Je l’aime à mourir [+18] yaoi

[EvilManiac]

Mersi,Aveq. Apreciez ca macar ai trecut pe aici si ai lasat o parere. Hugs!
Ashya ma bucur ca ti-a placut asa mult. Ai intuit bine, totul se desfasoara treptat, actiunea e lenta si uneori poate stagneaza, insa nu o sa fie ceva fortat. Asa-i, sentimentele lor se vor dezvolta pe parcurs. Multumesc :-* kissu




L-am reîntâlnit peste două zile, exact când se sfârşea luna iunie. Pregătit cu manuale, iar eu cu un simplu caiet unde să-mi notez prima lecţie. Mă aşteptam să fie ca oricare meditaţie, să se desfăşoare la o masă, într-o cameră unde să nu existe alte aparate care să distragă atenţia şi unde să domine liniştea, eventual câte un ticăit enervant de ceas.

Etienne însă nu era genul, mi-am dat seama abia după ce a venit cu iniţiativa. M-a adus cu tot cu caiet, manuale şi obiecte pentru studiu, pe aleile din Bagatelle, pe o bancă din aproprierea lacului artificial unde obişnuia Monet să picteze. Uitându-mă în apă, vedeam în faţa ochilor coloritul tablourilor sale, şi nici nu realizasem că luasem loc pe bancă, tăcut, doar eu şi gândurile mele copleşite de atâtea aduceri aminte.

- Am să te învăţ cum se zice lac în franceză.

A glumit, aşezându-se lângă mine pe bancă. Umăr la umăr, am început lecţia. Din principiu a făcut exact cum spusese. M-a învăţat, printre alte cuvinte simple, cum se zice „lac” în franceză. Câteva cuvinte, pe care apoi m-a pus să le repet de câteva ori. Era uimit cât de simple deveneau unele pentru mine, căci reţineam uşor, dar nu i-am spus că aveau pronunţie şi în română, sau le mai auzisem până atunci.

Prima lecţie nu durase două ore, cum eram obişnuit acasă. Ci doar o oră, şi aceea cu pauze de râs când mă punea să pronunţ cuvintele. Era greu să îmi înfund nasul ca să articulez o frază, sau să mă rârâiesc până ce nu-mi mai recunoşteam propria voce.

Pe Etienne îl distra, pe mine mă sâcâia. Râsul lui însă, era molipsitor.

- Mâine va trebui să o ajut pe mama la curăţenie, n-am terminat cu aranjatul prin casă... Aşa că poimâine ne întâlnim.
- Dacă ai nevoie să te ajut, pot să vin. Oricum nu am nimic ce face decât să colind Parisul...
- Nici vorbă. Poate să-mi cer să te acompaniez pe unde n-ai fost până acum!
- Luvru şi Concorde? Nu. Locurile alea îmi crează repulsie.
- Să ştii că nu mai există ghilotina, iar la Luvru, Henricii au apus demult.

Am vrut să-i răspund la mica lui ironie, dar spre banca noastră se apropriau un cuplu. Fiind aproape de lac, ascunsă între tufe piramidale frumos tunse, amândoi aplecaţi asupra cărţilor nu prea eram observaţi. Aşa că cei doi, care veneau mână în mână, aşteptându-se să găsească acea bancă liberă, s-au oprit brusc în loc atunci când ne-au văzut. Etienne a observat ca şi mine, dar le-a tras un zâmbet politicos, tradus prin „primul venit, primul servit”. L-am observat pe tânăr murmurând încruntat spre fata cu care se ţinea de mână, o domnişoară cu părul castaniu, lung şi lăsat liber.

- Hai să mergem. Lasă-i pe ei să stea aici.

M-am ridicat de pe bancă, surprinzând atât cuplul cât şi pe brunet. N-a ezitat în a mă urma, şi ne-am adunat lucrurile împrăştiate prin jur, luând la paşi lenţi aleea spre foişorul din apropriere.

- De ce i-ai lăsat să stea în locul nostru?
- Aşa am avut chef. Oricum am terminat pe azi cu lecţia, o plimbare nu strică.

