11-09-2011, 03:22 PM
un nou capitol inainte de scl :D
sper sa va placa :P
Capitolul 8
Iti simt parfumul in fiecare rafala de vant. Esti pretutindeni, esti in mine si in fiecare persoana
din jurul meu. Mi-e teama sa clipesc pentru ca simt ca vei disparea la un moment dat. Si atunci totul se va sfarsi…
Charlotte pov.
Sunt inca imbracata in pijamale cand soneria sparge linistea din tot apartamentul. Strig un “imediat†si fug spre dulap scotandu-mi un tricou bleo marin cu ceva modele aiurea si o pereche de blugi simpli negri. Imi desfac parul si il ciufulesc unpic lasandu-mi buclele sa se aseze pe umeri mei.
Fug mai apoi spre usa in timp ce-mi lovesc putin obraji cu palmele pentru a scapa de starea de somnolenta. Deschid incet usa si in fata mea isi fac aparitia doua siluete masculine. Ii privesc pe cei doi si dintr-odata ma simt atat de micuta.
Ma dau la o parte lasandu-le loc sa intre in apartament si le fac semn sa ia un loc.
De ce sunt amandoi aici?... Nu mai avea rost sa caut o explicatie.
Il privesc pe Cezar si imi revin in cap scenele de cand ne-am vazut ultima data. Simt cum imi arde toata fata si ma intorc cu spatele la ei si ies din camera spunand ca pun de o cafea. Spre fericirea mea nici unul nu obiecteaza asa ca ies din incapere cat pot de repede astfel incat sa nu para suspect.
Cafeaua fierbe neobisnuit de repede iar eu nu mi-am revenit inca. Parca totul e impotriva mea tocmai acum.
Deschid geamul de la bucatarie si trag de doua ori aer in piept in timp ce o rafala de vant imi zboara suvitele rosi.
Vad in geam reflexia lui Adam care tocmai intra in bucatarie si ma intorc spre el intrebandu-l din priviri daca e vreo problema.
- Am venit sa te ajut. Imi spune cu o voce de catelus nevinovat si ii multumesc imediat zambindu-i.
Adam incepe sa puna cafea in cani in timp ce eu ma intind dupa zahar.
- Deci… Care e raspunsul tau? Ma intreaba brunetul in timp ce se prefacea extrem de atent la ceea ce face. Pentru o secunda raman bulversata dar realizez imediat la ce se refera. Oftez scurt dar nu-i spun nimic.
- Stii? Te-ai inrosit ingrozitor de tare. Imi spune in timp ce incepe sa chicoteasca desi simt o urma de tristete in vocea lui.
Il lovesc usor cu cotul si chicotesc si eu gandindu-ma in acelas timp si cat de evident a putut fi. Ducem imediat cafelele in camera si ne asezam incepand sa sorbim incet din cafeaua inca fierbinte.
Adam ma intreaba cate ceva despre cartea la care lucrez. Nu cred ca-l intereseaza cu adevarat dar trebuia sa umplem cu ceva linistea din camera.
Sfarsesc prin a-i da o multime de detalii, unele care nici macar pe mine nu ma interesau in mod special.
Cezar pov.
Astia doi vorbesc intr-una, si eu care m-am tarat pana aici doar pentru a opri asta. Dar nu, eu sunt doar un obiect din decor in viziunea lor, as putea fi numit simplu ‘aer’ daca nu as avea din intamplare o forma materiala. Zambesc amuzat de gandurile ce-mi strabat capul intr-un moment ca asta. Cei doi ma privesc pentru o secunda probabil surprinsi de amuzamentul meu nefondat.
Insa nu-mi dau prea multa importanta, revenind la discutie lor plictisitoare imediat. Ma incrunt si privesc spre fereastra ca sa realizez ca ploua.
Ploua? Cand naiba sa mai intamplat si asta?
Oftez plictisit de toata scena si de mine insumi. Imi amintesc ca odata momentele astea inecate in senzati de-a dreptul deplorabile erau ceva normal pentru mine, aproape tipic…
Dar nu mai vreau sa fiu asa, nu mai vreau sa inot in deprimare si nebunie. Pana la urma nu asa a inceput toata povestea? Nu de asta am inceput sa scriu?
Incep sa-mi pocnesc degetele cu nervozitate realizand ca sunt pe punctul de a ma intoarce de unde am pornit. De data asta se pare ca le-am atras atentia celorlalti pentru mai mult de cateva secunde. Adam ma priveste ingrijorat, niciodata nu am inteles cum niste ochii negri ca a lui pot exprima atatea stari diferite. Charlotte pare mai degraba speriata, cred ca in momentul asta apar ca o monstrozitate in fata ei. Si totul se poate rezuma la un singur sentiment… gelozie.
