Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Povesti scurte si idei

#2
Lucrarea 2:
Gen: Amuzant
Limba: Romana
Restrictii de varsta: nope
Perioada scrierii: Iunie 2010

In dulce stil acrisor
-Amintiri dintr-o viata citadina-


V-ati gandit vreodata cat de urat e de fapt sa poti intelege? Sa nu mai ai sansa sa te minunezi la cele mai putin fantastice lucruri din lume? Sa poti privi spre cer si sa zici exact ce-i fiecare constelatie in loc sa lasi imaginatia sa zburde printre stele?
In ironie va zic asta acum, e trist sa nu mai fii in stare sa recunosti epicul din viata. Sau in vorba poetului, sa „strivesti corola de minuni a lumii”.
HA! Va vad cum va strambati acum ca v-ati amintit de domnul Blaga si opera sta multistratificata. Si pun pariu ca va amintiti si cu o placere netarmuita de comentariul scris cu atata sudoare din cartea doamnei Mariana Badea. Hehe, va las sa apreciati sentimentul inainte sa trec mai departe.

Gata?
Bun, hai sa revin. Va ziceam ca-i urat pana la urma sa devii cinic si cunoscator intr-ale vietii, desi poate nu sunteti de acord cu mine. Ne place sa gandim ca viata ne face intelepti, anii ne aduc cunostiinte iar scoala nu ne tampeste de fapt.
Dar adevarul e ca noi strivim corola de minuni ca sa ajungem aici. Calcam in picioare posibilitatile fara numar din copilarie, si le alegem doar pe cele ce raman, printr-o minune, nedisecate. Nu ne mai intrebam cu adevarat ce inseamna ceva ci, in intelepciunea noastra capatata, stim din prima ce e si cu ce se mananca. Daca zboara, o mananci cu furculita; daca prin pamant rama, ii dai in cap cu sataru; si de inoata, te tii departe ca-i dubios mirosul.
Am vizionat azi un film pe care multi il stiti, de la parinti probabil. E filmu al’ misto, cu guvernatorul Californiei care s-a ingrasat ca un purcelus, „Terminator 2: Judgement day”. Da, are si subtitlu, ca in anii '90, frumosii ani '90, s-a ajuns la concluzia ca nu mai e indeajuns un numar in coada ca sa-ti dai seama ca-i sicual. Asa ca, pentru mintile mai putin luminate, s-a facut si distingerea asta clara.
Si dragii mei, eu am ajuns la concluzia ca de fapt nu vroiam sa inteleg filmul asta. E frumos, exploziv, plin de actiune, chestii trestii, dar mie tot mai mult mi-a placut cand eram bighidiu. Ce-mi trebuie mie de fapt sa inteleg cum nu poate functiona calatoria in timp si cum e tehnic imposibil sa faci un robot dintr-un aliaj polimorf care sa mai si functioneze dupa o tura zdravana de calire? De ce puricii mei imi trebuiesc mie astea cand sunt explozii pe ecran, un Arnold in zilele lui de glorie dand in stanga si-n dreapta cu cate o gluma de aia care numai la el poate fi amuzanta?
Tocmai asta-i: nu-mi trebuie sa inteleg asa ceva. Nu-mi trebuie sa inteleg multe din viata, da vorba aia: sunt adult, sunt tampit inainte de vreme, daca nu stiu aia si aialalta sunt de rasu lumii. Nasol.

Fratilor, cu lunga introducere v-am plictisit. Nu-i nimic, recuperam pe parcurs, cum zic totii profesorii carora le era in liceu mai lene decat noua sa se prezinte la ore sambata.
Dar inainte de liceu a fost scoala generala. Si inainte de aia a fost caminul, sau gradinita dupa acceptiunile unora. La mine s-a preferat optiunea cu „lasa-l acolo sa nu ne mai stea pe cap de dimineata pana seara” (glumesc, evident). Dar acolo, la camin, a fost interesant rau. Epic chiar.
Cand esti copil e dovedit stiintific faptul ca timpul trece mai greu. Astepti prea rau tampirea ca sa-ti dai seama ca de fapt o secunda tot o secunda inseamna, nu lungi zile de pedeapsa. Asa se face ca pentru mine pareau a trece ani intre zilele de miercuri in camin, cand aveam parte de cele mai interesante momente acolo.
Pentru o vreme ne-au cumparat linistea cu diapozitive. Dar nu poti asculta multa vreme aceleasi povesti cu lupi si capre si lucruri necurate, asa ca in cel mai scurt timp am trecut la adevarate filme de animatie. Cu o suta de lei dimineata, cu moaca lui Mihai Viteazu la inaintare, si aveam parte de o ora de animatie rusa cred. Si cel mai adesea de subtitrari, ceea ce era iarasi o chestie miraculoasa pentru copilasi de 5-6 anisori. Bineinteles, durata medie a unui film varia in functie de cat de des se rupea. Dar nu era nici o problema caci eu inca n-am gasit copilul care sa nu se priceapa la teatru cu umbre.
Cateodata li se facea mila de mintile noastre tinere si aveam pe cineva care sa citeasca subtitrarile. Trebuie sa existe cineva, oriunde, care sa distruga adevarata placere a unui copil printr-un gest nechibzuit, e o lege a universului. Copii au fost creati spre a fi distrusi.
Imi amintesc si acum visele din urma acelor filme, pe care le mai visez cateodata. Ne oferau in acele scurte ore o idee si apoi aveam o panza imensa in minte pe care sa proiectam posibilitatile. Imagini suprarealiste pentru mintile noastre tinere, limbi necunoscute noua si timp in care sa ne gandim la ele...
Era o binecuvantare sa nu intelegi si sa vezi toata minunea, in marea ei stralucire.
Intreb din nou...la ce-mi trebuie mie sa inteleg totul din lume?
La a ucide copilul din mine. Si din pacate, otrava e acolo de mult.
Despre camin, mancat cu forta, colegi de neuitat, SIDA si un nuc...va zic eu alta data.

