15-12-2009, 06:01 PM
Aliss, mă bucur că îţi place fic-ul, mă încântă nespus de mult să văd că vă place, iar acest lucru mă va face întotdeauna să continui.
Teh, ca întotdeauna mă bucur că mă ajuţi cu greşelile şi mă bucur că eşti mereu prezentă. Sper să nu te dezamăgesc.
Ella, în sfârşit. Şti cât de mult mă delectează să te văd alături de mine. Data viitoare să nu se mai repete ce s-a întâmplat şi de această dată că mă vei supăra rău. Oricum, mă bucur că îţi place şi iată şi nextul pe care l-ai aşteptat atât de mult.
Lectura plăcută!
Capitolul 15: Noi informatii.
Localul inspiră o atmosferă foarte călduroasă şi relaxantă. Mai spre interiorul clădirii, în dreapta, se putea observa foarte uşor o scenă, unde nişte cântăreţi îşi făceau de cap. Măsuţele rotunde pe care erau aşezate lumânări parfumate, stăteau inerte bucurându-se de oaspeţi. Lumina era redusă pentru a crea o atmosferă de vis, iar în fiecare colţ se găsea câte o floare tropicală ce dădea un aspect de restaurant în junglă. Cântecul ce se auzea domol nu părea omenesc, atât pentru versuri cât şi pentru voce, dar eram conştientă că era cântat de cei aflaţi pe scenă.
Deasupra noastră era un etaj pentru aceia care doreau să fie ocrotiţi de lună dar să aibă şi o şedere comodă.
Mirosul de sânge omenesc domina întreaga sală. Învăţasem foarte uşor să mă stăpânesc, chiar să ignor mirosul de sânge, aşa că acum nu mă provoca cu nimic.
E într-adevăr un loc special, atât pentru aspect cât şi pentru senzaţia plăcută pe care ţi-o crează. Îl observ pe Leon studiind încăperea, căutând, parcă, pe cineva. Aşa că îl las, eu ţintuind cu privirea o lampă cu aspect de sferă ce avea înăuntru o substanţă roşiatică care pulsa. Mă apropii de ea pentru a o studia mai bine. Observ un nucleu în centrul substanţei. Nu-mi pot da seama ce este dar mă fascinează şi parcă mă absoarbe înăuntrul legănării ei permanente. Uimită mă întorc către Leon care pare a fi în transă.
- Leon, priveşte! Îl strig eu entuziasmată.
Îndrept degetul spre lampă, dar cum sunt prea aproape o lovesc iar aceasta cade spărgându-se. Cu două secunde înainte ca Leon să se întoarcă spre mine întrebându-mă ce doresc m-am pus în faţa obiectului spart ca el să nu vadă.
- Nimic, nimic. Mi s-a părut. Spun eu ridicând mâinile lângă piept ca şi când aş fi ameninţată cu pistolul.
Sunt uimită că s-a lăsat păcălit de acel răspuns pe care şi eu îl recunoşc ca fiind patetic. Dar devin mai surprinsă văzând că substanţa roşiatică este în aceiaşi stare ca şi în sferă, încă pulsând. Parcă luptând să ţină acel nucleu în viaţă. Ce tulburător!
- Kimm, vii? Mă întreabă brunetul ce îmi arată cu mâna nişte scări.
Mă duc lângă el urcând împreună scările, ajungând foarte repede la etaj. Aici aerul de afară îşi face lor printre muritorii ce veniseră cu mult înaintea noastră, intensificând şi mai mult mirosul de sânge. Luna, ce se vede clară şi maiestoasă ca într-un tablou, ne ţine companie.
Ne-am aşezat la o masă din colţ, aproape de barele ce te opreau să cazi. Puţin mai în spate de masa noastră, se află un copăcel cu flori roz. De unde ne aflăm noi putem vedea scena mult mai bine, micul bar ce nu îl observasem până acum, în care paharele strălucesc pregătite pentru vin şi toată porţiunea localului care ni se permitea. Remarc că nu suntem singurii vampiri din încăpere, colţii celorlalţi strălucind în zâmbetul şiret ce şi-l afişau atunci când îi privesc.
Parfumul florilor este atât de intens încât nu-mi dă pace, o aromă pe care nu am mai întâlnit-o până acum. Întind mâna pentru a rupe o floricică, dar spre uimirea mea se rupe o creangă întreagă. Speriată o arunc sub masă zâmbindu-i brunetului ca şi când nu făcusem nimic.
