Legături puternice.

[Teh]

Bună . Mulţumesc tuturor de comentarii. am scris cap 20 , nu am reuşit să bag tot ceea ce am vrut în capitolul ăsta, că am zis că sunt prea multe lucruri şi detalii înghesuite. Aşa că o să vin în cap. 21 cu celelalte lucruri pe care vroiam să le scriu în acesta.
Sper să vă placă <3 [ nu am stat să corectez greşelile ._. ] Lectură plăcută!

Capitolul 20.

- ÃŽmi cer scuze.
Am adăugat scurt şi sec spre acela ce mă sunase. Mă ridicasem din pat, şi mă plimbam neliniştit prin cameră cu telefonul la ureche. Vocea aspră a tatălui meu era impenetrabilă, nu mă temusem niciodată de acesta. Nici acum nu o făceam, dar era straniu.
- Vreau să vii acasă.
A spus cu aceaşi voce crudă. Am oftat în sinea mea, credeam că îi explicasem odată treaba cu contractul.
- Ştiu că ai un contract şi nu îl poţi amâna. Dar presupun că îţi poţi face timp să vii la înmormântarea mamei tale. În timp ce cu toţii aţi plecat, ea a avut de suferit mult. Măcar atât îi datorezi, Eric.
Nu era nicio urmă acuzatoare în cuvintele sale, mă întreb oare de ce mă simţeam într-un fel bizar vinovat? Poate pentru că nu petrecusem mai mult timp cu aceasta, şi vestea era foarte tulburătoare. Deşi niciodată nu am fost „ băieţelul părinţilor” şi nu prea îmi plăcea să stau pe acasă; faptul că oricum avea o menajeră grijă de mine era înde-ajuns de plictisitor cât să stau mai mult afară. Am spus câteva cuvinte de adio în subconştientul meu şi mi-am simţit inima tremurând uşor. Nu era o veste uşoară. Indiferent de trecut, era mama mea. Cu părere de rău regretam faptul că nu o mai văzusem de săptămâni întregi. Şi peste câteva zile urma să fie ziua ei. Oare m-aş fi întors acasă să îi dau cadoul?
Probabil că nu. Am adoptat un ton serios , gata să îmi înfrunt părintele. Am realizat că de fapt încerca să nu pară prea trist, când de fapt era distrus sufleteşte. Oricum ar fi fost el, ştiam că o iubise pe mama. Într-un fel ciudat combinat cu pasiune , afaceri şi o legătură mai strânsă decât atât. Ştiusem de mult că erau veri de rangul al III lea, şi nu ştiam dacă a fost „ contract de familie” sau se iubeau. Nu m-a interesat niciodată, dar înţelegeam din vorbele apăsate ale tatălui meu care era adevărul. Deşi acele cuvinte nu semnificau nici pe departe ceea ce înţelegeam eu ,trebuia să sapi adânc pentru a le pricepe.
- Vin azi. Mă urc în primul avion şi apar acolo.
A răspuns un „ da ” indiferent şi mi-a închis . M-am văzut nevoit să sun pe cineva de la companie să îmi anunţ lipsa pentru , probabil, o săptămână. Am vrut să îl sun pe Furher, dar mi-am zis că doarme la ora asta şi probabil m-ar înjunghia prin telefon . N-aveam chef de aşa ceva, aşa că am fost obligat să formez numărul piţipoancei de Cristine.
- Alo?
Încercase să adopte stilul dulce –inocent –şi-total-nevinovat.
- Sunt Wonder. Am sunat să te anunţ că plec înapoi acasă pentru aproximativ o săptămână. Trebuie să mă ocup de nişte formalităţi şi este necesară prezenţa mea acasă, mama mea a decedat şi trebuie să asist la înmormântare.
Acel trebuie suna mai mult ca un vreau. Adoram când îi vorbeam formal; o scotea din pepeni. Stresantă creatură.
A oftat.
- Aveam o mulţime de treabă săptămâna asta. Nu sunt sigură că poţi pleca.
Am început să râd.
- Nu cred că înţelegi, nu îţi cer permisiunea. Te-am anunţat. Amână-le pe altă dată. Le rezolv. Ce se poate face pe calculator, le fac acasă. Restul le voi îndeplini mai târziu. La revedere domnişoară Arch.
