28-10-2011, 04:02 PM
deah, un capitol ceva mai diferit, inclusiv structura lui :D
Totul poate merge mai departe, fiecare sentiment regaseste noi orizonturi cu fiecare zi care zboara pe langa ei. Deznadejdea dispare pentru o secunda parand ca nu are sa se mai intoarca niciodata.
Chipurile lor nu au emanat niciodata atata bucurie ca in diminiata aia. Mirosul lui ii inunda narile dandu-i o senzatie de euforie, ochii lui o priveau nedumeriti cand namaiputandu-si controla impulsurile ii sarea in brate si-i saruta buzele cu o sete adolescentina.
Erau ei doi, izolati de orice urma de traire in afara de prezenta celuilalt, devenind astfel dependent unul de celalalt. Iar acel apartament atat de neinsemnat devenise refugiul lor, departe de ochii celorlalti, departe de oricine ar fi putut dorii sa stinga scanteia din ochii lor.
Ea abia acum intelese-se cu adevarat ca iubirea ce o descrisese in atatea zeci de randuri era atat de limitata incat era scarbita de cat de putina profunzime mai reusea sa gaseasca in proprile ei randuri. Cat de sterse erau ideile ei, cat de transparenta era imaginatia ei, cat de slabe erau sentimentele ei…
El ii atingea pielea usor, parca temandu-se sa nu o raneasca, o vedea atata de fragila si parca o teama ciudata ca are sa se sparge in fata lui ii cuprindea sufletul. Iubea, pentru a doua oara in viata lui, sau poate pentru prima data…
Cuvintele ei ii mangaiau suav urechia atingandu-i cele mai adanci ganduri, ajungand sa-l cunoasca atat de bine, parca ar fi devenit o singura fiinta, un singur suflet. Chiar si trupurile lor ce inca pareau sa-si fi pastrat independenta se atingeau timid la inceput ca mai apoi sa se piarda in mirajele noului sentiment pe care il cultivasera impreuna. Ii atingea tamplele dandu-i la o parte parul lung ce parea sa prinda o culoare mai vie ca niciodata. Sau poate era doar in imaginatia lui, poate era doar o iluzie. O atingea necontrolat convingandu-se poate pentru a zecea oara ca ea e reala, ca e langa el, ca e al lui.
Si-si amintea tinand-o in bratele lui ca-si jurase ca nu are sa mai iubeasca din nou. Si cat de repede isi pierdu-se din valoare un juramant ce odata parea sacru, cat de usor se pierde in mirosul ei, in soaptele ei, in respiratia ei fierbinte.
Cezar pov.
Suflet pagan, cu cata usurinta te-ai daruit ei, cat de usor ai devenit sclavul privirii ei. Poate ai vrea sa iesi din mine caci trupul meu ti-e ca o bariera dintre tine si ea. Si iubirea-mi a devenit atat de puternica, atat de reala, incat mi-e teama ca poate va prinde forma si ma va rani.
Si toata singuratatea s-a risipit, de parca nu ar fi fost niciodata in mine, de parca nu ea ar fi fost cea care-mi distrugea gandurile doar cu putin timp in urma.
Poate e timpul sa spun adio suferintei sau poate e doar o alta lectie stupida pe care viata s-a hotarat sa mi-o dea. Dar asta ar insemna, din nou, suferinta.
Dar nu mi-o pot imagina pe ea altfel decat ca un personaj pozitiv care si-a gasit un rol atat de inocent in filmul vietii mele. “ Promite-mi ca nu o sa ma lasi sa cad†ii soptesc la ureche si o simt ingrijorata, nelinistita, parca ar fi ceva dincolo de tot ceea ce abia mai ajung eu sa constientizez.
Si simt dorinta in fiecare celula, in fiecare gram de aer pe care il expir. O vreau langa mine, pe copila asta, pe femeia asta.
Charlotte pov.
Si cand un joc se transforma in realitate, cand o minciuna incepe sa doara prea tare ca sa o mai ti in tine. Si-ti doresti sa tipi, sa scapi de durerea de a o tine in tine, sa nu o mai lasi sa te raneasca fara mila. Dar te sacrifici, poate din iubire, sau poate dintr-o dorinta absurda de al stii langa tine.
Mainile mi se indeparteaza iar si iar cautandu-ti trupul cald sa le incalzeasca. Ma simt rece, inghetata de un sentiment de vinovatie care pare sa se fi lipit de mine fara mila. Iar tu esti aici, atingandu-mi trupul firav cu grija, strangandu-ma cu o putere retinuta, ti-e teama ca o sa ma ranesti.
