02-09-2011, 12:47 PM
stiu ca nu-i cel mai reusit capitol si nu mi-am dat silinta prea mult... in fine, sper sa va placa totusi :P
app, Luck, daca nu va mai amintiti, e prietenul (cel mai bun oarecum) al lui Charlotte, era prezent prin primul capitol :P
Capitolul 6
Charlotte pov.
Pentru ca sufletul meu plange cu lacrimi de cristal sperand sa umple golul din inima mea. Pentru ca imi citesc randurile si abia ma mai regasesc in ele. Totul a devenit prea profund si totusi atat de usor… de simtit. De parca as fi stiut dintodeauna ca el va fi, ca simturile mele o vor lua razna si nu voi mai putea sa aud decat gandurile lui. Nu voi mai putea sa simt decat atingerile lui. Nu voi mai putea sa simt decat mirosul lui sarat rasfirat de infiniti stropi de ploaie. Si atunci vom deveni un intreg, vom deveni noi, cei care am fost odata...
Un zambet micut imi apare pe chip in timp ce privesc ecranul calculatorului. Ma simt absurd de multumita.
A trecut atata timp de cand am uitat cum sa lipesc cuvintele intre ele, terminand prin a scrie fraze intregi, prin a-mi elibera sufletul si inima.
Astazi il voi vedea iarasi si abia imi mai pot stapani nevoia de a-l inunda cu intrebari cu o dorinta necontrolata de a sti totul… despre el. Pentru ca stiu ca atunci as deveni o parte din viata lui, o parte din el. Atunci i-as putea poate descoase sufletul ca sa vad cate iubiri sunt ascunse in el, cate cafele, cate nopti nedormite, cata singuratate…?
******************************************
Rafalele de aer rece imi flutura parul rosu tinandu-l parca suspendat in aer pentru cateva secunde. Ma apropi de el privindu-l direct in ochii si ii simt nesiguranta. Sau poate e nesiguranta mea…
Fara sa ma gandesc prea mult ma apropi de el si ridicandu-ma pe varfuri imi lipesc buzele de a lui pentru o secunda sau doua dupa ravenind la nivelul meu.
O secunda mai tarziu realizez ce am facut si imediat imi simt obraji arzand si inima batandu-mi de zeci de ori mai tare parca. El isi pune doua degete sub barbia mea si imi ridica capul fortandu-ma sa-l privesc desi si cea mai mica incredere din mine se pierduse. Imi simt genunchi tot mai moi si am impresia ca ma voi prabusi in bratele lui in orice secunda.
Si cine ar fi crezut ca bataile inimi lui vor fi cele care ma var linisti atat de mult…
Pentru ca simt ca inima lui vrea sa-i sara din piept la fel de tare cum vrea sa o faca a mea. Iar trupul lui pare sa fie atat de fragil uneori.
Abia acum imi dau seama cat de mult am gresit, ce gest impulsiv si prostesc am facut. Ca urmeaza sa-i frang inima, pentru ca totul e… doar un pariu…
As vrea sa-i pot spune totul dar cuvintele nu vor sa-mi iasa pe gura. As vrea sa ma urasca, sa ma jigneasca, poate sa ma injure. Macar atunci as sti ca nu o sa sufere din cauza mea, sau macar nu atat de tare…
Dar eu m-am bagat in asta, eu am zis cu atata siguranta ca il voi face sa se indragosteasca. Desi la inceput a fost doar o reactie de moment totul sa transformat in mult mai mult.
Si ce simt pentru el? Pentru ca mereu am zis ca vreau sa cunosc dragostea. Dar chiar vreau sa stiu cat de mult doare, cat de mult te poate distruge?
Ma departez de el facand un pas in spate si ma intorc brusc intrand in fuga in scara blocului. Urc scarile in timp ce-mi simt tot trupul tremurand si imediat dupa ce ajung in apartament ii aud masina si-mi dau seama ca a plecat. Ma las sa cad pe un scaun si privesc pentru cateva secunde in jos pierduta, parca nemai realizand unde ma aflu.
Tresar brusc si luand telefonul in mana il sun direct pe Adam care imi raspunde imediat cu un simplu “aloâ€.
- Adam, vreau sa vorbim, cat mai repede.
- In jumate de ora sunt la tine.
Imi spune dupa care inchide telefonul imediat. Puteam simti ingrijorarea din glasul lui. Dar de ce ingrijorare, ca o sa renunt la pariu? A zis ca o sa-mi dau seama singura de ce a facut acest pariu si totusi nu am nici un indiciu. Imi dau ochii peste cap gandindu-ma cum era totul acum cateva zile. Imaginea lui Luck imi apare in cap ca o sageata plina de amintiri, parca au trecut luni de cand l-am vazut ultima data.
