22-11-2009, 10:21 PM
Vă mulţumesc pentru comm-uri, apreciez.
Iată şi partea a doua, puţin mai mic, dar acesta este.
Lectura plăcută!
Perspectiva lui Leon:Part II
Era destul de târziu când m-am trezit şi am observat că sunt singur, Kimm nu mai era lângă mine. M-am ridicat repede uitându-mă prin încăpere dar ea nu se afla nicăieri, aşa că m-am îndreptat spre ieşire şi am început să urc nenumăratele scări, sărind câte patru. Am spart uşa ce ascundea camera secretă ajungând în hol, am încercat să mă liniştesc pentru a mă concentra pe clădire. Am simţit trei prezenţe în sufragerie, printre care una dintre ele era Kimm. Am alergat într-acolo cu o furie incontrolabilă, lovind uşa de perete şi intrând aproape sărind la cei doi vampiri care stăteau nemişcaţi lângă geam şi care nu priveau decât la roşcată. Mă opresc nervos, ce este cu mine!? Este a doua oară când sar la Raul şi Monik, de ce nu le recunosc prezenţa? Oricum, singurul lucru care mă preocupă este Kimm şi nu voi îngădui să i se întâmple de două ori ceva rău.
- Ce s-a întâmplat cu voi? Îi întreb văzând că nu şi-au luat ochii de la Kimm, nici măcar când am sărit la ei.
Nu îmi răspund, tot ce fac este să o privească pe Kimm cu o expresie nedumerită aşa că m-am întors şi eu nervos la ea şi observ că mă priveşte. Nu, nu mă priveste pe mine, priveste prin mine. Părea a fi murit, corpul îi era aici pe când spiritul se îndepărta din ce în ce mai mult lăsând fără îndurare tot ce îi era drag în urmă. Nu înţeleg ce s-a întâmplat cu ea şi îi privesc pe cei doi cerându-le din priviri explicaţii. Raul îşi luă cu greu privirea de la Kimm pentru a se uita la mine, deşi nu mă aşteptam să îşi schimbe expresia feţei uimită într-una de ură într-un mod atât de rapid.
- Ţi-am spus că ar fi fost mai bine să nu o faci, uite ce i-ai făcut. Urlă Raul la mine.
- Şi ce voiai să fac? Mă stresezi cu infinitele tale vorbe cum că nu ar fi trebuit să o fac, dar ai fi preferat să o las să moară? Nu cred, aşa că încetează odată şi spune-mi ce s-a întâmplat. I-o întorc eu enervat.
Nu mai spuse nimic, îşi întoarse din nou privirea la micuţa fiinţă ce stătea nemişcată pe canapea, privind fix înainte şi ce îşi ţinea mâinile în poală indiferentă la orice mişcare din jurul ei.
- Nu ştiu, stăteam aici cu Monik când am văzut-o intrând pe uşă, ne-a privit înspăimântată după care s-a dus la canapea şi s-a aşezat. Era ca şi cum cineva o controla, cineva îi spunea să facă acele lucruri iar ea se lăsă pur şi simplu condusă de acel lucru. Mai ciudat a fost că nu am simţit-o, trebuia să îi simt prezenţa în casă, când venea spre noi, dar nu! nu am simţit nimic. Cum de altfel nici Monik. Iar de când s-a aşezat acolo, numai aşa a stat, nu s-a mişcat, nici măcar nu a clipit.
Relatările lui m-au speriat aşa că m-am dus să vorbesc cu Kimm, dar ea nu mi-a oferit nici o atenţie, de parcă nici nu eram acolo. Cum spusese şi Raul, nici măcar nu clipea, se uita doar în faţă şi nu reacţiona la nimic. M-am îngrozit la vederea comportamentului ei, nu-mi puteam explica cum de s-a ajuns la aşa ceva sau de ce am pierdut controlul asupra tuturor lucrurilor. Nici nu ştiu cât vor dura toate aceste lucruri, când îşi va reveni Kimm şi îmi va putea zâmbi din nou? Era o situaţie care mă făcea să urlu din toată fiinţa, voiam să înceteze.
