Legături puternice.

[Teh]

Raluca, mulţumesc de comentariu ! mă bucur că ai citit şi merci de părere. Am ajuns şi cu cap 24, aşa cum am zis că o să o fac : )) în fine... nu mi-a ieşit prea bine din păcate :| îmi cer scuze dar sper ca totuşi să nu fie atât de groaznic...
Lectură plăcută!

Capitolul 24

Eram fericit.
Da, aşa îmi puteam descrie starea ce îmi străbătea sufletul în acest moment. Inima mea bătea cu o acceleraţie nebună, incontrolabilă , atunci când Teddy apăruse în faţa mea. De abia realizam ce se întâmpla, cred că zâmbeam ca un dement. Nu puteam să nu îmi exprim veselia.
Când trecuse atâta vreme de când nu ne mai văzusem... atinsesem, privisem. Fără să vorbim şi să ne privim în ochi de atâta vreme. La dracu, chiar îmi fusese dor. Ce naiba ajunsesem? Un obsedat, dependent de propriul lui nepot. Nici nu îmi puteam exprima bine starea prin care treceam. Nu eram beat, speram că nici nu păream ca unul. Pur şi simplu nu puteam să îmi ascund sentimentele frumoase ce îmi străbăteau trupul.
Acel păr albastru strălucitor, muream să îmi trec degetele prin acele fire . Să sărut acele buze micuţe şi roşiatice. Să îl dezbrac, să îi admir ochii. Să..îi ating acea piele fină. Da , îl vroiam întru totul.
- La mulţi ani!
I-am şoptit cât de dulce am putut. Şi era din reflex, căci pur şi simplu nu puteam să mai gândesc coerent în momentul ăla. O zisesem de parcă eu eram cadoul lui pentru această zi de naştere.
Şi dacă aş sta să mă gândesc mai bine, aş fi fost un cadou chiar drăguţ şi apetisant. Şi oricum, în momentul acesta nu îl întreceam. În nimic. Era atât de nevinovat. Mă uimise cu acel gest atât de spontan, sărutându-mă. . . Nu credeam că o să o facă, probabil nici el nu era sigur de acest lucru. Sau poate că asta plănuise.
Poate că murise şi el de dorul meu aşa cum o făcusem şi eu. De abia aşteptasem să îl văd. Mai ales că în ultimele luni muncisem în ultimul hal şi îmi terminasem majoritatea proiectelor până pe următoarele şase săptămâni. Ca să am cât mai mult timp liber să stau cu el.
Mda, dependenţă. Asta trebuia să fie.
Era atât de cald, între braţele mele. Amândoi, unul lângă celălalt. Mă simţeam minunat simţindu-i inima cum ticăia fără oprire. Şi acele buze atât de dulci pe care dorisem atât de mult să le sărut.
Ale mele. Da, pentru că şi el era al meu.
Brusc, a început să plângă. Nu înţelegeam gestul însă îi simţeam lacrimile scurgându-se. Nu mă deranja faptul că eram udate de acestea, mai degrabă motivul pentru care plângea. Ne-am depărtat din îmbrăţişare doar după câteva secudne îndelungate. Sau au fost minute? Căci acesta continua să plângă iar eu nu mă puteam depărta de el.
Şi nici nu găseam ceva bun de zis în această situaţie.
- Mi-a fost al dracului de dor de tine , puÅŸtiule!
Am zis atunci când ne-am despărţit trupurile. Acesta se chinuia să îşi şteargă lacrimile cu mâinile sale fragile. Mi se părea că se va rupe în două, cu fiecare mişcare pe care o făcea.
Am văzut ceva în privirea lui... Ceva ce nu fusese acolo. Tristeţe. Da, poate că acest lucru era. Ce se întâmplase?
Acum deveneam alarmat. Ştiam că expresia feţei mele s-a schimbat.
Nu mă mai iubea?
Nu. Nu se putea aşa ceva. Asta pentru că mă sărutase cu atât de multă spontaneitate. Sau poate că nu.
Poate că aşa vroia să îşi ia el rămas bun de la mine.
Rămas bun? Nu . Aşa ceva era clar imposibil şi nu puteam permite. L-am prins blând de mână, şi ( pentru că angajasem pe cineva să se ocupe de bagaje ) am plecat spre maşină. M-a urmat tăcut. Încă plângea.
- E... Er... Eric...
