04-07-2009, 02:01 PM
Disclaimer:Nu detin nici un personaj. Toate apartin lui Masashi Kishimoto din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac/profit de pe urma acestor personaje/intamplari.
O postez din nou...de data asta sper sa nu mi se mai stearga ficul :-< si apropo ...l'am corectat un pic..sper ca e mai bine ca data trecuta.
Un mic intro
...Candva era cu mine...
Imi amintesc si acum dupa-amiaza aceea insorita in care mi-ai spus ca sunt o pacoste pentru tine si eu nu as putea intelege niciodata ceea ce simti tu, demonul meu cu chip de inger. Momentul in care mi-ai lasat sufletul pustiu. Si pentru ce mi-ai multumit ? Pentru ce toate acele gesturi nefondate ? M-ai jignit fara sa iti pese, fara sa te gandesti macar o secunda la ceea ce ti-am martusirit doar pentru a te convinge sa ramai. Poate ai vrut doar sa ma faci sa renunt la insistentele mele si nu ai avut intentii rele la adresa mea sau poate chiar te enervam.
Stiai ca dupa razbunarea ta mult dorita nu iti va fi mai bine...nici tie...nici mie. Daca ai crezut ca voi incepe o cale noua fara tine te-ai inselat amarnic.
Stiai ca indiferent ce vei face eu nu voi inceta sa ma gandesc la tine. Daca ai crezut ca te voi uita vreodata ai fost prea orb si chiar daca posezi puteri deosebite ale ochilor tot nu ai putut vedea ce se petrecea in sufletul meu.
Speranta mea de a te revedea a fost mai puternica decat as fi crezut chiar si eu. Aceasta speranta a fost hranita de o persoana draga mie, iar iubirea me pentru tine m-a orbit ; nu am putut si fiu alaturi cineva asa cum si-ar fi dorit. Salvatorul meu, eroul meu a fost mereu acolo si intotdeauna l-am avut spre deosebire de tine. De aceea esti un demon si totusi eu ma gandesc la tine acum.
Sufletul tau intunecat ar putea fi vindecat, ranile tale nu sunt incurabile. Da’mi voie sa umplu acel gol imens, vast cu cel mai de pret lucru din lume : Dragostea.
Intr-un tarziu ne vom revedea si atunci vreau ca tu sa ai puterea sa fii un inger cu chip de demon si nu invers. Stiu ca chiar eu, o fiinta nesemnificativa care s-a comportat ca o pacoste, as avea puterea de a face acest lucru posibil.
Si inca ceva... ce am uitat sa iti spun in ultima seara cu luna plina : Cu placere !
Premonitie sau vis ?
Astazi se implinesc 4 ani de cand supravietuitorul tragediei clanului Uchiha a parasit satul sau natal, a lasat in urma persoanele care i-au fost alaturi tot acest timp.
In ciuda insistentelor lui Naruto ca echipa Kakashi sa meargasa il caute pe Sasuke, doamna Tsunade nu ne-a acordat acea misiune. As fi vrut sa il ajut pe Naruto, dar prefer sa nu ma pun cu nervii profesoarei mele. A trebuit sa mergem sa ii inmanam Lordului Tarii Focului o scrisoare foarte importanta, dar nu a durat mult caci s-a inserat si am ne-am oprit.
Naruto parea putin descurajat, ar fi vrut mult sa plece in acea misiune. Puteam vedea regretul pe fata lui si asta parca ma intrista si pe mine putin fiindca era ciudat sa il vad posomorat. Atunci m-am gandit sa ii ridic putin moralul.
-Hey, Naruto ! l-am strigat si am afisat un zambet cald dorind sa il mai destind.
-Huh...ce este Sakura-chan ?
-Fruntea sus, sunt sigura ca foarte curand il vom gasi pe Sasuke-kun. Nu trebuie sa renuntam !