Îmi aduc aminte de vorbele lui Daniel şi îmi dau seama de importanţa lor. Trebuia să-l fi ascultat, să-i cer mai multe detalii, să îmi spună cum să trec peste acest chin. Ştiam că nu trebuie să mă panichez, sa nu îi arăt frustrarea mea roşcatei, dar ce rost avea acum când ea nici nu mai era conştientă de ce se întâmplă în jurul ei. Trei zile a stat nemişcată, trei zile de chin pe care a trebuit să le îndur din pricina absenţei spirituale pe care ne obliga să o suportăm. Trei zile de disperare atunci când trebuia să o iau în braţe şi să o duc în camera secretă pentru a nu fi arsă de razele de soare. Toate aceste lucruri mă înnebuneau, îmi doream să-mi vorbească, să-mi zâmbească, să râdă împreună cu mine, voiam să vâneze alături de mine. Dar nu, tot ce făcea era să stea clintită într-un singur loc fără să îi pese că avem nevoie de glasul ei. De hrănit, era că în ziua când am găsit-o pe moarte şi i-am dat sângele meu, scena aceasta s-a repetat pe parcursul a celor trei zile. Pe neaşteptate, a început să vorbească, exact când eu aproape îmi pierdeam speranţa, dar a fost o reacţie neaşteptată din partea ei. A început să ţipe şi să remarce lucruri jignitoare la adresa înfăţişării ei şi la necunoştinţa mea de a o transforma într-un vampir. Mi-am dat seama că ea în tot acest timp, cât fusese în hipnoză, chiar dacă nu o arătase, ne auzise şi ne urmărise. Imediat m-am temut că această criză e cauzată de groaza pe care o purtăm văzând că ea nu se mişcă. M-am concentrat pe situaţia actuală aşa că m-am străduit să fiu cât mai calm posibil, să încerc să o calmez şi să o ajut să treacă peste sperietură produsă de noua ei viaţă. Raul îmi spuse îndurerat dar şi înspăimântat ca nu poate participa la aşa ceva aşa că o luă pe Monik şi dispărură. Era greu, într-adevăr, dar totuşi mă bucuram să-i aud vocea iar acest lucru m-a ajutat foarte mult în încercarea mea de a fi calm. Într-un final s-a calmat, aşa că i-am ignorat ura cu care mă trata şi am încercat să-i explic situaţia. Am dat greş provocându-i o altă criză de nervi care a dus la demolarea întregii camere. Îmi este greu să privesc aceste lucruri dar nu o voi părăsi, voi fi lângă ea mereu până îşi va reveni. A început să plângă şi am fost plăcut surprins când m-a lăsat să o iau în braţe, lăsându-se in grija mea. Ce a urmat a fost mai mult decât răsplata durerii pe care a trebuit să o suport, a fost reînvierea ei şi lucrul pe care l-am aşteptat de când am transformat-o. Să râdă, să alerge alături de mine, să-şi cunoască fascinată noile puteri şi cel mai important, să vâneze. Mă uimeşte cu fiecare pas şi fiecare gest pe care îl face, mi-a adus fericirea pe care numai cu ea o pot avea. Când a vânat a fost mai mult decât m-am aşteptat şi de acea a trebuit să o opresc. Am uitat să-i spun să nu mai bea sânge după ce victima a murit. Nu s-a supărat, ba chiar m-a luat de mână cerandu-mi sa alerg impreună cu ea. Eram hotărât să-i arăt totul despre puterile ei.
Iată şi partea a doua, puţin mai mic, dar acesta este.
Lectura plăcută!
Perspectiva lui Leon:Part II
Era destul de târziu când m-am trezit şi am observat că sunt singur, Kimm nu mai era lângă mine. M-am ridicat repede uitându-mă prin încăpere dar ea nu se afla nicăieri, aşa că m-am îndreptat spre ieşire şi am început să urc nenumăratele scări, sărind câte patru. Am spart uşa ce ascundea camera secretă ajungând în hol, am încercat să mă liniştesc pentru a mă concentra pe clădire. Am simţit trei prezenţe în sufragerie, printre care una dintre ele era Kimm. Am alergat într-acolo cu o furie incontrolabilă, lovind uşa de perete şi intrând aproape sărind la cei doi vampiri care stăteau nemişcaţi lângă geam şi care nu priveau decât la roşcată. Mă opresc nervos, ce este cu mine!? Este a doua oară când sar la Raul şi Monik, de ce nu le recunosc prezenţa? Oricum, singurul lucru care mă preocupă este Kimm şi nu voi îngădui să i se întâmple de două ori ceva rău.
- Ce s-a întâmplat cu voi? Îi întreb văzând că nu şi-au luat ochii de la Kimm, nici măcar când am sărit la ei.
Nu îmi răspund, tot ce fac este să o privească pe Kimm cu o expresie nedumerită aşa că m-am întors şi eu nervos la ea şi observ că mă priveşte. Nu, nu mă priveste pe mine, priveste prin mine. Părea a fi murit, corpul îi era aici pe când spiritul se îndepărta din ce în ce mai mult lăsând fără îndurare tot ce îi era drag în urmă. Nu înţeleg ce s-a întâmplat cu ea şi îi privesc pe cei doi cerându-le din priviri explicaţii. Raul îşi luă cu greu privirea de la Kimm pentru a se uita la mine, deşi nu mă aşteptam să îşi schimbe expresia feţei uimită într-una de ură într-un mod atât de rapid.
- Ţi-am spus că ar fi fost mai bine să nu o faci, uite ce i-ai făcut. Urlă Raul la mine.
- Şi ce voiai să fac? Mă stresezi cu infinitele tale vorbe cum că nu ar fi trebuit să o fac, dar ai fi preferat să o las să moară? Nu cred, aşa că încetează odată şi spune-mi ce s-a întâmplat. I-o întorc eu enervat.