Încerca să îmi zică dar eu nu l-am mai ascultat. Luându-l aproape de mine, am urcat în maşină şi am accelerat. El continua să plângă, iar asta mă exaspera. Am oprit autovehiculul şi l-am luat în braţe. Îmi schimbasem total dispoziţia. Eram fericit că îl vedeam, că e acolo – cu mine. Că puteam să fim şi noi , în sfârşit, împreună. Da, poate suna ca dintr-un basm , sau ceva asemănător. Dar înnebuneam când îl vedeam atât de trist şi cum acele lacrimi i se prelingeau pe obraji.
Şi nu era acelaşi gest pe care îl făcea atunci când era vesel pentru ceva anume şi nu îşi putea stăpâni emoţiile. Nu. De fapt şi de drept erau lacrimi amare. Probabil ce aveau un gust oribil.
În mod normal, dacă ar fi fost vorba de altcineva, aş fi început deja să ţip sau poate să lovesc. Dar nu, nu când era vorba despre Ted. Singurul de care îmi păsa cu adevărat şi pe care nu aveam de gând să îl las să sufere.
Nu atâta vreme cât era cu mine şi mă iubea.
Mă iubea. Nu? Pentru că eu asta făceam.
L-am strâns în braţe şi acesta parcă a început şi mai rău să suspine. I-am şters obrajii uzi şi i-am căutat buzele. Nu s-a ferit, mai degrabă s-a agăţat de mine şi a continuat sărutul. Mi-am introdus limba în gura sa micuţă şi am început să explorez.
Îmi fusese dor de acest lucru. Îi ţineam faţa în mâini . Era atât de cald.
Deschizând uşor ochii, i-am prins una din mâini într-una dintr-ale mele şi i-am sărutat-o. Degetele sale micuţe mi se păreau atât de uşor de rupt. Fragile.
- Ce s-a întâmplat?
Am întrebat pe cel mai calm ton posibil.
Credeam că iar va izbucni, însă a vorbit. Roşu la faţă, temător şi plin de agonie. Şi mă durea pe mine văzându-l aşa.
Îi era frică de mine?
Nu. Nu cred. Sau aÅŸa speram.
- Nu te meri... Nu te meri... Nu te merit!
A scos într-un final, deşi de abia putea vorbi coerent. Parcă iar bâlbâindu-se, aşa cum o făcea în trecut. Ceva se schimbase în el, nu ştiam ce. Nu o simţeam cu adevărat, dar intuiţia mea mi-o spunea.
Era vorba de mine? Ce era asta? Eu decideam dacă mă merită sau nu. Poate că eu nu eram cel vrednic de persoana lui. Am vorbit, cred că am fost puţin rece. Însă eu eram al naibii de îngrijorat. Şi la fel o spunea şi inima mea, care se moleşise total la vederea acelui chip brăzdat de suferinţă.
- Am făcut eu ceva?
Nu mă aşteptasem la reacţia asta.
- Ce?
A ţipat de parcă cineva i-ar fi spus cine ştie ce dezastru. Ochii i-ar i s-au umezit şi lichidul acela amărui începuse să îi curgă pe obraji. Nu s-a mai ostenit să le şteargă, ci se uita la mine rugător , disperat.
I-am mângâiat părul.
- Te iubesc.
S-a uitat la mine mirat. De parcă nu aş fi mai putut zice asta niciodată. A înghiţit în sec, şi mi-a vorbit şi el.
- Acum da... Pentru că... Pentru că... , încă nu ştii ce s-a întâmplat!
Nu era un toc chiar categoric, dar sigur pe sine. Asta contura faptul că el ştia prea bine despre ce vorbea. De parcă nu exista îndoială în ceea ce credea el. Şi nu ştiam dacă era aşa. Căci nici măcar nu aveam idee despre ce vorbea.
Pe mine altceva mă interesa acum. M-am uitat serios la acesta.
- Tu mă iubeşti?
Atât vroiam să ştiu.
Acesta nu şi-a ferit ochii de la mine, aşa cum o făcea adesea. Îi străluceau şi a vorbit repede, fără să se gândească.
- Da. Mai mult decât orice.
De când devenise atât de îndrăzneţ? S-a înroşit brusc la faţă şi şi-a lăsat privirea în jos, evitându-mă.
Da, era acelaÅŸi.
I-am zâmbit.
