A doua viata

[yoana__iloveanime]

Varsta minima: -
Gen: Fictiune
Limba: Romana
Obervatii cu privire la continut: Uneori ar putea deveni mai horror (cum probabil ca este capitolul I).
Tipul de comentariu solicitat: Avansata

Intunericul noptii cuprinsese totul. Eu fugeam disperata printre holurile unei cladiri inalte de aproximativ douazeci de etaje.
Curentul fusese oprit de undeva din cladire,iar in anumite locuri erau bine ascunse camere de filmat cu infrarosu.
"Pare ca nu mai am scapare de aceasta data", gandeam eu incontinuu avand pe langa acest gand si altele mai pesimiste.
In timp ce fug pe scari aud cum apa de pe jos care avea sa inunde toata cladirea sarea pana la hainele de pe mine si ma uda, iar apa de pe tavan curgea putin cat putin, picura...de parca arata timpul cum se scurge cu incetinitorul...
Ajung in sfarsit la etajul cincisprezece cand ma apuca oboseala cu adevarat si ma sprijin de un perete respirand alert, dar apoi aud niste zgomote cam ciudate care par a fi niste pasi.
"Iar o iau la fuga! La naiba!!!" ; cam asta imi venea sa strig in acele momente, dar m-am abtinut si am tinut asta doar in gand fiindca poate ma auzea cineva si oricum in acele momente eram in criza de timp
Pasii aceia se opresc si simp cum ceva este pus la gatul meu..
Imi e frica sa ma intorc... Picaturi de transpiratie mi se scurgeau pe fata de frica...
Acela era...un...cutit...
- Nu vreau s-o mierlesc!!!! strigam eu calcandu-l cu putere cu tocul cizmelor mele pe acel om din spatele meu
Ma intorc imediat si vad ca acela nu era un cutit ci un pistol, iar in acelasi timp alt barbat inalt, ca celalalt, tinea lanterna asupra mea si a colegului lui.
Acum macar era lumina pe acolo si vedeam cat de cat pe ce calc, cu cine am de-a face si alte chestii de genu'.
Il vad pe acel om pe care l-am lovit putin ca ii face semne colegului sau si apoi ma reped la pistolul lui si cand primesc si eu un picior fix in fata de cred ca era sa-mi scoata un dinte sau poate mai multi.
Acum eu fiind jos el ma intoarce usor cu spatele si vru sa-mi puna ceva la maini. Incerc sa-l calc pe picior si sa-i dau un pumn in burta.
- Am reusit! strigam eu cu un zambet victorios
Aud un foc de arma si apoi cad la pamant de bunavoie ca nu cumva sa fiu tinta.
Prea tarziu insa. Acel glont doar m-a zgariat putintel, deci e bine de bine deoarece se putea si mai rau.
In ciuda faptului ca doar ma zgariase acel glont, durea groaznic de tare!
- Sa-mi... dar ma opresc.
Mie nu-mi statea in fire sa vorbesc urat si de aceea am preferat sa tac.
Ma ridic repede de pe jos, dar cad inapoi din pricina ranii provocate de acel glont.
Ma ranise la glezna, dat totusi se si vedea ca omul care a tras mai devreme cu pistolul nu avea prea multa experienta cu arme, mai ales cu pistolul fiindca pana si eu am reusit sa ma feresc cat de cat, chiar daca m-a zgariat putin.
Incerc din nou sa ma ridic si din fericire reusesc sa gasesc pe jos un lemn mare cu care sa ma apar si nu numai. Cum am mai zis, ma ridic cat pot de repede si incerc sa-l lovesc pe acel om.
Fix cand l-am nimerit pe omul acela s-a auzit tipatul aceluia pe care l-am lovit si un alt tipat parca de fetita, iar lumina s-a stins si apoi s-a aprins la loc dupa cateva secunde.
Ma uit in jurul meu putin, iar apoi vad ca l-am lovit putin la umar pe acel om si pe la fata mai rau de atat. I se scurgea sange din gura, de la si din la nas, iar fruntea ii era acoperita de un "strat" se sange care i se scursese. Ce sa mai zic de zgarieturi... O gramada.
Ma duc in spatele lui. Ii dau o lovitura cu acel lemn, care mai avea si cuie, pe la ceafa. Ma duc in fata lui si incep sa-l privesc tematoare.
