10-10-2011, 08:53 PM
scz ca m-am oprit in mijlocul actiuni, next-ul o sa vina repede tocmai de asta
Ida=prietena lui Charlotte si Luck din primele capitole :D
Capitolul 10
Totul a devenit atat de confuz, nu-mi mai pot intelege nici macar proprile sentimente. Zambeste-mi, imbratiseaza-ma, saruta-ma, atinge-ma, aminteste-mi cat de mult iubesc toate aceste lucruri. Nu ma lasa sa inot singura in raul iubiri noastre, caci ma voi ineca…
Charlotte pov.
Mi-am pierdut noaptea inecandu-ma in probabil zeci de canii de cafea, nu le tinusem numarul. Stiam doar ca nu merit sa dorm, nu merit nici macar sa fiu unde sunt, nu merit iubirea nimanui. Si de ce cineva ca mine primeste totul pe tava? Cineva ca mine care habar n-are cum sa se foloseasca de ceea ce are si sfarseste mereu prin a-i rani pe cei care isi asuma riscul de a se atasa de mine, de a ma iubii…
Am fost mereu o fraiera, mereu prea naiva, asteptand mereu totul de la cei din jur, asteptand mereu sa ma traga in sus de cate ori cadeam pentru ca dadeam gres.
Inca privesc paginile umplute cu randuri intregi, un cuvant urmat de un altul si un altul si tot asa. Propoziti care-mi par fara sens, fraze lasate in aer pentru ca imi e prea greu sa le inchei. Sa recunosc din nou ca de fapt nici eu nu cred in acele povesti, mereu iubirea perfecta, mereu sfarsitul perfect dupa care tanjesc cu totii. Dar niciodata nu am stiut cati oamenii pot sa sufere in urma unei astfel de povesti. Cate suflete se pot prabusi intr-o singura zi, cate inimi confuze se pot ranii din necunostiinta de cauza, din pura inconstienta…
Si atunci poate ca el avea dreptate cand rostise acele cuvinte. Dragostea eterna dureaza trei luni, si cat timp ii poate dura unui om sa gaseasca adevarul din spatele acestor cuvinte?
Am fost mereu atat de naiva, crezand mereu ca fericirea se va putea citi mereu pe chipul meu, ca iubirea imi va umple sufletul de cele mai pure sentimente. Si acum trebuie sa fac fata la toata aceasta confuzie, neclaritate. Caci totul pare sa se vada in ceata.
Imi deschid ochii obositi atunci cand aud soneria disturabandu-mi si cele mai adanci ganduri. Ma ridic din pat incet realizand ca ma doare capul ingrozitor, un lucru ce era de asteptat de altfel.
Deschid ochii in timp ce casc si il privesc pe Adam ce sta sprijinit de tocul usi. Abia isi mai tine deschisi ochii negri, hainele sifonate aproape ca curg de pe el iar parul in toate partile il face aproape de nerecunoscut.
Isi ridica o spranceana in timp ce ma anlizeaza din cap pana in picioare facandu-ma sa realizez ca nici eu nu arat mai bine ca el.
-Arati ca o sperietoare. Ii spun fara nici o retinere, de parca i-as face un compliment.
-Nici tu nu esti mai prejos. Imi raspunde chicotind usor facandu-ma sa zambesc gandindu-ma cum aratam amandoi.
Il invit inauntru zicandu-i sa se grabeasca pana nu ne vede si altcineva in starea asta si sa traga concluzii gresite.
-Doar daca ar fi Cezar ar putea deveni grav. Oricum arat ca dracu, nu-mi lipseste un pumn in fata.
-Ce vrei sa spui? Il intreb curioasa, stiind totusi cat de aiurea e intrebarea.
-Naiva mica. Imi spune punandu-si pentru doua secunde degetul aratator pe varful nasului meu.
Ii zambesc renuntand la a-i mai pune si alte intrebari, pana la urma o sa fie mult mai amuzant sa-l trag de limba despre motivul starii lui.
Il oblig sa se aseze si-l servesc cu o cafea incepand imediat sa-l privesc insistent asteptand sa-si deschida gura. Ma priveste vizibil amuzat de reactile mele.
-Esti exact ca un copil, doar ca ai frumusete de femeie. Saracul Cezar, il compatimesc uneori, tocmai cu tine m-am trezit sa fac pariul ala.
Imi ridic sprancenele in sus usor confuza, nici nu stiu daca ma jignit sau mi-a facut un compliment. Dar nu asta conteaza, ii fac semn din mana sa continue cu chesile cu adevarat interesante, cel putin asa sper.
-Bine, o sa-ti spun. E destul de simplu de altfel, sunt indragostit.
Imi zice cu o usurinta incredibila dupa care ma priveste zambindu-mi larg, pot sa vad o sclipire ciudata in ochii lui atat de intunecati, o sclipire de fericire desi simt ca inca e nesigur. Il intreb aproape in soapta de cine, surprinzandu-ma ca chiar a auzit intrebarea.
