25-07-2009, 02:35 PM
Well Goddy chan a doua e un eseu, iar prima :-" nu comentez. Uite ce ti-am promis, e pentru un concurs in care ne-au pus sa facem un text unde sa predomine naratiunea.
Oare cât era ceasul? Probabil că trecuseră mai bine de două ore de când stăteam şi priveam albul murdar al peretelui. M-am întors pe partea cealaltă, încercând să închid ochii, dar în următorul moment m-am trezit cu o piatră în cap.
„Ce naiba? E unu noaptea, fraÅ£ilor!â€
M-am ridicat alene din pat, speriindu-mă de scârţâitul său grav şi m-am îndreptat către fereastră. O uitasem deschisă, dar chiar şi aşa, de ce o piatră tocmai mă lovise în cap?
Îi aud glasul şi chipul mi se înroşeşte. Era el. Nu ştiu ce ar fi dorit o persoană la două noaptea, însă m-am prefăcut nervoasă şi am scos capul pe geam, începând să ţip.
I-am simţit mâna caldă apăsându-mi gura şi am deschis ochii larg, închizând imaginea sa în mine.
- Am câştigat, l-am auzit spunând. Am câştigat două bilete în Hawaii, vii cu mine?
- Poftim? am întrebat eu, accentuând cuvântul astfel încât întrebarea pe care voiam să o pun a devenit o exclamare.
El se strâmbă un pic la mine şi îmi făcu semn să tac, luându-mi mâna de la gură şi scoţând două bilete din buzunarul mic al gecii sale de blugi. Am aprins veioza, încercând să citesc scrisul mic de pe cele două hârtii, dar nu am văzut decât o dată ciudată: 1 iulie 2009, ora 7:00.
M-am îndreptat mai mult instinctiv spre calendar şi am pus mâna pe locul în care era însemnată ziua de ieri.
- 30 iunie?! am exclamat fugind către el şi împiedicându-mă în drumul meu de cearşaful aruncat pe jos. Asta e mâine! Cum naiba le-ai câştigat pe astea? Sigur nu le-ai furat, Radu?
- Fii serioasă! Ştii bine că nu sunt genul. Ar fi bine să îţi faci bagajul, avem avionul în… aproximativ cinci ore. Ne vedem la tine în faţa casei la ora şase. Să nu întârzii!
M-am îndreptat mai mult adormită spre dulap şi mi-am scos valiza destul de grea pentru a o urca în pat. Trebuia să îmi împachetez hainele sau cel puţin să mimez că fac asta, aşa că le-am aruncat în geantă fără să mă uit şi am închis-o trântindu-mă pe pat şi încercând să dorm.
Nu ştiu exact câte ore de somn am prins, însă am auzit în curând ceasul sunând. Nu m-am grăbit să mă ridic, întinzându-mă pe tot patul şi strângându-mi pernuţa în braţe. Am auzit telefonul şi mi-am aruncat mâna pe dulap, căutându-l.
- Da…, răspund plictisită.
- Unde eşti? îl aud ţipând. E şase jumate' !
Aşteptam să termine de vorbit, pentru a-i arunca celebrele reproşuri de care probabil că se săturase, dar de-abia atunci mi-am amintit că astăzi se presupune că trebuia să plec în… vacanţă.
M-am ridicat grabită, împiedicându-mă de acelaşi cearşaf, şi am luat primele haine pe care le-am găsit aruncate pe fotoliu. Minutele mi se păreau că trec prea repede şi nu ştiam ce ar trebui să fac, astfel încât atunci când am ieşit, m-am trezit cu o felie de pâine cu marmeladă în gură, pieptănul într-o mână, valiza în cealaltă şi cu şireturile tenişilor desfăcute. I-am văzut chipul amuzat şi am simtit cum roşesc, însă el nici nu părea să mă observe. Mi-a luat bagajul şi l-a aruncat pe bancheta din spate peste al lui, iar eu m-am urcat lângă el.
Şapte fără un sfert, am apucat să citesc până ce am simţit maşina trepidând, şi am auzit roţile scârţâind sub greutatea automobilului. Nu ştiu dacă ne-a luat mai mult de zece minute să ajungem la aeroport, dar m-am trezit alergând prin aglomeraţie cu el ţinându-mă de mână.
- Ce poartă? m-a întrebat grăbit.
Am scos un bilet şi am pronunţat primul număr pe care l-am văzut:
- Doi.