Ma sperie gandul ca pot muri de mana acestor nenorociti, insa acum nu ma puteam gandi la acest lucru. Trebuia sa fiu atenta la realitate fiindca daca nu eram atunci puteam s-o sfarsesc aici...
Acel om nu cade nici acum...nu cade...nu cade...nu cade...si pana la urma ii dau un sut intre picioare. Ma uit putin la el si vad ca tot nu cade, iar apoi ma mai uit o data si vad ca ochii i se dusesera in sus, i se dadura peste cap...nu prea stiu cum...si se vedea doar alb. Acum a cazut in sfarsit.
-Naaah! strig eu la el
Acum incerc din nou sa-i iau pistolul stiind ca de data asta el nu ma va mai lovi. N-ar avea cum avand in vedere in ce stare era. Il gasesc si apoi il indrept spre acel coleg al celui pe care tocmai l-am doborat mai devreme, dar plecase deja si lasase lanterna pe jos. Ce mai colegi! Ce mai las! Oameni de nimic nu altceva... Aveau si cu cine sa semene pana la urma...
Acesta era norocul meu se pare. Plecase si eram chiar norocoasa deoarece acum stateam linistita ca nu voi muri tocmai in aceste momente. Si din cate se vede pe la ei se foloseste un fel de lege a junglei sau ceva in genul asta. Nici eu nu prea sunt sigura in momentele astea. Imi alung gandurile acestea si mi se pare momentan calea libera, insa cine stie ce ma va astepta mai departe.
Imi trece mie prin minte sa rup camasa aceluia de pe jos si sa-mi bandajez rana de la glezna de la piciorul drept si asa si fac.
Dupa ce-am reusit eu sa-mi bandajez cat de cat rana am plecat din nou in fuga pe holuri si scari cu lanterna in mana.
Alergam ca bezmetica pe scarile si holurile acelea parca interminabile cautand neincetat o cale de scapare.
Ma apuca niste dureri de cap apoi simt o durere la glezna de parca cineva mi-ar fi rupt piciorul in doua, chiar daca nu stiam cum este in realitate si nici nu vroiam sa aflu. Cad din nou la pamant sau mai bine zis podea si imi scap pe jos si lanterna.
Iar ma ridic de pe jos si pornesc in fuga ca mai inainte.
"Sa vedeti ca era sa uit lanterna!" , imi trecea mie prin cap...
- Hmph! De parca cineva putea stii ce gandesc sau cineva ma putea auzi. zic eu incet ca sa nu ma auda cineva
O iau din nou la fuga pe scari si pe holuri.
Erau prea multe scari si holurile erau prea lungi.
Parca mergeam inapoi crezand ca merg inainte! Parca alergam in gol! Horror!
Imi venea sa urlu cat pot eu de tare, dar ar fi putut sa ma auda cineva si as fi dat din nou de belea. Nu de alta, dar de obicei mi se intampla des sa intru in belele, dar se intampla si mai des sa scap.
- Nu se poaaateee!! Vad luminaa! strig eu cat de tare pot, iar apoi imi pun mana la gura realizand ce prostie am facut
Era lumina...lunii...?? Cine ar fi crezut ca luna straluceste atat de tare?! Of...nu mai conteaza...oricum de acum trebuie sa am mare grija deoarece s-ar putea chiar sa fiu omorata.
"Va dati seama ca liftul mergea pana pe acoperis la asa-zisul ultim etaj(care era douazeci si ar fi trebuit normal sa fie nouasprezece);iar gandeam de parca m-ar putea auzi cineva... Dar daca n-am cu cine sa-mi impartasesc aceste ganduri ce-ar trebui sa fac...
Of... cred ca incep sa delirez!!!
Ridic privirea si observ uitandu-ma la cer ca parca luna si stele straluceau mai tare, iar norii care acopereau stele si luna cand am intrat in aceasta cladire...au mai disparut cat de cat. Se vedea mai bine tot cerul nemarginit. Ma uimea aceasta priveliste. Pentru alti oameni ar putea parea banala dar pentru mine nu este asa. Pentru mine este o priveliste superba care imi alunga gandurile rele.
Pe acoperis nu era nimeni...era pustiu, deocamdata, dar nu dupa mult timp se aud pasi venind dinspre usa pe care am intrat pe acoperis.
