13-07-2009, 05:29 PM
Capitolul 3
E dimineata deja. Noaptea s-a scurs asa de repede, desi as fi vrut sa tina o vesnicie. Acea noapte a fost pentru prima oara cand nimeni nu m-a considerat o ciudata, cand pentru prima oara am stiut ca totul va fi bine si pentru mine.
Ma ridic din patul meu alb ca zapada, ca si mine, si ma indrept spre oglinda de pe perete, ca sa imi pieptan parul. Cand ma uit in oglinda, nu se vede nimic, doar camera mea. Nu ma reflect in oglinda. „Ce ciudat!†gandesc eu, lasand la o parte ceea ce vroiam sa fac. Nu ma mai interesa cum aratam. Nu imi mai pasa ce spun alti despre mine.
Ies din casa si constat ca soarele abia acum rasare. Ce frumos! Nu am mai vazut niciodata un rasarit atat de frumos, atat de…..plin de sperante.
Dupa ce soarele se afla in intregime pe cer, ma plimb prin gradina din spatele casei. Ajung in dreptul bancii de marmura alba si ma asez pe ea. Era rece, dar pe mine nu ma dereanja. Ma uit in jur, iar privirea mi-a ramas atintita asupra unei pete rosiatice, ce se afla pe alea de marmura alba. Ma indrept spre acel loc si ma aplec sa ating lichidul rosu.
Brusc, Harrieta, menajera noastra, ma trezeste la realitate.
-Hannah, masa este gata! Zise ea politicoasa.
-Acum! Spum eu din instinct.
Ma ridic si ma indrept spre menajera noastra. Mintea imi este goala, nu mai reactionez la nimic, ci doar imi continui drumul spre ea. Ajung in dreptul ei si o imbratisez. Ea este surprinsa de gestul ei si fara sa stie ce sa urma sa fac, imi raspunde la imbratisare.
O strang in brate, pana ce gura mea da de gatul ei fin. La inceput doar imi plimb usor buzele de pielea ei, dupa care o musc lacom de gat. Sangele tasneste. Ea incepe sa tipe de durere. Inima incepe sa bata cu putere.
-Te rog! Imi spune ea printre lacrimi.
Dar eu nu bag de seama cuvintele ei. Eu imi continui treaba fara mila. Ii sug sangele fara sa imi pese de srigatele ei de disperare. In cele din urma inima ii cedeaza, iar eu ma opresc. In secunda urmatoare, parintii mei si toti angazatii casei, se aflau in fata mea si priveau cu groaza acea imagine. Se uitau la Harriete si apoi s-au uitat spre mine. Nu se mai uitau la mine ca la o ciudata, ca la o dezamagire. Acum in priviriile lor aratau frica, groaza. Imi placea acea senzatie. Imi placea ca inspir frica.
-Ce ai facut? Ma intreaba mama mea.
Nu raspund. Stiu ca ma invinuiesc pentru moartea menajerei, dar mie nu imi mai pasa ce credeau despre mine. Acum ma simt libera.
Acea privire de frica pe care mi-o arunca mai devreme, acum era plina de ura si dezamagire.
Doi dintre vizitii calestiilor noatre, ma prinsera. Nu puteam sa fac nimic.
-Ma doare! Spun eu, uitandu-ma in ochii parintiilor mei.
-Si pe noi, draga mea. Imi spusera ei.
Ma minteau. Tot timpul m-au mintit. De ce? Eu nu puteam sa stiu adevarul?
Cei doi ma duc intr-un turn inalt. Ma inchid acolo.
-Ne pare rau, dar nu putem sa te lasam sa mai faci asta. Adio! Spun asta parintii mei, in timp cei eu ii vad pentru ultima oara.
Nu mai zic nimic. Nu mai am putere sa mai zic ceva. Acum eu sunt cea dezamagita. Nu credeam ca parintii mei mi-ar face asa ceva..
Eram cufundata in gandurile mele. Nu mai auzeam si nu mai simteam nimic.
Deodata, William imi spune nerabdator:
-Hannah! Hai sa plecam de aici!
-Cum? Unde? Spun eu putin confuza.
-Ti-ai dorit sa nu iti mai vezi parintii, sa pleci undeva departe, iar aceasta dorinta tia fost indeplinita. Acum eu voi avea grija de tine. Haide sa mergem!
-De unde sti ce mi-am dorit? Il intreb cu frica in glas.
-Iti pot citi gandurile. Dar tot ce vreau sa stiu este daca vrei sa vi cu mine.
-Da, vreau. Spun eu, fara sa mai stau pe ganduri.
Iesim din turn, iar cand ajungem afara, ii vad pe parintii mei intr-o balta de sange. Nu erau morti, stiam ca ma priveau. Nu imi parea rau de ce li se intamplase.
-Imi pare rau, dar nu va pot lasa sa imi mai faceti rau. Adio! Spun eu in timp ce plec cu William.
Acum ma simteam mai bine ca niciodata. Ma simteam libera. Stiu ca nu meritau sa moara, dar nu mai puteam sa indur toate privirile de dejamagire si toate jignirile pe care mi le aminteau in fiecare zi. Acum stiu ca viata mea abia acum incepe.
