21-11-2009, 07:40 PM
Bună . Scuze că nu am mai trecut pe aici. Tot eu sunt, Teh, doar că vechiul meu cont a avut probleme aşa că mi l-*am schimbat. În fine, ideea că eu am mai postat cap. 15 odată, dar văd c ă s-a şters de atunci cu erorile. Aşa că, o să îl postez acum pe 15, şi ca să nu fac double post- spam, pe 16 îl postez mâine dimi :]] . Aşa că probabil pe acesta l-aţi mai citit. În 16 lucrurile se schimbă, o să vedeţi D: De asenea îmi cer scze că nu am mai scris de mult, dar nu am mai avut idei, până ce mi-a venit azi această idee [ lool ] Nu ştiu câţi dintre voi îmi veţi mai citi ficul, deşi eu sper că toţi vor mai citi... enfin. Lectură plăcută! <3
[center] Capitolul 15 [/center]
„ Te iubesc ’’ , par cuvinte fără rost, dar rostite de acea persoană specială, sunt magice.
În momentul în care mi-a rostit acele vorbe, am simţit cum tot trupul meu s-a cutremurat, fiecare particulă încercând să îşi regăsească locul. Eu am început să dispar, în timp ce am fost refăcut. Parcă aş fi reînviat, un sentiment atât de plăcut. În acea seară, am simţit că lumea este a mea, iar el este cu mine, pentru totdeauna.
Zilele au trecut destul de uşor după asta, am fost foarte prins la serviciu şi nu am putut să stau prea mult cu Teddy. Asta nu îmi oferea prea multă satisfacţie, dar ştiam că şi el îmi simte lipsa la fel de mult cât şi eu, aşa că mă puteam simţi fericit. Îl vedeam zâmbind în timp ce îşi făcea temele, şi gustam fiecare clipă cu o plăcere neântâlnită, pentru că în cele din urmă acele buze ce schiţau un zâmbet atât de pătrunzător, puteau fi sărutate doar de mine. Adoram acest gând.
Zilele deveneau monotone, dar pe niciunul dintre noi nu îl deranja acest lucru. Cu siguranţă dacă ar fi fost să trăim împreună pentru tot restul... eternităţii, nu ar fi fost greu. Îl adoram, iar el roşea la fiecare vorbă pe care eu o spuneam. Asta nu era de învinuit, fiind vorba de minte. Şi totuşi în acele momente nu mă puteam gândi decât la el.
Era miercuri dimineaţă când m-am trezit mai devreme decât de obicei. Trecuse o săptămână de când îmi spusese acele cuvinte minunate, şi vreo două zile de când nu îl mai sărutasem. Fusese prea ocupat cu şcoala, mereu făcând proiecte iar eu veneam prea târziu de la serviciu. Aveam de gând ca în această zi să îl conduc la liceu; aveam o zi liberă. M-am îmbrăcat într-o pereche de blugi albaştrii, stăteau perfect pe trupul meu, şi un tricou negru mulat foarte bine pe abdomen. M-am privit odată în oglindă şi mi-am trecut o mână prin părul care strălucea. Poate din cauza razelor de soare ce se aşterneau în cameră, pe fereastră. Am ieşit, şi am putut să îl văd pe Teddy încălţându-se.
- Te duc eu azi la liceu.
I-am spus zâmbind în timp ce mă apropiam de el. Şi-a legat şiretele la piciorul stâng şi a ridicat privirea spre mine, admirându-im mersul. Credeam că după atâta vreme avea să se obişnuiască , însă el mă privea cu aceaşi expresie pierdută în Paradis, de parcă eu eram un zeu ce a coborât pe Pământ. A roşit zâmbindu-mi încurcat, şi nu a putut scoate prea multe vorbe din gură.
- O...Ok!