Oftez scurt dar destul de tare si ma indrept spre fereastra privind locul unde… il sarutasem. De ce am facut-o? Pentru ca a zice ca a fost doar un gest impulsive mi se pare prostesc. Pentru ca simteam nevoia de a o face… Pentru ca vroiam sa-i simt gustul…
Ma trezesc la realitate cand vad masina lui Adam parcand exact in acelas loc si imi scutur putin capul.
Il analizez pe Adam fara sa-i spun nimic. Acelas par brunet si ochii calzi si totusi, astazi parca imi pare ceva diferit la el. Sau poate e ceva ce inca n-am vazut in el, in privirea lui, in gesturile lui…
- De ce ai facut acest pariu? Il intreb direct neincercand macar sa gasesc vreun ocolis.
- Pentru ca vroiam sa-l vad fericit. El a suferit mult inainte, cu mult ininte de acest pariu dar am vazut in tine acel ceva de care cred ca are el nevoie. Acum raspunde-mi si tu la fel de direct, de ce ai acceptat pariul?
Il privesc socata auzindu-i intrebarea si totusi cu o oarecare mila si intelegere din cauza raspunsului care ma intristase atat de usor.
- Nu stiu…
Ii spun incet in timp ce-mi dau privirea in jos spre podea pentru cateva secunde. Chiar nu stiu, a fost o provocare sau o obligatie dupa ce am afirmat cu voce tare niste cuvinte in care nici macar nu credeam. Sau poate asteptam ceva, ceva ce am gasit doar ca imi e prea teama sa accept.
Il privesc pierduta pe brunet si acesta ofteaza cu resemnare ridicandu-se de pe fotoliui si asezandu-se pe canapea langa mine.
- Daca vrei sa se termine aici, e bine, nu te fortez…
- Nu. Ii spun cu tonul ridicat intrerupandu-l. Doar ca mi-e teama ca il voi rani si mai tare. Adaug pe un ton mai scazut privindu-l in ochii de data asta.
- Chiar nu simti nimic pentru el?
Nu-i raspund, stiam ca tacerea mea era suficienta asa ca m-am limitat la ea. Adam se ridica in picioare indreptandu-se spre usa.
- Cand o sa afli raspunsul la ce te-am intrebat… Ooof, te sun eu maine, bine?
Dau afirmativ din cap fara sa-l privesc si in doua secunde iasa afara din apartament. Eu doar raman blocata acolo, privind spre nicaieri si simtind o multime de lucruri si totusi nimic. Pentru ca nimic nu mai are sens astazi…
app, Luck, daca nu va mai amintiti, e prietenul (cel mai bun oarecum) al lui Charlotte, era prezent prin primul capitol :P
Capitolul 6
Charlotte pov.
Pentru ca sufletul meu plange cu lacrimi de cristal sperand sa umple golul din inima mea. Pentru ca imi citesc randurile si abia ma mai regasesc in ele. Totul a devenit prea profund si totusi atat de usor… de simtit. De parca as fi stiut dintodeauna ca el va fi, ca simturile mele o vor lua razna si nu voi mai putea sa aud decat gandurile lui. Nu voi mai putea sa simt decat atingerile lui. Nu voi mai putea sa simt decat mirosul lui sarat rasfirat de infiniti stropi de ploaie. Si atunci vom deveni un intreg, vom deveni noi, cei care am fost odata...
Un zambet micut imi apare pe chip in timp ce privesc ecranul calculatorului. Ma simt absurd de multumita.
A trecut atata timp de cand am uitat cum sa lipesc cuvintele intre ele, terminand prin a scrie fraze intregi, prin a-mi elibera sufletul si inima.
Astazi il voi vedea iarasi si abia imi mai pot stapani nevoia de a-l inunda cu intrebari cu o dorinta necontrolata de a sti totul… despre el. Pentru ca stiu ca atunci as deveni o parte din viata lui, o parte din el. Atunci i-as putea poate descoase sufletul ca sa vad cate iubiri sunt ascunse in el, cate cafele, cate nopti nedormite, cata singuratate…?
******************************************
Rafalele de aer rece imi flutura parul rosu tinandu-l parca suspendat in aer pentru cateva secunde. Ma apropi de el privindu-l direct in ochii si ii simt nesiguranta. Sau poate e nesiguranta mea…
Fara sa ma gandesc prea mult ma apropi de el si ridicandu-ma pe varfuri imi lipesc buzele de a lui pentru o secunda sau doua dupa ravenind la nivelul meu.
O secunda mai tarziu realizez ce am facut si imediat imi simt obraji arzand si inima batandu-mi de zeci de ori mai tare parca. El isi pune doua degete sub barbia mea si imi ridica capul fortandu-ma sa-l privesc desi si cea mai mica incredere din mine se pierduse. Imi simt genunchi tot mai moi si am impresia ca ma voi prabusi in bratele lui in orice secunda.
