22-11-2009, 02:54 AM
Bună. Sorry de întârziere, bla bla, am venit cu cel de-al 9 lea capitol. Sper să vă placă :]].
E scris iar la 1 noaptea, deci vă imaginaţi :]]. Nu l-am corectat încă de greşeli [ fac asta mâine că sunt prea obosită acum :- " ]
D@n@ -- mulţumim că citeşti şi sper să o faci în continuare. Ne bucurăm că îţi place, enorm !
Iar ceea ce simte Jay pentru Kate... O iubeşte, într-un fel şi ea îl iubeşte, poate, sau poate nu :]] aflaţi dacă citiţi D:
Fantasy Eyes -- WOW, toată lumea o urăşte pe Kate. Mă întreb ce o să simţiţi faţă de ea după ce ve-ţi citi acest capitol..hmmmm Merci că ai trecut pe aici şi că ai comentat >:D<
AoiButterfly -- Scuze Teo, e tot ceea ce am putut scrie la ora asta :]] . Cum o să putem, o să încercăm să creem capitole mai lungi. Mă bucur că ai continuat să citeşti şi că îţi place.
Cât despre celelalte personaje Danny şi David, veţi afla la timpul potrivit cine sunt şi ce rol au în poveste D: . În capitolul ăsta , o dezvălui pe '' adevărata Kate '' , sau doar o parte din ea. D: .
De asemenea, avem un capitol în care Amber este " nervoasă" :]].
Lectură plăcută.
[center]Capitolul 9[/center]
- Ok, trebuie să închid acum. Am antrenamente. Ai grijă de tine. Te pup. Da, da. Şi Jay la fel. Pa .
- Pa. Am reuşit să zic înainte ca Josh să închidă telefonul. Am pus micuţul obiect în buzunar şi m-am privit în grabă în oglindă. Purtam o pereche de pantaloni scurţi de blugi, devenise o obişnuinţă să port pantaloni scurţi şi un tricou în stil sport. Tricou primit de la tatăl meu – de aceea era atât de roz. Nu am dat prea mare importanţă, luându-mi o pereche de adidaşi şi coborând rapid scările. Ştiam că prietena mea deja ajunsese în faţa casei.
Trecuseră câteva zile de când fratele meu şi Jay plecaseră în cantonament, aşa că eu am rămas să mă „ distrez †cu Caroline. Nu că nu aş fi făcut-o. Mă plimba în fiecare zi peste tot. Era plăcut. Dar îmi era dor de Jay, acum că îl revăzusem speram că puteam să dau ochii cu el în fiecare zi şi să primesc zâmbetul său. Presupun că iar eram egoistă, am încercat să îmi alung gândul.
- Uau ! Arăţi foarte bine. Am complimentat-o pe Caro când am ajuns lângă ea . M-a sărutat pe obraz şi am început să mergem la o mică plimbare.
- Mda, mersi. Şi tu. A schiţat un zâmbet plictisit iar eu am privit în altă parte. Tăcere, monotonie. Încă odată mă întrebam cum arătam din spate, eu şi ea. Una lângă alta . . . Probabil ciudat. Adolescenta de vreo 17 ani ( rolul jucat de Caroline ) şi sora ei mai mică , vitregă din cauza trăsăturilor nu prea asemănătoare, în vârstă de 14 ani ( eu ) . Mi se părea amuzant aşa că am împărtăşit acest gând cu ea. Am râs o bucată bună de vreme pe această temă, şi doar atât.
- Hai să mergem la mall, vreau să îmi iau niÅŸte haine ÅŸi oricum nu avem altceva de făcut. Åži nu mai am chef să stau în casă; altfel ajung să joc iar baschet cu Jack. Ce dracu’ . E super, dar mai tare e când fac asta cu Josh. El măcar mă împinge, tata mă lasă să câştig. Åži-a rotit ochii, falsând un oftat. M-am mulÅ£umit cu un rânjet drept răspuns, după care mi-a venit în minte o „ curiozitateâ€.
- De ce nu joci cu Danny?
S-a uitat surprinsă la mine, după care şi-a revenit la expresia de dinainte.
- Nu s-a întors din Anglia, o să vină când începem liceul. Am vorbit cu el ieri. Te salută, a zis că de abia aşteaptă să te vadă. Ştii tu, lucruri de genul.