A fi copil in oras e o experienta interesanta. Sau era, ca acum stim cu totii ca-i mai „epic” sa stai la computer decat sa misti fundu afara pentru altceva decat un fotbal plictisit.
Am o cicatrice pe limba eu. De fapt mint, am o bucata de limba rupta. Semn de buna purtare l-ar numi matusa mea; eu ii zic semn de prostie bineintentionata si amuzanta.
Aproape de casa mea exista candva un glob construit din tevi unde ne puteam catara in voie. Acum au demolat parculetul pentru o biserica. Dumnezeu sper ca-i mandru ca-mi frange inima de fiecare data cand ma apropii de acel loc.
Cum candva existau ierni adevarate, in fiecare iarna strangeam munti de zapada langa acea custa sferica. Cu caciuli, geci, maini goale si munca in echipa, se strangea mereu la baza acestuia un morman de omat cat cel putin statura unuia din noi, afanat frumos si gata de a fi distrus.
Da, am zis bine distrus. Ca acea zapada nu avea alt scop in existenta decat de a fi batatorita sub bocancii nostri. Ne cataram astfel in glob, pana pe penultima treapta si saream in gol, bratele agitate si picioarele facute arc, in asteptarea impactului cu zapada moale. Unul dupa altul, fara ragaz intre catarari si sarituri, ne intreceam in a sari de cele mai multe ori si chiar de cat mai sus.
Practica asta a luat sfarsit cand chiar am ales sa accept provocarea de a sari din varf. Intelegeti va rog ca eram mic si pot minti daca va zic ca globul avea 3-4 metri inaltime, asa ca nu ma laud cum nu trebuie. Dar era inalt, iar ultima treapta...ei, imi dadea emotii. Dar chiar si asa, cu aer tras in piept si un tipat animalic...am sarit.
Si am descoperit, bineinteles, ca zapada nu are proprietati elastice prea bune cand forta e destul de mare (ce ziceam eu de inteles?) iar a sari de oriunde cu gura deschisa invita dezastrul. O durere sfasietoare, un moment de panica oarba si fuguta la parinti, scuipand sange. Jumate de ora la medic si o saptamana „condamnat” la a bea doar iaurturi care in mare s-au dovedit a fi de fructe.
Cine zice vreodata ca un copil nu stie ce face cand isi rupe ceva... hehe, mai bine nu-i zicem, ca punem alora mici bete-n roate. Si s-a asigurat societatea ca au oricum destule.

