Merci pt. comenturi...
Spuneti-mi daca e sa mai pun next..ok?
_____________________________________
5.Alexander P.o.V - Era cât pe-aci!
Mă plimbam cu Ryo pe stradă. Nici unul dintre noi nu a zis vreun cuvânt... Și eu cred că l-am deranjat de prea mult ori când părea că se gândește la ceva..Ei și?Dacă mă vrea trebuie să se învețe cu comportamentul meu infantil. Am zâmbit puțin malefic. Uh, nu știu dacă îl plac sau pur și simplu îmi place că e om.Nu știu.
Am ajuns acasă. Mama era plecată, pisica era pe-afară, musafiri nu aveam... practic era pustiu ca în deșert. Ryo a intrat după mine și a închis ușa. M-am dus in living. Acolo aveam o bibliotecă uriașă cu foarte multe cărți. Mamei îi plăcea să citească așa că în fiecare săptămâna, de douăzeci de ani, cumpără câte o carte. Ah..cu cine oi fi semănând că mie nu-mi place deloc să citesc.
M-am dus la un raft. Cartea era destul de sus și prin jur nu era niciun scaun .Ah..m-am ridicat pe vârfuri și am întins mâna după ea dar tot nu ajungeam. În spatele meu îl auzeam pe Ryo râzând în hohote.Ah, ce nu l-aș fi plesnit eu dar nu era important asta acum.
-Stai că te ajut eu, spuse Ryo și mă apucă de talie apoi mă ridică. Roșesc vizibil dar asta nu mă împiedică să iau cartea, dar nu am fost atent și acolo mai erau și alte cărți, puse aiurea. Când să o iau pe cea folositoare, alte cinci cad peste noi... patru pe mine una-n capul lui Ryo... Ghinion. Cădeam amândoi ca niște saci de cartofi și încep să râd. M-am lovit, dar era amuzant. Stăteam pe abdomenul lui Ryo. Cred că l-am lovit destul de tare, chiar dacă am doar cincizeci și șase de kilograme.
-Hei, Ryo, ești ok? l-am întrebat dându-mă de pe el. Chiar dacă acceptasem era ciudat să stau așa.
-Da, păpușă.
Păpușă? Ah, l-aș fi strâns de gât.Ei, ce-i drept, sunt o păpușă drăguță, deșteaptă, frumoasă dar n-are el dreptul să-mi spună așa. Am mârâi la el și Ryo a început să râdă. Ce era așa amuzant?
-Acum, citim? am întrebat așezându-mă in stil turcesc, privindu-l.
-Dacă mă săruți.
Cum?Așa dintr-o dată?Și... de când sărut eu?Nu știu, nu mă pricep sunt varză la asta, dar doar la asta..in rest sunt un copil perfect.Perfect vă spun, dar... m-am apropiat de el.Ah, aș vrea să mă sărute el să scap de chin. M-am aplecat peste el și l-am sărutat scurt pe buze. M-a privit dezamăgit.
-Ce vrei, dacă nu știu? am recunoscut ascunzându-mi obrajii roșii cu mâinile.
- Să încerci.
Corect. Dar dacă nu-mi iese?Dacă fac o prostie mare cât Texas și pleacă?Ah... mă interesează, probabil îl plac... mult. Mă așez pe el, încă nu se ridicase, și-mi pun mâinile pe pieptul său. Chiar ciudat. Mă apropii timid de fața lui. Stătea nemișcat, cât uram asta... când stătea așa. Mi-am apropiat buzele de ale sale și le-am unit într-un sărut. Simțeam cum limba sa îmi cerceta fiecare colțișor al gurii mele. M-am alăturat lui închizându-mi ochii. Își plimba in voie mâinile pe spatele meu. Simțeam că explodez... de fericire, de furie. S-a ridicat în fund și a început să mă sărute pe gât. Ce făcea? Își încălca promisiunea! Am vrut să țip la el, să-l bat, să-l omor dar ceva m-a oprit și l-am lăsat să continue până când îți strecoară mâna in pantalonii mei.
-Gata, Ryo, ai ajuns prea departe! am spus, dar parcă era surd.
-Neeko-ku... se auzi o voce pițigăiată de fată dar se opri imediat când mă văzu în brațele lui Ryo. Ah, Angelica, m-ai salvat, dar dacă spui cuiva te omor. Ce bine că i-am dat o cheie de rezervă.
Ryo se ridică privindu-mă cu ochii aceia triști. Mă topeam. Angelica doar sătea colo și mă privea.. zâmbind? Ce avea toată lumea cu mine? de ce toți țineau morțiș să fiu cu Ryo ( sau cu oricine altcineva) ?
-Ce vrei, Angi?
-Păi, venisem să-ți spun că am găsit o soluție... dar se pare că am întrerupt un moment important. Eu plec, scuze Ryoku, spuse ea privindu-l pe Ryo.
