Banuiesc ca in metrou ai observat acest interes in ceea ce priveste lectura, CyBeR. Ah da, ai si mentionat. Ma intreb pe ce ruta, ca eu cand o iau spre Romana si inapoi spre casa 7 din 10 persoane aflate langa mine sau in apropiere mea isi butoneaza cu patos iPhone-ul sau alte telefoane din categoria smartphones. Restul sunt intr-adevar persoane care citesc. Vorbind strict de citit in mijloacele de transport in comun, dar sa nu fiu rautacioasa. Oricum sper ca, prin absurd, sa ma fi zarit si pe mine citind, haha. Glumeam. Si asa de vreo luna, prin metrou, mai mult mi-am invatat decat citit. Oricum - nu stiu cine zicea mai sus, dar are dreptate - este destul de clar faptul ca fetele si femeile par mai interesate de citit. Si sunt perfect obiectiva aici.
Ceea ce mi se pare mie interesant, pe de-o parte, este de fapt chestia asta cu cartile care se vand cu ziarele. Nu ma asteptam sa sporeasca numarul de cititori in felul asta. Ma intreb pe ce criterii sau cum ajung ei sa cumpere cartile alea? Daca pana si pe mama a prins-o chestia asta si mi-a adus acasa seria Contele de Monte Cristo, de Dumas.
Boomerang... Trebuie sa-i arat tatei discutia asta in momentele in care-mi reproseaza ca - citez: " Ditamai capra la saptispe ani te uiti la desene animate!". Mie-mi place programul asta, de fapt e singurul la care ma mai uit. Sunt desenele alea clasice, Familia Flintstone, Johnny Bravo, Laboratorul lui Dexter, Duck Dodgers si altele care-mi mai amintesc de copilarie. Ce e fascinant acum e de fapt incarcatura de ironie pe care o descopar cu fiecare episod vizionat si ca acum inteleg totul altfel. La cinci sau sase ani cati aveam pe atunci, Johnny Bravo mi se parea un nene care isi cauta o iubita si isi lua mereu bataie. Sau Fred Flintstone un om gras din epoca de piatra. De Duck Dodgers nu mai mentionez nimic... Desenul ala este epic.
Dar revenind la carti.
Personal, in ultima vreme, citesc mai mult de nervi. Simt nevoia sa ma calmez cumva si singurul meu refugiu sunt cartile, din pacate (?). Amuzant, nu? Nu stiu daca este cazul sa datorez cuiva interesul renascut pentru carti, poate celor de la ziare care au avut ideea asta cu seriile si colectiile din ultima vreme, dar eu cred ca e vorba mai mult de propria persoana. Unii citesc de placere, altii din curiozitate si mai sunt unii care o fac si pentru ca e la moda (proprie experienta).
Ceea ce mi se pare mie interesant, pe de-o parte, este de fapt chestia asta cu cartile care se vand cu ziarele. Nu ma asteptam sa sporeasca numarul de cititori in felul asta. Ma intreb pe ce criterii sau cum ajung ei sa cumpere cartile alea? Daca pana si pe mama a prins-o chestia asta si mi-a adus acasa seria Contele de Monte Cristo, de Dumas.
Boomerang... Trebuie sa-i arat tatei discutia asta in momentele in care-mi reproseaza ca - citez: " Ditamai capra la saptispe ani te uiti la desene animate!". Mie-mi place programul asta, de fapt e singurul la care ma mai uit. Sunt desenele alea clasice, Familia Flintstone, Johnny Bravo, Laboratorul lui Dexter, Duck Dodgers si altele care-mi mai amintesc de copilarie. Ce e fascinant acum e de fapt incarcatura de ironie pe care o descopar cu fiecare episod vizionat si ca acum inteleg totul altfel. La cinci sau sase ani cati aveam pe atunci, Johnny Bravo mi se parea un nene care isi cauta o iubita si isi lua mereu bataie. Sau Fred Flintstone un om gras din epoca de piatra. De Duck Dodgers nu mai mentionez nimic... Desenul ala este epic.
Dar revenind la carti.
Personal, in ultima vreme, citesc mai mult de nervi. Simt nevoia sa ma calmez cumva si singurul meu refugiu sunt cartile, din pacate (?). Amuzant, nu? Nu stiu daca este cazul sa datorez cuiva interesul renascut pentru carti, poate celor de la ziare care au avut ideea asta cu seriile si colectiile din ultima vreme, dar eu cred ca e vorba mai mult de propria persoana. Unii citesc de placere, altii din curiozitate si mai sunt unii care o fac si pentru ca e la moda (proprie experienta).