The way to love [ yaoi ]

[Me†al.]

Deci, am facut si eu un fic. :D I-am promis lui Myuu ca o sa scriu si iata am venit :)) Nu's prea talentat in a scrie, dar pot spune ca m-am straduit destul sa scriu primult capitol. Nu mi-a fost prea usor XD Well, n-o mai lungesc [ lenea :)) ] . Vreau doar critici contructive si... sincere! ^^ Enjoy!


Capitolul I

Stau intins pe zapada rece. Nu stiu de cat timp sunt acolo, nemiscat, privind fulgii de zapada ce imi acopera trupul. Parul meu brunet sta imprastiat pe suprafata rece. Nu stiu daca o sa ma mai ridic vreodata de acolo. Nici macar nu stiu daca voi putea gasi puterea de a ma ridica. Corpul imi este greu precum un bolovan. Simt o durere oarba in piciorul drept, dar nu pot sa ma misc. Ambele picioare imi sunt prinse in placa de snowboard. Poate asa imi voi gasi sfarsitul: stand pe omatul rece si privind cum ninsoarea cade abundent pe trupul meu, vrand sa ma ingroape. Cad intr-un fel de transa si simt cum, incetul cu incetul, dispar din aceasta lume. Aud, in surdina, un cantec lent, macabru. Un cantec ce doreste sa ma adoarma, sa mor mai rapid, fara durere. Mereu m-am intrebat cum e moartea. Acum am sansa sa vad. Imi pare rau ca imi voi gasi sfarsitul intr-un mod asa de patetic. Vreau sa aflu nenumarate lucruri, vreau sa aflu ce este dragostea...iubirea. De saptisprezece ani de cand traiesc, nu am simtit nicioadata dragostea. Tot timpul am fost singur. Parintii mei au murit la nici un an dupa ce m-am nascut si am ramas inca in viata cu ajutorul lui Akita, sora mea mai mare. Desi eram frati, Akita niciodata nu a tinut prea mult la mine. Ma considera o povara pe umerii ei. Cred ca din mila nu s-a descotorosit de mine pe vremea cand eram un bebelus neajutorat.
-Doamne, ce viata mi-ai dat! Spun eu cu ultima farama de vlaga.
Inchid ochii incet si ma simt amortit. Inghetatul trup nu mai pot sa-l misc. Sunt sigur caci am sa cad in recile gheare ale mortii. Aud niste pasi pe zapada, pasi care se apropie de mine. Nu apuc sa vad cine se apropia, dar nici nu ma intereseaza prea tare. Probabil este un urs ce vrea ca eu sa devin pranzul lui. Gandurile mi se intrerup si cad intr-un somn profund.

