Eu inca te mai iubesc

[Juneko]

Da, da, tineti-mi predici :)) E al treilea, stiu. Dar pur si simplu, ideile curg din cap si daca nu profit de ele, stiu ca o sa-mi para rau. Si oricum n-am mai scris demult un fic cu personaje din Naruto si mi-era cam dor. Sper sa va placa :D
PS: Sunt deschisa spre orice critica.

DISCLAIMER : Nu deţin nici un personaj din animeul Naruto şi nu fac profit de pe urma acestuia.

Eu inca te mai iubesc

Prolog

Iubirea…Ce reprezinta de fapt, iubirea ? Sau speranta ? Dupa parerea mea, sunt doar niste cuvinte calora omenirea le atribuie diferite sensuri. Oamenii sustin ca aceste cuvinte duc, de fapt, spre fericire. Sa fie adevarat ? Sau aceste cuvinte, denumite sentimente, incearca doar sa inlocuiasca pe altele mai dureroase ? Sa inlocuiasca tristetea, nepasarea ? Dar chiar si aceasta inlocuire te face fericit. De ce ? Fiindca esti om, iar omul nu-i robot.
(Parerea personala a autorului)

- Adio, dragule –

Ei doi, cei mai buni prieteni. Se cunosteau de la gradinita si, din fericire, au nimerit intotdeauna in aceleasi clase. Insa niciodata, nimeni n-a inteles de ce se intelegeau. El era galagios si extrovertit, isi facea mereu usor prieteni int timp ce ea era timida. Rosea mereu cand facea cunostinta cu cineva. El era greu de cap, ea desteapta. Lui ii placeau farsele, ea le ura. Ma rog, ati cam prins ideea. Erau firi opuse. Cu toate astea se intelegeau de minune si rareori se certau. Isi spuneau totul unul altuia, cea ce era de admirat in ochii uneora.
Rosi. Acum, amandoi stateau asezati pe o bancuta din parc, privind fascinati in departare, spre soare. Ea chiar iubea apusul soarelui, luna, stelele…Din pacate il iubea si pe cel de langa ea. Se simtea atat de bine langa el, se simtea protejata. Dar niciodata nu a aratat acest sentiment, de frica respingerii. De frica ruperii acelei relatii, care era singura ce ii asigura faptul ca il va vedea des. Trebuia sa suporte insa si iubirile trecatoare pe care le avea baiatul, sentimentele lui si tot ce tinea stransa acea relatie. Nici macar ea nu stia cat de puternica era si cat de buna. Intotdeauna ii dadea cele mai bune sfaturi si intotdeauna se comportase cu el precum o sora. Iar el ii multumise mereu. Acesta era secretul : Incredere reciproca. Nu isi puteau ascunde ceva, caci simpla impresia de tradare ii macina.
Insa acum…Ii era foarte frica de cele ce aveau sa urmeze. Daca totul va decurge prost ?
Adolescenta inspira adanc. Trebuia sa gandeasca pozitiv, era cea mai buna cale.
- Hei..stii..
Cum sa ii zica? Incepu sa se foiasca. Vestea nu era una prea grozava si doar stia cat de sensibil putea fi tanarul.
Vreme de cateva minute, fata ocoli subiectul, insirandu-i baliverne despre tatal sau, care lucra la politie. Poate doar asa putea prinde curaj.
- A fost avansat...si va trebui sa ma mut la Tokio.
Liniste mormantala. Tanarul se uita la apus, fata la picioare. Niciunul nu stia ce ar trebui spus in asemenea momente sau daca ar trebui spus ceva.
- Si tu poti accepta asta? Nimic nu te mai tine aici? Exploda el intr-un final, intorcandu-si ochii spre ai adolescentei. Ea doar plangea. Se simtea atat de derutat sa o vada plangand. Aproape niciodata nu se intamplase asta si de fiecare data simtea cum i se rupe inima in bucati.
- Cum sa pot accepta sa las Kyoto? Sau sa te las pe tine...Mai ales pe tine.
Aceeasi liniste. Insa era o liniste cu dorinte. Bruneta dorea o imbratisare, tanarul sa imbratiseze. Dar amandoi credeau ca e imposibil. E imposibil sa ceri unui prieten o imbratisare.
Blondul se ridica. O saruta pe tanara pe crestet si se departa. Fara nici o explicatie, fara nimic clar. O lasase pur si simplu sa zaca si sa planga, uitandu-se la el cum pleaca.

OOC: Sunt constienta la cat de scurt e >.< Sper ca data viitoare sa fie mai lung! Sper doar ca v-a si placut.
PS: Cuplul e Naru-Hina