- Stai!
S-a repezit să adauge.
- Condoleanţele mele.
I-am închis şi am mers să îmi fac bagajul. Am luat câteva haine şi laptop-ul şi am coborât. Drumul până la aeroport a fost scurt şi am avut noroc să găsesc un bilet dus , avionul tocmai se pregătea să plece. Ajunsesem la timp. După ce m-am aşezat pe scaun, am adormit.

Era aproape dimineaţă atunci când am ajuns, însă nu eram chiar extenuat. Aveam nevoie de un duş, dormisem puţin în avion şi mi se părea înde-ajuns cât să pot rezista până la noapte. Am luat un taxi şi am condus spre casa tatălui meu . Când am ajuns acolo, portarii mi-au deschis porţile şi am intrat. Trecuse o grămadă de vreme de când venisem ultima dată la vila familiei Wonder, inegalabilă frumuseţe cum o numeau alţii. Atmosfera era tristă, şi toţi erau în doliu. Simţeam nevoia să iau pe mine haine negre. Eram îmbrăcat în gri. Am intrat în casă şi am văzut că holul era gol, se auzeau voci din sufragerie. Am înţeles că azi urmam să facem ceremonia. Eu aveam de gând să mai rămân câteva zile. Trebuia să stau cu bătrânul meu. Am urcat până la fosta mea cameră şi m-am schimbat . Când am coborât am mers să îl îmbrăţişez pe tata. Nu a protestat ci mai degrabă cred că şi-a ascuns ochii pentru a putea scoate câteva lacrimi.
Nu îi cunoşteam partea aceasta sensibilă. Era compusă din soţia lui. L-am bătut pe spate şi acesta a dat din cap.
Încăperea era greoaie, aerul parcă irespirabil şi îmi era greu să accept că se terminase. Cursul vieţii sale se rupsese, iar noi eram aici reuniţi pentru a-i plânge moartea. Mi se părea tragic, chiar dacă ştiam prea bine că tuturor ni se va întâmpla asta.
L-am văzut pe fratele meu în încăpere, alături de o femeie blondă. Erau şi ei îmbrăcaţi în negru dar îmi era greu să merg şi să strâng mâna cu el. Totuşi, bătrânul nostru ne-a făcut să ne intersectăm paşii . Ne-a obligat să ne dăm mâinile şi să ne îmbrăţişăm.
- Ea asta ar fi vrut.
A adăugat mâhnit. De abia îşi mai putea menţine expresia rigidă, rece şi impenetrabilă pe care o cunoşteam noi toţi.
- Ea este soţia mea Linda. M-a anunţat în momentul în care am rămas singuri. Mă priveau amândoi cu un oarecare dispreţ, deşi înţelegeau cât de formal trebuia să ne purtăm. Era bine dacă nu aduceau în discuţie nimic despre Ted. Sigur nu îl aduseseră cu ei, deşi nepotul mamei mele fusese mai apropiat de ea decât fuseserăm noi. Eram îngrozitori, eu şi el...Fratele meu mai mare, certându-ne , urându-ne din priviri şi dorindu-ne să nu fim faţă în faţă. Era tragic , pentru că proveneam din acelaşi pântec.
- Îmi cer iertare. Măcar acum trebuie să dăm de la noi .
Am adăugat scurt şi sec. A dat din cap în semn afirmativ iar eu nu am putut zice nimic. Am plecat încercând să mă mai eliberez de vină. Care era aceea? Nici eu nu o mai găseam.
Am vrut să stau ascuns pe parcursul ceremoniei, dar mi s-a spus, de fapt conştiinţa mea a ţipat la mine, că trebuie să stau lângă familie. Aşa că am făcut acel lucru . Şi apoi... Şi apoi inima mea s-a spart, bucăţică cu bucăţică. În stânga tatălui meu am putut vedea un puşti care plângea. Lacrimile i se prelingeau şiroaie peste obraji şi încerca să şi le şteargă cu mâinile micuţe şi reci. Părul albastru nu îşi pierduse din intensitate, iar ochii lui mi se păreau mai superbi ca niciodată. Inima începuse să îmi explodeze. Sau nu. Dar bătea ca nebună iar eu nu ştiam ce să fac să o opresc. Calm . Calm . Îmi repetam îngrijorat, nu trebuia să ţopăi de fericire că îl vedeam. Eram la înmormântare. Deşi probabil ştiam ce ar fi crezut femeia ce mi-a dat viaţă : „ A trebuit să dispar eu ca să vă puteţi voi doi întâlni” . Şi acum înţelegeam că dacă era cineva ce nu ar fi fost împotriva acestei relaţii, ea ar fi fost.