Si cine ar fi crezut ca bataile inimi lui vor fi cele care ma var linisti atat de mult…
Pentru ca simt ca inima lui vrea sa-i sara din piept la fel de tare cum vrea sa o faca a mea. Iar trupul lui pare sa fie atat de fragil uneori.
Abia acum imi dau seama cat de mult am gresit, ce gest impulsiv si prostesc am facut. Ca urmeaza sa-i frang inima, pentru ca totul e… doar un pariu…
As vrea sa-i pot spune totul dar cuvintele nu vor sa-mi iasa pe gura. As vrea sa ma urasca, sa ma jigneasca, poate sa ma injure. Macar atunci as sti ca nu o sa sufere din cauza mea, sau macar nu atat de tare…
Dar eu m-am bagat in asta, eu am zis cu atata siguranta ca il voi face sa se indragosteasca. Desi la inceput a fost doar o reactie de moment totul sa transformat in mult mai mult.
Si ce simt pentru el? Pentru ca mereu am zis ca vreau sa cunosc dragostea. Dar chiar vreau sa stiu cat de mult doare, cat de mult te poate distruge?
Ma departez de el facand un pas in spate si ma intorc brusc intrand in fuga in scara blocului. Urc scarile in timp ce-mi simt tot trupul tremurand si imediat dupa ce ajung in apartament ii aud masina si-mi dau seama ca a plecat. Ma las sa cad pe un scaun si privesc pentru cateva secunde in jos pierduta, parca nemai realizand unde ma aflu.
Tresar brusc si luand telefonul in mana il sun direct pe Adam care imi raspunde imediat cu un simplu “aloâ€.
- Adam, vreau sa vorbim, cat mai repede.
- In jumate de ora sunt la tine.
Imi spune dupa care inchide telefonul imediat. Puteam simti ingrijorarea din glasul lui. Dar de ce ingrijorare, ca o sa renunt la pariu? A zis ca o sa-mi dau seama singura de ce a facut acest pariu si totusi nu am nici un indiciu. Imi dau ochii peste cap gandindu-ma cum era totul acum cateva zile. Imaginea lui Luck imi apare in cap ca o sageata plina de amintiri, parca au trecut luni de cand l-am vazut ultima data.
Oftez scurt dar destul de tare si ma indrept spre fereastra privind locul unde… il sarutasem. De ce am facut-o? Pentru ca a zice ca a fost doar un gest impulsive mi se pare prostesc. Pentru ca simteam nevoia de a o face… Pentru ca vroiam sa-i simt gustul…
Ma trezesc la realitate cand vad masina lui Adam parcand exact in acelas loc si imi scutur putin capul.
Il analizez pe Adam fara sa-i spun nimic. Acelas par brunet si ochii calzi si totusi, astazi parca imi pare ceva diferit la el. Sau poate e ceva ce inca n-am vazut in el, in privirea lui, in gesturile lui…
- De ce ai facut acest pariu? Il intreb direct neincercand macar sa gasesc vreun ocolis.
- Pentru ca vroiam sa-l vad fericit. El a suferit mult inainte, cu mult ininte de acest pariu dar am vazut in tine acel ceva de care cred ca are el nevoie. Acum raspunde-mi si tu la fel de direct, de ce ai acceptat pariul?
Il privesc socata auzindu-i intrebarea si totusi cu o oarecare mila si intelegere din cauza raspunsului care ma intristase atat de usor.
- Nu stiu…
Ii spun incet in timp ce-mi dau privirea in jos spre podea pentru cateva secunde. Chiar nu stiu, a fost o provocare sau o obligatie dupa ce am afirmat cu voce tare niste cuvinte in care nici macar nu credeam. Sau poate asteptam ceva, ceva ce am gasit doar ca imi e prea teama sa accept.
Il privesc pierduta pe brunet si acesta ofteaza cu resemnare ridicandu-se de pe fotoliui si asezandu-se pe canapea langa mine.
- Daca vrei sa se termine aici, e bine, nu te fortez…
- Nu. Ii spun cu tonul ridicat intrerupandu-l. Doar ca mi-e teama ca il voi rani si mai tare. Adaug pe un ton mai scazut privindu-l in ochii de data asta.
- Chiar nu simti nimic pentru el?
Nu-i raspund, stiam ca tacerea mea era suficienta asa ca m-am limitat la ea. Adam se ridica in picioare indreptandu-se spre usa.
- Cand o sa afli raspunsul la ce te-am intrebat… Ooof, te sun eu maine, bine?
Dau afirmativ din cap fara sa-l privesc si in doua secunde iasa afara din apartament. Eu doar raman blocata acolo, privind spre nicaieri si simtind o multime de lucruri si totusi nimic. Pentru ca nimic nu mai are sens astazi…
