05-07-2009, 03:09 PM
Off! Ce bine de cei care au fic-urile scrise in word. Pe mine nu stiu cine ma pune sa le scriu in caiete sau pe foi.
Intr-o lume cruda cladita din ura si minciuna, pe o strada pustie mergea Alexander insotit de singuratate spre casa sa spatioasa.
Ura apartamentele, oricat ar fi de incapatoare, el tot avea senzatia de claustrare. Patrunse cu pasi nesiguri in locuinta sa si il invalui parfumul de flori de cires si iasomie de la betisoarele parfumate pe care menajera le aprindea in fiecare zi. Se uita la ceas si constata ca ii lua mult timp sa ajunga acasa.
Timpul, ce trece atat de lent pentru cei ce asteapta si atat de repede pentru cei ce se bucura de viata, insa afectivitatea noastra masoara diferite timpuri.
De la Londra la Liverpool sunt cateva ore cu masina, dar cu piciorul oare cat este? Dar cu gandul? Nici o secunda.
Timpul atat de infinit pentru cei ce traiesc in singuratate ca mine. Un hohot de ras navali din pieptul sau si sparse linistea linistea casei afundata in intunericul noptii. O liniste atat de adanca de parca s-ari fi destramat un vis, o vraja si totusi rasul continua sa rasune in golul tacerii.
Isi puse un pahar de whisky pe care il bau dintr-o inghititura, apoi isi puse altul incercand sa nu mai simta durerea si singuratatea apasatoare ce o simtea dupa fiecare concert.
Inconjurat de sute de mii de oameni privindu-le chipurile extaziate, ochii inlacrimati la vederea idolilor lor. Parca le auzea bataile inimii acoperite de tipetele isterice. Ce greu e sa inchizi usa casei sui sa te ineci in singuratate in singuratate dupa ce ai fost inconjurat de mii de oameni.
Sunt obosit, zise el. "Obosit" nu este cuvantul care exprima exact starea lui.
E senzatia pe care o ai cand visezi si stii ca visezi si vrei sa te trezesti, dar nu poti. Se ridica si se indrepta spre camera sa.
Sub pasii sai parchetul acoperit de un covor persan, pufos, maro parca se legana in valuri, dar asta nu-i pasa.
Simti un fior, apoi mai multe unul dupa altul si simti cum senzatia unei stari nenorocite incepea sa puna stapanire pe el. Niciodata in viata lui nu se simtise mai rau ca acum.
Se intinse in patul enorm si pentru prima data simti nevoia sa simta un trup cald langa el, o voce duioasa care sa-i vorbeasca pana adoarme, un zambet luminos sa-l incalzeasca si un suflet bland sa-l astepte in imensa sa casa.
Dorea mai mult ca oricand ca cineva sa-l inteleaga, un umar pe care sa-si planga regretele, o persoana cu care sa imparta singuratatea si suferintele.
Se dezbraca de hainele care-i acopereau frumosul trup sculptat ca statuia unui zeu grec si se intinse in pat cu certitudinea ca se va cufunda imediat in somn, dar isi dadu seama ca se inselase.
Pleoapele care pana adineauri se luptase sa le tina deschise, acum refuzau cu indarjire sa stea inchise. Inca o noapte in care se lupta cu insomnia privind cerul acoperit de perdeaua de stele.
Intr-un tarziu dupa multe ganduri, amintiri, somnul il cuprinse, dar odata cu el si fanteziile visului. Auzea chitara plangand regretele si trecutul lui Alexander, tobele batand furioase incercand sa sparga zidul din jurul inimii lui.
Vedea sutele de mii de fani hipnotizati care se agitau in ritmul muzicii.
Multimea de fete care ar face orice pentru a petrece o noapte cu el, pe care el le refuzase satul sa ramana singur dupa ce totul se termina, apoi visa ca este singur intr-un hotel, unde linistea era atat de adanca incat auzea ecoul propriei respiratii. Se trezi supoarat ca pana si in taramul adanc al viselor singuratatea il urma ca blestemul magiei negre.
Asternuturile de satin se lipeau de el cu nerusinarea buzelor unei iubite facandu-l sa doreasca pe cineva care sa-i umple noptile de singuratate.
Inca o noapte bantuita de fantomele insomniei, Alexander era prizionierul tentaculelor singuratatii. Se ridica si merse spre fotoliul in care se refugia mereu plangandu-si amaraciunea. Isi stranse genunchii la piept si inchise ochii.
Isi aminti chipul mamei sale, singura femeie pe care a iubit-o, talismanul care il ajuta sa treaca peste orice obstacol si care ii dadea forta sa continue in singuratatea ce indemna la sinucidere. Isi aminti privirea blanda si duioasa a mamei sale incarcata cu iubire, vocea calda, ochii ce tradau durere, dar care lui ii luminau intunecatul drum, apoi in minte ii reveni chipul tatalui sau si o furie oarba puse stapanire pe el. Se duse la baie si isi privi in oglinda chipul palid, pe care curgea broboade de transpiratie. Orbit de furia izvorata din amintirea tatalui sau dadu un pumn oglindei si privea cum se sfarama ca inima mamei sale la fiecare lovitura aplicata de tatal sau.
