Nebunie de adolescent

[MaDyY]

Stiu ca detentia este paralele cu facultatea, la fel si prezenta obligatorie, dar sunt indispensabile. Veti vedea de ce ;)
Multumesc pt comenturi si sper sa va placa si nextul

Capitolul 3
Chiulul

Noua zi isi facea simtita prezenta, trimitand razele pale ale soarelui de septembrie sa invadeze camera unui adolescent din centrul Tokyo-ului. Razele obosite spargeau scutul creat de perdeaua alba cu brodaturi, ajungand pe chipul adormitului. Kai zacea in patul inca ud, strambandu-se incercand sa rupa dansul de pe chipul sau alb. Se agata cu ultimele forte de taramul viselor, dar tot ce-l inconjura era impotriva sa.
In ciuda soarelui care-i cicalea ochii, salteaua patului era inca uda si rece (dadorita noii inventii a lui Riku de a-l trezi), iar telefonul, care acum era sub pat, incepu sa scoata un zgomot enervant.
In cele din urma renunta la gandul sau de a mai dormi, arunca patura jos si se ridica in picioare ridicandu-si mainile deasupra capului. Cand se apleca pentru a lua telefonul de sub pat, privirea-i intalni un obiect dezagreabil. Rama din argint reflecta mirarea, groaza, dar si nervozitatea din ochii verzi ai tanarului, fundalul galben din spatele cifrelor mari si negre il inspaimantau, acum, mai mult ca niciodata.
Lasa telefonul, acum mut sub pat si se duse glont la dus. Iesi in mai putin de zece minute, gata sa inceapa al treilea razboi mondial cu Riku pentru ca nu il trezise sa mearga la cursuri. In timp ce mergea spre bucatarie, incerca sa gaseasca o explicatie pentru comportamentul tatalui sau si cel al satenului, dar oricat se straduia nu gasea un raspuns bun. Intra in incaperea cu pricina, dar... daca Riku se afla acolo insemna ca devenise invizibil. Incerca si in camera tanarului, dar aceeasi poveste: Riku nu era de gasit.
Telefonul incepu sa sune din nou, dar de data aceasta acompaniat de de o noua melodie, ca un tarait, care venea de la usa. Se ruga in gand sa nu-l caute tatal sau, in timp ce se indrepta spre usa principala a apartamentului, chinuindu-se sa imbrace pantalonii si camasa culese de pe pat.
Spre bucuria baiatului, la usa nu era Shinsuke, dar spre uimirea sa, ii aparu in fata Riku cu un bandaj in jurul capului si un altul care se ascundea sub camasa neagra, aproape deschisa; sprijinit de un barbat inalt, imbracat si el intr-o camasa neagra si o pereche de pantaloni dintr-un material asemanator blugului. Cand ii privi chipul, il recunoscu pe decan si observa ca si acesta era incununat cu o fasie alba. Nu intelegea ce patise prietenul sau si nici de ce era in compania decanului, dar nu puse nici o intrebare, ci se dadu la o parte din usa permitandu-le celor doi sa intre. Riku se aseza pe canapea, eliberandu-l pe Drake de povara de-al ajuta sa mearga.
Linistea se asternu in intregul apartament, doar adierea vandului ce intra prin fereastra deschisa ciripea izbindu-se de peretii crem ai camerei, dar si acesta se pierdea in intunericul din ochii decanului. Riku isi ferea privirea de acesta, dar si de prietenul sau, in timp ce Kai ii privea cu atentie cand pe saten cand pe decan.
Intr-un final Drake, plictisit, ofta adanc si spuse:
-Astazi ati scapat amandoi, dar maine vreau sa fiti prezenti la cursuri. Inainte de toate veniti la mine pentru a vi le da.
-Le-am luat eu ieri, interveni fara sa vrea Riku.
-S-au modificat.
Linistea se asternu din nou in urma cuvintelor infricosatorului decan. Kai se simtea un bufon luat peste picior, neintelegand nimic din ce se intampla, Drake se gandea la Dumnezeu stie ce, iar satenul incerca sa gaseasca niste scuze plauzibile pentru comportamentul sau. S-ar putea spune ca atmosfera dintre cei trei era incarcata, dar fiecare avea gandul in alta parte, pana cand rectorul si-a facut simtita prezenta, indirect, prin telefonul lui Drake care incepu sa sune alarmat. Dupa o scurta discutie, barbatul parasi apartamentul tinerilor lasandu-i singuri.
Riku se ridica de pe canapea indreptandu-se spre camara sa, dar fu oprit de roscat. Vazandu-l ca nu se misca, Kai ii elibera incheietura mainii, dar nu-i slabi privirea.
-Imi pare rau, Kai, dar nu ma simt prea bine. Am nevoie de putina odihna.
Tanarul intelese ca nu avea sa afle de la saten ce patise, insa decanul avea sa lamureasca lucrurile. Se calma, incercand sa-i dea impresia lui Riku ca nu il va mai intreba de vizita neasteptata a decanului.
-Bine atunci. Te las sa te odihnesi, dar daca ai nevoie de mine, sunt la Mariko.
Satenul nu mai spuse nimic, ci doar il privi cum se indrepta spre usa, in felul caracteristic lui Kai: nici grabit, nici lenes, intr-o stare de plictiseala amestecata cu nerabdare.