Am auzit şoptit în urma mea că mă port ciudat, şi chiar asta făceam. Nu puteam să-i explic faptul că simţeam cum tensiunea se lasă în tot corpul meu de fiecare dată când eram prea aproape de el, sau că abia reuşisem să mă concentrez. Hotărât, devenisem propriul meu inamic, dorinţa de a-mi înăbuşi pornirile faţă de el câştigând faţă de nevoia de a mă manifesta liber. Aşa crescusem, cu ideea că fac ceva rău, şi acel rău nu trebuia să iasă la suprafaţă.

- Of, ai un spirit bolnav de romantism. Te-a molipsit oraşul ăsta.
- Poate că da, poate că nu.
- Mda, nu-l cunosc pe Felix „străinul”, ci pe Felix „viitorul parizian”.
- Te dai bătut, tocmai tu?
- Nicidecum. Dar am voie să fiu nemulţumit de asta până când am să aflu.

Lucrurile noastre le-am adunat în rucsacul adus cu mine, cărţile, un pix şi caietul le-am băgat pe toate acolo pentru a nu ne incomoda la mers, să nu ţinem ceva tot timpul în mână. Etienne şi-a băgat imediat mâinile în buzunarele de la pantaloni, privind în jur cu atenţia unui câine de vânătoare. Orice tresărire a frunzelor din copaci, orice om ce trecea pe lângă noi sau foşnet auzit, era studiat cu ochi reci şi critci. Mă întrebam unde se gândeşte în clipele acelea, când uită de existenţa mea de moment, lăsându-se în voia observaţiei.

- Uite, acolo!

S-a oprit în loc, arătând spre doi tipi aflaţi pe o bancă. Am privit spre ei, la îndemnul lui, după ce ne-am aşeazat pe o altă bancă de unde să îi putem observa fără ca ei să ne observe.

- Sunt împreună, pun pariu pe o cafea cu lapte la tine în balcon.
- Nu ştiu să pregătesc cafea, din păcate.

I-am zis fixându-i pe cei doi, păreau a fi studenţi, căci purtau uniforme cu însemne ce-mi aminteau de vremurile comuniste de la noi. Însă uniformele lor erau frumoase, şi cu siguranţă le purtau cu plăcere pentru că nu aveau aceeaşi însemnătate. Ambii păstrau o distanţă normală, fără a trăda o apropriere exagerată, şi eram gata să-l contrazic.

- Fii atent la cum se ating genunchii lor din când în când.
- Ai o obsesie pentru asta?
- O cafea în balconul tău merită să dau în vileag un homosexual; doi, în cazul acesta.
- EÅŸti sigur pe tine.

Deşi era plăcut să-l contrazic, de dragul conversaţiei, Etienne avea dreptate. Unul din ei îşi mişca piciorul în aşa mod să-i atingă celuilalt o parte din coapsă până la genunchi. O tachinare ce s-ar întâmpla doar între doi care se doresc.

- Vor merge în spatele foişorului, am auzit că pe acolo sunt mulţi care fac sex.

Nu i-am răspuns, ci priveam spre perechea de pe bancă, gesturile lor subtile rezumându-se la atingeri scurte, tachinări când degetele erau lăsate să traseze liniar forma braţelor şi multe priviri sugestive. Când unul din ei a dat din cap, s-au ridicat de pe bancă în acelaşi timp.

- Ţi-am spus eu!

Părea ferm convins că acolo se duc, şi nu aveam de ce să-l contrazic iar. Era evident că între ei era o distanţă doar la exterior, de aspect. Gesturile, dacă erau observate pe îndelete, arătau că se cunoşteau foarte bine pentru a ajunge atât de departe cu comunicarea corporală. Simţeam o invidie faţă de cei doi, şi o jenă că privisem pentru prima dată ceva atât de nou.

- Da, am să-ţi dau o cafea. Cu condiţia să o faci tu şi să o bei în balconul meu.

Mă gândeam că are o fixaţie cu balconul meu pentru că apartamentele din blocul unde locuia el nu aveau balcoane deloc. Aveam să aflu mai târziu că ghicisem doar pe jumătate.