Ma temeam ca s-ar putea sa vina ei.
Dar oare de ce nu m-ar putea ei sa-mi traiesc macar o data linistita viata...??
"Asta e tot? Acum o sa mor?" ; intrebari ca acestea pur si simplu nu-mi dadeau pace. Capul mi se umplea cu tot felul de astfel de tampenii care ba le credeam,ba nu le credeam...
Mintea mea imi era ravasita de ganduri pesimiste. Nici nu mai puteam gandi limpede.
Ma trezeste din acest sir al gandurilor mele un foc de arma tras catre cer.
- Layla,draga mea, trezeste-te la realitatea dura, dar reala! Da, aceea pe care nu vrei s-o crezi ca e chiar asa. M-ai scuti de probleme daca pur si simplu te-ai preda si ai veni cu mine. Nu ai mai muri acum. Ai mai trai cel putin un an inchisa intr-o casa de lux. Dar se pare ca tu nu vrei asta. Tu ti-ai ales singura soarta aceasta. Si mai e un lucru. Daca n-ai fi ascultat acele discutii, convorbiri telefonice si daca nu ai fi spus lui Yamaguchi-san despre tot ce ai auzit atunci, stii tu foarte bine cand, atunci poate nu ai fi murit acum. Daca ai fi fost mai ascultatoare si ai fi ascultat de mine poate aveai un sfarsit mai frumos de atat. Unul intr-o vila de lux, nu intr-o cladire parasita si de-a dreptul darapanata cum e aceasta. imi spune un barbat un picut mai inalt decat mine, cu chelie deja, imbracat la patru ace si cu o gramada de bogyguarzi in jurul lui, printre care si oameni de afaceri.
Unul din acei oameni de afaceri era cel la care vroia sa ma vanda, iar banii ii revenau lui.
Dar aici nu prea era vorba de vointa mea fiindca tatalui meu nu-i pasa deloc de acest lucru. Bineinteles eu nu primeam niciun ban in schimb daca acceptam ma si duceam acolo de bunavoie. Daca nu vroiam nu conta. Oricum eram vanduta deja daca nu fugeam de acasa, cum am fugit acum cateva luni cu de toate de acasa. Adica am fugit cu bani, bunuri materiale, valize de haine si valize cu bani care erau ascunse intr-un seif cu un cod pe care decat el il stia(sau asa credea el), o masina care era cea mai scumpa dintre cele pe care le avea el, de calitate, foarte spatioasa, cu geamuri negre prin care nu vedeai nimic, cu o viteza inimaginala si foarte rezistenta si multe, multe frigidere din acelea mai mici cu mancare. Mai fugisem si cu cateva arme si cartuse pe care le-am gasit intr-o magazie numai cu lucruri din acestea. Acea magazie era in spatele unui perete pe care a trebuit sa-l daram cu o masina de-a tatei. Din nou facusem atunci galagie mare. Norocul meu ca tata nu era atunci acasa, ci erau doar cativa bodyguarzi tineri, fara experienta,insotiti de un bodyguard care lucra acolo de mult. Unul singur cu experienta, doar unul...
- Cum poti spune asa ceva?! Pana la urma ce ti-am facut eu tie? De ce ma urasti atat de mult?!! Tata...cum poti sa-mi spui ceea ce mi-ai spus mai devreme??? Daca tu nu vroiai sa ma vinzi atunci eu n-as fi facut ceea ce am facut! Eu n-am vrut sa ascult acele conversatii insa tu mi-ai dat de banuit ca ceva se intampla. Eu am incercat doar sa aflu! Nu as fi spus la nimeni probabil. Daca nu ai fi incercat sa ma omori trimitand acel om atunci si daca nu ai fi incercat sa ma vinzi nu as fi fugit! Eu nu stiam nimic pana acum cateva luni! Stii foarte bine asta si totusi tu... nici nu apuc sa mai zic nimic fiindca il vad pe el ca se repede sa scoata pistolul si apoi trage cu el, iar eu fiind oarecum pe faza trag si eu cu pistolul in el.
Scot imediat tipat puternic. Unul atat de puternic incat probabil ca s-a auzit pana si la acei oameni de jos, de pe strada aceea care se pustii tot mai mult, din clipa in clipa.