-Nu-ti face griji, stiu asta. Poate ai uitat dar, ...da-mi voie sa-ti amintesc ca eu sunt genul de persoana care nu stie sa renunte. Cand ne vom intoarce Tsunade asta ne va acorda misiunea fie ca vrea fie ca nu. Se putea vedea din vocea lui cat de motivat era. Manilie pe care le tinea alenea pe langa corp de parca ar fi fost o povara le tinea acum incordate cu pumnii stransi puternic. Am putut observa cum il cuprindea o stare de nervozitate dupa privirea lui incruntata.
-Dar Naruto, stii ca nu e bine... Nu am reusit sa termin vorba ca m-a intrerupt
-Stai linistita, ti-am zis! Vom primi misiunea. avea acea certitudine in voce care ma asigura ca asa va fi.
Hm...imi faceam griji ca fraiera. Pe Naruto nu il poate dobora nimic, el nu cunoaste cuvantul « a pierde ». Am zambit usor ca raspuns la zambetul lui. Am vrut sa il incurajez si am sfarsit prin a fi eu incurajata de el.
M-am dus sa ma culc. Simteam nevoia sa ma odihnesc, sa ma linistesc, si sa-mi potolesc starea de nerbdare pe care mi-a insuflat-o Naruto. Eram nerbdatoare sa plec in urmatoarea misiune, care desi nu ne-a acordat-o inca Tsunade, Stiam ca o vom primi deorece il aveam pe Naruto in echipoa. El avea sa se ocupe de partea asta.
Intr-un final am atipit, dar la scurt timp0 dupa aceea am auzit un zgomot ciudat, ca un obiect dur care a lovit un copac, care a intrerupt melodia ritmata a greierilor noptii si se pare ca doar eu l-am auzit. M-am ridicat curioasa sa vad ce era. Am mers cativa metri...nu se auzeau decat pasii mei prin crengile si frunzele uscate ale padurii. Trebuie sa recunosc : acea liniste inmormantala ma inspaimanta al naibii de tare. Simteam prezenta cuiva la o distanta foarte scurta de mine, din ce in ce mai scurta. Nu mai puteam sta in acel loc. Am inchis ochii 2 secunde. Se facuse brusc racoare si am simtit fiori ce intrau pe sub pielea mea, tremuram. Priveam speriata in toate directiile. Nu am reusit sa aflu de unde a venit acel zgomot si m-am intors cu o dorinta disperata de a ma indeparta de acel loc dar, ... nu am putut face decat un pas. Teama mea a atins cote maxime. Din intunericul adanc in care ma aflam am zarit doi ochi rosii care se uitau drept in ai mei. Era el, era chiar in fata mea, era atat de aproape. Am inghetat, am simtit cum sangele din vene mi se evapora pur si simplu. Imi simteam inima cum pulsa puternic de parca vroia sa iasa din piept, vroia sa fuga departe. Nu intelegeam ce se intampla, nu intelegeam nimic, nu avea nici un sens . Eram nedumerita, speriata si tot am facut a fost sa intreb...si am intrebat stins, soptit, cu o vocea-mi tremurand : « De ce ? ». Acei ochi rosii, statici, reci s-au inchis. Umbra din fata mea s-a miscat, atunci stiam ca urma sa se intample ceva, am presimtit ceva rau si am inchis ochii, i-am strans puternic. Am auzit sunetul sabiei lui atunci cand o scotea. Am inteles atunci. Eu nu trebuia sa ma aflu acolo, dar de ce asa ? N asta mi-am dorit. Brusc frica mea s-a transformat in disperare si o dorinta nebuna de tipa ceea ce am si facut.
-Sakura-chan !
-Nu...
-Gata, trezeste-te ! era glasul lui cald.
-Naruto, esti aici... Am realizat ca fusese un cosmar si ca el nu mai era langa mine. Acum ma simteam in siguranta
-Da, sunt aici, sunt cu tine, a fost doar un vis urat.
-A fost unul groaznic ! am reusit sa spun printre lacrimi. Naruto se asezase langa mine si ma luase in brate. Nu-mi venea sa cred cat de aproape era de mine, ii simteam caldura trupului sau energic. Era langa mine si imi era bine. Am ridicat capul si l-am privit, i-am privit zambetul larg pe care l-a avut intotdeauna pentru mine, i-am privit obrajii imbujorati si parul sau rebel. Stiam ca intotdeauna ma voi putea baza pe el, era cel mai bun prieten a meu. Sub privirile mele insistente deodata ii piere zambetul si ma priveste oarecum temator.