- Şi... ai observat că nu suntem singurii de aici? Îl întreb în şoaptă.
Acesta se întoarce către mine, până acum uitându-se prin încăpere.
- Ai aflat cam târziu. Îmi spuse privindu-mă blând.
Este o replică cu subînţeles sau încearcă să-mi demonstreze ceva? Mi se pare mie sau a fost o replică răutăcioasă. Aş putea să-i amintesc de întâmplarea de la acel castel şi să-i aduc la cunoştinţă că ar fi trebuit să mă prevină ca să mă pot pregăti.
- Nu am vrut că crezi altceva. Îmi spuse el de parcă ar şti ce gândesc.
- Păi de fapt, ştiu. Îmi spuse el chicotind.
Rămân cu gura căscată încercând să înţeleg ce vrea să spună, sau este un joc de-al lui. Îl privesc întrebător, cerându-i să-mi explice.
- Sunt vampir, pot să aud tot ce gândesc cei din jurul meu.
La asta chiar nu mă asteptam. De fapt, stai. A spus că se datorează faptului că este vampir, asta înseamnă că pot şi eu. Mă concentrez asupra lui, ignorând orice zgomot. Nimic. El începe să râdă.
- Trebuie să treci de o anumită perioadă de timp ca să poţi. Să spunem, patruzeci de ani.
Ce? Nu-i corect. Şi eu sunt vampir, ar trebui să pot, ce legătură au anii? E nedrept. Cu toate astea îmi dau seama că astfel a aflat el toate lucrurile pe care i le-am ascuns de când l-am întâlnit până când am fost transformată. Îl privesc acuzatoare şi mă bosumflez puţin iar el râde încet, chiar gingaş. Îi puteam citi dragostea în ochi, gesturile mele nu îl deranjau, ba chiar îl încântau. Nu pot să mă supăr pe o persoană ca el aşa că îmi revin privindu-l copilăros.
- Şi poţi la oricine? Îl întreb entuziasmată dar puţin geloasă.
- Nu chiar, există şi cei mult mai în vârsta, care îşi închid efectiv mintea. Astfel nimeni nu are acces la ea, doar el bineînţeles.
Rămân un pic pe gânduri, visând la ziua în care voi putea să aud tot ce gândesc cei din jurul meu. Sentimentul provocat de viziune este atât de plăcut, mi-aş dori ca acea clipă să vină cât mai curând pentru a mă putea bucura din plin. Mi-am dat seama că odată cu dobândirea acelei puteri vor mai urma şi altele, mult mai uimitoare. Era atât de plăcut să mă gândesc la ele, ca şi când acele puteri compensau întru totul existenţa mea de vampir. Dar totul dispare fiind înlocuit de gânduri ce îmi provoacă o spaimă incontrolabilă.
- Adică şti totul despre mine, chiar şi dinainte de a mă întâlni?
Îl observ cum îşi schimbă expresia feţei, dintr-una relaxată şi plină de dragoste într-una de dispreţ şi dezgust. Mă întreb dacă reacţia a fost stârnită de întrebarea mea sau de la o altă persoană din încăpere. Îl văd cum îşi întoarce capul spre lună indiferent, parcă vrând să ignore întrebarea şi chiar răspunsul. Mă simt vinovată, faptul că nu ştiu din ce cauză dispoziţia i s-a schimbat atât de radical mă făcea să mă simt şi mai îngrozitor.
- Da, ştiu despre comportamentul celorlalţi faţă de tine, despre Sentaro şi despre acel coleg al tău. Ştiu despre respingătoarea ta naivitate şi cum te lăsai condusă de ei, fără măcar să ripostezi sau să arăţi că nu eşti ceea ce cred ei. Am avut nenumărate momente în care am vrut să-i ucid pe toţi ce te tratau ca pe un nimic, să te scap din acel iad,dar renunţăm datorită ţie. Nu îmi păsa de ei, ci de tine. Pe Masaki nu l-am ucis ştiind că tu ai fi fost luată drept făptaşul cauzându-ţi mai multe probleme. Cât despre Sentaro, cred că aici şti şi tu motivul. Îl iubeşti, crezi că e afectat de moartea părinţilor şi de aceea se comporta cu tine în felul acela. Măcar dacă ai şti adevărul.
