14-11-2009, 06:40 PM
(Ultima modificare: 14-11-2009, 06:41 PM {2} de MisS.sAdiStic.)
Capitolul 11: Durere - partea I
Cei doi ajunsesera la usa, toate perechile de ochii erau atintite asupra lor. Deschisera usa si intrara, in fata lor se afla un birou mare cafeniu, cu un scaun negru de piele pe care statea un barbat cam de vreo 30 de ani, cu parul argintiu si cu niste ochi de un albastru marin. In stanga, lipita de un perete, se afla o canapea de aceasi culoare ca si scaunul.
Leon facu o plecaciune in semn de respect, asteptand ca barbatul sa spuna ceva. Dar ochii albastri o priveau doar pe Kimm, studiind-o dar nearatand deloc impresionat. Parea ca stie sa-si controleze emotiile,gandurile si expresile astfel incat cel din fata lui sa astepte reactia acestuia cu rasuflarea taiata.
- Domnule Daniel, imi cer scuze pentru lunga mea absenta de la castel. Spuse Leon facand inca o plecaciune.
Daniel se ridica de pe scaun indreptandu-se spre Leon, ajuns langa el incepu sa-i mangaie fata. Kimm privea cu uimire scena nestiind ce sa faca sau sa spuna. Cu o miscare mult prea rapida Leon fu arucat cu putere inspre perete, impactul viguros cree o gaura aratand forta cu care fusese vampirul aruncat. Leon cazu neputincios pe jos, tusind sange si implorand ceva ce probabil numai el stia.
- Dupa ce lipsesti 2 luni de la castel doar ca sa umbli cu o muritoare in loc sa o ucizi, mai poti sa vi la mine cu scuze de genu' asta? spuse barbatul lovindu-l cu piciorul in burta facandu-l pe Leon sa urle de durere.
Kimm privea incapabila sa se miste, uitandu-se cum Daniel il ia pe brunet de par lovindu-l de perete si infingandu-i un cutit in stomac, urmand si altele.
Leon cazu jos continuand sa implore, barbatul se intoarse catre adolescenta care nici un pas in spate nu facu si Daniel o lua de gat, ridicand-o la aceasi inaltime cu el pentru a o privi. Adolescenta incerca sa se elibereze, dar cu cat incerca mai mult cu atat strasoarea devenea si mai puternica.
- Stai cuminte fetito, nu te voi omori. Dar nu te gandi ca acest lucru se datoreaza faptului ca imi esti draga, te-as putea ucide fara cel mai mic efort, dar nu o voi face si asta din cauza lui. Arata spre vampirul ce statea intins pe jos. Dar ar fi bine sa-ti iei talpasita pana vorbesc eu cu Leon. Continua vampirul nervos.
Daniel ii dadu drumul iar fata incerca sa-si faca respirata cat mai regulata. Fara sa mai faca ceva se intoarse catre usa, acolo unde o fata cu parul argintiu si imbracata cu o rochie alb cu albastru il privea pe vampirul ce statea pe jos plin de sange.
- Monik, gasestei acestei fiinte o camera si stai cu ea pana vine Leon.
- Da, domnule! spuse fata intorcandu-si privirea spre el zambind.
Monik o lua pe Kimm de mana si iesira, in cateva secunde roscata se trezi intr-o camera frumoasa si prima camera mobilata vazuta pana acum. Kimm epuizata se aseza pe pat hotarata sa doarma.
In biroul lui Daniel, brunetul era inca pe jos plin de sange. Argintiul il privea fara nici un pic de mila, amintindu-si de ziua cand l-a gasit aproape mort la intrarea in oras. Ii darui din sangele lui doar ca sa-l salveze si de atunci devenisera foarte apropiati. Nimeni din castel nu stia cu adevarat ce era intre cei doi astfel se gaseau tot felul de povesti care se imprastiau foarte repede.
Vampirul rasufland dispretuitor il lua pe Leon de jos si-l puse pe canapea, apoi incepu sa-i ingrijeasca ranile. In timp ce ii stergea sangele de pe burta isi aminti de o promisiune facuta cu el insusi. Imediat il cuprinse o stare de tristete si dezamagire, mainile lui ingrijeau ranile cu blandete, era ca un fulg ce dorea sa aduca numai alinare in calea lui.
- Cat de mult imi doresc ca toate acestea sa nu se fi intamplat, ca tu, micul meu Leon, sa nu fi intalnit niciodata acea fiinta ci sa traiesti alaturi de mine asa cum ai trait mereu, doar tu si eu, un fel de tata si fiu. Tu sa continui sa conduci acest castel atat de sigur pe tine, atat de indiferent de vorbele celorlalti. Niciodata nu ai fost prea interesat de ce se intampla in jurul tau, faceai mereu ce ti se spune fara sa intrebi nimic.