O durere ingrozitoare imi invaluie tot corpul si ma face sa ma balangan in toate directiile. Nu puteam sa cred ce tocmai a facut propriul meu tata... E o ji***die pana la urma... Nu am vrut sa recunosc asta, dar circumstantele m-au facut sa mi-o spun imi sinea... Era deja prea mult...
Simt cum mi se incetoseaza vederea putin din cauza durerii ranii provocate de el.
Cred ca ma nimerise pe la coaste si pe la sirea spinarii... Nu aveam de unde stii acum, insa stiam ca nu puteam supravietui in felul acesta....
Imi deschid bine ochii si ciulesc bine urechile, iar apoi il vad pe tatal meu in picioare, neavand nimic ci injurandu-ma in feluri foarte vulgare, cuvinte pe care nu as putea sa le repet vreodata.
- Tu, c***a mica, ingenuncheaza! M-ai tintit la fata! Mi-ai zgariat fata! Cum ti-ai permis?!
Vad cum buzele tatalui meu se misca.... E clar ca spunea ceva, dar eu nu auzeam...
Dupa aceea il vad pe tatal acelui om la care vroia sa ma vanda ca scoate pistolul si il indreapta spre mine. Aud din nou un foc de arma... De data aceasta mi se incetoseaza vederea si in orice clipa as putea sa lesin acolo sau orice altceva. Simt o durere in piept, una foarte puternica... Simt cum ma sufoc, cum mi se taie respiratia... Mi se parea ca vad stelute mov si verzi...de toate culorile in acele momente. Cad in genunchi tinandu-mi mana la gat deoarece nu mai puteam respira si nu mai stiam de ce. Oare imi nimerise si plamanii?? Incep sa tusesc si sa scuip... Ma infricosa gandul ca o sa mor. Nu vroiam sa mor! Eram oricum prea tanara la doar 14 ani neinpliniti, adica mai exact 13.
Ma uit in spatele meu si vad masini care trec in graba pe sosea, la fel si oamenii care de acolo pareau furnici, pareau minusculi. Ma tin de ceva sa nu ma prabusesc tocmai acolo. Nu trebuia acela sa fie sfarsitul meu, nu putea sa fie atata tot viata mea! Daca era asa atunci mai bine nu ma nasteam! Mai bine nu ma nasteam si nu traiam viata asta mizerabila!
Ma gandesc sa sar, sa scap odata de viata asta, dar ma razgandesc de frica. De ce sa-i fac pe plac tatalui meu? Nu, nu, nu! Nu voi face asta!
Nu pot nici macar sa ma sinucid?! Nici macar atat?! Sunt inutila! Mai bine as muri acum sufocandu-ma sau zdrobindu-ma de asfaltul de la parter, de asfaltul pe unde mergeau acele "furnicute".
- Nu vrei sa sari, nu...? Atunci te ajut eu! Imi va face o deosebita placere sa te ajut sa ajungi langa mama ta in ceruri! Ea a fost omorata asemeni tie! Vei vedea pe pielea ta cum s-a simtit ea! Vei vedea pe pielea ta ce inseamna acea durere! imi spuse tatal meu zicandu-le la doi dintre bodyguarzi ceva la ureche
Acei bodyguarzi se apropie de mine si unul dintre ei ma ia de o mana, iar al doilea ma ia de cealalta mana. Ei ma ridica si ma arunca dupa balustrada acelei cladiri, dar inainte de asta tinandu-ma putin sa vad ce inaltime era de acolo pana jos. Inainte sa cad l-am vazut pe tatal meu , pe care nu stiu daca ar trebui sa-l mai numesc asa, zambind si apucandu-l rasul, iar in acelasi timp facandu-mi cu mana.
Eu cadeam rapid... Parca as fi cazut in gol de nu mai ajungeam jos, la asfalt pentru a ma zdrobi cu totul...
Nu vedeam mai nimic clar... Ochii mi se inchid incetul cu incetul...
Ma ia un fior de gheata...imi zboara pana si parul in toate directiile, iar pielea mi se face ca de gaina...
Imi era frica, foarte frica... O sa mor daca ma arunca gorilele astea dupa cladire si n-o sa mai ramana nimic din mine!
Aud o voce de baiat sau barbat, nu puteam distinge de care era, insa stiam sigur ca nu era de femeie sau de fetita.