Nu îmi aduc prea bine aminte cum s-a desfăşurat totul… Am auzit bagajele cum sunt trântite pe bandă rulantă şi am aruncat biletele în mâna poliţistului de acolo, alergând pe coridor.
- Staţi! am auzit-o pe femeia de la poartă strigând, dar nu ne-a păsat.
Am urcat în avion răsuflând uşuraţi; nu-l pierduserăm. Ne-am aşezat liniştiţi pe scaune şi am simţit avionul cum porneşte. Mi-am întors capul, observând privirile ciudate ale celorlalţi. În spatele meu era o doamnă cu o căciulă neagră şi un palton, iar în stânga, un domn cu cizme. Mi se părea o vestimentaţie extrem de neobişnuită pentru o vacanţă în Hawaii. Una dintre stewardese ne-a privit şi a comentat ceva la adresa noastră, îndreptându-se spre noi.
- S-au anunţat minus zece grade, cred că vă va fi frig doar în pantaloni scurţi şi maiou.
- Minus zece grade? am întrebat eu nelămurită.
- Da. În Novosibirsk s-au anunţat temperaturi de până la minus zece grade.
- Pofitm? Ce naiba... Siberia? Dar...
Am scos grăbită biletele şi le-am privit atentă. Poarta cinci, locurile unu şi doi, încurcasem locul cu poarta. Nu ştiam ce să-i spun lui Radu şi el părea a mă privi mirat. Avionul deja rula pe pistă, aşa că m-am lăsat pe spate, oftând.
- Pregăteşte-te de o vacanţă îngheţată pe teritoriul Siberiei!
I-am simţit agitaţia şi aproape ca îmi venea sa râd atunci cand s-a înroşit la faţă şi a început să se mişte pe scaun Era extrem de amuzant, rămăsesem fără haine, fără biletele la hotel, fără pic de mancare, cu două maiouri şi doua perechi de pantaloni scurţi pe noi şi cu ochelari de soare in cap si... ne indreptam spre Siberia. Interesant...
Aveam noroc că măcar banii se mai aflau în posesia noastră. Am adormit cu capul pe umărul lui şi am pierdut noţiunea timpului. Trecuseră trei ore, maximum patru şi deja îmi simţeam corpul îngheţând. Atingerea sa era singura care îmi mai conferea o senzaţie de confort, ghemuindu-mă la pieptul lui. Probabil că el era treaz, pentru că îi simţeam mâna mângâindu-mi chipul şi apoi... apoi a făcut ceva ce m-a făcut să nu mai vreau să mă trezesc de ruşine. Îi simţeam buzele presându-le pe ale mele şi, neştiind cum să răspund situaţiei, l-am împins de lângă mine, prefăcându-mă că am amorţit. El păru a râde, îl dădea de gol chicotitul, cred că ştia că sunt trează. Roşeaţa nu mi-a dispărut nici măcar când am ajuns la destinaţie. Pe lângă privirile insistente ale oamenilor ce treceau şi începeau să râdă, mai avusesem parte şi de o încălzire în tot sensul cuvântului. Ne-am îndreptat amândoi spre ieşire, simţind cum zăpada ne lovea cu duritate peste picioare. Radu a chemat un taxi şi ne-am urcat în el. Bineînţeles că nu ştiam rusa, şi nici şoferul engleza, aşa că ne-am descurcat pe... numere. Am ajuns la un hotel foarte... neobişnuit, ţinând cont că lângă el era o turmă de reni. Aceleaşi priviri ciudate, cum era şi normal, însă am ajuns în cameră. Era cald, dar nu aveam haine. Bineînţeles că ziua următoare, când ne-am plimbat prin magazine în pantaloni scurţi, am fost complimentaţi chiar de vânzătoare, nu că mi-ar fi păsat mie că am picioare frumoase atunci când afară sunt sub zero grade şi singurele surse de căldură sunt... doi ciorapi. Nu am stat mai mult de trei zile, pentru că nu rezistam, dar în cele două zile am profitat atât de mult de zapadă încât, atunci când m-am întors acasă, am avut grijă să stau o săptămână în pat transpirată cu o compresă, visând la vacanţa pe care am pierdut-o.
- De ce eu? am suspinat acoperindu-mi faţa cu pilota.
- Pentru că eşti tu, i-am auzit glasul şi îmediat i-am simţit buzele presându-le pe ale mele, până să realizez ce se întâmplă. Măcar a ieşit ceva bun din vacanţa asta, nu?
