04-03-2010, 11:26 PM
@Teh - Mulţumim pentru coment! Eu unul mă bucur că îţi place de Eireen 'cuz I like her personality, too. Elful, ei bine, e un fel de schiţă pentru Eireen. Anyway, sper să-ţi placă şi acest capitol ! :d
Aerul acela poluat îmi îngreuna respiraţia şi simţeam cum, cu fiecare minut aveam să îmi dau duhul pe acolo. Încetul cu încetul, începeam să mă obişnuiesc, dar nu pe deplin.
-Ţi-a venit vreo idee, Einstein? M-a întrebat ea pe un ton nervos.
Cum credea ea că puteam să gândesc lucid când aerul acela oribil mă înconjura? Nici nu cred că s-a întrebat asta. Nu prea aveam ideei, pentru că nu voiam să ies afară. Dar, trebuia. I-am auzit stomacul ghiorţăind acum câteva minute şi am hotărât să propun să mergem la unul dintre locurile unde ei puteau lua masa.
-Într-un final, a spus Eireen oftând şi ridicându-se de pe canapea.
A dispărut într-o cameră ÅŸi eu m-am privit în oglindă. Ciudat. Arătam foarte ciudat. Purtam haine mult prea largi pentru mine ÅŸi părul îmi cădea ciufulit pe umeri. Probabil că nu arătam prea omenesc. Am luat o revistă de pe măsuţă ÅŸi am privit încruntat hainele ce erau tipărite pe foile lucioase. Haine ciudate, lălâi ÅŸi haine strâmte pe corp. Am dat din umeri ÅŸi am ales modelul care arăta, pentru mine, cel mai normal. M-am concentrat ÅŸi, brusc, hainele mi s-au schimbat. Purtam o pereche de blugi relativi strâmÅ£i pe picior, negrii, un tricou negru cu un fel de instrument cu corzi ca desen ÅŸi un hanorac albastru deschis. ÃŽn picioare purtam ceva ciudat ÅŸi incomod. ÃŽn revistă scria „skater shoesâ€. M-am tot întrebat ce însemnau acele două cuvinte mult prea ciudate, dar, până la urmă, am dezertat. Părul nu m-am sinchisit să-l schimb. L-am lăsat să arate la fel ca înainte: lung, precum aurul ÅŸi, desigur, ciufulit. Dar tot ciudat simÅ£eam că arătam.
„Ainatar, mana ambar. Sië olya nwalya an i wen. Umn ve rya?†Gândeam eu visător.
Uşa de la camera unde a intrat Eireen s-a deschis şi ea a păşit în încăpere. Am privit-o cu coada ochiului şi apoi m-am uitat la o fotografie. În poză era ea cu încă o fată şatenă. Chiar arăta bine, nu aveam ce să comentez, dar nu pot crede că mi-ar putea plăcea. Niciodată nu am vrut sa îmi placă cineva. Simţeam cum privirea ei era îndreptată spre mine, aşa că am privit-o în ochii ei duri şi reci. Pentru ca să nu o mai enervez, am zis repede şi încet:
-Mergem? Vocea îmi era gâtuită. Nici nu o mai recunoşteam.
A luat-o spre uşă fără să îmi adreseze nici un cuvânt. O deschise cu un obiect din metal şi apoi, după ce eu am ieşit, o închise cu acelaşi obiect. Blocul în care stătea ea mirosea urât. Pe lângă poluarea ce mă înconjura, acolo mirosea a igrasie. Apa care a intrat în pereţi şi-a făcut cunoscută prezenţa. M-am întrebat dacă voi mai ajunge vreodată acasă, dar răspunsul nu-l ştiam. Am început să cobor pe treptele murdare şi închise la culoare. Eireen era în spatele meu; îi auzeam paşii pe ciment. Am ieşit afară din blocul acela şi soarele puternic al după-amiezii m-a făcut să mă strâmb. Era puternic, orbitor. Deşi lumile noastre erau despărţite doar de un portal, în pădure soarele era calm şi blând, pe când, aici, soarele era furios, ardea. Am ignorat astrul ceresc şi am tuşit puţin când una dintre acele maşinile ciudate au pornit. Eireen a luat-o inainte, probabil bănuind că nu ştiu drumul. Am urmat-o calm, întrebându-mă de ce lumea mă privea. Privirile lor erau curioase şi întrebătoare. Când am trecut pe lângă o fată, ea m-a prins de mână. Ochii îi sclipeau şi zâmbea. Am ridicat din sprânceană şi mi-am eliberat mâna.