Vampirul se opri si se intoarse brusc catre usa, ca si cum ar fi auzit pe cineva intrand dar se linisti vazand ca gresise. Se intoarse catre Leon si continua.
- Te-ai schimbat mult de cand te-am intalnit, practic am schimbat personalitatile fara sa ne dam seama. Cand am vorbit pentru prima data, cand te-ai trezit si glasul tau a inceput sa se auda prin toata incaperea atat de panicat, m-am atasat din prima de tine. Atunci cand ti-am spus ce ai devenit si cum va fi viata ta de acum in colo, ai zambit. Nu mi-am dat seama daca acela era un zambet de fericire sau de amaraciune si de acea nici nu am incercat sa te consolez. Imediat ce ti-ai mai revenit ai devenit mana mea dreapta, erai atat de fericit sa-mi fi alaturi, sa te antrenezi cu mine si sa ne hranim impreuna, desi pentru mine nu erai decat o jucarie. E adevarat, nu m-am atasat de tine pentru ca imi erai drag ci pentru ca am vazut o naivitate in tine, ceva ce in ceilalti vampiri din acest castel nu existase niciodata. Imi amintesc cum erau zilele petrecute impreuna, te purtai ca un mielusel. Atat de sensibil de parca cea mai mica atingere te-ar fi distrus, atat de timid, iti era asa de greu sa comunici cu mine incat uneori trebuia sa banuiesc ce anume voiai sa spui. Iar eu, ma purtam foarte dur, vazandu-te atat de fragil in fata mea mi-am dat seama ca pot face orice din tine. Sa te trimit sa-mi aduci victime, in loc sa umblu eu dupa ele, erai cel mai perfect scalv.
Daniel scoase un oftat indelung mahnit, parca vrand sa dea timpul inapoi.
- Cu timpul, toate acestea s-au schimbat, ai devenit respingator cu mine, mereu ma evitai, cand mai apucam sa vorbim, privirea ta era rece si distanta,ca si cum m-ai ucide din priviri. Incepusei sa comunici mai mult cu ceilalti, desi ei nu ti-au impartasit niciodata sentimentul, inca te mai urau pentru ca te favorizam. Singurul care te-a acceptat a fost Raul, dupa aceea, tot timpul ti-l petreceai alaturi de el, iar personalitatea ti se transforma pe noapte ce trecea. Pana cand, intr-o seara, devenisei de nerecunoscut. Ai venit la mine zambind, dar nu erai singur, Raul te insotea asa cum facuse de cand v-ati vorbit prima oara, el oprindu-se cuminte langa usa. La inceput am crezut ca ti-ai revenit, ca redevenisei acel Leon sfios, dar lucrurile nu erau chiar asa. Te-ai asezat pe scaun dar fara sa-ti inlaturi acel zambet care defapt era unul triunfator, diabolic, spunand ca vei trai pe cont propriu si ca nu vei mai locui cu mine, dar nu vei renunta la postul care ti-l dadusem, acela de a supraveghea castelul si pe cei aflati in el. Nu imi amintesc foarte bine ce s-a mai intamplat dupa aceea... vag imi amintesc ca am avut impresia ca imi ascundeai ceva, dar nu asta e important ci ca o singuratate imposibil de descris m-a cuprins cu ghearele ei nedorind sa-mi dea drumul imediat ce ai parasit incaperea. Iar restul noptilor, au decurs asa cum spusesei, pana cand ai inceput sa nu mai vi la castel si asta datorita acelei muritoare. Totul se daduse peste cap aici, toti au crezut, dintr-o informatie total gresita, ca eu iti voi da lucrul care ma tine in acest castel, ca iti voi da conducerea suprema si ca te-am trimis intr-o calatorie pentru a invata mai multe si pentru a fi mult mai pregatit. Nu stiu sigur ce anume se intampla cu ei dar stiu ca acum te urasc mai mult decat au facut-o de cand ai venit in acest castel.
Facu o pauza, parca incercand sa linisteasca ceva din el, dupa care continua.
- Nu ti-am spus aceste lucruri care sunt absolut sigur ca le sti si tu doar pentru ca sa le auzi si de la mine, ti le-am spus ca sa sti ca imi pare rau pentru tot, vreau doar sa ma ierti si sa revina totul asa cum a fost inainte. Poti sa fi sigur ca nu mai am acea gandire din trecut si de aceea am spus la inceput cuvintele "tata si fiu". Ti-am aflat adevarata valoare si...vreau doar sa te intorci la mine.
Vampirul fu cuprin de o tristete cumplita, lasa capul in jos incercat sa stapaneasca urletul ce se nascuse in el. Nu stia daca Leon il auzise, dar el tot simtise nevoia sa le spuna. Se putea observa cu usurinta cat de mult se schimbase si adevarul cu care spusese acele cuvinte. Il durea, il durea intradevar cand se gandea la comportamentul lui din trecut cu Leon si voia cu tot dinadinsul sa se revanseze.