E dimineata deja. Noaptea s-a scurs asa de repede, desi as fi vrut sa tina o vesnicie. Acea noapte a fost pentru prima oara cand nimeni nu m-a considerat o ciudata, cand pentru prima oara am stiut ca totul va fi bine si pentru mine.
Ma ridic din patul meu alb ca zapada, ca si mine, si ma indrept spre oglinda de pe perete, ca sa imi pieptan parul. Cand ma uit in oglinda, nu se vede nimic, doar camera mea. Nu ma reflect in oglinda. „Ce ciudat!†gandesc eu, lasand la o parte ceea ce vroiam sa fac. Nu ma mai interesa cum aratam. Nu imi mai pasa ce spun alti despre mine.
Ies din casa si constat ca soarele abia acum rasare. Ce frumos! Nu am mai vazut niciodata un rasarit atat de frumos, atat de…..plin de sperante.
Dupa ce soarele se afla in intregime pe cer, ma plimb prin gradina din spatele casei. Ajung in dreptul bancii de marmura alba si ma asez pe ea. Era rece, dar pe mine nu ma dereanja. Ma uit in jur, iar privirea mi-a ramas atintita asupra unei pete rosiatice, ce se afla pe alea de marmura alba. Ma indrept spre acel loc si ma aplec sa ating lichidul rosu.
Brusc, Harrieta, menajera noastra, ma trezeste la realitate.
-Hannah, masa este gata! Zise ea politicoasa.
-Acum! Spum eu din instinct.
Ma ridic si ma indrept spre menajera noastra. Mintea imi este goala, nu mai reactionez la nimic, ci doar imi continui drumul spre ea. Ajung in dreptul ei si o imbratisez. Ea este surprinsa de gestul ei si fara sa stie ce sa urma sa fac, imi raspunde la imbratisare.
O strang in brate, pana ce gura mea da de gatul ei fin. La inceput doar imi plimb usor buzele de pielea ei, dupa care o musc lacom de gat. Sangele tasneste. Ea incepe sa tipe de durere. Inima incepe sa bata cu putere.
-Te rog! Imi spune ea printre lacrimi.
Dar eu nu bag de seama cuvintele ei. Eu imi continui treaba fara mila. Ii sug sangele fara sa imi pese de srigatele ei de disperare. In cele din urma inima ii cedeaza, iar eu ma opresc. In secunda urmatoare, parintii mei si toti angazatii casei, se aflau in fata mea si priveau cu groaza acea imagine. Se uitau la Harriete si apoi s-au uitat spre mine. Nu se mai uitau la mine ca la o ciudata, ca la o dezamagire. Acum in priviriile lor aratau frica, groaza. Imi placea acea senzatie. Imi placea ca inspir frica.
-Ce ai facut? Ma intreaba mama mea.
Nu raspund. Stiu ca ma invinuiesc pentru moartea menajerei, dar mie nu imi mai pasa ce credeau despre mine. Acum ma simt libera.
Acea privire de frica pe care mi-o arunca mai devreme, acum era plina de ura si dezamagire.
Doi dintre vizitii calestiilor noatre, ma prinsera. Nu puteam sa fac nimic.
-Ma doare! Spun eu, uitandu-ma in ochii parintiilor mei.
-Si pe noi, draga mea. Imi spusera ei.
Ma minteau. Tot timpul m-au mintit. De ce? Eu nu puteam sa stiu adevarul?
Cei doi ma duc intr-un turn inalt. Ma inchid acolo.
-Ne pare rau, dar nu putem sa te lasam sa mai faci asta. Adio! Spun asta parintii mei, in timp cei eu ii vad pentru ultima oara.
Nu mai zic nimic. Nu mai am putere sa mai zic ceva. Acum eu sunt cea dezamagita. Nu credeam ca parintii mei mi-ar face asa ceva..
Eram cufundata in gandurile mele. Nu mai auzeam si nu mai simteam nimic.
Deodata, William imi spune nerabdator:
-Hannah! Hai sa plecam de aici!
-Cum? Unde? Spun eu putin confuza.
-Ti-ai dorit sa nu iti mai vezi parintii, sa pleci undeva departe, iar aceasta dorinta tia fost indeplinita. Acum eu voi avea grija de tine. Haide sa mergem!
-De unde sti ce mi-am dorit? Il intreb cu frica in glas.
-Iti pot citi gandurile. Dar tot ce vreau sa stiu este daca vrei sa vi cu mine.
-Da, vreau. Spun eu, fara sa mai stau pe ganduri.
Iesim din turn, iar cand ajungem afara, ii vad pe parintii mei intr-o balta de sange. Nu erau morti, stiam ca ma priveau. Nu imi parea rau de ce li se intamplase.
-Imi pare rau, dar nu va pot lasa sa imi mai faceti rau. Adio! Spun eu in timp ce plec cu William.
Acum ma simteam mai bine ca niciodata. Ma simteam libera. Stiu ca nu meritau sa moara, dar nu mai puteam sa indur toate privirile de dejamagire si toate jignirile pe care mi le aminteau in fiecare zi. Acum stiu ca viata mea abia acum incepe.