Nu mai spuse nimic, îşi întoarse din nou privirea la micuţa fiinţă ce stătea nemişcată pe canapea, privind fix înainte şi ce îşi ţinea mâinile în poală indiferentă la orice mişcare din jurul ei.
- Nu ştiu, stăteam aici cu Monik când am văzut-o intrând pe uşă, ne-a privit înspăimântată după care s-a dus la canapea şi s-a aşezat. Era ca şi cum cineva o controla, cineva îi spunea să facă acele lucruri iar ea se lăsă pur şi simplu condusă de acel lucru. Mai ciudat a fost că nu am simţit-o, trebuia să îi simt prezenţa în casă, când venea spre noi, dar nu! nu am simţit nimic. Cum de altfel nici Monik. Iar de când s-a aşezat acolo, numai aşa a stat, nu s-a mişcat, nici măcar nu a clipit.
Relatările lui m-au speriat aşa că m-am dus să vorbesc cu Kimm, dar ea nu mi-a oferit nici o atenţie, de parcă nici nu eram acolo. Cum spusese şi Raul, nici măcar nu clipea, se uita doar în faţă şi nu reacţiona la nimic. M-am îngrozit la vederea comportamentului ei, nu-mi puteam explica cum de s-a ajuns la aşa ceva sau de ce am pierdut controlul asupra tuturor lucrurilor. Nici nu ştiu cât vor dura toate aceste lucruri, când îşi va reveni Kimm şi îmi va putea zâmbi din nou? Era o situaţie care mă făcea să urlu din toată fiinţa, voiam să înceteze.
Îmi aduc aminte de vorbele lui Daniel şi îmi dau seama de importanţa lor. Trebuia să-l fi ascultat, să-i cer mai multe detalii, să îmi spună cum să trec peste acest chin. Ştiam că nu trebuie să mă panichez, sa nu îi arăt frustrarea mea roşcatei, dar ce rost avea acum când ea nici nu mai era conştientă de ce se întâmplă în jurul ei. Trei zile a stat nemişcată, trei zile de chin pe care a trebuit să le îndur din pricina absenţei spirituale pe care ne obliga să o suportăm. Trei zile de disperare atunci când trebuia să o iau în braţe şi să o duc în camera secretă pentru a nu fi arsă de razele de soare. Toate aceste lucruri mă înnebuneau, îmi doream să-mi vorbească, să-mi zâmbească, să râdă împreună cu mine, voiam să vâneze alături de mine. Dar nu, tot ce făcea era să stea clintită într-un singur loc fără să îi pese că avem nevoie de glasul ei. De hrănit, era că în ziua când am găsit-o pe moarte şi i-am dat sângele meu, scena aceasta s-a repetat pe parcursul a celor trei zile. Pe neaşteptate, a început să vorbească, exact când eu aproape îmi pierdeam speranţa, dar a fost o reacţie neaşteptată din partea ei. A început să ţipe şi să remarce lucruri jignitoare la adresa înfăţişării ei şi la necunoştinţa mea de a o transforma într-un vampir. Mi-am dat seama că ea în tot acest timp, cât fusese în hipnoză, chiar dacă nu o arătase, ne auzise şi ne urmărise. Imediat m-am temut că această criză e cauzată de groaza pe care o purtăm văzând că ea nu se mişcă. M-am concentrat pe situaţia actuală aşa că m-am străduit să fiu cât mai calm posibil, să încerc să o calmez şi să o ajut să treacă peste sperietură produsă de noua ei viaţă. Raul îmi spuse îndurerat dar şi înspăimântat ca nu poate participa la aşa ceva aşa că o luă pe Monik şi dispărură. Era greu, într-adevăr, dar totuşi mă bucuram să-i aud vocea iar acest lucru m-a ajutat foarte mult în încercarea mea de a fi calm. Într-un final s-a calmat, aşa că i-am ignorat ura cu care mă trata şi am încercat să-i explic situaţia. Am dat greş provocându-i o altă criză de nervi care a dus la demolarea întregii camere. Îmi este greu să privesc aceste lucruri dar nu o voi părăsi, voi fi lângă ea mereu până îşi va reveni. A început să plângă şi am fost plăcut surprins când m-a lăsat să o iau în braţe, lăsându-se in grija mea. Ce a urmat a fost mai mult decât răsplata durerii pe care a trebuit să o suport, a fost reînvierea ei şi lucrul pe care l-am aşteptat de când am transformat-o. Să râdă, să alerge alături de mine, să-şi cunoască fascinată noile puteri şi cel mai important, să vâneze. Mă uimeşte cu fiecare pas şi fiecare gest pe care îl face, mi-a adus fericirea pe care numai cu ea o pot avea. Când a vânat a fost mai mult decât m-am aşteptat şi de acea a trebuit să o opresc. Am uitat să-i spun să nu mai bea sânge după ce victima a murit. Nu s-a supărat, ba chiar m-a luat de mână cerandu-mi sa alerg impreună cu ea. Eram hotărât să-i arăt totul despre puterile ei.