Dar sufletul meu care se tareste prin labirintul unei iluzii ce pare fara sfarsit. N-am stiut niciodata cat de greu poate fi sa te lasi orbit de fericire cu teama ca se va sfarsii in orice moment. Si totul se transforma intr-un chin, sentimentul de iubire si prezenta ta fiind singurele care inca ma mai tin inca treaza, in viata…
Inima imi tresare, parca incercand chiar ea sa ma raneasca. Sute de voci par sa-mi tipe in cap ca traiesc un miraj. Cuvintele tale dulci ma zdrobesc amintindu-mi neincetat ca ma amagesc singura, totul fiind doar o iluzie.
Prezenta ta ma face sa-mi doresc mai mult, de parca as deveni dependenta de tine, de gustul tau, de mirosul tau. “Strange-ma in brate†iti soptesc venind spre tine pe varfurile picioarelor asteptand mai apoi nemiscata sa-ti simt din nou atingerea, caldura.
Atingerea ta imi pare sfanta, mirifica, magica, cum poate sa reduca totul la nimic mai mult decat sentiment, pur sentiment de iubire, tresarire inocenta a inimii si nimic mai mult. Doar sufletele noastre pierdute impreuna undeva departe, ascunse de propria noastra ratiune, depasind limitele…
Si daca totul are sa se sfarseasca, pentru ca simt asta in fiecare ticait al ceasului, parca timpul m-ar urmari, mi-ar da de veste ca e limitat. Atunci toate trairile astea devin instantaneu atat de efemere incat abia mai reusesc sa ma pierd in ele, fiindu-mi atat de frica ca ma voi pierde, stiind ca cu cat le voi lasa sa devina mai mature cu atat ma vor rani mai tare.
Ea cu teama, el cu speranta in suflet…
Invatau sa traiasca din nou intr-o alta lume. Si nimic nu-i putea atinge, pierduti intr-un miraj ce doar sentimentul acela absurd de atasare numitâ€dragoste†ti-l poate oferii. Mai presus de viata, mai presus de existenta oricui, totul parea sa fie diferit, mult prea diferit ca macar ei sa poate intelege pe deplin.
Batai absurde a doua inimi spargeau linistea in timp ce-si tineau respiratia apropiandu-se tot mai mult unul de altul. Atingandu-se, sarutandu-se cu sete, de parca ar fi pentru ultima data sau doar din dorinta pura.
Capitolul 12
Totul poate merge mai departe, fiecare sentiment regaseste noi orizonturi cu fiecare zi care zboara pe langa ei. Deznadejdea dispare pentru o secunda parand ca nu are sa se mai intoarca niciodata.
Chipurile lor nu au emanat niciodata atata bucurie ca in diminiata aia. Mirosul lui ii inunda narile dandu-i o senzatie de euforie, ochii lui o priveau nedumeriti cand namaiputandu-si controla impulsurile ii sarea in brate si-i saruta buzele cu o sete adolescentina.
Erau ei doi, izolati de orice urma de traire in afara de prezenta celuilalt, devenind astfel dependent unul de celalalt. Iar acel apartament atat de neinsemnat devenise refugiul lor, departe de ochii celorlalti, departe de oricine ar fi putut dorii sa stinga scanteia din ochii lor.
Ea abia acum intelese-se cu adevarat ca iubirea ce o descrisese in atatea zeci de randuri era atat de limitata incat era scarbita de cat de putina profunzime mai reusea sa gaseasca in proprile ei randuri. Cat de sterse erau ideile ei, cat de transparenta era imaginatia ei, cat de slabe erau sentimentele ei…
El ii atingea pielea usor, parca temandu-se sa nu o raneasca, o vedea atata de fragila si parca o teama ciudata ca are sa se sparge in fata lui ii cuprindea sufletul. Iubea, pentru a doua oara in viata lui, sau poate pentru prima data…
Cuvintele ei ii mangaiau suav urechia atingandu-i cele mai adanci ganduri, ajungand sa-l cunoasca atat de bine, parca ar fi devenit o singura fiinta, un singur suflet. Chiar si trupurile lor ce inca pareau sa-si fi pastrat independenta se atingeau timid la inceput ca mai apoi sa se piarda in mirajele noului sentiment pe care il cultivasera impreuna. Ii atingea tamplele dandu-i la o parte parul lung ce parea sa prinda o culoare mai vie ca niciodata. Sau poate era doar in imaginatia lui, poate era doar o iluzie. O atingea necontrolat convingandu-se poate pentru a zecea oara ca ea e reala, ca e langa el, ca e al lui.