Am pus flori la mormântul său, urmărărind atent fiecare persoană .Adică, aşa am vrut să pară pentru că , fiind onest cu mine însumi, doar pe Ted l-am urmărit. Cu fiecare mişcare şi fiecare gest. L-am văzut ştergându-şi ultimele lacrimi şi am presupus că înţelesese clar : nu mai era. Credeam că se va întoarce la tatăl lui, la acea Linda şi încă un bărbat ce stătea alături de aceea. Sau că va merge la bătrânul meu. Dar nu. Deşi eu eram cel mai departe, s-a apropiat cu paşi rapizi de mine şi m-a îmbrăţişat. Nu trebuia să ne facem griji pentru ceilalţi „ străini” . Cu toţii ştiau că eram apropiaţi, nu ca cei din familie ce ştiau mai mult.
Impactul a fost.. Foarte puternic. Nu ştiu să exprim ceea ce am simţit când m-a îmbrăţişat. Îmi abţinusem fericirea şi faţă de mine în momentul în care îl văzusem. Iar acum... Acum, atingându-l şi simţindu-l lângă mine - era cu totul şi cu totul altceva. Fusese din iniţiativa lui, dorinţa şi tot ceea ce avea acesta. Parcă îmi venea să sar în sus de fericire iar inima îmi bătea nebuneşte. Mi-am păstrat expresia tristă pe faţă, una melancolică , ceva ce ar semnifica momentul de faţă. Doar eram actor.
Am realizat că singurul care ne privea era misteriosul tip de lângă blondă. Nu l-am băgat în seamă, dat fiind că tuturor li se părea normal.
Îi simţeam mirosul, îi simţeam lacrimile udându-mi tricoul şi degetele strângându-mă. Braţele mele se aflau în jurul trupului său şi inimile noastre băteau cu repeziciune. O simţeam şi pe a sa . Aş fi vrut să îl sărut, pentru că buzele mele tânjeau să le atingă pe ale sale. M-am conformat cu îmbrăţişatul şi acesta la fel , pentru că nu mi-a dat drumul
- Teddy... Îmi pare atât de bine să te văd.
I-am zis atât de încet încât să audă doar el. A dat din cap eliberându-se din braţele mele. Mă ţinea strâns de bluză.
- Nu-mi da drumul.
Mi-a zis pe un ton şoptit şi posesiv. Încă avea lacrimi în ochi , iar eu mi-am pus braţul în jurul gâtului său . Şi nimeni nu a comentat nimic, pentru că era relaţia de unchi-nepot. Cu toţii credeau asta : cum altfel se putea într-un asemenea moment?
Însă ei nu înţelegeau... Ceea ce simţeam noi acum era mai presus, ne regăsisem şi ne iubeam . Mai mult decât orice, am înţeles-o din reacţia pe care a avut-o. Ştiam că , măcar azi, măcar zilele acestea, nimic nu ne va despărţi.
- Tata. Stau cu unchiul Eric o perioadă. Bunica mi-a transmis ceva pentru el.
M-a uimit cu calmul pe care l-a conturat iar reacţia a fost pe măsură. Părintele lui a dat din cap aprobator iar al meu la fel.
- M-aş bucura dacă aţi sta o perioadă mai lungă acasă.
A zis acesta distrus. Edward l-a privit nedumerit cu o faţă ce implora iertare. Am înţeles că nu putea rămâne.
- Ştiu Ed, ştiu... Dar poţi măcar să îl laşi pe fiul tău? Ea l-a iubit mult.
Am crezut că văd lacrimi căzând din ochii lui. Am tăcut cu toţii şi replica a fost una la care nu mă aşteptam. S-au îmbrăţişat.
