Frumoasa din Garsoniera Adormita si Printul pe Motocicleta Neagra

[Selena.]

Oke :"> alt fic inceput :-s... sper sa ma tin de acesta, caci tema este una care chiar ma incanta :x cred ca fiecare fata, macar o data in viata ei, si-a dorit sa fie printesa, nu? :"> Ei bine, eu cu siguranta mi-am dorit de ...destule ori :| ...viata e cruda, oricum, iar Katherine [personajul principal al povestii care va urma sa o cititi voi, mai jos] stie acest lucru cu siguranta.

Dupa cum am mai zis, multe fete isi doresc sa ajunga printese. Dar ce se intampla cand printesa ajunge o femeie de rand, iar femeia de rand ajunge printesa? ;) Abia atunci e adevarata aventura :>

Ficul este o comedie romantica ,sper eu, haioasa, mai mult decat romantica, caci vreau sa ma specializez mai mult pe punctul acesta cat voi scrie la acest fic :| ...in care se imbina atat atmosfera de regalitate pufoasa si linistitoare, cat si cea contemporana de vulgaritate si continua agitatie. Toate acestea amestecate cu un pic de magie au rezultat ficul nostru :">

:| LOL, asta e cea mai mare descriere a vreunul fic EVER :"> Asa ca hai sa ne oprim aici cu (,) "Cuvintele de inceput" si sa trecem direct la ce va intereseaza: capitolul intai :) ...ENJOY !

[center]Frumoasa din Garsoniera Adormita
si
Printul pe Motocicleta Neagra
-original, by Sarushca27-[/center]


[center]Chapter #1: Ursitoarea[/center]

~Katherine's P.O.V.*

-Asa... pe roz, decise designerul meu personal, Juan, obligandu-ma sa fac inca o pirueta in fata sa.

L-am privit socata, in timp ce ma invarteam, avand mana ridicata in aer, cu varful degetelor mele prinse usor de catre varful degetelor sale.

-Jay, te simti bine ?l-am intrebat, ridicand dintr-o spranceana.

Zambi usor timid, aranjandu-mi coronita din argint pe cap si zicand:
-Ai dreptate, scuza-ma. Doar ca... ahh! Asta e! Nu mai pot sa tin asta in mine! Sunt indragostit!

Mi-am dat ochii peste cap, intorcandu-ma inspre oglinda mare din spatele meu si privindu-ma iarasi in ea, pentru a mia oara, parca.

Eram imbracata intr-o rochie lunga, pana la glezne, bleo, mulata pana la brau. La brau, la fel ca si sub sani de altfel, era o centura subtire, din argint, cu o inimioara draguta iesind in evidenta. Mai jos de a doua centura cadeau faldurile rochiei, fluturand usor in urma mea, la fiecare miscare, si emanand un miros delicat de iasomie, miros specific mie, zicea Jay. Pantofii mei finuti, cu toc nu foarte inalt, erau si ei bleo, asortandu-se desigur cu rochia, in timp ce restul accesoriilor mele se asortau cu centurile de pe rochie: din argint, si cu inimioare.

-Mie-mi place culoarea asta, am oftat eu. Ce e neinregula cu ea?

-E albastra, suiera Jay, scandalizat.

-Bleo, l-am corectat eu. Bine. Si ce nu iti place la culoarea asta?

-E pentru baieti, zise el, ridicand dintr-o spranceana, ca si cum mi-ar fi zis ceva atat de evident, ca trebuia sa fiu cine stie ce copil tampit sa nu stiu.

-Ba nu e. E bleo. Bleoul e pentru fete, si albastrul e pentru baieti, l-am informat eu.

Jay isi dadu ochii peste cap, dar se lasa batut. Am zambit victorioasa, dandu-ma jos de pe micul podium aflat in fundul incaperii, luandu-mi posetuta asezata pe scaunul alaturat, si ea, asortata cu vestimentatia mea.

Mi-a intins bratul sau, iar eu mi-am strecurat delicat mana deasupra bratului sau, in cel mai elegant mod posibil, continuand sa zambesc.
Am iesit impreuna din Sala de Proba si ne-am indreptat spre bucatarie, sa inspectam situatia.

-Deci, am zis eu, cand am intrat pe usa bucatariei. De cine te-ai indragostit tu?

Am parasit bratul sau, indreptandu-ma gratios spre bucatarul sef, Maurice, punandu-i cateva intrebari rapide cu privire la meniul din seara aceasta.

-Oh, se fastaci jenat designerul, rosind usor. E un barbat minunat! Trebuie sa va fac cunostinta intr-o zi ,neaparat!

Am zambit, flatata.