Teh, ca întotdeauna mă bucur că mă ajuţi cu greşelile şi mă bucur că eşti mereu prezentă. Sper să nu te dezamăgesc.
Ella, în sfârşit. Şti cât de mult mă delectează să te văd alături de mine. Data viitoare să nu se mai repete ce s-a întâmplat şi de această dată că mă vei supăra rău. Oricum, mă bucur că îţi place şi iată şi nextul pe care l-ai aşteptat atât de mult.
Lectura plăcută!
Capitolul 15: Noi informatii.
Localul inspiră o atmosferă foarte călduroasă şi relaxantă. Mai spre interiorul clădirii, în dreapta, se putea observa foarte uşor o scenă, unde nişte cântăreţi îşi făceau de cap. Măsuţele rotunde pe care erau aşezate lumânări parfumate, stăteau inerte bucurându-se de oaspeţi. Lumina era redusă pentru a crea o atmosferă de vis, iar în fiecare colţ se găsea câte o floare tropicală ce dădea un aspect de restaurant în junglă. Cântecul ce se auzea domol nu părea omenesc, atât pentru versuri cât şi pentru voce, dar eram conştientă că era cântat de cei aflaţi pe scenă.
Deasupra noastră era un etaj pentru aceia care doreau să fie ocrotiţi de lună dar să aibă şi o şedere comodă.
Mirosul de sânge omenesc domina întreaga sală. Învăţasem foarte uşor să mă stăpânesc, chiar să ignor mirosul de sânge, aşa că acum nu mă provoca cu nimic.
E într-adevăr un loc special, atât pentru aspect cât şi pentru senzaţia plăcută pe care ţi-o crează. Îl observ pe Leon studiind încăperea, căutând, parcă, pe cineva. Aşa că îl las, eu ţintuind cu privirea o lampă cu aspect de sferă ce avea înăuntru o substanţă roşiatică care pulsa. Mă apropii de ea pentru a o studia mai bine. Observ un nucleu în centrul substanţei. Nu-mi pot da seama ce este dar mă fascinează şi parcă mă absoarbe înăuntrul legănării ei permanente. Uimită mă întorc către Leon care pare a fi în transă.
- Leon, priveşte! Îl strig eu entuziasmată.
Îndrept degetul spre lampă, dar cum sunt prea aproape o lovesc iar aceasta cade spărgându-se. Cu două secunde înainte ca Leon să se întoarcă spre mine întrebându-mă ce doresc m-am pus în faţa obiectului spart ca el să nu vadă.
- Nimic, nimic. Mi s-a părut. Spun eu ridicând mâinile lângă piept ca şi când aş fi ameninţată cu pistolul.
Sunt uimită că s-a lăsat păcălit de acel răspuns pe care şi eu îl recunoşc ca fiind patetic. Dar devin mai surprinsă văzând că substanţa roşiatică este în aceiaşi stare ca şi în sferă, încă pulsând. Parcă luptând să ţină acel nucleu în viaţă. Ce tulburător!
- Kimm, vii? Mă întreabă brunetul ce îmi arată cu mâna nişte scări.
Mă duc lângă el urcând împreună scările, ajungând foarte repede la etaj. Aici aerul de afară îşi face lor printre muritorii ce veniseră cu mult înaintea noastră, intensificând şi mai mult mirosul de sânge. Luna, ce se vede clară şi maiestoasă ca într-un tablou, ne ţine companie.
Ne-am aşezat la o masă din colţ, aproape de barele ce te opreau să cazi. Puţin mai în spate de masa noastră, se află un copăcel cu flori roz. De unde ne aflăm noi putem vedea scena mult mai bine, micul bar ce nu îl observasem până acum, în care paharele strălucesc pregătite pentru vin şi toată porţiunea localului care ni se permitea. Remarc că nu suntem singurii vampiri din încăpere, colţii celorlalţi strălucind în zâmbetul şiret ce şi-l afişau atunci când îi privesc.
Parfumul florilor este atât de intens încât nu-mi dă pace, o aromă pe care nu am mai întâlnit-o până acum. Întind mâna pentru a rupe o floricică, dar spre uimirea mea se rupe o creangă întreagă. Speriată o arunc sub masă zâmbindu-i brunetului ca şi când nu făcusem nimic.
