29-07-2009, 07:29 PM
Domou arigatou Aiu-chan ma bucur ca ti-a palcut. In continuare un eseu. xD si data viitoare o comedie ;;)
[center]
Iubind contrastul
[/center]
A iubi
Cunoasterea adevarului este cel mai mare intuneric. As renunta oricand la toate problemele astea , care nu duc la nimic, pentru o naivitate dulce si inconstienta. Spiritul sfasie, nu inalta. De obicei, viata nu se mentine fecunda sau productiva decat prin tensiuni si antinomii, care reprezinta un principiu de lupta si de incordare agonica. Entuziasmul depaseste acest principiu, realizand viata fara dramatism, exprimand un elan fara tragedie si iubind fara sexualitate.
Exista atatea moduri prin care poti iubi, incat ajungi sa crezi ca iubirea devine ceva mecanic in sufletul tau. Iubesti fara sa stii ce, slavesti fara sa stii ce, te inchini cuiva imaterial si asta numesti iubire. Cat de nule sunt aceste interpretari filozofie, nimic nu poate ilustra mai bine iubirea decat absoluta neintelegere a semnificatiei ei.
Ma tem sa povestesc asa ceva, nu fiindca mi-e frica, ci pentru ca nu gasesc un inteles in toate aceste cuvinte. Cum as putea sa descriu ceea ce simt, cand nu am nicio definitie certa asupra unui obiect, a unui sentiment... asupra ta.
A renunta
Mult orgoliu si suferinta sunt in orice renuntare. In loc sa te retragi cu cea mai mare discretie , ramai si te plangi de propriile-ti probleme. Consideri renuntarea un pacat, fii serios..Din moment ce eu prin renuntare nu pot castiga efectiv eternitatea, ci mor ca si ceilalti, de ce dispretuiesc si de ce sa numesc asta calea mea cea adevarata?
Intereseaza pe cineva ca eu am renuntat demult, ma vedeti altfel de cat sunt? Vad durerea, suferinta atat de specifica varstei, moartea, dar de ce sa-i fac pe altii sa o vada? Este de asemenea mult prea drept ca pe acela care a vazut in fata asemenea realitati nu crude, ci cliseice, nu il mai tenetaza nimic altceva decat renuntarea.
Contrast
Cine sunt eu? Un alt efect artistic. As intreba cine m-a creat, dar pentru ce. Ma simt un om fara sens si nu imi pare rau ca nu am niciun sens. De ce nu am aripi, sau gheara, sau colti, oare asta ma face om? Si daca da, cum pot deveni altceva, m-am saturat sa am parte de aceleasi trairi de fiecare data. Ar rebui ca omul sa devina un animal rational. Asa mi-as putea manifesta trairile printr-un singur sunet, exista prea multe cuvinte in alfabetul asta pentru a stii pe care sa le folosesti in diferite momente. Contrastul dintre bine si rau, lumina si intuneric, om si animal, viata si moarte, as putea continua asa o viata, insa de ce fiecare cuvant creeaza o negare? De ce pot fi fericita sau nefericita, buna sau rea, de ce nu pot fi... normala. Si daca va ganditi bine, nimeni nu e normal, pentru ca fiecare are ceva diferit de celalalt. A fi normal, implica o multime identica, deci nici tu nu esti normala, ia gandeste-te, de ce esti diferita de mine?
[center]
Iubind contrastul
[/center]
A iubi
Cunoasterea adevarului este cel mai mare intuneric. As renunta oricand la toate problemele astea , care nu duc la nimic, pentru o naivitate dulce si inconstienta. Spiritul sfasie, nu inalta. De obicei, viata nu se mentine fecunda sau productiva decat prin tensiuni si antinomii, care reprezinta un principiu de lupta si de incordare agonica. Entuziasmul depaseste acest principiu, realizand viata fara dramatism, exprimand un elan fara tragedie si iubind fara sexualitate.
Exista atatea moduri prin care poti iubi, incat ajungi sa crezi ca iubirea devine ceva mecanic in sufletul tau. Iubesti fara sa stii ce, slavesti fara sa stii ce, te inchini cuiva imaterial si asta numesti iubire. Cat de nule sunt aceste interpretari filozofie, nimic nu poate ilustra mai bine iubirea decat absoluta neintelegere a semnificatiei ei.
Ma tem sa povestesc asa ceva, nu fiindca mi-e frica, ci pentru ca nu gasesc un inteles in toate aceste cuvinte. Cum as putea sa descriu ceea ce simt, cand nu am nicio definitie certa asupra unui obiect, a unui sentiment... asupra ta.
A renunta
Mult orgoliu si suferinta sunt in orice renuntare. In loc sa te retragi cu cea mai mare discretie , ramai si te plangi de propriile-ti probleme. Consideri renuntarea un pacat, fii serios..Din moment ce eu prin renuntare nu pot castiga efectiv eternitatea, ci mor ca si ceilalti, de ce dispretuiesc si de ce sa numesc asta calea mea cea adevarata?
Intereseaza pe cineva ca eu am renuntat demult, ma vedeti altfel de cat sunt? Vad durerea, suferinta atat de specifica varstei, moartea, dar de ce sa-i fac pe altii sa o vada? Este de asemenea mult prea drept ca pe acela care a vazut in fata asemenea realitati nu crude, ci cliseice, nu il mai tenetaza nimic altceva decat renuntarea.
Contrast
Cine sunt eu? Un alt efect artistic. As intreba cine m-a creat, dar pentru ce. Ma simt un om fara sens si nu imi pare rau ca nu am niciun sens. De ce nu am aripi, sau gheara, sau colti, oare asta ma face om? Si daca da, cum pot deveni altceva, m-am saturat sa am parte de aceleasi trairi de fiecare data. Ar rebui ca omul sa devina un animal rational. Asa mi-as putea manifesta trairile printr-un singur sunet, exista prea multe cuvinte in alfabetul asta pentru a stii pe care sa le folosesti in diferite momente. Contrastul dintre bine si rau, lumina si intuneric, om si animal, viata si moarte, as putea continua asa o viata, insa de ce fiecare cuvant creeaza o negare? De ce pot fi fericita sau nefericita, buna sau rea, de ce nu pot fi... normala. Si daca va ganditi bine, nimeni nu e normal, pentru ca fiecare are ceva diferit de celalalt. A fi normal, implica o multime identica, deci nici tu nu esti normala, ia gandeste-te, de ce esti diferita de mine?
![[Imagine: cucumberFou1rcopy.png]](http://i427.photobucket.com/albums/pp360/Myttsu-chan/cucumberFou1rcopy.png)