Mă bucuram să aud veşti de la acela. Nu mai vorbisem cu el de foarte multă vreme, şi îmi era dor de glumele şi cuvintele sale încurajatoare . De el în principiu.
- De abia aÅŸtept!
Am exclamat vizibil fericită, făcând-o pe Caroline să grăbească pasul, falsând o stare de furie. Am început să râd, urmând-o. Am intrat în mall şi am cotrobăit după câteva haine, de fapt nu am cumpărat cine ştie ce, dar am probat o mulţime de lucruri. Prin asta vreau să zic : colega mea de „ cumpărături †a luat fiecare pereche de încălţăminte posibilă, fiecare fustă şi rochie, probându-le doar pentru a se „ admira †. Cred că o aştepta vreo petrecere „ trăznet †cum le numea ea adesea. Am refuzat să fac acelaşi lucru aşa că m-am învârtit după ea.
Ziua a trecut destul de repede, aşa că am decis să mergem să mânăm ceva şi să bem un suc, după care să ne îndreptăm spre casă.
- Dormi la mine azi. Am fost anunţată în clipa în care m-am aşezat pe scaun.
- Da, să trăiţi. Am răspuns pe tonul aprobator pe care îl foloseam adesea. A rânjit şi eu nu mi-am putut abţine un chicot.
- Uite cine e aici, dacă nu faimoasa „ zeiţă †a lu’ Jay. Paraşută cretină. E cu grupu’ ei de păpuşele din plastic. Frate, ce le urăsc pe curvele astea.
- Caro! Nu mai vorbi aşa, ar trebui să îl sprijini, plus că este chiar o tipă drăguţă. Am vorbit şi eu cu ea. Şi chiar dacă nu îmi place să o recunosc, nu ai ce să îi reptojezi. Se mai şi potrivesc...
Nu ştiu cât de hotărât a sunat tonul meu dar eu am încercat să îl fac să pară autoritar. Evident, nu a mers.
- Hai, te rog Amber. Pentru tine şi Adolf Hitler a fost un tip drăguţ, doar că a avut şi el „ momente grele cu mintea †sau ceva de genu’. Oricum, ţi-am mai zis deja : e o târfuliţă . Eu înţeleg că nimeni nu o crede, pentru că se poartă ca un înger când e de faţă cu iubiţelul ei, dar în rest... În fine, stai să merg să îmi mai iau un suc. Vrei şi tu ceva?
- Nu, nu mai vreau nimic...
Am oftat şi am lăsat-o să plece, privind ezitant spre locul în care se afla Kate şi celelalte fete. Am zâmbit în clipa în care aceasta s-a uitat spre mine – deşi a fost un zâmbet cam comercial. Nu mi-a arătat nicio expresie frumoasă, ci una vizibil indiferentă.
„ Hmm, nu m-a văzut ... †a fost primul meu gând. Dar am realizat că mă înşelasem atunci când s-a ridicat de pe scaunul său, apropiindu-se mine. După ea au mers şi celelalte fete, nu cunoşteam pe niciuna dintre ele.
- Bună...
Am rostit pe un ton aproape străin dar ce contura o „ veche cunoştinţă †. Mă întrebam dacă mă mai ţine minte, sau doar este o glumă proastă.
- Hei, blondino. Ce faci aici?
- Ä‚h, bine. La un suc.. Tu?
M-a privit cu dispreţ.
- Bine. Ai mai vorbit cu Jay?
Nu ştiam ce să răspund la asta. Dacă aş fi spus că „ da, în fiecare zi †probabil ar fi fost suspicios, deşi normal că nu era ceva de care să se îngrijoreze. Şi dacă spuneam „ nu †, era evident că miţeam. Nu am răspuns, evitându-i privirea.
- Auzi, altceva vreau să îţi zic eu..
Mi-am întors ochii instinctiv spre ea ÅŸi i-am „ găsit†adevărata uitătură. Sau poate nu era adevărata, dar mă speria. ÃŽntr-un mod ciudat. Stătea încruntată, privind „ urâtâ€, sau „ rău †. Nimic care să se asemene cu acelaÅŸi chip drăgăstos ÅŸi superficial pe care mi-l arătase cu câteva zile în urmă când o întâlnisem pentru prima dată.