-Sakura-chan, s-a intamplat ceva ? De ce te uiti asa la mine ? Adica nu vreau sa sa... gata ma retrag, nu te supara.
-Nu Naruto, nu ma deranja prezenta ta ! Ma gandeam...vroiam sa iti multumesc.
-Oricand...imi spuse zambind...cred ca ar fi bine sa te culci , mai avem de mers si trebuie sa fii odihnita.
Mi-as fi dorit sa mai adorm, dar acel vis ma chinuia. De fiecare data cand inchideam ochii toata povestea se relua.. il vedeam iar...imi era teama. Nu vroiam sa mai dorm. Nu vroiam sa am cosmaruri legate de el, tocmai de el. Si oare ce a vrut sa insemne visul asta, tot ce imi doream mai mult era sa il revad, dar aceasta revedere pe care am avut-o in vis m-a facut sa am indoieli. Nu stiam daca e tocmai bine ceea ce faceam noi, eu, Naruto, Kakashi-sensei. Oare toate astea sunt inchipuirile mele. Poate nu trebuie sa las un vis sa ne impiedice sa reusim sa il revedem pe Sasuke. Eu nu pot fii o piedica, nu si de data asta. Vreau sa il ajut pe Naruto, nu sa fiu o povara in calea lui sau chiar in calea mea.
Il privesc. Nici el nu dormea, ci privea cerul instelat, tinand mainile sub cap. Era putin incruntat. Oare se gandea la aceeasi persoana ca si mine ?
-Naruto... l-am strigat ; aveam o privire rugatoare. El se ridica incet si sa sprijina in cot luand aceeasi pozitie ca si mine, privindu-ma mirat.
-Da., de ce nu dormi ? parea ingrjorat.
-.... am privit in in jos
-Incearca sa uiti de visul ala. Haide o sa fie bine !
-Nu, mie...Imi pare rau !
O postez din nou...de data asta sper sa nu mi se mai stearga ficul :-< si apropo ...l'am corectat un pic..sper ca e mai bine ca data trecuta.
Un mic intro
...Candva era cu mine...
Imi amintesc si acum dupa-amiaza aceea insorita in care mi-ai spus ca sunt o pacoste pentru tine si eu nu as putea intelege niciodata ceea ce simti tu, demonul meu cu chip de inger. Momentul in care mi-ai lasat sufletul pustiu. Si pentru ce mi-ai multumit ? Pentru ce toate acele gesturi nefondate ? M-ai jignit fara sa iti pese, fara sa te gandesti macar o secunda la ceea ce ti-am martusirit doar pentru a te convinge sa ramai. Poate ai vrut doar sa ma faci sa renunt la insistentele mele si nu ai avut intentii rele la adresa mea sau poate chiar te enervam.
Stiai ca dupa razbunarea ta mult dorita nu iti va fi mai bine...nici tie...nici mie. Daca ai crezut ca voi incepe o cale noua fara tine te-ai inselat amarnic.
Stiai ca indiferent ce vei face eu nu voi inceta sa ma gandesc la tine. Daca ai crezut ca te voi uita vreodata ai fost prea orb si chiar daca posezi puteri deosebite ale ochilor tot nu ai putut vedea ce se petrecea in sufletul meu.
Speranta mea de a te revedea a fost mai puternica decat as fi crezut chiar si eu. Aceasta speranta a fost hranita de o persoana draga mie, iar iubirea me pentru tine m-a orbit ; nu am putut si fiu alaturi cineva asa cum si-ar fi dorit. Salvatorul meu, eroul meu a fost mereu acolo si intotdeauna l-am avut spre deosebire de tine. De aceea esti un demon si totusi eu ma gandesc la tine acum.
Sufletul tau intunecat ar putea fi vindecat, ranile tale nu sunt incurabile. Da’mi voie sa umplu acel gol imens, vast cu cel mai de pret lucru din lume : Dragostea.