Mi se sopteste ceva la ureche, dar nu inteleg absolut nimic.
Deodata cuvintele-i devin clare si pot intelege vorbele lui care erau spuse cu o calmitate extraordinara, desi era si el in cadere libera...
- N-ai vrea sa mai traiesti...? N-ai vrea sa te razbuni...? Nu a fost prea mult ceea ce ti-au facut ei...? Au incercat de atatea ori sa te omoare... Nu ai vrea sa traiesti vesnic, sa ai mereu aceasta frumoasa infatisare tanara? Nu este tentant chiar deloc? ma intreaba el
Acele lucruri pe care le spusese devin clare, acele lucruri mi le doream din tot sufletul meu, dar pur si simplu...mi-era frica...
Eu stiu ca pentru acest fel de lucruri exista un pret, deci daca accept si mi se indeplinesc aceste dorinte cu siguranta exista un pret cu masura...
Acele lucruri pareau aproape imposibile, dar nu stateam in acele momente sa ma gandesc prea mult, momente in care eram in criza de timp din nou. Daca gandesc prea mult si astfel pierd timpul atunci as ajunge in mai putin de un minut zdrobita de asfalt, cum isi doreste barbatul acela care m-a facut pe mine, dar m-a urat dintotdeauna din nu stiu ce motiv.
- Ai putea sa faci tot ceea ce iti doresti daca ai accepta ceea ce ti-am spus, dar daca nu vrei...atunci nu va mai ramane nimic din tine peste cateva secunde... spuse acel baiat incepand sa numere descrescator de la patruzeci la unu
Eu dau din cap aprobator si apoi ii spun un "da" inabusit de plansete si suspine. Nu aveam de ales decat sa aleg asta... Daca nu spuneam "da" atunci as fi ajuns peste cateva momente zdrobita de acel asfalt solid...
Simt din nou durerea in tot corpul din cauza tuturor ranilor mele care parca incepeau toate deodata sa zvagneasca...
Iar mi se incetoseaza vederea...si incep sa vad alb... Incepe sa ma cuprinda fiori de gheata tot mai mult...pana cand...o caldura imensa vine dinspre corpul acelui baiat cand ma ia in brate. Corpul lui care pana acum a fost rece ca gheata, iar acum este foarte cald.
Ma imbratiseaza calduros si se apropie tot mai mult de gatul meu. Simteam din nou durere... Oare asa avea sa fie toata viata mea pana la sfarsit? Mereu am suferit si se pare ca sufar pana in ultimul moment al vietii mele...
"Viata ta nu va avea sfarsit" , aceste cuvinte imi rasunau in cap de parca mi-ar fi zis la ureche acel baiat aceste cuvinte.
O durere venita din zona gatului meu ma face sa tresar si sa ma sperii. Simteam ca de pe gatul meu se scurgea ceva foarte cald, chiar fierbinte... Nu stiam ce e...nu imi dadeam seama de niciun fel...nu stiam ce mi se intampla, eram pur si simplu pierduta in cruda realitate despre care imi tot spunea tata sau pur si simplu mi se parea ca realitatea aceasta e doar un cosmar care poate nu avea sa se termine.
Eu am privirea lasata in jos. In gatul meu simt ca doua ace ce imi sug ceva de acolo, dar habar n-aveam ce... Orice ar fi supt ma lasa tot mai mult fara vlaga...
El se indeparta in momentul urmator de gatul meu. Vreau sa-l privesc...
Cand imi ridic privirea vad cum el se uita la mine si ma studia, iar apoi un lucru ma infricoseaza...
Vad ca ceva rosu ii murdareste fata lui perfecta de parca n-ar fi reala. Oare este sange? Sau poate altceva? Ma uit inca o data la el..
Il privesc si ii vad ochii aceia sangerii precum este acel lucru ce-i murdarea fata. Poate chiar temerile mele erau adevarate.
Ochii mi se incetoseaza cred ca pentru ultima oara si mi se inchid cu incetinitorul, iar de data aceasta pentru mine parea ca nu mai am scapare din calea mortii inevitabile...
Eu cad intr-un somn adanc... Apa mortii imi inunda vederea si mi-o ia ca o hoata...
Incep sa imi pierd cunostiinta din moment in moment...
Oare am murit...?
..................................................................................................
Sfarsitul capitolului I - Renasterea
..................................................................................................