- Sti ca acest lucru nu se va intampla niciodata. Spuse Leon, glasul fiindu-i ragusit si chinuit.
*****[posturi unite]
Capitolul 11: Durere - part. II
Daniel îl privi, tocmai terminase să-l bandazeje aşa că mâinile i se aflau pe lângã corp. Regretele i se citeau pe faţa albă ca varul iar ochii lui parcă cerşeau milă, un lucru nefiresc vampirilor. Îşi ridică braţele involuntar, ca şi cum o forţă invizibilã i le-ar fi ridicat, şi-l îmbrăţişă pe vampirul rănit punându-şi cu blândeţe capul pe abdomenul acestuia. Plângea şi asta o ştia şi Leon, lacrimile udându-i bandajele pătate cu sânge, cu greu îşi ridică mâna şi îi mângâie capul încercând să-l liniştească. Rămăsesera asa o vreme până când, Daniel se opri din plâns, suspinele auzindui-se din când în când arătând că era înca nemulţumit de sine, ca apoi, o tăcere sumbră să îi înconjoare. Se priveau, stând nemişcaţi, pe feţele lor nu se putea citi nimic, arătau ca două statui perfect conturate încât trebuia să stai ore în şir să le priveşti sperând că vei găşi o greşeală sau o deformare în creaţia lor, dar renunţai dânduţi seama că nu există. Acea liniste se zdrobi când glasul lui Daniel răsună prin cameră.
- Mã ierţi? spuse cu o voce plângăcioasă dar în acelaşi timp plină de durere.
- Iertarea mea nu ar schimba nimic. Spuse vampirul privind tavanul ca şi cum acolo s-ar afla un lucru ce trebuia studiat îndelung pentru a fi înţeles.
- Ba da, pe mine. Aş fi mult mai împăcat pentru toate lucrurile care ţi le-am făcut.
Leon nu spuse nimic, înca privea tavanul. Acum părea că se întoarse în trecut, într-un loc în care nu ar fi vrut să se întoarcă niciodată. Părea o statuie cum nimeni nu mai văzuse vreodată, făcută pentru a arăta oameniilor cât de bine înţelegeau zeii durerea şi singurãtatea. Argintiul stătea în genunchi lângă el aşteptând. Îşi dorea ca Leon să spună ceva, să facă ceva, să arate că se află în prezent. Deşi se aflau unul lângă celălalt, tăcerea dintre ei doi îi dădea vampirului un sentiment de singurătate, ca şi cum Leon nu s-ar afla acolo. Întunericul îl sufoca iar singura lui scăpare era vampirul pe care îl rănise. Nemaiputând suporta începu să-l zgâlţâie încercând să-l aducă înapoi, dar Leon nu reacţiona în niciun fel. Pe faţa argintiului se citea panica şi teama. Se opri din al zgâlţâi pe Leon şi îşi astupă urechile ca şi cum ar încerca să scape de un zgomot puternic. simţind o mânã pe cap îşi reveni, dându-şi seama cine o fãcuse, şi-l îmbrăţisă refuzând sã-i dea drumul.
- Te iert! spuse Leon încercând să-l îndepãrteze, strânsoarea devenind mult prea dureroasã.
Daniel îi dãdu drumul şi se uită cu lacrimi în ochi la brunet, un zâmbet îi apăru pe buze şi parcă tot întunericul îl părăsise. Era greu de explicat ce se întâmpla cu el, parcă toată viaţa lui depinse de acel mic cuvânt. Fără să mai poată exprima ceva Leon continuă.
-Dar nu te iert pentru ca totul să redevină aşa cum a fost, ci te iert că nu suport să te văd în halul ăsta. Numai uitându-mă la tine îmi vine să vărs, nu pot să cred că ai decăzut în halul acesta din cauza mea, esti jalnic. E adevărat, în ziua când am venit cu Raul la tine ţi-am ascuns un lucru. şti de ce am devenit aşa apropiat de Raul? pentru că el a fost primul care m-a găsit, imediat după ce am fost transformat în vampir el mi-a fost alături, timp de cinci ani. Dar eu am fost prea încăpăţânat şi nu am vrut să suport ceea ce devenisem. Am vrut să fug cu speranţa că voi gasi un loc numai pentru mine, un loc unde eu să mă pot linişti şi să uit de ceea ce eram cu adevărat. Dar mi s-a întâmplat altceva, am dat peste nişte vampiri care şi-au bătut joc de mine. Când mai găsit tu tocmai fusesem aruncat acolo de bestiile acelea şi îmi pierdusem memoria. Nu mai ştiam nimic de mine. Când am început să mă port dur cu tine am făcut-o din două motive. Unul este pentru că mi-am dat seama ce semnificam eu pentru tine iar doi, că Raul îmi spusese totul despre mine, astfel revenindu-mi memoria.