Si-si amintea tinand-o in bratele lui ca-si jurase ca nu are sa mai iubeasca din nou. Si cat de repede isi pierdu-se din valoare un juramant ce odata parea sacru, cat de usor se pierde in mirosul ei, in soaptele ei, in respiratia ei fierbinte.
Cezar pov.
Suflet pagan, cu cata usurinta te-ai daruit ei, cat de usor ai devenit sclavul privirii ei. Poate ai vrea sa iesi din mine caci trupul meu ti-e ca o bariera dintre tine si ea. Si iubirea-mi a devenit atat de puternica, atat de reala, incat mi-e teama ca poate va prinde forma si ma va rani.
Si toata singuratatea s-a risipit, de parca nu ar fi fost niciodata in mine, de parca nu ea ar fi fost cea care-mi distrugea gandurile doar cu putin timp in urma.
Poate e timpul sa spun adio suferintei sau poate e doar o alta lectie stupida pe care viata s-a hotarat sa mi-o dea. Dar asta ar insemna, din nou, suferinta.
Dar nu mi-o pot imagina pe ea altfel decat ca un personaj pozitiv care si-a gasit un rol atat de inocent in filmul vietii mele. “ Promite-mi ca nu o sa ma lasi sa cad†ii soptesc la ureche si o simt ingrijorata, nelinistita, parca ar fi ceva dincolo de tot ceea ce abia mai ajung eu sa constientizez.
Si simt dorinta in fiecare celula, in fiecare gram de aer pe care il expir. O vreau langa mine, pe copila asta, pe femeia asta.
Charlotte pov.
Si cand un joc se transforma in realitate, cand o minciuna incepe sa doara prea tare ca sa o mai ti in tine. Si-ti doresti sa tipi, sa scapi de durerea de a o tine in tine, sa nu o mai lasi sa te raneasca fara mila. Dar te sacrifici, poate din iubire, sau poate dintr-o dorinta absurda de al stii langa tine.
Mainile mi se indeparteaza iar si iar cautandu-ti trupul cald sa le incalzeasca. Ma simt rece, inghetata de un sentiment de vinovatie care pare sa se fi lipit de mine fara mila. Iar tu esti aici, atingandu-mi trupul firav cu grija, strangandu-ma cu o putere retinuta, ti-e teama ca o sa ma ranesti.
Dar sufletul meu care se tareste prin labirintul unei iluzii ce pare fara sfarsit. N-am stiut niciodata cat de greu poate fi sa te lasi orbit de fericire cu teama ca se va sfarsii in orice moment. Si totul se transforma intr-un chin, sentimentul de iubire si prezenta ta fiind singurele care inca ma mai tin inca treaza, in viata…
Inima imi tresare, parca incercand chiar ea sa ma raneasca. Sute de voci par sa-mi tipe in cap ca traiesc un miraj. Cuvintele tale dulci ma zdrobesc amintindu-mi neincetat ca ma amagesc singura, totul fiind doar o iluzie.
Prezenta ta ma face sa-mi doresc mai mult, de parca as deveni dependenta de tine, de gustul tau, de mirosul tau. “Strange-ma in brate†iti soptesc venind spre tine pe varfurile picioarelor asteptand mai apoi nemiscata sa-ti simt din nou atingerea, caldura.
Atingerea ta imi pare sfanta, mirifica, magica, cum poate sa reduca totul la nimic mai mult decat sentiment, pur sentiment de iubire, tresarire inocenta a inimii si nimic mai mult. Doar sufletele noastre pierdute impreuna undeva departe, ascunse de propria noastra ratiune, depasind limitele…
Si daca totul are sa se sfarseasca, pentru ca simt asta in fiecare ticait al ceasului, parca timpul m-ar urmari, mi-ar da de veste ca e limitat. Atunci toate trairile astea devin instantaneu atat de efemere incat abia mai reusesc sa ma pierd in ele, fiindu-mi atat de frica ca ma voi pierde, stiind ca cu cat le voi lasa sa devina mai mature cu atat ma vor rani mai tare.
Ea cu teama, el cu speranta in suflet…
Invatau sa traiasca din nou intr-o alta lume. Si nimic nu-i putea atinge, pierduti intr-un miraj ce doar sentimentul acela absurd de atasare numitâ€dragoste†ti-l poate oferii. Mai presus de viata, mai presus de existenta oricui, totul parea sa fie diferit, mult prea diferit ca macar ei sa poate intelege pe deplin.
Batai absurde a doua inimi spargeau linistea in timp ce-si tineau respiratia apropiandu-se tot mai mult unul de altul. Atingandu-se, sarutandu-se cu sete, de parca ar fi pentru ultima data sau doar din dorinta pura.