- Lasă cafeaua acum! Vreau să vad un’ se duc.
- N-ai zis că în spatele foişorului? Dacă ştii asta nu văd de ce i-am urmări...

S-a ridicat de pe bancă, forţându-mă să mă ridic la rândul meu căci îmi apucase mâna. Am încercat să ignor faptul că mă ţinea de mână pentru prima oară, şi că începeam să mă port ca un îndrăgostit, făcând constatări din ce în ce mai minuţioase, ce nu mă defineau.

- Vreau să-i văd!

Şi-a explicat ferm dorinţa, trăgându-mă de braţ de data asta. Nu puteam nega că şi pe mine mă măcina curiozitatea, dar şi o teamă necunoscută. Doar până atunci nu văzusem doi tipi într-o postură intimă, iar reacţia mea trebuia să fie una calmă. Etienne părea a fi atras de asemenea jocuri, şi nu voriam să-i fac o părere proastă, de puritan. Nu eram nici un puritan, dar nici unul care să urmăresc pe stradă pe cineva doar pentru a-l surpinde în timpul unei partide. Voyeur-ismul nu se lipise de mine, deşi uneori mă excita situaţia inversă...aceea de a fi privit.

Din punctul ăsta de vedere, o parte din ezitarea mea începea să se prăbuşească precum un zid tocat de apă. Picasem în capcana brunetului, şi acum mă aflam împreună cu el, într-o latură a foişorului printre coaloanele de lemn alb, încercând a zări ce fac tipii pe care îi urmăream.

- Se duc în spatele copacilor.

A remarcat, făcându-ne să ne mutăm spre ultimele coloane, de unde vizibilitatea se schimba. Acum că îi priveam atât de bine, se putea ghici dorinţa din ochii lor, şi am tresărit la modul brusc în care au început să se sărute. Îşi devorau gurile, apucându-se cu dinţii de buze, limbile lor ieşind umede pentru a se uni în cercuri în timp ce ambii vocalizau sau suspinau. Păreau a fi în lumea lor, dezertând din ceea ce se afla în jur, întâlnindu-se doar pentru plăcere.

Rupând firul senzual, molipsit de dorinţa celor doi, l-am privit pe Etienne, ai cărui ochi erau mari, licărind a inedit. Jocul respiraţiei lui, ce se auzea atât de repezită îmi traducea simplu că se simţea la fel de incitat ca şi mine. Dacă aveam să mai stau mult, urma să-mi pierd minţile.

- Sunt sigur că o s-o facă!

Mi-a şoptit, punându-şi o mână la gură, ascunzându-şi rânjetul entuziasmat. Şi lipit de una din coloane, cu posteriorul uşor în afară, ce i se putea observa pronunţat prin pantaloni, continua să se uite nestăvilit la fornicaţia defăşurată lângă copaci. Continua să-i privească pe cei doi, iar eu să-l privesc pe el, până ce scâncete mi-au ajuns la urechi.

Unul se întorsese cu spatele, iar celălat avea adânc împins un deget în fundul său, rotidu-l constant, fără a-l scoate de acolo. Am înghiţit în sec în acel moment, picioarele mele devenind aproape moi. Nu ştiam că cineva poate arăta rupt total de realitate doar printr-un act atât de simplu, dar lăuntric. Tipul zgâria coaja copacului cu unghiile, şi în zvârcolirea sa i-am zărit membrul excitat, stând ridicat aproape dureros.

- Etienne...Hai să plecăm.

Vocea mea era diferită, schimbată datorită dorinţei, şi în ciuda insistenţei mele de a fugi de acolo, îmi venea să mă las deasupra lui, să mă consolez mirosindu-i pletele şi sărutându-i ceafa.