Argintiul nu avea nimic ce să spuna aşa că afişa un zâmbet semnificând înţelegere. Leon se străduii să se ridice, dar forţele parcă îl părăsisera aşa că se lăsă înapoi pe spate. Mai încercă o data şi de data asta fu ajutat de Daniel, care nu îndrăznea să-l privească în ochi ştiind că din cauza lui, Leon se afla în acea situaţie. Brunetul se ridică în capul oaselor, tot corpul îl durea şi avea impresia că întreaga cameră se învârte cu el, dar îşi reveni după puţin timp. Nu îi părea rău pentru răni, ştia că atunci când Daniel îl luase la bătaie putea riposta, putea ataca şi el, dar dacă ar fi făcut-o, Kimm ar fi fost moarta acum. Aşa că şi-a asumat riscul, i-a cerut sa-şi verse nervii pe el decât pe micuţa roşcată. Oricum, ştia că imediat după ce se va hrănii rana o să dispară complet.
Daniel ştia ca vampirul de lângă el trebuia să plece pentru că în mai puţin de patruzeci şi cinci de minute lumina zilei va invada întreg oraşul. Leon se chinuia să meargă, ţinându-şi mâna dreaptă pe abdomen, acolo unde cuţitele lui Daniel înca îşi mai simţeau tăişurile. Ieşii cu greu din birou încercând să ignore privirile şi rânjetele celorlalţi care îi urmăreau fiecare mişcare. Nestiind nici el cum, ajusese în camera unde Kimm îl aştepta, dar privirea ei era pierdută, pielea îi era lipsită de viaţa iar ochii îi erau roşi de la lacrimile neîncetate pe care le vărsase. Deîndată ce brunetul îi strigă numele, tresări, aruncându-se în braţele lui, Leon o îndepărtă usor şi o linişti spunându-i că trebuiau să plece. Kimm îl ascultă şi ieşira afară din cameră, coborând pe scara-spirală. Ajunşi la parter totul luase o întorsătură neaşteptată. Toţi vampiri se aruncaseră asupra lui Kimm, Leon se puse în faţa ei hotărât să o apere, reuşi să-l lovească pe unul dintre vampiri, despicându-i gâtul şi aruncându-l într-un colţ. Un altul îl lovi iar brunetul cazu la pământ dar trăgându-l după el pe cel care îl lovise. Se tăvăleau pe podeaua rece, Leon lovindu-l cu picioarele, mâinile find ţinute puternic de vampirul ce stătea desupra lui. Daniel le striga să înceteze deşi toţi păreau să nu-l audă, până când şi acesta se luă la bătaie cu unul care se ducea să-l ajute pe cel ce se lupta cu Leon. Unul dintre vampiri, ce avea părul negru ajungându-i până la umeri, o prinse pe Kimm şi îşi apropie gura de gâtul ei, Raul apăru în spatele lui şi îl luă de păr aruncându-l în perete apoi năpustindu-se asupra lui. Kimm observă o fată ce se învârtea pe lângă ea, era acea Monik ce avusese grijă de ea cât a stat în acea cameră. Auzea cum urla şi mârâie înspre diferite locuri, miscându-şi într-un ritm rapid dar elegant mâinile. Roşcata nu ştia ce se întampla, dar voia să facă sau să spună ceva ca toate acelea să înceteze. Tot corpul îi era invadat de teamă iar îngrijorarea pentru Leon o apăsa mai tare decât orice altceva. Tot locul era pătat cu sânge, ţipete care aproape îi spărgeau timpanele lui Kimm dominau în întreg castelul, iar lupta se agrava. Leon încerca să ajungă la Kimm dar era mereu atacat, Raul încă se lupta cu acel vampir, Daniel încerca să atace mai mulţi vampiri deodată iar Monik dispăru de lângă Kimm, acum fiind încolţită de trei alţi vampiri. Era evident o luptă nedreaptă şi era ceva neînregula cu ea, singurul care îşi dăduse seama a fost Raul, strigând-o cât putu de tare pe Kimm. Leon se înfurie şi atacă un vampir cu atâta forţa încât aproape îi despică corpul în două. Când ajunse în locul unde o lăsase pe roşcată aceasta nu mai era acolo, cercetase întreaga încăpere dar Kimm nu mai era, la fel ca şi ceilalţi vampiri, cu toţi dispăruseră într-o fracţiune de secundă. Chiar şi vampiri cazuţi joş, răniţi, acum se vedea doar sângele ce îl vărsaseră.
- Kiiiimmm! strigă Leon cu durere dar în acelaşi timp furios.