Decise sa profte de faptul ca prietenul sau este plecat pentru a-si pune gadurile in ordine. Se intinse pe canapea, punandu-si mana dreapta peste ochi. Il durea sa-l minta pe roscat, dar nu putea nici sa-i spuna adevarul. Nu-i putea spune motivul pentru care ramasese cu el atat timp. Se intreba cum va reactiona Kai cand va afla ca prietenul sau cel mai bun, cel ca care impartea (aproape) totul ajunsese sa-l iubeasca mai mult ca pe un frate. Avea grija mereu de el, dar isi tinea sentimentele departe. Stia ca nu e bine ceea ce face, dar nu se putea abtine. Daca se distanta de el, Kai ar fi intrat in probleme mari. Avea obiceiul sa petreaca mult si sa se imbete rau, iar cand facea asta devenea foarte maleabil. Aproape nu se mai putea tine pe picioare si oricine putea face ce dorea cu el. In lumina slaba a becului, cu ochii inchisi si buzele intredeschise, Kai devenea o ispita mai mare decat marul din Eden. Chiar daca pleca singur, Riku, nu permitea nimanui sa se apropie de prietenul sau. Il culegea aproape mort din baruri si-l ducea acasa. De cate ori nu fusese ispitit sa-l sarute cand il punea in pat sa se odihneasca sau de cate ori nu intra el in belele pentru a-l ajuta pe el. Dar de fiecare data cand era tentat sa-l sarute isi musca buza inferioara si parasea camera roscatului, lasandu-l pe acesta sa doarma ca un ingerasi, dimineata urmand durerea de cap, voma si oceanul de ceai pe care il turna pe gat.
De fiecare daca cand roscatul facea vreo prostie si-l supara pe Shinsuke, Riku lua o parte a vinei asupra lui, dar chiar si asa, Kai nu scapa de mania tatalui sau.
Incerca sa inteleaga motivul schimbarii atitudinii lui Shinsuke, dar nu gasea o scuza buna.
„Brusc, domnul Nobusaka ma uraste si ma vrea departe de Kai... dar de ce? Nu avea cum sa-si dea seama... nu am facut nimic care sa ma dea-n vileag.
Kai a petrecut mult timp la detenitie, iar asta n-a afectat cu nimic relatia dintre mine si tatal sau, deci, nici detenitia nu l-a facut sa–si schimbe atitudinea fata de mine.”
Aceste ganduri nu-i dadeau pace, pana cand o alta imagine i se strecura in minte. „ Decanul a ajuns exact la timp si i-a oprit pe tipii aia sa termine cu mine. E un om curajos sau nebun, pentru ca nici un om intreg la minte nu ar interveni in „misiunile” body-guard-zilor lui Shinsuke Nobusaka. Dar totusi, el a facut-o si trebuie sa-i multumesc pentru asta.” Cu imaginea lui Drake intiparita in minte, Riku patrunse in lumea linistitoare a somnului.
In acest timp, Kai ajunsese la facultate, iar acum se afla in biroul decanului incercand sa afle cate ceva. Drake statea pe fotoliul sau din piele neagra, miscandu-se usor dintr-o parte intr-alta, avand degetele de la maini unite, formand o piramida, iar in fata sa, dincolo de biroul urias din lemn de cedru, pe un alt fotoliu statea Kai.
La fiecare intrebare pe care tanarul i-o adresa, barbatul raspundea scurt cu „ Nu” sau „Nu stiu”. Asta se datora nervilor care ajungeau la cote maxime. Dupa discutia aprinsa avuta cu Viviane de dimineata, primise in loc de micul dejun o bata in cap, acum avea un pusti foarte insistent pe cap, iar rectorul avea sa-i atraga atentia asupra responsabilitailor sale. La treizeci si doi de ani nu este usor sa fii decan si sa si tii doua cursuri care nu au nici o legatura unu cu celalalt la aproximativ sase sute de studenti din ani diferiti.
-Uite ce...- isi masa fruntea cu degetul aratator in incercarea de a-si aduce aminte numele-... Kai, nu stiu prea multe despre ce a patit prietenul tau, insa pot sa-ti spun ca are probleme mari. Tipii care l-au batut nu pareau a glumi si o sa-l caute, iar cand il vor gasi nu pot sa-ti garantez ca va scapa doar cu doua coaste fisurate si capul spart. Acum te rog sa te duci acasa si sa vorbesti cu el.
-Dar..
-Nici un dar! Am deja destule pe cap asa ca nu am nevoie si de tine.
Vru sa mai spuna ceva, dar privirea barbatului il facu sa se razgandeasca. Parasi biroul si totodata si institutia, indreptandu-se catre casa. Avea multe intrebari de pus, insa nu stia cate raspunsuri va primi.
Dupa ce ramase singur, Drake arunca o privire spre agenda sa. Trebuia sa faca multe in acea zi, dar era prea obosit si lipsit de chef pentru orice altceva decat leneveala; stia totusi ca asta nu era optiune. Il chema pe Takeshito, tanarul care se transformase in robotul sau. Yuko Takeshito era un baiat in varsta de douazeci de ani, in anul III acum, iar de cand intrase pe portiile institutiei devenise secretarul lui Drake. Era exemplul tocilarului model: lua cele mai mari note, toate exmenele cu zece si nu lipsea de la un singur curs, dar era prezent oriunde Drake avea nevoie de el.
Dupa un singur apel usa de la birou se deschise, scotand la iveala un trup firav, nu mai inalt de un metru si saptezeci de centimetrii. Chipul palid al baiatului te facea sa crezi ca sufera de o boala necrutatoare, dar imediat ce-l vazu pe barbat, chipul sau semana cu cel al unui copil care a primit o acadea. Ochii movali semanau cu parul ce-i cadea usor pe chip, dandu-i un aer si mai copilaros.
Drake ordona direct fara sa-l lase pe noul venit sa spuna nici „Buna ziua”.
-Takeshito, sase hamburgeri si o cola.
-Imediat, domnule decan, ciripi baiatul cu o usoara ezitare.
Dupa ce celalalt inchise usa, argintatul lua telefonul si forma fulgerator un numar.