Ah, v-am mai spus ca Juan e gay? Tocmai de aceea i-am si dat eu porecla aceasta ,de „Jay” ,pentru ca rimeaza cu „gay”. La vremea aceea, cand i-am dat aceasta porecla, chiar radeam zicandu-i astfel. Dar acum deja m-am obisnuit cu asta, si nu-mi mai pare deloc asa amuzant.

-Ei bine, nu poti sa ma obligi sa port roz de fiecare data cand te indragostesti, Jay. E inacceptabil! Stii ca detest aceasta culoare!

-Ai dreptate, ma aproba el, vinovat. Dar... nu ma pot abtine! Rozul e culoarea iubirii ,ma cherie!

-Non, mon amie, rozul e noul alb si negru, iar albul si negrul sunt cele mai monotone culori!

-Oribil, aproba el, dar eram sigura ca se referea la non-culorile pomenite, nu la roz. Dar, continua el, combinate cu alte culori... albul si negrul sunt chiar bune!

-Banuiesc... m-am eschivat eu. Oricum, sa lasam asta acum. Cheama-ti iubitul aici, sa-l cunosc si eu. Este o ocazie perfecta! In plus, mai avem 3 locuri de ocupat la masa, si nu vreau sa vad nici un scaun gol. Ar arata ...dereglat.

-Ai dreptate. Chiar acum ma voi duce sa-l chem!

Puteam vedea incantarea si entuziasmul atat in ochii sai negrii, mai stralucitori ca de obicei, cat si in vocea sa vioaie.

Mi-am dat amuzata ochii peste cap si mi-am redirectionat atentia spre Maurice.

-Fara prea multa sare, sau prea multe condimente, l-am atentionat eu. Nu vrem sa li se faca rau vreo-unor invitati.

Dadu din cap a aprobare, si m-am putut indeparta de acesta, sigura acum ca era totul in regula.

Jay deja parasise bucataria, sa-si sune noul partener, deci eu aveam sa-mi fac intrarea in Sala Festiva de una singura. Am oftat.

M-am indreptat spatele si am mai ridicat putin barbia, cu un aer oarecum ingamfat, dar ceva mai demn de statutul meu social, si m-am indreptat spre Sala.

Am patruns inauntru in liniste, radiind de incantare la vederea fetelor cunoscute. Am dat usor din cap si am zambit fermecator in directia fiecarui salut, in timp ce traversam Sala spre parintii mei, care stateau de vorba cu (,) cativa prieteni.

-Scuzati-mi intarzierea, am murmurat eu usor, in timp ce ma alaturam discutiei.

-Ah, exclama tatal meu cand dadu cu ochii de mine. Iata-te! Te asteptam!

Am zambit timid, nedumerita.

-Tatal tau si domnul D'Argent, aici de fata, discutau despre viitoarea ta aparitie la televizor si... ne gandeam ca... poate...

Imi cerceta vesela expresia fetei, parca hotarand atunci daca sa continue sau nu, dar domnul D'Argent fu cel ce continua:
-Printre altele... eu conduc si un post de televiziune, si am avea nevoie de o gazda pentru un show destul de vizionat pe nume „Maniere de Printesa”. Te-ar interesa?

M-am gandit cateva secunde inainte de a-i raspunde domnului, care parea chiar foarte prietenos si de incredere, mai ales ca-mi cunostea bine si parintii.

-As fi onorata. Dar, prefer sa ma mai documentez cu privire la emisiune inainte de a lua vreo decizie.

-Mi se pare normal, aproba domnul, zambindu-mi calduros si se intoarse apoi catre un alt domn, ceva mai tanar, din stanga sa, pornind o alta discutie, despre femeile ce sunt atat frumoase, cat si inteligente, calitati de baza la o doamna de vita nobila. Am chicotit usor.

-Ma scuzati, am murmurat, parasind grupul.

In drum spre bufet, un valet imi atrase atentia:
-Dra. Masel, va cauta cineva la poarta Castelului...

L-am privit nedumerita, dar l-am lasat sa ma conduca prin multime pana la usa castelului, unde se afla, chiar pe prima treapta, o batranica bizara. Chelnerul facu o plecaciune scurta, anuntand ca se va retrage, si ma lasa in compania batranei.

Ne-am privit una pe alta timp indelungat. Parea genul de batrana excentrica si sarita putin de pe fix, la prima vedere, dar cand am cu ochii de privirea sa patrunzatoare si blanda, mi-am schimbat rapid parerea.