- Şi... ai observat că nu suntem singurii de aici? Îl întreb în şoaptă.
Acesta se întoarce către mine, până acum uitându-se prin încăpere.
- Ai aflat cam târziu. Îmi spuse privindu-mă blând.
Este o replică cu subînţeles sau încearcă să-mi demonstreze ceva? Mi se pare mie sau a fost o replică răutăcioasă. Aş putea să-i amintesc de întâmplarea de la acel castel şi să-i aduc la cunoştinţă că ar fi trebuit să mă prevină ca să mă pot pregăti.
- Nu am vrut că crezi altceva. Îmi spuse el de parcă ar şti ce gândesc.
- Păi de fapt, ştiu. Îmi spuse el chicotind.
Rămân cu gura căscată încercând să înţeleg ce vrea să spună, sau este un joc de-al lui. Îl privesc întrebător, cerându-i să-mi explice.
- Sunt vampir, pot să aud tot ce gândesc cei din jurul meu.
La asta chiar nu mă asteptam. De fapt, stai. A spus că se datorează faptului că este vampir, asta înseamnă că pot şi eu. Mă concentrez asupra lui, ignorând orice zgomot. Nimic. El începe să râdă.
- Trebuie să treci de o anumită perioadă de timp ca să poţi. Să spunem, patruzeci de ani.
Ce? Nu-i corect. Şi eu sunt vampir, ar trebui să pot, ce legătură au anii? E nedrept. Cu toate astea îmi dau seama că astfel a aflat el toate lucrurile pe care i le-am ascuns de când l-am întâlnit până când am fost transformată. Îl privesc acuzatoare şi mă bosumflez puţin iar el râde încet, chiar gingaş. Îi puteam citi dragostea în ochi, gesturile mele nu îl deranjau, ba chiar îl încântau. Nu pot să mă supăr pe o persoană ca el aşa că îmi revin privindu-l copilăros.
- Şi poţi la oricine? Îl întreb entuziasmată dar puţin geloasă.
- Nu chiar, există şi cei mult mai în vârsta, care îşi închid efectiv mintea. Astfel nimeni nu are acces la ea, doar el bineînţeles.
Rămân un pic pe gânduri, visând la ziua în care voi putea să aud tot ce gândesc cei din jurul meu. Sentimentul provocat de viziune este atât de plăcut, mi-aş dori ca acea clipă să vină cât mai curând pentru a mă putea bucura din plin. Mi-am dat seama că odată cu dobândirea acelei puteri vor mai urma şi altele, mult mai uimitoare. Era atât de plăcut să mă gândesc la ele, ca şi când acele puteri compensau întru totul existenţa mea de vampir. Dar totul dispare fiind înlocuit de gânduri ce îmi provoacă o spaimă incontrolabilă.
- Adică şti totul despre mine, chiar şi dinainte de a mă întâlni?
Îl observ cum îşi schimbă expresia feţei, dintr-una relaxată şi plină de dragoste într-una de dispreţ şi dezgust. Mă întreb dacă reacţia a fost stârnită de întrebarea mea sau de la o altă persoană din încăpere. Îl văd cum îşi întoarce capul spre lună indiferent, parcă vrând să ignore întrebarea şi chiar răspunsul. Mă simt vinovată, faptul că nu ştiu din ce cauză dispoziţia i s-a schimbat atât de radical mă făcea să mă simt şi mai îngrozitor.
- Da, ştiu despre comportamentul celorlalţi faţă de tine, despre Sentaro şi despre acel coleg al tău. Ştiu despre respingătoarea ta naivitate şi cum te lăsai condusă de ei, fără măcar să ripostezi sau să arăţi că nu eşti ceea ce cred ei. Am avut nenumărate momente în care am vrut să-i ucid pe toţi ce te tratau ca pe un nimic, să te scap din acel iad,dar renunţăm datorită ţie. Nu îmi păsa de ei, ci de tine. Pe Masaki nu l-am ucis ştiind că tu ai fi fost luată drept făptaşul cauzându-ţi mai multe probleme. Cât despre Sentaro, cred că aici şti şi tu motivul. Îl iubeşti, crezi că e afectat de moartea părinţilor şi de aceea se comporta cu tine în felul acela. Măcar dacă ai şti adevărul.