-Atât de misterios şi... Nu m-am sinchisit să ascult ce zicea fata pentru că nu mă prea interesa.
Oamenii erau ciudaţi. Mă priveau de parcă eram cine ştie ce lucru nemaivăzut. Am făcut abstracţie de ei şi o priveam pe roşcovană. Părul ei era lăsat liber şi îmi amintea de penele Păsărilor de Foc ce sălăşluiau pe pământul zânelor. Mergea aşa de hotărâtă şi sigură pe ea. Nici nu mai ştiam dacă rana o durea sau nu.
Am văzut cum, pe lângă mine, a trecut un băiat ce mergea pe un fel de placă din lemn ce avea roţi. O ciudată invenţie făurită din lemnul pădurilor. Deşi eram revoltat, ceva mă atrăgea la acea placă de lemn. Chiar mă întrebam cum se numea.
Erau atâtea lucruri ciudate la oameni, dar destul de interesante şi curioase. Analizam fiecare lucru nou pe care îl vedeam. Eram faşcinat şi aerul acela poluat nu mă mai deranja foarte tare. Atenţia mea era acaparată de acele lucruri.
-Ăla e un skateboard.. Îţi place? M-a întreabat Eireen cu o voce dură, arătându-mi un alt băiat ce mergea pe o placă asemănătoare cu cea precedentă.
Am dat din cap în semn afirmativ şi am urmat-o tăcut. Tot restul drumului m-am întrebat de ce am plecat din pădure aşa de uşor. Practic, eram şi nervos pe mulţimea de elfi ce ne înconjuraseră. Dar nu asta era. Altceva m-a îndemnat să plec. Teama că fata putea să păţească ceva? Un fior mi-a trecut pe şirea spinării. Poate că era adevărat... Poate acela era lucrul care m-a făcut să plec.
Eireen a intrat într-un restaurant, pe uşa căruia scria mare: „Saphire†. Probabil că acela era numele, am bănuit eu. Localul era aproape gol şi mirosea puternic a fum. Am început, involuntar, să tuşesc. M-am oprit rapid şi ne-am aşezat la o masă. Un bărbat îmbrăcat în haine de stradă, negre, a venit la nou. Ţinea în mână un carneţel jupuit şi îngălbenit de la trecerea timpului. Eireen a comandat ceva dintr-o cărticică neagră, dreptunghiulară şi bărbatul s-a uitat la mine. Am ridicat din umeri. Nu ştiam ce se putea mânca acolo, aşa că m-am rezumat la un pahar de apă. Măcar apa trebuia să fie la fel de bună ca-n pădure. Bărbatul a plecat şi eu am privit-o pe Eireen. Stătea plictisită şi privea în gol. Am evitat o discuţie pentru că nu aveam chef să vorbesc. Mi-am sprijinit capul în palma dreaptă şi şuviţele grele de păr blond îmi cădeau pe chip. Privirea mi-a fost atrasă de nişte adoleşcenţi îmbrăcaţi în nonculori care ne priveau dubios. Nu înţelegeam ce era cu privirile lor asupra noastră. Am simţit că ceva era în negulă cu ei şi regretam amarnic că nu mi-am luat arcul din casa lui Eireen.
-De ce se uită aşa la noi? Am întrebat-o pe Eireen în şoaptă.