Lumina slaba patrunde in incapere, luminand-o. Imi pun plapuma pe cap, sperand sa nu ma trezesc, dar se pare ca nu este ziua mea norocoasa. Deschid incet ochii si incerc sa-mi reamintesc ce s-a intamplat. Bizar. Eram aproape mort in varful unei partii nu prea cunoscute, iar acum sunt intr-o cabana. Privesc pentru un moment mobilierul aranjat cu bun gust.
Peretii sunt facuti din lemn rotund, dat cu lac. De fapt, intreaga cabanuta este facuta din lemn. Mobilierul este simplut, dar frumos. In fata patului dublu, pe o masuta mai inalta, sta un televizor vechi. In partea opusa geamului este un semineu in care focul arde mocnit. Placa mea este sprijinita de unul din pereti, fiind putin zgariata in anumite parti.
Imi intorc capul spre geam. Este aburit. Printr-un ochi de sticla, ce nu este aburit, pot vedea zapada ce acopera precum o patura intregul pamant. Totul este atat de alb, pur. Incerc sa cobor din patul moale, dar simt cum piciorul drept ma injunghie. Scot un geamat subtire si ridic grabit plapuma calduroasa.
-Firar! Zic eu cand imi vad piciorul bandajat. O fasa elastica imi strange cu putere glezna, probabil pentru a se dezumfla. Oftez deznadajduit.
Imi trantesc capul pe perna moale si privesc lustra de pe tavan. Trebuie sa fie zi, altfel nu are de ce sa fie stinsa. Exact cand vreau sa mai incerc sa ma ridic, aud scartaitul deranjant facut de usa. Imi ridic capul, privind atent in acea directie. Un barbat, in varsta de aproximativ douazeci de ani, intra inautru. Parul saten ii cade rebel pe chipul albicios, iar ochii caprui ma studiaza cu atentie. Apoi un zambet din partea lui primesc. Cu cat se apropie mai mult, cu atat mai bine ii pot observa corpul bine lucrat. Bluza albastra ii sta perfect pe trupul atragator. Chiar este frumos.
-Cum te mai simti? Intreba barbatul privindu-ma.
-Cine dracu’ esti si unde ma aflu? Nu ma lua cu intrebari de genu’ asta cand nici nu stiu unde sunt! Ma rastesc eu privindu-l sfiios.
Un moment de tacere se lasa peste incapere.
-Auzi pustiule sau ar trebui sa-ti spun Shun? Eu te-am salvat de la o moarte sigura si tu te rastesti la mine?! Din partea mea puteai sa mori! Poate, desi nu cred, te intereseaza numele meu. Hakuru.
Desi ma scote din sarite, vocea lui este precum un clinchet de zurgalai. Atat de frumoasa. Cand ii zic: Mai lasa-ma dracului in pace de idiot!, ii sare tandara. Se uita la mine, nervos si apoi isi apropie buzele de ale mele.Tresar si vreau sa il imping pe saten, dar diferenta de putere este mult prea mare. Ma las prins in mrejele sarutului pasional si dulce. Hakuru isi strecoara limba in gura mea, cercetand si cel mai ascuns coltisor si facandu-ma pe mine sa tremur. Cand sarutul se rupe, raman nemiscat, speriat si tacut. Intregul corp imi tremura precum varga. Hakuru imi zambeste, declarandu-se invingator. Caut inauntrul meu puterea de a-l contraataca pe saten, nu vreau sa ma las asa de usor invins.
-Ce dracu’ crezi ca ai facut?! Suntem baieti! Nu poti sa ma saruti! Nu e firesc... Dar totusi mi-a placut... Buzele tale sunt asa de dulci.. Continui eu in intinimatea mintii mele.
Presupun ca l-am enervat mai tare caci simt cum imi prinde mainile intr-o stamtoare dureroasa. Imi scapa un mic scancet printre buzele tremurande. Incep sa ma zbat, disperat, rugandu-l be Hakuru sa ma lase in pace. Fara rost. Cred ca l-am enervat mult prea tare. Isi strecoara mana pe sub tricoul meu, mangaindu-mi pieptul, apoi coborand spre abdomen. Nu pot sa ma opresc din tremurat si cateva lacrimi imi apar in ochi cand ma gandesc la teribilele lucruri ce poate sa mi le faca. Obrajii mei inrositi incep sa arda si simt cum incep sa ma sufoc.
-I..imi...pare...rau.. Reusesc sa rostesc cu greutate, privindu-l.
Deodata, stransoarea dispare si Hakuru se ridica de pe mine. Incep sa gafai si ma intorc pe o parte, tremurand. Nu imi adreseaza nici un cuvant, doar ridica plapuma si imi priveste piciorul drept. Scoate calm fasa, punandu-mi pe glezna un unguent. Ce bine este! Toata aceasta durere incepe sa dispara. Imi pune la loc fasa, indreptandu-se spre usa. Chiar cand vrea sa iasa, il opresc, strigandu-i cu glas ascutit numele. Se intoarce. O privire rece, distanta ma fixeaza, asteptand sa vada ce doresc de la el.
-De ce m-ai salvat acolo, pe partie? De ce nu m-ai lasat sa mor?
-N-am vrut. Erai acoperit de zapada si erai inghetat tot. Pot spune ca mi-a fost mila de tine, nu suport sa vad oamenii murind sub ochii mei. Nici nu stiu de ce am facut asta, dar acum regret ca m-am incurcat cu un tip cu atata... atitudine.
Vocea lui Hakuru imi place, are ceva diferit, magic. Sta lipit de usorul usii, privindu-ma intrebator. Expresia fetei lui era asa de dulce, ma atrage atat de mult. De fapt, fiecare particica din corpul lui ma atrage. E asa perfect...

Arata atat de bine, e perfect. Eu, ca idiotul, m-am opus, am vrut sa opreasca acele saruturi, desi le doresc. Vreau sa simt dulcele gust al buzelor sale. Vreau sa-i simt parfumul ce ma face sa ametesc. Ador sa-i simt mana rece si catifelata mangaindu-ma si ii ador vocea aceea atat de suava. Sunt asa prost.

Ma cufund in perna moale si continui sa privesc tavanul. Aud cum usa se inchide incet. Acest lucru imi da de inteles ca nu mai vrea sa-mi adreseze nici un cuvant. Ma intristez putin, dar nu las ca aceasta tristete sa iasa la iveala. Apoi aud o bubuitura venind din cealalta incapere. Curios, vreau sa ma ridic, dar, in pofida curiozitatii mele, am piciorul ranit si nu pot sa merg. Curiozitatea mea nestavilita nu poate fi stapanita si incerc sa ma ridic sa vad ce-i cu bubuitura aceea.