera din fata mea…Am batut usor in usa… Dupa cateva clipe de asteptare, pe care eu le-am simtit precum orele, s-a auzit un “Intra”… Am deschis sfios usa, lasand sa se auda in acea tacere mormantala scartaitul balamalelor, care imi rasunau atat de puternic in minte… Mi-am ridicat privirea, care s-a intalnit cu a lui… Pur si simplu, nu ma simteam bine… Ceva se intampla si nu stiam ce… Dupa cateva clipe in care ochii mei nu s-au putut dezlipi de ai lui, am inceput sa vorbesc:
-Um… vroiam sa… imi cer… scuze pentru azi, spun in timp ce las capul plecat, indreptandu-mi privirea spre parchetul maroniu ce parea atat de vechi in momentele acelea.
Brunetul nu spuse nimic… Insa ochii lui ii cautau pe ai mei, in incercarea de a gasi niste raspunsuri… Dar, am incercat sa il evit, imi era teama din cauza consecintelor… I-am spus ca, am sa plec, deoarece vazand ca nu are nimic sa-mi adreseze, nu avea nici un rost sa mai raman acolo.
Am dat sa ies, dar…
Buna! Am venit si eu cu un com! Rusine sa-mi fie, dupa atata timp...
Oricum capitolele sunt superbe...TOATEEE! Abea acum le-am citit, si iti spun cu sinceritate ca nu am mai vazutun fic atat de bun! E genial! La sfarsitul capitolului m-ai lasat in suspans, defapt, cred ca i-ai lasat pe toti care-ti citesc ficu'...De ceeee? De ce-mi faci asta... Nu ti-e mila de mine:(( Abea astept continuarea! Oare ce va face ? De obiciei eu cam ghicesc continuarile:)), dar nu si in cazul de fata...si asta e bine...cred=))
In orice caz, abea astept nextu' si daca nu il pui ma supy pe tine:(
ok. Asta am avut de spus...adica mai era ceva, dar nu-mi aduc aminte... aaa... SA PUI NEXTUUUU! Bye and kiss you
P.S. Sper sa nu te superi ca nu ti-am dat comm pana acum, dar nu imi mergea netu' De akm o sa-ti dau la fiecare cap....,dar sa ma anunti.
va multumesc ptr comuri fetelor...
scuze ptr intarziere... doar ca nu prea mai am timp de nimic cu sc asta....
plus ca am avut nsite activitati la franceza, plus o gramada de teste....
ma rog... acum am adus un mic capitol...
sper sa va plak la fel ca celelalte, sau poate chiar mai mult...
deci...


Capitolul XXVII: Perfect, perfect si iar perfect!

-Um… vroiam sa… imi cer… scuze pentru azi, spun in timp ce las capul plecat, indreptandu-mi privirea spre parchetul maroniu ce parea atat de vechi in momentele acelea.
Brunetul nu spuse nimic… Insa ochii lui ii cautau pe ai mei, in incercarea de a gasi niste raspunsuri… Dar, am incercat sa il evit, imi era teama din cauza consecintelor… I-am spus ca, am sa plec, deoarece vazand ca nu are nimic sa-mi adreseze, nu avea nici un rost sa mai raman acolo.
Am dat sa ies, dar acesta facu o miscarea rapida, in asa fel incat sa ajunga la cativa centimetri departartare de corpul meu. Expresia care o aveam pe fata nu era una de uimire, asa cum probabil se astepta el, ci mai degraba de ingrijorare; ingrijorare a ceea ce urma sa se intample. Am scos un oftat adanc, lasandu-mi capul in jos acoperit de cateva suvite rozalii.
-De ce? spuse acesta intr-un tarziu… in timp ce ma privea lung, cu aceasi tristete ciudata ca pana acum.
-Pentru ca am fost iresponsabila… puteam sa imi omor propriul coechipier. Tsunade m-ar fi crezut o neindemanatica.