Purta o fusta lunga, pana la pamant, maro, dintr-un material grosut, si avea pe ea o multime de saluri care nu-mi permiteau sa-i vad bluza, in caz ca avea una. Un batic maro, din acelasi material cu fusta, dar de care erau agatati niste banuti ii acoperea capul, desi parul argintiu, lung, i se putea zari cu usrinta, cazandu-i ca o cascada pe umeri. Avea pe umeri si 3 genti grele la prima vedere, al caror continut nu-l puteam stii, in ciuda materialului subtire si usor transparent al acestora.

Imi zambi. Aceasta reactie ma surprinse, dar i-am zambit inapoi.

-Cu ce va pot ajuta ?am intrebat-o eu prietenoasa.

-Nu... Cu ce te pot ajuta eu pe tine!

Am privit-o nedumerita.

-Bine... Uhm... Cu ce ma puteti ajuta dvs. pe mine?

-Iti pot ursi viitorul, sopti ea cu vocea sa ragusita, dar plina de mister.

-Ursi ?am repetat eu, surprinsa.

-Sunt o ursitoare, zise ea, de parca asta ar fi clarificat totul.

-Aha... pai... nu cred sa am nevoie de serviciile dvs. ,doamna...

-Insist, zambi ea.

-Fie. Ursiti-mi... viitorul.

Pe chipul meu aparu un zambet rabdator, amuzat, pe care ea il ignora insa. Scoase din una dintre genti o punguta cu nisip, lua putin nisip in mana si-l arunca spre mine.

Ma pregateam deja sa protestez, dar am realizat brusc ca n-am simtit nimic, nici macar un firicel de nisip nu-mi atinse trupul, sau rochia mea minunata, asa ca nu am mai zis nimic, doar am asteptat, curioasa.

-Fie ca toate rasfaturile de prisos sa piara din al tau trai. Fie ca mastii tale de perfectiune sa-i paleasca vraja. Fie ca falsitatea ta sa piara. Fie ca viitorul sa-ti fie presarat si cu rele, nu numai cu bucurii. Fie ca viata sa te invete o lectie de neuitat!

Am clipit repede de vreo 2 ori, privind-o perplexa pe batranica.

-Okay... Asta a fost ciudat! Ce fel de ursire e asta? Normal ,ursitoarele nu ii doresc printesei sa aiba tot felul de calitati?

-Nu si ursitoarea Ursula, zise ea, indicand spre sine.

Am privit-o acuzatoare.

-Uite ce e, eu nu cred in farmecele tale! Nu ma intereseaza cine esti sau ce vrei tu sa faci prin... ursirea asta de doi bani, dar nu ma intimidezi sau sperii cu nimic. Crede-ma pe cuvant ca am mai vazut batrane excentrice ca tine la fiecare colt de strada!

Simteam deja cum furia imi prelua fiecare particica din minte, si inima-mi batea cu o asemenea repeziciune, incat m-am speriat.

-Oh, dar nu trebuie sa te sperii, zise femeia, bland. Pur si simplu... ti s-a oferit o a doua sansa! Atat tie, cat si lui Kitty. Zambi calduros, impaciuitoare.

-Ce sansa ?am sarit eu repede cu gura, scandalizata, dandu-mi si ochii peste cap. Si care Kitty?

-Ti-ai irosit viata, Katherine, draga mea. Prea multe excese strica. Multumeste-i Domnului pentru a doua sansa. Acum, vei putea sa-ti creezi un nou echilibru in viata. Este extrem de necesar sa existe un echilibru in viata oamenilor. Atat tu, cat si Kitty v-ati ratacit drumul in viata si aveti nevoie de mine... sa va ghidez. Insa Ursula are propria metoda de ghidare !

Imi facu cu ochiul, tot zambind.

-De unde-mi stii numele...? E cumva o gluma toata sarada asta ?am intrebat ,brusc speriata.

Rase usor, ragusit... apoi disparu.

Am privit buimaca spatiul gol in care se aflase ea cu cateva minute in urma. O soapta inceata, dar perceptibila, se auzi brusc. Era vocea ei.

-Fii fara grija, Katherine. Frumoasa Adormita se va trezi iarasi la viata cu un sarut din partea Printului ei, dar nu inainte sa i se fi aratat adevarata cale spre Echilibru!

Deodata, totul deveni negru, iar mintea mea se scufunda in neant, fara sa mai stie nimic de realitate... scufundandu-se intr-o lume paralela, parca. Numai vocea ursitoarei se mai auzea, slab, iar senzatia de schimbare era cu atat mai perceptibila cu cat ma scufundam mai tare...

Va urma...

*P.O.V. = Point of View = Punct de Vedere (al personajului respectiv)

:"> Va astept parerile, atat bune ,cat si rele :">