23-08-2010, 11:43 AM
Mulţumesc pentru comentariu , Luli >:D< . Acesta e ceva mai vechi , şi iar e plin cu puncte de suspensie >.<.
Alerg...alerg întruna ,dar simt că fiecare pas pe care îl fac mă conduce tot mai adânc în acel abis întunecat de care încerc să fug . Sunt speriată ...ştiu că trebuie să mă îndepărtez ,dar de ce ? Asta nu o ştiu, dar simt că ceva nu e bine. Simt pericolul cum pluteşte în aer ...îl pot simti ,îl pot mirosi ...îl aud cum e tot mai aproape . Sau e chiar înăuntrul meu ? Oare chiar totul este doar o inchipuire...oare toată această suferinţă mă face să înnebunesc ?
Nu vreau !! Trebuie să scap...trebuie să alerg mai repede , trebuie să...trebuie ...nici nu mai ştiu ce . Nu mai pot ,sunt epuizată . Mă opresc si mă pun jos ...pe pământ cred,dar oare chiar este pamânt? Nici nu ştiu unde sunt ...nu ştiu ce este în jurul meu . Nu simt nimic , în afară de acea frică pe care o simt fără să ştiu de ce . Nici nu ştiu de ce anume mă tem,dar totuşi ...Ceva este acolo , ceva mă vânează , o pot simţi în fiecare parte a fiinţei mele .
Nu mai rezist . Aveam atâtea planuri , care acum se duc pur si simplu ...Nu pot crede că eu , care cunosc fiecare colţişor al psihicului omenesc am ajuns pradă unei temeri . Unde sunt acum toate teoriile mele...toate cunoştinţele mele ...ce folos că am oprit atâţia oameni din pragul nebuniei când eu nu-mi pot da seama ce mi se intamplă ? Oare...oare înnebunesc ? Petrecându-mi viaţa printre atâţia oameni bolnavi mintal ...încercând să descopăr misterele gândirii omeneşti ..am ajuns să înnebunesc? Aşa se simte un om nebun ? Oare ..de ce mă simt deodata aşa de slabită ?
Simt că nu mai am nici o putere în mine...dar senzaţia de groaza se intensifică . Cred că acesta mi-e finalul . Închid ochii si aştept , sperând că voi avea o moarte fără dureri ...Aştept...aştept...timpul parcă se scurge tot mai încet...inima îmi bate tot mai repede ...cred că o să-mi sară din piept ...Totul se învârte cu mine...şi zeci de umbre..sau poate sute,îşi fac apariţa împrejurul meu.Mă simt dominată de o forţa pe care nu o pot controla..încep să tremur ,la fel ca un schizofrenic.Oare aşa să fiu si eu ?O schizofrenică?
Brusc totul încetează...se aşterne o linişte apăsătoare...îmi pot auzi fiecare bătaie a inimii....fiecare respiraţie...până când un bâzâit se face auzit ,la început încet ...apoi tot mai intens...pana ajunge de nesuportat .Se transfomă intr-un ţipăt , care se izbeşte de timpanele mele,parcă încercând să le spargă...să treacă dincolo de ele...apoi se aude altul, în care parcă disting o nuanţa de disperare.Încep să mă zbat,dar ţipetele se aud tot mai tare...tot mai aproape de mine...din ce în ce mai des..până când se aude ceva asemănător cu un tunet şi simt o caldura ciudată ...lipicioasă ... umedă...care mi se întinde pe întreaga faţa...Panicată la maxim, deschid ochii. Mă uit împrejurul meu, şi realizez că sunt în camera mea...în patul meu ...iar langă mine era tolanit căţelul meu...care stătea cu limba scoasă afara.Am văzut uşa deschisă...şi mi-am dat seama că tunetul pe care l-am auzit...a fost de fapt Boby,care a deschis uşa,iar acele ţipete îmi aparţineau mie .Am realizat că tot ce am trait , a fost doar un vis. Un simplu vis !Dar acum ştiu sigur un lucru : aşa se simt oamenii pe care încerc să-i tratez în fiecare zi. Aşa arată lumea lor, redusă la un abis nemărginit, în care îşi mai face uneori apariţia câte o rază de lumină .