Daniel: http://img37.imageshack.us/img37/3282/danielrm.jpg
Cei doi ajunsesera la usa, toate perechile de ochii erau atintite asupra lor. Deschisera usa si intrara, in fata lor se afla un birou mare cafeniu, cu un scaun negru de piele pe care statea un barbat cam de vreo 30 de ani, cu parul argintiu si cu niste ochi de un albastru marin. In stanga, lipita de un perete, se afla o canapea de aceasi culoare ca si scaunul.
Leon facu o plecaciune in semn de respect, asteptand ca barbatul sa spuna ceva. Dar ochii albastri o priveau doar pe Kimm, studiind-o dar nearatand deloc impresionat. Parea ca stie sa-si controleze emotiile,gandurile si expresile astfel incat cel din fata lui sa astepte reactia acestuia cu rasuflarea taiata.
- Domnule Daniel, imi cer scuze pentru lunga mea absenta de la castel. Spuse Leon facand inca o plecaciune.
Daniel se ridica de pe scaun indreptandu-se spre Leon, ajuns langa el incepu sa-i mangaie fata. Kimm privea cu uimire scena nestiind ce sa faca sau sa spuna. Cu o miscare mult prea rapida Leon fu arucat cu putere inspre perete, impactul viguros cree o gaura aratand forta cu care fusese vampirul aruncat. Leon cazu neputincios pe jos, tusind sange si implorand ceva ce probabil numai el stia.
- Dupa ce lipsesti 2 luni de la castel doar ca sa umbli cu o muritoare in loc sa o ucizi, mai poti sa vi la mine cu scuze de genu' asta? spuse barbatul lovindu-l cu piciorul in burta facandu-l pe Leon sa urle de durere.
Kimm privea incapabila sa se miste, uitandu-se cum Daniel il ia pe brunet de par lovindu-l de perete si infingandu-i un cutit in stomac, urmand si altele.
Leon cazu jos continuand sa implore, barbatul se intoarse catre adolescenta care nici un pas in spate nu facu si Daniel o lua de gat, ridicand-o la aceasi inaltime cu el pentru a o privi. Adolescenta incerca sa se elibereze, dar cu cat incerca mai mult cu atat strasoarea devenea si mai puternica.
- Stai cuminte fetito, nu te voi omori. Dar nu te gandi ca acest lucru se datoreaza faptului ca imi esti draga, te-as putea ucide fara cel mai mic efort, dar nu o voi face si asta din cauza lui. Arata spre vampirul ce statea intins pe jos. Dar ar fi bine sa-ti iei talpasita pana vorbesc eu cu Leon. Continua vampirul nervos.
Daniel ii dadu drumul iar fata incerca sa-si faca respirata cat mai regulata. Fara sa mai faca ceva se intoarse catre usa, acolo unde o fata cu parul argintiu si imbracata cu o rochie alb cu albastru il privea pe vampirul ce statea pe jos plin de sange.
- Monik, gasestei acestei fiinte o camera si stai cu ea pana vine Leon.
- Da, domnule! spuse fata intorcandu-si privirea spre el zambind.
Monik o lua pe Kimm de mana si iesira, in cateva secunde roscata se trezi intr-o camera frumoasa si prima camera mobilata vazuta pana acum. Kimm epuizata se aseza pe pat hotarata sa doarma.
In biroul lui Daniel, brunetul era inca pe jos plin de sange. Argintiul il privea fara nici un pic de mila, amintindu-si de ziua cand l-a gasit aproape mort la intrarea in oras. Ii darui din sangele lui doar ca sa-l salveze si de atunci devenisera foarte apropiati. Nimeni din castel nu stia cu adevarat ce era intre cei doi astfel se gaseau tot felul de povesti care se imprastiau foarte repede.
Vampirul rasufland dispretuitor il lua pe Leon de jos si-l puse pe canapea, apoi incepu sa-i ingrijeasca ranile. In timp ce ii stergea sangele de pe burta isi aminti de o promisiune facuta cu el insusi. Imediat il cuprinse o stare de tristete si dezamagire, mainile lui ingrijeau ranile cu blandete, era ca un fulg ce dorea sa aduca numai alinare in calea lui.
- Cat de mult imi doresc ca toate acestea sa nu se fi intamplat, ca tu, micul meu Leon, sa nu fi intalnit niciodata acea fiinta ci sa traiesti alaturi de mine asa cum ai trait mereu, doar tu si eu, un fel de tata si fiu. Tu sa continui sa conduci acest castel atat de sigur pe tine, atat de indiferent de vorbele celorlalti. Niciodata nu ai fost prea interesat de ce se intampla in jurul tau, faceai mereu ce ti se spune fara sa intrebi nimic.