Am ridicat privirea din podeaua imbatranita din cauza trecerii anilor si m-am uitat pentru prima data de cand ne cunosteam, fix in ochii lui. Expresia mi se schimbase brusc, de la una plina de mandrie, la una de uimire. Pentru prima data in aceste saptamani ii puteam vedea conturul perfect al ochilor lui negri ce erau imperecheati cu o tristete fara margini, buzele perfecte, nasul perfect, suvitele ce atarnau perfect- totul era perfect. Tineam sa cred ca nu am mai vazut niciodata asa ceva, fapt ce m-a determinat sa-mi imaginez totul ca pe o iluzie a ceea ce-mi doream defapt, in cel mai bun caz un genjutsu. Insa, conturile perfecte, buzele rozalii, nasul mic, ochii de un negru pur, totul mi se parea atat de real. Probabil ca aveam o expresie ciudata deoarece acesta chiar parerea sa se amuze cand privirea lui imi intalni expresia fetei.
-Nu mai fi putut invins… Recunoaste, sunt mai puternic ca tine.
Cuvintele lui imi rasunau ca un ecou in mintea mea ce avea ca fundal chipul perfect al fetei lui. Niciodata nu am fost interesata de el in mod special, poate doar pentru tehnicile care le poseda. Trasaturile lui perfecte ma faceau sa inebunesc, simteam ca nu putea sa stau fara sa-l privesc. Incercand pe cat posibil sa imi gasesc rationamentul- probabil mort de mult, zacand undeva in cele mai intunecate colturi ale mintii mele- abea am reusit sa imi dau seama ce a spus Sasuke. Am mai stat sa ma uit la el pret de cateva minute, ce mi se pareau dooar niste clipe indeajunse pentru a-I putea observa perfectiunea nemarginita.
Acesta observa insistenta ce o aveam in ochi atunci cand il priveam, asa ca s-a hotarat ca e timpul ca incheiem acest mic observatoriu.
-Poti sa nu te mai holbezi atata?!?
Acum i-am vazut si dintii de un alb perfect, ce se impleteau armonios cu (,) culoarea buzelor lui. Cu fiecare detaliu ce il observam pe chipul brunetului, simteam ca o iau din ce in ce mai mult razna. Stiu foarte bine ca sufar de mania contradictiei, insa acum… s-ar parea ca aceasta nu are nimic de spus. Totul este atat de ciudat incat nu sunt in stare sa constientizez, mai ales cand acest chip perfect se afla la doar cativa centimetri in fata mea.
-Sakura nu cred ca te simti prea bine, mai bine ai pleca in camera ta.
Si odata cu aceste vorbe, mana lui ce inainte mi se parea rece precum gheata, acum statea calda pe umarul meu. Caldura corpului lui imi strabatea fiecare celula din corp, fiecare vena. Ma simteam atat de bine, incat nu vroiam sa plec din acel loc, daca ar fi fost posibil sa raman pentru eternitate in acea pozitie, ar fi fost cel mai minunat lucru care lasi fi facut vreodata.
Deodata, in mintea imi apare imaginea bunicului meu, in timp ce fugea sa-si salveze viata, abandonandu-mi parintii, propria fiica, lasansu-i sa fie omorati fara mila.
Furia imi strabatea tot corpul, distrugand caldura de mai devreme, devedind din ce in ce mai intensa odata cu amintirile ce imi strabateau mintea. L-am dat pe Sasuke cu brutalitate la o parte, deschizand usa, nemaiavand mult pana sa o scot din balamale, si trantind-o in urma mea. M-am indreptat spre camera mea, unde bineinteles ca usa a avut de suferit.
Furia crestea incontinuu pana cand aproape a pus stapanire pe trupul meu ce parerea atat de firav impotriva acelei emotii declansate din interiorul sufletului meu. Portile si lacatul au fost atat de reziste dea lungul anilor, niciodata nu s-a putut produce vreo fisura. Acum insa, toata mania a fost eliberata, acoperind, si incetul cu incetul inlocuind, calmul si pacea cu care am incercat sa ma obisnuiesc dea lungul anilor.
-Sakura! INCETEAZA!
