Dragostea eterna dureaza trei luni

[crazy little red]

next :P

Capitolul 11

Sterge-mi din suflet si ultima picatura de neiubire. Desfa-mi bratele si inconjoara-te cu ele, soarbe-mi caldura, sentimentele, simturile… Pentru ca toate te cer pe tine, te vor pe tine. Atinge-mi buzele tremurande, lasa-le sa-ti simta gustul dulceag inca o data, aminteste-ti ca inca sunt aici, langa tine, si sunt gata sa-mi dechid sufletul in fata ta.

Cezar pov.

Toata tulburarea de zilele trecute pare sa-si fi gasit sfarsitul, toata confuzia nesfarsita de ieri pare sa se fi risipit in noapte. Si a mai ramas doar chipul ei, trupul ei, buzele ei. Bantuindu-mi fiecare gand, fiecare secunda, fiecare gest, totul parand sa aiba o legatura cu ea, totul parand sa fie ea.
Manat de aceste ganduri inposibile, de imaginea ei ce pare sa ma urmareasca pretutindeni, am ajuns aici, in fata usii ei, sunand neincetat, dement…
Totul ia sfarsit in urmatoarea secunda cand in fata mea apare o silueta masculina, zambitoare. Parul negru ud si mirosul de gel de dus care-mi pare atat de cunoscut reusesc sa-mi inunde gandurile cu cele mai negre imagini instantaneu. Il privesc pe brunet pierdut, simtind pamantul fugindu-mi de sub picioare, gata sa ma prabusesc din secunda in secunda.
Adam devine serios intalnindu-mi privirea confuza si tot odata plina de ura, dezgust si o nervozitate nemarginita, gata sa daram totul in fata mea. Se da un pas in spate, parca lasandu-mi cale libera sa intru in apartament, dar nu reusesc sa fac nici un pas. Doar stau pe loc, nemiscat, parca legat in lanturi.
Ma simt slabit, nereusind sa-mi gasesc macar forta necesara sa leg doua propozitii. Dar privirea stiu ca-mi este inca rece.
Il vad pe Adam cum se precipiteaza, cu siguranta nu se astepta sa fiu eu dupa usa aceea atunci cand a raspuns.

-Cezar, te rog, chiar nu e ceea ce pare! Ii aud vocea ingrijorata ca un ecou in capul meu.
In urmatoarea secunda brunetul ma prinde de un umar si ma trage inauntrul apartamentului inchizand usa.

-Stii ca nu ti-as face asta niciodata, corect? De altfel stiu cum sa te conving ca e doar o intamplare ca eu ma aflu aici. In plus Charlotte vrea sa discute ceva cu tine, deci tu asteapt-o aici si eu voi pleca, e ceva important ce am de facut…
Atata imi spune si imediat iasa pe usa lasandu-ma acolo singur. Poate e ciudat, dar stiu sigur ca totul e doar o neintelegere. Avea dreptate, stiu ca nu mi-ar face niciodata asa ceva. Nu pentru ca nu s-ar putea niciodata indrogostii de aceiasi femeie ca si mine, doar ca nu e in firea lui sa calce in picoare prietenia noastra atat de usor.


Charlotte pov.

Inchid dusul dupa minute intregi, mai mult din cauza faptului ca mi se parea ca am auzit soneria si mai apoi vocea lui Adam. Ma sterg repede si imi iau pe mine doar halatul turcoaz inchis pana deasupra genunchilor si-mi las parul ud desfacut pe umeri.
Ies din baie intrand imediat in living mai degraba manata de curiozitate si inca un sentiment ciudat care nu cred ca are nici o legatura cu situatia. Si acolo il gasesc pe el, privindu-ma, lasandu-ma sa ma scufund in albastrul ochiilor lui instantaneu. Tresar cateva secunde mai tarziu cand imi dau seama ca ceva nu e in regula si-l intreb din priviri ce cauta la mine acasa.
Se balbaie putin incercand sa-mi explice ca venise din cine stie ce motiv pe care nu l-am inteles si ca Adam il lasa-se singur zicandu-i ca am ceva de discutat cu el. Zambesc totodata simtind ca-mi bate inima cu putere amintindu-mi de discutia cu brunetul de mai devreme. Dar el a plecat, nu? Asta inseamna ca chestia pica.
Imediat telefonul, ce se afla pe canapea langa Cezar, incepe sa scoata niste sunete care-mi dadeau de veste ca am primit un mesaj. Il privesc pe saten cum ia telefonul in mana fara nici o retinere si il priveste incruntandu-se putin.

