If the night seems endless, the day will come soon [vampire]

[angeliqueVampire]

Asa, deci vor urma capitole mai linistite, vreo doua, trei... Sper sa cititi :P

Capitolul 3 – Întrebări şi răspunsuri

Nu, noaptea aceasta nu a trecut la fel de repede cum m-aş fi aşteptat... M-am simţit blestemată să stau acolo, privind-o pe Kari cum se bucura de somnul ei profund. Pentru prima oară am fost geloasă pe ea că putea dormi. Eu, pe de altă parte, am stat la gura peşterii, privind stelele.
Îmi era sete. Arsura aceea era omniprezentă în corpul meu, iar dorinţa de a ucide era mai mare ca niciodată. Eram vampir, pentru numele lui Zeus! Trăiam pentru a bea sînge! Această dorinţă, sau nevoie, mi-a trezit în minte multe amintiri, o mare parte din ele dureroase. Cînd mă gîndesc cum omoram cu atîta poftă bieţi negustori, deja mi se făcea scîrbă. Astfel, mi-am înfrînat oarecum setea, am tăcut şi am aşteptat să vină dimineaţa închizînd ochii şi încercînd să visez....

*
**

Lumina soarelui s-a arătat mult mai repede decît am sperat. Era într-adevăr o zi frumoasă, iar eu mi-am sporit cheful de plimbare, sau mai mult pofta de plasmă, dar, dacă nu înaintam, adio cu hrana mea! Chiar am început să mă întreb dacă vampirii pot muri flămînzi...
Din spatele meu s-a auzit un rîs cristalin. S-a trezit. Mi-am întors privirea spre ea. Perechea de ochi purpurii mă cerceta din cap pînă în picioare. În scurt timp, mă invită să mă aşez lîngă ea.
-Azi nu vom merge mai departe, spuse ea. Sunt încă obosită de drumul pe care l-am făcut pentru tine, aşa că ne vom mai odihni o zi. Dacă ai ceva întrebări, ar fi bine să le pui acum, căci nu se ştie dacă vei mai avea ocazia!
Am zîmbit, gîndindu-mă la duzinele de întrebări din mintea mea şi încercînd s-o aleg pe cea mai potrivită. Scopul călătorie şitam deja că nu mi-l va spune, iar cînd m-am gîndit la asta, ea a dat din cam, afirmativ. Aşadar, am ales a doua întrebare ca importanţă şi i-am adresat-o pe un ton rece:
- Care va fi traseul?
- E simplu, şopti ea. Vom merge în cea mai mare parte pe lîngă ocean. Prima noastră oprire va fi Megara, apoi Corint, urmînd Micene şi de acolo, Sparta.
Am calculat în minte sutele de kilometri şi am ajuns la concluzia că nu voi prea avea de mîncare pe parcursul drumului. Mi-am amintit de cartea mea de geografie, încercînd să îmi imaginez Harta Greciei. Mi-am conturat în minte traseul şi m-am trezit urlînd la Kari:
- Dar din Micene în Sparta sunt pe puţin zece zile şi zece nopţi! Cum am să rezist eu fără mîncare?
- Autocontrol, spuse ea simplu ÅŸi sugestiv.
Am tăcut. Alte detalii erau de prisos, cel puţin pentru mine.
-Crezi? Mi se adresă cu o voce bizară. Nu eşti curioasă cu privire la ce sunt eu?
Ah, uitasem complet de asta. Nu mă mai chinuiam să vorbesc, ştiam că mă aude şi aşa. Imagini sugestive mi se derulau prin cap, cu zeiţe frumoase, înalte, blonde, cu ochi de azur, iar apoi ea. Asta era un fel de-al meu de-a spune: „Tu ce rol ai aici?”
- Nu sunt o zeitate tipică, rîse ea. De fapt, sunt ceva ce nici eu nu pot descrie. Sunt aşa de om, încît cîteodată uit că nu sunt deloc umană. Mănînc pîine, beau vin, dorm, simt, dar nu sunt femeie. Trebuie să recunoşti: dacă aş fi fost o muritoare, eram deja cina ta, nu?
Mda, asta era adevărat... Şi înălţimea aia orbitoare...
- Nu sunt mereu aşa, a spus, continuînd să zîmbească. Îmi vei vedea şi versiunea umană, dar mai e timp, fata mea.