- Ce anume?
Am reuşit să spun într-un final, pe un ton politicos ce cred că a sunat indiferent. Am realizat că acest fapt a deranjat-o.
- Uite ce e, păpuşică, eu nu mă joc cu nimeni şi nici cu tine nu o să o fac. Îţi zic clar, Jayson e băiatu’ meu, aici şi peste tot. Pentru totdeauna, şi e doar treaba mea ce face, cum face şi cu cine e. Dacă te prind că te apropii prea tare de el, o păţeşti rău de tot.
Mă deranjau spusele ei. De parcă eu aş fi putut sta departe de Jay doar pentru că iubita lui îmi cerea asta. Eram prieteni, foarte buni. Îl iubeam şi vroiam să fiu alături de el întotdeauna. Roşcata aceasta probabil nu înţelegea ce sunt sentimentele adevărate, ce înseamnă dragoste adevărată.
Am gândit că poate e doar gelozie. Asta trebuia să fie, sau doar o glumă proastă. Îmi venea să întreb asta. Dar ea a continuat să vorbească fără a-mi da o adevărată şansă să dau un răspuns.
- Aşa că, stai departe de el mironosiţo. Nu e doar o glumă, ce credeai? Că o să mă port frumos cu fata de care îmi vorbeşte într-una? De parcă îmi pasă mie că vă aveţi voi doi ca fraţii, mă bucur că nu are vreo legătură de-asta de sânge ca să trebuiască să suport. Sunt doar eu şi Jay, nu avem nevoie de prietenii lui. Ai face bine să înţelegi asta, nici el nu are nevoie de tine . Îi stai doar în cale.
M-am ridicat de pe scaun, fără să gândesc gestul şi curând m-am aflat în faţa ei. Am regretat-o o secundă mai târziu. Se vedea diferenţa de înălţime. Dacă aş fi avut cuvinte urâte, aş fi înjurat în gând. Dar mi-am păstrat calmul şi am privit-o sfidător.
- Piticanie.
Acest cuvânt nu mai suna, brusc, atât de simpatic. Atunci când era rostit de brunet era un cuvânt superb.. Îmi alina urechile şi chiar îmi făcea plăcere , mă bucuram că aveam această înălţime şi că puteam fi strigată aşa de către el. Nu vroiam să o las pe roşcata aceasta prefăcută să îmi fure toate lucrurile frumoase. Nu ! Orice, dar nu el.
Înţelesesem de mult asta în sufletul meu.
- Jay e doar al meu, căţeluşul meu. Pricepi?
- Căţeluş, pe naiba! Jay nu este un animal , nu este un obiect pe care îl „ ai †. Încetează să mai vorbeşti despre el de parcă ar fi un nimic pe care îl ai în posesie. Eu şi cu el suntem prieteni şi vom rămâne mereu împreună. Nu îmi pasă dacă ţie îţi convine sau nu, Kate. Nu o să mă depărtez niciodată de el!
Am putut deosebi în sfârşit tonul meu „ nervos †de cel adevărat caracterizat astfel. Deşi tonalitatea vocii mele era încă subţire, de parcă nu puteam ridica glasul şi nu puteam întări autoritatea , părea tot copilăros. Şi totuşi, diferit. Pentru că aşa o simţea şi sufletul meu. Şi folosisem şi un cuvânt urât . Nu îmi amintesc când mai făcusem asta...
Atunci m-a pocnit. Da. Palma acesteia s-a aflat curând pe obrazul meu drept , şi a durut. Am simţit sângele urcându-mi până spre acel loc, de parcă se strânsese tot lichidul din corpul meu într-acolo. Ardeam. Dar nu aveam sete de răzbunare, vroiam să pun punct doar prin cuvinte, şi să terminăm discuţia asta. Nu aveam de gând să renunţ la amiciţia lui Jayson, pentru nimic în lume. Mai ales acum când îl numise „ căţeluş †. Şi când el o credea „ zeiţă †. Într-adevăr, nu merita adoraţia lui.. Îmi venea să plâng. Şi cred că aş fi făcut-o, pentru că deja mâna mea stătea alipită de obrazul rănit, dacă nu ar fi venit „ salvatoarea †mea.