Pana la urma pe cine place Skura?Gaara sau Sasuke?"?Doamne,pune mai repede continuarea ca ma sufoci!:stress:Esti cea mai buna!!!!La ficuri!Bravo!:bv:O doamne,mi-a placut asa de mlt cand Sakura l-a imbratisat pe Gaara si...si...o//oSi atunci cand s-a trezit pe pieptul lui...Aaaaaa!!!!I love this fan fic!!!!:pls::pls:Esti geniala!Ai nimerit-o!:yes:Nu cred ca este prima data cand scrii un fic.Esti experta pur si simplu!Daca nu pui repede continuarea te omor!!!Nu o sa scapi de mine toata viata daca nu-l pui repede!!!:die:Apropo,eu as vrea ca Sakura sa ramana cu Gaara...M-am saturat!Peste tot Sasuke!Sasuke-n sus,Sasuke-n jos,Sasuke-n stanga,Sasuke-n dreapta!!!M-am saturat!Doar la un fic am vazut ca nu mai e Sakura cu Sasuke.Doar unul!!!Te rog ca Sakura sa ramana cu Gaara ca altfel vei muri sigur!!!:grr:Bine,n-am nimic cu ideile tale dar...M-am saturat ca Sasuke sa fie peste tot!Spor la scris!:bye:
asha.. ms de comentari...
acum next.. sper sa va plak incontinuare

Capitolul XXVIII: Complicatii

-Sakura! INCETEAZA!
Corpul meu a tresarit la auzul numelui, dar mai ales pentru ca nu mi-am dat seama ca mai era cineva cu mine in camera. Am intors automat privirea in stanga, de unde se auzi advertismetul. Inaintea mea nu statea altul decat roscatul, care avea ca intotdeauna, acea expresie calma, dar sub care am crezut eu sa se ascundea suspiciunea, si asta poate doar pentru ca mi-a citit gandurile si nu era foarte incantat de noua mea realizare. Sincera sa fiu, nici eu nu ma simteam foarte bine din cauza ca acum il vedea pe Sasuke intr-u totul alt mod, stiam ca nu e bine, stiam ca eu am fost blestemata sa nu iubesc, nu aveam dreptul la sa ceva. “Eu”, o fiinta ciudata, cu puteri neobisnuite, un trecut intunecat, multe secrete nedezvaluite, un anumite “individ” care imi strabatea mintea zi de zi. Lista putea sa continue, insa acestea mi se pareau cele mai importante tresaturi ale vietii mele, la care ma tem ca nu mai pot aduga si dragostea. Este prea multa ura pentru a putea fi si iubire. In plus, imediat ce am observant acele trasaturi ale lui Sasuke, trebuia automat ca ratiunea mea sa contrazica toata acea perfectiune. Insa, acest lucru nu s-a intamplat, fapt ce m-a pus pe ganduri, chiar si in acele momente in care eram intr-o transa continua.
-Mai bine te-ai culca, mi se adresase acesta pe un ton taios, ce m-a scos din fanteziile mele.
Am incuviintat din cap, neavand momentan chef de o cearta. Imediat ce m-am schimbat in pijamale si m-am bagat sub plapuma pufoasa, mintea mea a inceput sa se desprinda de realitate, trecand pragul ce ducea catre propria fantezie. Ma tot gandeam la faptul ca roscatul a reusit sa ma calmeze, lucru foarte ciudat. De obicei cand intram intr-o stare de acest gen puteam pune in pericol un sat intreg. Consecintele ar fi fost tragice deoarece i-asi fi putut omori pe toti trei inclusiv tot satul.Faptul ca furia mea crestea foarte rapid, eliberandu-se din locul unde o incuiasem, nu putea decat sa vesteasca lucruri proaste. Nu puteam sa permit sa ma mai gandesc sau macar sa ma mai uit vreodata in acel mod la Sasuke, Gaara nu m-ar mai putea opri si a doua oara. Stiam preabine ca atunci cand eu si dragostea ne intersectam intr-un anumit punct, nu putea decat sa insemne distrugere, din acest motiv am incercat sa o evit pe cat posibil. De data aceasta a fost inevitabil, pur si simplu nu ma puteam controla.
Eram foarte constienta de faptul ca ma indragostisem de brunet, chiar daca imi era scarba sa rostesc acest cuvant, chiar daca nu il meritam, chiar daca putem sa distrug totul in jur din pricina lui, era adevarat. Pentru prima data mi-am dat seama ce era acest “sentiment”. Acum intelegem ce simte Naruto si ce a simtit Gaara in copilarie, ceva frumos, dar nepotrivit pentru mine. Cine ar fi putut crede ca un sentiment ce toti il definesc ca pe ceva divin, desprins din colturile Raiului, lipsit de rautate, ar putea fi atat de distructiv.