Si ma intreb pe mine insumi de cand am ajuns sa am astfel de reacti, dar raspunsul nu-l am, raspunsurile nu apar niciodata. De parca in capul meu ar fi doar un labirint, mereu intrebandu-ma daca sa o iau la stanga sau la dreapta, insa nestiind niciodata cu certitudine care e drumul potrivit.
Imi inchid ochii pentru cateva secunde, ca mai apoi deschizandu-i realizez ca starea mea se domolise. Cei doi ma privesc, din cand in cand mai uitandu-se unul la altul, parca intrebandu-se din priviri ce e cu mine.
Totusi, nu am de gand sa le ofer prea multe informati, parca sunt un copil rasfatat pierdut pentru cateva minute intr-o stare prosteasca de iritare doar din cauza ca a fost ignorant. Da, asta ar fi comparatia cea mai potrivita…
Imi trec mana prin suvitele castanii deschis, aproape blonde, dandu-le un aer mai rebel.
Apoi ma ridic brusc de jos si ma indrept spre fereastra inca urmarit de privirile celor doi. Privesc peisajul de afara, stropi de ploaie care lovesc pamantul usor, una din acele ploi interminabile specifice toamnei. Pe fundal aud vocile soptite ale celor doi, zambesc gandindu-ma ca ei chiar presupun ca nu-i aud.
- Ce e cu el? Vocea ingrijorata a roscatei aproape ca ma convinge sa ma intorc si sa recunosc ca de minute bune fierb de gelozie.
- Aaaa, nu stiu, nu l-am mai vazut reactionand asa niciodata, poate e putin ge…
- Nu am nimic. Ma trezesc zicand cu un ton ridicat intorcandu-ma brusc spre ei. Ca un licean la care i-ar fi rusine de proprile sentimente.
Stam in tacere minute bune, sau poate numai cateva scunde, ca mai apoi Adam sa gaseasca un motiv aiurea pentru care trebuie sa plece iar eu fugind odata cu el. In momentele astea nu prea am chef sa raman singur cu ea. Am impresia cu as reusi numai sa fac vreo idiotenie si sa stric totul…
scuzeee de greseli, ca de obicei :))
sper sa va placa :P
Capitolul 8
Iti simt parfumul in fiecare rafala de vant. Esti pretutindeni, esti in mine si in fiecare persoana
din jurul meu. Mi-e teama sa clipesc pentru ca simt ca vei disparea la un moment dat. Si atunci totul se va sfarsi…
Charlotte pov.
Sunt inca imbracata in pijamale cand soneria sparge linistea din tot apartamentul. Strig un “imediat†si fug spre dulap scotandu-mi un tricou bleo marin cu ceva modele aiurea si o pereche de blugi simpli negri. Imi desfac parul si il ciufulesc unpic lasandu-mi buclele sa se aseze pe umeri mei.
Fug mai apoi spre usa in timp ce-mi lovesc putin obraji cu palmele pentru a scapa de starea de somnolenta. Deschid incet usa si in fata mea isi fac aparitia doua siluete masculine. Ii privesc pe cei doi si dintr-odata ma simt atat de micuta.
Ma dau la o parte lasandu-le loc sa intre in apartament si le fac semn sa ia un loc.
De ce sunt amandoi aici?... Nu mai avea rost sa caut o explicatie.
Il privesc pe Cezar si imi revin in cap scenele de cand ne-am vazut ultima data. Simt cum imi arde toata fata si ma intorc cu spatele la ei si ies din camera spunand ca pun de o cafea. Spre fericirea mea nici unul nu obiecteaza asa ca ies din incapere cat pot de repede astfel incat sa nu para suspect.
Cafeaua fierbe neobisnuit de repede iar eu nu mi-am revenit inca. Parca totul e impotriva mea tocmai acum.
Deschid geamul de la bucatarie si trag de doua ori aer in piept in timp ce o rafala de vant imi zboara suvitele rosi.
Vad in geam reflexia lui Adam care tocmai intra in bucatarie si ma intorc spre el intrebandu-l din priviri daca e vreo problema.
- Am venit sa te ajut. Imi spune cu o voce de catelus nevinovat si ii multumesc imediat zambindu-i.
Adam incepe sa puna cafea in cani in timp ce eu ma intind dupa zahar.
- Deci… Care e raspunsul tau? Ma intreaba brunetul in timp ce se prefacea extrem de atent la ceea ce face. Pentru o secunda raman bulversata dar realizez imediat la ce se refera. Oftez scurt dar nu-i spun nimic.