Palma ce fusese aruncată asupra mea fusese întoarsă acum. Răzbunare, poate. Dar ştiam că îi făcuse plăcere să îi returneze favoarea. Şi palma lui Caroline este grea, din câte am înţeles de la fetele bătute de ea. Prin acelaşi gest pe care îl făcusem şi eu, Kate şi-a pus mâna în jurul feţei.
- Uite ce e, curvuliţă, dispari din faţa mea până nu te fac file. Ai noroc că nu e văru-meu în oraş, că până acum erai arsă. Dar se întoarce, şi asta nu rămâne neplătită. Căţea.
Nu am reuşit să aud dacă a mai spus ceva, pentru că am fost luată de mână şi îndreptată spre ieşire. Am tăcut, mergând în spatele ei, în drumul spre casa sa. Nici ea nu a zis nimic o perioadă bună de timp, lăsându-mă să vărs aceleaşi lacrimi în continuare. Apreciam asta. Începusem să plâng, şi nu din cauza durerii. Nu puteam găsi un adevărat motiv chiar acum...
- O s-o plătească , Amber. Totuşi, am fost uimită.
- Ăh? Am schiţat apropiindu-mă de ea, şi ştergându-mi ochii, încercând să opresc bobiţele lipicioase ce îmi cădeau pe piele. Mi le-a şters bruneta.
- O să vadă ea, doar să se întoarcă văru-meu. Nimeni nu se atinge de tine. Căţeaua o s-o păţească rău de tot, o să am eu grijă de asta. Era nervoasă, un ton atât de greu de suportat pentru mine . Nu mă speria, dar mă îngrijora. Pentru bunăstarea persoanei sale.
- Ştii bine că nu vreau aşa ceva, i-am dat răspunsul meu, aşa că nu mai contează. Am anunţat-o deja, poate să facă ce vrea. Şi eu voi face la fel.
A stat uimită lângă mine preţ de câteva secunde ,şi nici eu nu m-am mişcat până ce nu am întrebat un „ S-a întâmplat ceva? †pentru a o face să clipească.
A început să râdă într-un final, grăbind pasul. Am urmat-o.
- Nu te-am mai văzut atât de hotărâtă până acum. Şi să ştii că am auzit acel „ la naiba †, să nu se mai întâmple.
M-am înroşit.
- Îmi pare rău. A fost o scăpare urâtă din partea mea... Doar că m-a... enervat.
- Uau. Şi unde e acea Kate drăguţă ? Dar ce a vrut, oricum?
Am încercat să nu iau în seamă cuvântul „ drăguţ †. Era evident că mă înşelasem, nu ştiam dacă să mă bucur sau nu că o făcusem.
- Să nu mă mai apropii de verişorul tău, pentru că este „ animăluţul †ei . Nu am acceptat să îl văd sub forma unui câine.
A început să râdă la cuvintele mele, punându-şi o mână în jurul gâtului meu.
- Mda, nu e un canin, într-adevăr. Şi, ce ne facem? Îi spunem sau nu de întâmplare ? Trebuie să afle.
- Nu ! Am răspuns ferm încăpăţânată.
- Uau. Ce ton. Ok, ok. Deci? Ce facem? Îl lăsăm să fie batjcorit?
- Dar nu este. Ştii.. Eu cred că dacă o să ne „ băgăm †nu va mai vorbi cu noi, se va supăra. Va afla, mai devreme sau mai târziu. Eu nu voi merge cu bârfa la el, dacă mă va întreba cum mă trateză aceasta, îi voi răspunde adevărul. Dacă nu, voi tăcea. Nu vreau să fiu motivul despărţirii lor.. Şi ca apoi el să mă urască tot pe mine..
- Cine te mai înţelege? ! Ştiam că era o întrebare retorică.
- Tu ! Am răspuns categoric , provocându-i un oftat în sens de : „ Oricum nu am de ales .â€
Nu am ştiut ce s-a întâmplat cu mine. În mod normal nu aş fi acţionat aşa, dar mă deranjaze. Pentru că nu vroiam să nu fiu alături de brunet, orice s-ar fi întâmplat. Îi promisesem că nu îl voi lăsa singur, şi eu mă ţineam de cuvânt... Nu era acesta faptul, dar şi eu îl vroiam lângă mine. Am adormit cu gândul la o întrebare : „ Cum se poartă Kate cu tine? †... Nu ştiam dacă îi puteam spune adevărul...