Intr-un tarziu ne vom revedea si atunci vreau ca tu sa ai puterea sa fii un inger cu chip de demon si nu invers. Stiu ca chiar eu, o fiinta nesemnificativa care s-a comportat ca o pacoste, as avea puterea de a face acest lucru posibil.
Si inca ceva... ce am uitat sa iti spun in ultima seara cu luna plina : Cu placere !
Premonitie sau vis ?
Astazi se implinesc 4 ani de cand supravietuitorul tragediei clanului Uchiha a parasit satul sau natal, a lasat in urma persoanele care i-au fost alaturi tot acest timp.
In ciuda insistentelor lui Naruto ca echipa Kakashi sa meargasa il caute pe Sasuke, doamna Tsunade nu ne-a acordat acea misiune. As fi vrut sa il ajut pe Naruto, dar prefer sa nu ma pun cu nervii profesoarei mele. A trebuit sa mergem sa ii inmanam Lordului Tarii Focului o scrisoare foarte importanta, dar nu a durat mult caci s-a inserat si am ne-am oprit.
Naruto parea putin descurajat, ar fi vrut mult sa plece in acea misiune. Puteam vedea regretul pe fata lui si asta parca ma intrista si pe mine putin fiindca era ciudat sa il vad posomorat. Atunci m-am gandit sa ii ridic putin moralul.
-Hey, Naruto ! l-am strigat si am afisat un zambet cald dorind sa il mai destind.
-Huh...ce este Sakura-chan ?
-Fruntea sus, sunt sigura ca foarte curand il vom gasi pe Sasuke-kun. Nu trebuie sa renuntam !
-Nu-ti face griji, stiu asta. Poate ai uitat dar, ...da-mi voie sa-ti amintesc ca eu sunt genul de persoana care nu stie sa renunte. Cand ne vom intoarce Tsunade asta ne va acorda misiunea fie ca vrea fie ca nu. Se putea vedea din vocea lui cat de motivat era. Manilie pe care le tinea alenea pe langa corp de parca ar fi fost o povara le tinea acum incordate cu pumnii stransi puternic. Am putut observa cum il cuprindea o stare de nervozitate dupa privirea lui incruntata.
-Dar Naruto, stii ca nu e bine... Nu am reusit sa termin vorba ca m-a intrerupt
-Stai linistita, ti-am zis! Vom primi misiunea. avea acea certitudine in voce care ma asigura ca asa va fi.
Hm...imi faceam griji ca fraiera. Pe Naruto nu il poate dobora nimic, el nu cunoaste cuvantul « a pierde ». Am zambit usor ca raspuns la zambetul lui. Am vrut sa il incurajez si am sfarsit prin a fi eu incurajata de el.
M-am dus sa ma culc. Simteam nevoia sa ma odihnesc, sa ma linistesc, si sa-mi potolesc starea de nerbdare pe care mi-a insuflat-o Naruto. Eram nerbdatoare sa plec in urmatoarea misiune, care desi nu ne-a acordat-o inca Tsunade, Stiam ca o vom primi deorece il aveam pe Naruto in echipoa. El avea sa se ocupe de partea asta.