-E de la Adam! Imi spune pe un ton prea serios dupa care incepe sa butoneze dandu-mi de inteles ca are de gand sa citeasca mesajul.
“Nici gand” zic aproape in soapta aproape aruncandu-ma asupra satenului pentru a-mi recupera telefonul. Dar el a fost mai rapid si s-a deplasat imediat din calea aterizarii mele. Ma priveste amuzat dupa care incepe sa citeasca cu voce tare continutul mesajului.

-“Intelegerea ramane valabila”. Huh? Ce intelegere? Ma intreaba pe un ton ce se vroia amuzant insa plin de curiozitate.

-Hmmm, nu e treaba ta! Ii spun prefacandu-ma imbufnata.

-Dar chiar vreau sa stiu… Imi spune cu o voce trista de copil, aplecandu-se spre mine aproprindu-si chipul de al meu, aproape ajungand nas in nas unul cu altul. Simt imediat cum mi se ridica sangele in obraji, dandu-mi de gol toate emotiile pe care le simt in momentul asta.
Si ce mod mai bun de a-i arata, de a ma deschide in fata lui?
Imi inclin capul putin in stanga si inchid ochii lasandu-mi buzele ce incep sa-mi tremure sa le atinga pe a lui. Imi e teama, ca nu-mi va mai accepta toate aceste figuri, cum ma razgandesc mereu, cum ii sar la gat ca mai apoi sa ma comport de parca nu s-a intamplat nimic.
Dar simtindu-i gustul orice gand pare sa se risipeasca. Si ramanem doar noi doi si acel putin care ne uneste.
El ma saruta cu pasiune distrugand si ultima urma de timiditate din parte mea, simtindu-i dorinta in tot trupul. Isi pune mana pe dupa gatul meu incercand parca sa ma traga si mai aproape de el, sa fie sigur ca nu o sa rup sarutul. Imediat intre trupurile noastre nemaiexistand nici cea mai nesemnificativa distanta, ii simt atat de clar bataile inimii, de parca ne-ar dicta fiecare gest, fiecare sentiment. Imbratisarea parca facandu-ne sa devenim o singura fiinta, un singur suflet. Buzele noastre unite, cu o sete nemarginita, cu o pofta nebuna pare sa ne arate cat de dependenti suntem sau am devenit unul de altul. Si cat de mult mi-as dorii sa dureaza momentul asta? Poate pentru todeauna, mai presus chiar decat existenta noastra, devenind dorinta noastra.
Rupem sarutul ramanand fara aer, pastrand totusi intre chipurile noastre o distanta milimetrica. Lasandu-ne respiratile sacadate sa ne incalzeasca unul pe altul. Trupurile ne sunt inca lipite, contopite in simtiri ce par deplasate de tot ce am invatat pana acuma, de tot ce am reusit sa simt vreodata…
Ii spun cu o voce de copila ca-l vreau mereu aici, in bratele mele. Si el isi uneste din nou buzele cu ale mele pentru o secunda, in loc de “voi fi mereu langa tine”. Si-ii strang si mai tare trupul intre bratele mele firave, ascunzandu-mi chipul la pieptul lui, simtind doar o infinita caldura si nimic mai mult.
Nu stiu cat am stat asa, poate cateva secunde, cateva zeci de minute sau poate ore intregi. M-am pierdut de mult in mirosul lui si oboseala si-a spus cuvantul cu usurinta, imbatata fiind de trupul lui.
Stiu doar ca pleoapele imi sunt prea grele iar ochii mi se inchid incet, lasandu-mi trupul sa se odihneasca, adormind in bratele lui protective…