E scris iar la 1 noaptea, deci vă imaginaţi :]]. Nu l-am corectat încă de greşeli [ fac asta mâine că sunt prea obosită acum :- " ]
D@n@ -- mulţumim că citeşti şi sper să o faci în continuare. Ne bucurăm că îţi place, enorm !
Iar ceea ce simte Jay pentru Kate... O iubeşte, într-un fel şi ea îl iubeşte, poate, sau poate nu :]] aflaţi dacă citiţi D:
Fantasy Eyes -- WOW, toată lumea o urăşte pe Kate. Mă întreb ce o să simţiţi faţă de ea după ce ve-ţi citi acest capitol..hmmmm Merci că ai trecut pe aici şi că ai comentat >:D<
AoiButterfly -- Scuze Teo, e tot ceea ce am putut scrie la ora asta :]] . Cum o să putem, o să încercăm să creem capitole mai lungi. Mă bucur că ai continuat să citeşti şi că îţi place.
Cât despre celelalte personaje Danny şi David, veţi afla la timpul potrivit cine sunt şi ce rol au în poveste D: . În capitolul ăsta , o dezvălui pe '' adevărata Kate '' , sau doar o parte din ea. D: .
De asemenea, avem un capitol în care Amber este " nervoasă" :]].
Lectură plăcută.
[center]Capitolul 9[/center]
- Ok, trebuie să închid acum. Am antrenamente. Ai grijă de tine. Te pup. Da, da. Şi Jay la fel. Pa .
- Pa. Am reuşit să zic înainte ca Josh să închidă telefonul. Am pus micuţul obiect în buzunar şi m-am privit în grabă în oglindă. Purtam o pereche de pantaloni scurţi de blugi, devenise o obişnuinţă să port pantaloni scurţi şi un tricou în stil sport. Tricou primit de la tatăl meu – de aceea era atât de roz. Nu am dat prea mare importanţă, luându-mi o pereche de adidaşi şi coborând rapid scările. Ştiam că prietena mea deja ajunsese în faţa casei.
Trecuseră câteva zile de când fratele meu şi Jay plecaseră în cantonament, aşa că eu am rămas să mă „ distrez †cu Caroline. Nu că nu aş fi făcut-o. Mă plimba în fiecare zi peste tot. Era plăcut. Dar îmi era dor de Jay, acum că îl revăzusem speram că puteam să dau ochii cu el în fiecare zi şi să primesc zâmbetul său. Presupun că iar eram egoistă, am încercat să îmi alung gândul.
- Uau ! Arăţi foarte bine. Am complimentat-o pe Caro când am ajuns lângă ea . M-a sărutat pe obraz şi am început să mergem la o mică plimbare.
- Mda, mersi. Şi tu. A schiţat un zâmbet plictisit iar eu am privit în altă parte. Tăcere, monotonie. Încă odată mă întrebam cum arătam din spate, eu şi ea. Una lângă alta . . . Probabil ciudat. Adolescenta de vreo 17 ani ( rolul jucat de Caroline ) şi sora ei mai mică , vitregă din cauza trăsăturilor nu prea asemănătoare, în vârstă de 14 ani ( eu ) . Mi se părea amuzant aşa că am împărtăşit acest gând cu ea. Am râs o bucată bună de vreme pe această temă, şi doar atât.
- Hai să mergem la mall, vreau să îmi iau niÅŸte haine ÅŸi oricum nu avem altceva de făcut. Åži nu mai am chef să stau în casă; altfel ajung să joc iar baschet cu Jack. Ce dracu’ . E super, dar mai tare e când fac asta cu Josh. El măcar mă împinge, tata mă lasă să câştig. Åži-a rotit ochii, falsând un oftat. M-am mulÅ£umit cu un rânjet drept răspuns, după care mi-a venit în minte o „ curiozitateâ€.
- De ce nu joci cu Danny?
S-a uitat surprinsă la mine, după care şi-a revenit la expresia de dinainte.
- Nu s-a întors din Anglia, o să vină când începem liceul. Am vorbit cu el ieri. Te salută, a zis că de abia aşteaptă să te vadă. Ştii tu, lucruri de genul.