Am continuat acest monolog pana dimineata, pana cand prima raza a astrului principal a inceput sa se joace cu suvitele mele rozalii ravasite pe toata perna. Nu as putea spune ca m-am trezit, deoarece nu am dormit deloc,preocupata fiind sa ma gandesc la lucruri ce m-ar face sa nu adorm. Cel mai ingrozitor lucru care mi s-ar putea intampla ar fi sa-I visez chipul perfect. Insa, imi era teama ca nu puteam sa-l evit pentru totdeauna, trebuia sa fac ceva…
M-am ridicat asadar in sezuta, incercand sa par buimaca, de parca abea m-as fi trezit din somn. Am explorat camera si am observant cu bucurie ca roscatul nu se afla acolo. M-am dus si mi-am facut toaleta de dimineata, dupa care am coborat in living pentru a lua micul dejun. Banuiam ca Naruto nu avea sa se trezeasca decat peste cateva ore, iar Sasuke dormea si el dus, in timp ce Gaara probabil hoinarea pe undeva pe-afara.
Mi-am facut asadar niste lapte cu cereale. In timp ce mancam, am auzit un tipat ce venea din camera lui Naruto. Am lasat repede totul deoparte si mi-am folosit jutsul de teleportare pentru a ajunge cat mai repede in camera blondului. Acolo se afla Naruto care statea in patul lui, in timp ce Sasuke se pregatea sa-l loveasca. Am impietrit automat cand l-am vazut pe brunet, incercand pe cat posibil sa-l evit, sa nu ma uit la el, constienta de ce s-ar putea intampla. Nu puteam sa rostesc nici un cuvant, asa ca asteptam cu nerabdare sa primesc o explicatie, ceva ce m-ar fi scutit sa mai stau acolo. Am stat pret de cateva minute, ce mi se pareau secole nesfarsite, timp in care brunetul il lovea pe Naruto.
-Idiotule! Parca ai fi la gradinita! Nu pot sa cred ca te numesti ninja! tipa brunetul cat il tineau plamanii.
Vocea lui era perfecta… Era un calmant extraordinar, ma facea sa ma simt atat de libera si…
“SAKURA!”
Striga o voce din interiorul mintii mele, in incercarea de a ma scoate din transa in care intrasem. Aceasta reusise, insa ca sa nu trezesc suspiciuni la adresa mea…
-Ce..s-a… intamplat? incerc eu sa rostesc, fapt ce a determinat ca cele trei cuvinte sa para mai mult soptite.
Sasuke imi observa starea, incercand sa gaseasca la fel ca noaptea trecuta, niste raspunsuri in ochii mei, insa eu ma feream pe cat posibil. Probabil si Naruto a observant ceva ciudat, insa era prea preocupat sa-l injure pe Sasuke.
-Idiotul asta de Naruto a tipat doar pentru ca a vazut un paianjen.
Nu am spus nimic, concentrandu-ma mai mult sa nu ma infurii, nu aveam nevoie de cadavre proaspete la micul dejun. Naruto era un idiot, asta era clar, insa eu trebuia sa ma calmez, sa imi gasesc pacea interioara. Nu am avut foarte mult succes, asa ca am iesit din incapere la fel cum am intrat. Probabil ca baietii au fost uluiti de atitudinea mea, insa acesta era unul dintre motivele neimportante pentru care ar trebui eu sa imi fac griji.
Momentan ma aflam la mine in camera, incercand sa gasesc niste solutii legate de cum as putea eu sa scap de toate aceste sentimente care le nutresc pentru brunet. Una dintre variante ar fi sa abandonez misiunea si sa plec undeva departe, intr-un loc unde sa invat sa ma controlez, sa invat sa uit de acest sentiment. Insa stiam ca asta ar fi un plan care sigur ar da gresi, nu as putea sa tin acea furie in mine pentru totdeauna, la un momentdat tot asi fi eliberat-o. A doua variant ar fi sinuciderea, insa era exclusa, nu putea sa cedez chiar in acest mod, asi fi parut un ninja slab. Cea dea treia mi se parea una ce ar putea avea niste sanse – sa-l omor pe Sasuke.