„Ainatar, mana ambar sië olya nwalya an i wen. Umn ve rya?†= Doamne, atâta suferinţă pentru această fată. Oare chiar o plac?
Capitolul 6
Derik P.O.V
Derik P.O.V
Aerul acela poluat îmi îngreuna respiraţia şi simţeam cum, cu fiecare minut aveam să îmi dau duhul pe acolo. Încetul cu încetul, începeam să mă obişnuiesc, dar nu pe deplin.
-Ţi-a venit vreo idee, Einstein? M-a întrebat ea pe un ton nervos.
Cum credea ea că puteam să gândesc lucid când aerul acela oribil mă înconjura? Nici nu cred că s-a întrebat asta. Nu prea aveam ideei, pentru că nu voiam să ies afară. Dar, trebuia. I-am auzit stomacul ghiorţăind acum câteva minute şi am hotărât să propun să mergem la unul dintre locurile unde ei puteau lua masa.
-Într-un final, a spus Eireen oftând şi ridicându-se de pe canapea.
A dispărut într-o cameră ÅŸi eu m-am privit în oglindă. Ciudat. Arătam foarte ciudat. Purtam haine mult prea largi pentru mine ÅŸi părul îmi cădea ciufulit pe umeri. Probabil că nu arătam prea omenesc. Am luat o revistă de pe măsuţă ÅŸi am privit încruntat hainele ce erau tipărite pe foile lucioase. Haine ciudate, lălâi ÅŸi haine strâmte pe corp. Am dat din umeri ÅŸi am ales modelul care arăta, pentru mine, cel mai normal. M-am concentrat ÅŸi, brusc, hainele mi s-au schimbat. Purtam o pereche de blugi relativi strâmÅ£i pe picior, negrii, un tricou negru cu un fel de instrument cu corzi ca desen ÅŸi un hanorac albastru deschis. ÃŽn picioare purtam ceva ciudat ÅŸi incomod. ÃŽn revistă scria „skater shoesâ€. M-am tot întrebat ce însemnau acele două cuvinte mult prea ciudate, dar, până la urmă, am dezertat. Părul nu m-am sinchisit să-l schimb. L-am lăsat să arate la fel ca înainte: lung, precum aurul ÅŸi, desigur, ciufulit. Dar tot ciudat simÅ£eam că arătam.
„Ainatar, mana ambar. Sië olya nwalya an i wen. Umn ve rya?†Gândeam eu visător.
Uşa de la camera unde a intrat Eireen s-a deschis şi ea a păşit în încăpere. Am privit-o cu coada ochiului şi apoi m-am uitat la o fotografie. În poză era ea cu încă o fată şatenă. Chiar arăta bine, nu aveam ce să comentez, dar nu pot crede că mi-ar putea plăcea. Niciodată nu am vrut sa îmi placă cineva. Simţeam cum privirea ei era îndreptată spre mine, aşa că am privit-o în ochii ei duri şi reci. Pentru ca să nu o mai enervez, am zis repede şi încet:
-Mergem? Vocea îmi era gâtuită. Nici nu o mai recunoşteam.
A luat-o spre uşă fără să îmi adreseze nici un cuvânt. O deschise cu un obiect din metal şi apoi, după ce eu am ieşit, o închise cu acelaşi obiect. Blocul în care stătea ea mirosea urât. Pe lângă poluarea ce mă înconjura, acolo mirosea a igrasie. Apa care a intrat în pereţi şi-a făcut cunoscută prezenţa. M-am întrebat dacă voi mai ajunge vreodată acasă, dar răspunsul nu-l ştiam. Am început să cobor pe treptele murdare şi închise la culoare. Eireen era în spatele meu; îi auzeam paşii pe ciment. Am ieşit afară din blocul acela şi soarele puternic al după-amiezii m-a făcut să mă strâmb. Era puternic, orbitor. Deşi lumile noastre erau despărţite doar de un portal, în pădure soarele era calm şi blând, pe când, aici, soarele era furios, ardea. Am ignorat astrul ceresc şi am tuşit puţin când una dintre acele maşinile ciudate au pornit. Eireen a luat-o inainte, probabil bănuind că nu ştiu drumul. Am urmat-o calm, întrebându-mă de ce lumea mă privea. Privirile lor erau curioase şi întrebătoare. Când am trecut pe lângă o fată, ea m-a prins de mână. Ochii îi sclipeau şi zâmbea. Am ridicat din sprânceană şi mi-am eliberat mâna.