Mă bucuram să aud veşti de la acela. Nu mai vorbisem cu el de foarte multă vreme, şi îmi era dor de glumele şi cuvintele sale încurajatoare . De el în principiu.
- De abia aÅŸtept!
Am exclamat vizibil fericită, făcând-o pe Caroline să grăbească pasul, falsând o stare de furie. Am început să râd, urmând-o. Am intrat în mall şi am cotrobăit după câteva haine, de fapt nu am cumpărat cine ştie ce, dar am probat o mulţime de lucruri. Prin asta vreau să zic : colega mea de „ cumpărături †a luat fiecare pereche de încălţăminte posibilă, fiecare fustă şi rochie, probându-le doar pentru a se „ admira †. Cred că o aştepta vreo petrecere „ trăznet †cum le numea ea adesea. Am refuzat să fac acelaşi lucru aşa că m-am învârtit după ea.
Ziua a trecut destul de repede, aşa că am decis să mergem să mânăm ceva şi să bem un suc, după care să ne îndreptăm spre casă.
- Dormi la mine azi. Am fost anunţată în clipa în care m-am aşezat pe scaun.
- Da, să trăiţi. Am răspuns pe tonul aprobator pe care îl foloseam adesea. A rânjit şi eu nu mi-am putut abţine un chicot.
- Uite cine e aici, dacă nu faimoasa „ zeiţă †a lu’ Jay. Paraşută cretină. E cu grupu’ ei de păpuşele din plastic. Frate, ce le urăsc pe curvele astea.
- Caro! Nu mai vorbi aşa, ar trebui să îl sprijini, plus că este chiar o tipă drăguţă. Am vorbit şi eu cu ea. Şi chiar dacă nu îmi place să o recunosc, nu ai ce să îi reptojezi. Se mai şi potrivesc...
Nu ştiu cât de hotărât a sunat tonul meu dar eu am încercat să îl fac să pară autoritar. Evident, nu a mers.
- Hai, te rog Amber. Pentru tine şi Adolf Hitler a fost un tip drăguţ, doar că a avut şi el „ momente grele cu mintea †sau ceva de genu’. Oricum, ţi-am mai zis deja : e o târfuliţă . Eu înţeleg că nimeni nu o crede, pentru că se poartă ca un înger când e de faţă cu iubiţelul ei, dar în rest... În fine, stai să merg să îmi mai iau un suc. Vrei şi tu ceva?
- Nu, nu mai vreau nimic...
Am oftat şi am lăsat-o să plece, privind ezitant spre locul în care se afla Kate şi celelalte fete. Am zâmbit în clipa în care aceasta s-a uitat spre mine – deşi a fost un zâmbet cam comercial. Nu mi-a arătat nicio expresie frumoasă, ci una vizibil indiferentă.
„ Hmm, nu m-a văzut ... †a fost primul meu gând. Dar am realizat că mă înşelasem atunci când s-a ridicat de pe scaunul său, apropiindu-se mine. După ea au mers şi celelalte fete, nu cunoşteam pe niciuna dintre ele.
- Bună...
Am rostit pe un ton aproape străin dar ce contura o „ veche cunoştinţă †. Mă întrebam dacă mă mai ţine minte, sau doar este o glumă proastă.
- Hei, blondino. Ce faci aici?
- Ä‚h, bine. La un suc.. Tu?
M-a privit cu dispreţ.
- Bine. Ai mai vorbit cu Jay?
Nu ştiam ce să răspund la asta. Dacă aş fi spus că „ da, în fiecare zi †probabil ar fi fost suspicios, deşi normal că nu era ceva de care să se îngrijoreze. Şi dacă spuneam „ nu †, era evident că miţeam. Nu am răspuns, evitându-i privirea.
- Auzi, altceva vreau să îţi zic eu..
Mi-am întors ochii instinctiv spre ea ÅŸi i-am „ găsit†adevărata uitătură. Sau poate nu era adevărata, dar mă speria. ÃŽntr-un mod ciudat. Stătea încruntată, privind „ urâtâ€, sau „ rău †. Nimic care să se asemene cu acelaÅŸi chip drăgăstos ÅŸi superficial pe care mi-l arătase cu câteva zile în urmă când o întâlnisem pentru prima dată.
- Ce anume?