Intr-un final am atipit, dar la scurt timp0 dupa aceea am auzit un zgomot ciudat, ca un obiect dur care a lovit un copac, care a intrerupt melodia ritmata a greierilor noptii si se pare ca doar eu l-am auzit. M-am ridicat curioasa sa vad ce era. Am mers cativa metri...nu se auzeau decat pasii mei prin crengile si frunzele uscate ale padurii. Trebuie sa recunosc : acea liniste inmormantala ma inspaimanta al naibii de tare. Simteam prezenta cuiva la o distanta foarte scurta de mine, din ce in ce mai scurta. Nu mai puteam sta in acel loc. Am inchis ochii 2 secunde. Se facuse brusc racoare si am simtit fiori ce intrau pe sub pielea mea, tremuram. Priveam speriata in toate directiile. Nu am reusit sa aflu de unde a venit acel zgomot si m-am intors cu o dorinta disperata de a ma indeparta de acel loc dar, ... nu am putut face decat un pas. Teama mea a atins cote maxime. Din intunericul adanc in care ma aflam am zarit doi ochi rosii care se uitau drept in ai mei. Era el, era chiar in fata mea, era atat de aproape. Am inghetat, am simtit cum sangele din vene mi se evapora pur si simplu. Imi simteam inima cum pulsa puternic de parca vroia sa iasa din piept, vroia sa fuga departe. Nu intelegeam ce se intampla, nu intelegeam nimic, nu avea nici un sens . Eram nedumerita, speriata si tot am facut a fost sa intreb...si am intrebat stins, soptit, cu o vocea-mi tremurand : « De ce ? ». Acei ochi rosii, statici, reci s-au inchis. Umbra din fata mea s-a miscat, atunci stiam ca urma sa se intample ceva, am presimtit ceva rau si am inchis ochii, i-am strans puternic. Am auzit sunetul sabiei lui atunci cand o scotea. Am inteles atunci. Eu nu trebuia sa ma aflu acolo, dar de ce asa ? N asta mi-am dorit. Brusc frica mea s-a transformat in disperare si o dorinta nebuna de tipa ceea ce am si facut.
-Sakura-chan !
-Nu...
-Gata, trezeste-te ! era glasul lui cald.
-Naruto, esti aici... Am realizat ca fusese un cosmar si ca el nu mai era langa mine. Acum ma simteam in siguranta
-Da, sunt aici, sunt cu tine, a fost doar un vis urat.
-A fost unul groaznic ! am reusit sa spun printre lacrimi. Naruto se asezase langa mine si ma luase in brate. Nu-mi venea sa cred cat de aproape era de mine, ii simteam caldura trupului sau energic. Era langa mine si imi era bine. Am ridicat capul si l-am privit, i-am privit zambetul larg pe care l-a avut intotdeauna pentru mine, i-am privit obrajii imbujorati si parul sau rebel. Stiam ca intotdeauna ma voi putea baza pe el, era cel mai bun prieten a meu. Sub privirile mele insistente deodata ii piere zambetul si ma priveste oarecum temator.
-Sakura-chan, s-a intamplat ceva ? De ce te uiti asa la mine ? Adica nu vreau sa sa... gata ma retrag, nu te supara.
-Nu Naruto, nu ma deranja prezenta ta ! Ma gandeam...vroiam sa iti multumesc.
-Oricand...imi spuse zambind...cred ca ar fi bine sa te culci , mai avem de mers si trebuie sa fii odihnita.
Mi-as fi dorit sa mai adorm, dar acel vis ma chinuia. De fiecare data cand inchideam ochii toata povestea se relua.. il vedeam iar...imi era teama. Nu vroiam sa mai dorm. Nu vroiam sa am cosmaruri legate de el, tocmai de el. Si oare ce a vrut sa insemne visul asta, tot ce imi doream mai mult era sa il revad, dar aceasta revedere pe care am avut-o in vis m-a facut sa am indoieli. Nu stiam daca e tocmai bine ceea ce faceam noi, eu, Naruto, Kakashi-sensei. Oare toate astea sunt inchipuirile mele. Poate nu trebuie sa las un vis sa ne impiedice sa reusim sa il revedem pe Sasuke. Eu nu pot fii o piedica, nu si de data asta. Vreau sa il ajut pe Naruto, nu sa fiu o povara in calea lui sau chiar in calea mea.
Il privesc. Nici el nu dormea, ci privea cerul instelat, tinand mainile sub cap. Era putin incruntat. Oare se gandea la aceeasi persoana ca si mine ?
-Naruto... l-am strigat ; aveam o privire rugatoare. El se ridica incet si sa sprijina in cot luand aceeasi pozitie ca si mine, privindu-ma mirat.
-Da., de ce nu dormi ? parea ingrjorat.
-.... am privit in in jos
-Incearca sa uiti de visul ala. Haide o sa fie bine !
-Nu, mie...Imi pare rau !