Ms ptr com NaruHina dar dupa cum am mai spus, cuplul va ramane Sasuke si Sakura, poate dupa ce ai sa citesti urmatorul cap ai sa si intelegi de ce.

XXIX: Adevarul.

Cea dea treia mi se parea una ce ar putea avea niste sanse – sa-l omor pe Sasuke.
-Crezi ca asta e cea mai buna solutie?
Am tresarit la auzul vocii roscatului. M-am intors spre fereastra, unde l-am observant pe Gaara stand rezemat de unul dintre peretii frumos varuiti. M-am cutremurat cand mi-am dat seama ca acesta imi ascultase tot monologul de pana acum. Doar ca… chestia ciudata este ca nu mi-am dat seama ca era langa mine. Cea mai buna explicatie ar fi aceea ca de cand am fantezii si de cand au aparut aceste discutii si vocile din capul meu, s-ar parea ca atentia mea sa nu mai fie pe aceasi frecventa cu realitatea.
Am stat putin si am analizat ce mi-a spus, si eram nedumerita. Nu stiam exact de ce mi-a pus aceasta intrebare, la urma urmei nu era treaba lui ce fac cu viata mea.
-Crezi ca daca il ucizi o sa-ti controlezi furia mai bine?
Continua acesta, fara sa dea importanta gandurile mele din acel moment.
-Ai tu alta idee mai buna?
-Da. Spuse acesta, inchizand ochii in timp ce rosti afirmatia. Love in silence.
-Love in silence? intreb derutata de raspunsul primit.
-Pana in momentul in care ai sa inveti sa te controlezi el nu va sti de sentimentele pe care le ai. Va fi o dragoste silentioasa…
“Hm…” Nu stiam ce sa zic de planul lui… Daca acceptam, pe de o parte era bine deoarece trebuia sa parasesc Satul Ascuns intre Frunze, sa ma refugiez undeva in munti unde sa invat sa ma controlez. Dar, in acest timp Sasuke ar putea muri deci tot antrenamentul l-as face degeaba. Daca nu accept imi ramane doar solutia aceea de al omori care imi cam displacea indiferent cum o priveam.
“Ce situatie tampita!” Imi spun in gand in timp ce incercam sa gasesc o solutie la aceasta chestier, ca altfel nu o pot numi.
-Cred ca ar fi indicat sa ma asculti… Nu mai avem mult timp.
-Timp pana la ce? intreb pentru a doua oara derutata de spusele roscatului, care parea suspicios de calm… Intr-o situati de genu, nici macar el nu putea sa fie asa de calm…
-Pana la distrugerea Konohai. Spuse aceasta in timp ce isi redeschise ochii. Albastrul acela senin nu ma mai facea ca alta data sa par calma…
Ochii mei il priveau cu o uimire desavarsota pe Gaara. Nu puteam sa cred acea afirmatie. Probabil isi pierdu-se mintile… Si in plus daca era adevarat, de unde stia el asta si de ce era asa de calm? Situatie devenea din ce in ce mai tampita, era atat de frustrant deoarece el stia mai multe decat mine, facandu-ma sa par inferioara lui.
-Sasuke vrea sa distruga satul impreuna cu echipa lui. Tot planul este bine pus la punct. A venit inapoi in Konoha doar pentru a evalua puterea ta si a lui Naruto, nimic mai mult.
Eram atat de uimita incat nu stiam ce sa-i spun. Dupa cum vorbea parea ca roscatul stia toate lucrurile acestea inca de la inceput, inca din prima clipa cand i-a citit gandurile. Gaara stia toate aceste lucruri, insa nu a spus nimic pana in acest moment. Sa aibe oare legatura cu aceasta noua pasiune a mea? Asta ar putea oare sa schimbe soarta Konohai? Dar… intrebarea fundamental cred ca ar fi “ De ce?”.
