If the night seems endless, the day will come soon [vampire]

[angeliqueVampire]

sper sa va placa ^^

Capitolul 2 – Inimă de gheaţă – patrea a II-a –

M-am speriat de voceea aceea ce îmi părea atît de cunoscută şi totuşi asta o făcea să pară mai străină. Am văzut cum îşi întinde mîna schiloadă cu degetele lungi şi osoase spre mine şi am icnit speriată.
- Linişteşte-te! Îmi porunci Alec cu o voce furioasă, uşor dezamăgită, pe care recunosc că nu o mai auzisem pînă acum. Mă faci de ruşine, Alyssa!
Privirea mi-a rămas pe mişcările încete ale femeii. Degetele ei îmi atingeau pielea măslinie şi rece, dar eu am rămas dreaptă şi impasibilă, oricît mi-aş fi dorit acum să strig. Necunoscuta zîmbi, lăsînd la iveală o dantură perfectă, albă. Ceream în disperare sprijin moral stăpînului meu, strîngîndu-i mîna încontinuu. El mi-a răspuns cu un zîmbet încurajator.
- Încîntătoare fată ţi-ai găsit, Alec! Adăugă ea, atingîndu-mi faţa. Ştii că o vei supune unui test foarte greu lăsînd-o în grija mea! Mă cunoşti doar, eu nu iert pe nimeni!
- Am deplină încredere în fata mea! Am crescut-o bine! Spuse, cu o urmă de sfidare în glas, stăpînul meu.
Nu am apucat să îi mai văd o dată faţa cea perfectă, căci vrăjitoarea m-a tras de braţul drept, tîrîndu-mă ca pe o fiară afară din casă. Dacă aş fi putut să vărs lacrimi, aş fi făcut-o. Dar vampirii sunt creaturi închise, nu pot plînge, iar de aceea durerea era şi mai mare. Într-o clipă, necunoscuta mi-a luat motivul pentru care trăiam, credinţa aceea oarbă într-o zi mai bună, şi pentru prima dată în viaţa mea lungă, am simţit că trebuie să mor. Oare să fie acesta primul pas spre nebune?
I-am privit ochii de gheaţă încă odată, cu aceeaşi privire inocentă şi bine-voitoare. Mă durea, dar nu suficient încît să mă omoare. Alec avea încredere în mine, ştia că voi reuşi, iar asta e tot ceea ce aveam nevoie. Am început să merg după ea, iar în scurt timp mi-am simţit braţul eliberat. Voiam să fug, dar inutil. Voiam să ţip, dar ce rost avea?
-Mă numesc Kari, se prezentă ea, întrerupîndu-mi şirul gîndurilor. Sunt o zeitate cerească, dar care nu va putea atinge cerul niciodată. Sunt aici pentru cei ce au nevoie de mine. De azi vom începe o călătorie anevoioasă, care îşi va arăta roadele undeva în viitor. Ascultă de mine şi nimeni nu te va putea atinge, Alyssa.
Aceasta a fost prima oară cînd mi-a rostit numele. Poate că vorbele ei au fost false, dar eu le-am dat crezare, căci această Kari mi se părea o persoană de treabă, sau cel puţin aşa va trebui să mi se pară căci, după spusele ei, voi petrece mult timp de acum în colo ascultînd-o.
- Unde mergem? Am întrebat eu, cu sfială.
S-a întors spre mine. Mergeam de ceva vreme prin pustie. Casa mea nu se mai vedea de o bucată bună de vreme, ascunsă de grădinile de măslini. Am observat imediat că era cu cel puţin un metru mai înaltă decît mine. S-a aplecat uşor, pînă a ajuns cu capul pe umărul meu şi mi-a şoptit:
- ÃŽn Sparta, copila mea.
Nu am dar importanţă răspunsului. Îi simţeam aroma sîngelui şi mirosul ei îi făcea veninul să clocotească. Era nebună? Dacă o muşcam acum, era posibil ca mîine să se trezească o creatură ca mine, blestemată şi însetată.
- Nu îmi e frică de tine! Spuse ea, iar atunci mi-am dat seama că putea să îmi citească gîndurile. Nu o vei face!
Avea dreptate, nu puteam să o fac. După ce m-am obişnuit cu ideea, şi-a ridicat capul de pe umărul meu şi am continuat să mergem, pînă s-a înserat de-a binelea. Noaptea nu păruse niciodată neagră pentru mine, dar parcă înseearea îmi provoca acum mai multă nervozitate.
- Aminteşte-ţi, eu am nevoie de somn! Zise ea la un moment dat, cînd ne aflam în faşa unei peşteri, la poalele unui munte pe care, să fiu sinceră, nu îl cunoşteam. Vom înnopta aici azi.
„Mda ... bineînţeles că ai nevoie de somn ... dacă erai vampir, pînă acum eram deja în Sparta!” Îmi spuneam eu. Ea îmi ignoră comentariul răutăcios, deşi fusesem sigură că îl auzise, şi intră în peşteră.