M-am uitat la picioarele sale, iar şiretele de la tenesul stâng nu erau legate bine. M-am aplecat legându-le cum trebuie. Cine ar fi crezut că eu, un fotomodel atât de ... faimos, aş fi putut fi în stare să mă aplec aşa în faţa cuiva, de parcă aş încerac să îl divinizez. Am trecut peste acest mic detaliu când i-am văzut faţa cu mult mai roşie decât era înainte. M-am apropiat de el şi mi-am trecut una din mâini peste bărbia lui, degetele mele ţinând-o destul de uşor încât să nu îi rănesc faţa. Buzele mele tânjeau după atingerea alor lui, aşa că m-am apropiat de el, sărutându-l. Limba mea nu a putut sta liniştită, intrând în adâncul gurii sale, explorând fiecare colţişor. Gustându-l , devorându-l. Atât de multă plăcere. Am suspinat, la ceea ce simţeam eu şi am putut realiza că şi el avea o senzaţie asemănătoare, poate într-o stare mai gravă. Când am deschis ochii desprinzându-mă din sărut, a trebuit să îl ţin pentru a nu îşi pierdea echilibru. A oftat, cu subânţeles şi s-a pus iar pe picioare cu ajutorul meu. Am încălţat şi eu ceva la întâmplare şi am ieşit. I-am luat ghiozdanul, mă purtam exact ca un iubit, sau poate ca un tată. Ceea ce nu prea conta din moment ce eu aveam tutela lui, dacă tatăl lui era plecat cineva trebuia să aibă grijă de el. Adică eu! A roşit iar văzându-mi comportamentul , şi a mers în spatele meu, însă eu l-am tras la acelaşi nivel cu mine. Aş fi vrut să îl iau de mână, să îi strâng uşor mâna fragilă, să îi simt căldura trupului. Cu siguranţă nu puteam face asta, nu pentru că ar fi ştiut că noi suntem homosexuali, mai degrabă ar fi crezut că Teddy, deşi fiind la o anumită vârstă, nu se poate descurca singur, fără dragul său unchi. Asta mă deranja, să creadă ceva urât despre el. Aşa că mi-am abţinut acele gânduri pasive. Aş fi vrut să îi apuc mâna atunci când am urcat în lift, dar era prea aglomerat. Vecina mea ne-a salutat. O femeie de aproximativ treizeci şi cinci de ani, nemăritată. Era o persoană de treabă, dar enervantă dacă îţi stătea pe cap. Eram fericit că nu avea chef de vorbă azi. Am ieşit din lift şi am mers exact la maşină. I-am deschis portiera din faţă, în locul pasagerului, iar el a intrat ezitând. I-am văzut iar expresia feţei, fiind iar ruşinat şi cuprins de un sentiment îmbătător, acelaşi ce probabil îl făcuse să îşi piardă echilibrul. Încerca să evite contactul vizual cu ochii mei. Am lăsat ghiozdanul lângă el, şi am urcat la volan. În timp ce conduceam, mi-am trecut una din mâini mai aproape de el, iar el şi-a adus una din mâini la fel de aproape. I-am acaparat-o simţindu-i căldura. Şi totodată am putut realiza că tremura. M-am speriat pentru câteva secunde şi nu mi-am putut abţine reacţia.
- Ai păţit ceva? Îţi este rău? De ce tremuri?
Am reuşit să zic aproape într-o singură voce, iar el a chicotit la reacţia mea. Aş fi vrut să ştiu ce era atât de amuzant, probabil pe faţa mea se citea o îngrijorare tâmpă.
- N.. Nu.. Este... Doar că .. Nu ştiu cum ar trebui să fiu.. în preajma ta. Tu eşti mereu atât de ... perfect şi natural.. În tot ceea ce faci. Eu par să nu mă potrivesc, şi .. Îmi este frică să nu .. crezi şi tu asta.
Am zâmbit oarecum uşurat, şi l-am privit adânc în ochi când semaforul s-a făcut roşu. Mâna mea încă o ţinea pe a lui, nevrând să îi dea drumul. Acel albastru minunat al ochilor săi mă făcea să mă cutremur; îi înţelegeam reacţia.
- Ted, tu eşti cel perfect pentru mine. Orice ai crede, orice ai face... Doar pentru că exişti, şi pentru că eşti tu, exact aşa cum eşti. De aceea te iubesc, şi de aceea noi suntem doar unul pentru celălalt.