-Nu, stai. Ce ai găsit? întrebă băiatul privind-o insistent. Se vedea dup expresia sa că era curios și vroia să afle imediat. Am oftat ușurat știind că dacă află nu-și va continua jocul.
-Păi, spuse Angelica, ne-a spus doamna de la cursul, la care tu, Ryo, nu ai fost, că reîncarnările odată ajunse aici vor încerca să ia legătura cu rudele sale... sau cea mai rămas din ele.
Mă duc și-l iau pe Ryo de părul său lung.Îl trag mai aproape de fața mea și-l privesc insistent. De când venise nu a plecat vreodată singur a stat cu mine. Eh, ce-i drept că venise doar de câteva zile.
Fără să țină cont că Angi era de față, a profitat de faptul că suntem așa de apropiați și m-a sărutat scurt pe buze. M-am luat repede mâna din părul lui și l-am împins.
- Nu cu public! îi spun și mă uit la Angi. Aoleu... fata aia iar zâmbea.Băi, cred că o ucid până la urmă. Ce vede așa de amuzant la mine și Ryo? A chicotit, a spus un „pa†și a plecat, lăsându-mă singur cu domnul care aproape își încălcare promisiunea. Ah, noroc. am auzit ușa și a apărut mama.
-Tadaima, Alex-kun. spuse ea zâmbindu-mi.
-Okaiiri, oka-san. Nu știu de ce, la un timp mereu o întâmpin așa.
M-am aplecat să adun cărțile pe care le dărâmasem și i le-am dat apoi lui Ryo, spunându-i pe un ton autoritar să me pună de unde le-am luat... eu. M-a ascultat și l-ea pus înapoi pe acel raft înalt la care nici nu ajungeam.
-Am plecat în camera mea. Dacă vrei ceva zi-i mamei.
Am urcat scările în grabă și am intrat in cameră, încuind ușa de cum am intrat. Am scos de sub pat o cutie și mi-am scos de acolo un jurnal, tip Death Note, și am început să-l mâzgălesc. În cutie mai erau niște produse cosmetice, măști și costume de Halloween, reviste PlayBoy si nenumărate CD-uri. Cosmeticele erau pentru deghizare... tema primită de directoare. Am terminat de scrit în „jurnalul†meu.
Ryo >_< ... ce cauta băiatul asta aici?
Ce mult mai scrisesem și eu. L-am băgat în cutie și am început să-mi răsfoiesc liniștit revistele.
Spuneti-mi daca e sa mai pun next..ok?
_____________________________________
5.Alexander P.o.V - Era cât pe-aci!
Mă plimbam cu Ryo pe stradă. Nici unul dintre noi nu a zis vreun cuvânt... Și eu cred că l-am deranjat de prea mult ori când părea că se gândește la ceva..Ei și?Dacă mă vrea trebuie să se învețe cu comportamentul meu infantil. Am zâmbit puțin malefic. Uh, nu știu dacă îl plac sau pur și simplu îmi place că e om.Nu știu.
Am ajuns acasă. Mama era plecată, pisica era pe-afară, musafiri nu aveam... practic era pustiu ca în deșert. Ryo a intrat după mine și a închis ușa. M-am dus in living. Acolo aveam o bibliotecă uriașă cu foarte multe cărți. Mamei îi plăcea să citească așa că în fiecare săptămâna, de douăzeci de ani, cumpără câte o carte. Ah..cu cine oi fi semănând că mie nu-mi place deloc să citesc.
M-am dus la un raft. Cartea era destul de sus și prin jur nu era niciun scaun .Ah..m-am ridicat pe vârfuri și am întins mâna după ea dar tot nu ajungeam. În spatele meu îl auzeam pe Ryo râzând în hohote.Ah, ce nu l-aș fi plesnit eu dar nu era important asta acum.
-Stai că te ajut eu, spuse Ryo și mă apucă de talie apoi mă ridică. Roșesc vizibil dar asta nu mă împiedică să iau cartea, dar nu am fost atent și acolo mai erau și alte cărți, puse aiurea. Când să o iau pe cea folositoare, alte cinci cad peste noi... patru pe mine una-n capul lui Ryo... Ghinion. Cădeam amândoi ca niște saci de cartofi și încep să râd. M-am lovit, dar era amuzant. Stăteam pe abdomenul lui Ryo. Cred că l-am lovit destul de tare, chiar dacă am doar cincizeci și șase de kilograme.
-Hei, Ryo, ești ok? l-am întrebat dându-mă de pe el. Chiar dacă acceptasem era ciudat să stau așa.
-Da, păpușă.
Păpușă? Ah, l-aș fi strâns de gât.Ei, ce-i drept, sunt o păpușă drăguță, deșteaptă, frumoasă dar n-are el dreptul să-mi spună așa. Am mârâi la el și Ryo a început să râdă. Ce era așa amuzant?
-Acum, citim? am întrebat așezându-mă in stil turcesc, privindu-l.
-Dacă mă săruți.
Cum?Așa dintr-o dată?Și... de când sărut eu?Nu știu, nu mă pricep sunt varză la asta, dar doar la asta..in rest sunt un copil perfect.Perfect vă spun, dar... m-am apropiat de el.Ah, aș vrea să mă sărute el să scap de chin. M-am aplecat peste el și l-am sărutat scurt pe buze. M-a privit dezamăgit.
-Ce vrei, dacă nu știu? am recunoscut ascunzându-mi obrajii roșii cu mâinile.
- Să încerci.
Corect. Dar dacă nu-mi iese?Dacă fac o prostie mare cât Texas și pleacă?Ah... mă interesează, probabil îl plac... mult. Mă așez pe el, încă nu se ridicase, și-mi pun mâinile pe pieptul său. Chiar ciudat. Mă apropii timid de fața lui. Stătea nemișcat, cât uram asta... când stătea așa. Mi-am apropiat buzele de ale sale și le-am unit într-un sărut. Simțeam cum limba sa îmi cerceta fiecare colțișor al gurii mele. M-am alăturat lui închizându-mi ochii. Își plimba in voie mâinile pe spatele meu. Simțeam că explodez... de fericire, de furie. S-a ridicat în fund și a început să mă sărute pe gât. Ce făcea? Își încălca promisiunea! Am vrut să țip la el, să-l bat, să-l omor dar ceva m-a oprit și l-am lăsat să continue până când îți strecoară mâna in pantalonii mei.
-Gata, Ryo, ai ajuns prea departe! am spus, dar parcă era surd.
-Neeko-ku... se auzi o voce pițigăiată de fată dar se opri imediat când mă văzu în brațele lui Ryo. Ah, Angelica, m-ai salvat, dar dacă spui cuiva te omor. Ce bine că i-am dat o cheie de rezervă.
Ryo se ridică privindu-mă cu ochii aceia triști. Mă topeam. Angelica doar sătea colo și mă privea.. zâmbind? Ce avea toată lumea cu mine? de ce toți țineau morțiș să fiu cu Ryo ( sau cu oricine altcineva) ?
-Ce vrei, Angi?
-Păi, venisem să-ți spun că am găsit o soluție... dar se pare că am întrerupt un moment important. Eu plec, scuze Ryoku, spuse ea privindu-l pe Ryo.
-Nu, stai. Ce ai găsit? întrebă băiatul privind-o insistent. Se vedea dup expresia sa că era curios și vroia să afle imediat. Am oftat ușurat știind că dacă află nu-și va continua jocul.
-Păi, spuse Angelica, ne-a spus doamna de la cursul, la care tu, Ryo, nu ai fost, că reîncarnările odată ajunse aici vor încerca să ia legătura cu rudele sale... sau cea mai rămas din ele.
Mă duc și-l iau pe Ryo de părul său lung.Îl trag mai aproape de fața mea și-l privesc insistent. De când venise nu a plecat vreodată singur a stat cu mine. Eh, ce-i drept că venise doar de câteva zile.
Fără să țină cont că Angi era de față, a profitat de faptul că suntem așa de apropiați și m-a sărutat scurt pe buze. M-am luat repede mâna din părul lui și l-am împins.
- Nu cu public! îi spun și mă uit la Angi. Aoleu... fata aia iar zâmbea.Băi, cred că o ucid până la urmă. Ce vede așa de amuzant la mine și Ryo? A chicotit, a spus un „pa†și a plecat, lăsându-mă singur cu domnul care aproape își încălcare promisiunea. Ah, noroc. am auzit ușa și a apărut mama.
-Tadaima, Alex-kun. spuse ea zâmbindu-mi.
-Okaiiri, oka-san. Nu știu de ce, la un timp mereu o întâmpin așa.
M-am aplecat să adun cărțile pe care le dărâmasem și i le-am dat apoi lui Ryo, spunându-i pe un ton autoritar să me pună de unde le-am luat... eu. M-a ascultat și l-ea pus înapoi pe acel raft înalt la care nici nu ajungeam.
-Am plecat în camera mea. Dacă vrei ceva zi-i mamei.
Am urcat scările în grabă și am intrat in cameră, încuind ușa de cum am intrat. Am scos de sub pat o cutie și mi-am scos de acolo un jurnal, tip Death Note, și am început să-l mâzgălesc. În cutie mai erau niște produse cosmetice, măști și costume de Halloween, reviste PlayBoy si nenumărate CD-uri. Cosmeticele erau pentru deghizare... tema primită de directoare. Am terminat de scrit în „jurnalul†meu.
Ryo >_< ... ce cauta băiatul asta aici?
Ce mult mai scrisesem și eu. L-am băgat în cutie și am început să-mi răsfoiesc liniștit revistele.
![[Imagine: akira_sig_01_2.png]](http://i634.photobucket.com/albums/uu69/riku_kingdomG/akira_sig_01_2.png)