Aceste intrebari imi strabateau mintea creand o adevarata furtuna in capul meu. Ratiunea limpede ce o aveam inainte de a intra in aceasta misiune este doar o amintire acum, aproape ca nici nu imi mai aduc aminte cum e sa fie totul alb… calm. Adevarul este ca… imi este dor de acele momente. “ Stai… adevar…adevar… oare… E posibil?”
-Asa este. Sasuke a aflat adevarul lui Itachi. Este orbit de razbunare, una mai puternica decat cea care o avut-o pentru fratele lui mai mare. Tu esti singura speranta, doar tu ii poti deschide mintea.
-Tsunade… stie? asta a fost tot ce am putut sa zic. Eram atat de stupefiata din cauza tuturor lucrurilor rele ce ma inconjurau incat…
-Nu… Dar nu trebuie sa afle… Tot ce am vorbit in aceasta seara va ramane intre noi doi… Nimeni nu va sti…
Daca la inceput eram confuza, aia era nimic pe langa sentimentele care le aveam in acest moment. Intrebari fara raspuns ma mistuiau si imi faceau in ciuda deoarece nu pot sa gasesc un raspuns la ele. “ De ce nu trebuia sa stie Tsuande?” “ De ce Gaara mi-a ascuns aceste lucruri pana acum?” “ Cum a aflat Sasuke de Itachi si mai important cand l-a omorat fara sa afle nimeni?”.
-E deajuns pentru seara asta. Mai vorbim maine… acum culca-te. Imi spuse roscatul in timp ce disparu intr-un nor de fum, lasand in urma lui doar o dara de nisip. Ca de obicei…
M-am asezat asadar mai confortabil in pat, in incercarea de a adormi. Nu stiam care sunt sansele ca asta sa se intample, insa nu prea imi pasa. Lucruri ciudate se intampla cu mine, iar eu ma las din ce in ce mai mult prada lor. In ultimul timp imi pasa de ceilalti din jurul meu, gandesc lucruri prostesti, am simtit cu adevarat ce este acela un “sentiment” si cel mai important, m-am indragostit inevitabil de persoana ce are sa distruga Konoha. Ma simteam ciudat in propriul corp deoarece aceste “sentimente” imi strabateau corpul dandu-mi fiori, dar in special se jucau cu mintea mea de parca ar fi fost o marioneta. Niciodata in viata nu cred ca am dat o asa mare importanta lucrurilor si persoanelor din jurul meu… Trebuia sa iau o hotarare… trebuia sa fac acea furtuna din capul meu sa dispara, sa imi raspund la intrebari. Inca aveam speranta ca totul se va intoarce la normal. Imi placea mai mult viata din-nainte… atat de linistita, fara griji.Cei drept, eram goala pe dinauntru, dar cel putin eram calma… Deciziile trebui sa fie luate altfel vieti a mii de sateni si ninja vor fi ruinate…
“Ruinate… ruinate…” imi spun in gand… pana cand, fara sa observ… adorm.

Sunt cam adormita din cauza noptii petrecute, insa sper ca am scris totul cum trebuie. Gomen daca am multe greseli. Deci, sper ca va placut. :P .. a da si scz ptr intarziere :(
Ms ptr comentarii...
stiu ca au fost mai multe si am bucur ca vvati gandit sa comentati... Stiu ca acestea au fost sterse ptr ca se considerau spam... insa eu sunt bucuroasa ca ati comentat.
Acum urmatorul capitol...

XXX: Noi sentimente…

Urmatoarea zi am fost trezita inca din primele clipe ale diminetii. Razele soarelui nu au fost motivul pentru care am parasit lumea fanteziei ci vocea roscatului. Am deschis ochii… la inceput totul era invaluit intr-o ceata destul de densa… Imediat ce ochii mei s-au obisnuit cu lumina ce inconjura camera l-am putut observa pe Gaara ce nu statea departe de mine,probabil la doar jumatate de metru.
-Ce s-a intamplat? intreb eu inca buimaca deoarece abea reusisem sa ma trezesc.
-Trebuie sa vorbim, haide! spuse acesta destul de impacient.
Tonul alert ce il folosi ii trada si ultima ramasita a calmului ce il avea cu o seara in urma. Ma intreb ce sau cine l-a despartit pe roscat de acea atmosfera calma si linistita care gravita mai mereu in jurul lui.