- Dar tu nu ÅŸtii...
A început să zică.
Am dat din umeri.
- Da. Încă nu . Însă ştiu ceea ce mă interesează cu adevărat. Restul o să îl aflu când ajungem la apartament, nu de alta dar cam blocăm traficul.
S-a uitat prin jur şi a observat acum cele trei maşini ce claxonau ca să mă mişc, am pus mâna pe volan şi am fost atent la condus ( pentru că era un trafic groaznic ) .

Când am ajuns la apartament, am avut grijă să facă un duş cald şi să îi dau ceva bun să mănânce. Încă era indispus, trist. Mă durea şi pe mine să îl văd aşa.
După ce a îmbrăcat o cămaşă de-a mea ( ajunseseră şi bagajele lui însă nu le despachetase încă ) l-am luat să stea cu mine în sufragerie.
Stând pe canapea, iar eu lângă acesta, mă priviea pierdut.
- Şi , ce vrei să faci?
A oftat.
- Cum... Cum adică?
Am râs.
- E ziua ta. Ce vrei să facem?
În sfârşit mi-a dăruit unul dintre zâmbetele sale nepreţuite. Mi-a venit să îl mănânc pe loc şi m-am pus peste acesta, sărutându-l pe gât. Mişcările mele erau uşoare şi aveam grijă să îi muşc pielea uşor, să fiu atent să nu îl rănesc prea tare. Trecându-mi limba peste gâtul acestuia, am simţit mâinile sale poziţionate în părul meu. Mă trăgea uşor în timp ce am auzit câteva geamăte.
- Mi-a fost atât de dor de tine.
Am adăugat mai mult pentru mine.
- Vreau doar să fiu cu tine.
Mi-a răspuns la întrebarea precedentă. M-am oprit, luându-l în braţe, în timp ce stăteam în şezut pe canapea. Acesta stătea acum între mâinile mele, mă uitam la el şi acesta îşi dăduse capul pe spate pentru a mă putea zări.
- Åži eu.
S-a întristat iar.
- Tr.. Trebuie... Trebuie să vorbim.
A adăugat nesigur. Am dat din umeri sărutându-l scurt pe buze.
- Te ascult.
Căci eram gata să fac acest lucru. Stând în această cameră confortabilă cu care mă obişnuisem, în timp ce luminile erau stinse, draperiile trase şi pe fundal se auzea un gen de muzică lent, îndemnându-te să adormi.
- Mi... Mi-e ... Mi-e foarte .... greu. . . Să vorbesc.... Să vorbesc despre asta. Dar ... Dar trebuie!
Îngâimă el printre suspine. Pentru că iar începuse să bâzâie. Oh, era aşa un copil. Îmi venea doar să îl ţin aproape şi să îi spun că nu are niciun motiv pentru care să facă aşa ceva. Îl simţeam aproape, da. Mereu lângă mine. De parcă fusese născut să fie al meu. Ca şi cum ne fusese scris să fim unul pentru celălalt.
Nişte legături ce nimeni nu le putea rupe.
De rudenie. Sânge. De iubire. Dăruire.
- Of, puÅŸtiule. Orice ar fi, spune-mi.
Se părea că tonul meu cald îl îndemnase să prindă mult curaj.
- O... Ok. Ştiu că nu mai am de ales.... Şi că o să mă urăşti... Dar.... Trebuie să afli...
Acum mă speria cu adevărat. Până acum luasem totul ca pe o glumă. Însă el , vorbea serios. Şi eu nu puteam înţelege ce, cum şi în ce fel. Da, pentru că era atât de imprevizibl. Nu îmi dăduse niciun indiciu. I-am mângâiat chipul ştergându-i stropii aceia amărui.
Şi a continuat singur, suspinând şi făcând pauze repetate. Simţeam cum pulsul îmi creşte cu fiecare cuvânt pe care îl scotea.
Şi îi simţeam agonia.
Se transmitea prin el în trupul meu.
Şi mai grav decât atât. Aş fi crezut că mă deranja ceea ce auzeam. Însă , nu era aşa. Ceea ce mă durea cu adevărat.... Era faptul că acesta suferise atât fără să îmi spună. Singur. De parcă nu eram un întreg.
Åži la dracu! Eram!
- Eric... Ştii... nu am vrut! Căci.... A fost ceva .... la care nu mă aşteptam. Nu am ştiut. Nu ! Îţi jur, nu am făcut-o.