In apartamentul baietilor, Riku pregatea cina, iar Kai facea curat in camera. Dupa intalnirea cu Drake, roscatul nu venise direct acasa, ci se dusese in parc pentru a analiza lucrurile. Pusese cap la cap spusele barbatului impreuna cu actiunile tatalui sau, iar concluzia la care ajunsese nu-l incanta deloc. Nu-i venea sa creada ca tatal sau voia sa-i dea o lectie prietenului sau. Mai trebuia sa afle ce facuse baiatul pentru a-i strani mania lui Shinsuke. Dupa doua ore si jumatate in care a hoinarit cu mainile bagate in buzunarele de la pantaloni, lovind cate o piatra care se gasea in fata sa, Kai ajunse, la ora nouasprezece acasa.
Cand intrase in apartament si se lovise de intuneric si liniste, i se oprise inima in loc. Alergase in camera lui Riku, dar nu era nimeni acolo decat patul ravasit si celelalte piese de mobilier: biroul din lemn de mahon si dulapul care tinea suspendat deasupra patului o mini-biblioteca, tot din lemn de mahon.
Era gata sa sune la politie, dar isi dadu seama ca asta nu avea sa fie o problema pentru Shinsuke Nobusaka, primul- ministru. Arunca telefonul pe canapea, inaintand spre iesire. S-a speriat atat de tare cand satenul a deschis usa, incat a cazut in fund. A clipit de cateva ori, apoi s-a ridicat ajutat de Riku.
Acesta din urma fusese sa faca cumparaturile pentru cina si micul dejun, dar Kai se gandise ca il rapise tatal sau, ganduri pe care satenul nu avea sa le afle.
-Te simti bine? intreba Riku, in timp ce inchidea usa, intrand in apartament.
-Sunt bine, doar m-am speriat putin, raspunse celalalt, linistindu-se. Dupa o scurta tacere, roscatul relua:
-Ma duc sa-mi schimb salteaua.
Vocea sa era atat de scazuta incat te facea sa crezi ca mai are putin si plange.
-Imi pare rau pentru asta...
-Nu e vina ta, Riku, ci doar a mea....Trebuia sa ma trezesc de prima data. Apropo –spuse privind pungile din mainile celuilalt- ce avem la cina?
-Friptura de porc cu garnitura de varza.
-Pastreaza-mi friptura, dar arunca pe geam garnitura.
Rasera amandoi pe seama spuselor baiatului, apoi plecara fiecare unde aveau treaba.
Kai rezolvase problema cu salteaua, mai trebuia ca aceasta sa se usuce, iar satenul terminase de pregatit cina. De indata ce aseza salteaua in asa fel incat razele soarelui sa se opresca pe ea, Kai se duse in bucatarie, unde celalalt aranja masa. Doua farfurii si doua tacamuri erau asezate fata in fata; farfuriile urmau sa fie acoperite de altele pe care se gasea cate o friptura si putina salata de varza.
Imediat baiatii se asezara la masa, dar cina le-a fost intrerupta de soneria usii.

~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~
Acesta este capitolul 3. Am incercat sa nu fac greseli de tastare&co, dar daca gasiti va rog sa-mi spuneti.
Acum poze cu personajele:
Kai Nobusaka
Yuko Takeshito Cand este serios
Shinsuke Nobusaka Imaginati-va ce este mai batran ^^'
Mariko Minowara
Drake Naoto
Viviane Naoto fara tatuaje si celelalte chestii
Riku Toda

Sper ca va plac atat pozele cat si capitolul. Astept critici&CO.
See ya