Vampirul se opri si se intoarse brusc catre usa, ca si cum ar fi auzit pe cineva intrand dar se linisti vazand ca gresise. Se intoarse catre Leon si continua.
- Te-ai schimbat mult de cand te-am intalnit, practic am schimbat personalitatile fara sa ne dam seama. Cand am vorbit pentru prima data, cand te-ai trezit si glasul tau a inceput sa se auda prin toata incaperea atat de panicat, m-am atasat din prima de tine. Atunci cand ti-am spus ce ai devenit si cum va fi viata ta de acum in colo, ai zambit. Nu mi-am dat seama daca acela era un zambet de fericire sau de amaraciune si de acea nici nu am incercat sa te consolez. Imediat ce ti-ai mai revenit ai devenit mana mea dreapta, erai atat de fericit sa-mi fi alaturi, sa te antrenezi cu mine si sa ne hranim impreuna, desi pentru mine nu erai decat o jucarie. E adevarat, nu m-am atasat de tine pentru ca imi erai drag ci pentru ca am vazut o naivitate in tine, ceva ce in ceilalti vampiri din acest castel nu existase niciodata. Imi amintesc cum erau zilele petrecute impreuna, te purtai ca un mielusel. Atat de sensibil de parca cea mai mica atingere te-ar fi distrus, atat de timid, iti era asa de greu sa comunici cu mine incat uneori trebuia sa banuiesc ce anume voiai sa spui. Iar eu, ma purtam foarte dur, vazandu-te atat de fragil in fata mea mi-am dat seama ca pot face orice din tine. Sa te trimit sa-mi aduci victime, in loc sa umblu eu dupa ele, erai cel mai perfect scalv.
Daniel scoase un oftat indelung mahnit, parca vrand sa dea timpul inapoi.
- Cu timpul, toate acestea s-au schimbat, ai devenit respingator cu mine, mereu ma evitai, cand mai apucam sa vorbim, privirea ta era rece si distanta,ca si cum m-ai ucide din priviri. Incepusei sa comunici mai mult cu ceilalti, desi ei nu ti-au impartasit niciodata sentimentul, inca te mai urau pentru ca te favorizam. Singurul care te-a acceptat a fost Raul, dupa aceea, tot timpul ti-l petreceai alaturi de el, iar personalitatea ti se transforma pe noapte ce trecea. Pana cand, intr-o seara, devenisei de nerecunoscut. Ai venit la mine zambind, dar nu erai singur, Raul te insotea asa cum facuse de cand v-ati vorbit prima oara, el oprindu-se cuminte langa usa. La inceput am crezut ca ti-ai revenit, ca redevenisei acel Leon sfios, dar lucrurile nu erau chiar asa. Te-ai asezat pe scaun dar fara sa-ti inlaturi acel zambet care defapt era unul triunfator, diabolic, spunand ca vei trai pe cont propriu si ca nu vei mai locui cu mine, dar nu vei renunta la postul care ti-l dadusem, acela de a supraveghea castelul si pe cei aflati in el. Nu imi amintesc foarte bine ce s-a mai intamplat dupa aceea... vag imi amintesc ca am avut impresia ca imi ascundeai ceva, dar nu asta e important ci ca o singuratate imposibil de descris m-a cuprins cu ghearele ei nedorind sa-mi dea drumul imediat ce ai parasit incaperea. Iar restul noptilor, au decurs asa cum spusesei, pana cand ai inceput sa nu mai vi la castel si asta datorita acelei muritoare. Totul se daduse peste cap aici, toti au crezut, dintr-o informatie total gresita, ca eu iti voi da lucrul care ma tine in acest castel, ca iti voi da conducerea suprema si ca te-am trimis intr-o calatorie pentru a invata mai multe si pentru a fi mult mai pregatit. Nu stiu sigur ce anume se intampla cu ei dar stiu ca acum te urasc mai mult decat au facut-o de cand ai venit in acest castel.
Facu o pauza, parca incercand sa linisteasca ceva din el, dupa care continua.
- Nu ti-am spus aceste lucruri care sunt absolut sigur ca le sti si tu doar pentru ca sa le auzi si de la mine, ti le-am spus ca sa sti ca imi pare rau pentru tot, vreau doar sa ma ierti si sa revina totul asa cum a fost inainte. Poti sa fi sigur ca nu mai am acea gandire din trecut si de aceea am spus la inceput cuvintele "tata si fiu". Ti-am aflat adevarata valoare si...vreau doar sa te intorci la mine.
Vampirul fu cuprin de o tristete cumplita, lasa capul in jos incercat sa stapaneasca urletul ce se nascuse in el. Nu stia daca Leon il auzise, dar el tot simtise nevoia sa le spuna. Se putea observa cu usurinta cat de mult se schimbase si adevarul cu care spusese acele cuvinte. Il durea, il durea intradevar cand se gandea la comportamentul lui din trecut cu Leon si voia cu tot dinadinsul sa se revanseze.