Fara sa ma mai gandesc la comportamentul ciudat ce il avea Gaara in acea dimineata, m-am ridicat din pat dupa care am inceput sa casc din cauza ca nu dormisem chiar foarte mult. Imediat ce roscatul a observant ca m-am dat jos din pat, s-a apropiat de mine, luandu-ma in brate.
“Se comporta din ce in ce mai ciudat…”
In urmatoarea clipa nu ne maia aflam in acea camera frumos vopsita ce avea un aer invechit din cazua trecerii nesimtite a anilor, acum ne aflam pur si simplu pe creanga unui copac cu un frunzis des ce imi trezi atentia. Nu stiam exact cum dintr-un loc plin de nisip am ajuns intr-un copac…
“Tot mai ciudat…”
-O sa plece in seara asta…
Noua afirmatie care tocmai a fost facuta de Gaara m-a facut sa ma decontez de la lumea din jur si sa ma concentrez numai pe acea propozitie. Nu m-am gandit niciodata ca acest plan care il avea brunetul ar putea fi atat de aproape de a incepe.
-Totul trebuia sa se intample peste o luna… Dar el crede ca atunci cand va veni echipa cealalta, Konoha va fi lipsita de cei mai buni dintre ninja.
Acum eram dea dreptul stupefiata… Pentru prima data din acea noapte puteam sa simt din nou…. Acest sentiment ma devora pe dinauntru, ma face sa tremur, sa nu mai gandesc rational. Fiorii fricii parca imi curgeau prin sange… parca erau o parte din mine, una care nu a fost trezita pana in acest moment. Ma simteam atat de neajutorata in fata acestui sentiment ce parea mult mai puternic decat mine. Nu stiam ce sa fac… cum sa procedez.
-Sakura! Calmeaza-te! Am un plan.
Atunci cand a tipat la mine parca ma trezise la realitate. Frica nu mai era asa de intensa, insa o puteam simti, acolo undeva ea inca exista, in proportii mai mici, insa exista. Ceea ce ma calma cu adevarat era faptul ca avea un plan. Chiar si asa, schimbarea brusca a tonului sau tot ma cam nelinistea…
-Va trebui sa vorbesti cu el… Sa mai tragi de timp.
-Sunt cateva probleme… Ce ar trebui sa-i zic? De unde stii ca o sa ma asculte? Si cel mai important… Crezi ca pot sa ma… controlez? ultimul cuvant l-am spus abea soptit, mai mult pentru mine, insa stiam ca roscatul l-a auzit.
-Aveti cateva puncte comune… Trebuie doar sa le gasesti… O sa te asculte, nu are de ales. Si… eu am incredere in tine Sakura. Stiu ca poti sa o faci.
“Stiu ca o poti sa o faci.” Aceste cuvinte imi rasunau nebuneste in cap ca un ecou. Nu am stiut niciodata ca cineva ar putea avea incredere in… mine. Si dintre toate persoanele cea mai absurd mi se parea roscatul… el umbla mereu prin mintea mea… stie totul despre mine. Toti oamenii pe care i-am omorat, toate tipetele lasate de ei, toate juramintele… totul stie si el. Cum poate avea incredere in mine? Un om intreg la minte nu ar face asta… sunt un asasin. Nu sunt demna de incredere.
“Incredere…incredere…” Defapt… ce este increderea?
-Sakura, nu mai e mult timp…trebuie sa mergem…
Vocea roscatului ma trezi din nou din visare… trebuia sa plecam. Nu vroiam asta… nu vroiam sa distrug tot ce am facut pana acum.
“ Nu o sa ma pot controla…”
Buna! Imi pare rau ca nu am mai comentat la ultimele capitole, dar nu prea am avut timp! Acum sa revenim la fic:
Singurul lucru care nu mi`a placut a fost acela ca acest capitol a fost mic! :(
In rest totul a fost foarte bine! Abea astept sa vad ce va face Sakura ca sa mai traga de timp. Ooo Doamne! Devine din ce in ce mai interesant:D Abea astept urmatorul capitol si sper sa`l pui cat de curand! Bye and kiss you! :bye: :-*
va multumesc celor kare ati alsat comentarii...[ unele parca au fost sterse -_-']
Ma rog... acum o sa urmeze un capitol mai lung care l-am impartit...