Mi-a zâmbit sincer la vorbe, iar eu nu am putut să nu fac acelaşi lucru. Când semaforul s-a făcut verde , de abia am putut să îmi desprind privirea de la Teddy pentru a putea conduce, maşinile din spate m-au atenţionat că este timpul să plec de pe loc.
Drumul până la liceu a fost cu mult prea scurt, pentru că mâinile noastre erau unite. Mă concentram la drum doar cu vederea, pentru că atenţia îmi era într-un singurl loc, la o singură persoană... Şi nu era greu de ghicit cine era acea persoană. Am dat drumul acelei mâini când am oprit maşina. Am coborât odată cu el, şi acesta avea o expresie întrebătoare. Probabil era curios de ce am plasat maşina într-o parcare, ci nu doar am oprit ca de obicei.
- Am nişte treabă în liceu.
Am zis eu , răspunzându-i privirii, iar el mi-a zâmbit. L-am lăsat să îşi ţină ghiozdanul, dar mi-am trecut o mână peste umărul său, în timp ce mi-am pus nişte ochelari la ochi. Am zâmvit văzând privirile curioase îndreptate înspre noi. Probabil toţi ştiau, şi îmi imaginam vorbele lor : „Uau, ce norocos este Ted, să aibă un asemenea unchi’’, sau ceva asemănător. Nu am dat importanţă decât celui aflat lângă mine, şi i-am simţit tensiunea,
- Calmează-te Teddy, sunt doar un unchi drăguţ în vizită la nepotul lui minunat.
A încercat să zâmbească la aceste cuvinte, desigur că nu prea i-a reuşit. L-am lăsat în clasă, şi am plecat în biroul directorului. Era doar o scuză „ am venit să donez nişte bani liceului’’, câteva cecuri şi asta mi-a luat întreaga oră, până ce a venit pauza. Am fost sigur să mă aflu în preajma clasei lui Teddy când aceasta sosise, vroiam doar să trag cu urechea.
Se auzea perfect de acolo. Nu îmi păsa că ceilalţi se uitau la mine. Două fete vorbeau între ele, destul de aproape de mine, însă încă fiind în clasă. Nu mă vedeau.
- Ştii, Ted e chiar drăguţ. Dar nu pot să nu zic asta, Eric e chiar şi mai drăguţ! Cu un aşa unchi, normal că şi el e atât de frumos. Anna, eu zic să încerci. Cealaltă fată i-a răspuns entuziasmată.
- Crezi că am vreo şansă să ies cu el? Adică... Ştii că nu ne prea dă importanţă. E doar el şi desenele lui.
- Poate ar trebui să te înscri şi tu la clubul lui de design. A spus cealaltă zâmbind.
Eu fierbeam! Nervos , gelos, nu ştiam sigur care era motivul. Îmi păstram o expresie de zâmbet normal, pentru a nu exploda. Nu am simţit când a trecut o persoană pe lângă mine. Un tip care a întrebat cele două fete ceva, nu am fost atent. Atenţia mi-a căzut asupra lui Lilyan, care sătea exact lângă Ted. Oh da, băiatul cu păr albastru. Cât de minunat părea stând rezemat de bancă, cu mâinile în buzunare. Totuşi o imagine ciudată. Era ... Cool, în felul lui. Măcar la liceu îşi pemitea asta, acasă, cu mine, era un ursuleţ drăguţ, micuţ şi pusof. Am putut auzi ce vorbea el cu Makenzi.
- Nu se poate Lily, tu chiar ai fost la ea? Iar?
- Hai Tey, ştii bine că o iubesc. E o viperă, dar ador să îmi petrec timpul cu ea. Ştiu că e îndrăgostită de unchiul tău. Asta nu cred că ne convine niciunuia dintre noi. Şi eu sunt chiar fericit că îmi petrec vremea cu ea ... Ştii, o ador.
Nu ştiam exact despre ceea ce vorbea, deşi gându mi-a zburat la Leira . Mai important, cum adică „nu cerd că ne convine niciunuia’’, i-a spus cuiva despre noi? A putut oare să spună cuiva? Nu credeam asta, era prea... timid pentru asta. A roşit puţin după ce a auzit în totalitate vorbele lui Makenzi, iar eu nu am putut să nu mă pierd în frumuseţea lui. Mi-am revenit la timp pentru a înţelege răspunsul lui.