- Sti ca acest lucru nu se va intampla niciodata. Spuse Leon, glasul fiindu-i ragusit si chinuit.
*****[posturi unite]
Capitolul 11: Durere - part. II
Daniel îl privi, tocmai terminase să-l bandazeje aşa că mâinile i se aflau pe lângã corp. Regretele i se citeau pe faţa albă ca varul iar ochii lui parcă cerşeau milă, un lucru nefiresc vampirilor. Îşi ridică braţele involuntar, ca şi cum o forţă invizibilã i le-ar fi ridicat, şi-l îmbrăţişă pe vampirul rănit punându-şi cu blândeţe capul pe abdomenul acestuia. Plângea şi asta o ştia şi Leon, lacrimile udându-i bandajele pătate cu sânge, cu greu îşi ridică mâna şi îi mângâie capul încercând să-l liniştească. Rămăsesera asa o vreme până când, Daniel se opri din plâns, suspinele auzindui-se din când în când arătând că era înca nemulţumit de sine, ca apoi, o tăcere sumbră să îi înconjoare. Se priveau, stând nemişcaţi, pe feţele lor nu se putea citi nimic, arătau ca două statui perfect conturate încât trebuia să stai ore în şir să le priveşti sperând că vei găşi o greşeală sau o deformare în creaţia lor, dar renunţai dânduţi seama că nu există. Acea liniste se zdrobi când glasul lui Daniel răsună prin cameră.
- Mã ierţi? spuse cu o voce plângăcioasă dar în acelaşi timp plină de durere.
- Iertarea mea nu ar schimba nimic. Spuse vampirul privind tavanul ca şi cum acolo s-ar afla un lucru ce trebuia studiat îndelung pentru a fi înţeles.
- Ba da, pe mine. Aş fi mult mai împăcat pentru toate lucrurile care ţi le-am făcut.
Leon nu spuse nimic, înca privea tavanul. Acum părea că se întoarse în trecut, într-un loc în care nu ar fi vrut să se întoarcă niciodată. Părea o statuie cum nimeni nu mai văzuse vreodată, făcută pentru a arăta oameniilor cât de bine înţelegeau zeii durerea şi singurãtatea. Argintiul stătea în genunchi lângă el aşteptând. Îşi dorea ca Leon să spună ceva, să facă ceva, să arate că se află în prezent. Deşi se aflau unul lângă celălalt, tăcerea dintre ei doi îi dădea vampirului un sentiment de singurătate, ca şi cum Leon nu s-ar afla acolo. Întunericul îl sufoca iar singura lui scăpare era vampirul pe care îl rănise. Nemaiputând suporta începu să-l zgâlţâie încercând să-l aducă înapoi, dar Leon nu reacţiona în niciun fel. Pe faţa argintiului se citea panica şi teama. Se opri din al zgâlţâi pe Leon şi îşi astupă urechile ca şi cum ar încerca să scape de un zgomot puternic. simţind o mânã pe cap îşi reveni, dându-şi seama cine o fãcuse, şi-l îmbrăţisă refuzând sã-i dea drumul.
- Te iert! spuse Leon încercând să-l îndepãrteze, strânsoarea devenind mult prea dureroasã.
Daniel îi dãdu drumul şi se uită cu lacrimi în ochi la brunet, un zâmbet îi apăru pe buze şi parcă tot întunericul îl părăsise. Era greu de explicat ce se întâmpla cu el, parcă toată viaţa lui depinse de acel mic cuvânt. Fără să mai poată exprima ceva Leon continuă.
-Dar nu te iert pentru ca totul să redevină aşa cum a fost, ci te iert că nu suport să te văd în halul ăsta. Numai uitându-mă la tine îmi vine să vărs, nu pot să cred că ai decăzut în halul acesta din cauza mea, esti jalnic. E adevărat, în ziua când am venit cu Raul la tine ţi-am ascuns un lucru. şti de ce am devenit aşa apropiat de Raul? pentru că el a fost primul care m-a găsit, imediat după ce am fost transformat în vampir el mi-a fost alături, timp de cinci ani. Dar eu am fost prea încăpăţânat şi nu am vrut să suport ceea ce devenisem. Am vrut să fug cu speranţa că voi gasi un loc numai pentru mine, un loc unde eu să mă pot linişti şi să uit de ceea ce eram cu adevărat. Dar mi s-a întâmplat altceva, am dat peste nişte vampiri care şi-au bătut joc de mine. Când mai găsit tu tocmai fusesem aruncat acolo de bestiile acelea şi îmi pierdusem memoria. Nu mai ştiam nimic de mine. Când am început să mă port dur cu tine am făcut-o din două motive. Unul este pentru că mi-am dat seama ce semnificam eu pentru tine iar doi, că Raul îmi spusese totul despre mine, astfel revenindu-mi memoria.