Trecându-şi degetele peste chip îşi muşcă buza temător şi am văzut cum îi tremura trupul.
- Dar s-a întâmplat. Era o zi obişnuită şi eu.... Ei bine, tata.... Şi eu....
Nu îşi găsea cuvintele. Am aşteptat, mângâindu-l.
- Åži... Paul.
La auzul acestui nume, am tremurat şi eu. Mi se zbârlise pielea şi brusc am devenit oarecum nervos. Nu i-am arătat şi lui acest lucru.
- A fost îngrozitor. Crezusem că a băut ceva... ceva la început... Dar... Dar nu mirosea a alcool. Şi mi-a ... mi-a fost tare frică. Nu am ştiut! Eram doar eu acasă, pentru că tata şi... Şi Lulu plecaseră . . . Iar el... Ei bine , Paul venea de multe ori să vadă ce fac...
Acum suspinele se accentuaseră.
- Şi mă... Mă punea mereu să îi cânt la vioară... O făceam... Îmi plăcea să cânt, dar nu ştiam de ce aşa... întotdeauna. Mă privea şi credeam că şi lui îi place instrumentul...
L-am alintat sărutându-i fruntea. Deşi pe dinăuntru eram distrus , imaginându-mi ce vrea să zică.
- Şi... A venit pur şi simplu peste mine şi.... Şi.... A început să mă atingă , să îmi zică lucruri... Să îmi mărturisească.... să îmi mărturisească dragostea.
A făcut o pauză încercând să oprească lacrimile. Nu a reuşit.
- Am crezut că glumise, dar nu o făcuse. I-am spus că nu simt nimic pentru el , decât ca pentru un bun amic. Pentru că eu asta l-am considerat întotdeauna.
Am strâns din pumn încercând să mă calmez.
- M-a sărutat. Iar eu m-am opus, nu îmi plăcea. L-am lovit, dar nu mi-a dat atenţie. Mi-a rupt hainele, a început să mă muşte şi... Şi într-un final... Mi-a făcut şi alte lucruri.... Şi nu am putut să îl opresc, oricât de tare ţipam şi imploram... Nu a vrut, nu a vrut să îmi dea drumul.
Acum se agăţase de-a dreptul de mine, mă îmbrăţişase fără să vrea să-mi dea drumul. Iar eu vroiam să fiu lângă el mai mult decât orice.
ÃŽl iubeam.
Chiar şi după această mărturisire. Eram fericit într-un fel. Mă temusem că poate o să mi-l fure vreodată, acel nenorocit. Însă nu reuşise decât să primească ura lui Teddy. Era greu pentru el să deteste aşa pe cineva, dar o vedea din ochii şi vorbele lui că, o făcea. Şi asta mă bucura, adânc în sufletul meu.
Ceea ce nu îmi făcea plăcere şi îmi rodea sufletul... Era durerea lui. Căci nu mi-o împărtăşise până acum. Suferise de uul singur, excluzându-mă . L-am îndepărtat blând şi l-am sărutat, limbile noastre unindu-se din nou.
Mă privea uimit. Nesigur.
-Dar... Dar... M-a violat.... dar... Jur ,nu mi-a plăcut. Îmi venea mereu să... să vărs şi.... de ce , Eric? De ce? De ce stai lângă mine şi mă iubeşti atât deşi eu am făcut un lucru atât de îngrozitor?
Trupul meu a primit un fior îngheţat, m-a străbătut până în măduva oaselor.
Cu mult timp în urmă, dacă ceva asemănător s-ar fi întâmplat, m-ar fi durut undeva şi aş fi mers mai departe. Nu mi-ar fi păsat, căci nu îmi plăcea să fiu trădat. Pe de altă parte, el nu mă trădase. Dar eu, cu mult în urmă, aşa aş fi văzut această nenorocire. Mi-am adunat toată forţa şi calmul pentru a-i răspunde. Asta doar după ce l-am mai sărutat odată.
- Pentru că eşti al meu. Faci parte din fiinţa mea. E mai presus de mine, doar te iubesc. Şi vreau să fii cu mine. Pentru totdeauna.
