Hey guys, cand am vazut cate comenturi am primit aproape ca nu mi-a venit sa cred. Multumesc mult ca cititi si pentru faptul ca ne lasati un comment, ceea ce i-a destul de mult timp. Sincer sper sa va placa si capitolul urmator si sa nu fi avut greseli ca in primul. So, enjoy it!!!
Am tresărit speriat imediat ce m-am trezit în braţele lui. M-am înroşit puternic, se pare că nu observase, doar eu îmi simţeam obrajii fierbinţi şi încercam să îmi feresc privirea de ochii săi pătrunzători. Nu ştiam că există japonezi cu ochii verzi. M-a lăsat jos şi a început să vorbească, probabil credea că nu îl înţeleg, însă am rămas uimit când am auzit ce a spus. Nu, nu voiam să ajung iar acolo, asta putea să însemne sfârşitul meu, nu voiam să fiu iarăşi aruncat. Am zărit doi băieţi îndreptându-se spre mine şi i-am privit curios, ascuns după bărbat. I-am ascultat şi le-am zâmbit foarte ascuns, erau fraţi, deşi nu semănau deloc între ei.
Am deschis buzele şi am şoptit un "Îmi pare rău", mai mult pentru mine. Mă auzise şi imediat s-a întors la nouăzeci de grade, păstrând acelaşi mod ciudat de a mă privi. M-am înroşit şi mai rău şi am tresărit speriat. Am urcat în maşină şi am rămas tăcut în spate, ferindu-mi privirea de ei. Îmi puneau diferite întrebări, dar nu eram în cea mai bună stare pentru a descrie totul, nu voiam să li se facă milă de mine, nu îmi plăcea să fiu o povară pentru cei din jurul meu. Mi-am presat buzele, aşa cum obişnuiam să fac de fiecare dată când eram agitat şi pe parcursul drumului nu am deschis niciun subiect.
Maşina a oprit undeva în dreptul unui complex de apartamente, unde am coborât.
Ceilalţi păreau să mă placă, dar nu mă prea interesau, nu voiam să intru în contact cu lumea de lângă mine, ştiam că toţi mă vor trăda până la urmă. Eram singur, aşa voiam să rămân, chiar dacă muream undeva pe lângă un tomberon de gunoaie.
Am intrat în bloc şi şi-a trecut mână peste gâtul meu, era prima oară când cineva făcea asta şi pentru o clipă am simţit cum inima o ia razna, nu ştiam cum să reacţionez, dacă să îi îndepărtez mâna sau să spun ceva, chiar aveam un caracter dificil.
Mi-a făcut semn să intru în casă şi l-am urmat, temător. Deci aşa arăta o casă adevărată, era prima oară când vedeam una şi, deşi mult mai mică decât orfelinatul în care stătusem, era primitoare. Bărbatul mi-a arătat unde era camera mea şi eu l-am privit tăcut, încercând să nu deschid gura, nu îi plăcea când vorbeam, de fiecare dată când făceam asta se uita încruntat şi supărat, aşa că am tăcut.
M-am aşezat pe canapeaua din living, privind în jurul meu. Era mult mai diferit de locul în care stătusem, în aer era un miros plăcut de flori, camera era spaţioasă, aerisită, geamul mare, am închis ochii şi am adormit.
Faptul că visam mă ţinea treaz, îmi simţeam corpul relaxat, iar încet încet începeam să simt detaliile ce mă înconjurau. Mirosul proaspăt al dimineţii, aerul ce îmi făcea şuviţele de păr să se lovească de frunte, căldura, împraştiindu-se prin trupul meu îngheţat şi braţele lui.
Lui ? Care el ? Am deschis ochii brusc, trezindu-mă în braţele cuiva. Aproape că am ţipat de frică, habar nu aveam ce căuta acolo, mai ales în patul unui bărbat. L-am privit curios, analizându-i fiecare trăsătură. Nu părea aşa fioros din apropiere, aşa că am stat câteva clipe întors spre el şi analizându-i chipul. Părea mult mai frumos când dormea, razele băteau pe părul lui negru, iar şuviţele cădeau nearanjate pe chipul lui palid. Aş fi jurat că atunci a fost prima oară când mi-am simţit inimă accelerând. Nu mai ştiam ce se întâmplă cu mine, eram prea atras de expresia sa calmă. Mi-am scos mână din plapumă şi am îndreptat-o către chipul său atingându-i obrazul. Cât de ciudat eram eu pe lângă el, nu aveam aceeaşi grandoare fizică pe care o puteam aprecia atunci când el se afla lângă mine.
Am simţit cum îşi deschide ochii şi mi-am retras mâna agitat. Văzuse gestul meu, iar eu roşisem atât de tare, încât mi-am băgat capul sub pătură pentru a îmi calma starea de nervozitate, începând sa tremur.
Îmi simţeam corpul luând foc sub plapumă, Doamne şi când mi-am văzut ţinuta, am început să plâng terifiat. De ce naiba făceam asta, deja exageram, nici nu mă atinsese măcar. Am aruncat cearceaful peste bărbat şi m-am ridicat grăbit din pat, alergând spre uşă. Trebuia să o deschid şi să ies de aici.
Îmi simţeam picioarele îngheţând de frig şi nu îndrăzneam să privesc în spate. Bărbatul ăla mă atinsese, îndrăznise să mă dezbrace, să mă privească, imperfecţiunile mele, corpul meu slab, pielea mea palidă, mult prea feminină pentru a aparţine unui băiat.
M-am lipit de uşă, nereuşind să o deschid măcar şi am alunecat pe ea, ghemuindu-mă undeva în partea dreaptă. Ce naiba se întâmpla cu mine? Nu e ca şi cum bărbatul ăla îmi făcuse ceva.