- Oh, uite ce e ... Eu şi unchiul Eric, nu înţeleg ce vrei să spui. Treaba e că nu am nimic cu Leira, doar că , ştii, trebuie să ai grijă cu ea, nu de ea. Dar dacă te face fericit...
- Oh, Ted , nu încerca să mai minţi. Ştiu prea bine ce e între tine şi Eric, e uşor vizibil. A mai spus ceva ce nu am putut auzi, după care a continuat cu altceva. Am observat asta de când am fost prima dată la tine. Dar nu contează. E un secret.
Nu am mai putut continua să ascult ceea ce vorbeau pentru că m-am trezit cu câteva fete peste mine. Autografe, tocmai de ceea ce aveam chef la ora asta. Am dat câteva nonşalant, după care am intrat în clasă salutându-l pe Teddy.
- Eu am plecat. Îmi dai un beep când vrei să vin să te iau. Salut Lilyan. Am zis fără să îi dau importanţă celui de-al doilea băiat. Am făcut un schimb de priviri cu băiatul meu, şi cred că se întreba dacă am auzit ce vorbeau, dar m-am prefăcut că nu. I-am zâmbit dulce, lăsându-mi parfumul în urmă.
Un sentiment ciudat mă cuprindea. Nu era nimic dacă Leira ştia de mine şi de el, dar Lilyan. Oare eram în siguranţă? Nu îmi păsa de mine, eram fericit cu asta. Aş fi putut totuşi să fac închisoare, era rudă cu mine, nepotul meu. Dar el? Nu cred că ar fi dat prea bine vieţii lui sociale. Mi-am înghiţit gândurile şi mi-am umplut mintea cu altceva. Imaginea acelui băiat cu părul albastru mi s-a întipărit pe creier. Orice făceam nu mi-l puteam scoate din minte. Şi astfel ghepardul s-a îndrăgostit de căprioară. Ah, cât de mult îl iubeam pe Ted. Oare această iubire urma să existe pentru totdeauna? Mintea iar mi-a jucat feste, trecând la o amintire de mai devreme. Cele două fete vorbind despre Ted.
Urmau oare să fie un pericol pentru mine? Gândul că Ted mi-ar fi putut fi furat , chiar şi de o adolescentă fără creier, mă înspăimânta. Îl vroiam doar pentru mine.
[center] Capitolul 15 [/center]
„ Te iubesc ’’ , par cuvinte fără rost, dar rostite de acea persoană specială, sunt magice.
În momentul în care mi-a rostit acele vorbe, am simţit cum tot trupul meu s-a cutremurat, fiecare particulă încercând să îşi regăsească locul. Eu am început să dispar, în timp ce am fost refăcut. Parcă aş fi reînviat, un sentiment atât de plăcut. În acea seară, am simţit că lumea este a mea, iar el este cu mine, pentru totdeauna.
Zilele au trecut destul de uşor după asta, am fost foarte prins la serviciu şi nu am putut să stau prea mult cu Teddy. Asta nu îmi oferea prea multă satisfacţie, dar ştiam că şi el îmi simte lipsa la fel de mult cât şi eu, aşa că mă puteam simţi fericit. Îl vedeam zâmbind în timp ce îşi făcea temele, şi gustam fiecare clipă cu o plăcere neântâlnită, pentru că în cele din urmă acele buze ce schiţau un zâmbet atât de pătrunzător, puteau fi sărutate doar de mine. Adoram acest gând.
Zilele deveneau monotone, dar pe niciunul dintre noi nu îl deranja acest lucru. Cu siguranţă dacă ar fi fost să trăim împreună pentru tot restul... eternităţii, nu ar fi fost greu. Îl adoram, iar el roşea la fiecare vorbă pe care eu o spuneam. Asta nu era de învinuit, fiind vorba de minte. Şi totuşi în acele momente nu mă puteam gândi decât la el.
Era miercuri dimineaţă când m-am trezit mai devreme decât de obicei. Trecuse o săptămână de când îmi spusese acele cuvinte minunate, şi vreo două zile de când nu îl mai sărutasem. Fusese prea ocupat cu şcoala, mereu făcând proiecte iar eu veneam prea târziu de la serviciu. Aveam de gând ca în această zi să îl conduc la liceu; aveam o zi liberă. M-am îmbrăcat într-o pereche de blugi albaştrii, stăteau perfect pe trupul meu, şi un tricou negru mulat foarte bine pe abdomen. M-am privit odată în oglindă şi mi-am trecut o mână prin părul care strălucea. Poate din cauza razelor de soare ce se aşterneau în cameră, pe fereastră. Am ieşit, şi am putut să îl văd pe Teddy încălţându-se.
- Te duc eu azi la liceu.
I-am spus zâmbind în timp ce mă apropiam de el. Şi-a legat şiretele la piciorul stâng şi a ridicat privirea spre mine, admirându-im mersul. Credeam că după atâta vreme avea să se obişnuiască , însă el mă privea cu aceaşi expresie pierdută în Paradis, de parcă eu eram un zeu ce a coborât pe Pământ. A roşit zâmbindu-mi încurcat, şi nu a putut scoate prea multe vorbe din gură.
- O...Ok!
M-am uitat la picioarele sale, iar şiretele de la tenesul stâng nu erau legate bine. M-am aplecat legându-le cum trebuie. Cine ar fi crezut că eu, un fotomodel atât de ... faimos, aş fi putut fi în stare să mă aplec aşa în faţa cuiva, de parcă aş încerac să îl divinizez. Am trecut peste acest mic detaliu când i-am văzut faţa cu mult mai roşie decât era înainte. M-am apropiat de el şi mi-am trecut una din mâini peste bărbia lui, degetele mele ţinând-o destul de uşor încât să nu îi rănesc faţa. Buzele mele tânjeau după atingerea alor lui, aşa că m-am apropiat de el, sărutându-l. Limba mea nu a putut sta liniştită, intrând în adâncul gurii sale, explorând fiecare colţişor. Gustându-l , devorându-l. Atât de multă plăcere. Am suspinat, la ceea ce simţeam eu şi am putut realiza că şi el avea o senzaţie asemănătoare, poate într-o stare mai gravă. Când am deschis ochii desprinzându-mă din sărut, a trebuit să îl ţin pentru a nu îşi pierdea echilibru. A oftat, cu subânţeles şi s-a pus iar pe picioare cu ajutorul meu. Am încălţat şi eu ceva la întâmplare şi am ieşit. I-am luat ghiozdanul, mă purtam exact ca un iubit, sau poate ca un tată. Ceea ce nu prea conta din moment ce eu aveam tutela lui, dacă tatăl lui era plecat cineva trebuia să aibă grijă de el. Adică eu! A roşit iar văzându-mi comportamentul , şi a mers în spatele meu, însă eu l-am tras la acelaşi nivel cu mine. Aş fi vrut să îl iau de mână, să îi strâng uşor mâna fragilă, să îi simt căldura trupului. Cu siguranţă nu puteam face asta, nu pentru că ar fi ştiut că noi suntem homosexuali, mai degrabă ar fi crezut că Teddy, deşi fiind la o anumită vârstă, nu se poate descurca singur, fără dragul său unchi. Asta mă deranja, să creadă ceva urât despre el. Aşa că mi-am abţinut acele gânduri pasive. Aş fi vrut să îi apuc mâna atunci când am urcat în lift, dar era prea aglomerat. Vecina mea ne-a salutat. O femeie de aproximativ treizeci şi cinci de ani, nemăritată. Era o persoană de treabă, dar enervantă dacă îţi stătea pe cap. Eram fericit că nu avea chef de vorbă azi. Am ieşit din lift şi am mers exact la maşină. I-am deschis portiera din faţă, în locul pasagerului, iar el a intrat ezitând. I-am văzut iar expresia feţei, fiind iar ruşinat şi cuprins de un sentiment îmbătător, acelaşi ce probabil îl făcuse să îşi piardă echilibrul. Încerca să evite contactul vizual cu ochii mei. Am lăsat ghiozdanul lângă el, şi am urcat la volan. În timp ce conduceam, mi-am trecut una din mâini mai aproape de el, iar el şi-a adus una din mâini la fel de aproape. I-am acaparat-o simţindu-i căldura. Şi totodată am putut realiza că tremura. M-am speriat pentru câteva secunde şi nu mi-am putut abţine reacţia.
- Ai păţit ceva? Îţi este rău? De ce tremuri?
Am reuşit să zic aproape într-o singură voce, iar el a chicotit la reacţia mea. Aş fi vrut să ştiu ce era atât de amuzant, probabil pe faţa mea se citea o îngrijorare tâmpă.
- N.. Nu.. Este... Doar că .. Nu ştiu cum ar trebui să fiu.. în preajma ta. Tu eşti mereu atât de ... perfect şi natural.. În tot ceea ce faci. Eu par să nu mă potrivesc, şi .. Îmi este frică să nu .. crezi şi tu asta.
Am zâmbit oarecum uşurat, şi l-am privit adânc în ochi când semaforul s-a făcut roşu. Mâna mea încă o ţinea pe a lui, nevrând să îi dea drumul. Acel albastru minunat al ochilor săi mă făcea să mă cutremur; îi înţelegeam reacţia.
- Ted, tu eşti cel perfect pentru mine. Orice ai crede, orice ai face... Doar pentru că exişti, şi pentru că eşti tu, exact aşa cum eşti. De aceea te iubesc, şi de aceea noi suntem doar unul pentru celălalt.
Mi-a zâmbit sincer la vorbe, iar eu nu am putut să nu fac acelaşi lucru. Când semaforul s-a făcut verde , de abia am putut să îmi desprind privirea de la Teddy pentru a putea conduce, maşinile din spate m-au atenţionat că este timpul să plec de pe loc.
Drumul până la liceu a fost cu mult prea scurt, pentru că mâinile noastre erau unite. Mă concentram la drum doar cu vederea, pentru că atenţia îmi era într-un singurl loc, la o singură persoană... Şi nu era greu de ghicit cine era acea persoană. Am dat drumul acelei mâini când am oprit maşina. Am coborât odată cu el, şi acesta avea o expresie întrebătoare. Probabil era curios de ce am plasat maşina într-o parcare, ci nu doar am oprit ca de obicei.
- Am nişte treabă în liceu.
Am zis eu , răspunzându-i privirii, iar el mi-a zâmbit. L-am lăsat să îşi ţină ghiozdanul, dar mi-am trecut o mână peste umărul său, în timp ce mi-am pus nişte ochelari la ochi. Am zâmvit văzând privirile curioase îndreptate înspre noi. Probabil toţi ştiau, şi îmi imaginam vorbele lor : „Uau, ce norocos este Ted, să aibă un asemenea unchi’’, sau ceva asemănător. Nu am dat importanţă decât celui aflat lângă mine, şi i-am simţit tensiunea,
- Calmează-te Teddy, sunt doar un unchi drăguţ în vizită la nepotul lui minunat.
A încercat să zâmbească la aceste cuvinte, desigur că nu prea i-a reuşit. L-am lăsat în clasă, şi am plecat în biroul directorului. Era doar o scuză „ am venit să donez nişte bani liceului’’, câteva cecuri şi asta mi-a luat întreaga oră, până ce a venit pauza. Am fost sigur să mă aflu în preajma clasei lui Teddy când aceasta sosise, vroiam doar să trag cu urechea.
Se auzea perfect de acolo. Nu îmi păsa că ceilalţi se uitau la mine. Două fete vorbeau între ele, destul de aproape de mine, însă încă fiind în clasă. Nu mă vedeau.
- Ştii, Ted e chiar drăguţ. Dar nu pot să nu zic asta, Eric e chiar şi mai drăguţ! Cu un aşa unchi, normal că şi el e atât de frumos. Anna, eu zic să încerci. Cealaltă fată i-a răspuns entuziasmată.
- Crezi că am vreo şansă să ies cu el? Adică... Ştii că nu ne prea dă importanţă. E doar el şi desenele lui.
- Poate ar trebui să te înscri şi tu la clubul lui de design. A spus cealaltă zâmbind.
Eu fierbeam! Nervos , gelos, nu ştiam sigur care era motivul. Îmi păstram o expresie de zâmbet normal, pentru a nu exploda. Nu am simţit când a trecut o persoană pe lângă mine. Un tip care a întrebat cele două fete ceva, nu am fost atent. Atenţia mi-a căzut asupra lui Lilyan, care sătea exact lângă Ted. Oh da, băiatul cu păr albastru. Cât de minunat părea stând rezemat de bancă, cu mâinile în buzunare. Totuşi o imagine ciudată. Era ... Cool, în felul lui. Măcar la liceu îşi pemitea asta, acasă, cu mine, era un ursuleţ drăguţ, micuţ şi pusof. Am putut auzi ce vorbea el cu Makenzi.
- Nu se poate Lily, tu chiar ai fost la ea? Iar?
- Hai Tey, ştii bine că o iubesc. E o viperă, dar ador să îmi petrec timpul cu ea. Ştiu că e îndrăgostită de unchiul tău. Asta nu cred că ne convine niciunuia dintre noi. Şi eu sunt chiar fericit că îmi petrec vremea cu ea ... Ştii, o ador.
Nu ştiam exact despre ceea ce vorbea, deşi gându mi-a zburat la Leira . Mai important, cum adică „nu cerd că ne convine niciunuia’’, i-a spus cuiva despre noi? A putut oare să spună cuiva? Nu credeam asta, era prea... timid pentru asta. A roşit puţin după ce a auzit în totalitate vorbele lui Makenzi, iar eu nu am putut să nu mă pierd în frumuseţea lui. Mi-am revenit la timp pentru a înţelege răspunsul lui.
- Oh, uite ce e ... Eu şi unchiul Eric, nu înţeleg ce vrei să spui. Treaba e că nu am nimic cu Leira, doar că , ştii, trebuie să ai grijă cu ea, nu de ea. Dar dacă te face fericit...
- Oh, Ted , nu încerca să mai minţi. Ştiu prea bine ce e între tine şi Eric, e uşor vizibil. A mai spus ceva ce nu am putut auzi, după care a continuat cu altceva. Am observat asta de când am fost prima dată la tine. Dar nu contează. E un secret.
Nu am mai putut continua să ascult ceea ce vorbeau pentru că m-am trezit cu câteva fete peste mine. Autografe, tocmai de ceea ce aveam chef la ora asta. Am dat câteva nonşalant, după care am intrat în clasă salutându-l pe Teddy.
- Eu am plecat. Îmi dai un beep când vrei să vin să te iau. Salut Lilyan. Am zis fără să îi dau importanţă celui de-al doilea băiat. Am făcut un schimb de priviri cu băiatul meu, şi cred că se întreba dacă am auzit ce vorbeau, dar m-am prefăcut că nu. I-am zâmbit dulce, lăsându-mi parfumul în urmă.
Un sentiment ciudat mă cuprindea. Nu era nimic dacă Leira ştia de mine şi de el, dar Lilyan. Oare eram în siguranţă? Nu îmi păsa de mine, eram fericit cu asta. Aş fi putut totuşi să fac închisoare, era rudă cu mine, nepotul meu. Dar el? Nu cred că ar fi dat prea bine vieţii lui sociale. Mi-am înghiţit gândurile şi mi-am umplut mintea cu altceva. Imaginea acelui băiat cu părul albastru mi s-a întipărit pe creier. Orice făceam nu mi-l puteam scoate din minte. Şi astfel ghepardul s-a îndrăgostit de căprioară. Ah, cât de mult îl iubeam pe Ted. Oare această iubire urma să existe pentru totdeauna? Mintea iar mi-a jucat feste, trecând la o amintire de mai devreme. Cele două fete vorbind despre Ted.
Urmau oare să fie un pericol pentru mine? Gândul că Ted mi-ar fi putut fi furat , chiar şi de o adolescentă fără creier, mă înspăimânta. Îl vroiam doar pentru mine.