Nu îmi puteam exprima furia pe care o nutream pentru nenorocitul acela de Paul. Dacă l-aş fi avut acum în faţa ochilor mei, l-aş fi spulberat . L-aş fi bătut, desfigurându-l . Nu, poate chiar omorându-l. Nu merita să trăiască, lighioana dracului. Pentru ceea ce îi făcuse prietenului meu. Nu, de fapt a jumătăţii mele. Legătura ce mă unea pe mine de Teddy era mai puternică decât orice altceva. El încercase să o rupă, dar nu ştia că este de fapt indestructibilă.
Şi asta era pedeapsa lui. Ştiam că asta durea mai tare decât orice altceva. Deşi bruta ascunsă în mine nu vroia decât să omoare acea scursură, în acest moment partea mea raţională, inima mea, îmi cerea să stau cu acel îngeraş şi să îi arăt nespusa mea dragoste.
- Nu e ... Nu e corect. Pentru tine... Eu nu ... Eu nu te merit.
M-am aruncat peste el pe canapea, scoţându-i cămaşa şi lâsndu-l gol. A roşit tot la acest gest al meu. Iar eu am chicotit.
Fericit. Iar.
S-a uitat uimit la mine. Nu mai plângea.
- De ce?
M-a întrebat iar.
- Tontule, te iubesc. Nu mai contează altceva. Vreau să fii al meu.
Ceream mai mult o aprobare. Pentru că, oricât de conştient eram de imaginea mea, ştiam că ceea ce păţise el era grav. Violat de unul pe care îl credea prieten. Aveam aşa o senzaţie de „ parcă s-a mai întâmplat odată”. Un fior mi-a cutremurat trupul.
Îi era teamă să îl ating?
Mi-a sărutat gâtul şi m-a apropiat de el, iar eu nu am avut nevoie de altă aprobare. Mişcându-mă deasupra lui şi scoţându-mi hainele, am început să îi savurez buzele. Muşcându-l de fiecare păritică de piele pe care o vedea, sărutându-l pe fiecare loc şi savurându-l. L-am ridicat în braţe, mergând cu el spre dormitor.
Când l-am pus în pat am zărit că expresia lui se schimbase.
- Mulţumesc.
I-am zâmbit.
- EÅŸti aÅŸa un copil.
Şi m-am pus peste acesta, începând să îl mângâi. Gura sa mă chema spre ea, iar eu nu am putut să nu accept acea invitaţie. I-am sorbit buzele, şi gâtul. Lipindu-mă de el atât de des cât simţeam nevoia. Poate şi mai des de atât . Iar el stătea acolo, roşu tot şi lăsându-mă să fiu cu el. I-am pipăit picioarele şi acesta a tremurat.
- Ce..
Am vrut să îi zic.
S-a ruÅŸinat ÅŸi ÅŸi-a ferir privirea.
- Mi-a... Mi-a fost ... ă, dor... de .. ă, asta.
A reuşit să zică iar eu aproape că am început să râd .
Continuând să fiu cu el, l-am pătruns uşor pentru a fi sigur că nu îl rănesc. A urmat această mişcare de câteva ori, repetându-mă încet căci ştiam deja prin ceea ce trecuse. Acum avea mâinile poziţionate pe spatele meu şi îmi strângea pielea, zgâriindu-mă din când în când. Eu îl muşcam şi sărutam pe gât, trecându-mi limba peste buzele sale din când în când.
- Ah!
A gemut iar eu am trecut la sfârcurile sale, sugându-le cu poftă.

Nu ştiu cât a durat, această mică escapadă sexuală pe care tocmai o avusesem, însă mă simţisem bine. Stăteam în pat, Ted fiind ghemuit în braţele mele. Ne priveam, deşi nu era prea multă lumină în cameră.
- Dacă o să mă părăseşti vreodată, o să mă doară.
Am zis inconÅŸtient de aceste cuvinte.
Eram jalnic, dar nu mă puteam opri. Trebuia să o zic. A surâs.
- Nu aş face asta vreodată.
Am oftat.
- Eu ştiu... Sunt mai bătrân, ştiu că arăt bine, dar poate ţie o să ţi se pună pată pentru un alt unchi mai tânăr.
Am râs în glumă şi acesta m-a sărutat brusc. I-am primit gestul de afecţiune cu multă plăcere.
- Şi tu dacă o să pleci vreodată de lângă mine, o să fug după tine până te întorci.
Åži astfel, l-am tras ÅŸi mai aproape de mine, adormind.
Nepotul acesta al meu, mă înnebunise.