Cand esti mic poti sa te lovesti si sa continui sa alergi de parca n-ai fi patit nimic in viata. Acum e trist sa privesti afara. Cade micutul, e urgenta nationala, medici, dezinfectant, o saptamana de odihna la pat cu ciocolata si televizor. Mi se face scarba.
Eram copil si cadeam des. Nu, nu eram intru tocmai impedicat, doar activ si plin de viata, cum e si normal de altfel. Dar cadeam ca daca nu eram catarat in scranciov, saream din glob sau de pe alte bare, faceam scrima cu bete pe mesele pentru biliard si echilibristica pe oriunde exista o suprafata destul de ingusta incat sa fie o provocare.
Intr-o buna zi a plouat. Nu ca nu ploua si-n alte bune zile, sau in zile rele de altfel, dar asta a fost mai interesanta decat de obicei. Inca era prin luna lui mai, cand era destul de cald afara incat sa nu racesti, si destul de ploios incat scoala sa para la kilometri departare. Asa ca, in ciuda micilor averse meteorologice, am iesit ca orice alt copil la joaca in parculet. Daca ar fi plouat mai tare probabil m-ar fi gasit undeva prin Bistrita candva dupa, dar era destul de bine si asa.
In ziua aia ne-am strans in parculet, ascunsi la umbra salcumului si am facut sedinta ce sa jucam. Bineinteles ca nu s-a ajuns la nici un consens si s-a facut intrecere pana la scranciove. Am avut loc si cateva minute bune le-am petrecut facandu-mi vant pentru cel mai mare salt de pana atunci. Ca noi nu aveam probleme existentiale ce erau de domeniul oaselor rupte...naah, noi scoteam aburi si saream din scaunul metalic greu, atat de departe de abia ne puteau tine picioarele la aterizare. Pericol pe ploaie? HA! De unde pana unde?
Si am sarit si a fost cel mai lung salt de pana atunci si orice mai vreti sa stiti despre asta. Nu e important.
Important e ca atunci am zbughit-o vesel, cu altii dupa mine, intr-o leapsa improvizata si uda. Cateodata ar fi bine sa te uiti si pe unde alergi caci mi se parea la un moment dat ca ploua cu stele. Si nu orice fel de stele, ci verzi si albastre si multicolore.
Mi-au trebuit cateva secunde sa-mi dau seama ca-s pe spate intr-o mare balta cafenie. Si alte cateva sa realizez ca am incasat un scranciov in cap, cu ocupant speriat cu tot.
- Esti bine? Ai patit ceva? Nu te-am vazut. Nu ma zice te rog. Si tot restul pledoariei.
Eu? Eu m-am ridicat, mi-am stors soldateneste pantalonii si am fugit inapoi la prietenii mei de joaca, sa ne zdruncinam oasele in alte balti si prin alte locuri. Daca mor la 40 de ani de un anevrim cerebral, macar nu va fi un mister pentru nimeni de unde l-am luat. Dar ce conteaza asta cand stii ca ai trait cativa ani?

Ma consider parte din Generatia X desi anii ma contrazic. Nu m-am nascut pentru a fi in acord cu realitatea si cu timpurile, nu accept zeitgeistul si-mi extrag energia din trecut. A scrie despre viata e doar cel mai greu lucru pentru un scriitor, caci nu poti scrie decat ceea ce stii...orice altceva, ei, e fantasma.

Altele, pentru alta data. Poate.
[Imagine: 14wyiz6.jpg]

Pentru intrebari sau orice alte interactiuni cu mine, folositi cu incredere mesajele de profil. Contrar opiniei populare eu nu musc...si chiar daca as musca, am toate vaccinurile facute.



Răspunsuri în acest subiect
Povesti scurte si idei - de CyBeR - 20-09-2011, 12:28 AM
RE: Povesti scurte si idei - de CyBeR - 13-10-2011, 01:30 AM
RE: Povesti scurte si idei - de SnowFlake. - 13-11-2011, 03:24 PM
RE: Povesti scurte si idei - de CyBeR - 13-11-2011, 06:23 PM
RE: Povesti scurte si idei - de CyBeR - 14-11-2011, 02:43 PM
RE: Povesti scurte si idei - de CyBeR - 24-11-2011, 11:08 PM
RE: Povesti scurte si idei - de YuneSugihara - 04-01-2012, 05:57 PM
RE: Povesti scurte si idei - de CyBeR - 05-01-2012, 09:48 PM
RE: Povesti scurte si idei - de DiZ - 05-01-2012, 10:41 PM
RE: Povesti scurte si idei - de Lia - 27-01-2012, 04:32 AM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Idei traznite - oneshots Lexxu 1 2.344 22-07-2012, 01:14 PM
Ultimul răspuns: Lexxu
  Idei tampite. Unix 4 3.736 15-05-2012, 04:01 PM
Ultimul răspuns: Unix
  Idei Azazel 0 2.301 28-01-2012, 05:08 PM
Ultimul răspuns: Azazel
  Povesti cu ingerasi Azazel 1 2.833 11-10-2011, 02:20 PM
Ultimul răspuns: Azazel
  Ploi scurte de vară chrissta 8 3.858 11-12-2010, 01:10 PM
Ultimul răspuns: chrissta
  Scurte One-Shots Flaw 6 4.024 10-12-2010, 11:24 AM
Ultimul răspuns: Flaw
  Ne soptim povesti..[SasuSaku] ¿ Misterious Girl ¿ 7 9.267 07-05-2010, 10:28 PM
Ultimul răspuns: Vir
  Vampiri si Povesti de Dragoste [yaoi] Aliss_anime 10 11.115 26-03-2010, 12:35 AM
Ultimul răspuns: Aliss_anime
  Exces de idei [eseuri/povesti] Mitsukai Yoru 10 8.623 03-08-2009, 10:40 PM
Ultimul răspuns: Tox


Utilizatori care citesc acest subiect: