Retroversus

[Lucifer]

un nou fic, o noua idee o noua experienta pentru mine. sunt familiarizat cu ideea dar nu am mai scris de mult timp despre acest subiect asa ca m-am decis sa fa un test. momentan va las prologul urmand ca in zilele urmatoare sa postez si primul capitol. astept parerile si criticile voastre sincere.


Retroversus
Prolog:

Penance can’t absolve your sin

Distrubed-Believe

Se spune că atunci când eşti pe punctul de a murii, vezi filmul vieţii tale, cu toate bucuriile şi tristeţile acesteia. Ce faci atunci când aceste imagini rulează în mintea ta precum un diapozitiv pe o pânză albă? Ai vrea să pui STOP...sau să dai înapoi, şi iarăşi înapoi şi iar, şi iar, şi iar...pentru un infinit de ori, pentru că ţi-e teamă să mori, pentru că ai greşit şi vrei să repari răul ce l-ai făcut, pentru că promiţi lui Dumnezeu şi Diavolului că te vei schimba că vei repara totul cerşind pentru încă o clipă, încă o zi, încă o şansă la viaţă.

Când mori vampirizezi timpul, îl aprinzi ca pe o ţigare din care tragi dar fumul e rece, e rece că gheaţa, e dureros şi te arde ca focul, îl sufli, îl dai afară pentru a te elibera şi uite aşa s-a dus o secundă din puţinele ce ţi-au mai rămas. Mai tragi încă o dată din ţigară, este un deja-vu, un memento al experienţei anterioare însă mult mai dureros, ceva curge din tine e...cald. Dai fumul afară...durerea nu dispare e tot acolo, la fel şi răceala, mai tragi odată....agonia se instalează...mori...încet şi dureros....tu mori...e zgomot şi multă agitaţie în jurul tău dar tu nu auzi nimic, doar vezi imagini şterse chipuri şi lacrimi prin ochi tăi împăienjeniţi.

Ce se întâmplă te întrebi... oare chiar mori? Sigur e un vis, un vis urât, un coşmar ce te chinuie. Dar e ata de vivid, te doare, ţi-e frig şi simţi totul că şi cum ar fi real. Dar nu se poate, cum, de ce, de ce tocmai acum când totul este aşa cum ar fi trebuit să fie, când însfârşit ai început să înţelegi viaţa, când însfârşit ţi-ai reparat greşelile. Preţul e atât de mare.

E un vis, îţi spui încăpăţânându-te să te agăţi de firul subţire de painjen din faţa ta. E un vis, o să mă trezesc şi totul va reveni la normal. Nu vezi nici o lumină divină, nici pământul nu se crapă pentru a te înghiţi, nimic doar mori, încet şi dureros. Mintea ţi se sparge, vederea îţi e din ce în ce mai neclară şi mori şi totul în tine e spart şi oase şi organe şi tot şi mori acum, dă-ţi drumul eliberează-te mori, spune ultimele cuvinte şi lasă ultima suflare să îţi scape pe buzele însângerate.

- Am ştiut tot acest timp ce am făcut, Alex, am ştiu....uhh...dar niciodată nu am avut curajul să o spun...ahhh... iartă....