-Aici ii mai complicat, stii? Personalitatile noastre nu sunt prea compatibile, ea e mandra, plina de ea, iar eu am descoperit ca sunt un romantic incurabil.
Deja mi-a trecut toata oboseala, simtind curiozitatea curgandu-mi prin vene cred ca ochii imi sunt tot mai mari cu fiecare cuvant pe care el il rosteste, implorandu-l din priviri sa continue.
-Mda… cea despre care iti vorbesc e Ida.
Il privesc socata si imi scutur capul ca sa ma dezmaticesc incercand sa leg cumva lucrurile in capul meu. Adam, superb, inteligent, grijuliu si se are ca si romantic si Ida, increzuta, orgolioasa, mandra, totusi frumoasa desi nu extrem de feminine. Cei doi nu apareau impreuna nici in cea mai deplasata de realitate viziune a mea.
-Gata stiu, faci un dus si dupa mergem la ea si o sa-i spui tot ce simti pentru ea.
Ii spun plina de incredere, de parca tocmai am avut cea mai geniala idee cu putinta.
-Bine surioara mea de suferinta, dar cu o singura conditie, faci acelas lucru cu Cezar!
-Hmmm, suna ca un pariu…
-Sa-i spunem intelegere!
Asa s-a incheiat discutia noastra, eu gata sa fac cel mai negandit gest din viata mea doar pentru a-l convinge pe Adam sa faca acelas lucru. Sa ma gandesc cum am sa fac prima declaratie de dragoste din viata mea, nu cred ca ar avea vreun sens…
Macar il iubesc? Cred ca o sa gasesc raspunsul doar atunci cand vom fi fata in fata, atunci cand voi simti din nou toate acele sentimente.
In mai putin de zece minute Adam iasa de la dus. Pare sa fie alt om, aranjat, pare sa mai aduca a vechiul Adam pe care il stiu si ador eu. Desi imi pare rau ca a durat atat de mult sa realizez ca mi-a devenit ca un frate mai mare, cel care imi da mereu un sfat, care ma face sa fac cele mai nebunesti lucruri cu putinta si care stie mereu de ce am nevoie, si mai ales stie ca sunt doar o copila… inca.
Intru la dus, intr-un fel incantata, de curand privindu-ma in oglinda si realizand ca arat de-a dreptul odios. Pornesc dusul si las apa calda sa-mi incante toate simturile, simtind doar placere.
Ida=prietena lui Charlotte si Luck din primele capitole :D
Capitolul 10
Totul a devenit atat de confuz, nu-mi mai pot intelege nici macar proprile sentimente. Zambeste-mi, imbratiseaza-ma, saruta-ma, atinge-ma, aminteste-mi cat de mult iubesc toate aceste lucruri. Nu ma lasa sa inot singura in raul iubiri noastre, caci ma voi ineca…
Charlotte pov.
Mi-am pierdut noaptea inecandu-ma in probabil zeci de canii de cafea, nu le tinusem numarul. Stiam doar ca nu merit sa dorm, nu merit nici macar sa fiu unde sunt, nu merit iubirea nimanui. Si de ce cineva ca mine primeste totul pe tava? Cineva ca mine care habar n-are cum sa se foloseasca de ceea ce are si sfarseste mereu prin a-i rani pe cei care isi asuma riscul de a se atasa de mine, de a ma iubii…
Am fost mereu o fraiera, mereu prea naiva, asteptand mereu totul de la cei din jur, asteptand mereu sa ma traga in sus de cate ori cadeam pentru ca dadeam gres.
Inca privesc paginile umplute cu randuri intregi, un cuvant urmat de un altul si un altul si tot asa. Propoziti care-mi par fara sens, fraze lasate in aer pentru ca imi e prea greu sa le inchei. Sa recunosc din nou ca de fapt nici eu nu cred in acele povesti, mereu iubirea perfecta, mereu sfarsitul perfect dupa care tanjesc cu totii. Dar niciodata nu am stiut cati oamenii pot sa sufere in urma unei astfel de povesti. Cate suflete se pot prabusi intr-o singura zi, cate inimi confuze se pot ranii din necunostiinta de cauza, din pura inconstienta…
Si atunci poate ca el avea dreptate cand rostise acele cuvinte. Dragostea eterna dureaza trei luni, si cat timp ii poate dura unui om sa gaseasca adevarul din spatele acestor cuvinte?
Am fost mereu atat de naiva, crezand mereu ca fericirea se va putea citi mereu pe chipul meu, ca iubirea imi va umple sufletul de cele mai pure sentimente. Si acum trebuie sa fac fata la toata aceasta confuzie, neclaritate. Caci totul pare sa se vada in ceata.