Madness
Alerg...alerg întruna ,dar simt că fiecare pas pe care îl fac mă conduce tot mai adânc în acel abis întunecat de care încerc să fug . Sunt speriată ...ştiu că trebuie să mă îndepărtez ,dar de ce ? Asta nu o ştiu, dar simt că ceva nu e bine. Simt pericolul cum pluteşte în aer ...îl pot simti ,îl pot mirosi ...îl aud cum e tot mai aproape . Sau e chiar înăuntrul meu ? Oare chiar totul este doar o inchipuire...oare toată această suferinţă mă face să înnebunesc ?
Nu vreau !! Trebuie să scap...trebuie să alerg mai repede , trebuie să...trebuie ...nici nu mai ştiu ce . Nu mai pot ,sunt epuizată . Mă opresc si mă pun jos ...pe pământ cred,dar oare chiar este pamânt? Nici nu ştiu unde sunt ...nu ştiu ce este în jurul meu . Nu simt nimic , în afară de acea frică pe care o simt fără să ştiu de ce . Nici nu ştiu de ce anume mă tem,dar totuşi ...Ceva este acolo , ceva mă vânează , o pot simţi în fiecare parte a fiinţei mele .
Nu mai rezist . Aveam atâtea planuri , care acum se duc pur si simplu ...Nu pot crede că eu , care cunosc fiecare colţişor al psihicului omenesc am ajuns pradă unei temeri . Unde sunt acum toate teoriile mele...toate cunoştinţele mele ...ce folos că am oprit atâţia oameni din pragul nebuniei când eu nu-mi pot da seama ce mi se intamplă ? Oare...oare înnebunesc ? Petrecându-mi viaţa printre atâţia oameni bolnavi mintal ...încercând să descopăr misterele gândirii omeneşti ..am ajuns să înnebunesc? Aşa se simte un om nebun ? Oare ..de ce mă simt deodata aşa de slabită ?
Simt că nu mai am nici o putere în mine...dar senzaţia de groaza se intensifică . Cred că acesta mi-e finalul . Închid ochii si aştept , sperând că voi avea o moarte fără dureri ...Aştept...aştept...timpul parcă se scurge tot mai încet...inima îmi bate tot mai repede ...cred că o să-mi sară din piept ...Totul se învârte cu mine...şi zeci de umbre..sau poate sute,îşi fac apariţa împrejurul meu.Mă simt dominată de o forţa pe care nu o pot controla..încep să tremur ,la fel ca un schizofrenic.Oare aşa să fiu si eu ?O schizofrenică?
Brusc totul încetează...se aşterne o linişte apăsătoare...îmi pot auzi fiecare bătaie a inimii....fiecare respiraţie...până când un bâzâit se face auzit ,la început încet ...apoi tot mai intens...pana ajunge de nesuportat .Se transfomă intr-un ţipăt , care se izbeşte de timpanele mele,parcă încercând să le spargă...să treacă dincolo de ele...apoi se aude altul, în care parcă disting o nuanţa de disperare.Încep să mă zbat,dar ţipetele se aud tot mai tare...tot mai aproape de mine...din ce în ce mai des..până când se aude ceva asemănător cu un tunet şi simt o caldura ciudată ...lipicioasă ... umedă...care mi se întinde pe întreaga faţa...Panicată la maxim, deschid ochii. Mă uit împrejurul meu, şi realizez că sunt în camera mea...în patul meu ...iar langă mine era tolanit căţelul meu...care stătea cu limba scoasă afara.Am văzut uşa deschisă...şi mi-am dat seama că tunetul pe care l-am auzit...a fost de fapt Boby,care a deschis uşa,iar acele ţipete îmi aparţineau mie .Am realizat că tot ce am trait , a fost doar un vis. Un simplu vis !Dar acum ştiu sigur un lucru : aşa se simt oamenii pe care încerc să-i tratez în fiecare zi. Aşa arată lumea lor, redusă la un abis nemărginit, în care îşi mai face uneori apariţia câte o rază de lumină .
![[Imagine: 78828114.png]](http://img830.imageshack.us/img830/3460/78828114.png)