Capitolul XXXI: Planul.

~ Partea 1 ~

-Sakura, nu mai e mult timp…trebuie sa mergem…
Vocea roscatului ma trezi din nou din visare… trebuia sa plecam. Nu vroiam asta… nu vroiam sa distrug tot ce am facut pana acum.
“ Nu o sa ma pot controla…”
Eram atat de sigura de acest lucru… Stiam ca nu no pot face. Ce se va intampla daca voi merge prea departe? Daca il voi rani chiar eu… daca roscatul nu ma va putea opri din nou… daca vor fi si alti raniti? Nu puteam sa suport acest lucru.
“Sakura! Ce e cu tine? Te-ai inmuiat deja? Chiar asa ai ajuns? Atat de slaba incat sa iti pese de ceilalti? Esti o razbunatoare! Obisnuieste-te!”
Vocea aceea din capul meu parea sa aibe dreptate. Insa… daca ea este in interiorul mintii mele… cine se afla in exterior? Acea persoana slaba din tercut… acel copil prostut care facea tot ce i se spunea? Persoana ce reusit sa o inched undeva in sufletul meu cu ajutorul unui lacat ce mi se parea impenetrabil…Nu poate fi adevarat! Trebuie sa ma pot controla! Si chiar daca nu, nu o sa-mi pese ce se intampla cu ceilalti!
“Exact! Asa trebuie sa gandesti!”
Disparusem din nou cu Gaara intr-un nor de fum. Acum ne aflam inapoi in camera… M-am asezat pe pat incercand sa gasesc un plan destul de eificent in asa fel incat eu sa ies cel mai bine din toata stupizenia asta – ca altfel nu o pot numi-. Inainte ca eu sa observ, roscatul plecase din camera. Eram mult prea concentrata pentru a observa asta, trebuia sa gasesc un plan ingenious astfel incat Sasuke sa nu-si dea seama despre ce e vorba.
Orele se scurgeau… prezentul accelara… viitorul era din ce in ce mai aproape. Konoha nu mai avea mult… Trebuia ca in seara asta sa actionez! Aveam tot felul de schite in cap,idei amestecate. Totul era atat de ravasit… aproape ca nici eu nu mai intelegem ce era acolo, si pentru a va demonstra cat de dificil este… ganditi-va ca mintea mea era asemanatoare unei camera care daca deschideai usa erai cu siguranta inghitit de o avalansa de hartii. Lucrul frumos este ca voi sunteti in exterior… eu insa, in interior.
In momentul acela o idee imi strafulgerase mintea. Am stat pret de cateva secunde sa o analizez cap-coada si bingo! Un nou plan a laut nastere in mintea mea, unul care nu imi displacea deloc, ba chiar avea unele lucruri foarte interesante. Un zambet sadic mi-a aparut pe chip… Imi placea atat de mult latura mea diavoliceasca… atat de rea.
“Sakura deja ti-ai pierdut controlul?! Esti mai slaba decat credeam…”
Din nou “cealalta” Sakura m-a terzit la realitate… Eram foarte aproape de am pierde controlul. Daca numai planul ma face sa ma simt asa… d-apoi daca il mai pun si in aplicare… Asta nu o sa iasa bine, iar asta nu e o presimtire, mai degraba o prezicere.
Imediat ce mi-am mai revenit m-am dat jos din pat si m-am indreptat spre usa maronie. Imi placea mult dizainul ei, sper sa n-o distrug. Imediat ce am iesit din camera m-am indreptat spre incaperea unde aveam sa-mi pun planul in actiune. Am batut de cateva ori in usa, iar un “Intra” plictisit de auzi in scurt timp.
Nu am mai stat mult pe ganduri si am intrat in camera ce credeam eu ca va fi distrusa in scurt timp. Niste ochi negri m-au intampinat… am incercat cat de mult sa ma feresc de privirea lui, sa ma controlez. Simteam cum bataile inimii mi se accelerau odata cu pasii cei faceam pe podeaua ce scarchita insistent, facandu-ma sa ma opresc undeva la doi metri de el.
“Incepem...”