***
Imi deschid ochii obositi atunci cand aud soneria disturabandu-mi si cele mai adanci ganduri. Ma ridic din pat incet realizand ca ma doare capul ingrozitor, un lucru ce era de asteptat de altfel.
Deschid ochii in timp ce casc si il privesc pe Adam ce sta sprijinit de tocul usi. Abia isi mai tine deschisi ochii negri, hainele sifonate aproape ca curg de pe el iar parul in toate partile il face aproape de nerecunoscut.
Isi ridica o spranceana in timp ce ma anlizeaza din cap pana in picioare facandu-ma sa realizez ca nici eu nu arat mai bine ca el.
-Arati ca o sperietoare. Ii spun fara nici o retinere, de parca i-as face un compliment.
-Nici tu nu esti mai prejos. Imi raspunde chicotind usor facandu-ma sa zambesc gandindu-ma cum aratam amandoi.
Il invit inauntru zicandu-i sa se grabeasca pana nu ne vede si altcineva in starea asta si sa traga concluzii gresite.
-Doar daca ar fi Cezar ar putea deveni grav. Oricum arat ca dracu, nu-mi lipseste un pumn in fata.
-Ce vrei sa spui? Il intreb curioasa, stiind totusi cat de aiurea e intrebarea.
-Naiva mica. Imi spune punandu-si pentru doua secunde degetul aratator pe varful nasului meu.
Ii zambesc renuntand la a-i mai pune si alte intrebari, pana la urma o sa fie mult mai amuzant sa-l trag de limba despre motivul starii lui.
Il oblig sa se aseze si-l servesc cu o cafea incepand imediat sa-l privesc insistent asteptand sa-si deschida gura. Ma priveste vizibil amuzat de reactile mele.
-Esti exact ca un copil, doar ca ai frumusete de femeie. Saracul Cezar, il compatimesc uneori, tocmai cu tine m-am trezit sa fac pariul ala.
Imi ridic sprancenele in sus usor confuza, nici nu stiu daca ma jignit sau mi-a facut un compliment. Dar nu asta conteaza, ii fac semn din mana sa continue cu chesile cu adevarat interesante, cel putin asa sper.
-Bine, o sa-ti spun. E destul de simplu de altfel, sunt indragostit.
Imi zice cu o usurinta incredibila dupa care ma priveste zambindu-mi larg, pot sa vad o sclipire ciudata in ochii lui atat de intunecati, o sclipire de fericire desi simt ca inca e nesigur. Il intreb aproape in soapta de cine, surprinzandu-ma ca chiar a auzit intrebarea.
-Aici ii mai complicat, stii? Personalitatile noastre nu sunt prea compatibile, ea e mandra, plina de ea, iar eu am descoperit ca sunt un romantic incurabil.
Deja mi-a trecut toata oboseala, simtind curiozitatea curgandu-mi prin vene cred ca ochii imi sunt tot mai mari cu fiecare cuvant pe care el il rosteste, implorandu-l din priviri sa continue.
-Mda… cea despre care iti vorbesc e Ida.
Il privesc socata si imi scutur capul ca sa ma dezmaticesc incercand sa leg cumva lucrurile in capul meu. Adam, superb, inteligent, grijuliu si se are ca si romantic si Ida, increzuta, orgolioasa, mandra, totusi frumoasa desi nu extrem de feminine. Cei doi nu apareau impreuna nici in cea mai deplasata de realitate viziune a mea.
-Gata stiu, faci un dus si dupa mergem la ea si o sa-i spui tot ce simti pentru ea.
Ii spun plina de incredere, de parca tocmai am avut cea mai geniala idee cu putinta.
-Bine surioara mea de suferinta, dar cu o singura conditie, faci acelas lucru cu Cezar!
-Hmmm, suna ca un pariu…
-Sa-i spunem intelegere!
Asa s-a incheiat discutia noastra, eu gata sa fac cel mai negandit gest din viata mea doar pentru a-l convinge pe Adam sa faca acelas lucru. Sa ma gandesc cum am sa fac prima declaratie de dragoste din viata mea, nu cred ca ar avea vreun sens…
Macar il iubesc? Cred ca o sa gasesc raspunsul doar atunci cand vom fi fata in fata, atunci cand voi simti din nou toate acele sentimente.
In mai putin de zece minute Adam iasa de la dus. Pare sa fie alt om, aranjat, pare sa mai aduca a vechiul Adam pe care il stiu si ador eu. Desi imi pare rau ca a durat atat de mult sa realizez ca mi-a devenit ca un frate mai mare, cel care imi da mereu un sfat, care ma face sa fac cele mai nebunesti lucruri cu putinta si care stie mereu de ce am nevoie, si mai ales stie ca sunt doar o copila… inca.
Intru la dus, intr-un fel incantata, de curand privindu-ma in oglinda si realizand ca arat de-a dreptul odios. Pornesc dusul si las apa calda sa-mi incante toate simturile, simtind doar placere.