Argintiul nu avea nimic ce să spuna aşa că afişa un zâmbet semnificând înţelegere. Leon se străduii să se ridice, dar forţele parcă îl părăsisera aşa că se lăsă înapoi pe spate. Mai încercă o data şi de data asta fu ajutat de Daniel, care nu îndrăznea să-l privească în ochi ştiind că din cauza lui, Leon se afla în acea situaţie. Brunetul se ridică în capul oaselor, tot corpul îl durea şi avea impresia că întreaga cameră se învârte cu el, dar îşi reveni după puţin timp. Nu îi părea rău pentru răni, ştia că atunci când Daniel îl luase la bătaie putea riposta, putea ataca şi el, dar dacă ar fi făcut-o, Kimm ar fi fost moarta acum. Aşa că şi-a asumat riscul, i-a cerut sa-şi verse nervii pe el decât pe micuţa roşcată. Oricum, ştia că imediat după ce se va hrănii rana o să dispară complet.
Daniel ştia ca vampirul de lângă el trebuia să plece pentru că în mai puţin de patruzeci şi cinci de minute lumina zilei va invada întreg oraşul. Leon se chinuia să meargă, ţinându-şi mâna dreaptă pe abdomen, acolo unde cuţitele lui Daniel înca îşi mai simţeau tăişurile. Ieşii cu greu din birou încercând să ignore privirile şi rânjetele celorlalţi care îi urmăreau fiecare mişcare. Nestiind nici el cum, ajusese în camera unde Kimm îl aştepta, dar privirea ei era pierdută, pielea îi era lipsită de viaţa iar ochii îi erau roşi de la lacrimile neîncetate pe care le vărsase. Deîndată ce brunetul îi strigă numele, tresări, aruncându-se în braţele lui, Leon o îndepărtă usor şi o linişti spunându-i că trebuiau să plece. Kimm îl ascultă şi ieşira afară din cameră, coborând pe scara-spirală. Ajunşi la parter totul luase o întorsătură neaşteptată. Toţi vampiri se aruncaseră asupra lui Kimm, Leon se puse în faţa ei hotărât să o apere, reuşi să-l lovească pe unul dintre vampiri, despicându-i gâtul şi aruncându-l într-un colţ. Un altul îl lovi iar brunetul cazu la pământ dar trăgându-l după el pe cel care îl lovise. Se tăvăleau pe podeaua rece, Leon lovindu-l cu picioarele, mâinile find ţinute puternic de vampirul ce stătea desupra lui. Daniel le striga să înceteze deşi toţi păreau să nu-l audă, până când şi acesta se luă la bătaie cu unul care se ducea să-l ajute pe cel ce se lupta cu Leon. Unul dintre vampiri, ce avea părul negru ajungându-i până la umeri, o prinse pe Kimm şi îşi apropie gura de gâtul ei, Raul apăru în spatele lui şi îl luă de păr aruncându-l în perete apoi năpustindu-se asupra lui. Kimm observă o fată ce se învârtea pe lângă ea, era acea Monik ce avusese grijă de ea cât a stat în acea cameră. Auzea cum urla şi mârâie înspre diferite locuri, miscându-şi într-un ritm rapid dar elegant mâinile. Roşcata nu ştia ce se întampla, dar voia să facă sau să spună ceva ca toate acelea să înceteze. Tot corpul îi era invadat de teamă iar îngrijorarea pentru Leon o apăsa mai tare decât orice altceva. Tot locul era pătat cu sânge, ţipete care aproape îi spărgeau timpanele lui Kimm dominau în întreg castelul, iar lupta se agrava. Leon încerca să ajungă la Kimm dar era mereu atacat, Raul încă se lupta cu acel vampir, Daniel încerca să atace mai mulţi vampiri deodată iar Monik dispăru de lângă Kimm, acum fiind încolţită de trei alţi vampiri. Era evident o luptă nedreaptă şi era ceva neînregula cu ea, singurul care îşi dăduse seama a fost Raul, strigând-o cât putu de tare pe Kimm. Leon se înfurie şi atacă un vampir cu atâta forţa încât aproape îi despică corpul în două. Când ajunse în locul unde o lăsase pe roşcată aceasta nu mai era acolo, cercetase întreaga încăpere dar Kimm nu mai era, la fel ca şi ceilalţi vampiri, cu toţi dispăruseră într-o fracţiune de secundă. Chiar şi vampiri cazuţi joş, răniţi, acum se vedea doar sângele ce îl vărsaseră.
- Kiiiimmm! strigă Leon cu durere dar în acelaşi timp furios.
Daniel: http://img37.imageshack.us/img37/3282/danielrm.jpg