- Desigur.
Am mers cu toţii spre casă şi nu ştiu exact ce s-a întâmplat şi cum, ci doar că am stat să avem girjă până plecau toţi cunoscuţi, aceştia oferindu-ne condoleanţe. În tot acest timp Ted a stat lipit de mine iar eu nu i-am dat drumul nici măcar o secundă. Era atât de bine să îl simt aproape, să fiu lângă el. Şi ştiu că eram egoist şi crud, pentru că era o ceremonie de adio, o înmormântare. Un eveniment trist. Dar nu îmi puteam abţine sentimentele. A fost o reacţie ciudată, spontană. Nu mi-aş fi imaginat niciodată că s-ar putea desfăşura astfel însă îmi era greu să spun nu , sau să plec de lângă el.
Îi dusesem atât de mult lipsa.

După ce am luat cina, ceea ce nu a durat prea mult pentru că am stat faţă în faţă cu Ted, am decis să mergem la culcare. Pe timpul mesei eu am stat în dreapta tatei iar Teddy în stângă. Ne-a acompaniat şi Paul, aşa am înţeles că îl chema pe necunoscut . Rămăsese pentru a-l duce înapoi în Franţa pe Teddy , cum nici Linda nici Edward nu puteau rămâne. Îl înjuram în gând, pentru că nu îl puteam suferi.
Nu aveam un motiv concret dar modul în care se uita la puşti, cum îi arunca privirile acelea deloc decente, şi eu sunt o persoană perversă, mă călca pur şi simplu pe nervi. Nu puteam suporta gândul ca noi trei, sau doar eu cu el să stau în aceaşi cameră. Am tăcut şi m-am resemnat pentru tata şi pentru faptul că oricum puteam sta cu băiatul meu. Cât îmi lipsise.
- Ted, mergi cu mine, vreau să îţi dau ceva.
L-am auzit pe bătrând îndemnându-l şi acesta a acceptat. Au mers amândoi la etaj ; ştiam că după asta tata va bea un pahar, sau două de whiskey şi va merge la somn. Am vrut să urc şi eu în camera mea, dar un idiot m-a oprit.
- Eric, aş vrea să discut ceva cu tine.
L-am privit cu dispreţ. Blond , presupun că şi prost, ochii albaştrii spălăciţi. Mă stresa, nu îl puteam suporta.
- Ce vrei?
Oricum nu trebuia să păstrez aparenţele.
-Aş vrea să vorbim despre Teddy, nu cred că este potrivit pentru tine. Vreau să spun, sunteţi rude de sânge. Nu crezi că ai mers prea departe?
Ce îi păsa lui? Nu am mers prea departe, pentru că vezi tu, asta înseamnă legătură. O legătură pe care nu o poate rupe nimeni . Şi la naiba dacă îmi păsa de cine se punea între noi.
- Nu. Nu cred.
Am răspuns sec şi plictisit şi am vrut să plec, dar m-a prins de mână oprindu-mă.
- Nu aşa de repede ! Vreau să zic, eu aş fi mult mai potrivit pentru el. Şi gândeşte-te : în Franţa e singur. Te va uita repete, iar eu voi fi acolo să fiu sigur că aşa se va întâmpla.
Deci aveam o intuiţie extraordinară. Ar trebui să se uite mai întâi în oglindă, în comparaţie cu mine arată ca un experiment eşuat. În fine, am zis că oricum nu conta şi fierbeam de gelozie şi ciudă. Nu conta cum arăta, simplul fapt că era cu Ted mă făcea să îmi ies din minţi.
I-am prins mâna, răsucindu-l şi l-am trântit la podea.
- Nu e treaba ta.
I-am aruncat dispreţuitor.
S-a ridicat şi a venit spre mine. Atât i-a fost.
- Îl plac mult. Nu îl meriţi.
L-am luat de gulerul cămăşii albe şi i-am trântit un pumn în faţă; i s-a crăpat buza începând să îi curgă sânge . L-am trântit pe podea.
- Dacă nu vrei să mori, stai de-o parte. M-am întors să plec, dar am zis să adaug. Oricum Ted mă iubeşte doar pe mine.
A râs dispreţuitor .
- Chiar crezi asta?