Am reuşit să spun într-un final, pe un ton politicos ce cred că a sunat indiferent. Am realizat că acest fapt a deranjat-o.
- Uite ce e, păpuşică, eu nu mă joc cu nimeni şi nici cu tine nu o să o fac. Îţi zic clar, Jayson e băiatu’ meu, aici şi peste tot. Pentru totdeauna, şi e doar treaba mea ce face, cum face şi cu cine e. Dacă te prind că te apropii prea tare de el, o păţeşti rău de tot.
Mă deranjau spusele ei. De parcă eu aş fi putut sta departe de Jay doar pentru că iubita lui îmi cerea asta. Eram prieteni, foarte buni. Îl iubeam şi vroiam să fiu alături de el întotdeauna. Roşcata aceasta probabil nu înţelegea ce sunt sentimentele adevărate, ce înseamnă dragoste adevărată.
Am gândit că poate e doar gelozie. Asta trebuia să fie, sau doar o glumă proastă. Îmi venea să întreb asta. Dar ea a continuat să vorbească fără a-mi da o adevărată şansă să dau un răspuns.
- Aşa că, stai departe de el mironosiţo. Nu e doar o glumă, ce credeai? Că o să mă port frumos cu fata de care îmi vorbeşte într-una? De parcă îmi pasă mie că vă aveţi voi doi ca fraţii, mă bucur că nu are vreo legătură de-asta de sânge ca să trebuiască să suport. Sunt doar eu şi Jay, nu avem nevoie de prietenii lui. Ai face bine să înţelegi asta, nici el nu are nevoie de tine . Îi stai doar în cale.
M-am ridicat de pe scaun, fără să gândesc gestul şi curând m-am aflat în faţa ei. Am regretat-o o secundă mai târziu. Se vedea diferenţa de înălţime. Dacă aş fi avut cuvinte urâte, aş fi înjurat în gând. Dar mi-am păstrat calmul şi am privit-o sfidător.
- Piticanie.
Acest cuvânt nu mai suna, brusc, atât de simpatic. Atunci când era rostit de brunet era un cuvânt superb.. Îmi alina urechile şi chiar îmi făcea plăcere , mă bucuram că aveam această înălţime şi că puteam fi strigată aşa de către el. Nu vroiam să o las pe roşcata aceasta prefăcută să îmi fure toate lucrurile frumoase. Nu ! Orice, dar nu el.
Înţelesesem de mult asta în sufletul meu.
- Jay e doar al meu, căţeluşul meu. Pricepi?
- Căţeluş, pe naiba! Jay nu este un animal , nu este un obiect pe care îl „ ai †. Încetează să mai vorbeşti despre el de parcă ar fi un nimic pe care îl ai în posesie. Eu şi cu el suntem prieteni şi vom rămâne mereu împreună. Nu îmi pasă dacă ţie îţi convine sau nu, Kate. Nu o să mă depărtez niciodată de el!
Am putut deosebi în sfârşit tonul meu „ nervos †de cel adevărat caracterizat astfel. Deşi tonalitatea vocii mele era încă subţire, de parcă nu puteam ridica glasul şi nu puteam întări autoritatea , părea tot copilăros. Şi totuşi, diferit. Pentru că aşa o simţea şi sufletul meu. Şi folosisem şi un cuvânt urât . Nu îmi amintesc când mai făcusem asta...
Atunci m-a pocnit. Da. Palma acesteia s-a aflat curând pe obrazul meu drept , şi a durut. Am simţit sângele urcându-mi până spre acel loc, de parcă se strânsese tot lichidul din corpul meu într-acolo. Ardeam. Dar nu aveam sete de răzbunare, vroiam să pun punct doar prin cuvinte, şi să terminăm discuţia asta. Nu aveam de gând să renunţ la amiciţia lui Jayson, pentru nimic în lume. Mai ales acum când îl numise „ căţeluş †. Şi când el o credea „ zeiţă †. Într-adevăr, nu merita adoraţia lui.. Îmi venea să plâng. Şi cred că aş fi făcut-o, pentru că deja mâna mea stătea alipită de obrazul rănit, dacă nu ar fi venit „ salvatoarea †mea.