- Şi totuşi... am oftat eu dezamagită.
Åži totuÅŸi...
Oare cât era ceasul? Probabil că trecuseră mai bine de două ore de când stăteam şi priveam albul murdar al peretelui. M-am întors pe partea cealaltă, încercând să închid ochii, dar în următorul moment m-am trezit cu o piatră în cap.
„Ce naiba? E unu noaptea, fraÅ£ilor!â€
M-am ridicat alene din pat, speriindu-mă de scârţâitul său grav şi m-am îndreptat către fereastră. O uitasem deschisă, dar chiar şi aşa, de ce o piatră tocmai mă lovise în cap?
Îi aud glasul şi chipul mi se înroşeşte. Era el. Nu ştiu ce ar fi dorit o persoană la două noaptea, însă m-am prefăcut nervoasă şi am scos capul pe geam, începând să ţip.
I-am simţit mâna caldă apăsându-mi gura şi am deschis ochii larg, închizând imaginea sa în mine.
- Am câştigat, l-am auzit spunând. Am câştigat două bilete în Hawaii, vii cu mine?
- Poftim? am întrebat eu, accentuând cuvântul astfel încât întrebarea pe care voiam să o pun a devenit o exclamare.
El se strâmbă un pic la mine şi îmi făcu semn să tac, luându-mi mâna de la gură şi scoţând două bilete din buzunarul mic al gecii sale de blugi. Am aprins veioza, încercând să citesc scrisul mic de pe cele două hârtii, dar nu am văzut decât o dată ciudată: 1 iulie 2009, ora 7:00.
M-am îndreptat mai mult instinctiv spre calendar şi am pus mâna pe locul în care era însemnată ziua de ieri.
- 30 iunie?! am exclamat fugind către el şi împiedicându-mă în drumul meu de cearşaful aruncat pe jos. Asta e mâine! Cum naiba le-ai câştigat pe astea? Sigur nu le-ai furat, Radu?
- Fii serioasă! Ştii bine că nu sunt genul. Ar fi bine să îţi faci bagajul, avem avionul în… aproximativ cinci ore. Ne vedem la tine în faţa casei la ora şase. Să nu întârzii!
M-am îndreptat mai mult adormită spre dulap şi mi-am scos valiza destul de grea pentru a o urca în pat. Trebuia să îmi împachetez hainele sau cel puţin să mimez că fac asta, aşa că le-am aruncat în geantă fără să mă uit şi am închis-o trântindu-mă pe pat şi încercând să dorm.
Nu ştiu exact câte ore de somn am prins, însă am auzit în curând ceasul sunând. Nu m-am grăbit să mă ridic, întinzându-mă pe tot patul şi strângându-mi pernuţa în braţe. Am auzit telefonul şi mi-am aruncat mâna pe dulap, căutându-l.
- Da…, răspund plictisită.
- Unde eşti? îl aud ţipând. E şase jumate' !
Aşteptam să termine de vorbit, pentru a-i arunca celebrele reproşuri de care probabil că se săturase, dar de-abia atunci mi-am amintit că astăzi se presupune că trebuia să plec în… vacanţă.
M-am ridicat grabită, împiedicându-mă de acelaşi cearşaf, şi am luat primele haine pe care le-am găsit aruncate pe fotoliu. Minutele mi se păreau că trec prea repede şi nu ştiam ce ar trebui să fac, astfel încât atunci când am ieşit, m-am trezit cu o felie de pâine cu marmeladă în gură, pieptănul într-o mână, valiza în cealaltă şi cu şireturile tenişilor desfăcute. I-am văzut chipul amuzat şi am simtit cum roşesc, însă el nici nu părea să mă observe. Mi-a luat bagajul şi l-a aruncat pe bancheta din spate peste al lui, iar eu m-am urcat lângă el.
Şapte fără un sfert, am apucat să citesc până ce am simţit maşina trepidând, şi am auzit roţile scârţâind sub greutatea automobilului. Nu ştiu dacă ne-a luat mai mult de zece minute să ajungem la aeroport, dar m-am trezit alergând prin aglomeraţie cu el ţinându-mă de mână.
- Ce poartă? m-a întrebat grăbit.
Am scos un bilet şi am pronunţat primul număr pe care l-am văzut:
- Doi.