Capitolul 3
Am tresărit speriat imediat ce m-am trezit în braţele lui. M-am înroşit puternic, se pare că nu observase, doar eu îmi simţeam obrajii fierbinţi şi încercam să îmi feresc privirea de ochii săi pătrunzători. Nu ştiam că există japonezi cu ochii verzi. M-a lăsat jos şi a început să vorbească, probabil credea că nu îl înţeleg, însă am rămas uimit când am auzit ce a spus. Nu, nu voiam să ajung iar acolo, asta putea să însemne sfârşitul meu, nu voiam să fiu iarăşi aruncat. Am zărit doi băieţi îndreptându-se spre mine şi i-am privit curios, ascuns după bărbat. I-am ascultat şi le-am zâmbit foarte ascuns, erau fraţi, deşi nu semănau deloc între ei.
Am deschis buzele şi am şoptit un "Îmi pare rău", mai mult pentru mine. Mă auzise şi imediat s-a întors la nouăzeci de grade, păstrând acelaşi mod ciudat de a mă privi. M-am înroşit şi mai rău şi am tresărit speriat. Am urcat în maşină şi am rămas tăcut în spate, ferindu-mi privirea de ei. Îmi puneau diferite întrebări, dar nu eram în cea mai bună stare pentru a descrie totul, nu voiam să li se facă milă de mine, nu îmi plăcea să fiu o povară pentru cei din jurul meu. Mi-am presat buzele, aşa cum obişnuiam să fac de fiecare dată când eram agitat şi pe parcursul drumului nu am deschis niciun subiect.
Maşina a oprit undeva în dreptul unui complex de apartamente, unde am coborât.
Ceilalţi păreau să mă placă, dar nu mă prea interesau, nu voiam să intru în contact cu lumea de lângă mine, ştiam că toţi mă vor trăda până la urmă. Eram singur, aşa voiam să rămân, chiar dacă muream undeva pe lângă un tomberon de gunoaie.
Am intrat în bloc şi şi-a trecut mână peste gâtul meu, era prima oară când cineva făcea asta şi pentru o clipă am simţit cum inima o ia razna, nu ştiam cum să reacţionez, dacă să îi îndepărtez mâna sau să spun ceva, chiar aveam un caracter dificil.
Mi-a făcut semn să intru în casă şi l-am urmat, temător. Deci aşa arăta o casă adevărată, era prima oară când vedeam una şi, deşi mult mai mică decât orfelinatul în care stătusem, era primitoare. Bărbatul mi-a arătat unde era camera mea şi eu l-am privit tăcut, încercând să nu deschid gura, nu îi plăcea când vorbeam, de fiecare dată când făceam asta se uita încruntat şi supărat, aşa că am tăcut.
M-am aşezat pe canapeaua din living, privind în jurul meu. Era mult mai diferit de locul în care stătusem, în aer era un miros plăcut de flori, camera era spaţioasă, aerisită, geamul mare, am închis ochii şi am adormit.
Faptul că visam mă ţinea treaz, îmi simţeam corpul relaxat, iar încet încet începeam să simt detaliile ce mă înconjurau. Mirosul proaspăt al dimineţii, aerul ce îmi făcea şuviţele de păr să se lovească de frunte, căldura, împraştiindu-se prin trupul meu îngheţat şi braţele lui.
Lui ? Care el ? Am deschis ochii brusc, trezindu-mă în braţele cuiva. Aproape că am ţipat de frică, habar nu aveam ce căuta acolo, mai ales în patul unui bărbat. L-am privit curios, analizându-i fiecare trăsătură. Nu părea aşa fioros din apropiere, aşa că am stat câteva clipe întors spre el şi analizându-i chipul. Părea mult mai frumos când dormea, razele băteau pe părul lui negru, iar şuviţele cădeau nearanjate pe chipul lui palid. Aş fi jurat că atunci a fost prima oară când mi-am simţit inimă accelerând. Nu mai ştiam ce se întâmplă cu mine, eram prea atras de expresia sa calmă. Mi-am scos mână din plapumă şi am îndreptat-o către chipul său atingându-i obrazul. Cât de ciudat eram eu pe lângă el, nu aveam aceeaşi grandoare fizică pe care o puteam aprecia atunci când el se afla lângă mine.
Am simţit cum îşi deschide ochii şi mi-am retras mâna agitat. Văzuse gestul meu, iar eu roşisem atât de tare, încât mi-am băgat capul sub pătură pentru a îmi calma starea de nervozitate, începând sa tremur.
Îmi simţeam corpul luând foc sub plapumă, Doamne şi când mi-am văzut ţinuta, am început să plâng terifiat. De ce naiba făceam asta, deja exageram, nici nu mă atinsese măcar. Am aruncat cearceaful peste bărbat şi m-am ridicat grăbit din pat, alergând spre uşă. Trebuia să o deschid şi să ies de aici.
Îmi simţeam picioarele îngheţând de frig şi nu îndrăzneam să privesc în spate. Bărbatul ăla mă atinsese, îndrăznise să mă dezbrace, să mă privească, imperfecţiunile mele, corpul meu slab, pielea mea palidă, mult prea feminină pentru a aparţine unui băiat.
M-am lipit de uşă, nereuşind să o deschid măcar şi am alunecat pe ea, ghemuindu-mă undeva în partea dreaptă. Ce naiba se întâmpla cu mine? Nu e ca şi cum bărbatul ăla îmi făcuse ceva.
![[Imagine: cucumberFou1rcopy.png]](http://i427.photobucket.com/albums/pp360/Myttsu-chan/cucumberFou1rcopy.png)