Intr-o lume cruda cladita din ura si minciuna, pe o strada pustie mergea Alexander insotit de singuratate spre casa sa spatioasa.
Ura apartamentele, oricat ar fi de incapatoare, el tot avea senzatia de claustrare. Patrunse cu pasi nesiguri in locuinta sa si il invalui parfumul de flori de cires si iasomie de la betisoarele parfumate pe care menajera le aprindea in fiecare zi. Se uita la ceas si constata ca ii lua mult timp sa ajunga acasa.
Timpul, ce trece atat de lent pentru cei ce asteapta si atat de repede pentru cei ce se bucura de viata, insa afectivitatea noastra masoara diferite timpuri.
De la Londra la Liverpool sunt cateva ore cu masina, dar cu piciorul oare cat este? Dar cu gandul? Nici o secunda.
Timpul atat de infinit pentru cei ce traiesc in singuratate ca mine. Un hohot de ras navali din pieptul sau si sparse linistea linistea casei afundata in intunericul noptii. O liniste atat de adanca de parca s-ari fi destramat un vis, o vraja si totusi rasul continua sa rasune in golul tacerii.
Isi puse un pahar de whisky pe care il bau dintr-o inghititura, apoi isi puse altul incercand sa nu mai simta durerea si singuratatea apasatoare ce o simtea dupa fiecare concert.
Inconjurat de sute de mii de oameni privindu-le chipurile extaziate, ochii inlacrimati la vederea idolilor lor. Parca le auzea bataile inimii acoperite de tipetele isterice. Ce greu e sa inchizi usa casei sui sa te ineci in singuratate in singuratate dupa ce ai fost inconjurat de mii de oameni.
Sunt obosit, zise el. "Obosit" nu este cuvantul care exprima exact starea lui.
E senzatia pe care o ai cand visezi si stii ca visezi si vrei sa te trezesti, dar nu poti. Se ridica si se indrepta spre camera sa.
Sub pasii sai parchetul acoperit de un covor persan, pufos, maro parca se legana in valuri, dar asta nu-i pasa.
Simti un fior, apoi mai multe unul dupa altul si simti cum senzatia unei stari nenorocite incepea sa puna stapanire pe el. Niciodata in viata lui nu se simtise mai rau ca acum.
Se intinse in patul enorm si pentru prima data simti nevoia sa simta un trup cald langa el, o voce duioasa care sa-i vorbeasca pana adoarme, un zambet luminos sa-l incalzeasca si un suflet bland sa-l astepte in imensa sa casa.
Dorea mai mult ca oricand ca cineva sa-l inteleaga, un umar pe care sa-si planga regretele, o persoana cu care sa imparta singuratatea si suferintele.
Se dezbraca de hainele care-i acopereau frumosul trup sculptat ca statuia unui zeu grec si se intinse in pat cu certitudinea ca se va cufunda imediat in somn, dar isi dadu seama ca se inselase.
Pleoapele care pana adineauri se luptase sa le tina deschise, acum refuzau cu indarjire sa stea inchise. Inca o noapte in care se lupta cu insomnia privind cerul acoperit de perdeaua de stele.
Intr-un tarziu dupa multe ganduri, amintiri, somnul il cuprinse, dar odata cu el si fanteziile visului. Auzea chitara plangand regretele si trecutul lui Alexander, tobele batand furioase incercand sa sparga zidul din jurul inimii lui.
Vedea sutele de mii de fani hipnotizati care se agitau in ritmul muzicii.
Multimea de fete care ar face orice pentru a petrece o noapte cu el, pe care el le refuzase satul sa ramana singur dupa ce totul se termina, apoi visa ca este singur intr-un hotel, unde linistea era atat de adanca incat auzea ecoul propriei respiratii. Se trezi supoarat ca pana si in taramul adanc al viselor singuratatea il urma ca blestemul magiei negre.
Asternuturile de satin se lipeau de el cu nerusinarea buzelor unei iubite facandu-l sa doreasca pe cineva care sa-i umple noptile de singuratate.
Inca o noapte bantuita de fantomele insomniei, Alexander era prizionierul tentaculelor singuratatii. Se ridica si merse spre fotoliul in care se refugia mereu plangandu-si amaraciunea. Isi stranse genunchii la piept si inchise ochii.
Isi aminti chipul mamei sale, singura femeie pe care a iubit-o, talismanul care il ajuta sa treaca peste orice obstacol si care ii dadea forta sa continue in singuratatea ce indemna la sinucidere. Isi aminti privirea blanda si duioasa a mamei sale incarcata cu iubire, vocea calda, ochii ce tradau durere, dar care lui ii luminau intunecatul drum, apoi in minte ii reveni chipul tatalui sau si o furie oarba puse stapanire pe el. Se duse la baie si isi privi in oglinda chipul palid, pe care curgea broboade de transpiratie. Orbit de furia izvorata din amintirea tatalui sau dadu un pumn oglindei si privea cum se sfarama ca inima mamei sale la fiecare lovitura aplicata de tatal sau.