Palma ce fusese aruncată asupra mea fusese întoarsă acum. Răzbunare, poate. Dar ştiam că îi făcuse plăcere să îi returneze favoarea. Şi palma lui Caroline este grea, din câte am înţeles de la fetele bătute de ea. Prin acelaşi gest pe care îl făcusem şi eu, Kate şi-a pus mâna în jurul feţei.
- Uite ce e, curvuliţă, dispari din faţa mea până nu te fac file. Ai noroc că nu e văru-meu în oraş, că până acum erai arsă. Dar se întoarce, şi asta nu rămâne neplătită. Căţea.
Nu am reuşit să aud dacă a mai spus ceva, pentru că am fost luată de mână şi îndreptată spre ieşire. Am tăcut, mergând în spatele ei, în drumul spre casa sa. Nici ea nu a zis nimic o perioadă bună de timp, lăsându-mă să vărs aceleaşi lacrimi în continuare. Apreciam asta. Începusem să plâng, şi nu din cauza durerii. Nu puteam găsi un adevărat motiv chiar acum...
- O s-o plătească , Amber. Totuşi, am fost uimită.
- Ăh? Am schiţat apropiindu-mă de ea, şi ştergându-mi ochii, încercând să opresc bobiţele lipicioase ce îmi cădeau pe piele. Mi le-a şters bruneta.
- O să vadă ea, doar să se întoarcă văru-meu. Nimeni nu se atinge de tine. Căţeaua o s-o păţească rău de tot, o să am eu grijă de asta. Era nervoasă, un ton atât de greu de suportat pentru mine . Nu mă speria, dar mă îngrijora. Pentru bunăstarea persoanei sale.
- Ştii bine că nu vreau aşa ceva, i-am dat răspunsul meu, aşa că nu mai contează. Am anunţat-o deja, poate să facă ce vrea. Şi eu voi face la fel.
A stat uimită lângă mine preţ de câteva secunde ,şi nici eu nu m-am mişcat până ce nu am întrebat un „ S-a întâmplat ceva? †pentru a o face să clipească.
A început să râdă într-un final, grăbind pasul. Am urmat-o.
- Nu te-am mai văzut atât de hotărâtă până acum. Şi să ştii că am auzit acel „ la naiba †, să nu se mai întâmple.
M-am înroşit.
- Îmi pare rău. A fost o scăpare urâtă din partea mea... Doar că m-a... enervat.
- Uau. Şi unde e acea Kate drăguţă ? Dar ce a vrut, oricum?
Am încercat să nu iau în seamă cuvântul „ drăguţ †. Era evident că mă înşelasem, nu ştiam dacă să mă bucur sau nu că o făcusem.
- Să nu mă mai apropii de verişorul tău, pentru că este „ animăluţul †ei . Nu am acceptat să îl văd sub forma unui câine.
A început să râdă la cuvintele mele, punându-şi o mână în jurul gâtului meu.
- Mda, nu e un canin, într-adevăr. Şi, ce ne facem? Îi spunem sau nu de întâmplare ? Trebuie să afle.
- Nu ! Am răspuns ferm încăpăţânată.
- Uau. Ce ton. Ok, ok. Deci? Ce facem? Îl lăsăm să fie batjcorit?
- Dar nu este. Ştii.. Eu cred că dacă o să ne „ băgăm †nu va mai vorbi cu noi, se va supăra. Va afla, mai devreme sau mai târziu. Eu nu voi merge cu bârfa la el, dacă mă va întreba cum mă trateză aceasta, îi voi răspunde adevărul. Dacă nu, voi tăcea. Nu vreau să fiu motivul despărţirii lor.. Şi ca apoi el să mă urască tot pe mine..
- Cine te mai înţelege? ! Ştiam că era o întrebare retorică.
- Tu ! Am răspuns categoric , provocându-i un oftat în sens de : „ Oricum nu am de ales .â€
Nu am ştiut ce s-a întâmplat cu mine. În mod normal nu aş fi acţionat aşa, dar mă deranjaze. Pentru că nu vroiam să nu fiu alături de brunet, orice s-ar fi întâmplat. Îi promisesem că nu îl voi lăsa singur, şi eu mă ţineam de cuvânt... Nu era acesta faptul, dar şi eu îl vroiam lângă mine. Am adormit cu gândul la o întrebare : „ Cum se poartă Kate cu tine? †... Nu ştiam dacă îi puteam spune adevărul...