-Atât de misterios şi... Nu m-am sinchisit să ascult ce zicea fata pentru că nu mă prea interesa.
Oamenii erau ciudaţi. Mă priveau de parcă eram cine ştie ce lucru nemaivăzut. Am făcut abstracţie de ei şi o priveam pe roşcovană. Părul ei era lăsat liber şi îmi amintea de penele Păsărilor de Foc ce sălăşluiau pe pământul zânelor. Mergea aşa de hotărâtă şi sigură pe ea. Nici nu mai ştiam dacă rana o durea sau nu.
Am văzut cum, pe lângă mine, a trecut un băiat ce mergea pe un fel de placă din lemn ce avea roţi. O ciudată invenţie făurită din lemnul pădurilor. Deşi eram revoltat, ceva mă atrăgea la acea placă de lemn. Chiar mă întrebam cum se numea.
Erau atâtea lucruri ciudate la oameni, dar destul de interesante şi curioase. Analizam fiecare lucru nou pe care îl vedeam. Eram faşcinat şi aerul acela poluat nu mă mai deranja foarte tare. Atenţia mea era acaparată de acele lucruri.
-Ăla e un skateboard.. Îţi place? M-a întreabat Eireen cu o voce dură, arătându-mi un alt băiat ce mergea pe o placă asemănătoare cu cea precedentă.
Am dat din cap în semn afirmativ şi am urmat-o tăcut. Tot restul drumului m-am întrebat de ce am plecat din pădure aşa de uşor. Practic, eram şi nervos pe mulţimea de elfi ce ne înconjuraseră. Dar nu asta era. Altceva m-a îndemnat să plec. Teama că fata putea să păţească ceva? Un fior mi-a trecut pe şirea spinării. Poate că era adevărat... Poate acela era lucrul care m-a făcut să plec.
Eireen a intrat într-un restaurant, pe uşa căruia scria mare: „Saphire†. Probabil că acela era numele, am bănuit eu. Localul era aproape gol şi mirosea puternic a fum. Am început, involuntar, să tuşesc. M-am oprit rapid şi ne-am aşezat la o masă. Un bărbat îmbrăcat în haine de stradă, negre, a venit la nou. Ţinea în mână un carneţel jupuit şi îngălbenit de la trecerea timpului. Eireen a comandat ceva dintr-o cărticică neagră, dreptunghiulară şi bărbatul s-a uitat la mine. Am ridicat din umeri. Nu ştiam ce se putea mânca acolo, aşa că m-am rezumat la un pahar de apă. Măcar apa trebuia să fie la fel de bună ca-n pădure. Bărbatul a plecat şi eu am privit-o pe Eireen. Stătea plictisită şi privea în gol. Am evitat o discuţie pentru că nu aveam chef să vorbesc. Mi-am sprijinit capul în palma dreaptă şi şuviţele grele de păr blond îmi cădeau pe chip. Privirea mi-a fost atrasă de nişte adoleşcenţi îmbrăcaţi în nonculori care ne priveau dubios. Nu înţelegeam ce era cu privirile lor asupra noastră. Am simţit că ceva era în negulă cu ei şi regretam amarnic că nu mi-am luat arcul din casa lui Eireen.
-De ce se uită aşa la noi? Am întrebat-o pe Eireen în şoaptă.
„Ainatar, mana ambar sië olya nwalya an i wen. Umn ve rya?†= Doamne, atâta suferinţă pentru această fată. Oare chiar o plac?
Metal was here.
I\'ll start to worry when I\'m dead.