- Stii? Te-ai inrosit ingrozitor de tare. Imi spune in timp ce incepe sa chicoteasca desi simt o urma de tristete in vocea lui.
Il lovesc usor cu cotul si chicotesc si eu gandindu-ma in acelas timp si cat de evident a putut fi. Ducem imediat cafelele in camera si ne asezam incepand sa sorbim incet din cafeaua inca fierbinte.
Adam ma intreaba cate ceva despre cartea la care lucrez. Nu cred ca-l intereseaza cu adevarat dar trebuia sa umplem cu ceva linistea din camera.
Sfarsesc prin a-i da o multime de detalii, unele care nici macar pe mine nu ma interesau in mod special.
Cezar pov.
Astia doi vorbesc intr-una, si eu care m-am tarat pana aici doar pentru a opri asta. Dar nu, eu sunt doar un obiect din decor in viziunea lor, as putea fi numit simplu ‘aer’ daca nu as avea din intamplare o forma materiala. Zambesc amuzat de gandurile ce-mi strabat capul intr-un moment ca asta. Cei doi ma privesc pentru o secunda probabil surprinsi de amuzamentul meu nefondat.
Insa nu-mi dau prea multa importanta, revenind la discutie lor plictisitoare imediat. Ma incrunt si privesc spre fereastra ca sa realizez ca ploua.
Ploua? Cand naiba sa mai intamplat si asta?
Oftez plictisit de toata scena si de mine insumi. Imi amintesc ca odata momentele astea inecate in senzati de-a dreptul deplorabile erau ceva normal pentru mine, aproape tipic…
Dar nu mai vreau sa fiu asa, nu mai vreau sa inot in deprimare si nebunie. Pana la urma nu asa a inceput toata povestea? Nu de asta am inceput sa scriu?
Incep sa-mi pocnesc degetele cu nervozitate realizand ca sunt pe punctul de a ma intoarce de unde am pornit. De data asta se pare ca le-am atras atentia celorlalti pentru mai mult de cateva secunde. Adam ma priveste ingrijorat, niciodata nu am inteles cum niste ochii negri ca a lui pot exprima atatea stari diferite. Charlotte pare mai degraba speriata, cred ca in momentul asta apar ca o monstrozitate in fata ei. Si totul se poate rezuma la un singur sentiment… gelozie.
Si ma intreb pe mine insumi de cand am ajuns sa am astfel de reacti, dar raspunsul nu-l am, raspunsurile nu apar niciodata. De parca in capul meu ar fi doar un labirint, mereu intrebandu-ma daca sa o iau la stanga sau la dreapta, insa nestiind niciodata cu certitudine care e drumul potrivit.
Imi inchid ochii pentru cateva secunde, ca mai apoi deschizandu-i realizez ca starea mea se domolise. Cei doi ma privesc, din cand in cand mai uitandu-se unul la altul, parca intrebandu-se din priviri ce e cu mine.
Totusi, nu am de gand sa le ofer prea multe informati, parca sunt un copil rasfatat pierdut pentru cateva minute intr-o stare prosteasca de iritare doar din cauza ca a fost ignorant. Da, asta ar fi comparatia cea mai potrivita…
Imi trec mana prin suvitele castanii deschis, aproape blonde, dandu-le un aer mai rebel.
Apoi ma ridic brusc de jos si ma indrept spre fereastra inca urmarit de privirile celor doi. Privesc peisajul de afara, stropi de ploaie care lovesc pamantul usor, una din acele ploi interminabile specifice toamnei. Pe fundal aud vocile soptite ale celor doi, zambesc gandindu-ma ca ei chiar presupun ca nu-i aud.
- Ce e cu el? Vocea ingrijorata a roscatei aproape ca ma convinge sa ma intorc si sa recunosc ca de minute bune fierb de gelozie.
- Aaaa, nu stiu, nu l-am mai vazut reactionand asa niciodata, poate e putin ge…
- Nu am nimic. Ma trezesc zicand cu un ton ridicat intorcandu-ma brusc spre ei. Ca un licean la care i-ar fi rusine de proprile sentimente.
Stam in tacere minute bune, sau poate numai cateva scunde, ca mai apoi Adam sa gaseasca un motiv aiurea pentru care trebuie sa plece iar eu fugind odata cu el. In momentele astea nu prea am chef sa raman singur cu ea. Am impresia cu as reusi numai sa fac vreo idiotenie si sa stric totul…
scuzeee de greseli, ca de obicei :))
