Psihologia dragostei

[SoUl EaTeR]

Hei:D M-am intors cu nextu. Mersi de comuri si sper sa nu va dezamagesc cu capitolul asta. Da stiu ca toti ati spus ca Mihaela nu e nume japonez si etc. , dar in urmatorul capitol o sa aflati de ce am ales numele asta.:P

Ea e... O iluzie

Peste cateva ore am ajuns la mare. Nu stiam locatia exacta pentru ca niciodata nu m-a interesat, dar cert e ca eram la mare, locul unde m-am dus de obicei cand trebuia sa-mi golesc mintea si unde am crecut. Am oprit masina undeva in apropierea plajei si am coborat, indreptandu-ma spre dunele de nisip ce asteptau cu nereabdare rasaritul soarelui, desi era abia inceputul noptii.In seara asta cerul era plin de stele si intr-un fel melancholic. M-am asezat pe nisipul incalzit de razele soarelui pe timpul zilei. Apoi am stat putin si m-am gandit la Mihaela... ei ii placea marea, dar nu cred ca faptul ca am venit aici fost o greseala. Ca nu traiesc in trecut trebuie sa-l infrunt si asta era locul potrivit. Mi-am scos telefonul din buzunar si am tastat repede un numar vechi, care n-a mai fost folosit demult. De la celalalt capat se aude o voce de femeie aspra careia timpul si-a pus amprenta.
-Nana... m-am intors..., Am spus incet, in minte venindu-mi amintirile din copilarie.
- Vai, domnule Uchiha, cat ma bucur sa aud asta. Le spun servitoarelor sa va pregateasca imediat camera. A spus femia emotionata de temporara mea intorcere.
Cand eram mic am fost crescut de o doica, fiindca mama mea murise la nastere. Din cauza tristetii tatal meu nu m-a putut creste si si-a inecat amarul in afaceri murind cand eu aveam paisprezece ani. Fratele meu mai mare a preluat afacerile tatei. Desi abea terminase liceul, se descurca minunat terminand proiectele tatei si incepand altele. Cand am terminat scoala generala, am plecat de aici ca sa-mi fac liceul in New York. M- am ridicat incet de pe patul cald de nisip si am inceput sa merg catre masina. In timp ce mergeam, m-am uitat in jur sa vad daca mai e cineva. Cand ochii mi-au ajuns pe faleza, langa un magazine era.. ea. Femeie degizata in demon care mi-a trezit trecutul. Ce cauta aici? M-am frecat repede la ochi, dupa care m-am mai uitat odata, dar locul in care fusese rozalia era gol. ”Mi-am imaginat?” Am lasat-obalta si mi-am continuat drumul catre masina. Eu venisem aici sa scap de ea si cand colo, surpriza era si ea aici. M-am mai frecat odata la ochi, dupa care am pornit inapoi spre masina. “Cred ca sunt oboist” am gandit, in timp ce paseam pe nisipul argintiu. Linistea noptii era atat de placuta, cand nu e implicat zgomotul orasului sau vocea tipatoare lui Naruto. O zi s-a dus, mai am doar patru zile in care sunt singur cu gandurile mele si trecutul meu. Drumul catre casa care mi-a gazduit copilaria a fost scurt. La usa ma astepta Nana ca si atunci cand eram mic si veaneam de la joaca. De gand am plecat la liceu, chipul ei blajin nu s-a schimbat prea mult, doar au aparut cateva riduri. Ochii ei albastri ma priveau cu dragoste, asa cum ar fi trebuit sa se uite mama... daca ar fi fost in viata. M-am apropiat de ea si am imbratisat-o.
-Domnule Sasuke, ma bucur ca v- ati intors la adevarata dumneavoastra casa. A spus ea fericita.
-Scuze Nana, dar am sa stau doar cateva zile. Am nevioe de liniste si asta e un lucru care nu mi-l pot permite acasa. Am zis intristand-o.
-Camera dumneavoastra va asteapta.
M-am descaltat si am intrat inauntru, o multime de amintiri placute venindu-mi in minte odata cu traversarea casei. Eu si Naruto copilarisem impreuna si tot impreuna am plecat la New York pentru a face liceul.
Cand am patruns in fosta mea camera, parfumul orhideelor mi-a inundat narile profocandu-mi o stare de relexare. Orhideele au fost florile preferate ale mamei, sau cel putin asa mi s-a spus. In fiecare camera era cateo vaza cu aceste flori mirifice. M- am dus la dulap, si am scos un tricou negru si niste de pantaloni scurti de aceeasi culoare, dupa care m-am schimbat si am iesit pe balcon. Simfonia noptii era compusa din cantecele greierilor si notele triste ale valurilor ce se sparg pe diguri.. Luna stralucea puternic pe cer, producand destula lumina cat sa pot vedea cateceva de jur imprejur. Pe trotuar nu era nimeni. Ochii incepeau sa se inchida din cauza oboselii. M-am uitat in camera, patul chemandu-na spre el si facandu-ma sa uit de toate. Deoarece am crezut-o o iluzie, nu aveam nici cea mai mica idee ca un suflet pur se gandeste la mine...
Restul noptii a trecut repede, lasand in urma doar amintirea celor petrecute ziua trecuta. Razele aurii ale soarelui s-au strecurat printer perdelele albastre, ajungand in camera. M-am ridicat lenes din pat si am mers catre baie. Nimic nu s-a schimbat de cand am plecat, lucrul asta profocandu-mi o stare de nostalgie ca si ieri. Ani petrecuti aici au fost fericiti, dar intr-un fel umbriti de lipsa parintilor. Cel mai mult le-am simtit lipsa cand eram la gradinita. In timp ce mamele sau tati venue dupa ceilalti copii, eu eram singurul dupa care venea o doica.Nana s-a comportat frumos cu mine, dar ar fi fost frumos sa vina parintii mei dupa mine. Am lasat la o parte trecutul si am intrat sub jetul de apa calda. Picaturile se zdrobeau de corpul meu, scurgandu-se apoi pan ape gresia rece. Dupa ce am iesit din inchisoarea de apa, m-am dus la chiuveta si m-am spalat pe ochi si dinti. Mi-am ridicat privirea spre oglinda aburit si am sters-o, in ea reflectandu-se un chipobosit cu mici linii violete pe sub ochi. Am iesit din baie si m-am imbracat cu un tricou albastru si cu niste pantaloni trei sferturi, dupa care am coborat scarile si am mers in bucatarie. Pe masa ma asteptau doua felii de paine prajita cu unt si o cana de cafea. Pe frgider era un billet de la Nana in care scria ca a plecat la rude deoarece sora sa s-a imbolnavit sin u poate avea nimeni grija de ea, asa ca a trebuit sa plece. Am mancat feliile de paine, dupa care am luat ceasca de cafea si m-am indreptat spre bucatarie. Deodata s-a auzit soneri. Am lasat cafeaua pe o masa si am mers sa deschid. Cand am vazut cine era in pragul usii tot ce am putut sa spun a fost:
-Tu.... ce cauti tu aici?