4 Years vs. 4 Years [+16] [boy x girl]

[Selena.]

Hey, guyz =^.^= ! Stiu ca nu prea am mai trecut pe aici de ceva vreme :( gomene, m`a lasat inspiratia la acest fic xD ...geh... :"> oricum >:) vin in forta, cu un Chapter 2 atat de lung ,ca a trebuit sa`l scriu in 3 Parti >:)

:) Capitolul acesta este despre acomodarea fiecaruia dintre cei 3 fosti prieteni din copilarie, iar fiecare parte a acestuia este povestita din cate un punct de vedere al acestora, in aceasta ordine: Alen ,Mimi si Rachel. :) Am vrut sa subliniez in special durerea... dorul... si in final... adevarata despartire a celor 3, cand toti uita unul de altul...

Sper sa va placa ,si sa il commentati :"> Accept orice fel de critici ,atat dure ,cat si placute, si sunt mandra sa recunosc ca m`am mai specializat cu descrierea :>

[center]Chapter #2: Acomodarea ~PART 1[/center]

Alen's P.O.V.

Deja a trecut o saptamana de cand a inceput vacanta de vara ,o saptamana de cand a plecat Rachel. Nici macar nu mi-a raspuns la sarut in acea seara... am stiut ca a fost o idee rea. A si plans! Oh ,te roooog! Doar nu sunt chiar atat de prost in materie de saruturi ! Probabil ca plangea pentru ca pleaca ,nu pentru ca nu imi impartasea sentimentele sau ceva de genul... nu?

Ei bine ,aceste griji imi asaltau mintea in fiecare seara ,inainte sa ma culc ,si incercam pe cat posibil sa imi distrag mintea ,dar era inevitabil... faceam eu ce faceam si tot aici reveneam! In cele din urma ,am ajuns sa inlocuiesc incetul cu incetul aceste griji superficiale si copilaresti ,cu altele ,mai importante ,iar grija pentru sentimentele mele neimpartasite se transforma treptat in grija pentru Mimi ,grija pentru familia lui Rachel si ,deasemenea ,grija ca eu insami nu voi mai putea vindeca golul din inima ,pe care l-a lasat bruneta ,ce-mi era ca o sora.

Mimi plange incontinuu de o saptamana intreaga ,refuza sa bea apa sau sa manance. Parintii ei ,foarte ingrijorati ,m-au chemat pe mine intr-o zi ,la ea acasa. Castania statea in genunchi pe pat ,avand zeci de servetele folosite si mototolite aruncate peste tot prin jurul ei si chiar pe podea.

Deasemenea ,insirase pe jos toate albumele in care avea poze cu Rachel si cu noi ,iar iPod-ul era setat pe melodia noastra preferata.

Se afla intr-o stare jalnica ,si era foarte palida ,desi avea nasul oarecum rosu. Aspectul ochilor ei era cel mai ingrozitor ,acestia fiind umflati de plans si oarecum bulbucati ,innebuniti de o durere chinuitoare.

Mimi poate fi o actrita foarte buna uneori... s-a aratat curajoasa in fata lui Rachel ,dar intotdeauna a suferit ,in interior. Nu putuse sa-i duca cadoul ei de ramas-bun brunetei tocmai pentru ca nu isi mai putuse tine tristetea ascunsa ,i se vedea in privire ,si nu vroia ca Rachel sa o vada astfel... mai ales pentru ultima oara.

Am incercat sa o consolez cum am putut ,dar nici eu nu eram prea convingator. Apoi ,m-am trezit cu telefonul in mana dreapta ,formand numarul de acasa al matusii lui Rachel ,in timp ce cu mana stanga o strangeam incurajator pe Mimi de incheietura.

Desigur ca nu a raspuns nimeni. Nici macar nu eram siguri daca numarul era bun ,dar nu am mai insistat deloc. Am parasit casa fetei ,lasand-o sa isi jeleasca pierderea prietenei ei ,caci imi spusese ca avea nevoie de acest lucru ,iar apoi si-ar fi revenit ea... la un moment dat, iar eu aveam incredere ca (,) chiar asa va fi.

Avea sa-si revina ,nu? Suferinta asta nu putea sa dureze la nesfarsit ,asa-i? Golul acela avea sa se umple intr-o buna zi ,si aceste amintiri dureroase ar fi disparut... Trebuia sa se intample asa !

Ei bine ,cu timpul ,am uitat unii de altii. Mimi si cu mine ne-am indepartat ,la fel au facut si familiile noastre. Am considerat ca era mai bine asa ,sa uitam de trecut ,sa trecem peste ,sa privim inainte... poate ca ,Rachel era defapt cea care ne unise cu adevarat pana la urma... Dar acum ,nu mai era nimeni care sa ne uneasca ,iar prietenia inainte indestructibila dintre noi ,a devenit tot mai subreda ,pana ce a disparut de tot ,exact la fel ca amintirea lui Rachel.

Bruneta nu a mai dat nici un semn de viata multa vreme de atunci, iar in rarele ocazii cand o sunam ,nu ne raspundea nimeni. Nici parintii ei ,care s-au descurcat din ce in ce mai greu de la acel eveniment ,nu ne-au mai contactat. Defapt ,nu au mai avut nici un contact cu nimeni. Viata lor devenise... goala ,pustie.

Iar eu... eu eram acelasi Alen ,plin de viata si amuzant ,caci hotarasem cu adevarat sa trec peste acest incident. Daca Rachel uitase complet de noi... de mine ...atunci nu era vina mea. Nu puteam sa plang dupa ea tot restul vietii... dar nici sa o uit nu am reusit.

Inca imi mai pastrez fiecare poza in albumele de la Mimi ,si sunt sigur ca si castania face la fel... despre bruneta ,nu stiu sigur ,dar pot sa sper ca da.
Oricum, chipul tanar al lui Rachel, din vremurile acelea, inca imi mai venea uneori in minte inainte de culcare, dar tot mai rar... si mai vag. Stiam ca, la un moment dat, aveam sa o uit defionitiv, sa inchid ochii, si sa nu mai tin minte fata ei angelica, sa adorm pur si simplu, fara ca macar sa-mi fac griji. Asa va fi.

Desigur, mai aveam pozele... casetele video... dar toate sunt acum ingramadite intr-o cutie de carton etichetata cu „Vremuri de mult apuse” ,cutie acum aflata in pod, pe undeva... intr-un colt, uitata de toti, si probabil ca va continua sa se afle acolo cel putin inca vreo 10 ani de acum inainte.

Am ajuns sa ma conving pe mine insami ca asta era cea mai buna reactie... cea mai sanatoasa. Si banuiesc ca asa a fost... dar nu am de unde sa stiu sigur, din moment ce nu m-am putut gandi catusi de putin la o alta reactie niciodata. M-am gandit ca totul vine ...si pleaca... de la sine. Si ca nu are rost sa te impotrivesti.

:-s Asta e... well :-s Astept parerile voastre ! >:D<