Nu îmi aduc prea bine aminte cum s-a desfăşurat totul… Am auzit bagajele cum sunt trântite pe bandă rulantă şi am aruncat biletele în mâna poliţistului de acolo, alergând pe coridor.
- Staţi! am auzit-o pe femeia de la poartă strigând, dar nu ne-a păsat.
Am urcat în avion răsuflând uşuraţi; nu-l pierduserăm. Ne-am aşezat liniştiţi pe scaune şi am simţit avionul cum porneşte. Mi-am întors capul, observând privirile ciudate ale celorlalţi. În spatele meu era o doamnă cu o căciulă neagră şi un palton, iar în stânga, un domn cu cizme. Mi se părea o vestimentaţie extrem de neobişnuită pentru o vacanţă în Hawaii. Una dintre stewardese ne-a privit şi a comentat ceva la adresa noastră, îndreptându-se spre noi.
- S-au anunţat minus zece grade, cred că vă va fi frig doar în pantaloni scurţi şi maiou.
- Minus zece grade? am întrebat eu nelămurită.
- Da. În Novosibirsk s-au anunţat temperaturi de până la minus zece grade.
- Pofitm? Ce naiba... Siberia? Dar...
Am scos grăbită biletele şi le-am privit atentă. Poarta cinci, locurile unu şi doi, încurcasem locul cu poarta. Nu ştiam ce să-i spun lui Radu şi el părea a mă privi mirat. Avionul deja rula pe pistă, aşa că m-am lăsat pe spate, oftând.
- Pregăteşte-te de o vacanţă îngheţată pe teritoriul Siberiei!
I-am simţit agitaţia şi aproape ca îmi venea sa râd atunci cand s-a înroşit la faţă şi a început să se mişte pe scaun Era extrem de amuzant, rămăsesem fără haine, fără biletele la hotel, fără pic de mancare, cu două maiouri şi doua perechi de pantaloni scurţi pe noi şi cu ochelari de soare in cap si... ne indreptam spre Siberia. Interesant...
Aveam noroc că măcar banii se mai aflau în posesia noastră. Am adormit cu capul pe umărul lui şi am pierdut noţiunea timpului. Trecuseră trei ore, maximum patru şi deja îmi simţeam corpul îngheţând. Atingerea sa era singura care îmi mai conferea o senzaţie de confort, ghemuindu-mă la pieptul lui. Probabil că el era treaz, pentru că îi simţeam mâna mângâindu-mi chipul şi apoi... apoi a făcut ceva ce m-a făcut să nu mai vreau să mă trezesc de ruşine. Îi simţeam buzele presându-le pe ale mele şi, neştiind cum să răspund situaţiei, l-am împins de lângă mine, prefăcându-mă că am amorţit. El păru a râde, îl dădea de gol chicotitul, cred că ştia că sunt trează. Roşeaţa nu mi-a dispărut nici măcar când am ajuns la destinaţie. Pe lângă privirile insistente ale oamenilor ce treceau şi începeau să râdă, mai avusesem parte şi de o încălzire în tot sensul cuvântului. Ne-am îndreptat amândoi spre ieşire, simţind cum zăpada ne lovea cu duritate peste picioare. Radu a chemat un taxi şi ne-am urcat în el. Bineînţeles că nu ştiam rusa, şi nici şoferul engleza, aşa că ne-am descurcat pe... numere. Am ajuns la un hotel foarte... neobişnuit, ţinând cont că lângă el era o turmă de reni. Aceleaşi priviri ciudate, cum era şi normal, însă am ajuns în cameră. Era cald, dar nu aveam haine. Bineînţeles că ziua următoare, când ne-am plimbat prin magazine în pantaloni scurţi, am fost complimentaţi chiar de vânzătoare, nu că mi-ar fi păsat mie că am picioare frumoase atunci când afară sunt sub zero grade şi singurele surse de căldură sunt... doi ciorapi. Nu am stat mai mult de trei zile, pentru că nu rezistam, dar în cele două zile am profitat atât de mult de zapadă încât, atunci când m-am întors acasă, am avut grijă să stau o săptămână în pat transpirată cu o compresă, visând la vacanţa pe care am pierdut-o.
- De ce eu? am suspinat acoperindu-mi faţa cu pilota.
- Pentru că eşti tu, i-am auzit glasul şi îmediat i-am simţit buzele presându-le pe ale mele, până să realizez ce se întâmplă. Măcar a ieşit ceva bun din vacanţa asta, nu?
- Şi totuşi... am oftat eu dezamagită.