Rugămintea mea nici măcar nu era auzită, dar nu era ingnorat în totalitate, brunetul apropriindu-se de mine pentru a-şi fixa trupul moleşit de al meu. Umărul lui se lovise de umărul meu drept, într-o apăsare fierbinte. Nu mă privea, dar din profil, îi puteam observa obrajii înroşiţi. Ochii îi erau încă pierduţi spre luxura desfăşurată, scăpând un geamăt gâtuit când observase momentul penetrării. Trupul vânjos aflat în spatele celui ce zgâria în continuare copacul, împingându-se spre el cu totul, parcă cu o dorinţă animalică de-a se vârâ în întregime prin măruntaiele lui. Avea mădularul înghiţit în orificu până la scrot, testiculele lipindu-se de fundul celuilalt tip, ambii nemaiputând să-şi stăpânească tremurul. Am închis ochii forţat, încercând să mă regtrag, cu Etienne lipit de mine. Îmi simţeam partea de jos pulsând incomod, deşi reuşisem datorită situaţiei inedite să nu ajung la stadiul de erecţie.

- Felix, promiţi că n-ai să râzi de mine?
- Etienne, n-am chef să râd deloc în clipele astea. Doi şi-o trag în faţa mea şi tot ce vreau e o baie rece.

Râsul lui devenise nefiresc, şi l-am tras de braţ spre ieşirea foişorului. Însă s-a împotrivit, rămânând în dreptul unei coloane, ascunzându-se cu timiditate când până atunci iniţiativa îi aparţinuse.

- Ce ai?

Am oftat obosit în a-l mai convinge de ceva, aşteptându-l să vorbească între timp ce zărisem o ţâşnitoare unde mă puteam spăla pe faţă. Aveam nevoie de o răcorire, vedeam apa ca pe ceva ducând spre un val imaginar, cu care să-mi şterg din memorie imaginea celor doi în timp ce făceau sex.

- Mi-am murdărit pantalonii...

Deşi şoptise cu indignare şi aparent ruşinat de marea lui realizare, îndemnându-mă să păstrez momentul ca unul de neobservat, am scăpat hohot de amuzament.

- Te-am rugat să plecăm, dar te-ai încăpăţânat să vezi pe doi copulându-se...

N-a mai comentat, lăsând capul în jos, uitându-se la pantofii lui desfăcuţi la şireturi. Orice haină de pe el vorbea despre atitudinea sa zvăpăiată, mai mult decât mă aşteptam. Tricoul, de data asta negru, cu un model şters ce se continua pe spate, era cusut pe margini cu aţă ce se defăcea, era groasă dar care-i lăsa pe alocuri pielea la vedere. Pantalonii, puţini umezi în faţă ce-i adevărat, erau strânşi la copase şi drepţi în jos.

Am lăsat rucsacul de-o parte, mi-am dat jos cămaşa pe care o purtam, şi i-am legat-o de talie.
S-a uitat uimit la mine, o uşoară apreciere era evidentă în ochii lui întunecaţi, o preschimbase repede în grijă însă.

- Dar tu? Nu îţi va fi frig aşa?

Rămăsesem doar în maioul meu alb, şi după toată acea fierbânţeală apreciam răcoarea ce venise imediat după ce-i dăruisem articolul de îmbrăcăminte.

- Nu îţi face probleme. Mă simt mult mai bine acum.
- Sper să nu se dea la o parte mânecile în timp ce merg.
- Linişteşte-te, se observă greu. Sunt sigur că nimeni nu va remarca până acasă.
- Mă rog să ai dreptate.
I-am zâmbit calm, luându-i mâinile pentru a-i aranja chiar eu cămaşa în jurul taliei. Apoi i le-am ghidat spre nodul din mijloc, după care am pus rucsacul la loc pe umărul drept.
- Să le ţii aici în timp ce mergi, atunci când eşti nesigur.
- Mulţumesc.

A oftat, simţindu-l de câteva ori mai liniştit şi suficient de încrezător încât să putem înainta de lângă foişor spre aleile parcului. Drumul spre casă fusese unul mai lent, îmbinat cu discuţii despre orice altceva decât scena de sex, sau ce se întâmplase după. Încercasem să-i schimb starea brunetului, care probabil era încă jenat de cele petrecute.

În ciuda faptului că ejaculase în pantaloni, nu-mi pierdusem interesul pentru el. Din contră, crescuse cu cât eram mai sigur acum ca niciodată că este virgin. Şi nu doar asta, dar şi că ce privisem împreună îl excitase pe el, mai mult decât pe mine. Etienne îmi devenise mai simpatic.